Poate contine urme de lapte sau ou

În prealabil postat de ioan cezar

Dar mai bine sa urmarim a doua parte a dialogului amintit, despre post: http://www.trilulilu.ro/muzica-podca...nia-cultural-0

Frumos dialog cu părintele Mihail de la mănăstirea Antim!

Am şi eu o întrebare, oarecum legată de ceea ce spune părintele: putem vedea postul şi ca pe o oportunitate de a economisi resursele noastre destinate hranei, folosind aceste economii pentru milostenii. Deci mâncăm mai puţin şi le dăm şi altora din surplusul rezultat.

Întrebarea: este păcat să oferim mâncare "de dulce" în perioada postului? Celor care într-adevăr nu au ce să mănânce şi care nu se ştie dacă vor să ţină post?

În prealabil postat de Annyta

Întrebarea: este păcat să oferim mâncare "de dulce" în perioada postului? Celor care într-adevăr nu au ce să mănânce şi care nu se ştie dacă vor să ţină post?

In indreptarul de spovedanie scrie ca este pacat, dar acum depinde cred ca la copii si batrani mai merge sau intreaba-l pe pr duhovnic, pentru linistea ta. Eu una am cam evitat sa dau de dulce in post dar sotul meu mereu imi spunea ca daca nu au ce sa manance sa dau de dulce.

[lore86]

În prealabil postat de Annyta

Întrebarea: este păcat să oferim mâncare "de dulce" în perioada postului? Celor care într-adevăr nu au ce să mănânce şi care nu se ştie dacă vor să ţină post?

Nu toata lumea tine post. Nu poti obliga pe nimeni sa tina post, nu ii poti impune nimanui nevointa ta.

Omul acela care intradevar nu are ce sa manace , eu cred ca tine un post continuu.
In plus, nu toti sunt ortodocsi. Sau poate ca sunt ortodocsi, dar tin calendarul vechi. Or noi suntem Datori sa facem milostenie fata de fratele nostru, indiferent de culoarea lui spirituala.
Sau poate ca chiar ortodocsi fiind, nu au ajuns inca sa il cunoasca pe Domnul. Si cum ar putea sa il cunoasca, daca marturisirea noastra prin fapte nu exista?

Uneori ma gandesc la situatia mea(cand tin post, dar unul obisnuit cu fiertura, ulei etc). Daca un nevoitor in cele ale postului care a ajuns sa traiasca doar cu posmagi ar vrea sa faca o fapta de milostenie cu mine(in ideea in care nu as avea ce sa manac, as rabda foamea) si mi-ar da posmagi poate ca m-as intrista putin. Poate ca m-as bucura mai mult daca as primi ceva hrana la nivelul duhovnicesc la care ma aflu.(adica mancare fiarta).

Personal, cred ca trebuie ca milostenia sa fie insotita de dragoste. Dragoste fata de starea si neputinta aproapelui.
Iertare, poate deviez de la invatatura Bisericii. Dar asta e concluzia pe care mi-am facut-o in ani, dupa ce initial facusem legea cu barda. Unde-i lege, nu-i tocmeala, ziceam. Daca e post, e post ptr toata lumea. Ei, cand am ajuns si eu in neputinta, am vazut cat de dureroasa e legea fara dragoste.
Cred ca in subtilitatea ei, Biserica a ingaduit si masa dragostei. Ca sa nu raneasca iubirea de aproapele.Intotdeauna Biserica a aratat cat de mult il iubeste si apreciaza pe fiul/fiii ei. Si a aratat ingaduinta fata de neputintele lui.(atentie neputintele, nu pacatele!)

[Demetrius]

În prealabil postat de Annyta

...Întrebarea: este păcat să oferim mâncare "de dulce" în perioada postului? Celor care într-adevăr nu au ce să mănânce şi care nu se ştie dacă vor să ţină post?

Da, este păcat.
Postul pe care accept să-l urmez este o formă de apropiere de Dumnezeu pe Calea lui Iisus Hristos; a oferi altuia ceea ce eu nu fac(să mănânc carne) înseamnă acțiunea mea conștientă de a-l îndepărta pe acela de Dumnezeu.

Pot să-i ofer și lui mâncare de post; dacă nu ține post e treaba lui, iar eu n-am cum să-l ajut în zi de post.
Carnea pe care eu o economisesc azi, pot s-o ofer lui mâine.

