De ce?

[hmiron]

Azi am primit o veste cutremuratoare. Vecinul meu, Cristi, 35 de ani, a avut azi noapte un accident rutier. In masina se aflau sotia sa impreuna cu fiul lor in varsta de 5 ani. A supravietuit doar sotia, care se afla in stare grava la spital.

Mama lui Cristi, o femeie batrana si paralizata, cred ca se va prapadi si ea cand va afla vestea ca fiul si nepotul ei drag au pierit intr-un mod atat de violent.

Cristi se intorcea de la un parastas al unui unchi de-al sau si conducea baut. Din cauza bauturii, vitezei si carosabilului ud dupa aversa de azi noapte, BMW-ul pe care-l conducea a intrat intr-un copac.

Sunt absolut consternat, socat, bulversat. Ma intreb tot timpul de ce s-a intamplat asa ceva si stiu ca nu voi gasi raspuns.

Cu totii ne ducem la un moment dat, dar este absolut ingrozitor sa te duci atunci cand ai doar 5 ani si n-ai avut dreptul sa traiesti, sa intelegi macar ceva din viata asta nenorocita.

De ce alternativele mamei acum sunt moartea sau o viata traita intr-o durere absolut sfasietoare, stiind ca un singur eveniment nenorocit ti-a lasat casa goala, ti-a luat familia de langa tine? De ce o mama traieste sa-si vada fiul si nepotul cum se duc? De ce sunt oamenii pusi in situatii din astea?

Toata porcaria asta nu face altceva decat sa imi intareasca credinta ca nu exista dreptate pe lume, nu exista nici o logica, nu exista nimic. Suntem niste muste ce zburam brownian sub o cupola de sticla si odata la ceva timp cate una se izbeste de pereti, absolut la intamplare. Universul e haos.

[georgeval]

Aceasta intamplare tine de pedagogia lui Dumnezeu, la care omul trebuie sa se ridice prin rugaciune. Pot sa spun ca in acest caz Dumnezeu este de vina? sau ca nu exista? Cred ca ar fi nedrept sa spun ca lumina este cauza intunericului. Nenorocirea a fost ingaduita de Dumnezeu, insa nu El este autorul. De ce acum a plecat micutul si nu altcineva? sunt aspecte la care nu vom gasi raspunsuri multumitoare. Este foarte greu sa inteleg ca printr-un rau care se abate asupra mea este si o intentie buna a lui Dumnezeu.

[eu-cristina83]

În prealabil postat de hmiron

Azi am primit o veste cutremuratoare. Vecinul meu, Cristi, 35 de ani, a avut azi noapte un accident rutier. In masina se aflau sotia sa impreuna cu fiul lor in varsta de 5 ani. A supravietuit doar sotia, care se afla in stare grava la spital.

Mama lui Cristi, o femeie batrana si paralizata, cred ca se va prapadi si ea cand va afla vestea ca fiul si nepotul ei drag au pierit intr-un mod atat de violent.

Cristi se intorcea de la un parastas al unui unchi de-al sau si conducea baut. Din cauza bauturii, vitezei si carosabilului ud dupa aversa de azi noapte, BMW-ul pe care-l conducea a intrat intr-un copac.

Sunt absolut consternat, socat, bulversat. Ma intreb tot timpul de ce s-a intamplat asa ceva si stiu ca nu voi gasi raspuns.

Cu totii ne ducem la un moment dat, dar este absolut ingrozitor sa te duci atunci cand ai doar 5 ani si n-ai avut dreptul sa traiesti, sa intelegi macar ceva din viata asta nenorocita.

De ce alternativele mamei acum sunt moartea sau o viata traita intr-o durere absolut sfasietoare, stiind ca un singur eveniment nenorocit ti-a lasat casa goala, ti-a luat familia de langa tine? De ce o mama traieste sa-si vada fiul si nepotul cum se duc? De ce sunt oamenii pusi in situatii din astea?

