De ce m-am saturat de viata si totusi o traiesc?

[horatiu.miron]

Atata timp cat n-ai pus inca streangul de gat, inseamna ca nu te-ai saturat cu adevarat de viata.

Bineinteles, asta nu inseamna ca mai tarziu e exclus sa-ti vina ganduri mai serioase. Ce faci tu acum, intrand pe un forum si cerand ajutor, e parca scos din cartile de psihologie. Sfatul meu: cauta pe cineva apropiat la care sa apelezi, cauta eventual ajutor specializat. Atata timp cat mai poti.

În prealabil postat de horatiu.miron

Ce faci tu acum, intrand pe un forum si cerand ajutor, e parca scos din cartile de psihologie.

Daca as continua cu lista de probleme, cred ca ar innebuni psihologul.Multumesc de sfat.M-am gandit la asta serios in ultimele zile.M-am interesat si..costa cam mult o sedinta, si p urma ma gandesc sa nu-mi para rau ca m-am confesat unei persoane platite si poate sa nu se rezolve nimic.Adica nu zic ca psihologii nu fac treaba buna, dar stiu c fac medicii, am fost in spital si am simtit p pielea mea.
A, da?Pai nu stiu ce fac, dar sincer nu vreau sa deziluzionez sau sa disper lumea care citeste.Vreau ajutor moral, cred ca asta caut.

Draga Mflory,

M-a impresionat mesajul tau. Incerc, dar nu stiu exact ce as putea sa-ti scriu, care sa te ajute.
Si eu sunt o persoana care a vrut de cateva ori sa moara... dar mi-a fost frica de iad... mi-l inchipuiam ca pe o colectie a tuturor starilor proaste pe care le traiam si de care vroiam sa scap, stres, depresii, rusine de mine insami... o suferinta continua si vesnica. Recunosc ca m-au ajutat si parintii/ prietenii de a iesi din starile respective. De obicei erau cauzate de asteptarile prea mari pe care le aveam de la mine si pe care nu le-am putut implini. Plus alte boacane pe care nu vi le spun :-) (Cum spunea un "coleg de forum", complexul de inferioritate apare cand nu ne atingem obiectivele stabilite de un orgoliu prea mare... ceva de genul acesta...)

In urma uneia din aceste perioade de depresie am ajuns sa merg la biserica, mi-am gasit duhovnicul care m-a ajutat si de care sunt f legata.

Si acum mai sunt trista si apatica. Nu pot spune ca viata mea este una model, dar e adevarat ca nu am greutati. Nu stiu planurile lui Dumnezeu pentru mine, dar am nadejde ca va fi bine (sper ca nu pacatuiesc cu prea mare nadejde in bunatatea lui Dumnezeu... )

Trebuie sa luptam, sa vedem ceea ce avem bun in noi si sa invatam din experiente... Ai dreptate cu faptul ca putini (eu cel putin nu) fac un bine total dezinteresat... doar daca ti-e grozav de mila de cel de langa tine, dar altfel tot asteptam o recompensa, mai devreme sau mai tarziu.

Ai grija de tine! Doamne-ajuta!

[BursucGabrielaIonela]

Un ajutor moral poate fi si un duhovinic cu experienta

În prealabil postat de Mflory

Spun ce simt in fiecare zi tot mai intens de la un timp.M-am saturat de viata, tu nu?
Dar inca mai traiesc.Realizez ca ma mint zilnic .."maine va fi mai bine, ai o noua sansa"..La ce?

Vreau sa traiesc ca un om bun, tot ce fac incerc sa fie bine, dar ce e rau si ce e bine?Tu crezi ca stii ce e bine in viata?De multe ori deciziile pe care le-am luat crezand ca fac bine, s-au schimbat pe parcurs.Realizez ca pana la urma, ori te stradui sa fii bun si traiesti in minciuna, caci nu e posibil, ori traiesti in voia soartei si dk s intampla sa faci bine, poti sa te bucuri..sa te mandresti.Cine sa te aprecieze, sau nu ai nevoie de ele?(aprecieri)
Alta minciuna.Am observat ca oricine face un bine are asteptari, pe plan spiritual sau poate material.M-am saturat de nebunia, de suferinta din fiecare zi in care muncesc(cred eu cinstit)si castig putini bani pe care as vrea sa-i pastrez si sa-mi fac un viitor, dar pe de alta parte vad k acum este foarte mare nevoie, cand cei de langa mine ma ajuta, eu stiu ca nu le dau mult..dar incerc.
Vin acasa si ma pun pe pat, as vrea sa plang, dar la ce bun?As face poate si pe altii sa planga..Ma prefac ca dorm gandindu-ma ca poate maine ma voi schimba si voi realiza unde am gresit, de unde atata chin ca sa treci prin viata..?Si azi sper sa aflu ceva de la voi, poate ganditi mai bine, sau ati avut vreo experienta din care ati iesit bine ca sa-mi dati un sfat.De ce inca mai traiesc?...

