Sociologia credintei

[Mihnea Dragomir]

Într-un serial publicat pe blogul meu ( http://sfantacruce.ro/myblog/mihnead...-credintei-iv/ ) mă străduiesc să găsesc explicaţii asupra unui fenomen pe care l-am sesizat de mai mulţi ani: evaporarea unei bune părţi a băieţilor şi bărbaţilor din biserici. Nu este vorba (numai) de faptul că procentul de credinicioşi "practicanţi" a scăzut considerabil în comparaţie cu situaţia de acum două generaţii, ci e vorba că repartiţia pe sexe a acestui proces arată că urmaşii lui Adam au şters-o în procent mult mai mare în comparaţie cu urmaşele Evei. Care să fie explicaţia acestui lucru, după părerea voastră ?

[Erethorn]

Nu stiu. La biserica mea, de rit latin, procentul este aproximativ egal la Liturghia de duminica, iar in timpul saptamanii, intr-adevar, mai mult femei.

[Mihnea Dragomir]

Şi la confesional ?

[Erethorn]

Mai mult femei....

Repet, nu ma aventurez sa ofer o explicatie. Cea pe care am citit-o pe blogul dumneavoastra mi se pare pertinenta. Biserica si-a pierdut "virilitatea", iertata fie-mi expresia.

[Noesisaa]

Si totusi, acelasi fenomen se obeserva si in bisericile ortodoxe. Care as spune ca nu au trecut prin aceleasi schimbari ca Biserica Catolica. Deci care ar fi explicatia?

Poate e doar impresia mea, dar in bisericile ortodoxe ultra-ortodoxe, gen unde sunt preoti sau calugari super-ultra-mega-traditionalisti tot mult mai multe femei vezi decat barbati. Tot mai multe femei la spovedit. Tot (mult, mult) mai multe femei pe la masluri si dezlegari. Si nu as spune ca mesajul care este transmis acolo este efeminat. Sau dulceag. Ci mai mult tunete si fulgere.

Apoi o alta intrebare ar fi: chiar a scazut numarul barbatilor din biserici? Erau cu mult mai multi barbati in biserica acum 50 de ani? Sau acum 100 de ani? Posibil. Dar sunt date exacte? Sau este doar o impresie?

Apoi, eu ca si tanara care nu lipseste de la biserica duminica de multi ani de cand eram adolescenta, niciodata nu m-am gandit ca merg la biserica fiindca sunt femeie, si deci asa trebuie sa fac. Sau ca ma duc fiindca sunt mai multe femei. Sau ca preotul transmite un mesaj mai efeminat care imi alinta urechile feminine. Nu. De exemplu la biserica catolica din Olanda la care merg acum ma duc exact fiindca mesajul nu este dulceag. Ma duc fiindca preotul nu se jeneaza sa spuna, de exemplu, ca homosexualitatea nu este un stil de viata crestinesc sau compatibil cu viata sacramentala (mare lucru in Olanda!), nu se eschiveaza in a vorbi de pacat, de alegerile pe care trebuie sa le faci ca si crestin si daca vrei sa te numesti crestin, de a nu vota cu socialistii ( :D) si asa mai departe. In schimb, mai aproape de unde locuiesc eu este o biserica, tot catolica, unde femei au un fel de functii de pastori (administratori parohiali? nu stiu cum este in romaneste), care stau in jurul Sf Mese in timpul slujbei, impart Sf Impartasanie, transmit un mesaj intr-adevar efeminat. Un preot inconjurat de femei imbracate in haine asemanatoare preotului si care arata a mari feministe? Phew! Asa ceva pe mine, ca tanara femeie, nu ma atrage absolut deloc. Dimpotriva, mi se pare extraordinar de ridicol.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Noesisaa

Erau cu mult mai multi barbati in biserica acum 50 de ani? Sau acum 100 de ani? Posibil. Dar sunt date exacte? Sau este doar o impresie?

Date exacte nu am (deşi mi-aş dori). Prin urmare, este doar o impresie.

Am să o ilustrez altfel: am să amintesc că secolul al XX-lea a fost martorul introducerii a două mari sărbători în Biserica apuseană. Ele se află la antipozi, în sensul că prima este o "sărbătoare masculină", iar a doua este o "sărbătoare feminină". Ambele au fost iniţiative papale. Fiecare dintre ele a făcut obiectul a câte unei enciclice. Dar ce efecte deosebite au avut ! Astfel încât studierea lor "pe coloane" este cum nu se poate mai instructivă pentru ceea ce încerc să demonstrez.

