Sa ramanem ORTODOCSI pana la capat !

NE URASC PENTRU CA AM RAMAS ORTODOCSI: VOR SA NE SCOATA DIN HAR, DIN POCAINTA!

Caci si treptele de pocainta difera.. Si ma gandeam sa vorbesc de Pateric, ca sunt acte de pocainta acolo care te misca… Ce ajuta cel mai mult in viata duhovniceasca? Modelul! Foarte greu, nu-l mai avem sau nu mai avem ochi pentru modele. Mantuitorul n-a starnit curiozitati, nu nimic! A mers, asa, prin taina, in mijlocul oamenilor. Deci lucruri care au o alta nuanta, se desfasoara sub har, presupun o alta intoarcere catre, de aceea cumintenia ortodoxiei, frumusetea ei este de o alta natura. Vedeti, e foarte greu astazi, ca s-a pervertit mintea. Daca vrei sa te duci sa cumperi o imbracaminte mai serioasa, mergi un Km pe un Km, cum sunt magazinele astea uriase acuma, si cutoate astea nu poti sa gasesti o pereche de pantofi cum trebuie, nu gasesti, sunt numai ciudatenii. E greu sa mai gasesti un om care sa mai ilustreze o carte in duh ortodox, e greu sa mai gasesti un regizor care sa caute sa redea un mesaj ceva, nu! Sunt crescuti in alte scoli. Ei cauta alta culoare, alta forma, si atunci vezi numai forme numai ciudatenii, sunt foarte multe. Pacatul e inoculat… Si noi am mers impreuna cu ei, “fratii nostri” – de unde si pana unde? -, si am iesit din hotarele ortodoxiei pentru ca am facut aceste abateri. Si atunci, din cauza asta, adevaratii crestini se vor retrage, pentru ca este o agresiune la adresa unei vieti crestine: o forma falsa, o frumusete falsa, niste manifestari false, deci un chin sa mai iesi cand vezi ce mai vorbesc pe strada, mai mult se ling decat se saruta in mijloac de transport. Si vedem ca Mantuitorul se retragea noaptea.. Si o sa fie o necesitate sufleteasca. Nu ca trebuie sa fugim, ca pe fiecare Dumnezeu il cheama la treapta lui si unde se afla. Am vrut sa va spun iata, pocainta presupune sa iei cuvantul lui Dumnezeu asa cum a fost dat, cu credinta si cu eforturile de a nu te abate dupa ce vezi, dupa ce simti, dupa ce pipai sau dupa mintea unora sau altora, ci dupa Sfintii Parinti, si dupa Sfanta Traditie. Asta este foarte important. In scurt, treptele pocaintei sunt: cainta, in primul rand, sa te caiesti cand stii ca ai gresit fata de cuvantul si Legea lui Dumnezeu.La nivelul constiintei se pretrece cu orice om lucrul acesta. Nu ramaneti numai la cainta, ca nu e de ajuns. Si Iuda s-a cait. Dar la ce i-a ajutat? Si s-a cait, si a aruncat banii, nu? Foarte multi raman aici: ca “ce-am facut?”, “ca nu mai sunt vrednic“, “puteti sa ma trimiteti acasa”, “ca nu mai merit haina asta“, “nu mai merit sa fiu sotia ta“, “uite ce-am facut:, si invers. Nu, nu, nu! Nu trebuie sa o iei numai dupa mintea ta. Asta este numai o cainta care ii stoarce si-i usuca. Cainta asta trebuie sa mearga mai departe, sa mergi la preot, sa-ti marturisesti pacatele, sa vad ca ai dorinta de a te indrepta, de a te impotrivi: “parinte, mi-e si rusine sa va spun ce am facut“, “nici nu mai vreau sa calc pe acolo“, “Doamne, sa nu cumva sa ma lasati!”, “nu cumva sa-mi inchideti usa“, arata puterea de lupta, arata impotrivirea la pacat, ura fata de ce ai putut sa faci. Deci adevarata penitenta vine dintr-un sentiment insotit nu numai de cainta, ci si de impotrivire la pacat, din dorinta de indreptare: “Doamne, iarta-ma!“, si vrei sa-ti indrepti viata si vrei sa dovedesti lucrul acesta. Spovedania, dezlegarea de sub epitrahil, canonul pe care il faci, legatura statornica cu Biserica. De-aia si Domnul Iisus Hristos ne-a aratat cum sa plangem – iata, femeia care plangea cu lacrimi -, cum sa staruim in biserica in rugaciuni, si mai ales, am spus [...], toata asceza, toata nevointa omului este ca sa implori mila lui Dumnezeu. Este un singur lucru: ca sa cerem mila lui Dumnezeu, fara El nu facem nimic. Pana inchizi ochii, o singura grija are crestinul: voia lui Dumnezeu. In locul ala, cu meseria aia, cu copiii aia, cu serviciul ala, unde esti, voia Domnului [sa fie] in toate, indiferent cat te costa. De aceea, adevarata pocainta inseamna intoarcerea cu trup si suflet la Dumnezeu, la acea invatatura pe care ne-a dat-o. De ce ortodoxia s-a pastrat cu atata sange? Pentru ca toti, si uitati-va la istoria poporului nostru, ne-au urat pentru ca am ramas ortodocsi. Ne-ar fi vrut protestanti Europa, ne-ar fi vrut catolici, ne-ar fi vrut neoprotestanti, ne-ar fi vrut in fel si chip, pentru ca am ramas ortodocsi, cata ura! De ce atata ura, de ce atata umblatura? Pentru ca asta vor, in fond: sa ne scoata din credinta, sa ne scoata din har, sa ne scoata de sub lucrarea pocaintei. Un popor care se pocaieste e de temut demonilor. Nu unul care vorbeste, nu unul care scrie, nu! Omul care se pocaieste alunga demonii. Cand te pocaiesti cu adevarat esti de temut demonilor.

Vai de mine, ce a facut Maria Egipteanca? Si ce nu se bucurau [demonii] in privinta ei… A terfelit-o pe ea, dar a terfelit atatia cu ea. Jubila [diavolul]! Frumusetea care a facut-o Dumnezeu – ca [diavolul] n-a creat nimic si n-are nimic [al lui] – , a facut sa fie pricina de pacatuire si sminteala cu atatia! Va dati seama? Ajungem in punctul in care oamenii mergeau la Ierusalim la Sfanta Cruce ca sa se inchine. S-a urcat pe vapor si a daramat toti barbatii aia in pacat. [...] Va dati seama, pe toti i-a facut praf si ce nebunii n-a facut, ca avea sa spuna mai tarziu. Jubila dracul! Si cati n-a daramat, prin ea. Dar, iata, pentru cei pacatosi a venit Mantuitorul Hristos! Iata puterea transfiguratoare a pocaintei, iata puterea aceasta! Si ajunge, efectiv, in fata Sfantului Mormant nu poate sa inchine, si face fagaduinta in fata icoanei Maicii Domnului, ca urmare a mustrarii de constiinta, ca “stiu de unde mi se trage“. Va dati seama? Toti au auzit de Hristos. Chiar daca neaga, ca n-au de-a face, toti stiu. [...]

A ajuns sa faca fagaduinta, a intrat si pe urma s-a dus sa se pocaiasca. Cat avea sa se chinuiasca, cat a patimit? N-a parasit terenul de lupta. La ce inaltime a ajuns Sfanta Maria Egipteanca?! Urla, se cutremura iadul. Daca n-ar fi trecut prin pacatele astea – nu inseamna sa justificam -, n-ar fi o pocainta pe masura, ca pocainta presupune si o lupta pe masura pacatului care s-a facut. Iata, ce zice dracul? Daca stiam eu ca ajunge in halul asta, ca o intarat atat de tare impotriva noastra, daca stiam eu ca se caieste atata si plange atata, daca stiam ca atat de mult se indarjeste, o lasam mai moale, ii dadeam un sot mai bun, mai scapam un avort, ii mai dadeam un serviciu, mai se certa cu o colega, mai se dracuia, mai o duceam in societate, mai boteza pe unul, mai spovedea aci, o bagam la sectari, stiam eu, o luam altfel, dar n-ajungea Maria Egipteanca. Era o scriitoare buna, era o imparateasa, dar nu era Maria Egipteanca. Puterea pocaintei!

Talharul de pe cruce a vazut primul raiul. De aceea, ochi si urechi la valoarea pocaintei care rezulta din Evanghelie, si pe care Domnul Hristos o subliniaza.

