Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Stiri, actualitati, anunturi
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #561  
Vechi 27.03.2013, 22:12:56
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit 95 de ani de la unirea Basarabiei cu România

In mijlocul aclamațiilor sălii, decizia a fost adusă la cunoștiința primului ministru Marghiloman, care, în numele poporului român, a guvernului României și al Regelui, a luat act de Declarație și a primit Unirea. Era, după cum avea să spună Regele Ferdinand, „înfăptuirea unui vis care demult zăcea în inimile tuturor românilor de dincolo și de dincoace de apele Prutului”. Unirea a fost primită cu entuziasm și satisfacție de românii de pretutindeni și a stimulat lupta de eliberare a românilor aflați sub stăpânire străină.

Condițiile unirii

Actul Unirii prevedea o serie de condiții care țineau de necesitățile stringente ale provinciei. Astfel, Sfatul Țării trebuia să rămână organul care să ducă la bun sfârșit reforma agrară, de o importanță critică pentru țărănimea basarabeană. Unirea era condiționată de păstrarea unei autonomii provinciale, cu administrație proprie și un Sfat (Dietă) proprie. Acesta urma să aibă competențe în stabilirea bugetelor locale, să dețină controlul orașelor, să numească funcțiile administrative. România trebuia să asigure Basarabiei respectarea deplină a drepturilor democratice, o reprezentare proporțională în Parlament precum și prezența obligatorie în Consiliul de Miniștri a doi reprezentanți basarabeni. În fine, se cerea convocarea Constituantei pentru codificarea într-o nouă Constituție a principiilor enunțate în actul Unirii. Constituția de la 1923 a fost cea care a întărit integrarea Basarabiei în România Mare.

În lumina declarării Unirii de la 1 decembrie cu Transilvania, adunarea Sfatului Țării s-a întrunit din nou în ședință specială, la 26 noiembrie/9 decembrie, a votat unirea necondiționată și a adoptat în fine legea agrară, care rezolva o problemă extrem de sensibilă a țăranilor basarabeni. După adoptarea ei rolul Sfatului era terminat. Astfel, la 10 decembrie Sfatul Țării adopta declarația prin care renunța la condițiile stipulate în actul unirii și, fiind îndeplinită reforma agrară, Sfatul s-a dizolvat, pecetluind unirea necondiționată și ireversibilă.

Recunoașterea internațională

Imediat după declararea unirii, Rada ucraineană a emis proteste vehemente și a refuzat să recunoască actul. Guvernul român a respins pretențiile acesteia asupra nordului și sudului Basarabiei, precum și obiecțiile nejustificate ale Rusiei. Reacțiile ostile au continuat pentru multă vreme, statutul României Mari fiind pus sub semnul întrebării.

Conferința de Pace de la Paris din 1920 a recunoscut legitimitatea unirii Basarabiei cu România. La 28 octombrie 1920 România a semnatat tratatul de la Paris cu Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia care prevedea: "Considerând că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric și economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată; Considerând că populațiunea Basarabiei a manifestat dorința de a vedea Basarabia unită cu România", părțile contractante recunoșteau "suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa până la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina și Basarabia, și acest hotar".

Acțiunile revizioniste

În primii ani de după unirea cu România, în Basarabia au apărut și activat mai multe organizații pretins revoluționare care militau pentru ruperea Basarabiei și anexarea ei la Ucraina sau la Rusia. Multe dintre ele își aveau centrul la Odesa. Spre exemplu, astfel de organizații erau „Societatea pentru salvarea Basarabiei”, o organizație cu caracter propagandistic sau „Comitetul Militar de Salvare a Basarabiei”, cu caracter militar.

Anexarea Basarabiei de către Rusia sovietică

Efectele unirii au fost anulate după 22 de ani, în anul 1940. În baza pactului secret Ribbentrop-Molotov, Rusia sovietică a anexat Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța. (informații preluate de pe site-ul http://enciclopediaromaniei.ro/wiki)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #562  
Vechi 30.03.2013, 20:45:35
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit Părintele Nicolae Steinhardt

Astăzi se împlinesc 24 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Nicolae Steinhardt de la Mănăstirea Rohia

