Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa si Massmedia
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #2401  
Vechi 22.02.2013, 18:57:50
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Părintele Ion Cârciuleanu, pe calea Împărăției Cerurilor



Părintele Ion Cârciuleanu, fost paroh al parohiei Galata din Iași timp de 37 de ani, a fost condus ieri pe ultimul drum. Slujba înmormântării a fost oficiată în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iași de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, alături de un sobor de 40 de preoți și diaconi, în prezența credincioșilor. Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost dus apoi spre cimitirul parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ - Galata, informează "Ziarul Lumina".

Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iași a fost neîncăpătoare ieri pentru numărul mare de preoți și credincioși care au venit să se roage pentru sufletul preotului Ion Cârciuleanu, ajuns la vârsta de aproape 98 de ani. Vrednicul slujitor, care a păstorit timp de aproape patru decenii parohia Galata, a plecat luni spre lumea veșniciei, după o viață închinată lui Dumnezeu și Bisericii. Dimineață s-a oficiat Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți, în mijlocul sfântului lăcaș aflându-se sicriul cu trupul neînsuflețit al preotului Ion Cârciuleanu. Oamenii nu au contenit să treacă prin dreptul sicriului pentru a aprinde o lumânare și pentru a lăsa o floare în semn de recunoștință față de cel care le-a fost preot paroh, duhovnic, povățuitor și prieten. Într-o atmosferă deosebită de pace lăuntrică, slujba înmormântării a fost oficiată de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Părintele Ion Cârciuleanu a fost înconjurat de un sobor de 40 de preoți și diaconi, așezați ca o coroană, ținând lumânări aprinse în mâini. Din soborul slujitorilor au făcut parte părinți protopopi din mai multe protopopiate ale Arhiepiscopiei Iașilor, preoți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iași, stareți și egumeni din Arhiepiscopia Iașilor, preoți parohi. Lângă sicriul în care se afla părintele Ion Cârciuleanu au stat membrii familiei. La slujbă a mai asistat un grup de maici de la Mănăstirea Galata din Iași care au avut prilejul să-l cunoască pe părintele Ion Cârciuleanu și care s-au împărtășit ani la rând de cuvântul Preacucerniciei Sale, atunci când revenea să slujească în biserica așezării monahale.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2402  
Vechi 22.02.2013, 19:00:56
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Fondarea Consiliului Național al Bisericilor din Egipt

sursa: orthodoxie.com


Sensibilitatea ecumenică a noului patriarh copt al Egiptului a dus la crearea condițiilor pentru fondarea unui Consiliu al Bisericilor Creștine la care au participat responsabilii a 5 biserici creștine sau comunități eclesiale, prezente în Egipt.
Aceste 5 denominațiuni sunt cele mai importante confesiuni creștine din această țară. Ele s-au întâlnit în ziua de 18 februarie la catedrala coptă Sfântul Apostol Marcu din cartierul Al Abbasiya din Cairo.
Reprezentanții acestora au semnat Statutul Consiliului Național al Bisericilor Creștine.
Este vorba despre Biserica Coptă, Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică, Biserica Anglicană și cea evanghelică.
Printre cei prezenți remarcăm pe Patriarhul copt Tawadros al II-lea, Patriarhul ortodox Theodoros al II-lea și Patriarhul Copt catolic Isaac Sidrak
orthodoxie.com
.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2403  
Vechi 23.02.2013, 20:26:19
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit 200 000 de portoricani protestează împotriva căsătoriilor homosexuale

sursa: queerty.com



Peste 200 000 de portoricani creștini s-au adunat în această săptămână în capitala țării, pentru a protesta împotriva legalizării căsătoriilor homosexuale, apărând valorile tradiționale și instituția sacră a familiei.
„Suntem îngrijorați de comportamentul și educația copiilor noștri, care vor fi învățați lucruri pe care noi părinții lor nu le dorim” a spus Cesar Vazquez Muñiz, purtător de cuvânt pentru organizația „Puerto Rico for the Family”, care a organizat protestul.
Campania acestei organizații a strâns sute de mii de oameni în orașul San Juan.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2404  
Vechi 24.02.2013, 13:51:13
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Înaltpreasfințitul Părinte Adrian Hrițcu a trecut la Domnul



Sâmbătă, 23 februarie 2013, la orele 21.00, a încetat din viață Înaltpreasfințitul Părinte Adrian Hrițcu, fost Arhiepiscop al românilor ortodocși din Franța și Europa Occidentală.

