Povestea vietii mele

[Hartford]

În prealabil postat de NIMENEA

Va multumesc tuturor, celor ce ati raspuns. Acum se revin la tema, lucrurile s-au mai indreptat, e ceva mai bine, incercam sa ne indreptam cat de mult, adica sa pasim pe calea Domnului, mai ales ca ultima perioada a fost destul de nefasta, baiatul nostru s-a imbolnavit de doua ori in doua saptamani, acum multumim lui Dumnezeu e bine.
Alta problema avem, dorim sa mergem la biserica si mereu se intampla cate ceva si nu ajungem, sotia a mai mers cu baietelul, dar eu cam greu. In afara de asta, in momentul in care merg la biserica nu am stare sa stau la slujba, sa ma rog, sa cer iertare Domnului, ceva ma impinge de la spate sa ies, sa plec, lucru pe care il fac, plecand din Sfanta Biserica dupa doar 10-15 minute.
Acum, ceva interior imi spune sa caut un preot si sa-mi descarc sufletul in fata lui, sa-i spun tot, asa simt, dar la biserica nu prea as merge, la o manastire mai degraba, sa gasesc pe cineva care sa ma asculte cu rabdare, caruia sa-i spun totul si sa-mi dea sfaturi, sa-mi spuna ce se intampla, ptr ca eu ma gandesc ca aici ar fi si niste lucrari diavolesti, aproape sigur.
Ce pot spune, daca aveti idee si cunoasteti un preot bun, o anume manastire, dispus sa asculte un om pierdut, va rog sa-mi spuneti, voi merge unde nevoie.
Multumesc tuturor ptr rabdare si sfaturi.

In ce parte a Rom locuiesti? asta numai ca sa-ti putem zice la care minastire sau parinte cunoscut sa mergi.

[NIMENEA]

Da, intradevar, scuzati-mi scaparea, din prahova sunt, deci pot merge pe o raza de 100km fara probleme.

[anastasia2008]

O minunata manastire din judetul Prahova, unde vei gasi niste parinti deosebiti este Manastirea Crasna. Si unde vei gasi multa alinare pentru suflet. Toti cei care au vizitat aceasta manastire au spus asta. http://www.crestinortodox.ro/Mitropolia-Munteniei-si-Dobrogei/Manastirea_Crasna-363-11695.html

[Z.Lidia]

În prealabil postat de NIMENEA

Alta problema avem, dorim sa mergem la biserica si mereu se intampla cate ceva si nu ajungem, sotia a mai mers cu baietelul, dar eu cam greu. In afara de asta, in momentul in care merg la biserica nu am stare sa stau la slujba, sa ma rog, sa cer iertare Domnului, ceva ma impinge de la spate sa ies, sa plec, lucru pe care il fac, plecand din Sfanta Biserica dupa doar 10-15 minute.

Asa trebuie sa fie inceputul, dar in timp ai sa vezi ca te obisnuiesti sa ajungeti la slujba. Am auzit o data pe un preot spunand ca daca nu mergi doar 3 duminici la rand la biserica, chiar daca pana atunci obisnuiai sa mergi, deja a 4-a e mult mai greu sa ajungi si mult mai greu sa stai. Asa ca persista, pana devine obisnuinta. Asa trebuie sa fie si cu rugaciunile de dimineata si seara, daca le lasi cateva zile, parca tot le-ai lasa. Dar, cum spune si parintele meu, e important sa vorbesti cu Dumnezeu, nu numai duminica, adica e important sa te rogi.
Doamne ajuta!

[beliver]

