Dumnezeu doar un produs cultural?

[AlbertX]

Budistii nu cred in reincarnare cumva ? Dar in extraterestri ?

http://ro.wikipedia.org/wiki/Budism

"Toti budistii traditionali sunt de acord că Buddha Shakyamuni sau Gautama Buddha nu a fost singurul buddha: se crede că au existat multi buddha înaintea lui si că vor exista si viitori buddha de asemenea."

O parte din doctrina promovată de Gautama Buddha cu privire la viata sacralizată si scopul eliberării are la bază "cele patru adevăruri nobile", care analizează structura si originea "durerii" (dukkha), un termen care face referire la suferinta si neîmplinirea caracteristică omului "ne-trezit", "ne-eliberat", apartinând lumii mundane. Ultimul din cele patru adevăruri nobile, cel care vizează modul de stopare a durerii, cuprinde "drumul sfânt cu opt cărări", unul din fundamentele vietii morale budiste.

Nu toti betivii spun ca beau de necaz si ca ei de fapt sufera si sunt foarte indurerati ?
Pe la tara pe la carciumi e plin de "ne-treziti" care merg pe "drumul sfant cu opt carari",... probabil e plina tara de "budisti".
Stiti cum spune un "budist" la carciuma: "toata lumea sa creada in ce vrea, eu cred ca o sa mai beau un paharel ... hac".

Dupa parerea mea, Preotul martir Ilarion V. Felea a descris foarte bine budismul si iluziile sale nihiliste.
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...5&postcount=45

Propun sa revenim la subiectul topicului,... ca ne-am distrat destul cu "budismul" si "ne-trezitii" care cred in el.

[AlbertX]

Extras din Ereziile Apusului - Ieromonah Visarion Moldoveanu si Bogdan Mateciuc

Trăim vremurile amestecărilor religioase, ale înselărilor pierzătoare si ale unirilor amăgitoare.
Adevărul este Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Însă omul contemporan, "omul nou" nu mai poate crede într-un Adevăr Întrupat, ci îl reinterpretează după norme umanistrationaliste, îl caută în puhoiul de filozofii, doctrine, studii, stiinte si experimentări, îl croieste după chipul si asemănarea firii lui căzute; astfel păcatul a devenit virtute, binele s-a pervertit, minciuna a luat locul adevărului. Să nu ne mirăm că într-un veac ca acesta, pentru cei mai multi "crestini", Hristos a devenit tocmai ceea ce învătătura ortodoxă denumeste Antihrist.

Vorbind despre "dumnezeul" lumii crestine actuale, Cuviosul Părinte Serafim Rose spune că "omul modern a creat un nou dumnezeu, un dumnezeu modelat cât mai fidel după tiparul noilor vremuri, preocupat de stiintă si afaceri; de fapt una dintre intentiile primordiale ale gândirii moderne a fost aceea de a confectiona un asemenea dumnezeu".

Asadar, oamenii si-au schimbat nu doar gândirea despre Dumnezeu; ei au schimbat însăsi "dumnezeirea" de care se vor lasa condusi, născând un "nou dumnezeu" care se deosebeste vădit de Dumnezeul Vechiului si Noului Testament, Cel răstignit de iudei si mărturisit de Apostoli.

Acest "neo-dumnezeu" nu reprosează făpturii încălcarea Scripturilor, nu mustră păcatul, nu pedepseste reaua credintă, nu ceartă fărădelegea. Dimpotrivă, iubeste împotriva adevărului, uneste împotriva dreptătii, înlătură muceniceasca jertfelnicie în Hristos prin promovarea împăcării cu rătăcirile necredinciosilor, îndrăgind global si nivelator întreaga suflare.

Acest "christ simpatic" nu indispune, nu supără si nu mai deranjează pe nimeni. Nu impune si nici măcar nu cere un singur Domn si Dumnezeu, un singur crez, un singur botez, o singură învătătură de credintă, o singură Biserică, un singur adevăr - viata si moartea pentru Hristos.