Toata porcaria asta nu face altceva decat sa imi intareasca credinta ca nu exista dreptate pe lume, nu exista nici o logica, nu exista nimic. Suntem niste muste ce zburam brownian sub o cupola de sticla si odata la ceva timp cate una se izbeste de pereti, absolut la intamplare. Universul e haos.

Ba se exista dreptate pe lume dar noi nu suntem capabili sa o intelegem. La Judecata de apoi ce o sa spunem? Doamne, eu nu am gresit, aici am fost fortat de situatie, aici am vrut sa fac bine si a iesit rau, dar eu nu am gresit deloc, am fost un om bun? Cred ca ar trebui sa spunem da, Doamne, am gresit aici si aici, am pacatuit, TU AI DREPTATE, dar invata-ma sa INTELEG DREPTATEA Ta. Asa ar fi normal sa facem....

[Noesisaa]

De ce, de ce...din cauza prostiei. Viteza + bautura...oare cati oameni mai trebuie sa moara ca sa intre in capul oricarui roman ca NU E BINE. Cand o sa inteleaga ca daca ai pus gura pe bautura, chiar daca nu te simti beat, nu mai pui mana pe volan orice ar fi??? Si asta nu de frica amenzii, ci de frica mortii careia nu poti sa ii dai spaga. Din pacate suntem liberi sa alegem ce vrem sa facem, dar rasplata pentru aceste alegeri vine, si din pacate mai sufera si altii de langa noi. Saracul baietel e victima inconstientei tatalui lui. Dumnezeu sa ii odihneasca!

[LapetiteMoc]

Offffff, din pacate acesta e crudul adevar, cel descris de Cristina.

Suntem liberi, alegem singuri ce cai urmam ignorand consecintele. Dumnezeu sa-i ierte!

Dumnezeu sa-i ierte!
De ce nu intrebi pe Domnul daca exista sau nu, daca e drept sau nu?
Si eu am avut ganduri din astea. Maica Siluana (nu stiu daca o cunosti, mie mi-e tare draga) spune sa ne asezam in fata icoanei si sa-I spunem: "Nu cred ca existi, nu cred ca ma iubesti, vreau sa ma cert cu Tine!"sa-I spunem tot ce credem, tot ce simtim, numai sa fim sinceri....si El o sa-ti raspunda.

[Fani71]

Da, exista o responsabilitate a actelor noastre, iar Dumnezeu, odata lanasata roata lumii cu raul in ea, nu intervine decat in mod exceptional pentru a miscora consecintele negative ale actelor rele sau iresponsabile. Intervine insa in mod subtil, tainic, pentru a intoarce raul spre bine, a folosi raul ca o trambulina spre evolutia noastra (dupa principiul 'cu moartea pe moarte calcand').

Este valabil si pentru situatii in care responsabilitatea este mai greu de vazut, mai ascunsa.
De exemplu pentru un om bolnav de o boala mortala, incurabila, dar nu prin contagiune. De ce sotia si copilul lui ar putea si in acest caz, in care nu este nimeni 'de vina', ajunge sa ramana singuri? Aici, responsabilitatea directa a cuiva este mai putin vizibila. Insa se stie (si medicina moderna recunoaste asta) ca bolile au mecanisme sufletesti ascunse. Ele apar din cauza raului colectiv prezent in umanitate, rau pe care o persoana il manifesta in mod sacrificial, intr-un fel, nu neaparat din vreo vina proprie. Suntem toti legati intre noi, nu suntem indivizi autonomi. (Sa nu uitam ca legea asta are si efecte pozitive - tot ce primim de la stramosi si societate ca efect benefic) Este greu cand te afli tu insuti intr-o asemenea situatie, bineinteles, si este poate usor sa teoretizezi la rece.

Eu stiu, hmiron, ca intrebarea este pusa de un ateu si incerc doar sa expun un punct de vedere crestin. Bineinteles, un adevarat raspuns il putem gasi doiar fiecare in viata noastra, nu ajunge un raspuns teoretic sau teologic, care nu va convinge pe cineva care nu crede in Dumnezeu.

