Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Alte discutii > Vrajitoria
Subiect închis
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #21  
Vechi 19.05.2010, 21:49:59
Catisma Catisma is offline
Member
 
Data înregistrării: 14.05.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 93
Implicit

Eu l-am descoperit destul de târziu pe părintele Argatu. Când au început să se îndesească ciudăteniile - ce am perceput eu ca fiind îngrijorător, dar abia târziu mi-am dat seama că ele au apărut mult mai devreme (si dacă eram „în biserică”, cred că mi-as fi dat seama mai din timp si as fi luat măsuri imediat) -, „am luat măsuri” si m-am spovedit, mi-am schimbat viata (cum spuneam si mai devreme - făcând tot ce face un crestin obisnuit: rugăciuni, post, mers la biserică, am început să citesc etc etc) si tot am crezut că, încet-încet, lucrurile or să se rezolve.

Însă, la fel cum îti spuneam si tie, second_choice, probabil că undeva nu am tratat problema suficient de atent si de aplicat (eu am treabă, viata îsi urmează cursul, nu stai să numeri zilele cu pătanii si îti vezi de viata si activitătile zilnice normale); abia acum reflectez mai atent. Nu mă auto-invinuiesc mai mult decât e necesar, însă cred că am fost - tocmai - mai relaxată decât trebuia si asteptam ca problema „să treacă” - la urma urmelor, îmi făcusem datoria, nu?...

Nici acum nu-mi dau seama ce anume am gresit; trebuie să mai caut... si singurul răspuns este într-o seriozitate mai mare, pentru că problema e mai mare decât credeam si pe fundal sunt mai multe chestiuni care probabil îmi întârzie mie rezolvarea. Însă lăsând asta la o parte, eu zic ceva mai mult - asa cum mi s-a si indicat în câteva rânduri (dar, din păcate, n-am găsit „amatori”): îmi trebuie un om, care să mă îndrume ceva mai organizat, cum făcea Pr. Argatu, de exemplu. Sper să-l găsesc. Între timp, mă rog să rezist, o să merg înainte, că n-am încotro...

Si fiindcă tot suntem la cartea Părintelui Argatu... ca să vedeti cât de putin, de fapt, am răsfoit-o, tocmai am descoperit un paragraf interesant (minus episoadele spectaculoase, nu aici vreau să pun accentul), care pune în lumină un pic ce-am spus:

„Când apasă păcate grele din neam, ca ucideri multe sau vrăjitorie [vreau să spun că nu avem, practic, pe mai nimeni din familie care să fi mers la biserică, să se spovedească/împărtăsească si în general să aibă legătură cu credinta trăită, în vreun fel - în afară de (probabil) cea mai mare parte a femeilor, cu traditionalele pomeni si parastase etc - dar nici dintre ele nu credem că a fost vreuna spovedită când a murit], când apasă păcate personale foarte grele, sau persoanele asupra cărora s-au făcut vrăjitorie, dar ani în sir nu s-au dezlegat si au lăsat să stea la ei diavolul ani multi, acum, când vor să scape de diavol, trebuie post neîntrerupt mai multi ani la rând, cu multe zile de post negru L/M/V, cu perioade de post negru neîntrerupt, 3-7-9-14-21-30 de zile. După ce ai lucrat cu el sau după ce l-ai lăsat să stea la tine mai multi ani fiindcă nu te-ai dezlegat când ti l-a trimis, acum, când vrei să scapi de el, diavolul nu pleacă usor, trebuie un efort mai mare. Acesti oameni sunt chinuiti de diavol: nu dorm, nu mănâncă, îi saltă diavolul si apoi dă cu ei de pământ si de aceea fac fracturi repetate. Mi-a spus o bolnavă că după ce o ridică, nu stie niciodată pe ce parte va cădea. „Mă înconjoară o lumină puternică si mă saltă de pe scaun si apoi, când îmi dă drumul, nu stiu pe ce parte voi cădea. Vine o voce de bărbat si îmi porunceste să mă urc pe bloc si să mă arunc jos de acolo. Eu am refuzat, am zis că nu vreau. Îmi porunceste să-i leg vrăji vecinei. A zis că nu încetează să mă chinuiască până nu fac ceea ce îmi porunceste...” În fine, si continuă în acelasi fel. Nu asta e important. E o fază avansată în care să ne ferească Dumnezeu să ajungem, vreunul dintre noi.

