Inima

"Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu..."

"Sus să avem inimile!"

Sfantul Luca al Crimeii (din care citesc la recomandarea lui Eugen, caruia ii multumesc acum pentru sfat) zice aici http://www.scribd.com/doc/81377941/S...Puterea-Inimii la pagina 18, despre inima:
"In intreaga Scriptura inima este organul de comunicare a omului cu Dumnezeu si prin urmare ea este organul cunoasterii supreme."

Comunicare si cunoastere... Cunoasterea cea mai inalta e prin comunicare cu Dumnezeu... OK, lucruri familiare crestinului.

Dar cum cunoaste omul crestin cu inima?
Sfantul ne orienteaza mai intai catre cunoasterea "simtita", afectiva (emotionala). In paranteza fie spus, desi in psihologie, chiar la noi romanii, Vasile Pavelcu introducea conceptul de "constiinta afectiva", omului contemporan ii vine greu sa accepte sintagma aceasta: cunoastere cu emotiile, cu simtirea (nu cu simturile)... Rationalismul refuza orice amestec al afectivitatii in cunoastere, afar eventual de unul cu efecte nocive, iar sediul si mecanismele cunoasterii sunt evident la nivelul creierului, de unde respectul cuvenit pentru neurostiinte si in special pentru savantii din neuropsihologie. Tot "omul de stiinta" stie (vai, de fapt crede, copilareste) ca a cunoaste inseamna a te screme sa operezi intelectual, acolo sus pe umeri si nicidecum sub coaste, si a te lauda facind valuri cu gandirea, memoria, limbajul etc. Numai ca, in realitate, lucrurile nu stau deloc (doar) asa. Teologia a aratat aceasta dintotdeauna, iar in ultimul veac i s-a alaturat si psihologia cu cercetari minutioase si demonstratii inechivoce: cunoasterea este un demers mixt, al intregii fapturi, iar afectivitatea (vibratie concomitent fizica, psihica si comportamentala) joaca rolul crucial inclusiv in cunoasterea de nivelul laureatilor Nobel. Faptul fusese pe larg evidentiat si comentat, dintotdeauna, un exemplu la indemana fiind ungurul George Polya, cu juma de secol in urma, cand a cercetat conditiile creativitatii in lumea oamenilor de stiinta (recomand lucrarea savantului maghiar "Creativitatea in matematica", se mai gaseste prin bibliotecile scolilor si liceelor patriei, de nu prin cele municipale).

Si ce face crestinul cand cunoaste cu inima? Ce face inima lui pe tarimul afectiv?

Rezuma sfantul Luca:
- se veseleste
- se bucura
- se necajeste
- se tulbura
- se nelinisteste
- se sfasie
- freamata de furie
- arde
- se manie impotriva Domnului

Si cum poate fi (afar de "curata")?
- este plina de rautate
- de curvie
- de zavistie
- de semetie
- de curaj si de frica
- de necuratie
- de zdrobire pentru pacatele sale

In seara asta, in timp ce migaleam la o sarcina oarecare, mi-a trecut un gand de hula prin minte, ceva extrem de violent, cu totul neasteptat. Nu am avut timp decat sa constat ce traiesc... am fost un simplu martor, e drept ca umilit, indurerat, spun sincer.
Problema pe care o ridic aici e alta: in secunda imediat urmatoare (desi s-ar putea ca perceperea timpului aici sa fie falsa, de pilda e posibil ca mai intai sa fi fost cutitul, fiind necesar sa treaca un timp pana la constientizarea durerii si a gandului, doua forme diferite de exprimare in constiinta a aceluiasi eveniment mai profund) am simtit o impunsatura ascutita in dreptul inimii, ca un cutit. Foarte violent, foarte iute, cum nu am resimtit veodata... M-am speriat. Mai intai m-am gandit la o boala fizica, durerea a fost prea vie, prea ascutita.

Ce ma preocupa insa acum este intrebarea: sa fie oare o legatura intre gandul de hula si cutitul din inima? Sau, poate, e doar o "coincidenta" si n-ar trebui sa ma preocupe legatura, oarecum nevrotica, interpretativa...

