Voia lui Dumnezeu

În prealabil postat de ioanna

Intoarcerea la Dumnezeu(metanoia) e o transformare interioara dictata de liberul arbitru, o conversiune ce vizeaza recuplarea mintii omenesti la voia Tatalui.

Nu zic nu,suna chiar frumos,chiar sunt de acord dar in cazul Mantuitorului nu cred ca a putut fi vorba,in vreun moment,de o ,,decuplare"de la voia Tatalui mai ales in contextul afirmatiei: ,,Negresit, Fiul omului Se duce dupa cum este randuit"(Luca 22:22).In acel verset este chiar,cred eu,o antiteza intre hotararea divina(cu privire la Hristos) si decizia umana(din perspectiva decizie pe care urma sa o ia Iuda).

PS:din perspectiva modului cum irosesc timpul la modul specific mie,adica superficial,am citit azi un sfat genial pe forum: ,,În momentul de față nu există creștini inocenți, oricât ar crede fiecare în propria mitologie confesională. Înainte de a înainta în negocierea de teorii metafizice, creștinii au nevoie de parcurgerea participativă a Canonului Sfântului Andrei Cretanul , însoțită, evident, de post aspru. După care Domnul va face restul, dacă e cazul.".La mine vor fi probleme cu aplicarea canonului mentionat dar voi face tot ce pot sa urmez ideea,Dumnezeu stie cum :) Este bine cand iti mai toarna unu,din cand in cand,o galeata de apa rece-n cap.Cu multumiri din partea mea :)

În prealabil postat de Pestisorul de Aur

Nu o sa fiu niciodata pastor.

Intr-o carte se spunea asa:daca intreb un om: ,,Cine esti?" va raspunde:,,Ion Popescu".Raspuns: ,,Nu,asa te cheama.Cine esti?"Raspuns: ,,Sunt profesor de arhitectura".Replica: ,,Nu,asta va este profesia.Cine esti?"Raspuns: ,,Sunt roman". Replica ,,Nu,asta va este nationalitatea si eventual locul unde traiti.Cine esti?".Raspuns: ,,Sunt protestant/agnostic".Replica: ,,Nu,asta va este incadrarea confesionala/optica cu privire la divinitate si oricum daca va iau la bani marunti(cazul protestantului) s-ar putea nici acolo sa nu va incadrati decat teoretic sau formal".

Apostolul Pavel spunea,in a II-a Epistola catre Corinteni ca ,,Asa ca, de acum incolo, nu mai cunoastem pe nimeni in felul lumii".Nu trebuie sa fii pastor.Daca,cu ajutorul Celui de Sus, vei ajunge sa te incadrezi in acel ,,cine esti"din II Corinteni 5:14-17 totul va fi bine.O seara placuta,Dumnezeu sa-ti ajute.

În prealabil postat de ioanna

Intoarcerea la Dumnezeu(metanoia) e o transformare interioara dictata de liberul arbitru, o conversiune ce vizeaza recuplarea mintii omenesti la voia Tatalui.

Si eu care credeam ca metanoia incepe prin voia Domnului, ca e sprijinita, orientata prin har, in Biserica, in impreuna-lucrarea dintre Dumnezeu si om.
Ei, daca e dictata (pare un pic dur cuvantul nu prea lasa speranta pentru vreo cadere, ceva acolo, o abatere cat de mica...) de liberul arbitru, atunci m-am linistit.
Gata cu angoasele, cu subteranele obisnuintelor pacatoase inradacinate in oameni, cu ispitele si vicleniile vrajmasului.
Liberul arbitru a dictat, e simplu! Ma supun si gata. M-am mantuit (sau poate m-a mantuit liberul arbitru).
Mie imi suna a voluntarism extrem. Daca vedem in om doar vointa, cred ca avem o imagine foarte schematica asupra complexitatii uimitoare a sufletului omenesc. Uneori, vointa celor mai volitivi oameni nu face cat o ceapa degerata in fata unor situatii simple de viata. Si invers, anxiosii si fricosii s-au dovedit uneori eroi, pe temelia unui sentiment puternic, de pilda cel al datoriei sau al iubirii (parintesti, ca exemplu).