Astăzi se împlinesc douăzeci și patru de ani de la trecerea la cele veșnice a Monahului Nicolae Steinhardt de la Mănăstirea „Sfânta Ana” – Rohia, personalitate marcantă a culturii, credinței și spiritualității românești a secolului al XX-lea.
Născut la 29 iulie 1912, în localitatea Pantelimon de lângă București, în familia de origine evreiască a inginerului Oscar Steinhardt, tânărul Nicu-Aurelian a urmat cursurile Liceului „Spiru Haret” din București, între colegii săi numărându-se Constantin Noica, Mircea Eliade, Alexandru Paleologu și Dinu Pillat. În anul 1929 își ia bacalaureatul, apoi licența în Drept și Litere la Universitatea din București (1932), iar în anul 1936 primește titlul de doctor în Drept Constituțional cu lucrarea 'Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional'. Critica operei lui Léon Duguit, publicată în același an.
În anul 1939 începe să lucreze ca redactor la Revista Fundațiilor Regale și s-a remarcat printr-o intensă activitate publicistică și critică, colaborând la publicațiile Libertatea, Universul Literar, Victoria, Tribuna Poporului etc.
După instaurarea regimului comunist, a început să fie persecutat alături de pleiada intelectualității românești interbelice. A fost arestat împreună cu filosoful Constantin Noica și grupul de prieteni din care mai făceau parte Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Păstorel Teodoreanu, Mihai Rădulescu și condamnat la doisprezece ani de muncă silnică (1960), sub acuzația de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”, suferind în închisorile de la Jilava, Gherla și Aiud. Așa cum mărturisește în lucrarea Primejdia mărturisirii, în timpul perioadei de detenție a luat decizia de a se converti la creștinism și a se boteza. La 15 martie 1960, la Jilava, scriitorul si criticul literar Nicolae Steinhardt primește Taina Sfântului Botez de la ieromonahul Mina Dobzeu. După acest eveniment deosebit din viața sa, a scris lucrarea sa de referință Jurnalul fericirii care reprezintă, potrivit propriei sale mărturii, testamentul său literar. În urma grațierii generale a deținuților politici (august 1964), Nicolae Steinhardt a fost eliberat din închisoare.
La data de 16 august 1980 a fost tuns în monahism la Mănăstirea „Sfânta Ana” – Rohia. Ca monah, Părintele Nicolae s-a remarcat prin organizarea bibliotecii mănăstirii – care număra peste 23.000 de volume – și printr-o intensă activitate pastoral-misionară, predicile rostite de la amvon fiind publicate în volumul postum sub titlul Dăruind vei dobândi.
La 24 martie 1989, presimțindu-și sfârșitul, scrie prietenului și constantului său redactor Virgil Bulat, să vegheze asupra tipăririi postume a volumului Monologul polifonic (care va fi publicat la Ed. Dacia în 1991 și în 2002). Scrisoarea mai preciza textual și ferm: „Mănăstirea îmi este moștenitoare”.
A trecut la Domnul în ziua prăznuirii Sfântului Ioan Scărarul, 30 martie 1989.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #563  
Vechi 02.04.2013, 15:33:37
andra_v andra_v is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 22.02.2009
Mesaje: 209
Implicit

Fântâna Albă, mai sângeroasă decât Zidul Berlinului. 72 de ani de la masacrarea românilor care încercau să fugă din Bucovina de Nord spre România

La 1 aprilie 1941, în jur de 3.000 de români au fost masacrați la Fântâna Albă, în Bucovina, pe teritoriul Ucrainei de astăzi, de soldații sovietici.
http://jurnalul.ro/special-jurnalul/...rd-640465.html
__________________
Andreea Stefan, ranita in incendiul de la Clubul Colectiv are nevoie de ajutorul nostru. http://inliniedreapta.net/jurnal/ape...ndreea-stefan/
Reply With Quote
  #564  
Vechi 10.04.2013, 21:48:29
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit 101 de ani de la nașterea părintelui Cleopa Ilie



S-au împlinit astăzi, 10 aprilie, 101 de ani de la nașterea părintelui arhimandrit Cleopa Ilie, cel mai mare duhovnic român al secolului XX. Născut pe 10 aprilie 1912 în localitatea Sulița din județul Botoșani, părintele a îmbrățișat de tânăr viața monahală, mai întâi ca frate în mănăstirea Sihăstria din județul Neamț. A fost călugărit în anul 1937, iar apoi hirotonit diacon și preot.

Mai multe informații despre viața părintelui Cleopa Ilie a oferit pentru Radio TRINITAS părintele arhimandrit Timotei Aioanei, mare ecleziarh al Catedralei Patriarhale și exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor: „Părintele Cleopa și-a îndreptat pașii către Schitul Cozancea care se află în apropierea satului în care a văzut lumina zilei. Acolo l-a cunoscut pe marele duhovnic de mai târziu Paisie Olarul de care l-a legat o strânsă, sfântă și adevărată prietenie. După ucenicia scurtă de la Cozancea și după armata scurtă pe care a făcut-o părintele Cleopa a venit la Sihăstria. Aici a rămas puțin timp, deoarece Patriarhul Justinian l-a trimis împreună cu 30 de călugări la Mănăstirea Slatina din ținutul Fălticenilor, Mănăstire pe care a reorganizat-o. A fost perioada de încercare pentru Biserică. Securitatea l-a urmărit și părintele a fost arestat. Până la urmă a fugit în munți. La un moment dat, la sfatul unor călugări cu care se întâlnea uneori, părintele a revenit în Mănăstirea de metanie. De această dată nu ca stareț, ci ca duhovnic al Mănăstirii împreună cu părintele Paisie Olaru”, informează Radio TRINITAS.