Intre multele persoane cu care vii in contact zilnic, nu se poate sa nu existe unul macar cu care sa poti vorbi deschis despre problemele tale, o persoana care sa-ti devina prieten/prietena adevarat/a (uita-te in jur, precis ai o verisoara, o matusa, un unchi cu care sa poti vorbi).
Apoi, cauta un preot de varsta apropiata cu a ta si incearsca sa-ti descarci sufletul, mai intati printr-o discutie, apoi prin spovedanie.
Nu stiu in ce oras locuiesti, dar, terminand teologia, precis ai auzit de Ascor. Du-te pana acolo, din cand in cand.
Daca aveti o biserica a studentilor in oras, fa-ti obicei sa mergi acolo la slujbe.
Nu dispera. Toata lumea, sau aproape toata lumea, a avut momente, perioade in viata, asemenea tie. Chiar si noi cei care azi avem o varsta. Nu o sa-ti dau exemple, dar crede-ma ca fiecare a avut de mic crucea lui sau cruciulita lui, mai mult sau mai putin, intr-un fel sau altul.
Maicuta Sfanta sa te pazeasca ub Sfant Acoperamantul sau!
Iti dau si tie cu drag o "portie" din binecuvantarile pe care le-am primit azi de la Parintele Arsenie Papacioc. Domnul fie cu tine.

În prealabil postat de AlinB

Asta probabil pentru ca au fost luate in functie de conjunctura si nu un sistem de valori autentic.
S-a schimbat contextul, s-a schimbat si rezultatul.

Ma rog, esti liber(a) sa precizezi concret despre ce e vorba, daca vrei sa fii inteles/inteleasa mai bine.



Depinde, perfectiunea in bunatate nu se atinge usor, dar pentru cel care se straduieste este o functie asimptotica.
Si cel mai mult in ecuatia asta, lucrurile care conteaza mai mult decat rezultatul de moment sunt:

1. sinceritatea, adica sa fii dispus sa-ti recunosti greselile
2. sa te straduiesti sa le corectezi.



Ai partea 1 (pe undeva) iti lipseste partea 2.



Nu e chiar atat de rau sa ai asteptari, depinde concret de la caz la caz si de la om la om, despre ce asteptari este vorba.



Pe scurt, vrei sa ne spui ca nu-ti ajung banii?
Cred ca mai toti suferim de problema asta, mai mult sau mai putin..

Insa asta sa fie adevarata problema?
Din ceea ce ai mai scris mai sus se pare ca drama are radacina principala in tragedia prin care treceti ca familie.
Asa este?



Gresit..se refera la? Planul material? Spiritual?



Depinde. De fapt ce ai vrea de la viata?

Tu vorbesti ca un copil pentru care o conceptie, daca lupti si esti bun, cavaler in armura..(Ioana d'Arc), totul se indeplineste, se rezolva?Oare ai trait cu astfel de valori neintinate?Ce iti ofera aceste valori..am deschis topicul deoarece sunt disperata in acest moment, ma bucur ca ai rabdare si atentie sa parafrazezi mesajul meu si iti multumesc de raspuns, chiar daca nu inteleg cu c mi-ar folosi acum.Ok, sper ca nu te superi ca nu am raspuns si eu la fel.

În prealabil postat de BursucGabrielaIonela

Draga mea eu am pierdut o fiinta draga acum un an si acela este sotul si nu am decat 29 de ani el avea 34. asa ca te inteleg prin ce treci cu tatal tau.

Ma bucur ca ai curaj si putere sa-ti raiesti viata in lipsa lui.Cred ca te-a iubit si el foarte mult.Depinde si conjunctura in care ni se intampla unele lucruri in viata, cum spunea cineva aici pe forum.
Am uitat sa-ti multumesc, scuza-ma!Merci!

În prealabil postat de BursucGabrielaIonela

Un ajutor moral poate fi si un duhovinic cu experienta

Este printre primii la care am apelat.(duhovnicul)Nu m-a ajutat, asta e...

În prealabil postat de Mflory

Este printre primii la care am apelat.(duhovnicul)Nu m-a ajutat, asta e...

Nu te lasa, mai cauta, nu l-ai gasit pe cel potrivit tie.

Cred ca astea au contribuit din plin la starea ta de acum:

Am auzit de catva timp ca unele persoane folosesc "mantra" ca o replica, cuvant de concentrare si ii ajuta acest lucru.Mi s-a parut extrem de captivant, de aceea mi-am tot repetat mantra in minte si simteam ca lucrurile merg bine.Mergeau 2-3 zile cel mult o saptamana dupa care mantra mea nu mai era buna.A devenit apoi o obsesie, poate pentru ca sunt incapatanata si nu am vrut sa renunt.Obsesie, dependenta nu stiu, ca mereu trebuia sa-mi repet ceva in minte, sa-mi ghidez viata dupa ceva menit sa-mi dea putere.Simt ca dau in penibil, oare mi-am pierdut identitatea, nu mai stiu ce e cu mine, uneori.Si se intampla des.E din ce in ce mai multa ceata, ca sa zic asa in jurul meu..Nu mai inteleg nimic.Ma opresc sa nu intru in alte probleme, vorbind de mantra, sa nu complic si mai mult subiectul pe care vi-l propun si va cer ajutor.Apropo am 22 de ani. "