Oare asa sa inteleg ca reiese din afirmatia ta, Ioanna?
Sau, poate ai vrea sa nuantezi putin, te rog frumos! :)

P.S. Ceva timp in urma am citit o stire despre un pacient psihiatric (tulburare dependenta severa, nu putea iesi din casa neinsotit de sotie, avea simptome grave de agorafobie si atac de panica etc.) care a fost singurul, dintr-un grup de cativa zeci de oameni gura-casca, care a intrat intr-o cladire in flacari de unde a scos vie si nevatamata o fetita incuiata in casa de parintii plecati la serviciu. Nebun, nebun, fricos cum nu se poate, fara minima vointa de a desfasura vreo actiune de unul singur, dar uite ce a facut! Daca murea in flacari, ar fi fost cinstit si comemorat, nu-i asa?
Sau alt caz, de data asta al unui baietel german care a refuzat sa isi paraseasca bunica bolnava la pat, in timpul bombardamentelor aliatilor, si sa se refugieze in adapost, motivind ca Dumnezeu ii va salva pe amandoi, deoarece unde este iubire (iar nu neaparat vointa) este si ocrotirea Sfantului Acoperamant. Si au scapat cu viata, in chip minunat, doar camera lor ramanind intacta din tot blocul. Au fost zariti din strada, a doua zi, nemaifiind pereti laterali, cum stateau zgribuliti unul in bratele celuilalt in pat (povesteste parintele Rafail Noica - nu mai retin linkul).
Oare cum sa intelegem, totusi, crestineste vorbind, liberul arbitru?...

Ioane,nu pot sa dorm.Sunt cumplit de furios pe un tip Adam.Il cunosti? :)Sunt si mai furios,precum tauru-n arena,cand aud de liberul lui arbitru.Da-mi voie scurt sa-ti prezint spre analiza(la tine)si dat cu capu de pereti(la mine)problema mea.Adam a avut cel mai bun profesor.Pe Dumnezeu direct.Pe vremea aceea traia intr-un mediu paradisiac.Stapanea peste animale,nu era singur ci avea o femeie langa el care probabil era perfecta si il iubea intr-un mod peste perceptia noastra si mai mult,aici incep sa ma enervez, Dumnezeu(urmeaza o parafrazare)ii pusese la dispozitie un numar incalculabil(exagerare sau nu din disperare) de optiuni bune(Geneza 2:16)si una singura,repet,una singura varianta proasta(Geneza 2:17).Ca si cum ai zece drumuri care duc la sosea si unu care duce-n groapa.

Si Adam si Eva ce fac,cu liberul lor arbitru,avand tot ce isi puteau dori,fiind in mijlocul lumii ideale,fara sa aiba o constiinta corupta si pervertita,la prima lor incercare de a-si exersa libertatea deciziei?Aleg aceea unica,repet,unica varianta proasta raportat la care altele bune aveau.Primul exercitiu al liberului arbitru a fost un dezastru,si asta raportat la faptul ca pe atunci,satana,se tara pe burta prin praf sub forma de sarpe,nu ajunsese inca sa fie stapinitorul lumii asteia.Daca atunci,in acele conditii,au ales prost la 1 prost/x variante bune,acum,in lumea in care traim,nici nu vreau sa ma gandesc la statistica.

In cartea lui Osea se spune: ,,Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta.".Sa-i spuna cineva asta lu Adam,se pare ca nu a inteles bine notiunile elementare si am ramas toti repetenti.Biblia condamna ignoranta in credinta.De la Adam si pana in prezent prapastia creste.Avertismentul este dur: ,,Fiindca ai uitat Legea Dumnezeului tau, voi uita si Eu pe copiii tai!"(Osea 4:6).In acest caz,din perspectiva timpurilor in care traim,dezideratul cu elementele sale din I Timotei 1:5 este praf.