De la întoarcerea în Mănăstirea Sihăstria și până în ziua trecerii sale la Domnul, pe 2 decembrie 1998, părintele Cleopa a spovedit și învățat nenumărați credincioși din întreaga țară. Tot la părintele Cleopa veneau pentru sfaturi ierarhi atât din țară cât și din străinătate, a mai spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #565  
Vechi 10.04.2013, 21:55:10
DragosP's Avatar
DragosP DragosP is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 23.03.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 6.654
Implicit

Tot azi se împlinesc și 174 de ani de la nașterea lui Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, Majestatea Sa Carol I, Rege al Romaniei!
__________________
Îmi cer scuze celor pe care i-am supărat!
"Trebuie sa mori înainte de a muri
Pentru a nu muri atunci când mori"
Reply With Quote
  #566  
Vechi 17.04.2013, 23:12:45
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit Radio TRINITAS la 15 ani de emisie

Postul de Radio al Patriarhiei Române, Radio TRINITAS aniversează , 15 ani de emisie.

Postul de radio TRINITAS a fost înființat în anul 1996, din inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada respectivă Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

După obținerea licenței audiovizuale nr. R/216, acordată de către Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) pe 9 iulie 1996, pentru frecvența 92,70 MHz din municipiul Iași, a început organizarea primului post de radio ortodox din România. Studioul principal de emisie și birourile redacționale au fost amenajate la Mănăstirea Golia, unde funcționau deja Editura și Tipografia mitropolitană TRINITAS, iar emițătorul și antenele au fost instalate la Mănăstirea Cetățuia, situată pe una dintre cele șapte coline ale Iașilor.

Prima transmisiune difuzată de Radio TRINITAS în seara zilei de 17 aprilie 1998, Sfânta și Marea Vineri din acel an, a fost slujba Prohodului Domnului, de la Catedrala mitropolitană din Iași.

După entuziasmul începuturilor a urmat o perioadă de maturizare și consolidare instituțională, atât în privința echipei redacționale, cât și a mijloacelor tehnice și a suportului financiar necesar pentru desfășurarea activității. Radio TRINITAS promovează, de la început, atât principiile creștine în conștiința civică, cât și valorile sociale și culturale românești în context european și universal. Cu emisie 24 de ore din 24, Radio TRINITAS s-a afirmat ca o voce distinctă și apreciată în universul mediatic românesc.

Programele Radio TRINITAS se adresează tuturor categoriilor de ascultători. Pe lângă emisiunile religioase, grila de programe conține informații culturale, sociale și economice.

Radio TRINITAS promovează dialogul și cooperarea între creștinii de pretutindeni, pentru apărarea demnității umane și protejarea mediului înconjurător. Din anul 2001 este membru al Conferinței Europene a Radiourilor Creștine (CERC), alături de prestigioase instituții mediatice de pe continentul nostru.

Din 31 decembrie 2002, Radio TRINITAS este recepționat și prin rețeaua Internet, la adresa www.radiotrinitas.ro.

Un post de radio cunoscut la nivel național, atât în mediile bisericești, cât și în cele laice, TRINITAS a primit din partea CNA, în 2004, Premiul pentru cel mai bun radio local din anul 2003.

Perioada extinderii ariei de emisie este legată de Anul omagial „Ștefan cel Mare și Sfânt–500”, 2004. Radio TRINITAS și-a extins rețeaua terestră de emițătoare de la nivel local la nivel regional. La sfârșitul anului 2004 existau deja 10 stații de emisie Radio TRINITAS. În câteva luni s-au adăugat stației de la Iași, emițătoarele de la: Vaslui, Moinești, Bacău, Piatra Neamț, Onești, Toplița, Putna, Suceava și Darabani. Pentru asigurarea calității transportului semnalului audio de la studioul central la stațiile locale s-a apelat la soluția comunicării prin satelit, din luna iunie a aceluiași an.

Prin cooperarea dintre Mitropolia Moldovei și Bucovinei-Arhiepiscopia Iașilor și alte eparhii din țară, Radio TRINITAS a continuat proiectul de extindere și între anii 2005-2007. Astfel, în 2005 au fost realizate 11 stații noi (Bucegi-Coștila, Zalău, Bârlad, Ceahlău-Toaca, Hârlău, Botoșani, Hațeg, Moldova Nouă, Harghita-Gheorgheni, Târgu Neamț, Gura Humorului), în 2006, stațiile de la Rădăuți, Sibiu și Baia Mare-Mogoșa, iar în anul 2007, stațiile de la Durău și Galați.

Consacrarea postului de radio TRINITAS ca rețea radiofonică națională a Bisericii Ortodoxe Române s-a înfăptuit la 27 octombrie 2007, sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, data de înființare a Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române. Odată cu inaugurarea studioului de emisie Radio TRINITAS amenajat în Palatul Patriarhiei s-a împlinit cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, rostit la instalarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (30 septembrie 2007): „O altă dorință a noastră, care devine o datorie, este intensificarea misiunii spirituale a Bisericii în societate, dincolo de zidurile locașurilor de cult, prin intermediul a două rețele bisericești ortodoxe la nivel național, și anume: radio și televiziune, precum și a unui cotidian al Bisericii”.

