Noutati de la Centrul de Presa Basilica

[cristiboss56]

Vechea mănăstire-cetate din comuna Apostolache, unul dintre cele mai frumoase aşezăminte medievale de pe Valea Cricovului Sărat, a fost înveşmântată în har. Slujba de resfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, din incinta vechiului ansamblu al fostei Mănăstiri Apostolache, a fost săvârşită joi, 20 iulie, de Preasfinţitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.
După aproape patru secole de priveghere pe culmea unui deal de pe Valea Cricovului Sărat, ansamblul fostei mănăstiri-cetate din comuna prahoveană Apostolache a fost readus la frumuseţea de odinioară. Ca urmare a încheierii unor importante lucrări de consolidare, restaurare şi înfrumuseţare a ansamblului medieval, în incinta căruia se află şi biserica închinată Adormirii Maicii Domnului, joi, 20 iulie, a fost săvârşită slujba de resfinţire. După ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, stropirea cu apă sfinţită, soborul de clerici, aflat sub protia Preasfinţitului Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la un altar amenajat la intrarea în ansamblul monastic medieval. După slujirea Sfintei Liturghii, a fost oficiată şi slujba de pomenire pentru ctitorii locaşului de cult. La finalul slujbei, PS Părinte Episcop Varlaam Ploieşteanul a reliefat viaţa şi lucrarea Sfântului Slăvit Proroc Ilie Tesviteanul în istoria Vechiului Testament, pentru renaşterea morală a poporului evreu, care începuse a se închina la idoli. Totodată, a evidenţiat şi râvna Sfântului Proroc Ilie pentru păstrarea dreptei credinţe, slujirii Dumnezeului Celui adevărat, fapt pentru care a fost ridicat la cer, fără să mai treacă prin moarte. Pilda Sfântului Proroc Ilie a rămas vie nu numai pentru poporul ales, ci mai ales pentru creştini, întrucât jertfa de pe Muntele Carmel a fost o prefigurare a Jertfei Euharistice. „Peste această Jertfă Euharistică nu coboară foc din cer, ci Însuşi Dumnezeu, Sfântul Duh. De aceea, jertfa dumneavoastră de pâine şi vin, care este pusă pe Sfântul Altar al Bisericii creştine, este schimbată în Trupul şi Sângele Domnului nu prin acţiunea focului, ci prin acţiunea şi lucrarea Duhului Sfânt”, a explicat Preasfințitul Părinte Episcop Varlaam Ploieşteanul.
În semn de preţuire şi recunoştinţă, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel au fost acordate diplome omagiale cu medalii celor care au contribuit la restaurarea şi înfrumuseţarea monumentului istoric ecleziastic. De asemenea, câte o icoană a Maicii Domnului a fost dăruită preoţilor Alexandru Ion, fost paroh, şi Adrian Gabriel Enescu, actualul paroh de la Parohia Apostolache. Ierarhul a felicitat pe credincioşii care conştientizează importanţa prezenţei lor la biserică pentru întâlnirea lor cu Dumnezeu şi care au aşteptat în linişte închinarea în Sfântul Altar, dar şi la moaştele Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur. Racla cu odoarele sfinte a fost adusă spre închinare din seara zilei de miercuri, 19 iulie, de la Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale. La finalul momentului festiv au fost rostite mai multe mesaje, între care cel din partea Secretariatului de Stat pentru Culte.
Ansamblul fostei Mănăstiri Apostolache a fost realizat în vremea domnitorului Matei Basarab şi finalizat în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, ctitor fiind comisul Apostolache, unul dintre comişii lui Mihai Viteazul, a soţiei sale, Voichiţa, şi a monahului Ghermano.

[cristiboss56]

