Parabolele lui Iisus

[cezar_ioan]

În prealabil postat de dobrin7m

Daca nu ai dragostea dumnezeiasca nimic nu ai. Asta spune si Apostolul fara ea esti chimval rasunator cum sunt ateii de pilda. Si oamenii care nu traiesc crestineste.

Deci in fragmentul indicat de tine din Apostol este vorba de dragostea dumnezeiasca care este roada Duhului si cununa dumnezeirii si care vine ultima ca harisma pentru credinta, nevointa, nadejde si iubire de Dumnezeu si aici asta este ordinea iar ce spui tu e vorba de dragostea omeneasca pe care o avem dintru inceput, da, si care o daruim cum stim si cum o avem, si pe ea lucram si ne nevoim sa o curatam de pacate.

Bună zicere, mulţumesc!
Cât priveşte dragostea omenească, mai zice Apostolul ceva despre un altoi...

[cezar_ioan]

Poate că deseori amestecăm nevoia noastră de dragoste omenească, întrucât vrem nu vrem încă avem nevoie de ea, cu Dragostea cântată de Apostolul în Corinteni.
Şi ne e greu, privaţi fiind de iubire (o fi soţia? or fi prietenii? or fi alte relaţii care scârţâie şi ne necăjim...) să mai lucrăm la drumul creştin al Dragostei. Şi uităm că Domnul lucrează în slăbiciune, iar urmarea acestei omisiuni este că ne purtăm ca şi când cel care are o suferinţă în relaţiile afective lumeşti e în situaţie proastă pentru lucrarea virtuţilor. Ba dimpotrivă, aş zice! Nu trebuie decât acceptarea situaţiei şi în rest mângâierea care vine în Biserică, sub toate formele şi toate conţinuturile. Cel mai rău e să căutăm condiţii prielnice pentru lucrarea mântuirii, adică un fel de confort afectiv pe temelia căruia să lucrăm credinţa şi celelalte. Păi asta e o mare greşeală! Mare capcană, poate a mai mare! Cred eu...

În acest caz, mai întâi cred că e bine să separăm lucrurile: sunt două feluri de iubire şi două moduri de a le cultiva. De avem nevoie de mai mult din una, cred că e nimerit să facem ceea ce i se potriveşte fiecăreia dintre ele. Pentru dragostea lumească sunt anumite căi de urmat. Pentru dragostea dumnezeiască e altă cale.

E limpede că pe forum, vrem nu vrem, scăpărăm şi câte ceva din frustrările şi limitele noastre omeneşti. Totuşi, dacă nu ne revărsăm prea mult, putem lucra şi la partea care ne uneşte în mod aparte: lucrarea vieţii de credinţă creştină.

Iar dacă vrem să fim răsplătiţi cu simpatie/afecţiune pe forum, întrucât se poate întâmpla, de ce nu, să avem nevoie, atunci nu merge autosabotarea de genul adolescentului care, pentru a-şi arăta afecţiunea îi trage un pumn în figură iubitei aşteptînd, apoi, ca ea să îl răsplăteacă cu un sărut. Deşi am văzut prin oraş că merge şi aşa!... E la modă...:)

[rainrainbow]

n are legatura cu pildele lui Iisus,dar tot am auzit expresiile si nu stiu ce inseamna:
"a vazut frumusete straina si si a ranit inima cu ea","a cazut sub blestem preotesc" :-?

[leonte]

În prealabil postat de cezar_ioan

Virtuţile creştine decurg, înfloresc şi rodesc una din alta. Nu sunt înşirate, nu se află în raport de succesiune, ci ÎN RAPORT DE PRIMORDIALITATE, germinează şi SE NASC UNA DIN ALTA în procesul viu al trăirii creştine.

Iată un "mic" argument: "Şi tot ce nu este din credinţă este păcat." (Romani, 14.23)
Rădăcina pomului vieţii este credinţa. Tot ce nu e din această rădăcină, e sortit morţii.

Cum este, aşadar, dragostea aceea naturală care nu vine din credinţă? Iată cum: păcătoasă. O arată Apostolul.
Mai poţi spune acum, dacă ai prins duhul, că e "taman invers"?
E invers, da, dar numai pentru necreştin.

Nu ma mai apuc sa reiau ceea ce ma spus deja. Dobrin7m, nu te-am ignorat, dar nu vad rostul pentru care trebuie sa citez pagini intregi in care se sutine aceeasi idee gresita. Este vorba despre confuzia dintre crez si credinta. Sf. apostoli nu predica decat un singur crez, ca Iisus a murit pentru pacatele intregii lumi si Dumnezeu l-a inviat. Iar celor ce cred ca Iisus a fost jerfa de ispasire a pacatelor si nu mai este nevoie de un altfel de jerfa din parte lor, Dumnezeu le da Har. Mai departe intervine credinta, care nu este aceeasi cu crezul predicat. Daca si voi veti crede ca Dumnezeu va da Har, prin simpla jerfa de sine pe care a facut-o Iisus, atunci asa va fi. In acest tip de predica totul se concentreaza pe energia credintei, crezul functionand mai mult ca o ancora psihologica. Preotimea harpareata va indeamna sa credeti ce nu veti putea dobandi mila lui Dumnezeu decat prin institutia bisericeasca ai carei mulgatori sunt ei. Cand crestinii isi puneau la picioarele apostolilor averile, apostolii nu-si insuseau mai intai lor si resturile le aruncau enoriasilor precum unor caini ce dadeau din coada.