Istoria postului de radio TRINITAS, cea mai veche dintre cele cinci componente ale Centrului de Presă BASILICA (celelalte patru fiind: TRINITAS TV, publicațiile „Lumina”, Agenția de Știri BASILICA și Biroul de Presă al Patriarhiei Române), consemnează alte două evenimente importante în anul 2008: preluarea frecevențelor postului de radio LOGOS al Mitropoliei Olteniei (Craiova, Bechet, Băilești, Novaci, Târgu Cărbunești, Târgu Jiu) și inaugurarea în luna decembrie a stațiilor de la Arad și Timișoara.

În anul 2009 a fost pusă în funcțiune stația de la Balota (jud. Mehedinți), proiect prin care s-a dorit ca programele radioului să ajungă la românii din Valea Timocului, Serbia. Cu scopul de a eficientiza stațiile de emisie, prin mărirea ariei de acoperire, în anul 2010 au fost puse în funcțiune, prin mutarea din alte locații, emițătoarele de la Rarău și Făget-Coșevița. În anul 2011, Radio TRINITAS și-a îmbunătățit recepția în municipiul București prin achiziționarea unei frecvențe pe această locație iar, în țară, a inaugurat următoarele stații: Roșiori de Vede, Pașcani, Zimnicea, Voineasa, Sulina și Sebiș. În luna octombrie 2011 a fost pusă în funcțiune, prin mutare din altă locație, stația de la Cozia. Din luna mai a aceluiași an, programele Radio TRINITAS erau recepționate, prin retransmisie, în Reșița și Caransebeș. Aceste stații au intrat în rețeaua națională a radioului Patriarhiei Române în aprilie 2012. În aceeași lună au fost preluate și frecvențele de la Hârșova și Medgidia. La începutul anului 2013, emisia radioului s-a extins cu două stații noi: Oradea și Sighetu Marmației.

În prezent, Radio TRINITAS emite pe 47 frecvențe terestre, acoperind peste 80% din teritoriul României, la care se adaugă o frecvență via satelit pentru Europa: Satelit AMOS 2. Emisiunile se realizează în studioul central de la București și în studiourile locale de la Iași, Sibiu și Craiova. Ascultătorii au posibilitatea să audieze zilnic Sfânta Liturghie, Vecernia, Rugăciunile de seară și dimineață, Miezonoptica, precum și programe speciale de educație religioasă, de folclor românesc și muzică clasică, emisiuni de promovare a evenimentelor bisericești, știri și informații utile, dialoguri și dezbateri privind probleme actuale ale vieții sociale și culturale.

Radio TRINITAS este postul de radio al Patriarhiei Române și funcționează în temeiul art. 161 și 167 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, potrivit principiilor formulate în Statutul de organizare și funcționare al Centrului de Presă BASILICA.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #567  
Vechi 24.04.2013, 22:48:43
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit Vasile Voiculescu, poetul coborât din icoană-arhim. Mihail Daniliuc