Calendarul memoriei ni-l înfățișează astăzi pe părintele Arsenie (Anghel) Papacioc, de la a cărui trecere la Domnul, pe 19 iulie 2011, s-au împlinit 6 ani. Prin destinul său martiric, părintele Arsenie a întruchipat răspunsul deplin al Bisericii în fața agresiunii comunismului.
Născut în 1914 de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, față de care a avut o necontenită evlavie de-a lungul vieții, Anghel Papacioc absolvă în 1932 Școala de Arte și Meserii, Secția sculptură în lemn, pentru ca apoi să intre în vâltoarea politică a României interbelice.
De la lupta politică la războiul cu patimile
Din cauza afilierii sale politice este arestat și închis de patru ori până la instaurarea comunismului: mai întâi în perioada 1938-1940, apoi regimul Antonescu îl condamnă în două rânduri, iar după aceea este închis în aprilie 1941 și respectiv iunie 1942.
Aceste condamnări au reprezentat momentul decisiv al biografiei viitorului părinte Arsenie, deoarece, ajuns în temnița Aiudului, îi întâlnește pe Traian Trifan și Valeriu Gafencu, alături de care formează Grupul Misticilor, o piatră de temelie a rezistenței spirituale în Gulagul românesc. Detașarea de lupta politică și asumarea deplină a credinței, împlinită prin trăirea filocalică și mărturisire martirică pentru Hristos, au reprezentat coordonatele majore ale membrilor grupului, care au devenit modele de sfințenie pentru ceilalți deținuți. Un informator nota cu fidelitate poziția duhovnicească a misticilor: „Orientarea pe care se situau Papacioc și Trifan era linia creștină a pustniciei, teoretizată de Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul și Evagrie Ponticul și statornicită ca instituție creștină cu canoanele respective de Antonie cel Mare din Tebaida”.
În contextul tulbure de după 23 august 1944, când situația deținuților politici era incertă, iar în rândul celor închiși la Aiud apăruseră fracturi și tensiuni politice, Anghel Papacioc se remarcă prin atitudinea sa duhovnicească, „de liniștire a apelor” - cum nota un alt informator - în detrimentul rezistenței ideologice pe care o propuneau unii deținuți, dovedită falimentară.
Pe drumul monahismului
După eliberarea din septembrie 1946, Anghel Papacioc caută să-și împlinească vocația monahală și se îndreaptă spre Mănăstirea Cozia, unde se închinoviază în ianuarie 1947. După un periplu pe la Școala de cântăreți a Mănăstirii Turnu, pe la Mănăstirea Tismana, unde este chemat de părintele Gherasim Iscu, iar apoi pe la mănăstirile Cioclovina și Sihăstria, Anghel Papacioc ajunge la Antim, unde este tuns în monahism pe 26 septembrie 1949, naș de călugărie fiindu-i părintele Petroniu Tănase. Acum îl cunoaște pe Patriarhul Justinian Marina, pe care-l va sluji cu credință până la sfârșitul vieții acestuia. Apreciat și susținut de patriarh, părintele Arsenie este hirotonit preot în septembrie 1950 la Mănăstirea Agafton de către Mitropolitul Moldovei, Sebastian Rusan, pentru ca în toamna aceluiași an să fie numit duhovnic al Seminarului de la Neamț. La începutul lui 1952 ajunge egumen la Mănăstirea Slatina, de unde se retrage pentru câteva luni, în vara aceluiași an, în munții Stănișoarei alături de părintele Cleopa Ilie, pentru a scăpa de șicanele Securității. Pentru a-i proteja, Patriarhul Justinian îi cheamă pe cei doi părinți la București în vara anului 1954 și îi trimite să cerceteze duhovnicește mănăstirile Țigănești, Pasărea, Căldărușani, Suzana, Zamfira, Cheia și Vladimirești. Întors ca simplu monah la Mănăstirea Slatina, părintele Arsenie ține în tot acest timp legătura cu părintele Daniil Sandu Tudor, starețul Schitului Rarău. Mai mult decât atât, în această perioadă, părintele Papacioc participă la trei întâlniri ale membrilor Rugului Aprins. Acesta a reprezentat motivul formal al arestării în noaptea de 14 iunie 1958, când părintele Arsenie este ridicat de la Mănăstirea Slatina.
Mărturisirea lui Hristos în temnița Aiudului
După condamnarea la 20 de ani de muncă silnică în octombrie 1958, părintele Arsenie Papacioc ajunge în penitenciarul Aiud, unde începeau pregătirile pentru reeducarea condusă de colonelul Crăciun. În detenție, părintele își reafirmă poziția spirituală, fiind considerat unul din liderii deținuților „mistici” și de aceea i se deschide dosar de urmărire informativă în aprilie 1960. Rezultatele urmăririi Securității, note și rapoarte informative, sunt de mare folos, pentru că argumentează amănunțit activitatea duhovnicească a părintelui în timpul reeducării.