De aceea, oamenii in tara asta, dandu-si seama de valoarea pocaintei, au indraznit pentru… “Doamne, ti-am dat cei mai buni fii ai neamului“, zice. A cautat suflete curate, suflete pure, care cautau un proces de transformare launtrica, in care sa vieze cele mai frumoase si mai pure calitati de roman, de crestin - “primeste jertfa lor“. Iata constiinta inalta! Numai ca oamenii astia nu erau priceputi, astia sunt prigoniti, aruncati, pentru ca pocainta presupune efort, de a renunta la voia ta, la placerea ta, la gandul tau, efort pana la suferinta, si o suferinta de durata.

Spunea Parintele Arsenie Papacioc:

“suferinta – singura catedra suprema de teologie“.

Daca o spun eu, par caraghios.


Ati vazut, Parintele Calciu Dumitreasa spunea:

“credeti-ma, ca daca n-as fi suferit atat de mult, n-as fi putut sa iubesc atat de mult, n-as fi putut sa iubesc cu atata usurinta“.

Parintele Iustin Parvu:

“tocmai pentru ca m-am impletit atat de mult cu durerile acestor oameni si ale neamului asta, d-aia ii inteleg si nu ma pot desprinde de ei“.

Suferinta e o scoala in cadrul pocaintei adevarate. Iata ce diferenta intre un ascet, intre un calugar, intre un duhovnic, intre unul care patimeste [si unul care nu]. Pe cine iubeste Dumnezeu il incearca, Dumnezeu stie de dinainte, dar tu sa nu te indoiesti ca esti pe calea cea buna. Asadar nu ne e rusine sa nu cautam la toate “transcendentalismele” astea, sa nu cautam la toate maimutarelile astea, nu trebuie sa tradam ca iubirea, iubirea, iubirea... E “iubirea” desprinsa de adevar, “iubirea” desprinsa de pocainta.
Pocainta, v-am spus, iti deschide calea vietii. Pocainta te face sa distingi intre realitate si Adevar. Pocainta iti deschide ochii sufletului. Un om care se pocaieste nu-l intorci tu de la ale lui.

Asadar sunt si trepte de pocainta. Nu incercati sa aveti o pocainta ca a monahilor si nici monahii sa nu aibe o pocainta ca a mirenilor. Fiecare este in rostul si in locul lui. E foarte important lucrul acesta, ca fiecare sa-si duca crucea lui. Fiecare om are o constitutie si o inzestrare, un rost existential, un destin, nu predestin. Sa se conformeze voii lui Dumnezeu, si trebuie sa lucreze talantii pusi in el, acolo unde ne pune Dumnezeu. Fiecare in locul in care se afla sa-si poarte crucea pocaintei.

REALITATE SI ADEVAR

CARE E SALVAREA ROMANIEI?

POCAINTA NU RAMANE ZADARNICA

Si atuncea asta am vrut sa va spun:tara are nevoie de oameni care sa se pocaiasca cu adevarat.
Ma gandeam: realitatea – e dezastru. “Stiti cine e prim-ministru?“, “Ati aflat cine este la Externe?”, “Ati aflat cine este la…“, “N-am aflat“. Realitatea este dureroasa. Dar altul e Adevarul. Spuneam cuiva ca Adevarul nu este ca evreii l-au vandut pe Hristos” si au iesit afara. “Hai parinte, te-ai prostit!” Nici n-au asteptat si au iesit afara. Asta e realitatea cruda. Adevarul e Hristos! Ei cauta sa puna accentul pe realitate. Ca am descoperit aia. Asta e realitatea rusinoasa, cruda. Adevarul e Hristos. Diavolul muta mereu accentul pe realitate. Realitate, realitate, “ce-am vazut“, “ce-am simtit“, “ce se spune” si d-astea. Realitatea poate sa fie si un patriarh, care sa conduca prost, da! Am mai avut, ati vazut, tradatori, masoni, s-au luptat unii cu altii. Poate sa conduca prost, da? Asta e realitatea: ca oamenii vor suferi, ca e sminteala, dar Adevarul nu poate sa-l alunge, Adevarul nu poate fi pierdut, Adevarul e Hristos. [...]Adevarul este in profunzime. De-asta nu poate fi furat.

[Cine se pocaieste este pe o cale de nezdruncinat. Daca noi avem o pocainta, ne ducem la o revigorare si omul se regenereaza, harul lucreaza o reasezare a puterilor sufletesti pe calea adevarului si a puterii si a biruintei luminii in om, dar prin pocainta! D-aia Domnul ne-a deschis calea aceasta. Asta e calea omului celui nou. Omul nou in care sa vieze toate astea. Maine e sarbatoare, nu se fumeaza, nu se joaca, nu asa. Ia sa veniti cu asa ceva. Nu mai sunt oameni, nu mai sunt puri sufleteste, nu mai sunt curati. Pacatul, sufletul… Astea sunt punctele cardinale unde trebuie actionat... Nu se mai striga asa ceva… D-asta suntem refractari, ca mergem dupa ce renteaza: “Ce v-au data aia ma?“, “Noua ne-a dat o galeata la alegeri, noua ne-a dat un sac de cartofi“. Cu asta se merge. Dar cata vreme omul nu mai este sensibil la asa ceva, vorbim aproape degeaba, insa adevarul nu-nseamna ca nu exista. Si ma uitam, Romania e dezastru, da! Da, realitatea arata ca e dezastru, pentru ca raul si-a format structuri. “Ministerele sunt in mana noastra, aia in mana noastra,aia in mana noastra“. Ce vor sa faca astia? “E imposibil, totul e in mana noastra!” Raul si-a format structuri, terestre, pe orizontala. Dar realitatea nu e Adevarul, ei neaga Adevarul. Noi suntem adevarul! Spun unii: “noi suntem Mesia”. Nu, nu, nu, asta s-o credeti voi si altii ca voi! Adevarul este altul!

Cine se gandea, cine arata din trecutul lui Saul ca avea sa devina Pavel Apostolul? Nici el, nici rudele lui, nici nimeni nu gandea ca dintr-un prigonitor avea sa ajunga mare Apostol pe fondul unei pocainte…
Se ducea la groapa cortegiul fiului vaduvei din Nain. Toti il plangeau. Realitatea… asta este. Nu zic sa facem abstractie de ea, ci sa nu ramanem intepeniti in ea, sa nu ne sperie realitatea in ultimul hal, sa nu ne ia nadejdea! [...]. Realitatea este cel mai mare pericol si diavolul ne fixeaza pe realitate, pe simturi, pe tot, pe numere, pe crotale, pe interviuri, pe coduri.. [sa fie] cat mai mai sigur, cat mai precis. Nu, nu, nu, adevarul nu poate fi circumscris aici.

Vine Mantuitorul din partea ailalta cu alt alai. Doua cortegii: unul mortuar si altul al vietii. I s-a facut mila de ea. Cine se gandea cu o clipa mai inainte ce avea sa se intample? Si atuncea, iata: “Fiule, tie iti zic: scoala-te!”. Asta e Romania! Depinde de adevar, sa o raportam la adevar. De aceea, acestia au fost convinsi ca jertfa lor nu e zadarnica si toti care sufereau si temnita, si moarte, si toti martirii, si toti care se pocaiesc cu adevarat stiu ca e ochiul lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu la adevar se raporteaza, nu la realitate. Stiti, adunam picaturi… [...]. Nu merge cu asa ceva, si atunci iata diferenta. Si noi tot alergam… De ce? Cica suntem slabi la pacat. Fereasca Dumnezeu! Vi le spun ca sa le aud chiar eu.. Asta este diferenta intre realitate si adevar si am vrut sa o subliniez sub aspectul acesta: “Bai astia mi-au propus o functie, eu castig la chestia asta si cu asta pot sa ajut si pe altii“. Dupa mintea ta! Adevarul se masoara altfel. “Cel ce vrea sa vina dupa mine…”. “Pai de la anu`‘”, “dupa alegeri“, “dupa examen“. Nu, nu, nu! “Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie“, “in duh si-n adevar“.

Sa ne fie frica sa mai scapam o zi. Doamne! Macar s-a ajung acasa, sa mai fac un Paraclis… Cand poporul roman se asaza autentic la pocainta, Dumnezeu va ridica oameni invincibili. Pocainta nu ramane fara rezultat.Dragii mei, mic sau mare, numeros sau unul singur, la aratare sau in ascuns, pacatul are efecte. Nimeni nu poate sa ramana lipsit de efectele pacatului. Doar pocainta rezolva aceasta.E singura cale pe care a lasat-o Domnul Hristos: o pocainta intru Iisus Hristos, o pocainta in Biserica, o pocainta sub epitrahil, o pocainta “in duh si-n adevar“. Nu putem scapa de efectele pacatului! Si incearca si unii si altii, “ca stiu eu“, “ca s-a vindecat“. N-aveti decat! Va inselati! Pana la groapa, dar mai departe nu merge. [COLOR=#ff0000]E nevoie sa ne desteptam, e nevoie de pocainta, si pocainta iti da curaj, iti da ravna. Pocainta a indarjit-o [pe Maria Egipteanca], n-a parasit pustia. Lupta cu tine insuti inseamna pocainta, de aceea e un act de mare curaj actul de pocainta. Si cu cat esti statornic, cu atat mai mult te intaresti. [...] Ai exemple din Pateric, din Limonariu, din Sfintii Parinti…
Le venea greu sa paraseasca temnitele, de ce? Simteau ca vor pierde ceva, de ce? Pentru ca oamenii nu voiau sa fie dati jos de pe cruce. Spunea Mitropolitul Hieroteos Vlachos [sau Arhim. Sofronie Saharov, n.n.]:

“sa nu te dai jos de pe cruce, sa fii dat jos de pe cruce“.