Asta este si sensul cartii lui Iov din VT: pana la urma, ce raspuns ii da Dumnezeu lui Iov? Mai intai critica din start toate teoriile prietenilor lui (ca raul care i se intamplase lui Iov ar fi fost o pedeapsa de la Dumnzeu, sau urmarea mandriei lui Iov). Apoiu, ii spune: Unde erai tu cand am facut lumea? (etc) Nu ii 'raspunde' in sens rational, discursiv. Insa Iov se simte impacat si multumit cu acest raspuns. De ce? Pentru ca Dmnezeu i s-a aratat; i-a VORBIT.

Raspunsul ultim la 'problema raului' este personal, neexprimabil in cuvinte, si se gaseste in Intalnirea personala a omului cu Dumnezeu.

În prealabil postat de hmiron

Azi am primit o veste cutremuratoare. Vecinul meu, Cristi, 35 de ani, a avut azi noapte un accident rutier. In masina se aflau sotia sa impreuna cu fiul lor in varsta de 5 ani. A supravietuit doar sotia, care se afla in stare grava la spital.

Mama lui Cristi, o femeie batrana si paralizata, cred ca se va prapadi si ea cand va afla vestea ca fiul si nepotul ei drag au pierit intr-un mod atat de violent.

Cristi se intorcea de la un parastas al unui unchi de-al sau si conducea baut. Din cauza bauturii, vitezei si carosabilului ud dupa aversa de azi noapte, BMW-ul pe care-l conducea a intrat intr-un copac.

Sunt absolut consternat, socat, bulversat. Ma intreb tot timpul de ce s-a intamplat asa ceva si stiu ca nu voi gasi raspuns.

Cu totii ne ducem la un moment dat, dar este absolut ingrozitor sa te duci atunci cand ai doar 5 ani si n-ai avut dreptul sa traiesti, sa intelegi macar ceva din viata asta nenorocita.

De ce alternativele mamei acum sunt moartea sau o viata traita intr-o durere absolut sfasietoare, stiind ca un singur eveniment nenorocit ti-a lasat casa goala, ti-a luat familia de langa tine? De ce o mama traieste sa-si vada fiul si nepotul cum se duc? De ce sunt oamenii pusi in situatii din astea?

Toata porcaria asta nu face altceva decat sa imi intareasca credinta ca nu exista dreptate pe lume, nu exista nici o logica, nu exista nimic. Suntem niste muste ce zburam brownian sub o cupola de sticla si odata la ceva timp cate una se izbeste de pereti, absolut la intamplare. Universul e haos.

O singura remarca fac si eu aici si-anume: in negrele momente trecute ale viatii mele,aveam nevoie de explicatii care sa-mi justifice dorinta de a trai in continuare.Ca atare,am pus mine pe biblie si am inceput cautarile .Si ceia ce am gasit atunci si care m-a intarit in acea perioada a fost versetele din VT in care Dumnezeu ne graieste asa : ''voi pedepsi pe parinti prin copii pina la al 7-lea neam si Ma milostivesc pina la al 10-lea neam''
cam asa scrie...deci,inteleging ca am de ISPASIT m-am resemnat,chiar daca NU INTELEGEAM de ce.Poate ca asta o va ajuta.
Amin.

[Florin-Ionut]

"Un calugar din Egipt, mergand la Alexandria sa-si vanda lucrul mainilor sale -ca lucra la cosnite -, a vazut o inmormantare. Murise ighemonul acelei cetati, un mare pagan, care omorase mii de crestini, ca era pe timpul marilor persecutii. Era o zi frumoasa si mergea tot orasul dupa el, il ducea la groapa.