Acest "hristos liberal", care îngăduie si pune totul mai presus de vietuirea în dreapta credintă si de mântuire, executând constiincios si cuminte ceea ce cere democratia si societatea, nu este nici pe departe Dumnezeul Apostolilor si al Mucenicilor - Hristos Cel Răstignit si Înviat - Adevărul vesnic. Acest "hristos" este marioneta neocrestinismului care, supunându-se orgoliului îndreptătirii si revendicărilor, reformelor si inovatiilor, tuturor capriciilor si răzvrătirilor "drepturilor omului" - supune si manipulează la rându-i omenirea prin falsele concepte de "bine", "adevăr", "iubire" si "dreptate".

Cum ar putea omul nou să nu îndrăgească un "crestinism" atât de dulce si bun, atât de confortabil si satisfăcător? Cum ar mai putea crestinul nou să lepede un "hristos" atât de drăgut si manierat, întelegător si parfumat?

Despre adevărata Biserică

Oferta religioasă a timpurilor noastre este caracterizată printr-o inflatie de crestinism. Zilnic ne intersectăm cu reclame foarte atrăgătoare din punct de vedere religios, privitoare la o viată nouă si câstigarea unei mântuiri usoare. Oricare ar fi decorul urban al ipostazelor de mai sus, provocarea este neobisnuită: că, de fapt, Ortodoxia în care ne-am născut este falsă si coruptă, si că doar oferta "cealaltă" de crestinism este singura si cu adevărat salvatoare. si când spunem "cealaltă", avem în vedere peste douăzeci de mii de "crestinisme" sau "biserici" legitimate si propovăduite de tot atâtea grupări sectare.

Asa a ajuns pentru unii credibilă ideea de "biserici", de "diversitate crestină", de vreme ce astăzi, statistic vorbind, marea multime a "credinciosilor crestini" sunt absorbiti de secte sau îmbrătisează în general ideologia protestantă. Scriptura, însă, nu ne descoperă si nu ne vorbeste de un adevăr al multimilor, de un adevăr "democratic", ci de un singur adevăr si de o singură sursă a acestuia: persoana Mântuitorului Iisus Hristos.

Altii, încercând să vadă "stiintific" unicitatea Bisericii, au luat "realitatea" ca ipoteză si au concluzionat că Biserica Apostolică primară s-a dezintegrat, iar acum există numai rămăsite, fragmente de "biserici" ce detin părti din adevăr, binecuvântare si har.

Sub această nouă viziune, promovată în special de Miscarea ecumenistă, multi consideră că Biserica Apostolică cea Una poate fi "refăcută" (adică alcătuită din nou!!) în deplinătatea ei printr-o unire globală a tuturor cultelor, grupărilor si sectelor care au legătură sau tangentă cu ideea de crestinism, astăzi. Din fericire, toti acesti înselati - atât de sinceri i inimosi - nu fac altceva decât să ne arate prin aceste strădanii că "bisericile" lor nu sunt deloc Biserica Apostolică cea Una, de vreme ce tânjesc în a o realcătui.

Dacă nici una dintre bisericile actuale nu poate pretinde că este adevărata Biserică a lui Hristos, atunci o unire a lor nu va conduce nicidecum la alcătuirea acelei "biserici perfecte", sau nu la modul în care Hristos a întemeiat Biserica. si dacă toate aceste "biserici crestine" nu există decât în măsura în care se pot raporta una la cealaltă, atunci nici o însumare a lor nu va putea avea ca rezultat biserica întreagă, căci o atare unire va fi nevoită să se raporteze mai apoi si la celelalte religii universale. Si iată cum chemarea la unitate a ecumenismului "crestin" nu va putea să sfârsească decât în sincretismul unei noi religii mondiale.