Înmormântarea va avea loc, marți, 26 februarie 2013, la Mănăstirea Pogleț, comuna Corbasca, județul Bacău.



***

Înaltpreasfințitul Părinte Adrian Hrițcu s-a născut la 22 februarie 1926, în localitatea Știubieni din județul Botoșani, primind la botez numele de Aurel. După absolvirea Școlii de cântăreți din Mănăstirea Neamț (1940-1944), a urmat Seminarul teologic din aceeași mănăstire (1948-1953) și Institutul Teologic Universitar din București (1953-1957) studii de specializare la Facultatea de Teologie din Fribourg-Elveția și Institutul Ecumenic de la Bossey (1973).

A fost tuns în monahism la Neamț sub numele Adrian (1950), hirotonit ierodiacon (1951) și ieromonah (1958), apoi hirotesit arhimandrit (1965). A fost ierodiacon la Mănăstirile Neamț (1951-1953) și Plumbuita (1953-1957), egumen la Slatina (1957), stareț la schitul Durău-Neamț (1958-1959), stareț la Slatina (1959), slujitor - apoi mare eclesiarh la catedrala mitropolitană din Iași și exarh al mănăstirilor din eparhia lașilor (1959 - 1973), episcop-vicar al Arhiepiscopiei lașilor cu titlul “Botoșăneanul" (ales 17 dec. 1973, hirotonit 27 ian. 1974), episcop-vicar, cu același titlu, al Arhiepiscopiei misionare ortodoxe române pentru Europa Centrală și Occidentală, cu sediul la Paris (ales 16 iul. 1980), apoi arhiepiscop al aceleiași eparhii (din 16 nov. 1982) până la retragerea din scaun în anul 1992.

Înaltpreasfințitul Părinte Adrian Hrițcu a fost membru în delegații sinodale române care au vizitat alte Biserici, și vizite în țările Europei Apusene în care sunt parohii românești. A publicat diverse studii, articole, reportaje, predici în „Mitropolia Moldovei și Sucevei", „Telegraful Român - Sibiu, buletinul „Vestitorul" de la Paris și în buletinele parohiilor din Arhiepiscopia pe care a condus-o.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2405  
Vechi 24.02.2013, 14:23:24
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Noul Patriarh al Bulgariei este Înaltpreasfințitul Mitropolit Neofit de Ruse



Noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare este Înaltpreasfințitul Mitropolit Neofit de Ruse. El a fost ales, astăzi, prin vot secret de Colegiul Electoral Bisericesc al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei.

Înaltpreasfințitul Neofit, s-a născut la 15 octombrie 1945 în Sofia. La 3 august 1975 a intrat în monahism, pe 8 decembrie 1985 a fost hirotonit episcop vicar de Sofia, iar din anul 2004 este Mitropolit de Ruse.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2406  
Vechi 24.02.2013, 21:12:38
crainou crainou is offline
Member
 
Data înregistrării: 18.01.2013
Religia: Ortodox
Mesaje: 57
Implicit Dumnezeu sa-l ierte .

Dumnezeu sa-l ierte si sa-i fie tarana usoara.


Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul


Sâmbătă, 23 februarie 2013, la orele 21.00, a încetat din viață Înaltpreasfințitul Părinte Adrian Hrițcu, fost Arhiepiscop al românilor ortodocși din Franța și Europa Occidentală.

Înmormântarea va avea loc, marți, 26 februarie 2013, la Mănăstirea Pogleț, comuna Corbasca, județul Bacău.



