Preotul şi femeia

[sophia]

Trista povestea, cu atat mai mult cu cat s-a ajuns la asa un motiv ca ea sa mearga la manastire.
Pacat ca nu a avut oameni buni in jurul ei s-o ajute sa nu mai fie singura, sa-si urmeze profesia si poate gasea si un rost privat in viata (macar adopta un copil).
Imi imaginez ca mai sunt astfel de tineri care din asemenea motive se duc la manastire si este f.trist.
Nu judec aici si nici nu spun cu rautate, ci imi pare sincer rau.
Nu stiu daca preotul era casatorit, dar ca sa faca asa ceva...
Nu, nu pot judeca.

În prealabil postat de sophia

Trista povestea, cu atat mai mult cu cat s-a ajuns la asa un motiv ca ea sa mearga la manastire.
Pacat ca nu a avut oameni buni in jurul ei s-o ajute sa nu mai fie singura, sa-si urmeze profesia si poate gasea si un rost privat in viata (macar adopta un copil).
Imi imaginez ca mai sunt astfel de tineri care din asemenea motive se duc la manastire si este f.trist.
Nu judec aici si nici nu spun cu rautate, ci imi pare sincer rau.
Nu stiu daca preotul era casatorit, dar ca sa faca asa ceva...
Nu, nu pot judeca.

mesaj şters

[sophia]

Nu stiu daca au devenit mai credincioase, sau mai degraba au cautat ocrotire la Dumnezeu. Nu-i acelasi lucru.
Daca este casatorit este oribil. Ar trebui vazut si de sotia lui.

[zaharia_2009]

În prealabil postat de dorinastoica14

Sigur că este căsătorit!
Sunt multe poveşti care nu s-au spus şi care poate nu se vor spune nicodată despre "metodele" acelui preot.Ceea ce pot să spun căci am căutat să-l cunosc după povestea Teodorei este că toate "victimile" acestuia au devenit persoane foarte credincioase.
Când va merge la judecată oare ce va atârna mai greuăcatele pe care le-a făcut ispitind,sau păcătoşii pe care prin metode machiavelice (scopul scuză mijloacele) i-a adus la credinţă?

In varzaria de topicuri , care mai de care mai interesant, am intilnit tot felul de preocupari ridicate de initiatorii acestora : ce ai vrea sa fi ?, care este cea mai frumoasa intimplare din viata ta ?, cine este calugarul ?, dar preotul, preoteasa ar trebui sa fie cumva?, ce sunt masonii ?, ce sunt legionarii si ce au vrut ei ?... care punct cardinal iti place cel mai mult ?, care hrana consideri ca este mai aproape de firea omului si este integral eutrofica, ce astepti de la acest forum ...etc,etc.
Citind aceasta miscatoare intimplare, chiar pilda, mi-am adus aminte ca aceste lucruri le caut , le apreciez si le urmaresc eu prin forum : experiente individuale reiesite din dorinta curata si sincera de a trai in Hristos. Teologia corecta se invata din carti si nu din forum, parelnicia forumista este una dintre ispitele si inselarile cele mai fine , subtiri, legate de net, asa de fine incit abia citiva o sesizeaza, trairea in Hristos ne invata duhovnicii cu adevarat buni...dar experientele personale semnificative sunt cele care atrag atentia rivnitorilor la capcanele ispititorului sau la invitatiile Mintuitorului.
Frumoasa ca frumoasa dar mai ales pilduitoare poveste ! Mare bucurie ca ti-a venit in minte sa o spui totusi !