Marea problemă a crestinilor din zilele noastre este că iau ca reper în gândire un fals adevăr al unei realităti secularizate, pentru a formula mai apoi "adevăruri" personale despre dumnezeiasca alcătuire numită Biserica lui Hristos. Idolatrizarea realitătii, a "evidentelor" logice, nu înseamnă în nici un caz iubire de adevăr, ci este cea mai cruntă parodie a acestuia. Riscul este de a lua lucrarea omului drept lucrarea Domnului. Ne putem însela foarte usor dacă luăm o minciună frumoasă drept adevăr, mai ales că falsele biserici au o mare iscusintă în a imita fatada Adevăratei Biserici, contrazicândui, însă, subtil învătătura. Trebuie să întelegem că nu toti cei ce vorbesc de Hristos sunt ai lui Hristos, nu tot ce poartă eticheta de "crestin" este cu adevărat Crestin.

Dacă în timpurile noastre există mai multe biserici si ideologii crestine, nu înseamnă că sunt si adevărate, numai pentru simplul fapt că există sau pentru că un număr mai mare sau mai mic de persoane se încred în asa ceva. Sau dacă o "biserică", pentru a-si sustine o anumită părere "crestină", încearcă să "ajusteze", să rescrie adevărul istoric ori Scriptura ca acestea să pară că-i justifică ideologia, e limpede că atunci îsi dă în vileag toată înselăciunea. Dacă vreo altă "biserică" are o anumită particularitate religioasă (de exemplu tine sâmbăta, urăste crucea sau cunună homosexuali) nu este automat si credibilă dacă a găsit în biblie un citat care i se pare (sau ni se pare) că-i dă dreptate. Asa, cuvântul Scripturii, folosit fără de chibzuintă si nu după cugetul cel adevărat al Bisericii, poate fi făcut să justifice absolut orice.

Însă putem vedea si singuri că doar una este Sfânta Scriptură si printr-o singură Biserică a fost păstrată întreagă si nevătămată, de la Apostoli până în vremurile noastre. Biserica a zămislit Scriptura si nu din Scriptură s-a născut Biserica. Bisericile-pirat născute acum trei-patru sute de ani sunt ridicate pe reinterpretarea Scripturii ortodoxe, tocmai pentru a-si crea o falsă descendentă apostolică si a camufla după o perdea de "crestinism" falsitatea propriilor învătături.

Unde este asadar Biserica întemeiată de Hristos, cea pomenită în Scriptură si propovăduită de Apostoli? Si dacă există în vremurile noastre, cum o putem deosebi în puzderia de biserici, culte si organizatii asa-zis crestine?

Nădăjduim că în cele de mai jos veti găsi răspunsul ...

Ereziile Apusului - Ieromonah Visarion Moldoveanu si Bogdan Mateciuc

[AlbertX]

Extras din Ereziile Apusului - Ieromonah Visarion Moldoveanu si Bogdan Mateciuc

Rationalismul umanist

Spuneam că rădăcina Protestantismului este aceeasi cu a Catolicismului: rationalismul umanist, fundamentul după care omul apostat se cântăreste mai întâi pe sine, apoi tot ce e în jurul său. Logica este un instrument delicat, iar dacă nu este folosită corect, poate da o aparentă ratională la ceea ce nu este deloc rational, pe baza un mecanism care se numeste tocmai rationalizare.

În definitiile filozofiei, umanismul si rationalismul sunt două căi total diferite, însă îmbinarea lor (ca polii unui magnet) formează o nouă bază conceptuală vitală în alchimia "crestinismelor" apostate, deoarece imită si înlocuiesc destul de iscusit adevărata teologie (prin rationalism) si adevărata iubire de Hristos (prin umanism) din Crestinism.

Rationalizarea în credintă este surogatul mincinos al adevărului, este erezia care luptă dintru începuturi să surpe din mintea omului învătătura dumnezeiască despre Hristos. Rationalismul este gândirea omului trufas, care crede doar în ceea ce întelege si întelege doar ceea ce e "logic". Ori Dumnezeu-Omul Hristos Iisus a făcut praf, prin Răstignire si Înviere, toată logica si mintosenia tuturor pământenilor, chiar dacă unii au crezut că dând bani păzitorilor Mormântului vor împiedica vestirea Învierii lui Hristos.