***

Înaltpreasfințitul Părinte Adrian Hrițcu s-a născut la 22 februarie 1926, în localitatea Știubieni din județul Botoșani, primind la botez numele de Aurel. După absolvirea Școlii de cântăreți din Mănăstirea Neamț (1940-1944), a urmat Seminarul teologic din aceeași mănăstire (1948-1953) și Institutul Teologic Universitar din București (1953-1957) studii de specializare la Facultatea de Teologie din Fribourg-Elveția și Institutul Ecumenic de la Bossey (1973).

A fost tuns în monahism la Neamț sub numele Adrian (1950), hirotonit ierodiacon (1951) și ieromonah (1958), apoi hirotesit arhimandrit (1965). A fost ierodiacon la Mănăstirile Neamț (1951-1953) și Plumbuita (1953-1957), egumen la Slatina (1957), stareț la schitul Durău-Neamț (1958-1959), stareț la Slatina (1959), slujitor - apoi mare eclesiarh la catedrala mitropolitană din Iași și exarh al mănăstirilor din eparhia lașilor (1959 - 1973), episcop-vicar al Arhiepiscopiei lașilor cu titlul “Botoșăneanul" (ales 17 dec. 1973, hirotonit 27 ian. 1974), episcop-vicar, cu același titlu, al Arhiepiscopiei misionare ortodoxe române pentru Europa Centrală și Occidentală, cu sediul la Paris (ales 16 iul. 1980), apoi arhiepiscop al aceleiași eparhii (din 16 nov. 1982) până la retragerea din scaun în anul 1992.

Înaltpreasfințitul Părinte Adrian Hrițcu a fost membru în delegații sinodale române care au vizitat alte Biserici, și vizite în țările Europei Apusene în care sunt parohii românești. A publicat diverse studii, articole, reportaje, predici în „Mitropolia Moldovei și Sucevei", „Telegraful Român - Sibiu, buletinul „Vestitorul" de la Paris și în buletinele parohiilor din Arhiepiscopia pe care a condus-o.
Reply With Quote
  #2407  
Vechi 24.02.2013, 21:35:45
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Exclamation Semnal de alarma :„Acolo este iadul”- drama refugiaților sirieni ortodocși