Vorbesc cat se poate de serios, desi revazind acum textul imi inchipui ca unii il vor lua de-a dreptul ca ticneala sau mesaj demn de vreun troll...

P.S. Daca treceti pe aici, Mihnea si Adriana (precum si surorile care profeseaza ca medici), v-as ruga sa avansati o opinie, ca doctori crestini (desi preferabil ar fi sa intreb mai intai un doctor de cap...). Eventual pe privat.

[Tartaruga]

"Iar Domnul Dumnezeu a mirosit mireasmă bună şi a zis Domnul Dumnezeu în inima Sa: "Am socotit să nu mai blestem pământul pentru faptele omului, pentru că cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinereţile lui şi nu voi mai pierde toate vietăţile, cum am făcut."

Traducerea evreiasca:

"HASHEM smelled the pleasing aroma, and HASHEM said in His heart : "I will not continue to curse again the ground because of man, since the imagery of man's heart is evil from his youth; nor will I again continue to smite every living being, as I have done".

Si acum comentariul rabinic:

In His heart (In inima Lui) Cand Scriptura utilizeaza acest termen, inseamna ca Dumnezeu tine ascunsa hotararea Sa si nu o dezvaluie unui profet, profetul fiind Noe in acele timpuri. Cand i-a poruncit lui Moise sa scrie Torah, Dumnezeu i-a dezvaluit ca ofranda lui Noe fusese acceptata si ca, in consecinta, Dumnezeu a hotarat sa nu mai aduca un alt Potop peste intreaga umanitate.

Is evil from his youth Omul primeste inclinatia rea de la nastere inainte de a avea intelepciunea si maturitatea sa o combata [insemnand ca instinctele animalice ale omului sunt innascute, in timp ce intelectul si dorinta spirituala de a se ameliora/imbunatati trebuie sa ii fie invatate si dezvoltate pe masura avansarii in varsta si capatarii maturitatii]. Astfel in timp ce fiecare este responsabil de pacatele sale, umanitatea luata ca un intreg nu trebuie eliminata complet din cauza pacatului. Dumnezeu va pedepsi oamenii in alt mod mai putin drastic.

-----


Interesanta opozitie intre inima lui Dumnezeu si inima omului, intre cugetele ce le anima pe fiecare din ele: uul spre bine si celalalt spre rau.
Si nu in ultimul rand: Dumnezeu are inima! La figurat binenteles :)

În prealabil postat de Tartaruga

"Iar Domnul Dumnezeu a mirosit mireasmă bună şi a zis Domnul Dumnezeu în inima Sa: "Am socotit să nu mai blestem pământul pentru faptele omului, pentru că cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinereţile lui şi nu voi mai pierde toate vietăţile, cum am făcut."

Traducerea evreiasca:

"HASHEM smelled the pleasing aroma, and HASHEM said in His heart : "I will not continue to curse again the ground because of man, since the imagery of man's heart is evil from his youth; nor will I again continue to smite every living being, as I have done".

Si acum comentariul rabinic:

In His heart (In inima Lui) Cand Scriptura utilizeaza acest termen, inseamna ca Dumnezeu tine ascunsa hotararea Sa si nu o dezvaluie unui profet, profetul fiind Noe in acele timpuri. Cand i-a poruncit lui Moise sa scrie Torah, Dumnezeu i-a dezvaluit ca ofranda lui Noe fusese acceptata si ca, in consecinta, Dumnezeu a hotarat sa nu mai aduca un alt Potop peste intreaga umanitate.

Is evil from his youth Omul primeste inclinatia rea de la nastere inainte de a avea intelepciunea si maturitatea sa o combata [insemnand ca instinctele animalice ale omului sunt innascute, in timp ce intelectul si dorinta spirituala de a se ameliora/imbunatati trebuie sa ii fie invatate si dezvoltate pe masura avansarii in varsta si capatarii maturitatii]. Astfel in timp ce fiecare este responsabil de pacatele sale, umanitatea luata ca un intreg nu trebuie eliminata complet din cauza pacatului. Dumnezeu va pedepsi oamenii in alt mod mai putin drastic.