Mi se pare însă interesant faptul că fenomenul persistă si cauzele pentru care se întâmplă acest lucru. Recomandările de mai devreme ale părintelui Argatu sunt pentru cei atacati brusc si în faze timpurii. La mine problema e mai „groasă” si se vede treaba că va lua timp să o rezolv. Doamne-ajută...

Si, în faza asta, cred că ajung să vorbesc despre persoana de care tot am pomenit, dar n-am apucat să povestesc. Comentariile recente în care se pune problema „prietenilor” m-au făcut să mă gândesc că, până la urmă, e util să spun si de ea.
  #22  
Vechi 19.05.2010, 23:34:07
Catisma Catisma is offline
Member
 
Data înregistrării: 14.05.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 93
Implicit „Prietena” - I

Am s-o numesc X., ca să nu dau nume.

Am să încerc să concentrez cât mai mult... nu stiu dacă o să reusesc.
Acum multi ani, lucram într-un proiect cu niste străini si ca multi care au făcut asa ceva, mi se întâmpla des să fac si organizare, nu numai traducere (căutat săli pentru seminarii, aranjamente cazare etc). Cu ocazia unui astfel de seminar, a trebuit să angajăm si doi interpreti. Am angajat două fete - una din ele era o fostă colegă de facultate, o cunosteam bine - iar cealaltă e această persoană de care spun.

Înainte de seminarul efectiv, a trebuit să ne întâlnim de câteva ori, noi trei, pentru că erau materiale de tradus (pentru prezentări etc). Ne-am înteles fără probleme si ne-am cunoscut un pic mai bine cu X.

În fine. A venit si vremea seminarului, care s-a tinut în altă localitate, nu în Bucuresti. La hotel, X. a stat în cameră cu fosta mea colegă de facultate.

După ce terminam lucrul, ne mai adunam la ele în cameră si mai trăncăneam, ca fetele. Până aici, toate bune si nimic deosebit. Desi, cu ocazia asta am constatat că X. avea un interes excesiv în ciudătenii si fenomenele paranormale, tot ce era misterios si ciudat; nu concepea să scape vreun episod din „Dosarele X.”, care rula pe vremea aceea, etc etc. Nu mai retin amănunte, însă stiu că mi-a făcut o impresie foarte puternică în sensul ăsta; avea ceva straniu si subtil ...întunecat. Si nu sunt chiar pe dinafară cu genul ăsta de literatură, citeam cărti de tipul ăsta pe vremea lui Ceausescu, gen OZN, etc, însă X. mi se părea deja prea mult. Cumva, nu era total „cu noi”.

Într-una din seri, fiind la masă, în hotel, cu toată lumea... eu eram la capătul mesei, vizavi de X. Practic, după fiecare din noi două nu mai stătea nimeni - fusese pusă o masă super-lungă pentru toti, iar după noi continua un spatiu bunicel, de vreo 5-6 scaune libere. În timp ce vorbeam si râdeam si etc, o văd pe X. că nu participa deloc (de fapt, mai întotdeauna părea un pic „altfel”, un pic plecată), nu gusta deloc ce se petrecea si parcă ceva era în neregulă. La un moment dat, o văd că-mi face semn si m-a rugat să ies un pic, că vrea să vorbească ceva cu mine.

Ne-am dus în cofetăria hotelului si ne-am asezat. Acolo, cu chiu cu vai, am reusit să pun cap la cap următoarea chestiune care, bineînteles, mi-a ridicat un pic părul măciucă (nu mai retin cum a curs exact dialogul, replică cu replică, dar asta e ideea): că cineva îi spusese lui X. să mă scoată afară din sală si să mă întrebe (ce avea ea de gând să mă întrebe, n-a mai apucat si sincer, nici nu vroiam să aflu!). Că din toate persoanele de la masă, cineva-ul ăla mă indicase pe mine. Practic, X. îmi sugera că acea „chestie” (vorbesc ca atunci, reactia mea de atunci) stătuse lângă mine, la acel capăt gol al mesei, unde ultimul scaun ocupat era al meu si mă arătase pe mine. „Cu mine” trebuia vorbit.