Dragostea predicata de apostolul si adusa in discutie de mine prin citate, nu este dragostea lumeasca, omeneasca. Dragostea lumeasca, tine de minte raul si cauta ale sale. Dragostea lumeasca este doar petru cei ce te iubesc nu si pentru cei ce te blastama si te barfesc, sau te nedreptatesc. Dragostea Evangheliei, este taman pe dos, caci nu se trufeste si nu cauta ale sale. Aceasta dragoste este dovada unei legaturi directe cu Dumnezeu, restul cu mostenirea harului ce curge din episcop in episcop ca o parola secreta, este o falsa nadejde de mantuire. Ca drept dovada iata si spurcaciunile aducatoare de sminteala din sanul BOR.

Voi ma contraziceti din cauza ca oricarui om ii este mai confortabil sa creada ceva cu care s-a obisnuit, decat sa studieze posibilitatea de a fi fost amagit de unii care nu-i vor binele. Tocmai pe acest fenomen de lenevire intelectuala se bazeaza si manipularea. Aceasta lenevire intelectuala este din lipsa acelei prezete continue la Dumnezeu pe care o recomanda deschis Arsenie Papacioc, cat si toti marii asceti din trecut.

Din perspectiva temei topicului am obsevat ca un mod extrem de util de a medita la sensul unei parabole in contextul in care a fost spusa este de a integra atat parabolele cat si minunile intr-una din perioadele activitatii Mantuitorului.La ce ma refer mai exact.Exista opinii in care impart activitatea Mantuitorului in patru perioade:anul inaugural,anul bucuriei sau perioada Galilea,anul impotrivirii si ultima saptamana.Totul s-ar incheia cu aparitiile Mantuitorului de dupa Inviere.Fiecarei perioade ii corespund anumite evenimente,minuni sau pilde ce pot fi obsevate cu mai mare claritate dacat se extrag din fiecare text al evangheliilor pasajele corespondente acelui moment al activitatii.Pildele si minunile se vor dovedi deloc intamplatoare fiecarei perioade,ele fiind precis spuse si facute intr-un anumit context,pentru a transmite un anumit mesaj,avand un caracter etern ce nu exclude insa particularitatea momentului.

Se pune in acest mod,dupa cum obseva un comentator biblic, o interesanta problema care noua,celor din prezent,ni se poate parea stranie.Ce anume intelegea,de exemplu,un taran evreu din Galilea cand in satul sau intra un tanar cu reputatie de profet si care anunta apropierea Imparatiei Domnului.Acel om simplu,inca traind intr-o lume extrem de atasata de timpurile Vechiului Testament,nu avea la dispozitie niciunul din mijloacele teologice cu care noi am fost inzestrati de secole de crestinism.Se pune problema in acest cez,pt a nu arunca predicarea lui Hristos intr-o zona ireala,fara nici o semnificatie pt timpul Sau,ce anume intelegea acel evreu simplu prin aveasta notiune,ce a inteles din ce a spus Hristos,ce a vrut Domnul sa spuna si,previzibil,cauzele esecului de a intelege corect mesajul Sau.Dupa cum spunea Wright pentru a face acest drum in trecut,in mentalitatea si cultura acelor timpuri,pentru multi dintre noi,cei moderni este un drum ,,precum a fost si calatoria magilor spre Betleem".Apararea contextului istoric al acelor evenimente este un rezultat al Intruparii pt ca in cazul mutarii intelegerii noastre moderne intr-o lume straina de ea,lumea iudaismului acelor clipe,cred ca suntem foarte aproape de o forma de docetism subtil,in care fiinta umana Isus ramine rupta de noi,prizoniera a timpului Sau si putin inteligibila pentru posteritate in timp ce Cristosul traverseaza epocile complet detasat,strain de contextul Sau istoric si,mai grav,fara nici o semnificatie pt contemporanii Sai ci doar pt o posteritate ce urma sa-L inteleaga gradual.In aceast pericol,daca el exista,exista si samburele unui demers curajos,reconstituirea acelei lumi in culorile ei originale,precum un tablou peste care s-au adaugat straturi succesive de vopsea,nu pentru a o idealiza,absolutiza sau izola ci pentru a-i da sansa de a se incadra corect in ceea ce Tatal a hotarat din vesnicii si a aratat rasei umane prin Fiul Sau.