Părintele Arsenie Papacioc și-a asumat de la început detenția ca pe o lucrare misionară, prin care Îl putea împărtăși pe Hristos celor închiși și de a-i lămuri de inutilitatea cramponării pe poziții ideologice, atitudine care constituia un obstacol major în asumarea deplină a credinței. Un informator nota în februarie 1960 atitudinea părintelui care a jalonat activitatea acestuia în cadrul reeducării și a reprezentat un model pentru ceilalți deținuți: „Teza lui Papacioc: Legionarismul astăzi nu-şi mai poate susține poziţia lui politică - lumea a evoluat, [...] naţionalismul şovin, romantismul politic nu mai pot fi susținute. A te crampona pe aceste poziţii vechi înseamnă irosire inutilă de energie şi în ultimă instanţă sinucidere. Or, sinuciderea este în contradicţie cu teza creştină. Primul comandament, azi, este salvarea Bisericii şi aceasta are nevoie de luptători”. Același informator detaliază, un an mai târziu, realismul duhovnicesc și pastoral al părintelui, care afirma deschis: „Comunismul sapă temelia Bisericii, chiar şi aici, în puşcărie. Deci acţiunea noastră trebuie începută aici. Să-i ajutăm pe cei care se poticnesc în jurul nostru. Viaţa de retragere şi înduhovnicire n-are preț dacă nu este luminată de această activitate de salvare a omului. Trebuie să facem acest lucru”.
Poziția spirituală a părintelui Arsenie a fost dublată de o activitate duhovnicească intensă. Alături de redarea din memorie a multor pasaje din Scriptură, Psaltire, Filocalie sau Pateric, părintele Arsenie a slujit permanent Sfânta Liturghie în mijlocul deținuților. Lipsit de orice obiect sau veșmânt liturgic, părintele a fost nevoit să improvizeze. Informatorul detalia cu numeroase amănunte improvizațiile părintelui. Epitrahilul a fost înlocuit de un laț de sfoară, care era apoi înfășurat după un nasture de la haină. Sfânta Cruce era făcută din două bețe. Sfântul Disc era înlocuit de o bucată plată de lemn, ascunsă cu multă grijă. Soba ținea loc de Sfântă Masă. Cana de apă era folosită ca Sfânt Potir. În loc de vin folosea apă, iar pentru Sfântul Agneț oprea rația de pâine primită. Singurul lucru care-i lipsea era Sfântul Antimis, pe care nu-l putea improviza pentru că pierduse la o percheziție din Jilava un fragment din moaștele Sfântului Mucenic Mercurie. Despre Liturghia săvârșită în fiecare dimineață, înainte de deschiderea celulelor de la ora șapte, părintele Arsenie spunea, citat de informator: „Eu fac slujba ca la Biserică şi dacă Bunul Dumnezeu vede nevoinţa noastră şi vrea, pâinea aceasta şi apa sunt chiar trupul şi sângele Său“, încerca părintele să scuze lipsurile în care era obligat să oficieze slujba, „şi, pentru că această practică este oficiată zilnic, acum fiecare pe rând dă din pâinea sa bucata care e folosită a doua zi ca împărtăşanie”.
Pentru activitatea din timpul reeducării, părintele Arsenie Papacioc primește „un certificat al mărturisirii” sub forma caracterizării semnate de colonelul Crăciun la eliberarea din închisoare: „În detenție a avut permanent o poziţie duşmănoasă în rândul celorlalţi deţinuţi, încercând şi uneori reușind să-i determine să creadă în puterea divină. A refuzat să participe la munca cultural-educativă. Este predispus să continue şi în stare de libertate activitatea duşmănoasă pe linia propagandei religioase, fiind periculos îndeosebi în contact cu elementele credincioase deprimate şi şovăielnice”.
Închisoarea cea mare
Eliberarea din detenție la 1 august 1964 a reprezentat pentru părintele Arsenie Papacioc trecerea din închisoarea propriu-zisă în închisoarea cea mare, care era România comunistă. Abuzurile, nedreptățile, șicanele sau urmărirea Securității nu s-au încheiat odată cu ieșirea pe poarta Aiudului, ci au continuat permanent în locurile și mănăstirile pe unde a trecut părintele. După un periplu prin Ardeal, în Parohia Filea de Jos din județul Cluj, și apoi în mănăstirile Cheia, Căldărușani, Dintr-un Lemn și Cernica, părintele Arsenie Papacioc a ajuns, în ianuarie 1976, duhovnic la Schitul „Sfânta Maria” de la Techirghiol, unde va sluji necontenit vreme de 35 de ani.