Bineînteles, eu am început să fac piruete si să o întreb, ti-a murit cineva, esti îndurerată după cineva... etc, etc. Nici nu vroiam să aud de vreo conversatie serioasă! X. era extrem de fermă si tot încerca să mă facă să înteleg că era vorba de cu totul altceva (desi n-a vorbit prea mult, însă era extrem de concentrată si decisă si cred stilul ei laconic era din cauză că nu reusea să-si dea seama cum să mă abordeze mai bine)... Când am început eu să o iau pe „arătură” si să încerc să abat discutia, reactia a fost foarte promptă: „Si tu mă crezi nebună!” Si am văzut că s-a supărat. Oricum, am refuzat orice „colaborare” si am văzut că nu mai îndrăzneste să insiste, indiferent ce-o fi fost. Si aici s-a încheiat toată discutia; ne-am întors înapoi la ceilalti.

Seminarul era de o săptămână. Către sfârsit, colega mea a trebuit să plece cu o zi mai devreme, asa că am rămas X. si cu mine să asigurăm traducerea pentru ziua de vineri. Deci X. a rămas singură în cameră.

Cu o seară înainte, stând si „socializând” cu totii, pe hol, chiar lângă camere - care asezati pe cele 2-3 fotolii (cele care sunt de obicei la fiecare etaj, lângă o măsută etc, lângă camere, la fiecare etaj, stiti cum e), care pe jos, care cu o bere etc, o vedem pe X. că iese din cameră, cu perna în brate si în pijamale - vroia să se ducă să doarmă în cameră cu o doamnă, una din participantele la seminar, pentru că după ce plecase colega mea, era clar că ceva nu era în regulă - îi era frică să stea singură în cameră. Avea un aer absolut bântuit. Stiu că mă uitam la ea - cum eram noi asezati în holul acela, pe jos etc, si ne uitam la X. ca la spectacol - cum iese si se duce în camera doamnei respective, iar apoi se întoarce, tot cu perna în brate; ceva nu îi convenise, probabil.

Vineri, a doua zi, ne-am văzut de muncă în ultima zi de seminar. X. avea aerul că traduce cumva „în aer”, fără legătură cu ceea ce se spunea, de fapt, iar în ziua aia chiar a prestat extrem de slab. Mă uitam la ea si nu-mi venea să cred. Vorbea de parcă însira niste cuvinte, ca în vis, fără noimă. Adică, aveau noimă, însă frazele pe care le însira ea nu aveau nici o legătură cu ce se spunea, „pluteau” pe deasupra mesajelor concrete. Pentru cei care nu stiu limba străină (cum erau multi români atunci, si mai sunt si acum), nu era sesizabil si „păcăleala” poate merge. Am stat ce-am stat si apoi n-am mai putut să o las, pur si simplu m-am gândit că-mi face praf seminarul si că nu puteam să stau cu mâinile încrucisate. Asa că m-am dus la organizatori si le-am spus, iar ei au oprit-o si m-au pus pe mine să traduc, evident...

În tren, spre casă, era foarte bosumflată - explicabil. Am încercat eu să mai fac conversatie cu ea si să-i arăt că nu e nimic personal (chiar am întrebat-o dacă mai e disponibilă altă dată; m-am gândit si eu, poate s-o fi simtit rău de data asta; data viitoare o merge mai bine! - si eu nebună; că era evident că ceva era în neregulă), dar nu era prea dispusă să stea de vorbă.

În fine. Seminarul ăsta avusese loc în martie. Prestatia ei mi-a lăsat o impresie foarte proastă si asa sustin si la ora actuală. De ce, de ne ce, îmi pare rău, dar n-a fost bine deloc. Stiu că am si comentat mai târziu, cu colega care plecase atunci mai devreme. De atât îmi aduc aminte. O singură dată. (Să-i fi spus ea ceva lui X.? Dar erau cunostinte noi, ele două, fată de noi, foste colege, care ne cunosteam de câtiva ani bunicei... În fine.) În iulie, mă trezesc cu un telefon si o voce foarte dură (as zice paranoiacă de-a binelea):

- Bună, sunt X.
- Care X.? (Nici nu mai stiam cine e...)
- X. Cutare. Si apoi a început direct: cât ai de gând să mă mai harasezi? etc etc... Am rămas interzisă si după ce am văzut că ridica tonul si era convinsă că eu o vorbesc pe ea de rău în fata lumii întregi - nu exista absolut nici un pic de loc pentru dialog - , pur si simplu i-am spus să nu mă mai sune si i-am închis telefonul.

Iarăsi, nu mai retin fiecare cuvânt, însă conversatia asta a fost foarte scurtă si pur si simplu înfricosătoare. Am sperat din tot sufletul să nu mă mai sune (si nu m-a mai sunat), iar apoi am lăsat povestea asta urâtă, în spate.