Prima sărbătoare a fost iniţiată în anul 1925 de Pius al XI-lea şi se numeşte Sărbătoarea lui Cristos Regele. A fost o reacţie a Bisericii la ofensiva stângii pan-europene. Fericitul papă Ioan al XXIII-lea, în cadrul reformării sinaxarului, o clasifică drept sărbătoare de clasa I (cred că ar corespunde rangului de "praznic împărătesc" la răsăriteni). Şi a rămas cu clasificarea.

A doua a fost iniţiată în anii 90 de papa Ioan Paul al II-lea şi se numeşte Sărbătoarea Divinei Îndurări (sau Milostiviri) şi a fost o reacţie la o revelaţie particulară pe care a primit-o o femeie bolnavă (devenită sfântă după un sinuos proces de canonizare). Prost plasată (suprapusă pe Duminica Tomei), această sărbătoare a cunoscut un succes uluitor.

Or, câtă diferenţă ! În numai câţiva ani, a doua a cucerit lumea. Prima se mai celebrează şi ea anual, că doar e în calendar, asta e. Dar, în vreme ce cu greu găseşti catolici nepracticanţi care să fi auzit de Sărbătoarea lui Cristos Regele, cred că oricine a auzit de cealaltă sărbătoare şi mulţi au în casă cel puţin o reproducere a icoanei Divinei Milostiviri. Poate că nu au Rozariu, nu au Medalia Miraculoasă, nu au Scapular. Nu au relicve şi nici nu vor să audă de ele. Dar o ilustrată reprezentându-l pe Isus din care pleacă două raze colorate, asta au. Puţină lume mai vorbeşte despre "Duminica Tomei". Prima Duiminică de după cea a Învierii se cheamă, azi, Duminica Divinei Milostiviri.

Doar şase decenii despart două sărbători, care sunt două embleme, două ipostaze ale felului de a-L recepta pe Cristos. La urma urmei, două paradigme.

[Erethorn]

Nu stiu daca e neaparat necesara o explicatie sociologica vis-a-vis de exemplele dumneavoastra.

Marturisesc, cu rusine, ca nu stiu nimic despre sarbatoarea lui Cristos Regele. (promit sa ma informez).

DAR. In ceea ce priveste Divina Indurare (sau Divina Milostivire) - pot sa spun urmatoarele:

In intervalul de timp in care am trecut de la ateism militant la credinta in Cristos, una dintre lecturile cele mai zguduitoare a fost din jurnalul Sfintei Faustina (calugarita catolica careia i s-a aratat Isus si care a jucat rolul esential in instituirea acestei devotiuni si sarbatori a Divinei Milostiviri).

E un fragment care vorbeste despre dialogul dintre sufletul aflat in pragul mortii si Mantuitorul care i se adreseaza, oferindu-i iertarea si gratia divina. In umila mea opinie, acest fragment din jurnalul sfintei este, in sine, suficient pentru a explica amploarea pe care a luat-o aceasta devotiune in cadrul Bisericii.

Pe mine unul, m-a facut - nu sa plang, nici sa multumesc, nici sa ma bucur - ci sa inteleg, in sfarsit, notiunea de indurare, de iertare, de iubire divina, sa inteleg, nu de ce, sau cum, ci pur si simplu sa inteleg ca Isus ne iubeste si se milostiveste de noi, ca exista ceva mai presus de toata suferinta, de toata durerea, de toate legile, de toate normele, de toate constrangerile, si anume dragostea lui Dumnezeu fata de om.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Erethorn

Marturisesc, cu rusine, ca nu stiu nimic despre sarbatoarea lui Cristos Regele. (promit sa ma informez).

DAR. In ceea ce priveste Divina Indurare (sau Divina Milostivire) - pot sa spun.

Q.E.D.
Iată, un romano-catolic practicant şi atât de informat ca dv nu a auzit de Sărbătoarea lui Cristos Regele, dar ştie atâtea lucruri despre Sărbătoarea Divinei Milostiviri: despre asta aţi citit cărţi şi aveţi o devoţiune specială. Cât de bine ilustrează acest lucru ceea ce vroiam să spun !

Am putea găsi şi alte paralele, de exemplu între apariţiile Sf Fecioare de la Fatima, deplin apropbate de Biserică şi presupusele apariţii de la Medjugorje, în cazul cărora Biserica nu a găsit nimic supranatural şi a interzis cultul public. Şi totuşi, de câte ori la dv la biserică aţi găsit fiţuici despre Madjugorje şi de câte ori despre Fatima ? Câte afişe cu "pelerinaje" la Medjugorje, în comparaţie cu afişe la adevărate sanctuare ca cel de la Fatima aţi văzut pe pereţii adiacenţi bisericii ?