Matematic vorbind,ce sanse erau ca Adam sa aleaga singura variata proasta din mai multe bune,desi stia ca este proasta? Maxime :) PS: primu gest de dupa cadere a fost sa-si puna o frunza-n fata si apoi sa se ascunda printre copaci de Dumnezeu.Si cand il intreaba Dumnezeu unde este mai si spune ceva de tipu ,,Sunt aici,ma ascund".Eu zic ca este o dovada de orice dar mai putin de maturitate,ca sa fiu bland,doi copii prinsi cu mata/sarpele-n sac :) Lumineaza-ma tu,esi mai obiectiv :)

Update:Trei variante,de fapt patru.In cel putin doua Dumnezeu a stiut.Un Dumnezeu absent nu este never ever Dumnezeul biblic.

1.Prima varianta:Dumnezeu desi stia ce vor alege cei doi dar le-a permis alegerea in baza liberului lor arbitru,punand in practica un plan grandios,ulterior,de data asta,prin care omul sa fie adus iar in comuniune cu EL prin Fiu.Momentul deciziei ulterior/posterior este crucial,are o imensa importanta dar nimeni nu poate spune fara teama de a gresi.Nimeni nu stie cum ar fi evoluat omul daca Adam nu pica,sunt voci care spun ca a fost o cadere necesara,o maturizare dura din pradisul copilariei omenirii.Problema trista care apare este ca in acest caz,la prima coliziune dintre o lume ideala cu fiinte inocente si raul in forma embrionara(de taratoare)raul a castigat disputa,fie si aparent,fie si pentru moment.De ce a decis Dumnezeu acesta cale doar EL stie.

2.A doua varianta:Dumnezeu a hotarat totul dinainte.In acest caz suntem in ceea mai mare piesa din istoria lumii unde chiar istoria este decorul si noi actorii.Pana si eu am retineri,nefiind adeptul dublei predesinari,la asa ceva.

3.A treia varianta:Povestea biblica nu trebuie luata strict ci trebuie inteleasa drept o suma de simboluri si mituri dar in acest caz,desi am scapat de trauma intrebarilor existentiale din perspectiva adamica,am terminat si crestinismul.Pentru ca daca nu este reala atunci notiunea de ,,pacat" trebuie rescrisa iar tot ce stim despre crestinism se schimba. In acest unic caz prefer dubla predestinare.Sincer.

4.A patra varianta:Este altceva decat intelegem noi,sau mai mult decat intelegem si nu a venit inca momentul sa intelegem tot.Nu ma deranjeaza dar nici nu imi clarifica cu nimic intrebarile.As putea trai cu ea totusi.

Oricine are o alta explicatie,sunt numai ochi si urechi sa o aud dupa ce ma voi trezi din somn.PS>promit pe viitor sa nu mai beau cafea seara :)

Frate drag, aveam in liceu o profa de fizica pe care o numeam cu totii Vaca, din multe motive... Nu stiu cata fizica am invatat eu cu ajutorul doamnei dar am retinut la nu mai stiu ce lectie (parca despre legea atractiei universale?...) exemplul dat de ea. Am ras atunci, cum am ras acum din toata inima (cu oleaca de cutremur, totusi... deh!) citind textul tau.
Iata, zicea profa: pe un camp mare era un pom, un singur pom. Si nu stie nimeni cum si de ce, un individ cu o masina ARO (povestea e din anii 80) a facut accident nimerind tocmai in pomul ala!
Stiu si eu?... Ciudate lucruri se petrec in lume...

Dar daca pe camp mai erau si alte lucruri care totusi nu se vedeau, asa cum poate erau si alte lucruri in jurul lui Adam despre care nu se povesteste in textul biblic, pur si simplu?... S-ar putea ca lupta sa fie mai bogata decat obisnuim sa percepem.