Nu accepta sa te dai jos de pe cruce, ci sa fi dat de pe cruce. Doar mort sa fi dat jos de pe cruce, de altii, dar tu nu. Tine-ti crucea casniciei, tine-ti crucea calugariei, tine-ti crucea fecioriei, tine-ti crucea ascultarii, mai ales ascultarea. Si ne-a aratat ascultarea cum nimeni altul, si smerenia, dar rau o mai inghitim. “Da’ altfel nu se poate, parinte?“, “da’ am citit eu undeva ca...” toti venim cu asa ceva! “Nu, ca la Sfintii Parinti am citit“, “Daa!”. Nu va suparati pe mine ca am procedat in maniera asta, dar asta cere Hristos, Domnul.

Haideti sa ne intoarcem la icoana bizantina, sa nu ne fie rusine cu tinuta ortodoxa! Poporul roman are nevoie, si va primi putere.Pocainta nu ramane zadarnica niciodata.Este rasplatita direct de Dumnezeu, pocainta aceasta in Hristos, Domnul. Si anume, ca sa regeneram o tara, iata genul de pocainta la care trebuie sa venim. Este arma care nu poate sa ne-o fure nimeni, este arma a noastra oriunde vei fi. Paziti-va in schimb, si nu amestecati una cu alta ca nu o sa mai aveti discernamant. Sa mergem pe calea aceasta cea stramta si ingusta, ca ea sigur duce unde trebuie, chiar daca-i spinoasa. Asta te autentifica. Suferinta te autentifica. [...] Placerea nu fi sigur de ea, mai ales placerile astea, parfumurile astea, Oriflame, rujuri, toate! Sa fim foarte atenti. [...]. Si cate forme nu sunt.

Lepadarea de sine e un act de mare curaj, dar cum ne-o cere Domnul Hristos si nu dupa oricine. Multi se leapada, dar nu de sine, si nu pentru Hristos! Atunci asta ni se cere noua astazi. Nu e alta cale.
Te vei regasi pe calea pocaintei cu toti cei care s-au pocait in duh si-n adevar. Exista si o comuniune. Intri in comuniune cu toti sihastrii, si cuviosii, si martirii, si cu toti cei din veac. Intri in comuniune vie cu ei. Hristos Domnul spune: “Dreptii de vor si muri, vii vor fi“, iar altora: “lasa mortii sa-si ingroape mortii lor“. [..] Facea glume? Nu dom’le, era Dumnezeu! Pacatul aduce moartea, si mai intai moartea sufleteasca a adus-o. “Pai n-ai vazut ca a macat din mar si a murit?“. [Ba] a murit, era moartea sufleteasca, dar avea sa fie si moartea trupeasca. Deci poti sa fii mort sufleteste, dar nu mort trupeste. Iata realitatea: n-a murit, dom`le ca era viu. [Dar adevarul]: era mort de viu. Si Mantuitorul, Adevarul, spune: “lasa mortii sa-si ingroape mortii lor“. Orbi, orbi calauziti de orbi in groapa ajung. Si noi suntem luminatorii lumii. Nu “iluminatii”, illuminatii, ei conduc lumea, dau directive peste tari, peste oceane, peste mari, peste popoare. Noi nu mai avem astazi structuri ale binelui. Daca apare astazi o grupare crestina – avem Biserica, dar nu e o grupare - dar daca, in lumina acesteia, am avea structuri in medicina, in invatamant, tineri… Ar fi cele mai atacate. Dar nu uitati pocainta aceasta pe care ne-o cere Domnul Iisus Hristos, in duh si-n adevar. Ne cere sa nu te sperii de ceea ce este.

Romania..? Ce mai ziceti de Lazar, cel a patra zi inviat? “Domn’le e ingropat“. Si surorile: “daca ai fi fost aici“, “daca ai fi fost Tu, fratele nostru n-ar fi murit“. Asa este, il plangeau, credeau asta, dar in felul lor. Cand a zis: “unde l-ati pus?“. “Doamne, dar e de patru zile, miroase“. “Nu ti-am spus ca celui care crede toate ii sunt cu putinta?“. Zice: “crede!“. Dar in maniera in care ne-o cere El: “Crezi?“. “Cred!“. Nu ca juramantul militar de astazi, ca juramantul la medicina de astazi, nu [...] juramant tiganesc! Si intr-adevar erau patru zile, si intrase in putrefactie. Asa ca nu [doar] cum e acuma Romania. Poate sa fie si inundata, poate sa fie si facuta praf, daca Domnul Hristos zice: “ridica-te!”… Planul adevarului este altul. Parintele Arsenie Papacioc spunea:

“de-aceea sunt asa de optimist in privinta neamului nostru, pentru ca este un neam nascut si crescut pe Cruce“.

Dar el stia, ca om care si-a asumat crucea: Crucea precede Invierea, si nu este Inviere fara Cruce. De aceea avea incredere in martirii si toti sfintii. Nu pot sa fie batjocoriti. “Nu-s sfintiti la timp“, “nu-s canonizati la timp“, “uitati, sunt luati peste picior de nu stiu cine“, “sunt neglijati de noi, de unii de altii“, dar din cartea vietii, cine-i mai sterge de-acolo?


CU CE IL CASTIGAM FULGERATOR PE DUMNEZEU?

SA ARDA INIMA IN NOI…!

Daca dracu’ noteaza: “a-n jurat“, “a clevetit“, “a poftit” si asa mai departe, credeti ca Dumnezeu nu noteaza orice gand bun? Si mai ales sa stiti ca pe Dumnezeu nu-l castigam cu nimic decat cu o inima infranta si smerita. Dumnezeu ia aminte fulgerator la inima ta. Nu ne cere biruinte fratilor, ca nu sta in puterea noastra, ne cere o cainta autentica, o pocainta. Pe aia o primeste, fulgerator o primeste!
Sa intelegem pocainta ca inviere, sa intelegem pocainta ca solutie pentru Rai. “Unul daca se pocaieste cu adevarat in casa voastra…“, la asta se refera. Nu poti ajunge drept si purificat decat prin actul pocaintei. Iata ce avem de facut. Vrem sa regeneram tara, in lumina Adevarului vorbim. Realitatea e dezastruoasa. In biserica, in armata, in realitatea sociala e dezastru, in spitale e dezastru, in invatamant e dezastru. Dar Adevarul altul este. Ne raportam la Adevar. Indiferent cat vei patimi, indiferent cat te va costa. Avem nevoie de astfel de oameni. Realitatea: erau desfigurati, erau impuscati, aruncati pe strazi. Adevarul ce era? Se intarea ceata cereasca.
Parintele Iustin:

“Mai, cand a murit Parintele Arsenie Papacioc, am simtit ca mi s-a dus toiagul batranetilor mele“.

“Realitatea”, da? Dar imediat a continuat:

“Dar lasa, mai, ca fac ceata buna acolo sus“.

Vedeti ce-nseamna? Sa arda inima in noi pentru a fi in ceata aceasta a lui Hristos. Sa arda inima in noi sa fim batjocoriti pentru Hristos, sa arda inima in noi pentru Ortodoxie, sa arda inima in noi pentru istoria sfanta a tarii, sa arda inima in noi pentru un paraclis. Nu trebuie nimenea sa stie. Sa te inchizi in camera ta, acolo. “Tu cand te rogi, roaga-te in ascuns”, adica in inima ta,” in duh si-n adevar“.