Imi pare rau sa vad ca pui totul la suflet.Ar trbui sa te detasezi un pic.Parintii trebuie iertati si iubiti indiferent de greselile lor.Iti vorbesc ca un om care a trecut prin multe experiente de acest gen si care in continuare primeste palme de la parinti si sunt mai in varsta decat tine.Incearca sa ii daruiesti iubire,sa nu o invinuiesti de nimic ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.Ca sa-ti fie mai usor gandeste-te ca relatia pe care o ai tu cu mama ta este relatia pe care o ai cu Dumnezeu,pentru ca si El este parintele tau,este Tatal tau.si daca iti merge rau te certi cu El si te gandesti ca el e de vina?Nu, tu trebuie sa-L iubesti si sa te rogi Lui in continuare,sa te smeresti.Poate ca asta trebuie sa inveti sa fii smerit.Nimeni nu te invinuieste de nimic ci toata lumea vrea sa te ajute sa depasesti situatia in care te afli,si ar fi pacat sa nu mai intri pe forum.Dimpotriva ar trebui sa spui ce ai pe suflet si sa crezi ca oameni cu credinta in Dumnezeu or sa-ti dea sfaturi pe care tu poti sa le asculti sau nu,dar care de fapt sunt alaturi de tine.eu una i-am rugat pe "ai mei " sa vina la noi la o sfestanie si l-am rugat pe preot sa ne citeasca rugaciunile de dezlegare.E prea mult de povestit dar poti sa incerci si tu.Dar cel mai important cred ca este sa faci ce stii tu si sa o ierti pe mama ta si mai mult sa ii arati ca o iubesti,tot timpul indiferent de atitudinea ei si sa va impacati.Vorbeste cu un preot si cere-i ajutorul,un ajutor autorizat.Dumnezeu sa te binecuvanteze!

[milica1]

În prealabil postat de NIMENEA

Povestea vietii mele.
Am 40 de ani, sunt casatorit, am un copil, si o gramada de probleme.
Traim impreuna cu mama mea de aprox 10luni, intr-un apartament cu 3 camere, spatios, deci nu asta e problema.
In urma unor 'inginerii financiare' din partea noastra, avand niste afaceri am ramas fara apartament, acesta luandu-l banca, motiv ptr care ne-am mutat cu mama.
Acum am inceput alta afacere, dar nici asta n-a fost cine stie ce .
Am avut nenumarate discutii cu mama pe aceasta tema, iar in final s-a ajuns a ne da afara din casa.
Eu unul consider ca am gresit in viata, dar pun aceste greseli si asupra comportamentului ei de-a lungul timpului, mai exact am fost un copil traumatizat.
De cand sunt mic mama mea m-a dat diavolului la aproape orice nemultumire a ei, am fost pedepsit sa stau la colt cand greseam, am fost batut cu furtunul de la masina de spalat, nu mergeam la joaca in vacanta decat cu program 2-3ore/zi in timp ce ceilalti copii erau afara,
si ceea ce este cel mai grav, mi-a spus mereu de mic copil fiind urmatoarele lucruri: n-ai sa faci nimic in viata firai al..., n-ai sa ai nici un ban firai al...
o sa se aleaga praful de tot, etc si numai astfel de afirmatii. E adevarat, a facut si sacrificii crescandu-ma singura, a luptat mult, mi-a oferit destul ptr mine, a rabdat si de foame sa am eu, dar asta nu cred ca justifica acele vorbe.
Mi-a mai adresat niste cuvinte pe care nu le voi uita pana la moarte: 'mai bine te nasteam mort' , 'mai bine te duceam la casa de copii'
Consider din tot ce am citit pana acum despre Dumnezeu, ca aceste lucruri spuse din partea unui parinte sunt ca niste blesteme.
Am mai citit ca parintii care concep un copil si nu sunt cununati in fata Domnului acel copil are numai probleme in viata(situatia parintilor mei n-o stiu, daca au fost sau nu religios casatoriti, ptr ca ei s-au despartit la scurt timp dupa ce m-am nascut eu).
Mi-a tot repetat aceste lucruri in viata mereu, si tind sa cred ca si de aici sunt problemele mele.
Inca o precizare, mama este un om cult, cu scoala, dar cu credinta e pe afara,(zic eu) desi zice ca e credincioasa
, totusi dracuie in fiecare zi aproape.
Am sa va mai spun o mica intamplare de-a mea din clasa a doua. scriam acasa o poveste, copiere dupa abcdar, si ptr ca am depasit putin liniutele caietului, si ptr ca literele nu erau asa frumos arcuite, mi-a rupt foaia, si iar si iar,
, mi-a apasat cu stiloul pe caiet pana a rupt foaia, mi-a tras vreo cateva palme, iar in final n-a mai avut cine sa scrie povestea caci eu eram terminat de plans, si a scris-o ea.