[cristiboss56]

În Duminica a 7-a după Rusalii, a vindecării a doi orbi şi a unui mut din Capernaum, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală, în care a subliniat faptul că vindecarea oricăror suferinţe vine prin credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos.
Patriarhul României a explicat în cuvântul său că în Evanghelia vindecării celor doi orbi şi a unui mut din Capernaum (Matei 9, 27-35) vedem mai întâi iubirea milostivă a lui Iisus Hristos, care vindecă orice boală şi orice neputinţă din popor, apoi vedem credinţa celor doi orbi, stăruinţa lor în rugăciune, precum şi recunoştinţa acestora. „Cei doi orbi strigă, cer cu stăruinţă ca Iisus să le dăruiască vederea şi desigur Mântuitorul îi ascultă, dar îi întreabă: Credeţi voi că pot să fac Eu aceasta? Cu alte cuvinte, le cere credinţă, deşi era evident că stăruinţa lor în a fi vindecaţi arăta o anumită credinţă. De ce Mântuitorul Iisus Hristos le cere, totuşi, în mod expres, acestor doi orbi credinţă? Pentru a ne arăta nouă importanţa credinţei, pentru ca atunci când trecem prin încercări, prin boli şi suferinţe, să arătăm credinţă puternică. Această credinţă este şi o contribuţie a omului în vindecarea sa. Deci, omul trebuie să fie împreună lucrător cu harul lui Dumnezeu. Dumnezeu dăruieşte harul Său tuturor oamenilor, dar harul devine roditor atunci când oamenii îl primesc prin credinţă. Prin credinţă se stabileşte o relaţie vie, de iubire, între omul credincios şi Dumnezeu. De fapt, credinţa nu este o simplă convingere intelectuală, ci este o legătură vie, este o relaţie de încredere, de dăruire, de iubire, de afecţiune, respect şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu”, a evidenţiat Părintele Patriarh Daniel.
„De la Mântuitorul învăţăm smerenia, iar de la cei doi orbi învăţăm recunoştinţa”
În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat de ce Mântuitorul Iisus Hristos le-a poruncit celor doi orbi să nu spună nimănui nimic despre vindecarea primită de la El. „De ce a cerut aceasta? Pentru ca să arate smerenia Lui, pentru ca să ne înveţe şi pe noi să fim smeriţi, să ne arate că aşa cum El nu aşteaptă laude de la oameni, nici noi să nu aşteptăm laude de la oamenii cărora le-am făcut vreun bine. Dar aceşti orbi, odată vindecaţi, nu s-au putut abţine, pentru că nu au putut să nu binevestească iubirea milostivă a lui Hristos pe care au cunoscut-o şi care le-a schimbat viaţa. Aici vedem că deodată se afirmă smerenia lui Hristos şi recunoştinţa celor doi orbi vindecaţi. De la Mântuitorul învăţăm smerenia, iar de la cei doi orbi vindecaţi învăţăm recunoştinţa. Prin recunoştinţă, ei devin misionari, binevestitori ai lucrării dumnezeieşti, ai iubirii milostive şi puterii vindecătoare a lui Hristos”, a arătat Preafericirea Sa. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat de ce Mântuitorul Iisus Hristos nu a cerut mărturisirea credinţei şi în cazul mutului vindecat. „Pentru că mutul era stăpânit de un demon. Demonul a confiscat gândirea, voinţa şi vorbirea acelui om mut. El nu putea să mai gândească şi să mai exprime voinţa şi credinţa sa. Atunci de ce l-a vindecat Iisus? L-a vindecat pentru credinţa celor care l-au adus la El”, a precizat Patriarhul României.
„Predicarea iubirii milostive trebuie însoţită şi de practica iubirii milostive”
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai arătat că din Evanghelia vindecării celor doi orbi şi a unui mut din Capernaum învăţăm că predicarea cuvântului Evangheliei trebuie însoţită de faptele iubirii milostive. „Biserica a învăţat ca, pe lângă propovăduirea Evangheliei, să săvârşească şi slujba Sfântului Maslu pentru cei bolnavi şi suferinzi şi să organizeze instituţii de binefacere: farmacii, cabinete medicale, spitale, bolniţe sau infirmerii în mănăstiri, cantine pentru săraci, case pentru orfani, cămine pentru bătrâni.
Toate acestea arată că Biserica a înţeles că predicarea iubirii milostive trebuie însoţită şi de practica iubirii milostive faţă de semenii noştri. Când arătăm iubire milostivă arătăm că ne asemănăm cu Dumnezeu Cel milostiv. Toţi cei care săvârşesc fapte de milostenie faţă de semenii lor aflaţi în suferinţă devin mâinile iubirii milostive a lui Hristos.
Evanghelia ne îndeamnă la iubire milostivă, dar ne îndeamnă şi la recunoştinţă şi astfel ne facem împreună lucrători cu Dumnezeu”, a subliniat Preafericirea Sa.