De cand ma stiu m-a pus in mare incurcatura pacatul protoparintilor nostri. Si nu i-am dat de cap si iata, mie nu imi e somn mai mult decat tie...:)
Scrierile Parintilor m-au linistit intrucatva, de pilda omiliile Sfantului Ioan Gura de Aur, dar am intalnit crestini mai traitori, ravnitori si pregatiti teologic, nu ca mine, care mi-au spus ca nici ei nu pricep cum vine treaba si erau tare furiosi (de ce suntem mai mereu asa?) pe Adam, nu mai spun cum erau pe Eva... Iar unii se mirau ca Dumnezeu, Care este Bunul Parinte, si-a lasat copiii expusi unui test de maturitate peste puterile lor, tinind cont de calibrul adversarului...
In zadar am incercat sa le arat ca tocmai aici s-a manifestat adevarata dragoste parinteasca a Domnului, cu argumente cum ma duce mintea si inima, dar pana azi nu am convins pe nimeni.
Eu cred ca Adam si Eva erau atunci copii. Gestul lor este insasi metafora deplina a inocentei, cu toate ale ei. Si pacatul lor nu e pentru mine atat de ingrozitor precum se tot repeta, mai degraba ca discurs ideologic, stereotip. Erau copii, asta cred ca se tot uita. Iar pedeaspa data de Dumnezeu e mai degraba binecuvantare. Munca! Nasterea in dureri! Pai astea sunt binecuvantari, nu pedepse! Aduc un singur argument: cunosc cateva femei care, din fetite rasfatate si vai de pacatele lor au devenit femei virtuoase, frumoase, doar dupa ce au traversat nasterea fara anestezie si au luat zdravan Crucea greutatilor familiei.
Dar noua ne place, in hainele noastre moi, sa ne vaicarim la tot pasul. Asa am bagat de seama. Ca urmare, crestinismul pe care il cunosc eu in mod peceput direct, e unul al vaicarelii si melodramei. Nici eu nu fac prea des exceptie.
Cred ca scena caderii copiilor Adam si Eva in pacat ar putea fi abordata si in alta cheie decat in cea pe care o tot lasam sa rugineasca in lacrimile noastre de crocodili.

Urmasi ai lui Adam si ai Evei, raufacatorii aceia alungati din Rai, au fost si bunul Abel si dreptul Iov si Noe si Avraam si Iacov si Isaac si Isaia etc. Si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, laudata fie in veci! Si Sfantul Ioan Botezatorul si Petru si Pavel si Ioan Ucenicul Multiubit. Si Sfantul Isaac Sirul si Sfantul Nectarie si Sfantul Maxim Marturisitorul si Sfantul Nicodim de la Tismana si Sfanta Parascheva. Si Fericitul Augustin.
Uite ce "pedeapsa" le-a ramas lor de pe urma pacatului monstruos (spune crocodilul printre lacrimi): pedeapsa fericitei lor vieti, pline de barbatie lucida prin Duhul Sfant!
Si as mai cita un sir de nume de fericiti si binecuvantati, ca am pe masa cateva volume din Vietile Sfintilor, precum si cartile cu Parintii Aghioriti.
Acum nu mai pot sa spun decat Doamne, Multmilostive, Care pe Fiul L-ai dat la moarte pe Cruce pentru viata si mantuirea noastra, Bun esti, Doamne! Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

[catalin2]

În prealabil postat de ioan cezar

Si eu care credeam ca metanoia incepe prin voia Domnului, ca e sprijinita, orientata prin har, in Biserica, in impreuna-lucrarea dintre Dumnezeu si om.
Ei, daca e dictata (pare un pic dur cuvantul nu prea lasa speranta pentru vreo cadere, ceva acolo, o abatere cat de mica...) de liberul arbitru, atunci m-am linistit.
Gata cu angoasele, cu subteranele obisnuintelor pacatoase inradacinate in oameni, cu ispitele si vicleniile vrajmasului.
Liberul arbitru a dictat, e simplu! Ma supun si gata. M-am mantuit (sau poate m-a mantuit liberul arbitru).
Mie imi suna a voluntarism extrem. Daca vedem in om doar vointa, cred ca avem o imagine foarte schematica asupra complexitatii uimitoare a sufletului omenesc. Uneori, vointa celor mai volitivi oameni nu face cat o ceapa degerata in fata unor situatii simple de viata. Si invers, anxiosii si fricosii s-au dovedit uneori eroi, pe temelia unui sentiment puternic, de pilda cel al datoriei sau al iubirii (parintesti, ca exemplu).