[sophia]

@Zaharia - cred ca n-ai inteles bine povestea si subiectul.
Este vorba nu despre traire curata intru credinta si Dumnezeu, ci de a te feri de unele gesturi urate ale unora.
Eu cel putin, asa am inteles.
Nu pot sa stiu cata credinta era in victimele preotului inainte. Ele ai fost deranjate, lezate oricum. Rezultatul este ca s-au dus spre credinta?
Fata care a fost mentionata s-a dus la manastire. De ce a ales calea aceea, eu nu inteleg. De ispita si fapte rele ale unora mai poti sa scapi si in alt fel, in lume.
Si eu am avut experiente neplacute, dar am gasit alta cale: mi-am vazut de viata, am rezistat ispitelor, mi-am vazut de serviciu, m-am casatorit.
N-o spun din mandrie.
Nu vad insa legatura intre cele doua aspecte si n-as vrea sa se inteleaga aici ca acel preot si altii ca el chiar sunt si merituosi pentru ca au dus in acest fel oamenii spre Dumnezeu. Ca sa mai ai si altii exemplu Doamne fereste!
Este chiar ciudat ce afirmati voi aici.

Si da, spun inca o data: exista ispite, si in biserica, si la preoti si mai sunt si cei ispititi vinovati cumva. Dar nu toti au forta sa lupte si sa fie tari, sa infrunte, sa ia niste masuri.

Mi s-a parut naturala si frumoasa povestea Mariei si...mai dificila. trai in lume mai departe si a lupta cu niste sentimente de acest fel nu este usor.
Si este minunat cand poti sa le infrangi si sa-ti pastrezi tie si celeilalte parti binele, chiar daca este si o suferinta la mijloc.

[Noesisaa]

În prealabil postat de dorinastoica14

Când va merge la judecată oare ce va atârna mai greuăcatele pe care le-a făcut ispitind,sau păcătoşii pe care prin metode machiavelice (scopul scuză mijloacele) i-a adus la credinţă?

Da, hmm, dar oare cate suflete a pierdut cu comportamentul lui? Sau cate ar fi putut castiga fiind un preot model?

[anna21]

M-a emotionat povestea prietenei tale..
Este datatoare de speranta. Intelepciunea lui Dumnezeu este mare..
Daca intr-adevar si preotul a fost "certat" prin aceasta femeie.. Ma bucur pentru ea.

[Jane Says]

Mie-mi place povestea pentru ca arata ca Dumnezeu poate deturna si-un lucru inceput prost spre bine.

Fata care a fost mentionata s-a dus la manastire. De ce a ales calea aceea, eu nu inteleg. De ispita si fapte rele ale unora mai poti sa scapi si in alt fel, in lume.

Nu cred ca din cauza acestei ispite s-a dus la manastire acea femeie. Cred ca din momentul in care a ajuns sa frecventeze biserica (indiferent de motivul care a dus-o acolo), a inceput sa se schimbe ceva in ea asa cum se schimba in noi toti (chiar daca prima data ajungem acolo din intamplare "pacatoasa" ca asta). Nu cred ca femeia aceea se spovedea si venea la slujba si se impartasea numai din dorinta de a fi aproape de acel preot, asta ar insemna sa negam puterea Sf. Taine si lucrarea lor in noi pe parcursul timpului (dovada faptul ca a inceput sa planga si sa se parasca, ori asta inseamna ca depasise etapa de ispitire si constientizase din plin).

Deci daca s-a calugarit pana la urma, sunt convinsa ca a avut chemare, ca a facut-o in deplina credinta. Si am citit ca dintre cei care se calugaresc, multi isi dau seama abia atunci de caile pe care-au ratacit si de rostul acelor cautari si rataciri, ca nu intotdeauna te ia Dumnezeu de-o aripa si te duce unde ti-e locul. Cu atat mai mare bucuria cand ti-l gasesti, probabil :)

[ory]