(continui în postarea următoare)
  #23  
Vechi 19.05.2010, 23:34:54
Catisma Catisma is offline
Member
 
Data înregistrării: 14.05.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 93
Implicit „Prietena” - II

Mai târziu m-am întâlnit cu o prietenă bună de-a ei, pe care, tot asa, o mai angajasem noi la niste traduceri, si mi-a spus că X. era în spital. Nu era prima dată. Îmi amintesc vag că mai auzisem lucrul ăsta, cred că tot de la ea (această prietenă). Că „aude voci”... Că se referise la noi, exprimându-se la modul: „ce-i făcusem noi” (adică noi, ăstia, care organizasem seminarul - ulterior, unul din străini mi-a spus că a început să o chestioneze/încurce/testeze pe X. în timp ce traducea, pentru că pur si simplu „s-a prins” că nu mergea traducerea si că X. bâiguia nonsensuri - atunci am înteles de ce fusese atât de pornită; pe lângă mine, o mai taxase si străinul, care îsi dăduse seama că „plutea” deasupra seminarului si nu transmitea mesajele deloc).

Deci, „întâlnirea” mea cu X., fata cea bântuită, s-a terminat pe o notă foarte urâtă, de conflict acut.

Nu stiu dacă X. avea (doar) cosmaruri sau vise neplăcute. X. auzea lucruri pe trezie. Nu stiu dacă ajunsese să si vadă lucruri. Evident, habar n-am cum ajunsese să fie într-atât de „avansată” (în sensul rău, desigur) în asemenea invazii demonice, însă stiu că si la ora respectivă, m-am mirat - si mă mir si acum, foarte mult - cum de nu s-a gândit să apeleze la un preot. Pentru că sunt destul de sigură că nu a făcut-o; X. nu avea nici în clin, nici în mânecă, cu credinta. Românii, de fapt, nici nu erau încă foarte înclinati spre linia asta, în anii aceia. Chiar dacă nu eram atei si stiam noi, în general, cam de ce tinem, ca natie (respectiv, credinta ortodoxă), mediul din Bucuresti de la ora aceea, cel putin, era preocupat de găsirea unui loc de muncă si de a face bani; aveam „griji”, nu ne stătea mintea la biserică.

Deci, ultima oară când am văzut-o, X. deja nu mai putea presta normal. Ultima oară când am auzit de ea, era în spital (pentru a nu stiu câta oară), pe sedative si ce i-or mai fi dat. O legumă. Auzea voci în continuare, îmi închipui că somnul era la fel de dat peste cap. Oricum, scoasă din sistem. Scoasă din societate si din munca productivă.

Am uitat să spun că X. avea permanent cearcăne si avea aerul unui om obosit. O vorbă a ei, spusă ca-ntr-o doară, când mai stăteam noi de vorbă, si prin care ea poate credea că nu dezvăluie nimic, dar care capătă greutate în context, a fost: „am renuntat să mai lupt”. Era un om care depusese armele, însă foarte alertă la tot ce însemna stranietate si „semnale” din afară. Mă întreb si acum cum n-a văzut legătura - că îi era rău tocmai din cauza asta. Dar era mult prea receptivă la „ce i se spunea”. Nici nu vreau să-mi imaginez în ce lume ajunsese să trăiască si cât de înlăntuită era de grozăviile astea. Cum îi numea Părintele Cleopa, parcă... dacă-mi amintesc bine... „înselătorii acestui veac”, sau ceva în genul ăsta.

Deja, la ora respectivă, eram uluită de cum putea să persiste atât de mult în fascinatia si pasiunea ei pentru niste „energii”, „entităti”, în sfârsit, un „domeniu” care erau clar ceva straniu, obscur si nu avea legătură cu viata. Repet, citisem si eu „la viata mea” multă literatură ozn etc, însă nu mi-a plăcut să amestec lucrurile niciodată, iar să merg până într-atât de departe încât să mă domine concret această „zonă” de interes, nici nu-mi trecea prin cap. Simplificând, întotdeauna tineam la deviza „Mortii cu mortii, vii cu vii”. Două planuri diferite, care nu trebuie amestecate. Si asa consider si acum. Dacă mâine ar dispărea necazurile mele, as fi cea mai fericită. Nu cred că sunt nici amuzante, nici fascinante, nici interesante, ba chiar sunt plictisitoare. Mai mult: sunt o pacoste! si nu le doresc nimănui. La câte necazuri si ciondăneli avem la serviciu, câte vrăji ar trebui să trimitem...?!