Daca la calvini sau alti eterodocsi e de inteles sa creada in invatatura cultului lor, inclusiv predestinare, la ortodocsi este foarte greu de inteles, mai ales ca noi avem si nenumarate surse de unde sa ne informam. Eu nu am dat citatele din Sf. Ioan Gura de Aur sa le citesc tot eu, trebuie sa ne hotaram, credem ca Biserica si sfintii s-au inselat sau cel ce crede in predestinare. In cazul in care concluzia e prima afirmatie, ca Biserica s-a inselat cred ca ne putem gandi ce e smerenia.
Raspunsurile in aceasta "dilema" cu predestinarea le putem gasi in prima carte sau articol ortodox care ne cade in mana, pentru ca nimeni nu afirma altceva.
Nici nu e nevoie nici de acestea, avem un raspuns clar chiar in Sfanta Scriptura, Fapte, cap.10 ". Iar Corneliu, căutând spre el şi înfricoşându-se, a zis: Ce este, Doamne? Şi îngerul i-a zis: Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit, spre pomenire, înaintea lui Dumnezeu."

Mai era un exemplu in viata Sf. Mina (altul decat cel mai cunoscut): http://paginiortodoxe.tripod.com/vsd...si_evgraf.html
"Ermoghen era de neam tot atenian, născut şi crescut tot în păgînătatea idolească, dar cu obiceiul bun şi milostiv, deşi nu cunoştea pe Hristos, adevăratul Dumnezeu; însă cu faptele era ca un creştin, căci neavînd lege, din fire făcea ale legii. Mergînd Ermoghen împreună cu ostaşii spre Egipt, într-o noapte a văzut în vis trei bărbaţi prea străluciţi, zicînd către dînsul: "Să ştii, Ermoghene, că cel mai mic lucru bun nu este trecut cu vederea de Dumnezeu. De aceea şi lucrurile tale, deşi nu sînt desăvîrşit bune, însă Dumnezeu le primeşte şi calea ta, care era să fie spre pierderea multora, o va face ţie pricinuitoare slavei şi cinstei celei fără de moarte."

Vedem cum datorita faptelor lor bune acestia primesc indurare de la Dumnezeu.
Invatatura protestanta gresita porneste de la o alta eroare. Calvin (nu stiu daca si Luther) credea ca omul a cazut total dupa Adam, dreapta credinta spune ca omul a pierdut asemanarea cu Dumnezeu, dar nu a pierdut chipul lui Dumnezeu, adica si vointa si liberul arbitru.
Ca ortodoxia spune adevarul putem vedea oriunde, chiar si un ateu poate face fapte bune, e vorba de legea firii de care se aminteste des.
Predestinarea este o grava eroare pentru ca ar presupune ca Dumnezeu face si raul, predestinand si faptele bune si cele rele. Ori Dumnezeu nu face raul, doar il ingaduie, oamenii si ingerii cazuti fac raul, din cauza liberului arbitru si indepartarii de Dumnezeu.
In schimb se spune ca exista o randuiala, ca efectele acestor actiuni sa se rasfranga nu la intamplare. Asadar ceea ce facem noi este din libertatea noastra, ceea ce se intampla in exterior este ingaduinta Domnului.

[ioanna]

Oare asa sa inteleg ca reiese din afirmatia ta, Ioanna?
Sau, poate ai vrea sa nuantezi putin, te rog frumos! :)

M-am referit la faptul ca Dumnezeu este prezent in alegerile umane, El pune in miscare vointa noastra, fara a dicta ce sa alegem. Metanoia e chenoza inimii si a gandirii, e o transformare de durata, asa cum ati spus. Harul il modeleaza pe om, il spiritualizeaza si sfinteste, daca acesta se deschide si doreste schimbarea. Raspunsul meu s-a legat de unul anterior, in care ii explicam domnului Scotland the Brave cum inteleg eu liberul arbitru in contextul rugaciunii Tatal Nostru. (nu cred in predestinare)