Cand a ajuns acasa, un pustnic mare, care vietuia in pustie de 60 de ani si traia numai cu radacini si cu ce gasea prin pustie, a fost gasit mancat de o hiena. Atunci s-a gandit calugarul: ”Ighemonul, care a omorat mii de crestini, cu cata cinste mergea la groapa, iar asta care a slujit lui Dumnezeu 60 de ani si a trait numai in post si rugaciune, a fost mancat de hiena! Ce fel de judecati are Dumnezeu? Mi se pare ca Dumnezeu fiind prea bun, ingaduie si lucruri nedrepte. Am sa ma rog lui Dumnezeu sa-mi arate cum sunt judecatile lui, ca si unii oameni judeca impotriva proniei, a purtarii de grija a lui Dumnezeu. Cutare este rau, este pacatos, si-i merge bine. Altul este bun, dar copiii ii sunt rai, femeia ii este bolnava, iar el scapa de un necaz si da peste altul. Unul este rau si traieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roaga lui Dumnezeu, posteste, si numai de scarbe da, iar altu-i rau, injura, bea si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu”.

Si asa calugarul a observat multe lucruri de acestea, cum zice la proorocul Ieremia” “Doamne, ce este, caci calea celor rai sporeste si calea celor drepti totdeauna este in necaz”? Si din ziua aceea a inceput sa se roage “Doamne, arata-mi judecatile Tale, ca sa nu judec!” Si a inceput a se ruga calugarul acela lui Dumnezeu sa-i arate judecatile Lui; cum de unul, saracul, care-i sfant si drept, este bolnav, sufera, da de necazuri, de scarbe, iar altul pacatos isi face de cap, este sanatos si bogat, are trecere, ajunge mare in dregatorii, in cinste, si in toate ii merge bine. Si s-a rugat calugarul mult timp lui Dumnezeu sa-i arate cum sunt aceste nedreptati, ca cei buni de multe ori dau de greu si celor rai le merge bine. “Sa-mi arate Dumnezeu judecatile Lui, ca si eu de multe ori m-am tulburat de lucrul acesta, ca am vazut multe nedreptati, pe care mi se pare mie ca Dumnezeu le-a ingaduit”. Iar Preabunul Dumnezeu, fiindca omul nu stie judecatile Lui, i-a aratat intr-un chip ca acesta judecatile Sale , desi putea sa-l piarda pentru aceasta iscodire, ca voia sa stie tainele lui Dumnezeu, pe care nu le stiu nici ingerii. Dar pentru ca-l iubea, caci avea viata sfanta, a vrut sa-l intelepteasca, caci judecatile lui Dumnezeu nimeni nu le poate sti.

Odata a plecat pustnicul singur la Alexandria sa-si vanda cosnitele, era cale de trei zile. Dar cum a pornit de la pestera lui, intr-o poiana frumoasa, i-a iesit in cale un alt calugar, tanar, foarte frumos.

- Blagosloveste, parinte!

- Domnul, fiule sa te blagosloveasca!

- Unde mergi, parinte?

- Ma duc pana la targ, sa-mi vand lucrul mainilor.

Ei vindeau cosnitele si cumparau paine, faceau pesmeti, si se hraneau cu verdeturile care le mai gaseau prin pustie.

- Parinte, eu tot la Alexandria merg.

- Slava lui Dumnezeu ca am tovaras de drum!

Dupa ce i-a luat sarcina batranului, calugarul cel tanar i-a spus:

- Parinte, uite ce este. Stii ce trebuie sa faca, calugarii cand merg la drum! Sa se roage tot timpul si sa vorbeasca cu Dumnezeu. Asta este datoria calugarului si a crestinului, cand merge la drum, sa se roage.

Asa parinte, pana la Alexandria ne cautam de rugaciune!

Sa nu vorbim un cuvant! I-a zis cel tanar. Mergand noi pe drumul asta trei zile, ai sa vezi la mine niste lucruri infricosate. Sa nu vorbesti, san u ma judeci si a nu-ti calci juramantul!

Da, fiule! Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, nu voi mai vorbi!