-----


Interesanta opozitie intre inima lui Dumnezeu si inima omului, intre cugetele ce le anima pe fiecare din ele: uul spre bine si celalalt spre rau.
Si nu in ultimul rand: Dumnezeu are inima! La figurat binenteles :)

Asociam mai degraba cu deosebirea (opozitia, lupta) dintre legea trupului si legea Duhului, din cuvantul Apostolului... Intrucat legea trupului poate "intepa"/infecta inima, navalind acolo ca un ac nesteril introdus, basca, de o mana nepriceputa (sau rau intentionata) intr-un organ vital...
Pe de alta parte, in intreg VT este o continua lupta a dragostei lui Dumnezeu pentru om si dragostea omului pentru jucariile trecatoare ale veacului. Omul pare dispus sa se prapadeasca pe sine, cu totul, in caruselul distractiilor. Ca un copil care adoarme jucindu-se. Ori, se pare ca Domnului nu ii place prea mult aceasta exagerare, aceasta conduita patimasa. Ca si cum Dumnezeu reaminteste mereu "Hei, copii, v-am trimis aici si pentru o treaba, nu doar pentru distractii!", iar omul trage mereu la joaca. Or, ceea ce intelegem este ca joaca asta nu-i deloc nevinovata, nu-i benigna, nu-i chiar joaca precum pare ci de-a dreptul cadere in moarte. In prizon cumplit, in orice caz. Bipolul placere-durere, pe care il abordeaza Sfantul Maxim Marturisitorul pare chiar jucaria de baza a ratacirii omului...
As avansa aici si tema libertatii. Se pare ca nu poate fi rupta, ontologic vorbind, dragostea de libertate. Or, aici e si buba. Omul concepe dragostea ca pe o joaca aparte, plina de delicii, in conditii de libertate totala, absoluta. Devenind prin asta prizonier, implicit strain de dragoste. Cum asa?
Cred ca cel mai bine as ilustra asta (sugerind un inteles anume) printr-un vis. Unul de neuitat, unul din "cele mari".
E simplu de descris:
Ma aflam intr-un fel de magazin, plin de oameni si inconjurat cu tot felul de bunatati, de articole. Parea ca se gaseste totul acolo (orice as fi poftit). Aveam insa si simtamantul fin ca ma aflu provizoriu in acel loc. Ma plimbam incantat printre rafturi, ma simteam extrem de agreabil, totul era perfect, practic nu-mi lipsea nimic. Doar ca... deodata... mi-a trecut prin minte sa ies, sa-mi vad de treaba mai departe... Si-n clipa aceea totul s-a schimbat! Camera a devenit deodata o celula in care eram prizonier. Cautam iesirea si n-o mai stiam... Oamenii mi se impotriveau, ma impiedicau in cautarea mea... Treptat aveam sa inteleg ca sunt prins intr-o cursa pe care nu o banuisem la intrare... M-a cuprins ingrijorarea, apoi frica, spaima... In momentul de groaza (si de furie, intrucat intelegeam ca am fost pacalit), am avut inspiratia sa ridic ochii in sus, de fapt mi-a atras atentia ceva si am ridicat instantaneu privirea... Astfel am devenit constient de un aspect nou: nu eram de fapt pe pamant, cum crezusem, ci ...dedesubt... in pamant, sub pamant... Si n-am mai avut vreme sa ma ingrozesc si mai tare: o prezenta oarecum omeneasca, asa ca un duh cu forma ghicita omeneasca, pasea agale, cu pas majestuos, deasupra capului meu, afara... A fost suficienta aceasta vedere si dintr-odata m-am trezit. Surprinzator, eram linistit... Desi visul fusese evident un cosmar ingrozitor. Linistea se instalase instantaneu.