Rationalismul în crestinism înseamnă gnosticism si secularizare, transformarea revelatiilor dumnezeiesti în concepte sistematizate si ecuatii teologice care pot fi întelese si explicate de mintea umană. Semnifică translarea conceptiilor progresiste lumesti în religios. Negarea Bisericii devine învătătura de bază a "noilor biserici". Negarea Adevărului devine temeiul "noului adevăr". De pe acest înalt esafod al "progresului religios" au început să cadă ghilotinele pe grumazul Crestinismului apostolic si să se ajusteze "teologiile" după diverse interese pământesti si halucinatii personale, mai întâi în Catolicism, iar mai apoi în Protestantism.

Marii mistici ai Răsăritului, Sfintii Părinti, au fost dintotdeauna prietenii ratiunii adevărate, deoarece gândirea crestinească nu este una absurdă. Ratiunea ne-a fost dăruită de Logosul Dumnezeiesc - Iisus Hristos Dumnezeu-Omul, la creatie, pentru a ne fi treaptă de suire si cârjă la începutul drumului spre cunoasterea lui Dumnezeu. Însusi Crestinismul posedă o logică simbolistică ce se cheamă teologie, însă ceea ce învătătura Bisericii respinge este absolutizarea rationalismului si idolatrizarea lui. Si nu poate fi altfel, căci Duhul dumnezeiesc se retrage acolo unde domneste logica pur rationalistă prin legi utilitare si raporturi juridice dezvoltate sub forma deciziilor autoritare sau liberaliste.

Suntem nevoiti aici să facem o diferentiere esentială între ratiune si rationalism. În timp ce ratiunea se bizuie pe revelatia unui Adevăr dumnezeiesc ca sursă si fundament al adevărului pământesc, rationalismul este tocmai relativizarea Adevărului absolut, transformându-se astfel într-un curent filozofic numit "religie", care-l plasează pe om ca sursă a adevărului. Adevărul rationalistilor este valid numai atunci când este determinat prin forta ratiunii si nu se supune unei definitii "absolute" pe baza credintei sau a dogmelor religioase.

Primul rationalist autentic a fost Lucifer, îngerul care a căutat prin înăltarea cugetului să surpe dumnezeiasca rânduială cea din ceruri. Nu a reusit decât să ne arate două lucruri: ratiunea, chiar si pervertită a demonilor, nu poate schimba cu nimic adevărul dumnezeiesc, iar când încearcă a o face, cade în întunericul (ne)cunoasterii. Marile căderi, ale lui Adam si Iuda, ale Papei si ale lui Luther, stau drept mărturie.

Când rationalismul demonic înfrătit cu umanismul pătimas se deghizează în crez religios, îsi arată de fapt neputinta în a crea un alt adevăr decât cel dumnezeiesc. Satanismul, ateismul sau nihilismul în stare pură nu vor seduce niciodată lumea, însă pot fi "digerabile" când sunt confundate sau "învelite" cu Adevărul si întreaga lucrare mântuitoare a lui Hristos pe pământ. Rationalismul nu-L huleste direct pe Hristos, ci creează noi religii si noi crezuri părut crestine, plăsmuieste noi forme bisericesti antropocentrice în care se vorbeste de un nou "hristos".

În esentă, rationalismul umanist nu se întemeiază pe Adevăr, nu "vede" firea creatiei (căci ar trebui să-i recunoască Creatorul), ci creează realităti izvorâte din imaginatia mintii, o teologie paralelă ce pare logică si demonstrabilă, un crez întemeiat pe o mare înselătorie: Hristos capătă chipul omului căderii iar omul îsi vede sinele ca pe propriul dumnezeu. Aceasta este, de fapt, seva care le curge prin vine: autozeificarea este "sacramentul" rationalistilor umanisti crestini.