Si au pornit amandoi. Calugarul tanar ducea cosnitele si mergeau tacand. Pe la amiaza, cand soarele ardea foarte tare, au dat de un sat si au iesit inaintea lor doi oameni tineri:
- Parintilor, de acum nu mai puteti calatori, pentru ca soarele arde foarte tare. Haideti la noi! Acei doi tineri i-au primit cu mare cinste, caci n Orient, in timpul zilei nu poti calatori, decat dimineata si seara. Si acolo asa-i traditia, cum te-a primit in casa, sa te spele pe picioare. Mantuitorul a spus lui Simon fariseul:”Am intrat in casa ta, apa pe picioarele Mele n-ai turnat!

Pentru ca acolo nisipul este foarte fierbinte si cand ai ajuns in casa omului si-ti da oleaca de apa rece pe picioare, iti face un mare bine. Acei tineri, cand au aflat ca sunt din pustia Schetica, unde erau numai calugari sfinti-Sfantul Antonie cel Mare, Sfantul Macarie cel Mare, Sfantul Sisoe cel Mare, Sfantul Onufrie cel Mare, si alti mari sihastri care-i avem in calendar-, i-au primit cu mai mare cinste, cu dragoste, le-au spalat picioarele, i-au odihnit si i-au pus la masa. Tinerii aceia aveau in casa un vas de argint, foarte scump, ce ramasese din neam in neam. In acel vas le-au pus mancare pustniceasca, din evlavie, dandu-le cuvenita cinste. Calugarii au mancat, au multumit, si sa-u dus sa se odihneasca, ca erau obositi. Spre seara, cand sa plece la drum, calugarul cel tanar a furat vasul de argint. Calugarul cel batran a vazut si se gandea:”Ia uite! Ne-au primit oamenii cu atata cinste

Ne-au spalat picioarele, ne-au dat mancare, si calugarul asta a furat blidul de argint”. Mergand ei mai incolo, au trecut peste o punte. Calugarul cel tanar a facut cruce pe acel vas si l-a aruncat in apa. Batranul a vazut si se gandea:”Ce nedreptate! De ce o fi luat blidul si l-a aruncat in apa? De ce nu l-a lasat acolo?” Dar a tacut ca avea legamant ca pana la Alexandria sa nu vorbeasca. Seara au ajuns la alti doi tineri. Si aceia le-au iesit inainte, i-au primit cu dragoste, le-au spalat picioarele, cum este obiceiul, si le-au dat odihna. Aceia aveau un copilas de cateva luni. Dimineata, cand sa plece, calugarul cel tanar s-a dus la leaganul copilului, fara sa observe parintii lui, si l-a ucis. Batranul a vazut si zicea in mintea lui:” Cu ce criminal am pornit eu la drum! Acolo a furat blidul de argint, aici a omorat copilul!” A doua zi pe la amiaza, trecand printr-un sat, le-a iesit in cale un gospodar:
- Parintilor, este caldura mare. Haideti la noi sa va odihniti cateva ore si mai catre seara veti pleca iarasi! Omul acela avea un caine legat, care pazea toata gospodaria. Mai catre seara, cand a inceput a se racori, au plecat. Calugarul cel tanar s-a intors si fara sa observe stapanul, a facut o cruce peste caine si cainele a sarit in sus si a murit. Batranul vedea, dar tacea; “Ce treaba-i asta? Acolo a furat blidul, dincolo a gatuit copilul, aici a omorat cainele!” Mergand ei a doua zi, in drum au trecut pe langa o carciuma. Acolo nu mai vorbeau de Dumnezeu, vorbea alcoolul in capul lor: chiuiau, cantau, fluierau, injurau; si cand i-au vazut pe calugari au inceput a striga:”Uite popa, mai!”- omul cand este beat, nu mai vorbeste el, vorbeste diavolul! Calugarul cel batran n-a zis nimic, isi cauta de drum. Dar cel tanar se intoarce spre carciuma si face trei metanii. Dup ace s-a inchinat la carciuma a plecat mai departe. In marginea padurii era un sat si o biserica pustie. Nu avea nici cruce, usile luate, geamuri sparte; biserica pustie, parasita de vreo 40 de ani. Calugarul cel tanar a luat cateva pietricele, le-a insemnat cu Sfanta Cruce si a inceput a arunca in biserica. Dar calugarul cel batran zicea in mintea lui:”Ia uite, mai! Daca ar fi de la Dumnezeu , n-ar fi facut acestea. Dar este de la diavolul, ca la carciuma s-a inchinat, iar in biserica arunca cu pietre”. Dar nu avea voie sa vorbeasca. Mai era o zi pana la Alexandria . A treia zi de dimineata ajung la o casa acoperita cu paie si cu stuf. Pe prispa casei erau cinci copilasi care plangeau. Calugarul cel batran le-a dat ceva si i-a intrebat:

- De ce plangeti?

- Ieri au ingropat-o pe mama!

- Da, tata aveti?

- Tata a murit anul trecut.

Ei n-aveau saracii, nici tata, nici mama. Si vorbind ei, calugarul cel tanar a dat foc casei. Copiii au fugit care incotro. Dar batranul n-a zis nimic, ca abia seara ajungeau la Alexandria . Cand au ajuns, acolo era o vila mare si proprietarul nu era acasa. Calugarul cel tanar s-a suit pe varful casei. A sfaramat acoperisul, usile, geamurile, tot ce era in casa a stricat. Cel batran s-a minunat cum intr-un ceas a sfaramat toata casa, si s-a speriat cand a vazut si gandea:”Acesta este om? Doamne, cat am sa mai rabd eu pe ucigasul acesta? Acolo s-a inchinat la carciuma, dincolo a bulgarit biserica! Aici a stricat casa! Asta numai rele face!” Dar acum, fiindca ajunsese la Alexandria , putea vorbi. Cand s-a dat jos acela, dupa ce a sfaramat toata casa omului, l-a luat deoparte si l-a intrebat:
- Ia asculta, frate! De acum nu mai pot tacea. A fost juramant intre noi sa nu vorbim pana aici. Sa-mi spui tu mie ce esti1 Drac esti, om esti, ori inger esti?!

[Florin-Ionut]

- Dar de ce, parinte? Am facut ceva rau?

- Mai, dar de trei zile, de cand mergem impreuna, ai facut numai lucruri rele!

- Dar ce-am facut, rau, parinte?

- Pai bine, mai, oamenii aceia de acolo, cand ne-am coborat din munte, nu ne-au primit? Nu ne-au ospatat? Si ce au avut ei mai scump, un blid de argint, nu l-ai furat de acolo si l-ai aruncat in apa?

- Si ce zici, parinte?

- Rau ai facut! Mare sminteala, ca oamenii aceia ne judeca, ca am furat!

- Parinte, trei lucruri mari si bune am facut acolo! Blidul acela de argint era litierul de la biserica din acel sat. Il furase strabunicul acelora, dar ei nu stiau. Era scris pe dansul cu slova bisericeasca veche: “ Acesta este litierul bisericii Sfantul Nicolae, donat de familia cutare, si cine il va instraina de la biserica sa stea in iad

pana il va intoarce inapoi”.

Asa scria pe blid. Si din cauza blidului aceluia, noua suflete care l-au folosit se munceau in iad. Si acum aveau sa mearga si acestia in iad, fiindca il foloseau. Si mie mi-a fost mila de dansii si am furat blidul; dar mie nu mi-a trebuit, ca l-am aruncat in apa.

A doua zi a venit paraclisierul bisericii sa se scalde in apa aceea, si a aflat vasul. Acela de la biserica, cunoascand slova bisericii, l-a duca la preot. Si cand a pus blidul in Sfantul Altar, cei noua au iesit din iad, pentru ca este scris acolo: “ Sa stea in iad pana il vor intoarce inapoi”.

- Deci eu, parinte, trei lucruri bune am facut acolo: i-am scos si pe acei noua din iad, i-am pazit si pe acestia vii sa nu intre, si am dat si blidul bisericii inapoi, ca sa-l aiba, ca era de mare nevoie. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut!