Daca ar fi sa compar bucuria si placerea agreabila pe care o simteam acolo la inceputul visului, ea seamana clar cu toate bucuriile mele lumesti, e din aceeasi "pasta", textura emotionala, acelasi tip de satisfactii. Seamana cu "dragostele" mele. Iar starea de liniste si bucurie calma de la "evadare" seamana izbitor cu linistea pe care o experimentez uneori la slujbe... si nu numai...

Zic deci ca Dumnezeu ne vrea afara din cutiuta noastra cu miracole pamantesti. Iar asta se intampla doar in duh de credinta, deocamdata.

[dobrin7m]

În prealabil postat de ioan cezar

In seara asta, in timp ce migaleam la o sarcina oarecare, mi-a trecut un gand de hula prin minte, ceva extrem de violent, cu totul neasteptat. Nu am avut timp decat sa constat ce traiesc... am fost un simplu martor, e drept ca umilit, indurerat, spun sincer.
Problema pe care o ridic aici e alta: in secunda imediat urmatoare (desi s-ar putea ca perceperea timpului aici sa fie falsa, de pilda e posibil ca mai intai sa fi fost cutitul, fiind necesar sa treaca un timp pana la constientizarea durerii si a gandului, doua forme diferite de exprimare in constiinta a aceluiasi eveniment mai profund) am simtit o impunsatura ascutita in dreptul inimii, ca un cutit. Foarte violent, foarte iute, cum nu am resimtit veodata... M-am speriat. Mai intai m-am gandit la o boala fizica, durerea a fost prea vie, prea ascutita.

Ce ma preocupa insa acum este intrebarea: sa fie oare o legatura intre gandul de hula si cutitul din inima? Sau, poate, e doar o "coincidenta" si n-ar trebui sa ma preocupe legatura, oarecum nevrotica, interpretativa...

Vorbesc cat se poate de serios, desi revazind acum textul imi inchipui ca unii il vor lua de-a dreptul ca ticneala sau mesaj demn de vreun troll...

P.S. Daca treceti pe aici, Mihnea si Adriana (precum si surorile care profeseaza ca medici), v-as ruga sa avansati o opinie, ca doctori crestini (desi preferabil ar fi sa intreb mai intai un doctor de cap...). Eventual pe privat.

In timpul rugaciunii aprinse, in care inima, mintea si cugetul se unesc cuprinse de gandul de Dumnezeu apare o durere surda in inima. De aceea calugarii isihasti spun ca rugaciunea cu putere, aprinsa ca un rug nu poate dura mai mult de jumatate de ora dupa care urmeaza o rugaciune domoala si lina spre vindecarea locului bolnav de pacat, din inima.

Deseori seara in timpul rugaciunii am simtit durerea din inima, constanta , surda si care tine pe toata durata rugaciunii. Este la nivelul plexului, usor stanga coborat. Asta e semn ca avem inima bolnava de pacat. Acolo mai este de curatat. Pacatele din inima sunt cele care pleaca mai repede, decat apucam sa ne impotrivim cu mintea. asa zisa iuteala in raspuns. Imediat a plecat pacatul (cu gandul), apoi mintea constientizeaza ca ai gresit, imediat apare durerea surda din inima, cand constiinta te cearta. Aceasta lupta cu pacatele din inima si cu gandurile pacatoase apar atunci cand apare o subtirime a pacatului, o finete, cand aparent ceilalti te vad evlavios si drept cand pacatul nu mai e transpus in fapta insa in minte si inima e mare lupta.

[Tartaruga]

În prealabil postat de ioan cezar

Asociam mai degraba cu deosebirea (opozitia, lupta) dintre legea trupului si legea Duhului, din cuvantul Apostolului... Intrucat legea trupului poate "intepa"/infecta inima, navalind acolo ca un ac nesteril introdus, basca, de o mana nepriceputa (sau rau intentionata) intr-un organ vital...