[cristiboss56]

Arhimandritul Damaschin Luchian a fost hirotonit întru arhiereu și instalat ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, duminică, 23 iulie 2017. Hirotonia a fost săvârşită în cadrul Sfintei Liturghii, în Catedrala „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, de un sobor de nouă ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Din soborul de arhierei care a slujit împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severi*nului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, şi Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. După hirotonie, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat faptul că arhiereul trebuie să aibă permanent atenţia către Hristos şi către cei pe care îi păstoreşte. „Prin smeriri repe*tate şi prin ispitiri spre mândrie, prin zile senine şi ani de furtună, prin răstigniri continue şi străful*gerări taborice arhiereul îşi poartă crucea. Bucurându-se de cinstea pe care i-o dau oamenii, el este chemat la a medita la slăbiciunea sa în fiecare zi şi la faptul că Hristos nu a luat încă chip deplin în el şi în păstoriţii săi. Monah prin propria alegere şi arhiereu prin alegerea Sfântului Sinod, episcopul poartă lăuntric şi exterior camilafca monahală, dar şi mitra împărătească, metaniile de rugăciune, dar şi cârja episcopală”, a evidenţiat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan.
La finalul Sfintei Liturghii a avut loc întronizarea Preasfinţitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a citit Actul Patriarhal semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, prin care Prea- sfințitul Părinte Damaschin este recunoscut ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu titulatura de „Dorneanul”. Apoi, Preasfinţitul Părinte Da*maschin Dorneanul a primit crucea şi engolpionul, mantia şi cârja arhierească.
„Cu smerenie şi recunoştinţă încep această sfântă misiune, sub îndemnul şi mesajul cuvintelor din Sfânta Scriptură care s-au citit astăzi la Sfânta Liturghie. Îmi va fi, aşadar, candelă a lucrării mele adevărul că suntem datori să nu căutăm voia şi odihna noastră, ci slujirea aproapelui la ce este bine, spre zidire. Am învăţat apoi că slăbiciunile noastre, ale celor ne*putincioşi vor fi purtate de cei mai tari, dar şi că fiecare, la putinţa şi măsura lui, datori suntem a ne purta sarcinile şi slăbiciunile unii altora. Şi, îndeosebi în aceste vremuri tulburi, dator este arhiereul, dar şi fiecare preot, monah şi credincios, să vieţuiască în duhul Scripturii din care ne vine toată înţelepciunea şi răbdarea şi mângâierea şi nădejdea”, a spus PS Părinte Damaschin Dorneanul.
A urmat cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care l-a felicitat pe noul Episcop-vicar. La eveniment a fost prezent şi domnul ministru Victor Opaschi, secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Culte, care, de asemenea, a adresat un cuvânt de felicitare noului Episcop-vicar.

[cristiboss56]

Credincioșii bucureșteni, dar și toți cei care vor veni la Biserica Șerban Vodă din Capitală vor avea ocazia să se închine mai multor sfinți, ale căror sfinte moaște vor fi așezate spre închinare în biserică. Biserica, unde paroh este părintele Dinu Pompiliu, a primit mai multe sfinte odoare de mare preț, iar duminică vor fi așezate spre închinarea credincioșilor.
A fost primit un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae din partea fostului Episcop de Mantuana, Roberto Busti.
De asemenea, au fost primite din partea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Milano fragmente din moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ale Sfântului Dionisie, ale Sfântului Ambrozie al Mediolanului, ale Sfântului Simplician, ale Sfinților Mucenici Ghervasie, Protasie, Nazarie și Celsie, ale Sfântului Mucenic Victor, ale Sfinților Mucenici Nabor și Felix, ale Sfântului Mucenic Sebastian, ale Sfinților Mucenici Sisiniu, Martiriu și Alexandru.

[cristiboss56]

Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, sărbătorit astăzi, 27 iulie, este ocrotitor a numeroase biserici de mir şi de mănăstire din întreaga ţară. Pe lângă rânduiala liturgică, întru cinstirea acestui sfânt, patron al medicilor şi grabnic ajutător pentru cei bolnavi, sunt organizate şi activităţi cultural-religioase.
În Arhiepiscopia Bucureştilor, între locaşurile de cult care îl au ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon este biserica Parohiei Foişorul de Foc din Bucureşti. Aseară, după săvârşirea Vecerniei, a avut loc procesiunea cu racla ce păstrează un fragment din moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon pe străzile dimprejurul locaşului de cult. Totodată, cu prilejul sărbătoririi ocrotitorului parohiei, după procesiune, a fost organizată manifestarea cultural-religioasă „Apărătorii Ortodoxiei”, care a cuprins lansarea în premieră a unei noi piese de teatru, scrisă de părintele Bog*dan-Aurel Teleanu, slujitor la Parohia Foişorul de Foc, denumită „Osânda cărţilor”. Piesa de teatru, „o dramă religioasă ale cărei implicații sunt valabile pentru orice context, inclusiv pentru al României zilelor noastre, a fost transpusă de actriţa Ana Calciu într-un spectacol-lectură. Piesa de teatru pune în lumină rezistenţa prin cult a preoţilor de la Biserica «Sfântul Pantelimon»-Foişorul de Foc din Bucureşti în faţa «ciumei roşii»”, informează reprezentanții parohiei menţionate prin intermediul unui comunicat de presă.
Tot în Capitală, hram este şi la Schitul Măgureanu, din apropierea Parcului Cişmigiu. Aseară a fost săvârşită slujba Privegherii, iar azi, slujba Acatistului, Sfânta Liturghie şi slujba Parastasului, informează basilica.ro.
Hram și la Spitalul Voila din Câmpina
Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon este ocrotitor şi al personalului medical. Astfel, la biserica Spitalului de Psihiatrie Voila din municipiul Câmpina, județul Prahova, unde este sărbătorit şi hramul, cadrele medicale, angajați și pacienți participă la Sfânta Liturghie arhierească.
Întru slăvirea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, slujbe şi procesiuni se desfăşoară şi în alte locuri din ţară. La malul mării, hram este la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, stavropighie patriarhală. De asemenea, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, unde se păstrează un fragment din moaştele sfântului doctor fără de arginţi. Astfel, miercuri seară, în ajunul sărbătorii, după Vecernie, a avut loc procesiunea cu moaştele Sfântului Pantelimon și ale Sfinților Epictet și Astion pe străzi dimprejurul locaşului de cult, iar azi este săvârşită Sfânta Liturghie arhierească, informează Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Alte hramuri mai sunt la Schitul Valea Seacă din judeţul Iaşi, care aparţine de Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, al cărei paraclis de vară este închinat Sfântului Pantelimon; Biserica „Buna Vestire” şi „Sfântul Pantelimon”, a Mănăstirii Durău din judeţul Neamţ; paraclisul Mănăstirii Cozancea din judeţul Botoşani; biserica Mănăstirii Lacu-Sărat de lângă Brăila; Schitul Colţul Chiliilor, din Zărneşti, judeţul Braşov; biserica Mănăstirii Oaşa, judeţul Alba.

[cristiboss56]

Sâmbătă, 29 iulie 2017, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală, de la ora 11:00, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, va săvârşi o slujbă de pomenire pentru fericitul întru adormire Părintele Patriarh Teoctist, la împlinirea a 10 ani de la trecerea sa la cele veşnice (30 iulie 2007).

[cristiboss56]