Diferenţa o sesizaţi ? Este aceeaşi. Este diferenţa între "mesaje de tip masculin" de la Fatima şi "presupuse mesaje de tip feminin" de la Mejugorje.
La Fatima, Sf Fecioară a vorbit despre iad, despre numărul mare al celor care ajung acolo, despre motivele pentru care ajung în număr atât de mare acolo, despre ce ar trebui să facem ca acest lucru să nu se mai întâmple: convertirea şi consacrarea popoarelor.
La Mejugorje, se povesteşte că Sf Fecioară a vorbit neobişnuit de locvace (peste 40.000 de mesaje) centrate pe minunata lume în care trăim. Chemarea la acţiune şi luptă exterioară în primul caz este înlocuită de lupta interioară în al doilea, dar care şi ea devine nu o luptă cu puterile răului din noi, ci eşuează în sentimentalism şi introspecţie glamuroasă.

[Erethorn]

Ceea ce nu inteleg din argumentarea dumneavoastra este dihotomia sarbatoare masculina/sarbatoare feminina.


Sigur, Cristos Rege poate fi caracterizat ca o ipostaza mai degraba masculina, regalitate, stapanire, autoritate.

Dar ce anume considerati ca este eminamente feminin in Divina Milostivire ? As fi inteles daca faceati vorbire despre devotiunile mariane, dar imaginea "cu doua raze" este a lui Isus...


Editare ulterioara - da, in ceea ce priveste pelerinajele mariane, aveti dreptate. Pai chiar parohia greco catolica de langa mine este dedicata Sf. Maria a Pacii, adica, in fond, aparitiei mariane de la Medjugorje, ceea ce mi se pare extrem de periculos, si de cate ori trec pe langa biserica aceea ma intreb ce se va intampla cu parohia daca vom avea un constat de non supernaturalitate la Medjugorje.

In ceea ce ma priveste, Fatima a fost unul dintre motivele majore ale convertirii mele la crestinism, in general, si catolicism in particular.

A doua editare - Divina Milostivire are, in comparatie cu Cristos Rege, cateva ingrediente deloc de neglijat - un sfant, o experienta mistica, revelatie particulara, o icoana, o carte... Este mai "palpabila", ca sa zic asa.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Erethorn

Dar ce anume considerati ca este eminamente feminin in Divina Milostivire ? As fi inteles daca faceati vorbire despre devotiunile mariane, dar imaginea "cu doua raze" este a lui Isus...

Sper ca un viitor articol (pe care îl pregătesc) să clarifice mai bine ceea ce vreau să spun. În orice caz, ideea aceasta aproape erotică de a ne lăsa copleşiţi de îndurarea lui Cristos este eminamente feminină. Ideea de a-L servi, de a-L urma în lupta pe care o duce, de a-i uşura Crucea, este masculină. "La un cuvânt al Tău, voi arunca mrejele" a spus Apostolul şi asta au făcut 12 bărbaţi. Sunt spiritualităţi diferite. Ambele, în fond corecte. Dar diferite şi fiecare cu pericolele ei.
Pericolul major al "modelului feminin de spiritualitate", care îmi pare prevalent astăzi în Biserică în urma unei basculări de dată recentă, este acela de a cădea în eroarea ispitirii lui Dumnezeu. Noi ştim bine că El este şi bun, şi drept. Dar, punând mereu accent pe bunătate, riscăm să uităm cât este de drept. În realitate, aceste două atribute nu sunt ca braţele unei balanţe, adică excesul într-o direcţie să însemne deficit în cealaltă. Şi totuşi, mecanismele psihologice ale oamenilor care nu Îl pot cuprinde cu mintea sunt aşa fel făcute, încât aici se poate ajunge.
Un lucru e clar: la a Doua Venire nu vom ai vedea un Cristos umil, coborându-se mai jos decât servii, născut în iesle, spălând picioarele pescarilor. Ceea ce noi vom vedea, chiar cu ochii noştri, va fi un Cristos în toată mărirea Lui. “Rex tremendae maiestatis”, asta vom vedea. Atunci, după Seceriş nimeni nu va mai putea face nimic. De schimbat, putem să ne schimbăm acum. Noi şi lumea. Aceasta este LUPTA la care Regele nostru ne cheamă cât încă este zi. Micile porcărele de acum (care sunt mici în ochii noştri mici), le vom vedea atunci enorme, iar din cauza lor inima noastră va fi cât un purice.