Si daca situatia o cere, cine are duh de marturistit, va marturisi, si stie si ce va patimi. Fiecare sa faca ce are in dreptul lui de facut. Avem o singura misiune, sa avem o pocainta cum ne-o cere Domnul, la locul nostru, si unde ne aflam fiecare: calugarul-calugar, mama-mama, tata-tata, indiferent ce spun unii si altii. Poti sa ajungi o otreapa in ochii societatii, poti sa ajungi ca o carpa lepadata, sa nu ajungi in ochii lui Dumnezeu. Ca toti lepadatii si sfartecati si prigonitii… [...] Ca cine ia o cale din asta a curajului, vai de mine ce este pe el.. Dar “nu va temeti turma mica, Tatal vrea sa va dea voua imparatia“. Privind la Hristos am putea sa strapungem aceste neputinte.
Pocainta iti da foc in inima, pocainta iti da curaj, pocainta alunga metodele omenesti de a solutiona problemele tale,pocainta te poarta pe alte meleaguri de perceptie si de simtire. Pocainta atrage harul lui Dumnezeu care este invincibil, si asta este scopul nostru, mila Lui, adica harul Lui. Si unde e harul lui dumnezeu, nu va ingrijiti ce veti spune, ce veti raspunde. Dar fiti atenti sa intelegem tot in planul Adevarului, nu al realitatii. Realitatea: “Si veti fi dati si de frati, si de parinti, si de rudenii. Si unii dintre voi veti fi dati la moarte“, [...] “dar nu va temeti, ca va voi da gura si intelepciune si veti raspunde la toti potrivnicii vostrii“. Si s-au convins toti. Dar nu-nseamna ca o sa va scutesc. “Par din capul vostru, nu se va clinti fara stirea mea“.

Pentru omul care se pocaieste nici nu poate sa se prezinte la Dumnezeu tuns, ras, frezat, nu merge in maniera asta sa intram, ca martorii lui Iehova, stiti sa intram cu mieluseii, in turnul de veghe. Nu! Ma uitam: ce sa spun la oamenii acestia, sunt calugar. Stiti, calugarul si baia, calugarul si oglinda, calugarul si masina. Incercati in familie sa faceti pe calugarul: “nu ma mai spal, am inchis baia“, “stiti televizorul nu-l mai am de mult parinte, dar sa stiti ca…“. “Domn’le vezi unde esti“. Si invers, calugarul a inceput “mai las-o mai asa ca-s imputit“, “mai ies in societate“, “unde sa merg cu jaful ala de Logan, mai iau un Audi A4 mai bun“. Vezi, si incepe fiecare sa fie altfel. Sa nu luam fiecare modul de viata al celuilalt. De aceea vreau sa zic, sa nu confundam, sa mergem pe caile acestea pe care le-au lasat Sfintii Parinti. Dar e greu, asta cere eforturi si suferinta. Dar numai suferinta e singura catedra, suferinta deschide ochii, suferinta te autentifica, suferinta te aseamana cu Hristos. Cruciat - suferinta prin cruce, nu altcumva.

INCEPE CU TINE, NU-I JUDECA PE ALTII, LUCREAZA STATORNIC SI VA LUCRA HARUL!

POARTA-TI CRUCEA PANA LA SFARSIT!

Si atuncea uitati dragii mei, acesta este cuvantul meu: sa ne indemnam unii pe altii pe aceasta cale. Stim-nu stim, ne vedem-nu ne vedem, dar trebuie sa ajutam tara, trebuie sa ajutam Biserica, sa traim dupa cum ne invata Domnul Hristos. O pocainta autentica – poate sa nu te inteleaga duhovnicul, poate sa nu te inteleaga oricine, realitatea asta este – dar te intelege Dumnezeu. Nu faci nici abstractie de acestea. Nu, sileste-te pe cararile acestea, ca Dumnezeu va lucra. Harul acesta care va lucra pe cararea pocaintei este unic si invincibil. Asta nu poti sa-l dobandesti nici prin yoga, nu poate sa-l dea nici Bivolaru si nu mai stiu care, ori altii. “Pai ne-a vorbit si Grig despre smerenie, parinte, degeaba ziceti de el“. “Uite ce este, poate sa-ti vorbeasca, si eu vorbesc, si suntem straini tare de adevar“. E vorba de harisma, nu e data oricui! Trebuie sa facem distinctia…

Pacatul iti fura libertatea, te duce spre moarte, aduce neliniste. Toata nelinistea, sa stiti ca-si are izvorul in pacat, si toata dezordinea sociala isi are rezultatul in dezordinea fiecaruia dintre noi. Vorbesti de dezordine sociala, nu poti sa zici ca din cauza lu’ ala. Societatea. Si atuncea daca vrei sa vorbesti de societate trebuie sa pleci de la tine, sa incepi cu tine, sa faci educatie cu tine. E mare lucru. Asta trebuie sa incepem sa vedem cum putem fi real, utili in duh si adevar societatii, nu dupa realitatile astea. “Nu-nteleg de ce sotia mea e asa... Nu inteleg de ce sotul meu e asa…”. Nu-ntelegi tu de ce, dar ia incepe cu tine in felul asta, si nu te indoi, nu o zi sau doua. Fii statornic, va lucra un har, ceva se va petrece cu mecanismul tau launtric.


Asta am vrut sa va zic: sa nu ne biruiasca realitatea, ci sa urmarim Adevarul. Sa nu ne incredem in ce vedem, ce simtim, ce pipaim, sa ne incredem in cuvantul lui Dumnezeu. Sa nu mai amanam pocainta, ci sa ne uitam la Sfintii Parinti, si mai ales la ei. Sa nu-i mai judecam pe cei care ne poarta pe alte carari decat ne invata Evanghelia, nu, ci sa cautam sa o lucram chiar noi, pentru ca sa stiti, si duhovnicul se indreapta prin ucenic de foarte multe ori. Harul este cel care [lucreaza]. Totul este sa te plasezi pe linia aceasta, indiferent de unde te afli si in ce punct social. Dumnezeu vede, si daca pentru Dumnezeu porti crucea aceasta si n-ai divortat, si n-ai abdicat, si suferi si [nu primesti vorbe ca astea:] “nu vezi cum arati“, “nu vezi ce fata ai“, “nu vezi ma ca ai pierdut totul“, “nu vezi cu ce te-ai ales“. Daca pentru Hristos faci asta ca o cruce, ia seama ca diavolul foarte mult vrea sa pici pe calea asta, sa te infranga, sa te doboare. Pe calugar [sa-l doboare] dupa 20 de ani, pe duhovnic dupa 50 de ani, pe ala sa-l sminteasca dupa nu stiu cate vreme. Deci cautati sa ramaneti statornici pe calea aceasta. Rugati-va lui Dumnezeu sa va dea putere si rabdare, caci Dumnezeu mai ales la acestia care se pocaiesc cu adevarat ia aminte. Pe El Il cucerim mai ales cu aceasta atitudine de rugaciune si de pocainta. Dumnezeu sa ne ajute tuturor si mai ales pe aceste carari sa ne regasim cu totii, in duh si-n adevar.

Si tara, v-am zis, asa n-o sa piara. De-aicea apare salvarea intr-adevar, si nu mai zice: “realitatea uite cum arata“. Adevarul este altul. Cum spunea parintele Arsenie: “sunt optimist, nu va dati seama cat sunt de optimist in privinta acestui neam“. Si el a spus: “suferinta e singura catedra suprema de teologie“, deci in duhul acesta, pentru un popor nascut si crescut pe cruce. Si el stie ca crucea purtata in duh si-n adevar duce la inviere. Asadar, daca vrem invierea tarii, sa ne purtam crucea. Sa nu fugim de ea, ca sa nu ne asemanam cu celalalt. Fereasca Dumnezeu! Cunosti un om dupa cum isi poarta crucea. A lepadat crucea, indiferent cum o motiveaza el, nu mai e pe cale.

Sa dea Dumnezeu sa ramanem cu totii pe cale pana la sfarsit. Amin!”

“MARE ATENTIE LA DEZBINARE! DIVERSIUNILE NE NENOROCESC ASTAZI!”

“Ceea ce nu faci si nu dobandesti in timpul Postului, nu vei face nicidecum in afara lui! Sa nu uitam pentru Cine tinem Postul!“

• Ascultarea este in lumina Adevarului, ascultarea de Dumnezeu.

• Pentru calugari ascultarea inseamna sa intri in foc, sa faci ce-ti spun, te duci..., fara “s-ar putea”. In asemenea duh, Dumnezeu nu ingaduie orice fel de incercari. E adevarat ca depinde si la cine faci ascultare.
• Ascultarea duhovniceasca (de Dumnezeu) merge si in moarte, este nelimitata (cum au facut mironositele), este valabila si in viata aceasta si merge si dincolo de viata.
• Ascultarea inseamna raportarea mea totala, in cuget si in toata actiunea mea de viata, catre Dumnezeu.
• In viata monahala ai povatuitor: ma pun in mana staretului, a duhovnicului, si in slujba ierarhiei. Realitatea-i una, Adevarul e altul. Asta-i cheia pentru care nu pica Biserica: este condusa de Hristos!
• Ascultarea te mentine in Adevar; inseamna o cunoastere, in timp iti va provoca o transformare launtrica, e un proces duhovnicesc, iti formeaza discernamantul, te duce la integralitatea cu ceilalti, toate acestea au un rost asupra ta.
• In viata lumeasca inseamna ascultarea de Biserica, de duhovnic; nu suntem ai nimanui; fiecare sa se conformeze in locul in care se afla, la randuiala pe care o poate duce.
• Sunt si cazuri, sunt si exceptii, dar nu sunt pentru oricine; in forma lumeasca [aparenta], se poate sa fii in neascultare, insa tu sa ramai in duh si adevar.
• Tu sa te silesti din inima ta sa faci voia lui Dumnezeu, acolo unde te afli.
• Nici sa faci ascultare oarba, fara socoteala.
• Credinta, in ascultare, e mai mare decat cunoasterea, caci ratiunea cauta sa ia locul de multe ori ascultarii.