În prealabil postat de ioanna

M-am referit la faptul ca Dumnezeu este prezent in alegerile umane, El pune in miscare vointa noastra, fara a dicta ce sa alegem. Metanoia e chenoza inimii si a gandirii, e o transformare de durata, asa cum ati spus. Harul il modeleaza pe om, il spiritualizeaza si sfinteste, daca acesta se deschide si doreste schimbarea. Raspunsul meu s-a legat de unul anterior, in care ii explicam domnului Scotland the Brave cum inteleg eu liberul arbitru in contextul rugaciunii Tatal Nostru. (nu cred in predestinare)

Da, Ioanna, sunt cu totul de acord cu tot ce ai scris aici.
Iti multumesc pentru completare!

În prealabil postat de catalin2

Daca la calvini sau alti eterodocsi e de inteles sa creada in invatatura cultului lor, inclusiv predestinare, la ortodocsi este foarte greu de inteles, mai ales ca noi avem si nenumarate surse de unde sa ne informam. Eu nu am dat citatele din Sf. Ioan Gura de Aur sa le citesc tot eu, trebuie sa ne hotaram, credem ca Biserica si sfintii s-au inselat sau cel ce crede in predestinare. In cazul in care concluzia e prima afirmatie, ca Biserica s-a inselat cred ca ne putem gandi ce e smerenia.
Raspunsurile in aceasta "dilema" cu predestinarea le putem gasi in prima carte sau articol ortodox care ne cade in mana, pentru ca nimeni nu afirma altceva.
Nici nu e nevoie nici de acestea, avem un raspuns clar chiar in Sfanta Scriptura, Fapte, cap.10 ". Iar Corneliu, căutând spre el şi înfricoşându-se, a zis: Ce este, Doamne? Şi îngerul i-a zis: Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit, spre pomenire, înaintea lui Dumnezeu."

Mai era un exemplu in viata Sf. Mina (altul decat cel mai cunoscut): http://paginiortodoxe.tripod.com/vsd...si_evgraf.html
"Ermoghen era de neam tot atenian, născut şi crescut tot în păgînătatea idolească, dar cu obiceiul bun şi milostiv, deşi nu cunoştea pe Hristos, adevăratul Dumnezeu; însă cu faptele era ca un creştin, căci neavînd lege, din fire făcea ale legii. Mergînd Ermoghen împreună cu ostaşii spre Egipt, într-o noapte a văzut în vis trei bărbaţi prea străluciţi, zicînd către dînsul: "Să ştii, Ermoghene, că cel mai mic lucru bun nu este trecut cu vederea de Dumnezeu. De aceea şi lucrurile tale, deşi nu sînt desăvîrşit bune, însă Dumnezeu le primeşte şi calea ta, care era să fie spre pierderea multora, o va face ţie pricinuitoare slavei şi cinstei celei fără de moarte."

Vedem cum datorita faptelor lor bune acestia primesc indurare de la Dumnezeu.
Invatatura protestanta gresita porneste de la o alta eroare. Calvin (nu stiu daca si Luther) credea ca omul a cazut total dupa Adam, dreapta credinta spune ca omul a pierdut asemanarea cu Dumnezeu, dar nu a pierdut chipul lui Dumnezeu, adica si vointa si liberul arbitru.
Ca ortodoxia spune adevarul putem vedea oriunde, chiar si un ateu poate face fapte bune, e vorba de legea firii de care se aminteste des.
Predestinarea este o grava eroare pentru ca ar presupune ca Dumnezeu face si raul, predestinand si faptele bune si cele rele. Ori Dumnezeu nu face raul, doar il ingaduie, oamenii si ingerii cazuti fac raul, din cauza liberului arbitru si indepartarii de Dumnezeu.
In schimb se spune ca exista o randuiala, ca efectele acestor actiuni sa se rasfranga nu la intamplare. Asadar ceea ce facem noi este din libertatea noastra, ceea ce se intampla in exterior este ingaduinta Domnului.