Aici zace toată "esenta" gândirii căzute, ca una ce tânjeste neîncetat, prin mii de chipuri, la a-l face pe om "dumnezeu" iar pe Hristos doar un om. Abile si seducătoare, tocmai spre preamărirea necugetată a omului ne conduc astăzi puternicele tentacule ale rationalismului, adânc înfipte în cultură, stiintă, religie, dar mai ales în "crestinism".

Ce este cultura fără Hristos? Un ritual al cuvintelor care proslăveste toată desertăciunea si păcatul acestei lumi. De la gnosticism la iluminism, de la filozofie la psihologie, totul se (re)centrează pentru a idolatriza chipul omului desfrânat si trufas, dezumanizat de patimi si desfigurat de păcate. Luând omul-maimută, omul-zeu, omul-apostat drept model, cultura modernă sustine procesul de antropocentrizare a întregului univers, adică omul porneste în mod complet si exclusiv de la sine însusi, adună informatii în privinta lucrurilor particulare si formulează hotărât legi universale, integrând fiinta umană alături de cea "divină", într-un sistem liniar, material si pământesc.

Stiinta fără Hristos este nestiintă, o variabilă la discretia hazardului care nu poate explica nimic din alcătuirea lumii si a omului, ci doar constată (când este sinceră) realităti ale Facerii. Iar când nu poate explica, inventează. Să nu uităm că stiinta dimpreună cu filozofia au fost cele care si acum ne amăgesc prin manualele de Biologie de pe vremurile ateismului, cu falsa teorie a evolutionismului, teorie care este acum, paradoxal, contrazisă tot de stiintă, prin ultimele descoperiri genetice. Este foarte greu pentru omul de stiintă sau filozoful rationalist să admită îndumnezeirea omului prin smerenie si salvarea omenirii prin îngenuncherea înaintea Crucii Mântuitorului Hristos.

Cam subiectiva opinia de mai sus :)

[Ioan_Cezar]

Ca să ne exprimăm delicat....:)

[AlbertX]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Cam subiectiva opinia de mai sus :)

Te inteleg foarte bine, ceva asemanator a zis si budistul de mai devreme. Citeste cand ai timp cartea celor doi.

Ai citit asta: "Mărturia unui protestant întors la adevărata credintă" Bogdan Mateciuc - http://www.odaiadesus.ro/personala.html ?

Papistaşule postezi citate pe care nu le prea pricepi.

[AlbertX]

În prealabil postat de ovidiu b.

... postezi citate pe care nu le prea pricepi.

Mai magarule, ia sa vedem ce intelegi tu din ele ...

Albert, spre diferenta de domnul cu pasiuni orientale, eu nu am spus ca ar contine neadevaruri crase, ci am comentat,strict din perspectiva citatului, faptul ca, in opinia mea, este o analiza subiectiva. Citatele pot genera aceasta problema, daca sunt scoase din context. Ca sa evit asta voi incerca sa citesc in viitor cartea, este o promisiune onesta pe care ti-o fac. Momentan lista mea de lecturi, raportata la timpul liber de care dispus, este plina iar cartea pe care o citesc acum nu as abandona-o pt ca ma intereseaza foarte mult.Insa am pus cartea ta pe lista.

Am citit mai demult marturia acelui domn, nu m-a impresionat in mod deosebit.Am citit si marturii ale celor trecuti la alte credinte si in absolut toate exista particularitati ce tin de viata si modul de a fi al fiecaruia. Eu,de exemplu,nu m-am confruntat cu problemele cu care s-a confruntat dansul si prin urmare ii inteleg cumva decizia, raportata la experienta lui de viata, dar nu rezonez cu ea. Fiecare om se confrunta cu diverse probleme in viata si gandeste si actioneaza oarecum diferit. Ce sa zic, sa fie bucuros si sa-si traiasca credinta si Dumnezeu cu ocrotirea Lui pentru toti.Numai bine.

[iuliu46]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Momentan lista mea de lecturi, raportata la timpul liber de care dispus, este plina iar cartea pe care o citesc acum nu as abandona-o pt ca ma intereseaza foarte mult.

Te-ai apucat in sfarsit sa citesti Levantul ?