În cursul anului, Biserica ne invită la patru perioade speciale de reflecție duhovnicească prin post. Astăzi începe Postul Adormirii Maicii Domnului, care ţine două săptămâni, timp în care ne pregătim prin înfrânarea de la bucate, spovedanie și fapte bune pentru sărbătoarea din data de 15 august, dedicată celei pe care o numim cu evlavie Maica Vieții.
Postul care începe astăzi este numit în popor al Sfintei Marii și a fost rânduit de Biserică spre a ne arăta virtuţile alese ale Sfintei Fecioare, despre care spunem în cântările noastre religioase că este „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”. În acelaşi timp ne amintim şi de tradiţia conform căreia Sfânta Fecioară Maria, înainte de trecerea la cele veşnice, a postit.
Originea acestui post a fost fixată în secolul al V-lea, când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La început durata Postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru creștini. Cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ținea opt zile. Existau și creștini care posteau toată luna august, în vreme ce alții posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei și a duratei postului a avut loc în secolul al XII-lea, la Sinodul local din Constantinopol (1166), condus de Patriarhul Ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post să fie ținut începând cu 1 august și să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.
În era consumismului agresiv pe care o trăim din plin, luna august este, la nivel global, mai ales pentru cei care locuiesc în spaţiul marilor aglomerări urbane, o perioadă de concediu. Oamenii care locuiesc în megapolisuri sub imperiul secularizării se întreabă „de ce Biserica nu-şi adaptează rânduielile privind postul şi în funcţie de nevoile membrilor societăţii consumiste contemporane?”, chiar fiind foarte vehemenţi unii, într-un agiornamento al Ortodoxiei, considerând că, dacă el îşi ia concediu în august, şi postul închinat marii sărbători de la jumătatea lunii august ar trebui suspendat.
În urma unei astfel de postulări ne întrebăm şi noi: Poate intra postul în concediu? Putem suspenda timpul creşterii noastre duhovniceşti spre mântuire? În definitiv, putem suspenda mântuirea noastră? Iată cum nevoile autonome ale omului secularizat pot duce la nişte paradoxuri privind devenirea spirituală întru mântuire a fiinţei umane.
Răspunsurile le găsim doar din perspectivă biblică şi patristică. Fără post nu putem să ajungem la desăvârşire şi mântuire, pentru că nu putem depăşi obstacolele care ne sunt puse înainte, crezând că putem vieţui fără Dumnezeu şi în definitiv fără obiectivare spirituală şi duhovnicească asupra existenţei. De aceea, postul nu este condiţionat de concediu, cum nici mântuirea nu poate fi condiţionată de faptul că noi avem nevoie de odihnă fizică. Pentru odihna fizică, care este normală într-o societate bulversată şi bulversantă de nevoia consumistă din zilele noastre, nu înseamnă că trebuie să suspendăm activităţile noastre spirituale, cărora şi aşa le oferim prea puţin din timpul nostru cotidian.
Postul este hrana sufletului spre vieţuire veşnică, iar noi, prin împletirea postului cu rugăciunea, devenim dăruitori de lumină, primindu-L prin Spovedanie şi Împărtăşanie pe Hristos Cel Înviat, Domnul şi Dumnezeul nostru.
Aşadar, chiar dacă în luna august suntem în concediu, nu trebuie să uităm respectarea rânduielilor Bisericii, ci să ne înduhovnicim ţinând zilele de post, şi mai ales postul închinat Maicii Domnului, pentru că ea este pururea rugătoare pe lângă Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos pentru sănătatea, pacea, liniştea, ajutorul şi mântuirea noastră.
Maica Domnului este numită în cultul Bisericii noastre Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, arătându-se astfel cinstirea extraordinară pe care Ortodoxia noastră românească o acordă Sfintei Fecioare Maria.
Omul de astăzi trebuie să ceară și mai mult mijlocirea Maicii Domnului, care este izbăvitoare. Ori de câte ori avem o suferinţă sau o problemă, să nu uităm că ea este apărătoare, izbăvitoare, mângâietoare celor care nu au îndrăzneală. La ea putem găsi sprijin, ajutor grabnic şi răspuns în orice greutate a vieții de zi cu zi.
Să nu uităm că ţara noastră este numită Grădina Maicii Domnului datorită evlaviei deosebite pe care a arătat-o în decursul veacurilor poporul român faţă de Sfânta Fecioară Maria, lucru mărturisit şi de numărul mare de biserici închinate sărbătorilor în cinstea ei, în întreg cuprinsul Patriarhiei Române.
Astfel, dacă vrem să arătăm că suntem vieţuitori în Grădina Maicii Domnului, să o cinstim cum se cuvine prin postire și primenire duhovnicească şi să o rugăm să mijlocească la Fiul său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, spre revărsarea binecuvântării Sale.
《 Părintele Ciprian Apetrei 》

[cristiboss56]