***

• Am ajuns slugi in tara noastra, pentru ca lipsa de credinta, de pocainta, de ascultare sau falsa ascultare au consecinte la nivel de colectivitate, de tara, de neam.
• Cred ca astazi Dumnezeu va face la fel ca si cu Faraon: va aduce plagi asupra puterilor de azi, mai multe ca cele 10 plagi asupra lui Faraon, deoarece ii prigonesc atata pe crestini; si ne sufoca, ne cipeaza, ne numeroteaza, ne sacaie pe toate fronturile; dar au si prin cine…
• Va da plagi acestor oameni destepti, bogati, acestor structuri, guverne, si o sa-i rusineze mai mult decat pe Faraon; nici stiinta, nici tehnica, nici cultura, nici armata nu vor putea rezolva plagile acestea; ci doar omul de credinta! Numai cu credinta poti face fata, legata de pocainta.
• Dumnezeu va ingadui plagi peste omenire, pe care nici banul, nici tehnica, nici puterea politica nu vor avea cum sa le solutioneze, oricat de siguri ar fi acum pe ei.
• Nu e viata in mana omului si nu “ei” fac ordine, nu sunt invincibili, asa cum vor sa para, ca ei fac ordine: “Noua ordine mondiala…”; mare atentie! Nu va lasati infricosati de realitate, ramaneti in Adevar!

Parinte, cine propovaduieste insistent rugaciunea in comun cu luteranii, cu catolicii, coptii….?

• Nici nu vreau sa aud (de rugaciuni si slujbe in comun cu catolicii, coptii…); nici pe timpul lui Ceausescu nu era atata “pupatura” cu oamenii acestia si era ortodoxia mai sanatoasa, desi erau sub amenintare, sub arestari;
  
• Nu am nimic cu ei, in sine, da, domnule, ne ajutam, dar nu te mariti cu el, nu te culci cu el… Nu-i o rusine? Cum aparam noi Ortodoxia aici?
• Nu uram pe nimeni, dar lucrurile acestea stim ce perfide sunt si cine e in spatele lor. De aceea avem asemenea reactie.
• Macar sa ne pastram dreapta credinta, sa nu avem lepadare de credinta, daca altele poate nu avem. Nu condamnam pe nimeni, ma condamn pe mine, dar… fereasca Dumnezeu sa patim asa ceva! Esti cum esti, suntem cum suntem, dar… pana aici, pana la credinta, macar asta sa o avem! Si pentru asta, Dumnezeu o sa ne scoata din altele.
• Dumnezeu stie ca este greu sa cresti azi un copil, stie ca e greu azi pentru sotie, stie ca e greu intr-o societate ca asta sa mai mergi intr-un mijloc de transport, stie ca e greu in toate…
• E dezastru ce se intampla si cu copiii prin scoli – exemplul fetitei careia colegul ii arata fotografii indecente pe telefonul mobil. Tu il educi acasa, dar acolo ce sa-i mai faci?
• Vom avea de patimit! Pentru credinta sa fii binecuvantat daca patimesti pentru ea… E foarte greu, nu-i deloc usor! Nu cu absurditate, dar ramai, domnule, in ale tale!
• Pai ia sa vin si eu asa, in maneca in scurta, ca mi-era cald… sau lucruri de felul asta. Ca inchidem ochii… Nu inchidem! Nu va suparati, am terminat!
• Unde sunt sfintii nostri, unde sunt mucenicii nostri, unde sunt martirii nostri? Dintr-o data asa am uitat de ei…
• Fereasca Dumnezeu cu “slujitul”. Nici nu vreau s-aud: “slujba cu…”. Nu ne rugam cu ei, sfintii nu se rugau cu ereticii, ii dadeau afara, la o parte. Distinctia asta nu a fost facuta degeaba. Si Domnul Hristos a fost rastignit intre talhari, dar nu a fost un talhar.
• Unde mai e taria noastra, unde e marturisirea noastra, unde mai e credinta noastra daca facem asa? Pai atunci te va parasi Harul! Uitati-va in canoane pentru astfel de incalcari. Ce pedepse se dadeau in Pravilele vechi, pana unde se mergea, fiindca daca nu pui un hotar…
  
• Nu sa scoatem vreo hartie ca sa se poata justifica slujba pentru sinucigas.
• Sa se faca distinctiile, sa se pazeasca si viu si mort ca sa nu calce canoanele Bisericii. Dar nu, noi ne permitem! “Ca ce, daca am un decolteu mai mare asa, parca tine de mantuire?”. Tu nu stii cum te mantuiesti, ca pentru fiecare gand diavolul noteaza… Conteaza foarte mult sa te pazesti! Si lasati, ca or sa va zica unii si altii, mai ales astazi… N-au decat sa zica! Dar n-o sa va pagubiti!
• Parca prea dintr-o data am devenit usi largi la toate mizeriile…
• Occidentul asta vrea: paganizarea ortodoxiei, paganizarea peste tot. Invazia pagana este in floare!

Dupa ce ti-ai spovedit pacatele, preotul nu-ti spune rugaciunea de dezlegare, insa iti spune sa te impartasesti. Il parasim, mai intram in acea biserica, cum procedam?

• Nu-l judeci pe preot, vorbesti, discuti cu el; daca crezi ca preotul a gresit intr-o privinta, incearca sa vorbesti cu el, sa ai buna cuviinta, sa ai cuget smerit, nu sa pleci imediat in alta parte.
• Sunt situatii cand nu-l dezlegi – alti duhovnici, Parintele Arsenie, Parintele Staniloae isi permit sa se mai abata de la canoane, ca au trecere la Dumnezeu, au autoritate duhovniceasca;
• Eu nu ma iau dupa preotul cutare ca a iesit din canoane; eu merg pe calea mea, dupa canoanele Bisericii, imi urmez urcusul meu, merg pe linia ascultarii si a Bisericii pana capat acea autoritate, daca voi fi vrednic vreodata, si o sa am lumina si harul sa pot sa aplic ceea ce este de aplicat tot pentru salvarea acelui suflet. Dar nu pun masura mea.
• Preotul e preot, ramane preot indiferent ce ar fi; dar daca sunt totusi probleme, daca ai indoieli, cauta sa procedezi cu bunacuviinta, cu rugaciune, cu smerenie, sa-i explici parintelui, ceri dezlegare ca sa pleci in alta parte…; dar nu gata, daca nu ti-a convenit ceva, il vorbesti de rau si arunci cu zoaie in el.

Legat de cardurile cu cip:

• Nu cunosc eu amanunte despre cipuri si din astea. Dar ce se intampla? As vrea sa vad si cine pune intrebarea asta… Fiindca poate sa fie unul necununat [sau cu probleme de acest gen] care vrea sa vada ce zice parintele Amfilohie, ca se filmeaza si da pe internet… Nu asa!
• Oricum, ne trebuie si o cercetare a astfel de lucruri. Sunt lucruri care nu se cunosc asa dintr-o data.
• Un duhovnic bun, un om al bisericii, cunoaste tactica vrajmasului, stie din partea cui vin astfel de lucruri si unde pot duce si dintr-o data nu se poate avea incredere.
• Insa nu se pot da asa raspunsuri asa, pe moment, “ca la taraba”, ci raspunsurile pot fi in genul: “Dar cine a pacatuit, el sau parintii lui?” “Nici el, nici parintii lui?”, “Nici lepadare de botez, si nici nu trebuie sa luam”… Ăăă? [ironic la adresa abordarilor simpliste] Uite cam asa este, trebuie si o cunoastere, sa se faca lucrarea lui Dumnezeu prin el. Adica sunt lucruri pe care nu le pricepi dintr-o data.
• Eu bineinteles ca nu sunt de acord si nu trebuie sa fim, dar ca sa convingi si oamenii, trebuie sa fii mai infipt in Adevar decat in realitate.
• Parintele Staniloae prefera sa mearga mai degraba cu trenul decat cu masina.
• Este insa si o masura a lucrurilor, depinde si de fiecare, de ce vrea sa faca…
• Iarasi m-ati adus la tehnologie si pocainta.
• Exemple de folosire a tehnologiilor (ultra)moderne cu justificarea ca si Apostolii sau Sfintii Parinti foloseau si faceau anumite lucruri… In planul duhovnicesc lucrurile se masoara altfel; cu cat se induhovniceste omul, se dematerializeaza, mai lasa deoparte stiinta (produsele ei).
• Tutea: Da, e buna stiinta. Uite asa cum ma folosesc de periuta de dinti, asa ma folosesc si de stiinta...
• Toate nelinistile veacului provin de la pacat; problema pacatului se rezolva prin pocainta, nu-i alta cale!
• Atentie mare si cu tehnologia aceasta! Nu ca gata, trebuie sa le arunc pe fereastra, dar sa stii ca oricine vrea sa incerce o rugaciune mai adanca, isi da seama cat de mult il incurca vizionatul la ceva; pentru ca noi trebuie sa nu ne risipim cu mintea in nimic, ci sa ne adunam mintea in rugaciune. Lucrurile acestea tehnologice sparg duhul de rugaciune.
• Lupta se duce cu 3 arme ale diavolului: pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii; pai tu cum le biruiesti? Cum rezisti in fata lor? Stii cum iti fura simturile, cum te captiveaza? Valeriu Gafencu spunea: Cred ca daca-as fi fost in alta parte, in libertate, nu as fi cunoscut o asemenea stare duhovniceasca. Ca si in pustie. [Conteaza absenta factorilor externi disturbatori, a prilejurilor de imprastiere].
• Cine nu se leapada de sine, nu-L cunoaste pe Dumnezeu, nu incape Dumnezeu in el. Asta e prima conditie a urmarii lui Hristos: renuntarea.
• Atentie la alipirea de tehnologie, de satisfactiile pe care ti le provoaca, e un pericol sa fii neglijent, sa le tot folosesti asa…
• Amagirea ca se folosesc “si” pentru lucruri bune. Nu: ori folosesti numai pentru lucruri bune tehnologia, ori n-o mai folosesti!
• Exemple legate de muzica de cabaret si de stirile despre fotbal de la Radio Trinitas, amestecate cu Sfintii Parinti.
• Nu slujiti la doi Domni; dar “noi vrem sa fim si cu.., si cu…”, „stiti, parinte, ca am tinut si postul si am vazut si un film pe internet”, “Am fost si la Canonul Mare, dar nu am scapat nici antrenamentele de dans, de aerobic, de forbal sau nu stiu ce”. Nu merge!
• Macar sa fim mai atenti, sa ne silim pana unde putem. Ca ne tranteste diavolul, daca iesim din “pustie”.

***

• Sa incepem de la canon, nu de la dezlegare de canon.
• Foarte putina lume cauta la duhovnic tamaduire, indreptare, toata lumea cauta mangaiere; mangaiere cauta si pisica aceea, iar daca vrei sa o speli, atunci sare in toate partile.

***

Inceputul bun

• Ca sa te pocaiesti trebuie sa te hotarasti sa o rupi cu pacatul. Cand vrei sa pui inceput bun nu mai amana! In clipa asta ma voi scula si ma voi duce la Tatal meu: Tata, am gresit la cer si inaintea Ta!
• Unitatea intre gand, vorba si fapta iti da integralitatea actiunii si atunci Harul intervine.
• Mare este puterea pocaintei: daca spovedesti pacatele cu cainta, incepi sa faci canonul, atunci se intampla o schimbare in tine. Deja dupa o zi-doua de post esti altfel.
• Cand exersezi pocainta, postul si rugaciunea, vezi ca se intampla o usurare sufleteasca, se deschid ochii mintii, incepi sa pricepi altfel: e lucrarea Harului in suflet.
• Ajuta si sa fii in preajma unor oameni cu o stare sufleteasca corespunzatoare.
• Sa fii un om de fapta si elimina ceea ce poate sa te impiedice din planul tau de pocainta, cauta sa-ti iei si tu masuri, ajuta-te si tu pe tine, evita prilejurile de pacat.
• Treci la fapta, lupta-te, ia-te la tranta cu neputinta ta, striga dupa un ajutor si Dumnezeu iti va trimite ajutorul; fiecare dupa masura lui.
• Fa-ti pofta de pocainta, misca in directia aceea, creaza-ti un cadru prielnic in directia aceea.
• Raporteaza-te la Adevar, la lucrarea Duhului nu la ceea ce cred, la ce simt, la ce-am auzit, la ce spun colegii si ceilalti.

***

• Pe Cruce ne dam examenul credintei. Si in actul pocaintei. In masura in care isi poarta crucea ne dam seama de credinta.
• In viata duhovniceasca fapta autentifica. “Credinta fara fapte este moarta”.
• Una este cunoasterea din citit, alta este cunoasterea din auzit, dar cea mai mare e cunoasterea din experienta: “Si eu am fost acolo”.
• Asta-i lupta cu patimile: invita la fapta, invita la lucrare. Dumnezeu ne indeamna totdeauna la experienta.
• Oricine practica un act de pocainta, stie.Cine se caieste de-un pacat, pe cine il doare, acela striga de durere, nu mai pune intrebari [despre cum sa faca asta]. Ca si cum ai intreba: “Pe tine cand te doare maseaua, cum te vaiti? Cand te lovesti peste deget, cum tipi?”
• Cand omul iese din durere, incepe sa se inmoaie ca apa inghetata la caldura, ia orice forma in care este pusa, se intinde pe oriunde. Cand nu este tinuta in fraiele duhului, firea noastra la fel face!
• Parintele Arsenie spunea ca i se pare cel mai greu la varsta lui (de batranete): taierea voii!
• Parintele Paisie Olaru, care avea rugaciunea inimii de la 18 ani [dar si Parintele Sofronie Saharov, n.n.], spunea: mai usor imi e sa sap un metru cub de pamant, decat sa stau un ceas la rugaciune; e vorba de lupta prin rugaciune aceasta in planul duhovnicesc.
• Trebuie sa ne indreptam cu toate fortele spre Hristos.
• Sa se vada atitudinea noastra, ca la Zaheu: “intorc impatrit“, etc.
• Cand se va intampla o prigoana si vei fi dat afara de peste tot, atunci se implineste Evanghelia cu tine!
• Daca nu ai o patimire pentru Hristos, de unde stii ca esti pe calea cea buna? Nu ti-o provoca tu, dar cand suna ceasul, nu da inapoi!
• Roaga-te acum pe timp de pace, ca sa te gaseasca Dumnezeu vrednic de incercare la momentul harazit; asta avem de facut acum!
• Am o ora la dispozitie acum, ma pregatesc. Ma scol cu 5 minute mai devreme, plec cu o rugaciune, cu o metanie, cu o binecuvantare, cu un cuvant al lui Dumnezeu. Plec cu hotarare, conteaza foarte mult de ce te agati!

Stam aici si va ascultam si vedem in jur carti care nu au legatura cu ortodoxia. Vedem imagini chiar de pacat. Ce parere aveti despre asta?

• Pai nici nu le-am vazut. Nu ati venit intr-o librarie perfecta, nu va vorbeste un om perfect si.. nici auditoriul nu cred ca e perfect! Am venit aici sa ne ajutam unii pe altii.
• Cel mai tare mi-e teama de cei care vorbesc si nu implinesc!
• Sa nu facem confuzie intre planuri; hai sa vedem ce ne sta noua la indemana si aia sa si savarsim!
• Sunt probleme, dar nu sunt oameni fara duhovnici si fara o binecuvantare in ce se face. Dar stii ce se intampla…? “Ce parere aveti de Dan Puric?” [Imitand cu voce pitigaiata o intrebare carcotasa care i se tot pune, n.n.]. Pune un cearsaf mare, alb si cu un punct pe el: tu ce vezi aici? “Punctul negru!” Pai tu nu vezi restul?
• E artist, face ce face, dar unde mai gasesc eu unul ca el (n.n. ca Dan Puric) in tot teatrul romanesc, care sa puna problema de demnitate, de Dumnezeu si de credinta! Unde mai gasesc eu unul ca el, sa rascoleasca o tara intreaga in 20 de minute de emisiune! “Nu, domn`e, n-ati vazut ca a spus cuvantul ala…”. Iata, asta-i poporul! Nu stie sa se foloseasca.
• La Parintele Arsenie Papacioc a venit in Postul Mare un batran, de prin Ardeal….