Pe 26 aprilie se împlinesc 50 de ani de când poetul Vasile Voiculescu a ferit perdeaua acestui veac spre a-și începe călătoria către Veșnicie. Viața și opera lui sunt paradigmatice modele de trăire, de gândire creștină, cu precădere în zilele noastre, când adevăratele valori se relativizează, locul lor luându-l superficialitatea, imoralitatea, duhul secularizant – dușmani înverșunați ai unei viețuiri autentice.
Vasile Voiculescu s-a născut pe data de 13 octombrie 1884, în localitatea Pârscov, județul Buzău, ca fiu a lui Costache și Sultana Voicu. Învățământul primar și gimnazial l-a absolvit la școala din Pleșcoi, iar cel mediu, la liceele „A. Hâșdeu” din Buzău și „Gheorghe Lazăr” din București. Se pare că la școală i s-a modificat numele de familie, devenind așa cum îl cunoaștem din literatură, Voiculescu. După absolvirea liceului, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie, abandonând-o la scurt timp. A urmat apoi cursurile Facultății de Medicină, absolvită în 1909; și-a susținut teza de licență în chirurgie, continuându-și specializarea în Medicină internă și Epidemiologie. De mic copil s-a dovedit o fire evlavioasă, sensibilă, dornică de a cunoaște tainele și sensurile existenței. Buna sa mamă i-a sădit în suflet credința și, după cum însuși mărturisea, adesea-i strecura, pe lângă povești sau basme, citiri din Viețile Sfinților. Mai târziu afirma că pregătirea științifică, studiile medicale, cursurile de la Filozofie, lectura numeroaselor cărți de religie, cultură ori artă l-au apropiat foarte mult de Dumnezeu. Obișnuia adesea să spună: „credința trebuie să stea la temelia spiritului omului normal”. De altfel mai târziu a mărturisit: „dacă n-aș fi ajuns medic, cred ca aș fi fost preot.”
La 21 februarie 1910, tânărul medic Voiculescu s-a căsătorit cu o colegă de facultate și consăteană, Maria Mitescu, având împreună cinci copii. Cariera medicală și-a început-o într-o localitate din județul Gorj. Mobilizat pe front, a participat la Primul Război Mondial ca șef al Spitalului mobil nr. 6. Cu răspundere, cu dragoste, îngrijea în egală măsură pe soldați și pe refugiați. Se dovedea un samarinean milostiv, turnând pe rănile lor untdelemnul devotamentului, amestecat cu vinul bucuriei de a se jertfi pentru greu încercații lui pacienți. Cu iubire altruistă, a slujit la căpătâiul militarilor români sfârtecați de gloanțe ori schije până ce s-a îmbolnăvit de tifos. După terminarea primei conflagrații mondiale, medicul jertfelnic, scăpat din ghearele morții de Desăvârșitul Taumaturg, Hristos Domnul, s-a preocupat de sănătatea românilor, îndeosebi a celor din mediul rural, inițiind o serie de acțiuni de popularizare a unor reguli fundamentale de igienă, de promovare a medicinii „verzi”, aflată la îndemâna tuturor. Considerându-și profesia o misiune, o pasiune, nu-l interesa niciodată remunerarea serviciilor sale; astfel și-a atras supranumele de „doctorul fără de arginți”.
Pe lângă misiunea grea, epuizantă, de vindecător al trupurilor, Vasile Voiculescu și-a găsit timp să aștearnă pe hârtie gânduri albe, versuri de o frumusețe aparte. A debutat în revista "Convorbiri literare" cu poezia "Dorul", în anul 1912. În 1916 a publicat volumul „Poezii”, iar în 1927, „Poeme cu îngeri”, urmând ca până în 1939 să publice și alte volume de versuri: Destin, Urcuș, Întrezăriri. Mare parte a operei dramatice și prozei a fost publicată postum. În urma activității literare susținute, Societatea Scriitorilor Români l-a ales ca membru în 1920. Din 1934, Vasile Voiculescu a activat ca director de programe culturale la Radio România, până în 1946, când, după unele mărturii, se pare că a fost interzis.
Anul 1946 a însemnat pentru el o răscruce. Soția sa a decedat în urma unei comoții cerebrale, iar Voiculescu a părăsit viața publică devenind, după mărturia unuia dintre fii, un veritabil sihastru. A scos din alimentație carnea, a refuzat să participe la serate ori întruniri culturale, trăind retras, supunându-se unor nevoințe din ce în ce mai aspre. Bunăoară, și-a blocat cu cărți soba din odaie, așa încât aproape un deceniu a dormit în frig. Și-a lăsat păr lung, barbă, devenind la înfățișare asemenea unui monah cuminte. Un contemporan, apropiat de-al lui, îl descria astfel: „ceea ce izbea în persoana lui Vasile Voiculescu era bunătatea serafică pe care știa să o arate orișicui: nici nu critica pe nimeni, nu găsea defecte nimănui și nu blama pe nimeni, aflând întotdeauna scuze și înțelegându-l pe fiecare”. În căutările sale duhovnicești, a găsit cercul religios "Rugul Aprins" de la Mănăstirea Antim, frecventat de renumiți monahi, teologi, oameni de cultură, care au înțeles să-L caute pe Dumnezeu stăruitor, având în vedere tăvălugul bolșevic ce deja strivise multe vieți și idealuri creștine. De la membrii monahi ai grupării a învățat să se apropie și să practice „rugăciunea inimii”. Simțind „pericolul” reprezentat de o mână de oameni pașnici, iubitori de frumuseți spirituale, culturale, regimul totalitar a desființat „Rugul aprins”, numeroși membri sfârșind în închisorile comuniste. Printre ei s-a numărat și firavul poet Vasile Voiculescu, arestat în noaptea de 4 spre 5 august 1958, în pofida vârstei sale, de aproape 74 de ani. Deși trăia atât de sfios, neîmpricinat cu nimeni, s-a văzut acuzat de uneltire contra ordinii sociale.
În perioada dramaticelor interogatorii, venerabilul om de cultură a încercat să se apere cu demnitate, susținând că „Rugul aprins” nu constituia o mișcare antinațională, nici fascistă, ci doar un cerc literar, religios. După patru luni de chinuri, de nenumărate umilințe, procesul s-a încheiat la 8 noiembrie 1958 cu o nedreaptă condamnare la cinci ani de temniță. Inițial l-au închis la Jilava, transferându-l apoi la Aiud. Demn, tăcut, Vasile Voiculescu a suportat torturile încarcerării cu nădejde creștinească. După eliberare nu a povestit nimic, nici nu a încercat să se victimizeze cu atrocitățile suferite în detenție. Însă, după 1990, mulți colegi de suferință au amintit în memoriile lor despre Vasile Voiculescu. Bunăoară, istoricul Vasile Boroneanț afirma: „am zărit (în celulă, n.r.) un bătrân cu părul alb, purtând parcă o aură de sfânt. Atitudinea și figura lui iradiau liniște și blândețe. Acesta a fost momentul întâlnirii mele cu cea mai scumpă și dragă persoană din câte am cunoscut în cei zece ani de închisoare, poetul Vasile Voiculescu”. Frigul, mizeria, foamea l-au răpus pe asceticul poet, căci contractase o necruțătoare boală, TBC la coloana vertebrală, care l-a imobilizat într-o stânjenitoare infirmitate fizică. Cu toate acestea, sufletul său continua să iradieze lumină și pace, căci, după spusele aceluiași camarad de celulă, „era impresionantă purtarea lui de față de toți cei din jur. Se hrănea parcă din Duh Sfânt și era un creștin desăvârșit. Nu-l interesa prea mult hrana, împărțind-o cu ceilalți. Se crease în jurul lui un cerc de profitori, care uneori îi luau mâncarea fără ca măcar să-l întrebe. Într-o zi, un bolnav, s-a repezit să-i ia mâncarea. Răspunsul blajinului încarcerat la riposta colegilor a fost: «Lăsați-l, și el este creatura lui Dumnezeu și dacă s-a repezit s-o ia, înseamnă că el are nevoie mai mare decât mine de această mâncare»”.
Întrebat adesea cum privește atrocitățile îndurate, pașnic, cu voce caldă răspundea: „asta mi-a fost crucea pe care trebuie să mi-o duc”. După patru ani de zguduitoare chinuri, poetul, coborât, parcă, dintr-o icoană, a fost eliberat. Un fel de a spune „eliberat”, căci nici nu se putea mișca din cauza bolii. Prin rugăciune și meditație se liberase de mult. La 2 mai 1962, familia l-a luat din pușcăria de la Aiud, ducându-l în odăița sa din București, unde maldărele de cărți îl așteptau în pacea isihastă, dorită de atâta vreme. A urmat apoi un an de dureri, de necruțătoare suferințe, până ce, în noaptea de 25 aprilie 1963, Domnul a trimis pe îngerul Său să-l cerceteze pe încărunțitul poet Vasile Voiculescu. Astfel și-a luat zborul către înălțimi celeste un suflet bun, milostiv, un medic de trupuri, dar și un mânuitor iscusit al condeiului, un căutător de liniști isihaste, un mare iubitor de frumuseți nepieritoare.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #568  
Vechi 28.04.2013, 23:19:05
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit Peste 1,4 milioane de români își serbează onomastica de Florii

