Crestinismul practic

[andravenache]

Azi am intalnit un barbat de 55 de ani. Bause si zacea pe jos in statie. Mai erau cca. 20 de oameni in apropiere, asteptand autobuzul, insa se departasera de el si se purtau ca si cum el nu era acolo. Nu vroiau sa il vada, ii deranja, ii incomoda. Doi adolescenti au inceput sa faca baza de el. M-am apropiat si l-am intrebat daca ii e rau. Mi-a spus ca da si a recunoscut ca a baut. Am sunat la 112 (desi, el mi-a spus sa nu sun). Asteptand ambulanta nu am aflat foarte multe dar am aflat totusi ca el, Gheorghe (asa il cheama), crede in Dumnezeu dar e convins ca si Satana are putere si e mai puternic decat Dumnezeu. Ii e frica de el, dar, pe de-alta parte, crede ca isi merita soarta (ca e blestemat pentru ce a facut si nici Dumnezeu nu mai vrea sa il salveze). Dadea cu pumnul in pamant si repeta “tu nu stii … nu stii ce am facut”. L-am intrebat daca ar fi dispus sa renunte la bautura si a spus ca trebuie sa bea ca sa uite… altfel nu ar putea suporta. Traieste sub cerul liber si se bate cu altii pe zona. “Uneori mai si incasez” imi spune. “Pentru ce?” intreb. “Pentru haine”.
E doar un scurt rezumat… a unei discutii de cca. 30 de minute. Ambulanta a venit, l-au recunoscut si l-au luat la socoteala “Daca te imbeti de ce te intinzi pe jos? Stai si tu pe banca.” M-am uitat la el si am vazut ca s-a schimbat brusc. Fata de mine se deschisese, fata de ei… a luat dintr-o data o alta fata, de om tare. A incercat sa se ridice singur (nu a reusit) si nu a vrut sa mearga la spital. Se vedea ca vrea sa nu le arate cat sufera, pentru ca stia ca nu le pasa. Se vedea pe fata lui masca pe care si-a tras-o imediat ce ei au ajuns. Nu-i pasa ca ei il cred doar un betivan bun de nimic. Oricum nu il interesa parerea lor, caci nici lor nu le pasa de el.
Am plecat cu durere in suflet si … acum, acasa, in camera mea, la laptop, ma gandesc: oare noi ce facem pentru acesti oameni? sau pentru altii? Oare punem noi in practica acest crestinism sau suntem doar niste "farisei" care respecta cu strictete ritualurile, dezbat si teoretizeaza pe forum, arata cu degetul, si ... cam atat?
Cred ca Gheorghe nu are nevoie de teorie,ci de: un dus, haine curate, mancare, adapost si … in primul rand: sprijin emotional (poate un psiholog, un preot, un prieten…)
Nu am realizat nimic in seara asta. Nu ii pot oferi nimic si ma intreb: pentru ce mi l-a scos Dumnezeu in cale? De ce nu face El o minune?