Pur si simplu, eu nu inteleg chestia cu ; " preotul a sarutat-o pe gura inainte de a pleca ...", mai ales , savarsindu-se acest lucru in conditiile in care preotul o vedea pentru prima oara pe femeie. Nu inteleg cum se poate intampla asa ceva la prima vedere, mai ales in cazul unui preot ? Este, totusi, nevoie de timp pentru o astfel de indrazneala.
Poate ca a aparut lupta, ulterior, poate ca aceasta a fost pe masura ispitei si intensitatii simtirilor, pot exista multi de " poate ", insa adevarul este mult mai amplu decat se deduce din niste aparente.
Eu sunt veterana in astfel de situatii, cu umilinta o spun, cu nimicnicia anilor naivi si plini de confuzie, in amalgamul de simtire si traire, de principii si esecuri...cu decaderea lor cu tot. Viata nu este o ispita, viata este doar viata, existenta si doctrina, printre oameni, printre lucruri, printre toate cate se foarmeaza reciproc dar se indatoreaza individual , ne manipulam unii pe altii, asta este cea mai mare certitudine...
Nu fantasticul ne determina intr-un mod misterios sa ne schimbam viata, ci OMUL de langa noi, fiindca aproape iminent ajungem sa depindem de el in acelasi timp in care ne consideram atat de liberi fizic si launtric, dar nu suntem si nu vom fi niciodata, depindem unii de altii direct proportional cu propria atitudine si propriul crezamant.
Ne manipulam reciproc prin fapte, prin principii, prin informatii, prin simtire, prin toata energia care ne domina si care domina acest Univers.
Nu este nimeni vinovat atat de tare, precum nu este nimeni atat de victimizat, pur si simplu, acesta este cursul vietii pornit din natura noastra, chiar daca indraznim sistematic sa-l separam de realitate prin atatea mituri.
Daca este sa privesc in urma la "ispitele " ce m-au incercat, nu constat decat ca am avut de-a face cu oameni, cu oamenii din jur, cu omul din mine, cu tot ceea ce numai rationamentul si neputinta din om face posibil. Nu judec, nu iert si nu apreciez nimic, doar merg mai departe in drumul spre supravietuire care mi-a fost dat, din el catand o cale spre aflarea sufletului si sensului lui divin.

În prealabil postat de ory

Pur si simplu, eu nu inteleg chestia cu ; " preotul a sarutat-o pe gura inainte de a pleca ...", mai ales , savarsindu-se acest lucru in conditiile in care preotul o vedea pentru prima oara pe femeie. Nu inteleg cum se poate intampla asa ceva la prima vedere, mai ales in cazul unui preot ? Este, totusi, nevoie de timp pentru o astfel de indrazneala.
Poate ca a aparut lupta, ulterior, poate ca aceasta a fost pe masura ispitei si intensitatii simtirilor, pot exista multi de " poate ", insa adevarul este mult mai amplu decat se deduce din niste aparente.
Eu sunt veterana in astfel de situatii, cu umilinta o spun, cu nimicnicia anilor naivi si plini de confuzie, in amalgamul de simtire si traire, de principii si esecuri...cu decaderea lor cu tot. Viata nu este o ispita, viata este doar viata, existenta si doctrina, printre oameni, printre lucruri, printre toate cate se foarmeaza reciproc dar se indatoreaza individual , ne manipulam unii pe altii, asta este cea mai mare certitudine...
Nu fantasticul ne determina intr-un mod misterios sa ne schimbam viata, ci OMUL de langa noi, fiindca aproape iminent ajungem sa depindem de el in acelasi timp in care ne consideram atat de liberi fizic si launtric, dar nu suntem si nu vom fi niciodata, depindem unii de altii direct proportional cu propria atitudine si propriul crezamant.
Ne manipulam reciproc prin fapte, prin principii, prin informatii, prin simtire, prin toata energia care ne domina si care domina acest Univers.
Nu este nimeni vinovat atat de tare, precum nu este nimeni atat de victimizat, pur si simplu, acesta este cursul vietii pornit din natura noastra, chiar daca indraznim sistematic sa-l separam de realitate prin atatea mituri.
Daca este sa privesc in urma la "ispitele " ce m-au incercat, nu constat decat ca am avut de-a face cu oameni, cu oamenii din jur, cu omul din mine, cu tot ceea ce numai rationamentul si neputinta din om face posibil. Nu judec, nu iert si nu apreciez nimic, doar merg mai departe in drumul spre supravietuire care mi-a fost dat, din el catand o cale spre aflarea sufletului si sensului lui divin.

Preotul o cunoştea pe acea femeie.Dacă citeşti cu atenţie povestirea vei vedea că Teodorei îi murise tatăl aceasta a presupus întâlniri cu preotul care i-a oficiat rânduielile înmormântării şi parastasele.