Dintre cei 1.487.510 de români aniversați de Florii, 634.467 sunt bărbați, iar 853.043 sunt femei, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), după cum se arată pe mediafax.ro

Statisticile existente, la nivelul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI, arată că majoritatea românilor care își sărbătoresc onomastica de Florii, respectiv 334.634 de persoane, poartă numele de Florin, alți 146.328 se numesc Viorel, iar 54.749 - Florian.

Din totalul româncelor cu nume de flori, 146.268 se numesc Viorica, 128.844 - Florentina, 92.668 - Florica, 87.202 - Floarea și 79.753 - Florina.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #569  
Vechi 29.04.2013, 13:54:22
cezar_ioan cezar_ioan is offline
Banned
 
Data înregistrării: 16.11.2012
Locație: Benidorm, Hotel Bali
Mesaje: 1.946
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
Pe 26 aprilie se împlinesc 50 de ani de când poetul Vasile Voiculescu a ferit perdeaua acestui veac spre a-și începe călătoria către Veșnicie. Viața și opera lui sunt paradigmatice modele de trăire, de gândire creștină, cu precădere în zilele noastre, când adevăratele valori se relativizează, locul lor luându-l superficialitatea, imoralitatea, duhul secularizant – dușmani înverșunați ai unei viețuiri autentice.
Vasile Voiculescu s-a născut pe data de 13 octombrie 1884, în localitatea Pârscov, județul Buzău, ca fiu a lui Costache și Sultana Voicu. Învățământul primar și gimnazial l-a absolvit la școala din Pleșcoi, iar cel mediu, la liceele „A. Hâșdeu” din Buzău și „Gheorghe Lazăr” din București. Se pare că la școală i s-a modificat numele de familie, devenind așa cum îl cunoaștem din literatură, Voiculescu. După absolvirea liceului, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie, abandonând-o la scurt timp. A urmat apoi cursurile Facultății de Medicină, absolvită în 1909; și-a susținut teza de licență în chirurgie, continuându-și specializarea în Medicină internă și Epidemiologie. De mic copil s-a dovedit o fire evlavioasă, sensibilă, dornică de a cunoaște tainele și sensurile existenței. Buna sa mamă i-a sădit în suflet credința și, după cum însuși mărturisea, adesea-i strecura, pe lângă povești sau basme, citiri din Viețile Sfinților. Mai târziu afirma că pregătirea științifică, studiile medicale, cursurile de la Filozofie, lectura numeroaselor cărți de religie, cultură ori artă l-au apropiat foarte mult de Dumnezeu. Obișnuia adesea să spună: „credința trebuie să stea la temelia spiritului omului normal”. De altfel mai târziu a mărturisit: „dacă n-aș fi ajuns medic, cred ca aș fi fost preot.”
La 21 februarie 1910, tânărul medic Voiculescu s-a căsătorit cu o colegă de facultate și consăteană, Maria Mitescu, având împreună cinci copii. Cariera medicală și-a început-o într-o localitate din județul Gorj. Mobilizat pe front, a participat la Primul Război Mondial ca șef al Spitalului mobil nr. 6. Cu răspundere, cu dragoste, îngrijea în egală măsură pe soldați și pe refugiați. Se dovedea un samarinean milostiv, turnând pe rănile lor untdelemnul devotamentului, amestecat cu vinul bucuriei de a se jertfi pentru greu încercații lui pacienți. Cu iubire altruistă, a slujit la căpătâiul militarilor români sfârtecați de gloanțe ori schije până ce s-a îmbolnăvit de tifos. După terminarea primei conflagrații mondiale, medicul jertfelnic, scăpat din ghearele morții de Desăvârșitul Taumaturg, Hristos Domnul, s-a preocupat de sănătatea românilor, îndeosebi a celor din mediul rural, inițiind o serie de acțiuni de popularizare a unor reguli fundamentale de igienă, de promovare a medicinii „verzi”, aflată la îndemâna tuturor. Considerându-și profesia o misiune, o pasiune, nu-l interesa niciodată remunerarea serviciilor sale; astfel și-a atras supranumele de „doctorul fără de arginți”.
Pe lângă misiunea grea, epuizantă, de vindecător al trupurilor, Vasile Voiculescu și-a găsit timp să aștearnă pe hârtie gânduri albe, versuri de o frumusețe aparte. A debutat în revista "Convorbiri literare" cu poezia "Dorul", în anul 1912. În 1916 a publicat volumul „Poezii”, iar în 1927, „Poeme cu îngeri”, urmând ca până în 1939 să publice și alte volume de versuri: Destin, Urcuș, Întrezăriri. Mare parte a operei dramatice și prozei a fost publicată postum. În urma activității literare susținute, Societatea Scriitorilor Români l-a ales ca membru în 1920. Din 1934, Vasile Voiculescu a activat ca director de programe culturale la Radio România, până în 1946, când, după unele mărturii, se pare că a fost interzis.