Revenind la demersul despre care am facut vorbire,de exemplu,anul inaugural ar cuprinde intr-o opinie perioada incepand cu botezul Domnului si s-ar incheia inainte de chemarea primilor ucenici,cu tentativa celor din Nazaret,inca de acum,de a-l ucide pe Mantuitor.Perioada inaugurala ar mai cuprinde evenimente notabile precum ispitirea de catre satana,minunea din Cana,intalnirea cu Nicodim, vindecarea unui indracit.Trebuie sa spun ca nu este deloc usor sa reconstitui din analiza comparativa a celor patru evanghelii granita exacta a fiecarei perioade in parte,existand mai multe opinii cu privire incadrarea unui eveniment sau altul intr-una din perioade,ultima saptamana a Mantuitorului fiind probabil cea mai clara ca si incadrare.Pe masura ce analizez pe aceasta metoda istorica sa spunem,desi nu este termenul cel mai potrivit,ma conving de adevarul exprimat de un teolog anglican:,,Crucea este cea mai profunda si adevarata fereastra spre inima si spre caracterul unui Dumnezeu viu si plin de dragoste".Pare un paradox dar fiecare etapa analizata,avand inca de la inceput germenii patimirii,ma poarta spre aceasta concluzie.Numai bine.

Despre cum Crucea este nedespărțită de Hristos, inclusiv atunci când ne vorbește:

„Pentru a fi perceput, mesajul hristic trebuie să adopte dimensiunea verticalității. O cetate ascunsă în răcoarea unei depresiuni sau o făclie fără sfeșnic riscă să teacă neobservate. Orizontala transmisiei mistice (răspândirea ei peste capetele tuturor) nu poate avea drept sursă decât verticala Întrupării, impostația sublimă a vocii profetice, postura dreaptă. Mesajul se propagă, astfel, din centrul unei cruci și, într-un anumit sens, echivalează cu o răstignire. Parabolele sunt efectul răstignirii intelectului divin pe lemnul limitelor rațiunii omenești. De aici splendoarea lor tragică, obscuritatea lor asumată și aspectul de jertfă al limbajului aluziv, voalat, analogic. Nu cei din afară sunt sacrificați prin discursul parabolic, ci conținutul însuși al discursului, care se străduiește să coboare în întunericul exteriorității lor.”
(A. Pleșu, Parabolele lui Iisus, p. 61)

În prealabil postat de N.Priceputu

Despre cum Crucea este nedespărțită de Hristos, inclusiv atunci când ne vorbește:

„Pentru a fi perceput, mesajul hristic trebuie să adopte dimensiunea verticalității. O cetate ascunsă în răcoarea unei depresiuni sau o făclie fără sfeșnic riscă să teacă neobservate. Orizontala transmisiei mistice (răspândirea ei peste capetele tuturor) nu poate avea drept sursă decât verticala Întrupării, impostația sublimă a vocii profetice, postura dreaptă. Mesajul se propagă, astfel, din centrul unei cruci și, într-un anumit sens, echivalează cu o răstignire. Parabolele sunt efectul răstignirii intelectului divin pe lemnul limitelor rațiunii omenești. De aici splendoarea lor tragică, obscuritatea lor asumată și aspectul de jertfă al limbajului aluziv, voalat, analogic. Nu cei din afară sunt sacrificați prin discursul parabolic, ci conținutul însuși al discursului, care se străduiește să coboare în întunericul exteriorității lor.”
(A. Pleșu, Parabolele lui Iisus, p. 61)

Frumos!
Şi o dovadă pentru mine că această carte merită să fie recitită...

Am doua rugaminti,cand aveti timp.Ma intereseaza definitia ortodoxa a pildei si o lista cu pildele Mantuitorului dpdv al doctrinei ortodoxe.Eu am mai multe liste cu pilde si pe unele dintre ele sunt discutii daca pot fi sau nu considerate pilde.Doar denumirea pildei,nu trebuie si referinta biblica intrucat le am pe toate cele posibile,ca sa pot compara mai usor.De aceea ma intereseaza si definitia,ca sa inteleg mai usor mecanismul de intelegere si raportare la conceptul de pilda.Multumesc frumos.

[glykys]

Pelerinule, imi aduc sigur aminte ca am invatat prin gimnaziu la romana despre parabola, ca specie literara si aveam in manual Parabola Semanatorului. Iata ce am gasit pe un site e-bacalaureat, sper sa iti foloseasca intrucatva:

Parabola este o naratiune cu scop didactic care dezvaluie un adevar general, prin analogie cu o situatie cocreta.

• A fost utilizata la inceput in scrierile religioase, pentru a transmite, intr-un mod accesibil, adevaruri ezoterice (parabolele din Evanghelii).
• Spre deosebire de fabula, parabola nu corespunde cu situatia reala in toate amanuntele, ci numai intr-un punct esential si semnificativ. Parabola isi pastreaza, prin urmare, o anumita autonomie estetica si semnificativa.

http://www.ebacalaureat.ro/c/4/67/12...tul-culminant-

Am găsit o scurtă explicație în Biblia Anania:
„Parabolă: pildă, istorioară despre întâmplări din viaţa zilnică, obişnuite, la îndemâna oricui, dar cu înţelesuri ascunse; poveste cu tâlc.”