Când a început dezastrul, apa, electricitatea, alimentele, au devenit imposibil de procurat. Răpirile de creștini erau la ordinea zilei, uciderile și ororile umpluseră orașul de moarte.
Într-o suburbie gipsy săracă din Istanbul, un ortodox refugiat din Siria povestește despre viața sa ruinată de dezastrul din țara sa, relatează portalul creștin christianpost. A fost medic dentist în Alep până când au început luptele grele din oraș în 2011. Când a început dezastrul, apa, electricitatea, alimentele, au devenit imposibil de procurat. Răpirile de creștini erau la ordinea zilei, uciderile și ororile umpluseră orașul de moarte.
După ce a fost amenințat cu răpirea, medicul a renunțat la serviciu.
Acum trăiește într-o casă fără încălzire, ascuns de poliția turcă, împreună cu alți 20 de sirieni ortodocși, îmbrăcați cu mai multe rânduri de haine.
Ilias, pe numele său, vorbește fluent engleza și spune că toți prietenii săi au fost răpiți de gherilele islamiste criminale, care au preluat controlul după ce forțele guvernamentale au plecat în zonă.
Refugiatul a spus că a plătit 6000 de dolari unei călăuze care l-a ajutat să fugă din Siria, trecând granița sub ploaia de gloanțe a vameșilor. Nu poate găsi legal de muncă însă traduce uneori din arabă în turcă, sau engleză.
Creștinii, atâția câți au mai rămas, sunt în pericol de moarte în Siria, spune acesta. În Turcia, nici măcat organizațiile caritabile nu-l ajută pentru că e creștin, iar turcii musulmani îl privesc cu suspiciune, mai ales în contextul conflictului diplomatic dintre Siria și Turcia.
Există mii de refugiați ortodocși sirieni care au ajuns în țările vecine și în Europa, datorită ororilor din Siria. Înainte de război, 1, 4 milioane de creștini locuiau în Siria, adică 6,4% din populație. Acum nu se știe câți au mai rămas.
Acolo este iadul, a spus un refugiat.
În orașul Hassaké, 50 de creștini au fost răpiți luna trecută, însă sunt mii de creștini răpiți pentru care se cer răscumpărări mari de către grupările criminale afiliate la rebelii sirieni.
Sute de refugiați sunt băgați în containere fără aer, mâncare sau apă, pentru a fi aduși în Europa. Din cei 70 care au fost descoperiți într-un transport către Italia, 30 au murit, după ce s-au înecat în apă. Cei mai mulți sirieni vor să ajungă în Suedia, pentru că acolo există o comunitate aisriană bine organizată. Totuși, acolo îi așteaptă umilința și sărăcia. Un refugiat a spus că el cunoaște un profesor universitar sirian care lucrează ca om de serviciu într-un azil din Suedia în timp ce învață suedeza.
Tragedia de proporții înfricoșătoare care are loc în Siria este ținută sub tăcere de statele occidentale. SUA și UE arată mai mult ororile guvernului sirian, condus de Bashar al Assad, ceea ce probabil este adevărat. Unilateralitatea acestei analize este însă suspectă, mai ales că rebelii sirieni sunt ajutați cu logistică pentru înlăturarea președintelui. De fapt în teatrul de război, toți cei angajați în luptă poartă un război oribil, în care civilii nevinovați sunt transformați în scuturi umane. Pe de o parte bombardamentele cu mortiere și atacurile aeriene ale armatei siriene, de cealaltă parte, atacurile și răpirile cumplite ale rebelilor, terminate de cele mai multe ori cu execuții, aceasta îi așteaptă pe creștinii care trăiesc în Siria. Cele mai multe falange ale rebelilor au recunoscut deja islamismul lor extremist și dorința lor de a extirpa creștinătatea din Siria, acuzându-i pe creștini că sunt pro-guvern.
Țările creștine ar trebui să acționeze urgent pentru limitarea acestor orori, ori înarmarea unei tabere sau a alteia nu va aduce niciodată decât moarte, violență și ură. Din această perspectivă, Siria este o continuare ascunsă a obsesiilor războiului rece, purtat pe principii de putere economică și politică, dar în care cad victime creștinii nevinovați, uitați de țările cu tradiție creștină și pierduți printre instrumente ale morții.

christianpost-preluat de doxologia
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2408  
Vechi 25.02.2013, 21:03:53
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Ședințele anuale de lucru ale Consiliului Național Bisericesc și Adunării Naționale B

Marți, 26 februarie 2013, de la orele 10.00, în Sala Sinodală din Reședința patriarhală, va avea loc ședința anuală de lucru a Consiliului Național Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Consiliul Național Bisericesc este organismul central executiv al Sfântului Sinod și al Adunării Naționale Bisericești, format din 12 membri ai Adunării Naționale Bisericești, câte un cleric și câte un mirean reprezentând fiecare mitropolie din țară, desemnați pe o perioadă de 4 ani și pentru cel mult două mandate.

Membrii Consiliului Național Bisericesc vor analiza activitatea Bisericii Ortodoxe Române din anul 2012 în ceea ce privește lucrarea pastoral-misionară și social-filantropică, viața monahală, învățământul teologic și predarea religiei în școlile publice, activitatea editorial-tipografică și mass-media, patrimoniul cultural bisericesc, construcții de noi lăcașuri de cult, relațiile cu alte culte, grija pentru comunitățile ortodoxe românești din străinătate, relațiile interbisericești și interreligioase etc.

Miercuri, 27 februarie 2013, de la orele 10.00, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va avea loc ședința anuală de lucru a Adunării Naționale Bisericești a Bisericii Ortodoxe Române.