Anul 1946 a însemnat pentru el o răscruce. Soția sa a decedat în urma unei comoții cerebrale, iar Voiculescu a părăsit viața publică devenind, după mărturia unuia dintre fii, un veritabil sihastru. A scos din alimentație carnea, a refuzat să participe la serate ori întruniri culturale, trăind retras, supunându-se unor nevoințe din ce în ce mai aspre. Bunăoară, și-a blocat cu cărți soba din odaie, așa încât aproape un deceniu a dormit în frig. Și-a lăsat păr lung, barbă, devenind la înfățișare asemenea unui monah cuminte. Un contemporan, apropiat de-al lui, îl descria astfel: „ceea ce izbea în persoana lui Vasile Voiculescu era bunătatea serafică pe care știa să o arate orișicui: nici nu critica pe nimeni, nu găsea defecte nimănui și nu blama pe nimeni, aflând întotdeauna scuze și înțelegându-l pe fiecare”. În căutările sale duhovnicești, a găsit cercul religios "Rugul Aprins" de la Mănăstirea Antim, frecventat de renumiți monahi, teologi, oameni de cultură, care au înțeles să-L caute pe Dumnezeu stăruitor, având în vedere tăvălugul bolșevic ce deja strivise multe vieți și idealuri creștine. De la membrii monahi ai grupării a învățat să se apropie și să practice „rugăciunea inimii”. Simțind „pericolul” reprezentat de o mână de oameni pașnici, iubitori de frumuseți spirituale, culturale, regimul totalitar a desființat „Rugul aprins”, numeroși membri sfârșind în închisorile comuniste. Printre ei s-a numărat și firavul poet Vasile Voiculescu, arestat în noaptea de 4 spre 5 august 1958, în pofida vârstei sale, de aproape 74 de ani. Deși trăia atât de sfios, neîmpricinat cu nimeni, s-a văzut acuzat de uneltire contra ordinii sociale.
În perioada dramaticelor interogatorii, venerabilul om de cultură a încercat să se apere cu demnitate, susținând că „Rugul aprins” nu constituia o mișcare antinațională, nici fascistă, ci doar un cerc literar, religios. După patru luni de chinuri, de nenumărate umilințe, procesul s-a încheiat la 8 noiembrie 1958 cu o nedreaptă condamnare la cinci ani de temniță. Inițial l-au închis la Jilava, transferându-l apoi la Aiud. Demn, tăcut, Vasile Voiculescu a suportat torturile încarcerării cu nădejde creștinească. După eliberare nu a povestit nimic, nici nu a încercat să se victimizeze cu atrocitățile suferite în detenție. Însă, după 1990, mulți colegi de suferință au amintit în memoriile lor despre Vasile Voiculescu. Bunăoară, istoricul Vasile Boroneanț afirma: „am zărit (în celulă, n.r.) un bătrân cu părul alb, purtând parcă o aură de sfânt. Atitudinea și figura lui iradiau liniște și blândețe. Acesta a fost momentul întâlnirii mele cu cea mai scumpă și dragă persoană din câte am cunoscut în cei zece ani de închisoare, poetul Vasile Voiculescu”. Frigul, mizeria, foamea l-au răpus pe asceticul poet, căci contractase o necruțătoare boală, TBC la coloana vertebrală, care l-a imobilizat într-o stânjenitoare infirmitate fizică. Cu toate acestea, sufletul său continua să iradieze lumină și pace, căci, după spusele aceluiași camarad de celulă, „era impresionantă purtarea lui de față de toți cei din jur. Se hrănea parcă din Duh Sfânt și era un creștin desăvârșit. Nu-l interesa prea mult hrana, împărțind-o cu ceilalți. Se crease în jurul lui un cerc de profitori, care uneori îi luau mâncarea fără ca măcar să-l întrebe. Într-o zi, un bolnav, s-a repezit să-i ia mâncarea. Răspunsul blajinului încarcerat la riposta colegilor a fost: «Lăsați-l, și el este creatura lui Dumnezeu și dacă s-a repezit s-o ia, înseamnă că el are nevoie mai mare decât mine de această mâncare»”.
Întrebat adesea cum privește atrocitățile îndurate, pașnic, cu voce caldă răspundea: „asta mi-a fost crucea pe care trebuie să mi-o duc”. După patru ani de zguduitoare chinuri, poetul, coborât, parcă, dintr-o icoană, a fost eliberat. Un fel de a spune „eliberat”, căci nici nu se putea mișca din cauza bolii. Prin rugăciune și meditație se liberase de mult. La 2 mai 1962, familia l-a luat din pușcăria de la Aiud, ducându-l în odăița sa din București, unde maldărele de cărți îl așteptau în pacea isihastă, dorită de atâta vreme. A urmat apoi un an de dureri, de necruțătoare suferințe, până ce, în noaptea de 25 aprilie 1963, Domnul a trimis pe îngerul Său să-l cerceteze pe încărunțitul poet Vasile Voiculescu. Astfel și-a luat zborul către înălțimi celeste un suflet bun, milostiv, un medic de trupuri, dar și un mânuitor iscusit al condeiului, un căutător de liniști isihaste, un mare iubitor de frumuseți nepieritoare.
M-au atras și mă mențin în admirație și recunoștință față de Vasile Voiculescu, câteva însușiri ale poeziei sale:
- o simplitate izbitoare a prozodiei, obișnuitul cuvintelor, mustul lor dulce de fruct natural, necontrafăcut
- suișul omniprezent, în opera lui, de la frământarea minții și a inimii către lumină și pace, în Hristos; aproape fiecare poem merge după același tipic: debutează cu o neliniște, cu o zbatere, apoi se înalță la liniște prin invazia blândă, cuminte și uimitoare a Luminii. Ajuns în miezul păcii, poetul continuă însă meditația, și, poate mai complet, se poartă ca un reporter care dă mărturie de la fața locului, vorbindu-ne nouă...
- poetul își contemplă, dureros și compătimitor, propria zbatere sufletească; arareori mai aruncă o privire în afară, iar asta pentru a se asigura că nu e singur, că în jurul lui sunt toate frumusețile mărturisitoare ale prezenței harului lui Dumnezeu
- poemele sunt îmbibate de aerul rugăciunii; par născute din ea, o expresie a ei; sunt, de fapt, rugăciune
- toată opera poetică a acestui om îmi pare o lungă și delicată rugăciune, unde se împletesc simțămintele cele mai omenești ale iubitorului de Dumnezeu cu harul. Așa încât poezia lui, trebuie s-o spun, îmi pare pe alocuri gestul Hristoforului.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a dat, nouă românilor, acest mare bărbat și poet neasemuit! Ne este pildă și sprijin în toate cele bune și frumoase.