Revenirea la ortodoxie a însemnat, printre altele, o bucurie si o confirmare si din acest punct de vedere. Încercând să „scormon” împreună cu un prieten si să găsesc explicatii pentru episoadele bizare care începuseră să mi se întâmple des în 2005, am ajuns să aflu de Pr. Seraphim Rose, de exemplu si de un text extraordinar al lui, cât se poate de revelator si care mi-a edificat o dată pentru totdeauna acest capitol tentant al literaturii ozenistice/paranormale si în care destui adolescenti ne-am legănat imaginatia pe timpul lui Ceausescu.

În fine, revenind la X., de-a lungul anilor, constat că am ajuns în acelasi stadiu. Încet-încet, m-am confruntat cu forme - mai atenuate, ce-i drept -, ale fenomenelor pe care le avea ea. Nu vreau să se înteleagă că am stat si am urmărit lucrul ăsta. Cum spuneam, după telefonul ăla, abia asteptam să nu mai aud de ea. Iar pentru lucrurile care au urmat, foarte rarefiat, mai întâi, iar apoi cu frecventă din ce în ce mai mare, mi-a luat foarte mult timp să le iau în serios. Practic, in 97 până în 2005. Mi-a trebuit o îngrijorare zdravănă ca să mă dezmeticesc, în sfârsit, si să mă spovedesc pentru prima oară, în 2006.

Personal, cred că lucrul care m-a tinut până acum să nu repet „pattern”-ul lui X. si să ajung în spital a fost faptul că am trecut „macazul” imediat pe ortodoxie. N-am nici o îndoială.

Închei aici, pentru că e târziu. Doamne-ajută.
  #24  
Vechi 20.05.2010, 00:00:37
Catisma Catisma is offline
Member
 
Data înregistrării: 14.05.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 93
Implicit Multumesc

Citat:
În prealabil postat de claudiuremus Vezi mesajul
Cand dupa mult timp am inceput sa ma spovedesc si sa ma impartasesc problemele se accentuau.
Dragă Claudiu,

Îti multumesc pentru mesaj. Din postările mele din seara asta, probabil îti dai seama că am făcut multe din lucrurile pe care le descrii. Stiu de rugăciunea de la sfârsitul Acatistului Sf. Ciprian si Iustina; nu-ti fă griji, nu o citesc. Stiu problema. Crede-mă, până să fiu obosită asa cum sunt acum, am citit si am căutat cât mai multe informatii, să mă edific... Mă felicit, într-un fel, acum, că n-am stat degeaba si că am citit si am tot citit; acum nu stiu dacă as mai fi avut sporul si starea necesară (de odihnă) pentru a citi.

Îti multumesc mult pentru toate încurajările si stiu că ai dreptate în tot ce spui. Asa este; citesc si paraclise ale Maicii Domnului, am si mai multe icoane sfintite în casă, inclusiv cu Maica Domnului.

Ce să spun... Merg înainte. Că n-am încotro. Azi-noapte, iarăsi m-a trezit până pe la 4:00. Dormisem fără necaz, două nopti anterioare. Uneori mă gândesc că mă mai lasă să îmi mai „încarc bateriile”, ca să aibă de unde mă stresa, iarăsi. Totul e de bun-simt, cred, si cât se poate de simplu. Încă o dată, ortodoxia e vie si a nu crede în aceste lucruri, e acelasi lucru cu a nu crede în îngeri, si atunci degeaba ne mai numim crestini/ortodocsi.

M-a ajutat mesajul tău, Claudiu, da, să fii sigur, asa cum m-au ajutat toate celelalte mesaje din partea celor care au trecut prin asa ceva sau pur si simplu, cei care au lăsat un cuvânt de încurajare.

Sper să găsesc un duhovnic puternic si să se spargă problema asta odată.
Doamne-ajută. Dumnezeu să ne ajute pe toti.

