Articolul de azi - Ce este prea mult strica

[sophia]

http://www.crestinortodox.ro/editori...ca-140418.html

Am pus link-ul aici.
Subiectul a mai fost discutat pe forum la sectiunea despre Impartasanie.

Articolul de azi nu mi se pare bun, in sensul ca se face o comparatie nepotrivita si se ajunge de la ea la o concluzie gresita.

Se compara indicatiile lumii moderne: sa se consume cat mai putin din urmatoarele produse: sare, zahar, grasimi si mai nu stiu ce.
(Deja la sare si un anumit fel de grasimi exista controverse. In fine, nu asta este aici discutia.)

In articol se compara aceste indicatii cu ideea de impartasit cat mai rar, cum ca dupa principiul "ce este prea mult strica), este rau si sa te impartasesti des.
Concluzia la care s-a ajuns este ca ne-ar face rau impartasitul des, la fel cum ne face rau multa sare, sau mult zahar.

Ideea este ca nu ne face rau impartasitul des.
Ceea ce trebuie insa bine cantarit si analizat este ce inseamna Impartasania si daca este bine sa fie mai deasa sau mai rara, din alte considerente decat cele biologice, umane.

Impartasania este o sfanta Taina si inseamna a lua din Sangele si Trupul lui Hristos. Este concluzionarea Sfintei Euharistii.

Pentru a lua Impartasanie noi trebuie sa ne pregatim astfel: post alimentar, trupesc si spiritual (adica de pacate). Si trebuie sa ne spovedim in prealabil.
Deci trebuie sa fim pregatiti si curati si la trup si la suflet si pe afara si pe dinauntru.

De aici rezulta prima opreliste: trebuie sa primim cu respect si bine pregatiti Sfanta Impartasanie. Si asta inseamna ca nu putem sa o luam asa ca pe o bombonica in fiecare zi, sau chiar de mai multe ori pe zi. Se administreaza numai de preot, se respecta niste reguli, se ia numai la anumite slujbe/momente ale zilei si numai o data pe zi.

Cat de des trebuie sa ne impartasim? Eu nu stiu. Parerea mea personala este ca trebuie s-o facem numai atunci cand suntem bine pregatiti si cu mi mult respect. Nu asa tot timpul. Asta inseamna sa-l iubim si sa-l respectam pe Iisus Hristos.

Preotii si monahii sunt (cel putin teoretic) cel mai bine pregatiti si pot sa se impartaseasca des. Primii chiar se pare ca sunt obligati s-o faca la fiecare liturghie.

Stiu ca sunt multi mireni care se impartasesc la toate liturghiile si la sarbatori si oricand. Nu stiu cum fac, nu stiu cat sunt de pregatiti. Sunt tot felul de pareri cu postul: ba ca ajunare (hai postim numai pana la ora de sau dupa ora de, mancam de revelion sau Craciun numai pana la ora de si pe urma mergem la biserica si ne impartasim). Altii sunt vegani si deci postesc oricum mereu, n-or fi casatoriti, sau nu stiu ce fac cu sotul/sotia.

Nu stau sa judec. L-am intrebat pe preotul meu in aceasta privinta si mi-a spus ca postul alimentar nu este o problema, daca in rest esti curat si mai ales la suflet. Si oamenii bolnavi o pot lua, nu sunt opriti si copiii mici care mananca lapte si altele. Postul trupesc, ma rog, o vreme nu este nici el o problema.

Dar macar sufleteste sa fim pregatiti. Profund. Sa stim si sa intelegem exact pentru ce o facem.
Daca ne impartasim des, dar superficial, nu inseamna ca suntem mai buni, nici ca suntem mai aproape de El. Trebuie sa privim in sufletul nostru si sa ne anlizam: meritam, suntem pregatiti. Asta ianinte de a ne spovedi la preot. Noi insine trebuie sa ne simtim pregatiti mai intai.

Dar mai este o interpretare: EL a venit mai ales pentru cei "bolnavi", imperfecti, ne-buni. Si atunci ar trebui sa se impartaseasca toti la fiecare slujba, fara pregatiri. Sa merag toti la slujbe si sa inteleaga Taina ar fi suficient si i-ar aduce mai aproape de Dumnezeu.
Cred ca asta au in vedere alte biserici/confesiuni, unde se impartasesc toti dupa slujba.