Atunci s-a minunat batranul. “ Ia uite, frate, cum a fost. Si eu socoteam ca e hot, ca a furat blidul!”

- Dar cand ai ucis copilul, tot bine ai facut?

- Buna treaba am facut si acolo.

- Cum, ai omorat copilul si zici ca buna treaba ai facut?
- Stai si nu judeca dupa mintea ta! Ai vazut copilasul? Acela a fost zamislit in ziua de Pasti. Si avea pus canon de la Dumnezeu , pentru ca nu s-au infranat parintii in ziua invierii Domnului, copilul avea sa ajunga la 20 de ani comandant de talhari si avea sa omoare pe parintii lui. Acesta era canonul pentru neinfranarea lor; si multa lume avea sa omoare si mari tulburari avea sa faca in lume, pentru ca a fost zamislit intr-o zi asa de mare.
Eu aici am facut trei mari lucruri bune: am trimis sufletul copilasului la cer curat, am scapat pe parintii lui de ucidere de mana propriului lor fiu, si ei, gasind copilul mort, vor plange foarte mult si, prin plansul acela, li se iarta si pacatul care l-au facut inspre ziua de Pasti. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut!
- Dar acolo, de ce ai omorat cainele omului?
- Si acolo am facut treaba buna! Cainele acela pazea toata gospodaria, dar a doua zi avea sa turbe. Si cand trebuia sa vina stapana sa-i dea de mancare, avea s-o muste si mare scarba avea sa fie la casa omului aceluia!
Fiindca ne-a primit pe noi, mi-a fost mila de ei si am omorat cainele mai inainte, sa n-o muste pe stapana. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut!
- Dar la carciuma, de ce ai facut cruce si te-ai inchinat?
- Si acolo am facut treaba buna! In carciuma aceea venisera cei mai mari gospodari din sat. Epitropul bisericii, primarul si un mare gospodar. Ei s-au sfatuit sa puna mana de la mana si sa faca biserica din sat care era parasita. Atunci cand am trecut noi, ei au zis: “Doamne ajuta sa facem biserica!”.
Macar ca erau in carciuma, eu am vazut ca oamenii au vrut sa faca treaba buna, am facut si eu trei metanii si am zis: “Doamne, ajuta-le sa faca biserica!”. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut. Eu nu m-am inchinat la carciuma, m-am inchinat lui Dumnezeu, sa le ajute celor ce au pus hotarare sa refaca biserica parasita.
S-a minunat batranul, zicand: “Nici aici nu am avut dreptate!”
- Dar acolo, cand am ajuns in marginea satului, de ce ai aruncat cu pietre in biserica?
- Aceea era biserica cea pustie! Si biserica fiind pustie, dracii jucau pe Sfanta Masa, pe geamuri, pe biserica si radeau de pustiirea locasului lui Dumnezeu, si mi-a fost ciuda. Si ai vazut ca am facut cruce pe acele pietricele si am inceput a zvarli in biserica, iar diavolii au fugit de acolo! Eu n-am bulgarit biserica, ci pe diavolii care erau acolo!
- Dar acolo de ce ai dat foc la casa copiilor? Ai vazut copilasii si nu ti-a fost mila de ei?
- Ba mi-a fost mai mila ca tie! Si am facut foarte bine. Ai vazut ca acei copilasi nu aveau nici mama, nici tata, si au ramas cu cocioaba aceia de casa. Dar nu stiau ei ca in prispa casei este o comoara ascunsa de un strabunic de-al lor. Un vas cu bani de aur curat. Si eu am dat foc casei, ca ei traiau in saracie si nu stiau ca au comoara in prispa casei.
Dupa cateva zile, copiii vor cauta pe-acolo sa vada ce-a mai ramas, si vor da de aceasta comoara si o sa cheme pe un mos de-al lor, care-i epitropul bisericii. Acela, fiind un om cu frica lui Dumnezeu, va lua in grija sa copiii aceia si cu banii gasiti le va face o casa mare cu tot ce le trebuie, o sa-i poarte prin scoli si o sa ajunga oameni mari si credinciosi.