Acum am la dvs urmatoarea intrebare si rugaminte:
Ce am gresit eu copil fiind sa fiu astfel tratat(si mai sunt multe de spus dar nu e spatiu), si daca acele vorbe care mi le adreseaza permanent, sunt cazuza vietii mele distruse.
Nu vreau s-o denigrez, nu va cunosc nu ma cunoasteti, dar vreau sa aflu de la oamenii care cunosc si iubesc religia si pe Dumnezeu adevarata realitate, si felul cum vad aceasta intamplare si aceste lucruri.
Va multumesc si va rog sa ma scuzati ptr lungimea textului.
Astept cu nerabdare replicile Dvs , oricare ar fi ele.
Vreau sa va mai spun ca o iubesc pe mama mea, ptr ca e mama.

multi santem in aceasi caruta,dar nu e trasa de acei cai,stii,trebuie sa invatam ceva,a ierta..roaga-te pt mama ta,spune-ti si repeta in sufletul tau,eu nu am urmat calea ei,mama ne da viata,si in timp cand crestem santem marcati de copilarii nefericite,sa nu lasam sa ne destrame viata blestemele,daca il cauti mai mult pe bunul dumnezeu il vei descoperi in tine,te va ajuta sa vezi prin alta prisma viata,cu domnul totul e mai dulce,necazul e doar un zambet,te va intari cum nu ai crezut vreodata,dar nu uita,iarta-ti mama si roaga-te pt ea,sa-i lumineze mintea,sufletul meu plangea de bucurie cand o puteam duce pe mama la biserica,la fel..blestema cand eram mica..am plans de nenumarate ori,ma durea atat de tare pt vb ce le scotea,d-zeu sa-i ierte furiile,si s-o indrepte spre calea domnului..si azi o rig sa nu mai il pomeneasca pe necuratul,dar?greu o mai pot lamuri..mi-as dori din tot sufletul sa fie mai blanda..dar cine stie?doar bunul dumnezeu ..dar daca ea nu il cauta pe dumnezeu,el cum sa intre in camaruta inimii ei fortat?noi avem nevoie de domnul,nu domnul de noi!!!noi cerem sa fie dumnezeu robul nostru..nu noi santem robii lui!!!ce pacat..iarta-ne doamne

[camy_d]

În prealabil postat de NIMENEA

Povestea vietii mele.
Am 40 de ani, sunt casatorit, am un copil, si o gramada de probleme.
Traim impreuna cu mama mea de aprox 10luni, intr-un apartament cu 3 camere, spatios, deci nu asta e problema.
In urma unor 'inginerii financiare' din partea noastra, avand niste afaceri am ramas fara apartament, acesta luandu-l banca, motiv ptr care ne-am mutat cu mama.
Acum am inceput alta afacere, dar nici asta n-a fost cine stie ce .
Am avut nenumarate discutii cu mama pe aceasta tema, iar in final s-a ajuns a ne da afara din casa.
Eu unul consider ca am gresit in viata, dar pun aceste greseli si asupra comportamentului ei de-a lungul timpului, mai exact am fost un copil traumatizat.
De cand sunt mic mama mea m-a dat diavolului la aproape orice nemultumire a ei, am fost pedepsit sa stau la colt cand greseam, am fost batut cu furtunul de la masina de spalat, nu mergeam la joaca in vacanta decat cu program 2-3ore/zi in timp ce ceilalti copii erau afara,
si ceea ce este cel mai grav, mi-a spus mereu de mic copil fiind urmatoarele lucruri: n-ai sa faci nimic in viata firai al..., n-ai sa ai nici un ban firai al...
o sa se aleaga praful de tot, etc si numai astfel de afirmatii. E adevarat, a facut si sacrificii crescandu-ma singura, a luptat mult, mi-a oferit destul ptr mine, a rabdat si de foame sa am eu, dar asta nu cred ca justifica acele vorbe.
Mi-a mai adresat niste cuvinte pe care nu le voi uita pana la moarte: 'mai bine te nasteam mort' , 'mai bine te duceam la casa de copii'
Consider din tot ce am citit pana acum despre Dumnezeu, ca aceste lucruri spuse din partea unui parinte sunt ca niste blesteme.
Am mai citit ca parintii care concep un copil si nu sunt cununati in fata Domnului acel copil are numai probleme in viata(situatia parintilor mei n-o stiu, daca au fost sau nu religios casatoriti, ptr ca ei s-au despartit la scurt timp dupa ce m-am nascut eu).
Mi-a tot repetat aceste lucruri in viata mereu, si tind sa cred ca si de aici sunt problemele mele.
Inca o precizare, mama este un om cult, cu scoala, dar cu credinta e pe afara,(zic eu) desi zice ca e credincioasa
, totusi dracuie in fiecare zi aproape.
Am sa va mai spun o mica intamplare de-a mea din clasa a doua. scriam acasa o poveste, copiere dupa abcdar, si ptr ca am depasit putin liniutele caietului, si ptr ca literele nu erau asa frumos arcuite, mi-a rupt foaia, si iar si iar,
, mi-a apasat cu stiloul pe caiet pana a rupt foaia, mi-a tras vreo cateva palme, iar in final n-a mai avut cine sa scrie povestea caci eu eram terminat de plans, si a scris-o ea.