In concluzie, Sf.Impartasanie nu este nici sare, nici zahar si nu ne strica, nu ne face rau noua, dimpotriva. Dar este ceva sfant si facuta permanent, ca pe o bombonica, face rau Lui. Nu-L respectam cum se cuvine.

Intrebarea ar fi mai concret: este Sfanta Impartasanie (adica trupul si sangele lui Hristos) ceva sfant profund, sau un medicament vindecator, sau bombonica de recompensare. Cum trebuie s-o vedem? In functie de acest raspuns aflam si cat de des trebuie s-o luam.

Ar trebui totusi analizate aceste aspecte acolo in ierarhii si luat anumite decizii. Caci este vorba de un sens profund.

Un post usor in continuare si sa mergem toti bine pregatiti la Sf. Impartasanie.

[DragosP]

Nu poci sa zic decât: uau!
Cum ai reuşit tu să înţelegi că sensul articolului scris de Adrian e că deasa Impărtăşanie face rău?

În prealabil postat de sophia

In articol se compara aceste indicatii cu ideea de impartasit cat mai rar, cum ca dupa principiul "ce este prea mult strica), este rau si sa te impartasesti des.
Concluzia la care s-a ajuns este ca ne-ar face rau impartasitul des, la fel cum ne face rau multa sare, sau mult zahar.

Concluzia asta nu este a autorului articolului, ci el prezumă că ar fi a preoților care recomandă împărtășirea mai rară, făcând o pledoarie pentru împărtășirea deasă, întrucât la fiecare Liturghie credincioșii sunt chemați să se apropie de sfântul potir.
Singura opreliște ar trebui să fie a nepregătirii, însă dacă omul se spovedește săptămânal, atunci n-ar mai fi nicio piedică.
Adrian arată că nu trebuie, nici preoții, nici noi, să fim căldicei, să refuzăm împărtășirea deasă (inclusiv pregătirea pentru aceasta).
Eu, unul, n-am încercat să mă spovedesc mai des ca să mă împărtășesc (decât în posturi, uneori). Nu știu dacă duhovnicul mi-ar fi spus că e prea des, dar din articol reiese că sunt preoți care așa consideră.

[sophia]

În prealabil postat de DragosP

Nu poci sa zic decât: uau!
Cum ai reuşit tu să înţelegi că sensul articolului scris de Adrian e că deasa Impărtăşanie face rău?

Asa ai inteles tu din cele ce am scris eu?

Ia uite:
"Ideea este ca nu ne face rau impartasitul des.
Ceea ce trebuie insa bine cantarit si analizat este ce inseamna Impartasania si daca este bine sa fie mai deasa sau mai rara, din alte considerente decat cele biologice, umane."

"In concluzie, Sf.Impartasanie nu este nici sare, nici zahar si nu ne strica, nu ne face rau noua, dimpotriva. Dar este ceva sfant si facuta permanent, ca pe o bombonica, face rau Lui. Nu-L respectam cum se cuvine."

Asa am scris. Incearca si citeste mesajele mai atent (in general).

[sophia]

În prealabil postat de N.Priceputu

Concluzia asta nu este a autorului articolului, ci el prezumă că ar fi a preoților care recomandă împărtășirea mai rară, făcând o pledoarie pentru împărtășirea deasă, întrucât la fiecare Liturghie credincioșii sunt chemați să se apropie de sfântul potir.
Singura opreliște ar trebui să fie a nepregătirii, însă dacă omul se spovedește săptămânal, atunci n-ar mai fi nicio piedică.
Adrian arată că nu trebuie, nici preoții, nici noi, să fim căldicei, să refuzăm împărtășirea deasă (inclusiv pregătirea pentru aceasta).
Eu, unul, n-am încercat să mă spovedesc mai des ca să mă împărtășesc (decât în posturi, uneori). Nu știu dacă duhovnicul mi-ar fi spus că e prea des, dar din articol reiese că sunt preoți care așa consideră.