Si tu zici ca rau am facut, parinte, ca am dat foc casei, dar eu am facut bine, ca daca nu dadeam foc casei, nu gaseau ei comoara!
- Dar aici, de ce-ai stricat casa?
- Parinte, casa asta frumoasa a fost facuta cu bani de furat. Si era poruncit de la Dumnezeu asa: “Fiindca s-a facut cu osteneala straina si cu bani de furat, aici barbat cu femeie niciodata nu va trai ! Femeia trebuia sa moara la primul nascut. Numai barbatul vaduv avea sa traiasca toata viata in casa aceasta.”
Si am stricat casa, ca ei sunt dusi la o nunta, si cand vor veni si vor vedea ca totul este sfaramat, vor face inapoi o casa mai mica, cu osteneala lor proprie si nu va mai muri nevasta la primul copil. Si tu zici ca rau am facut, dar eu am facut bine, dupa voia lui Dumnezeu.
Atunci a intrebat calugarul :
- Sa-mi spui tu mie, mai frate, cate minuni mari ai facut, ce esti tu?
- Dar sa-mi spui si sfintia ta, ce te-ai rugat lui Dumnezeu!
- Eu ma rog de cativa ani, sa-mi arate Dumnezeu judecatile Lui, ca mi s-a parut ca multe lucruri nedrepte ingaduie Dumnezeu in lumea asta.
- Da? Dar n-ai auzit pe Isaia Proorocul ? Pe cat este mai inalt cerul decat pamantul, pe cat este mai departe rasaritul de apus, pe atat sunt mai departe judecatile Mele de judecatile voastre si gandurile Mele de gandurile voastre, fiii oamenilor.
N-ai auzit pe Solomon ce spune ? Pe cele mai grele decat tine, nu le ridica si pe cele mai adanci decat tine, nu le cerca, ca sa nu mori!
N-ai auzit pe David Proorocul care zice ? Judecatile Domnului sunt adanc mult!
Cum ai indraznit tu un om, sa stii judecatile lui Dumnezeu, pe care nici arhanghelii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu n-a vrut sa te piarda, ca putea sa te piarda pentru iscodirea asta, dar, stiind ostenelile tale, m-a trimis pe mine, parinte, sa-ti arat ca judecatile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.
Vezi cate ai judecat tu de mine? Cate am facut, ti s-au parut ca sunt rele; ca sunt ucigas, ca am furat vasul, ca am dat foc casei, si cate am facut. Dar ele au fost toate bune foarte si toate de mare folos s-au facut. Au fost bune dupa judecatile lui Dumnezeu, nu dupa judecatile oamenilor!
Si tu ai judecat ceva, dar judecatile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, ca ele au fost bune foarte! Tu ai zis ca rau am facut si eu numai bine am facut. Deci, de acum inainte sa nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea sa zici: Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecatile Tale!
Deci, parinte sfinte, sa nu mai indrazneasca nimeni din oameni sa cerce judecatile lui Dumnezeu, ca nici ingerii nu pot sti judecatile Lui!
Dar, fiindca esti om, Dumnezeu te-a iertat, insa m-a trimis sa te inteleptesc sa nu mai indraznesti sa iscodesti judecatile Lui, ca judecatile lui Dumnezeu sunt adanc mult si nu le poate sti nimeni, nici ingerii din ceruri.

..Cum ai indraznit tu un om, sa stii judecatile lui Dumnezeu, pe care nici ingerii, nici serafimii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu m-a trimis pe mine, parinte, sa-ti arat ca judecatile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.

Si tu ai judecat ceva, dar judecatile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, ca ele au fost bune foarte! Deci de acum inainte sa nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea sa zici: Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecatile Tale!

Asadar sa tinem minte din aceasta povestire, ca tot ce ni se pare noua in lumea asta ca-i stramb si rau, de multe ori ne inselam! Ca nu cunoastem judecatile lui Dumnezeu cele ascunse si cele necuprinse."