[AlinB]

Exista situatii cand nu-i poti da decat "de dulce".

Ex. intri in post si ti-a ramas mancare "de dulce" ce faci, o maninci si intri in post cu 1-2 zile mai tarziu, o arunci, sau o dai de pomana celor care post/nepost oricum nu prea au ce manca.

A zis bine lore.
Nu tineti voi post tot anul cat tin unii din amaratii aia si voi va intrebati daca ii strica duhovniceste o mancare?

[cristiboss56]

În prealabil postat de AlinB

A zis bine lore.
Nu tineti voi post tot anul cat tin unii din amaratii aia si voi va intrebati daca ii strica duhovniceste o mancare?

Excelent ! ! !
Ce spui Ioane ?
Noapte bune si spor la scris nocturn intru postire indelungata !

[iustin10]

Toata lumea are dreptate.Postul nu este numai de a cauta urme de posibile alimente, la producatori despre care oricum nu stim nimic.
Dar daca am apucat sa vad eticheta ,mai bine sa refuz acel aliment.
Daca nu am stiut ,nu e pacat ,dar daca stiu si maninc,e pacat ,pentru ca nu tin cont de constiinta
Deci nu concentratia de latpe ,dicteaza daca e sau nu pacat ,adica o picatura la o tona de exemplu . Ci constiinta noastra .
Daca constiinta ne zice : nu manca,nu da copilyului sa mannce ,ia-i un fruct mai bine ,sa o ascultam ! De ce sa ne chnuim inutil pentru niste urme?
Iar daca constiinta ne zice : e doar un copil ,oricum nu se poate garanta pentru multe produse de pe piata ,important este sufletul cu care acel copil se apropie de Dumnezeu ,si grija mea parinteasca fata de credinta lui ....Atunci sa ascultam vocea constiintei si in acest caz.
Dumnezeu nu are nevoie de un tabel nou de reguli ,asa cum erau la vechiul Israel,cu diferitele reguli pentriu curatire
Tot ce e cuprins in Traditie si canoane despre post,se refera la cat poate sa duca fiecare.Un monah ii ajunge hrana uscata ,un traitor in lume ,dupa puteri.
Dragostea lui Hristos ne invata pe fiecare. Totul e sa nu cautam neaparat regula in afara,scrisa,ci sa ne uitam in sufletul nostru, si sa vedem daca regula respectiva a prins radacini in noi. Tot ce nu intelegem,si facem doar de ochii lumii,mai bine sa nu facem.
Iar tot ce este in sufletul nostru,desi intial am auzit undeva ,intr-o carte,pe forum,la Biserica,face deja parte din noi.
Dumnezeu este in tot si toate.El nu judeca nici pe cei ce maninca,nici pe cei ce nu maninca,caci Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura,ci har si pace.
In concluzie acesta este indemnul meu ,urmati va constiinta ,caci sigur va va calauzi spre ce e mai bine. Nici nu se va lasa pe tinjala ,nici nu va exagera,ci va va indica mereu calea potrivita

[Yasmina]

În prealabil postat de AlinB

Exista situatii cand nu-i poti da decat "de dulce".

Ex. intri in post si ti-a ramas mancare "de dulce" ce faci, o maninci si intri in post cu 1-2 zile mai tarziu, o arunci, sau o dai de pomana celor care post/nepost oricum nu prea au ce manca.

A zis bine lore.
Nu tineti voi post tot anul cat tin unii din amaratii aia si voi va intrebati daca ii strica duhovniceste o mancare?

.



Nu numai ca tin post negru,dar multi nu au nici un adapost deasupra capului sau au si alte neajunsuri,ca boli fizice sau psihice...
Nu cred ca o bucata de carne va atarna greu la Judecata lor.