Mi mi s-a intamplat o singura data de zeci de ani de cand ma impartasesc regulat (dar nu des), sa nu pot s-o fac, din considerente sufletesti. Nu m-am simtit pregatita, am avut o problema mai profunda. Deci nu m-am simtit curata din punctul asta vedere. As fi facut un pacat mai mare daca m-as fi dus numai din "obligatie".
Pe parcurs m-am linistit, am trecut peste problema si m-am dus iar.

Problema nu este spovedania. Decat daca ai pacate foare mari. In rest te duci si te dezleaga. Problema este cum te pregatesti si cum te simti tu.

E cumva ca si la casatorie: ma duc si ma casatoresc o data si bine, dupa indelunga pregatire si chibzuinta, sau de zece ori, asa ca la plimbare. (Inchipuindu-mi ca o fac din dragoste.)

Nu stiu ce inseamna caldicel pentru unii.
Pentru mine inseamna moderatie, chibzuita. Limita inferioara este rece (ateu), iar cea superioara, fierbinte (exagerat).

Pentru altii caldicel este chiar limita inferioara (adica ateu). Si este derutant...

Termenul de „căldicel” aplicat credincioșilor este preluat din Apocalipsa, 3, 15,16, unde vorbește Domnul:
„Îţi ştiu faptele: tu nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de-ai fi rece sau fierbinte! Aşa, pentru că eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece –, am să te vărs din gura Mea.”

Rece ar fi necredinciosul, cel care se ține deoparte și refuză credința, dar care dacă e într-o căutare sinceră Îl poate afla pe Hristos, iar fierbinte este credinciosul care nu acceptă compromisuri, care-L iubește pe Dumnezeu din toată inima.
Starea de căldicel este cea mai rea întrucât e un fel de a sta pe loc, mulțumindu-te să te crezi credincios, dar nepracticând din toată inima credința, neluând prea în serios cuvintele lui Hristos.

[DragosP]

În prealabil postat de sophia

Asa am scris. Incearca si citeste mesajele mai atent (in general).

Păi asta ai scris. Ca dovadă e că şi N.Priceputu a înţeles la fel.

[Mihnea Dragomir]

Sophia: aveti o problema de logica sau de comunicare ?

Pe scurt: articolul sustine "ar trebui sa se administreze mai des impartasania". Iar dv sustineti: "Nu este asa ! Impartasania trebuie sa fie bine pregatita !".

Realizati eroarea de tip "non sequitur" ? Daca inca nu, atunci iata o analogie.
Asadar, mutatis mutandis:
Autorul articolului: "Ar fi bine sa mancam mai multe mere !"
Sophia: "Ba nu, dom-le! Merele trebuie sa fie mai bine spalate !"

OK. A sustinut autorul articolului ca merele nu trebuie sa fie bine spalate ? Are vreo legatura ? Credeti ca cei care mananca multe mere nu le spala asa de bine ca cei care mananca mere putine ? Propozitia "este bine sa mancam multe mere" si propozitia "este bine sa spalam atent merele pe care le mancam" sunt in relatie de excludere reciproca de tip "sau-sau" ?

[catalin2]

De fapt titlul articolului e o intrebare, concluzia e ca ar trebui sa ne impartasim des. Eu nu sunt asa sigur, inainte oamenii se impartaseau des pentru ca erau mai sfinti ca noi, iar preotul si episcopul ii cunostea pe toti din comunitate si ce pacate au. In general se recomanda impartasirea la mai mult de 40 de zile, dar preotul ingaduie unor persoane si impartasirea mai deasa.

Întrebarea este retorică. Răspunsul îl dă însuși autorul în ultimul paragraf, unde optează clar pentru împărtășire deasă, adică pentru a fi fierbinți.
Nu cred că trebuie să fim sfinți, ci să vrem să devenim, de aceea avem nevoie de trupul și sângele Domnului, căci altfel n-avem putere.
Eu mă întristez de fiecare dată când preotul ridică Potirul chemându-ne să ne apropiem „cu credință și cu dragoste”, iar noi stăm deoparte, nerăspunzând chemării.