Cu totul in acord si iti multumesc pentru bunatatea de a aduce cateva argumente/trimiteri suplimentare, care ma lamuresc si ma intaresc in credinta noastra ortodoxa. Da frate, iti multumesc! :)

Doar cu ultima propozitie as ramane putin pe ganduri...
Ma indoiesc foarte tare de validitatea afirmatiei... Lucrurile nu pot fi transate atat de categoric... repet, cum spuneam si in raspunsul catre Ioanna, riscam sa avem o imagine nerealista, pacatuind prin schematism, ignorind complexitatea sufletului omenesc.
Imi vine acum in minte primul exemplu: cliseele de gandire si actiune, automatismele, schemele mintale si actionale pe care oamenii le manifesta DAR CARE NU SUNT ALE LOR CI SUNT PUR SI SIMPLU ACTE INVATATE, PRELUATE SAU IMPUSE CU FORTA in surogatul numit de obicei educatie.
Ai petrecut oare macar cateva ore observind pur si simplu, constatind, sesizind ce si cum fac copiii? Priveste-le desfasurararea in parc...
Dar conduita de turma a adolescentilor? Lipsa lor de originalitate, lipsa semnaturii personale in gandire, gesturi, vorbe, imbracaminte, gusturi muzicale etc. Toate arata preluare necritica, abandonarea completa a elementului personal.
Sa mai amintesc de dezastrul numit media? De influenta zdrobitoare a masinariei de sugestii si stergeri ale creierului, de produsele de serie care se vand pe orice post de televiziune si radio, in reviste si ziare de tot felul...
Hai sa privim lucrurile asa cum sunt, iar nu cum dorim, desigur, cei care mai avem o scanteie, macar, de inclinatie spre bunatate si frumusete...

Asadar ceea ce facem noi nu este nicidecum din libertatea noastra, asa vad peste tot in lume. O iluzie mai mare decat ca suntem liberi, nu cred sa existe.
Om avea, ici-colo, in puncte nodale, momente de dilema reala, de trezire din somn, dar masinaria colosala a fortelor care zdrobesc libertatea (in orice caz, nu o cultiva!) este evidenta.

Da, suntem liberi in fata lui Dumnezeu, liberi sa credem sau nu Evanghelia, sa postim sau nu, sa ne rugam sau nu, sa nazuim si uneori sa reusim, prin harul lui Dumnezeu, fapte bune, sa mergem la slujbe, sa cerem Sfintele Taine, sa ne spovedim. Daca te referi la aceasta libertate, atunci da, categoric suntem liberi si vom fi judecati pentru modul cum am gestionat noi aceasta libertate.
Dar in teatrul relatiilor sociale, in viata noastra din aceasta lume, eu cred ca libertatea e o iluzie uriasa. Nu dobandeste nimeni libertate in lume decat cu pretul nebuniei sau al gravelor forme de eliminare din randul lumii (eterni vagabonzi etc.). Includ si sfintenia tot in aceasta categorie. Si stiu ca nu ma abat deloc de la cuvintele Apostolului Pavel, de pilda.

Ramane sa imi explici, daca ai bunavointa, care sunt mai exact, dincolo de automatisme mintale si presiuni interne (care au fost in copilarie si adolescenta presiuni externe, ale lumii, asupra sufletului "de plastilina" al copilului), care sunt acele acte de libertate ale omului contemporan. Te rog sa nu imi spui ce ar putea omul sa faca liber, ci mai degraba ce reusim noi oamenii sa facem asa incat sa se afirme ca am facut liberi. Ce reusim, iar nu ce dorim!

In final, permite-mi te rog sa adaug ceva la afirmatia ta: ceea ce facem noi este, in mod cu totul exceptional si prin marea mila a Domnului, din libertatea noastra. Restul e conduita imitativa si monstruos repetitiva. Mecanica. Rutina.
Eu asa vad in lume si la mine insumi.
Te rog sa ma ierti daca te-am suparat! Am scris din amaraciunea si dilemele mele, iar nu din reavointa sau glumind deplasat. Iarta-ma!