Acum am la dvs urmatoarea intrebare si rugaminte:
Ce am gresit eu copil fiind sa fiu astfel tratat(si mai sunt multe de spus dar nu e spatiu), si daca acele vorbe care mi le adreseaza permanent, sunt cazuza vietii mele distruse.
Nu vreau s-o denigrez, nu va cunosc nu ma cunoasteti, dar vreau sa aflu de la oamenii care cunosc si iubesc religia si pe Dumnezeu adevarata realitate, si felul cum vad aceasta intamplare si aceste lucruri.
Va multumesc si va rog sa ma scuzati ptr lungimea textului.
Astept cu nerabdare replicile Dvs , oricare ar fi ele.
Vreau sa va mai spun ca o iubesc pe mama mea, ptr ca e mama.

Dacă sunteți olteni, atunci injuriile acestea își pierd forța blestemului, căci sunt la ordinea zilei. Acuma nu știu de unde ești tu. Oricum, omul dacă este credincios, nu se lipesc blestemele de el. Problema trebuie să fie doar la nivel subconștient, aici nu știu cum să te ajut. Dar un important pas este să n-ai resentimente față de mama și să nu pui toate necazurile pe seama ei, să spui că ai și tu o parte de vină (nu în totalitate).

În prealabil postat de camy_d

Dacă sunteți olteni, atunci injuriile acestea își pierd forța blestemului, căci sunt la ordinea zilei. Acuma nu știu de unde ești tu. Oricum, omul dacă este credincios, nu se lipesc blestemele de el. Problema trebuie să fie doar la nivel subconștient, aici nu știu cum să te ajut. Dar un important pas este să n-ai resentimente față de mama și să nu pui toate necazurile pe seama ei, să spui că ai și tu o parte de vină (nu în totalitate).

Cred ca a injura la acest mod are acelasi efect, indiferent in ce zona folclorica te afli.Faptul ca acest vocabular devine obicei, nu este o scuza.Din contra, mi se pare foarte jalnic.

Problema expusa este din 2008 observ, deci numai Dumnezeu stie ce deznodamant a avut pana in zi de azi.

Dincolo de injuraturi si "urari de bine" la adresa propriului copil, comportamentul agresiv al mamei si-a lasat amprenta nefasta pe traiectoria copilului.Adult fiind desigur ca resimte traumele din copilarie.Iar esecul si nesiguranta au radacini bine infipte in copilarie.

[camy_d]

În prealabil postat de Melissa

Cred ca a injura la acest mod are acelasi efect, indiferent in ce zona folclorica te afli.Faptul ca acest vocabular devine obicei, nu este o scuza.Din contra, mi se pare foarte jalnic.

Problema expusa este din 2008 observ, deci numai Dumnezeu stie ce deznodamant a avut pana in zi de azi.

Dincolo de injuraturi si "urari de bine" la adresa propriului copil, comportamentul agresiv al mamei si-a lasat amprenta nefasta pe traiectoria copilului.Adult fiind desigur ca resimte traumele din copilarie.Iar esecul si nesiguranta are radacini bine infipte in copilarie.

Eu sunt jumătate olteancă și știu că acolo se folosește atât de ușor injuria, că nu mai are același efect. Crezi că dacă în lumea asta toți ar drăcui, ar fi toți oamenii blestemați? Nu contează numai cuvintele, ci și rezonanța interioară cu care le pronunți. Una e să spui o înjurătură, ca și cum ai spune altceva banal, alta e să te mânii și să urăști pe cineva și că-i dorești să se întâmple ce e mai rău.