Cu drag.
  #25  
Vechi 20.05.2010, 11:40:20
claudiuremus claudiuremus is offline
Member
 
Data înregistrării: 29.03.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 37
Implicit Nu deznadajdui

Daca ai cunostinta despre tot ce mi-ai raspuns,atunci esti cu siguranta pe drumul cel bun.In legatura cu acel aspect,,ma lasa sa-mi incarc bateriile",iarta-ma dar lucrurile stau altfel:nu el te lasa sa-ti incarci bateriile,ci el este dezorientat,derutat,atat stie sa faca,atata putere are,tu ai inceput deja sa joci in terenul lui.Dar sa nu te sperii,daca in echipa lui se vor face schimbari (adica alte atacuri de alta natura ),regulile jocului raman aceleasi:credinta,nadejdea si dragostea in Iisus Hristos.Cu cat lupta va fi mai apriga cu atat victoria va fi mai dulce.Am o curiozitate:eu stiu ca Parintele Argatu (un traitor de altfel),facea foarte frecvent Molitfele Sf. Vasile cel Mare;poate ai participat si tu la astfel de slujbe (nu la parintele Argatu,se-telege ),dar nu cumva din curiozitate sau din nestiinta ,sau din indemnul cuiva ai citit si tu acele Molitfe?
Pentru ca daca o viespe te bazaie si te deranjeaza,tu nu bagi mana in tot stupul sa-l omori,pentru ca atunci toate iti sar in cap si te musca.Parintele Argatu stia sa se fereasca de aceste atacuri,avea tot ,,echipamentul" cu el,dar noi nu;noi trebuie sa omoram viespile una cate una.Roaga-te si Sf. Atanasie Athonitul,cel care a zidit prima manastire in Muntele Athos,Manastirea Marea Lavra. Si el i-a batut pe draci (la propriu) de se urcau dracii pana in varful chiparosului din curtea manastirii,iar partea pe care se urcau a ramas uscata pana in ziua de azi.Marturie sta chiparosul de mai mult de o mie de ani,jumatate verde jumatate uscat.Pai nu l-am vazut?
Nu stiu din ce oras esti,dar iti recomand sa dai o fuga pana la Manastirea Sihastria,si sa-l cauti pe Parintele duhovnic Ciprian.
Iti mai sugerez un lucru,si anume ca in tot ceea ce faci,in toate planurile tale in legatura cu aceasta lupta (calatorii,cautarea unui duhovnic,perioadele de timp) ,sa nu le dezvalui nimanui,sa le stii numai tu,pentru ca diavolul nu ne cunoste gandurile,dar poate zadarnici planurile noastre,odata ce le afla.O sa ta convingi de asta.
Inchei aici cu indemnul Mantuitorului nostru Iisus Hristos : ,,Indrazniti,Eu am biruit lumea"
Doamne-ajuta.
  #26  
Vechi 20.05.2010, 13:49:19
Catisma Catisma is offline
Member
 
Data înregistrării: 14.05.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 93
Implicit Bine, Claudiu, multumesc

Citat:
În prealabil postat de claudiuremus Vezi mesajul
Daca ai cunostinta despre tot ce mi-ai raspuns,atunci esti cu siguranta pe drumul cel bun.In legatura cu acel aspect,,ma lasa sa-mi incarc bateriile",iarta-ma dar lucrurile stau altfel:nu el te lasa sa-ti incarci bateriile,ci el este dezorientat,derutat,atat stie sa faca,atata putere are,tu ai inceput deja sa joci in terenul lui.
Păi e logic, Claudiu, că altfel m-ar omorî dacă ar veni noapte de noapte, dar nu-l lasă Dumnezeu. Asa că mai am momente de respiro, după care calvarul o ia de la capăt. Sunt entităti logice ca oricare alta si extrem de viclene; asta o spun părinti avansati, nu noi.

Eu nu joc în terenul nimănui. Îmi duc doar chinul înainte, ca un bou la jug si sper să se termine într-o zi. Experienta asta sigur mi-a pus în lumină viata altfel; cu sigurantă, prioritătile mele sunt altele si lucruri pe care le consideram importante înainte nu mai au acum nici o relevantă. Cel mai important e să dorm, să fiu sănătoasă si să-mi văd de viata mea. Nici nu stim cât de pretioasă e fiecare clipă si ce dar mare e de la Dumnezeu. Le luăm pe toate ca lucruri firesti: că suntem sănătosi, că mergem pe picioarele noastre, că putem pune capul pe pernă seara, oricât de mult, poate, ne-am bătut joc de ziua respectivă, că ne putem trezi dimineata si bucura de un geam deschis si de razele soarelui, de frunze, de păsări, că interactionăm cu oamenii si ne purtăm cu ei mai bine sau mai rău, că putem mânca, dormi, sau pierde timpul când dorim. Si tot nu suntem multumiti. În schimb, strâmbăm din nas, cârtim mereu si ne acrim singuri, în loc să ne folosim talantul si să lucrăm cu ce avem si să-i multumim lui Dumnezeu că ne putem bucura de viată, asa cum este.