Această Adunare este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice și patrimoniale, format din membrii Sfântului Sinod și din câte trei reprezentanți (un cleric și doi mireni) ai fiecărei eparhii. Adunarea Națională Bisericească va examina Raportul general anual al Consiliului Național Bisericesc în legătură cu activitatea Bisericii Ortodoxe Române din anul 2012 și va lua hotărâri privind buna desfășurare a vieții bisericești în anul 2013.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2409  
Vechi 26.02.2013, 21:15:14
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Liturghie patriarhală în Bujumbura

sursa: orthodoxie.com



În 24 februarie, Sanctitatea Sa Theodoros al doilea, Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi a fost prezent în Bujumbura pentru o vizită pastorală.
Aici, Sanctitatea Sa a celebrat prima Liturghie patriarhală în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Bujumbura, împreună cu Mitropolitul Iona de Kampala și cu Episcopul Inocențiu de Burundi și Rwanda.
La Sfânta Liturghie aui asistat Ambasadorul Egiptului, al Rusiei și al Belgiei, precum și Arhiepiscopul romano-catolic de Bujumbura, credincioși greci și africani din Burundi și Rwanda. Slujba s-a săvârșit în limbile greacă, franceză, swahili, kikuyu, engleză și slavonă.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2410  
Vechi 27.02.2013, 18:30:19
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit IPS Adrian Hrițcu a fost înmormântat la Pogleț




La Mănăstirea Pogleț-Corbasca din județul Bacău a fost săvârșită, ieri, 26 februarie 2013, slujba înmormântării Înalt Preasfințitului Adrian Hrițcu, care a trecut la Domnul pe 23 februarie 2013. La slujbă au participat sute de preoți, viețuitori din mănăstiri și credincioși care l-au cunoscut pe vrednicul ierarh.

După cum informează Ziarul Lumina, slujba înmormântării fostului Arhiepiscop al românilor ortodocși din Franța și Europa Occidentală a fost oficiată de Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu IPS Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. Înmormântarea ierarhului a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de IPS Teofan, înconjurat de un sobor din care au făcut parte IPS Mitropolit Iosif, PS Varlaam Ploieșteanul și PS Ioachim Băcăuanul în biserica Mănăstirii Pogleț.

Răspunsurile la strană au fost oferite de un grup de maici de la Mănăstirea Tisa Silvestri. La final, sicriul cu trupul neînsuflețit al Înalt Preasfințitului Adrian a fost scos din sfântul lăcaș și a fost așezat pe un podium special amenajat. Aici, ierarhii amintiți au săvârșit slujba înmormântării călugărilor.

La momentul de rugăciune au participat peste 100 de preoți din Patriarhia Română, monahi și monahii, precum și sute de credincioși care l-au cunoscut, iubit și prețuit pe IPS Adrian. După săvârșirea slujbei, PS Varlaam Ploieșteanul a transmis mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

IPS Teofan a remarcat că fostul Arhiepiscop al românilor ortodocși din Franța și Europa Occidentală a avut o viață binecuvântată, pentru că Dumnezeu i-a binecuvântat mulți ani la Catedrala mitropolitană, bucurându-se de prezența moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva. A urmat cuvântul Înalt Preasfințitului Iosif, care a amintit că IPS Adrian Hrițcu a pus temeliile multor comunități, mai ales că vrednicul ierarh mutat la Domnul a rămas la Paris după ce s-a retras din scaunul arhiepiscopal, „ca o mărturie a trecutului, a tradiției, dar și a continuității românilor de mai bine de 170 de ani pe meleagurile Europei Occidentale“.

PS Ioachim Băcăuanul a menționat că retragerea Înalt Preasfințitului Adrian la Mănăstirea Pogleț a fost pricinuită de prietenia pe care ierarhul o avea cu un fost duhovnic al acestei așezări monahale, părintele Calistrat Ifrim. În același timp, PS Ioachim Băcăuanul a mulțumit ierarhilor, preoților și credincioșilor pentru că au venit la slujba înmormântării Înalt Preasfințitului Adrian.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro mihailt Generalitati 6 14.01.2011 22:11:54
Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere fragmente Stiri, actualitati, anunturi 0 13.09.2010 09:25:35
Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) cristiboss56 Resurse ortodoxe on-line 0 14.06.2010 17:59:31
Am noutati: cred ca stiu cine e NOI mq Generalitati 19 02.09.2009 13:54:01
Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! mihailt Generalitati 3 21.05.2009 21:43:39