Eu la saraci le dau bani,pt ca nu mananc carne si nu stiu cat de mult ar aprecia mancarurile mele cu soia :)

Problema aceasta a postului tinut inevitabil in lipsa hranei, m-a preocupat in ultima vreme, prin forta imprejurarilor vietii mele. Si am ajuns la urmatoarea concluzie: saracia si lipsurile, uneori grave, nu sunt totuna cu postul. A nu avea ce sa maninci sau a da hrana ta unuia mai sarman ca tine, este desigur saracie, respectiv milostenie (pentru al doilea caz), dar nu cred ca este post.
"Noi postim cu painea-n traista" zice o vorba extraordinara din batrani, dezvaluita de Glykys, mai demult.
Ce inseamna aceasta? Ca postul este o renuntare de buna voie, o lepadare de ceea ce detii (pofta si hrana corespunzatoare), o abtinere, o saracire de voie a bucatelor si a dispozitiei spre consum. A avea ce sa maninci dar a te retine de la fapta (si gandul) consumului, aceasta este intr-adevar o conduita specifica postului; altminteri e doar lipsa si saracie. Neputinta, spre deosebire de postul propriu-zis care este expresia puterii credintei, a dragostei pentru Hristos si Biserica. Asa cred.
Nu e nimic intru virtute cand suportam de nevoie lipsurile, cat mai degraba consecinta unor situatii nefericite, pe care de obicei nu le dorim, nu le voim, nu le cautam intentionat ci pica peste noi din varii motive. Mi-a cazut necazu-n cap si eu imi inchipui ca sunt postitor? Him... E o interpretare nevrednica a situatiei. Mai bine mi-as pune cenusa-n cap si m-as stradui sa iau aminte la mesajul pedagogic continut inlauntrul necazului...
Asceza crestina, din cate am priceput, nu este consecinta sau forma de exprimare a saraciei materiale si spirituale, ci consta in renuntarea voita, intentionata a satisfacerii tendintei spre satietate, in ciuda faptului ca detii posibilitatea de a-ti satisface nevoile. Poti, ai, detii dar te infrinezi, te silesti sa te abtii. Lupti pentru simplificare si simplitate si te concentrezi mai intens si mai statornic asupra faptelor bune, ziditoare duhovniceste (pocainta, rugaciune, miluinta etc.). Cauti mai intens, cu tot sufletul, hrana duhovniceasca. Esti flamind si insetat duhovniceste, iar nu trupeste, si iata ca vremea postului vine ca o mangaiere pentru omul launtric, ca o sarbatoare, un praznic, o petrecere cu mari bunatati (cele duhovnicesti).
Ceea ce refuz trupului (atentie, energie, timp, ganduri etc.) port dincolo, in teritoriul duhului. Este o transfigurare, o metanoia evidenta, fara de care postul nu e post ci nerozie sau sport culinar absurd. Sau necaz de-a binelea.
Astfel, daca in general sa zicem ca am o privire oarecare, mai mult sau mai putin vie si inflacarata, in timpul postului se cuvine si ma astept cu nadejde in Duhul la aceasta, ca privirea mea sa exprime o bucurie noua, o lumina aparte, un spor de nadejde si inflacarare, de dragoste si bunavointa. Musai sa am (ca semn vazut al darului lui Dumnezeu) spor de pace si bunatate pe chip, lumina si veselie blanda in gesturi, in glas, in intreaga fiinta. Altminteri am ratat postul.
Uneori insa postim cu fete triste si epuizari diverse, vai, chiar mohorate... Semn ca nu ne-am mutat mai nimic din cele ale omului lumesc, ci doar le-am pus piciorul pe gat, le-am scufundat, le-am presat, chinuindu-ne si sufocindu-ne firea... Dar aceasta nu e post, ci exercitiu de postire nereusit, in cel mai bun caz. (Nu ne-a fost carat pamantul in cer, probabil pentru ca Domnul ne-a gasit prea preocupati sa il tasam cu picioarele si nu a voit sa ne deranjeze din pasiunea noastra patimasa...)


As fi bucuros sa stiu ca avem cu totii o viata imbelsugata, cel putin pe masura nevoilor reale, iar cand vine postul sa postim cat mai serios, sufleteste si trupeste, cu toata dragostea de Dumnezeu si de oameni. Adica, pe scurt, prin mila lui Dumnezeu, prin Duhul, sa se plineasca in noi, prin cele ale postului, toate roadele Duhului!

Domnul sa ne miluiasca! Pace, bucurie intru Hristos Domnul! AMIN+

[Demetrius]

În prealabil postat de AlinB

Exista situatii cand nu-i poti da decat "de dulce"...

Recunoaște că situații de-astea nu există; poate doar pentru Gică-Contra.