Stai linistit că nu citesc Moliftele Sfântului Vasile... Crede-mă, când ai probleme, citesti tot ce poti si încerci să te informezi cât mai mult.

Am să încerc să merg si la Sihăstria, mi-ar plăcea foarte mult. As mai avea si altele dar, vorba ta - mai precis, vorba Părintelui Arsenie Boca :) - nu o să-mi spun planurile aici, tocmai pentru că diavolul mă aude si va încerca să-mi pună piedici. :)

Mă gândeam aseară când ai mentionat că te-a ajutat Maica Domnului. S-a milostivit de tine, esti un fericit! Eu încă sunt în stadiul în care simt că sunt absolut singură, si dacă n-ar fi credinta, as spune că nu mă aude nimeni. Relatia mea cu divinitatea e subredă rău; vai de capul meu. Dar nu disper, am mai spus si o mai spun...

„Tine-ti minea în iad si nu deznădăjdui”, stim bine cine zicea asa.

Doamne-ajută.
  #27  
Vechi 20.05.2010, 14:05:47
Catisma Catisma is offline
Member
 
Data înregistrării: 14.05.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 93
Implicit Rectificare

O mică rectificare apropo de prietena X. ... Spuneam că nu stiu dacă si vedea lucruri, dar am pierdut din vedere că ea văzuse pe „cineva” care mă arătase pe mine, atunci, la masă. Auzea si vedea fel si fel de chestii, ziua în amiaza mare, cum s-ar spune...

Nu mă gândesc la ea la modul obsesiv. Mi-e milă de ea si-mi pare rău cum a ajuns. Dar se vede treaba că paranormalul si credinta adevărată „nu se pupă” si s-a lăsat atrasă si captivată de o zonă care o fascina, până a devenit captivă.

Bineînteles, în toată această poveste, continui să propun o lectură crestină si nimic altceva. Apropo de comentariul referitor la faptul că problema mea e una complexă, atât de natură duhovnicească, cât si psihică, pot spune că eu cred că e o afirmatie valabilă, în măsura în care, desigur, aceste „atacuri” speculează fondul uman existent si tot ceea ce înseamnă el. Se joacă dracul cu omul? Cu slăbiciunile, cu înclinatiile, cu gândurile*, cu patimile lui? Solicită resorturile intime ale omului? Apasă pe pedale? O, da.

_______________


*„Nu este de mirare că puterile văzduhului au astfel de cunostinte, când vedem că foarte adesea, oameni cu simtul observatiei mai dezvoltat cunosc starea noastră lăuntrică după chipul si manifestările din afară. Cu atât mai mult pot observa acestea ele, care, duhuri fiind prin natura lor, fără îndoială că sunt mai pricepute si mai pătrunzătoare decât oamenii.” (Avva Serenus - din „Convorbirile duhovnicesti” ale Sf. Ioan Casian)
  #28  
Vechi 20.05.2010, 14:19:16
Catisma Catisma is offline
Member
 
Data înregistrării: 14.05.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 93
Implicit Apropo de bătăi în usă...

...Să stiti că poate să sune si soneria. (N-am avut asa ceva, slavă Domnului...)

Iarăsi, din părintele Argatu:

7) Poate auzi soneria de la usă:

a) Dacă sună o dată, este un hot. Este bine să aprinzi luminile, să faci zgomot, ca să fugă.

b) Dacă sună de două ori, este de la diavol. Îl alungi cu tămâie, rugăciuni, semnul Sfintei Cruci. Zici de 3 ori: „În numele Mântuitorului Iisus Hristos, pleacă de la mine si de la casa mea. Pe pustiu să te duci si aici să nu te mai întorci.

c) Dacă sună de trei ori, este un înger. Fii atent, că îti aduce ceva, te avertizează de ceva.

Punctele b) si c) se referă la faptul că soneria sună singură, nu sună o persoană. [...]”.

Adaug o mică întrebare retorică: când am zis eu că la mine, bătăile în usă erau la usa de la intrare?

Doamne-ajută.
  #29  
Vechi 21.05.2010, 05:40:25
CosboCan CosboCan is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 23.04.2010
Mesaje: 5
Implicit

Revin, Catisma, la ideia initiala, invartitul in cerc... Mai multe rugaciuni, mai multe acatiste si paraclise. Fara indrumare duhovniceasca... Imprimi tensiune si viteza excesiva punctului de pe cerc, pentru a reveni de unde ai plecat.

