|
#1
|
||||
|
||||
Papabili
Cine va succede Papei Benedict ? Nu stim. Deocamdata, nu stim nici cand va incepe Conclavul. Totusi, exista cateva lucruri pe care le stim inca de pe acum.
Un astfel de lucru este ca modalitatea de alegere a viitorului Papa va fi mult mai complicata decat in cazul actualului suveran pontif si e de prevazut ca reuniunea cardinalilor sa dureze mai mult. Acest fapt se datoreaza abrogarii, de catre Sf Parinte, a unei consitutii apostolice prin care Fer Ioan Paul al II-lea simplificase procedura. Din alegere cu majoritate simpla s-a revenit la alegere cu majoritate calificata de doua treimi. Pe urma, mai stim lista cardinalilor care vor avea dreptul sa participe la vot. Lista aproximativa, fiindca una din conditii este nedepasirea varstei de 80 de ani la data reunirii Conclavului. Or, unii cardinali implinesc 80 de ani chiar anul acesta. Ei vor participa sau nu, in functie de data Conclavului. Iar data Conclavului nu o stim, este la latitudinea Colegiului Cardinalilor. Cand cardinalii nu pot ajunge nicicum la un acord, exista posibilitatea numirii unui outsider, a cuiva care "nu e in carti", lucru care poate duce la rezultat imprevizibil. In principiu, oricare botezat poate accede la Scaunul Petrin, totusi practica ultimelor secole arata ca exista tendinta ca cei din Conclav sa aleaga pe unul dintre ei. Asadar, am putea alcatui o lista de cardinali papabili in urmatoarele zile. Ma gandesc sa incep cu Angelo card Scola, arhiepiscopul Milanului, care este, pe buna dreptate, dat ca mare favorit. Pe de alta parte, pe jumatate in gluma, jumatate in serios, multi au observat un lucru: marele favorit rareori este ales ca papa. Socotelile lui Dumnezeu nu se prea potrivesc cu ale oamenilor...
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#2
|
|||
|
|||
poate unul care e deacord cu casatoriile gay
__________________
"Cand iti aduci aminte de Dumnezeu inmulteste rugaciunea, ca atunci cand Il vei uita, Domnul sa-si aduca aminte de tine." - Marcu Ascetul |
#3
|
|||
|
|||
Daca precendetul,chipurile traditionist, a facut o bresa si-a binecuvantat prezervativul, nu se stie ...
Mai ales ca in exemplul dat cu prezervativul, vorbea de un "prostitut" si nu o prostituata, pentru care folosirea prezervativului e un pas in directie corecta, a responsabilizarii, a consitientizarii perceptelor morale. Nu e exclus ca urmatorul sa afirme ca o casatorie intre homosexuali este un pas inainte in directia responsabilizarii, a moralitatii - de data asta in plan social. Deh, in felul asta isi iau angajamentul sa nu-si mai schimbe partenerii ca pe sosete - chestie tipica la homosexuali. Si daca tot se casatoresc, de ce sa nu le dam si copii, tot asa sa invete responsabilitatea, la o adica daca unul din ei face pe "mamica" in plan sexual, de ce n-ar face-o si parental, nu?
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. Last edited by AlinB; 12.02.2013 at 00:02:43. |
#4
|
||||
|
||||
Nu stiu,dar sa nu fie din SUA :) Mi-ar place sa fie cardinalul Vienei, dar cred ca va fi ales un sud-american.