La Apostolul Pavel este foarte pregnanta aceasta opozitie, dar in acelasi timp tocmai acest trup al nostru este Templu al Duhului Sfant. Deci ar trebui sa existe posibilitatea unei armonii intre ele, un punct de echilibru. Iar eu cred ca acest punct de echilibru il avem cu totii, trebuie doar sa ni-l constientizam pentru ca el trece exact prin inima. Inima duhovniceasca bine-nteles. :)

În prealabil postat de Tartaruga

La Apostolul Pavel este foarte pregnanta aceasta opozitie, dar in acelasi timp tocmai acest trup al nostru este Templu al Duhului Sfant. Deci ar trebui sa existe posibilitatea unei armonii intre ele, un punct de echilibru. Iar eu cred ca acest punct de echilibru il avem cu totii, trebuie doar sa ni-l constientizam pentru ca el trece exact prin inima. Inima duhovniceasca bine-nteles. :)

Trupul nostru este DESTINAT SA DEVINA Templu, de aceea si insista Apostolul, eu asa inteleg.
Nu inteleg ca ar fi deja.
De pilda trupul meu in nici un caz nu cred ca este deocamdata, vai mie, altceva decat cocina... Dar poate deveni, teoretic, Templu, ca dealtfel trupul oricarui om, tinind caile cunoscute in Biserica (asceza, toate cele sfinte).
Astfel vine si echilibrul, sfintirea, transfigurarea trupului omenesc: prin asceza crestina, prin Sfintele Taine, prin toate ale Bisericii, prin impreuna-lucrarea dintre nevointa si harul lui Dumnezeu. Altfel nu pot concepe, sa mai ierti...

P.S. Prin "trup" si legea trupului nu inteleg musai corpul, soma. Cat "trupescul" din noi, adica lumescul, poftele, cele sufletesti (toate ale psihismului, inclusiv intelectul, exclusiv ratiunea) insa "coborite", cazute. In fond, toate cele ale pacatului, asta e "legea trupului" victorioasa-n om. De aici prima treapta a desavarsirii nu poate fi alta decat: despatimirea, lepadarea "trupescului"/lumescului din fiinta noastra, iar nu a somei...:) (Altminteri ne reintoarcem la mitul calaretului fara cap...)

În prealabil postat de dobrin7m

In timpul rugaciunii aprinse, in care inima, mintea si cugetul se unesc cuprinse de gandul de Dumnezeu apare o durere surda in inima. De aceea calugarii isihasti spun ca rugaciunea cu putere, aprinsa ca un rug nu poate dura mai mult de jumatate de ora dupa care urmeaza o rugaciune domoala si lina spre vindecarea locului bolnav de pacat, din inima.

Deseori seara in timpul rugaciunii am simtit durerea din inima, constanta , surda si care tine pe toata durata rugaciunii. Este la nivelul plexului, usor stanga coborat. Asta e semn ca avem inima bolnava de pacat. Acolo mai este de curatat. Pacatele din inima sunt cele care pleaca mai repede, decat apucam sa ne impotrivim cu mintea. asa zisa iuteala in raspuns. Imediat a plecat pacatul (cu gandul), apoi mintea constientizeaza ca ai gresit, imediat apare durerea surda din inima, cand constiinta te cearta. Aceasta lupta cu pacatele din inima si cu gandurile pacatoase apar atunci cand apare o subtirime a pacatului, o finete, cand aparent ceilalti te vad evlavios si drept cand pacatul nu mai e transpus in fapta insa in minte si inima e mare lupta.

Va multumesc, sora Dobrin, multumesc frumos!

(Altminteri, mai poftiti pe la noi, cu inima!...:))

[Demetrius]

Laudat fie Iisus!

În prealabil postat de Tartaruga

La Apostolul Pavel este foarte pregnanta aceasta opozitie, dar in acelasi timp tocmai acest trup al nostru este Templu al Duhului Sfant. Deci ar trebui sa existe posibilitatea unei armonii intre ele, un punct de echilibru. Iar eu cred ca acest punct de echilibru il avem cu totii, trebuie doar sa ni-l constientizam pentru ca el trece exact prin inima. Inima duhovniceasca bine-nteles. :)

Splendid!