Credincioșii care poposesc la biserica istorică Bucur Ciobanul din București au de acum ocazia să se închine și la moaștele ocrotitorilor locașului, Sfinții Ierarhi Atanasie cel Mare și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei. Marți seara, 1 august, racla nouă care conține două fragmente din moaștele celor doi sfinți a fost sfințită de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de mai mulți slujitori.
Biserica legendară a ciobanului Bucur, considerat întemeietorul Bucureștiului, așezată pe o colină din apropierea Mănăstirii Radu Vodă, a primit de curând moaștele sfinților alexandrini ocrotitori, care au rămas spre binecuvântarea credincioșilor și a pelerinilor care vin aici. După slujba de sfințire a raclei care adăpostește două fragmente din moaștele Sfinților Atanasie și Chiril, care a avut loc în vecinătatea locașului de rugăciune, PS Părinte Timotei Prahoveanul a rostit un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți despre viața celor doi sfinți ierarhi. „În această zi s-a împlinit o dorință a comunității credincioșilor de aici, care a primit o nouă raclă, frumos împodobită, cu părticele din moaștele celor doi mari Sfinți Ierarhi Atanasie cel Mare și Chiril, care au păstorit Biserica lui Hristos în veacurile 4 și 5, în cunoscuta cetate Alexandria din Egipt. Cei doi mari ierarhi au strălucit în perioada de aur a Bisericii. Sfântul Atanasie a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325 și a contribuit la redactarea primelor articole ale Crezului, care mărturisesc dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu. Ulterior, în viața sa, Sfântul Atanasie a cunoscut mari bucurii, dar și mari încercări, pentru că a fost scos de mai multe ori din scaunul de Arhiepiscop al Alexandriei de către arieni. Sfântul Chiril a păstorit tot în Alexandria până spre jumătatea veacului al 5-lea, și printre meritele deosebite pe care le-a avut, amintim că a participat la Sinodul 3 Ecumenic unde a și numit-o pe Maica Domnului ca «Născătoare de Dumnezeu», împotriva lui Nestorie, care nega această calitate pentru Fecioara Maria. Sfântul Chiril a arătat că Maica Domnului nu este născătoare de om, ci Născătoarea de Dumnezeu, cu termenul consacrat în teologie de «Theotokos»”, a spus Preasfinția Sa. De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să se roage acestor doi sfinți, să le ceară ajutorul în momente grele și să cinstească moaștele lor. La final, Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți și le-a dăruit iconițe cu chipurile celor doi sfinți ocrotitori. De asemenea, părintele paroh Ionuț Bărbulescu de la Biserica Bucur Ciobanul a mulțumit și slujitorilor prezenți la acest moment duhovnicesc, precum și celor care au mijlocit la aducerea sfintelor moaște la biserica bucureșteană și au contribuit la realizarea raclei pentru ele. „Biserica Bucur Ciobanul este o biserică modestă prin dimensiunile ei, dar este o biserică măreață prin istoria ei, prin dragostea credincioșilor, dar și prin ajutorul pe care l-a primit de la sfinții ierarhi alexandrini. În pisania bisericii vedem că din 1416 a fost pusă sub ocrotirea celor doi sfinți ierarhi și iată că acum, după sute de ani, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prin bunăvoința IPS Părinte Ambrozie, Mitropolit de Durostorum și Silistra, din Bulgaria, și cu ajutorul părintelui arhimandrit Zenovie Grigorie de la Mănăstirea Nechit din Neamț, fragmente din moaștele lor au fost aduse la noi spre binecuvântarea și bucuria credincioșilor”, a spus părintele paroh Ionuț Bărbulescu.

[cristiboss56]

În timpul Postului Adormirii Maicii Domnului, la Catedrala Patriarhală din București se săvârșește în fiecare seară slujba Paraclisului Maicii Domnului, după Vecernia zilei de rând. Această rânduială specifică mănăstirilor este preluată și la catedrale chiriarhale din țară, precum și la unele biserici de parohie.
Credincioșii care participă în această perioadă la slujba Vecerniei la Catedrala Patriarhală au ocazia să continue rugăciunea lor cu o rânduială specială care conține Paraclisul Maicii Domnului. Slujba Paraclisului cuprinde tropare, condace și canonul, cântate într-un ritm vioi și melodios, prin care se aduce cinstire Maicii Domnului, dar au și un rol taumaturgic asupra celor care le ascultă. „Paraclisul Maicii Domnului este o rugăciune prin care cerem cu osârdie ajutorul Maicii Domnului în viaţa noastră, pentru că ea este cea mai bună şi cea mai mare mijlocitoare a noastră în faţa Mântuitorului Iisus Hristos. Paraclisul Maicii Domnului este o rugăciune care se face la momente speciale, dar şi atunci când fiecare credincios doreşte să se roage mai intens. «Paraclis» înseamnă în limbajul nostru o biserică de dimensiuni mai mici, însă mai înseamnă şi rugăminte sau rugăciune, prin care invocăm ajutorul Maicii Domnului sau al unui sfânt, într-o formă cântată sau citită”, ne-a spus părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale.
La Catedrala Patriarhală, slujba Paraclisului Maicii Domnului începe, zilnic, la ora 17:00.
Cele mai cunoscute paraclise închinate Maicii Domnului sunt în număr de trei: două se găsesc în Ceaslov cu denumirea: „Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” şi „Al doilea Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, iar al treilea se află în unele ediţii mai vechi ale Psaltirii. Slujba primului paraclis a fost alcătuită de Sfântul Teostrict Mărturisitorul, starețul Mănăstirii Pelekete, de lângă Constantinopol, care a pătimit în timpul disputei iconoclaste din secolul al 7-lea. Slujba celui de-al doilea paraclis a fost alcătuită de Teodor al II-lea Dukas Laskaris, împăratul bizantin al Niceei, care a domnit în exil între anii 1254 şi 1258, după cucerirea Constantinopolului în 1204 de cavalerii cruciați. Aceste paraclise, precum și alte rugăciuni închinate Maicii Domnului se regăsesc în lucrările „Acatiste şi Paraclise ale Maicii Domnului” și „Acatistele și Paraclisul Adormirii Maicii Domnului” din colecția „Acatiste și Vieți de Sfinți”, apărute la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române.