Last edited by ioanna; 12.02.2013 at 00:49:59. |
#5
|
||||
|
||||
Citat:
Cardinalul Vienei are sanse mai mici decat la Conclavul precedent. Este in epicentrul unei miscari schismatice din arhidieceza lui, pe care nu a putut-o gestiona. A incasat dojana papala din cauza promovarii "fenomenului Medjurgorje" si a incasat chemare la Roma pentru a da explicatii asupra unor declaratii facute. Astfel, el devine nesustenabil de catre aripa modernista, care l-a sustinut la conclavul trecut. Probabil ca voturile modernistilor se vor reorienta spre cardinalul Gianfranco Ravasi, specialist in exegeza biblica. Dintre sud-americani, cel mai mult mi l-as dori pe primatul Peru-ului, card Cipriani, membru proeminent al Opus Dei. Dar nici el nu e "in carti". Bine vazuti sunt: primatul Braziliei si un cardinal din Argentina, al carui nume imi scapa, care coordoneaza Bisericile Greco-Catolice de cativa ani buni. Voturile traditionalistilor probabil ca vor fi impartite intre cardinalii Piacenza (de formatie canonist) si Ranjith (de formatie liturgist). Primul ar putea culege si voturi de la italieni, posibil si de la americani. Ranjith e un pic prea tanar pentru un omofor atat de greu.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#6
|
||||
|
||||
Ascensiuni fulminante in ultima vreme au mai avut: card Marc Oellet, fost primat al Canadei, actualmente se ocupa de Congregatia pentru preoti. El ar putea culege voturi din lumea francofona. Franta neavand niciun reprezentant de luat in calcul, poate doar card Philippe Barbarin, arhiepiscopul Lyonului. Ascensiune rapida a mai avut si primatul Tarilor de Jos, al carui nume imi scapa acum. Multe simpatii intruneste si card Peter Turkson, primul cardinal din Ghana din istorie, care a facut lucruri apreciabile pentru Biserica sa. Pe de o parte are avantajul ca e african si negru, Biserica nemaiavand un papa negru de multe secole. Pe de alta parte, ghinionul ca il cheama Peter si s-ar putea ca electorii sa nu se inghesuie sa voteze un candidat cu numele apostolului Petru, de teama unei vechi profetii.
Dar, daca vorbim de ascensiuni rapide, tot pe card Edmund Burke ar trebui sa-l asezam in capul listei.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#7
|
|||
|
|||
Mi-as dori sa fie un francez sau un italian!
Eu sunt un tip mai ''liberal'' mai ''tolerant'' si apreciez pe TOTI care au slujit lui HRISTOS!SI AU CREZUT IN EL CU ADEVARAT,CU DRAGOSTE ADEVARATA!Il apreciez pe Papa Benedict si pe Papa Ioan Paul al II-lea pentru tot ce au facut pentru CRESTINISM!Imi pare rau sincer ca pleaca,mi se parea un Papa bun!Sa dea DUMNEZEU sa-l tina sanatos si sa-i slujeasca Lui Hristos oriunde va fi chiar daca e catolic!!!RESPECT! __________________ |
#8
|
|||
|
|||
Citat:
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) Last edited by Mihailc; 13.02.2013 at 00:50:33. |
#9
|
||||
|
||||
Primul caz, cel al unui francez, este practic exclus: "fiica cea mare a Bisericii" nu vine cu niciun candidat papabil. Italienii au cateva nume interesante in Sfantul Colegiu, fiecare dintre ele fiind al unui cardinal cu anvergura necesara ca sa fie Papa. In plus, italienii sunt, de departe, cei mai numerosi ca reprezentare. Numai ca e de asteptat ca votul sa nu se faca "pe natiuni", precum la Eurovision. Dintre cardinalii italieni, Scola si Piacenza sunt cu sanse mai mari (sustenabili de aripa traditionalista), respectiv Ravasi (de catre aripa mai modernista). Sa mai notam ca Europa in general a pierdut cateva locuri importane in Conclav, urmare a declinului crestinisului din acest continent. Tari care nu au avut niciodata cardinali, precum Sri Lanka sau Ghana, au acum. Istoria se repeta: ca si acum 2000 de ani, Dumnezeu fuge din ceea ce ne-am astepta sa fie leaganul Sau. Daca nu Il mai primim nici in scoli, nici in maternitati, sa ne miram ca El, din nou, fuge in Africa ?
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#10
|
||||
|
||||
la intrebarea "cine va succede Papei Benedict", stiu raspunsul cei care i-au cerut lui Benedict demisia.
|
|