Redam relatarea din original:

A venit odată unul, care m-a impresionat aşa de tare, era din Maramureş, şi zic: „Aţi venit aici la băi?” „Nu, domnule Părinte! N-am venit! Am venit special la Sfinţia ta!” Era în Săptămâna Mare, Sâmbăta Mare. Şi l-am spovedit. Nu am avut de lucru şi l-am întrebat dacă a postit. Dar cu acest om, de 35 de ani se luptau sectanţii să-l facă adventist. încă şi nevasta lui de 35 de ani se dăduse la adventişti. Vă închipuiţi! El, săracul, nu avea Paşti, nu avea Crăciun… Dar nu s-a lăsat! Era un om foarte înalt şi voinic şi sufleteşte. Că dacă îl amăgeau pe el ad*ventiştii, atunci îi cucereau pe toţi din sat.
Dar, nu am de lucru şi-l întreb dacă a postit: „N-am postit, domnule părinte! Ieri a fost Vinerea Mare, am mâncat şi atunci!” Atunci zic în sinea mea: „Arsenie, ce faci?” Dar, deodată mi-am amintit: „Au oare postul decide, sau sfărâmarea inimii? Omul acesta de 35 de ani lupta pentru Ortodoxie, pentru credinţa lui adevărată şi strămoşească!” „Bine, zic, te împărtăşeşti, dar nu mai mănânci până mâine!” Mai erau câteva ceasuri!

• Fiecare are rostul si masura lui. Dar ce faci sa nu faci de capul tau, sa fii sub un duhovnic.
• Exemple in care duhovnicul poate face pogoramant: “Daca vad ca te costa serviciul pentru o basma, bine, da-o jos”; “Bine, esti medic, nu ai putut sa ai atatia copii, ai numai unul, dar n-ai plecat din tara, ai refuzat ofertele din strainatate, dar… ai grija de cea cu multi cu copii cand vine la tine, ai grija de ala bolnav care n-are bani sa-ti dea“. Da-i o metoda de compensare!
• Asa si cu asta: Pentru ca nu se adreseaza unor oameni care vin la biserica, Dan Puric are ocazia sa-L predice pe Dumnezeu intr-un mediu in care preotul nu prea intra, el poate sa castige niste oameni. Si luam ceea ce se poate lua!
• “Da, dar am auzit”, “Multe auzim…”. Asa si Parintele Arsenie [putea sa-l judece dupa aparente, dar l-a impartasit pe acel batran]. Asa ca, dupa ce ca abia am unul acolo, asa cu pete cum este, cu pistrui, dar ce poate sa faca intr-o emisiune… Dar ce, el e calugar? A jurat cu tine, are un contract? “Ca n-a vorbit despre Capitan…”: Dar ce, e legionar?
• Noi nu stim sa culegem ce e bun, si atunci ceilalti…: “Da`, lasa ca-l luam noi,daca voi nu stiti, lasa ca-l primim noi!” Dar Hristos pentru cine a venit?
• Si eu am fost in Petru-Voda, sa stiti, de acolo si sunt: Au fost multi actori acolo: Marin Moraru, Jean Constantin, Arsinel, multi altii, dar cu ei nu s-a pus problema… Dar acum au aparut camere de luat vederi, pentru ca nu poti sa te duci sa spui ceva acolo si e o ploaie de aparate din astea acolo, nu poti nici sa stranuti, ca totul se duce mai departe… Pacat! Si-atunci, iata manipulare!
• De-aceea ne trebuie discernamant, ne trebuie rugaciune… Si plus ca sunt situatii pentru anumite medii, in care e nevoie de o tactica de lupta, unde nu poti spune in afara ce crezi, fiindca…: “Aaa, si tu esti cu ala!”.
• Sunt unii care n-au facut poze cu parintele Iustin, nu s-au filmat cu el, n-au cantat cu el, nu s-au cununat la el, nu au profitat… Dar noi vedem invers [ii vedem doar pe ceilalti]!
• Am tratat subiectul asta, fiindca foarte multa lume s-a dezbinat: “C-am auzit, ca a facut, ca zice lumea..“ Ce-i asta: “ca zice lumea?”. Dar tu ce zici, parerea ta care este? “Am vrut sa aud parerea sfintiei voastre…”. De ce, ca sa ma dai pe internet? Dar si faci ce spun?”.
• Ca puneam problema [parintelui Iustin]: ca sunt atatia aici, asa si-asa… De ce nu le spuneti la astia ceva…? “Pai, n-ai cui, mai, n-ai cui!” Si de-aia ii lasa, si rabda, si-l trage si de ureche, pentru ca… “n-ai cui, mai, sa spui”… Dar ala de ce-a zis..? “Pentru ca are cui, mai!”
  
• Depinde cum le luati: ceea ce se vede sau ceea ce se realizeaza?
• “Toti suntem supusi greselii, fereasca Dumnezeu, dar... aceasta diversiune tare ne mai nenoroceste pe noi astazi!”
• Sfantul Constantin cel Mare, “cel intocmai cu Apostolii“, n-a avut o viata intocmai cu Apsotolii, dar ce rol a avut, cum a deschis culoarul Bizantului! Sau Stefan cel Mare, care a avut o aventura, da, a luptat, a cazut, dar… dracul pe cine are ura?
• Calugarii nu sunt niste protejati, ci sunt in prima linie a luptelor duhovnicesti, suntem mult mai razboiti decat va puteti dea seama si mult ne costa un discurs sau orice iesire in lume; o simtim pe pielea noastra, cat ai fi de incepator, si cu cat mai mult inaintezi simti asta, dar nu trebuie sa fixam masura asta si la altii!
• Am inceput sa ne luam la dispute cu toti [in interiorul Bisericii], nu mai stim sa castigam oamenii la ortodoxie!
• De ce veneau la Parintele Arsenie Papacioc oamenii de peste tot, si doctori, si profesori? Pentru ca avea metoda pentru toti. Si la parintele Iustin la fel! “Da, da` nu-i pentru calugari parintele Iustin, e mai mult pentru mireni!“. Pai ar trebui sa-mi fie rusine! Ca au prins mirenii mai bine mesajul, domnule…
• Nu vreau sa critic, fiindca sunt de-acolo, dar ma refer la niste aspecte care risca sa dezbine familia…
• Exemplul rigiditatii fata de copilul care “nu invata bine la scoala”, fara sa stii ce materii studiaza acolo si daca le poate face fata sau nu. Trebuie sa-l intelegi si pe copil. Nu se mai urmareste o formare a copilului, dimpotriva, si iese omul robot… si l-ai distrus. A terminat cu 10 si nu intelegi de ce a luat-o razna d ela un moment dat.
• Vedeti ca sunt fenomene foarte complexe: urmariti unde se invarte, cine se razbuna? Diavolul are ura mare, mai ales astazi! De aceea trebuie sa ai metoda pentru toti!
• E-o cearta si una se scrie, se vorbeste si se declara, si alta este… Am fost si am vorbit de atatea ori in particular acolo, si cu unii, si cu altii… si am vazut ce inseamna. Nu le mai poti faci pe fata! “Am auzit ca sfintia voastra sunteti cu…”. Daca ai trecut un om strada, inseamna ca ai un interes, daca esti sarac, inseamna ca o faci pentru imagine, daca esti bogat, inseamna ca o faci pentru un scop… Oricum ai da-o, omul pervertit tot asa o vede. Si de-aia de multe ori iti zici ca e bine sa nu mai apari, sa nu te mai vezi... dar ce faci, renunti la lupta? Nu.
• Sunt riscuri mari: Dan [Puric] are nevoie azi de mare ajutor, de intelegerea oamenilor si de rugaciuni. Va dati seama? Cati n-ar da sa-l ia in alta parte? Si lupta este!
• Vezi ca astia nu stiu acum ce dosare sa mai ascunda si altele pe care sa le inventeze!
  
• Sa fiti foarte atenti, in vremurile de apoi sminteala e la ea acasa, doar Dumnezeu e cel care masoara! Sa nu ne grabim s-aruncam cu piatra!
• Chiar daca ar fi sa conduca prost, ca este ierarh, patriarh… dar adevarul nimeni nu-l muta! Noi sa veghem la sanatatea credintei si la viata noastra, la cum suntem noi insine.
• In Romania e jale! Cum vrei sa o iei, pe ministere, ce sectari si ce masoni ne conduc, e jale! Insa Dumnezeu conduce lumea! Sa nu faci abstractie de realitate, numai sa nu te protapesti numai in ea; si invers, de dragul Adevarului infrunti aceasta realitate, indiferent de pretul vietii! Iti trebuie si o stiinta, si o cunoastere si o tactica de lupta!
• Sa avem si discernamant, care se capata din aceasta credinta si din aceasta pocainta!