Last edited by cezar_ioan; 29.04.2013 at 14:02:57.
Reply With Quote
  #570  
Vechi 28.05.2013, 21:26:05
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Thumbs up Ierarhul Maramureșului, la 92 de ani



Clerici din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, autorități și elevi seminariști au trecut astăzi, 28 mai 2013, pragul Reședinței episcopale din Baia Mare pentru a-l felicita pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian, chiriarhul locului, la împlinirea vârstei de 92 de ani. La ceas aniversar, Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Iustin Sigheteanul a oficiat în Paraclisul episcopal o slujbă de Te Deum.

Cei prezenți și-au felicitat arhipăstorul în sala mare a Episcopiei, primind iconițe din partea acestuia.

”Vă mulțumesc din toată inima. Gestul dvs. a fost frumos. Întotdeauna eu am respectat omul și am încercat în toată viața mea să fac din vale deal și din deal vale. Asta a fost lupta mea toată viața. M-am luptat să fac din oameni modești, oameni ai lui Dumnezeu, români buni, creștini buni, oameni care să fie o cinste pentru toată Europa și toată lumea”, a mărturisit ÎPS Părinte Arhiepiscop Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, potrivit TRINITAS TV.

Înaltpreasfințitul Justinian s-a născut la 28 mai 1921. A fost tuns în monahism în 1942, iar între anii 1944-1973 a fost starețul Mănăstirii Rohia, fiind ridicat la treapta de arhiereu în 1973. Înaltpreasfinția Sa a fost distins în anul 2011 cu ordinul "Steaua României în grad de cavaler", oferit de Președintele României.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Remember - TEOFIL PARAIAN cristiboss56 Stiri, actualitati, anunturi 21 03.03.2011 19:24:48
remember? Corinanyc Rugaciuni 0 16.08.2009 10:05:06
Remember Pr. Ioanichie Balan jenica Generalitati 25 16.01.2008 17:10:49