Castiga aghi, pentru ca bati pasul pe loc. Datorita vitezei te prinde mai rar, uneori mai poti dormi, dar jocul ii place, fi sigura de asta. El stie ca in felul acesta te vei dezintegra, e o chestiune de timp.

Castiga si casa. Caramida intai fiind, are cinstea de a nu fi lasata singura trei zile. Batranii neamului ar fi gelosi pe ea.

Sunt si altii, mai incercati ca mine, care-ti recomanda saltul la o manastire. Cartile sunt bune, ti-au dat sensul. Se afla si in manastiri destule, dar o manastire numai cu volume ar fi un non sens. Manastirile au ceva in plus: calugarii si viata subtire, duhovniceasca. Un alt univers care te asteapta, pentru pasul tau spiritual inainte. Pentru iesirea din cerc. Pentru a urma sensul, pe care l-ai aflat deja.

Cartea parintelui Argatu nu est un retetar. Nu este Sanda Marin. Duhovnicii de la Vervent (de exemplu) ti-o vor putea traduce. Sau translator fiind, o vei putea talmaci, dupa ce un "Vervent" va deveni a doua caramida importanta in viata ta.

Iti multumesc pentru cele scrise, iarta-mi insistenta, promit sa nu mai revin. Multa bafta in crucea minunata pe care Iisus ti-a dat-o. Fara ea, repet, nu ai fi ajuns aici. Si ajunsa aici, fara ea, nu vei continua, asa cum se asteapta de la tine.
  #30  
Vechi 21.05.2010, 09:55:39
anita anita is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 28.06.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.734
Implicit

[quote=Catisma;248290][quote=Jane Says;247995]Dar zgaltaielile acelea nu sunt de fapt nistre tresariri din somn?
Citat:

Nu, nu sunt niste tresăriri în somn. Tresăririle sunt tresăriri, iar zgâltâielile sunt altceva. Sunt miscări mai ample, uneori atât de ample, încât te doare fruntea de la lovitură si te trezesti din cel mai adânc somn. Uneori miscarea e atât de puternică, încât îti deplasezi mâna sau piciorul pe distante anormal de mari pentru o „tresărire”, sau îti sar în sus, sau îti clăntăne efectiv dintii - scurt - în urma socului miscării.

Multumesc pentru bunăvointă, dar nu explicati fenomene prin care n-ati trecut, că nu ajută cu nimic, din păcate...

Pentru a vă exemplifica cel mai bine, rugati pe cineva să vă scuture de umăr sau să vă lovească în timp ce dormiti.

Încă o dată, sunt aici pentru sfaturi de ordin duhovnicesc, nu pentru medicamente. Acelea sunt pur fizice - în stadiul în care sunt în prezent - si o să mă interesez si de ele, că n-am încotro, sunt om si sunt făcută si din carne.

Doamne-ajută.
Draga mea ,
Din ce spui tu poate fi vorba de farmece ,deoarece aceste fenomene ar trebui sa dispara odata cu mersul la biserica si spovedanie deasa.
Daca farmecele sunt facute in mod repetat raul persista.
Parintele meu duhovnic spunea ca prin spovedanie deasa ,el recomanda odata la 40 de zile , farmecele nu mai au putere.
La fel ,poti odata pe an sa faci o spovedanie generala dupa un indreptar.
Sfantul Maslu e foarte bun deasemeni.
Ar trebui sa te gandesti cam de la cine vin aceste rautati si sa incerci sa te rogi pentru acea persoana.
Este bine si la manastire sa mergi ,poate gasesti o manastire mai aproape de orasul tau.
Ai facut bine ca te-ai dus la baiatul par.Argatu ,cred ca la cel de la Slobozia Ciorasti ,de langa Focsani.
Doamne ajuta !
Subiect închis

Tags
chinuiri de la diavol, farmece, părintele argatu, privare de somn, vraji

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Despre vraji si necazuri de la diavol. Povestea mea (2) Catisma Vrajitoria 54 06.11.2017 03:34:18
despre vraji, farmece sadiy Generalitati 7 11.10.2011 12:49:26
Despre Vraji patinina34 Vrajitoria 18 22.06.2010 21:06:43
Despre vraji -parintele Argatu idealist Vrajitoria 1 14.05.2010 13:57:13