• O sa fie criza de oameni care sa-ti dea un sfat bun, sa fie luminati de Dumnezeu, sa fie curati la suflet, sa zica da sau nu intr-o directie!
• Nu te grabi tu iute sa arunci cu piatra, indiferent ca e “talhar”, dar are momentul lui de pocainta: tu uita-te la mesaj, sa vezi ce a spus, ia de la el ce trebuie: “Milostiv fii mie, pacatosului”. Fiecare are darul si rostul lui, nu-l baga pe oricare in rand cu calugarii… Fiecare are masura si talentul lui, poate sa fie un bun scriitor, dar sa nu poata bate metanii; poate sa aiba un dar de mare milostenie sufleteasca, dar sa n-aiba si darul de-a se exprima. Fiecare este o parte si impreuna formam un intreg.
• Mare atentie la cine dezbina!
• Discernamantul vine din traire si din fapta, nu din carti!
• Nu poti sa spui acelasi lucru oricui, unii se smintesc, nu orice cuvant este pentru toti. Exemplul cu parintele Arsenie Papacioc si pedeapsa cu moartea.
• Fiecare are rostul lui, darul si chemarea lui. Tu fa-ti ale tale! Nu te apuca sa le judeci pe altii, ca unuia Dumnezeu poate sa-i dea mantuirea si intr-o secunda – daca zice da sau nu -, iar altii zeci de ani sa se lupte…
• Cine e Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, daca il analizam dupa mintea noastra? A omorat oameni, a fost pe front… Dar cand a venit momentul marturisirii, a dat tot si a terminat prin martiraj.
• Avem nevoie de o rugaciune si o pocainta care sa ne faca sa vedem mai bine si sa avem ochi sa vedem pe cei de langa noi! Mai ales astazi, ca trebuie aceasta tactica.
• Astazi nu mai poti face lucrurile pe fata, trebuie sa gasesti o metoda ca sa mai rezisti si sa mai ajungi si acasa la cei ce te asteapta. Asta nu inseamna sa accepti compromisul! Trebuie sa te gandesti ce vrei sa faci: “vrei s-o termini de-acuma sau…?” Ei, cam astea-s vremurile de azi. Nu-i usor… Trebuie sa te gandesti foarte bine si sa te rogi la Dumnezeu sa-ti spuna ce sa faci. Traim cu aripi din astea mai slabe, mai ingenuncheati, si-atunci trebuie sa vezi [cum te strecori], sa gasesti o formula prin care sa-ti mai tii serviciul, ca sa-ti hranesti copiii si ca sa mai poti veni duminica la biserica. Ca sa poti sa existi, dar nu ca sa te compromiti. Dar cand vine ceasul sa zici “da” sau “nu“, atunci foarte bine, atunci da… Tine de o tactica de lupta. Dar daca nu o faci din motivatia asta, ci din alte principii, atunci… Dumnezeu cu mila.
• Haideti sa nu ne mai pierdem in… cum venise cineva acuma cu “calendarul vechi”, “calendarul nou”... Zic: “bai, baiete, nu de-asta sufera tara acuma!”. Dupa ce ca mai avem o farama de ortodoxie, o mai dezbini si tu? Ca a gresit Cleopa, ca a gresit ala... Nu mai stai sa umbli acolo, la elemente de “pistrui”. Tu nu vezi omul din el? S-au facut greseli, nici eu n-am fost de acord, dar acuma… suntem unde suntem, la ce ajuta treaba asta?
• Vorbeam si cu calugari din alta parte: Da, mai, nici eu nu-s de acord cu astea [actele electronice?], dar nu fac din portile manastirile afisier, ca “sa-i ia dracu` pe toti si sa nu se mai mantuiasca si sa se mai spovedeasca aia care au cip, si aia, si aia…” Nu asa! Facem o disctinctie intre nestiinta, rea-vointa, victime… Nu trebuie chiar asa sa luam brusc. Dar usurinta cu care se trateaza problemele este mai grava! “Dar tu, care stiai ce-i si dansul, si gluma, si sarutul, tu la varsta ta imi pui problema ca una de 14 ani?” Dar tu, care stii ce-s chestiile astea si din partea cui vii, spui ca n-ai niciun amestec si ca tu iei primul? Adica dai declaratii din astea gratuite la un popor pe care-l crezi prost si numai la vot ai nevoie de el? Si-n rest: voi nu stiti, noi stim…

Cum se poate face distinctia intre un caz in care trebuie sa tacem, sa ne supunem si unul in care sa marturisim?

• Intr-o situatie cand nu ai la indemana duhovnicul sa-l intrebi, iti va da un imbold la nivelul constiintei.
• Dumnezeu nu o sa-ti ceara un lucru de care nu esti in stare. Cand Dumnezeu ingaduie un lucru, iti vine si cu solutia pe masura. Ca nu te-ai facut tu vrednic si ca ai gresit, tot asupra ta sa iei vina.
• Nu taci cand esti atacat direct in credinta, in suflet.
• Nu taci cand sunt pacate impotriva Duhului Sfant.
• Nu taci cand prin atitudinea ta se smintesc multimi de oameni.
• Nu taci cand esti in contradictie cu adevarul Bisericii.
• Taci atunci cand nu are rost sa vorbesti, nu are un rezultat si oricum nu-l indrepti pe celalalt, degeaba te iei de gat cu el.
• Depinde si unde te afli, cu cine te afli, pentru ce te afli, etc. Nu e totuna daca cineva ma injura pe strada sau la mine in manastire.
• Dumnezeu nu ingaduie un lucru fara socoteala.
• Daca Dumnezeu iti cere marturisire, sa o faci nu ca si cum ai fi vrednic, ci cu smerenie, cu daruire, mai intai cu apelul la Dumnezeu, nu cu gura mare. Si Dumnezeu iti va da o confirmare. Daca ai duhovnic, il intrebi pe el.
• Sunt situatii si situatii… Si chiar daca ai gresit astazi si ai ratat o ocazie, te poti pocai si o iei de la capat. Sa nu ratam ocazii mari de marturisire, si in rest sa le prindem pe toate cele mici, sa fim mai atenti.
• Fiecare are ceasul lui, marturisirea ca harisma nu ii e data oricui. Toti trebuie sa marturisim si ni se cere aceasta, insa harisma marturisirii e cu totul altceva, iar cine o are, va fi persecutat.
• Cand nu esti intrebat, sa nu vorbesti, iar cand esti intrebat, vezi ce vorbesti.

Cuvant de incheiere

• Sa va siliti cat va sta in putinta sa tineti cont ca suntem in post! Postul este o perioada randuita de Biserica prin care sa faci ceva anume pentru sufletul tau.
• Ceea ce nu faci si nu dobandesti in timpul postului, nu vei face nicidecum in afara lui!
• Creaza-ti un cadru minim de pocainta, fa infranare mai multa, o metanie in plus, un acatist in plus, o nevointa in plus.
• In post lupta-te sa fii mai tacut, mai infranat, mai silitor, mai rugator, mai interiorizat, mai spovedit, int-o stare de pocainta, in vederea Saptamanii Patimilor si a Invierii care vor veni, ca sa poti simti ceva in tine.
• Este o crestere, o gradatie in pregatirea prin post a omului pentru Inviere. Sa nu uitam pentru Cine tinem Postul.
• Cum poti sa-i iubesti pe vrajmasi? Gandeste-te la CINE iti cere, te roaga, nu te obliga, sa-l iubesti pe vrajmas; nu conteaza ca acela este hot, criminal, nu conteaza. Hristos, ca un Prieten drag, fata de Care esti dator, iti cere asta…“Eu am grija, nu te indoi”... Fiindca si acela este fiul Sau pentru Care S-a rastignit. Si atunci te vei rusina. Si vezi atunci in ochii Lui durerea lui Hristos pentru mine si pentru el, dar… noi traim in alt plan. Si sub incidenta simturilor pervertite, facem ce facem. Dar ca sa fii in planul asta pentru pocainta, trebuie sa te linisesti, sa te aduni, sa te asezi un pic, sa ramai in harul acela si in rugaciunea aceea. Ganditi-va Cine ne cere asta si pentru ce.
• Asa si toata viata noastra duhovniceasca: sa ne gandim pentru Cine si cum: Pocainta pentru Hristos, pocainta pentru Adevar, pocainta pentru Biserica sa o facem.

(PARINTELE AMFILOHIE BRANZA (Man. DIACONESTI) - conferinta (seara duhovniceasca) la Libraria Sophia, 6 martie 2012 – “Pocainta in viata duhovniceasca”
Părintele Amfilohie la librăria Sophia, 6 martie 2012 (partea I)
Părintele Amfilohie la librăria Sophia, 6 martie 2012 (partea a-II-a) )
Pr. Mihai-Andrei Aldea- 11.03.2012- Predica la Duminica vindecarii slabanogului din Capernaum

Declaraţii inimaginabile. Ieroschimonahul Marcu Manolis: ”«Puternica teologie neopatristică» a ortodocşilor ecumenişti constituie o dezmembrare a Ortodoxiei”