Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Minuni ale Ortodoxiei > Moaste
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 18.08.2009, 23:39:45
E_my E_my is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.10.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 194
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru E_my
Implicit Sfintii Dobrogei

Am o suparare mare: am impresia ca nimeni nu il cunoaste pe Sfantul nostru Parinte Gherman din Dobrogea, prietenul Sfantului Ioan Casian..

Acest Sfant Parinte are o viata uimitoare, dusa in mare parte in pustia secetoasa a Dobrogei. Aici Sfantul s-a nevoit, eliberandu-se de patimi,practicand rugaciunea neincetata..

In Acatistul Sfantului Gherman, atat de frumos se canta:" in trup fiind, ca un inger erai "..Acest mare sfant al ortodocsilor, al romanilor, este ajutatorul celor ce se lupta cu patimile, Sfantul insusi lupandu-se cu patimile pana la moarte. De aceea, el ajuta tinerii sa razbeasca in lupta cu desfranarea, cu lacomia trupului, mandria, ...

Rugati-va acestui sfant al nostru, pretios dar dat de Domnul pe pamantul nostru dobrogean,managiati-va sufletele lovite de aceste zile de pe urma, caci Sfantul este grabnic ajutator si mangaietor..

Acatisul nu l-am gasit pe net, eu am o carte cu viata sfantului tiparita de Arhiepiscopia Tomisului prin 1991. Daca nu il gaseste nimeni, il voi scana de indata ce voi putea, ca sa va bucurati si voi de acest minunat dar dat noua de Domnul

Alti Sfinti dobrogeni sunt Epictet si Astion. Moastele acestora infrumuseteaza mai toate manastirile din Dobrogea, si nu numai. Cand ajung acasa, in Constanta, merg la Catedrala si mare bucurie si mangaiere primesc doar prin atingerea raclelor cu Sfintele moaste...

Tot pe pamantul Dobrogei si-au varsat sangele din dragostea pentru Hristos Sfintii Camasie, Zotic, Atal si Filip. Moastele acestora se gasesc la multe biserici din tara noastra..

Puteti verifica aici unde va puteti inchina acestor Sfinte moaste:

Cod HTML:
http://laurentiudumitru.ro/blog/2009/02/06/biserici-din-romania-cu-sfinte-moaste/
Aici este acatistul Sfintilor Epictet si Astion rostit de Marian Moise:

Cod HTML:
http://www.crestinortodox.ro/acatiste-marian-moise/a3635-acatistul-sfintilor-epictet-si-astion
Cod HTML:
http://www.dervent.ro/rugaciuni.php?cID=cat-rugaciuni-acatiste&rID=00060-ACATISTUL_SFINTILOR_MUCENICI_SI_DOCTORI_FARA_DE_ARGINTI_EPICTET_PREOTUL_SI_ASTION_MONAHUL
Acatistul Sfintilor martiri :

Cod HTML:
http://www.dervent.ro/rugaciuni.php?cID=cat-rugaciuni-acatiste&rID=00001-Acatistul_Sf_Zotic_Atal_Kamasie_Filip
Sfinte Cuvioase Gherman, cel ce in trup fiind, cu ingerii petreceai, roaga-te si de acum inainte pentru noi romanii, ca sa ne izbavim de patimile trupurilor si ale sufletelor noastre!

Sfintilor Epictet si Astion, Camasie, Atal, Zotic si Filip, cei ce ati primit cu evlavie si bucurie cununa muceniciei, rugati-va Domnului nostru Iisus Hristos pentru vindecarea trupurilor si a sufletelor noastre!
Amin!


Doamne ajuta!
Reply With Quote
  #2  
Vechi 06.09.2009, 16:09:22
E_my E_my is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.10.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 194
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru E_my
Implicit Viata Sfantului Gherman din Dobrogea

SFÂNTUL GHERMAN DACOROMÂNUL
(secolele IV-V)
Cuviosul Gherman era rudă și prieten din copilărie al Sfântului Ioan Casian, născut pe la jumătatea secolului IV, probabil, tot în „hotarele Casienilor și ale Peșterilor", din Eparhia Tomisului. Fiind mai vârstnic decât compatriotul său, Gherman a intrat din tinerețe în nevoința călugărească la una din mănăstirile existente în Tomis, Histria, Callatis sau Axiopolis. Întrucât mulți asceți „sciți" se nevoiau în peșteri, cum atestă numeroasele toponime paleocreștine de „Peștera", „Peșteri", „Bisericuța", „Biserica Omului" etc, se crede că și Cuviosul Gherman s-a nevoit la început într-una din aceste peșteri.

Acest ascet tomitan a fost primul părinte duhovnicesc al Sfântului Ioan Casian și cel dintâi dascăl al său, care l-a inițiat pe calea mântuirii spre Hristos. După o scurtă nevoință împreună cu prietenul său la una din mănăstirile din Dacia Pontică, Cuviosul Gherman se nevoiește un timp cu Sfântul Ioan Casian la Betleem (380-385), aproape de Peștera Nașterii Domnului. Apoi pleacă împreună cu prietenul său în Egipt și vizitează toate marile mănăstiri, sihăstriile de pe Valea Nilului și pe sfinții călugări anahoreți din Muntele Nitriei și din Sinai. În anul 399, Cuviosul Gherman se stabilește cu Sfântul Ioan Casian la Constantinopol, în preajma Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care îl iubeau atât de mult.

În anul 404, Sfântul Ioan Gură de Aur fiind exilat și depus din scaun de împăratul Arcadie, Cuviosul Gherman împreună cu Sfântul Ioan Casian se duc la Roma, spre a mijloci în favoarea marelui patriarh și dascăl al lumii creștine, în fața Papei Inocențiu I. De aici nu se știe unde s-a retras la bătrânețe Cuviosul Gherman. El s-a săvârșit, fie la mănăstirea întemeiată de Sfântul Ioan Casian la Marsilia, fie s-a reîntors la mănăstirea din patria sa, în Dacia Pontică, unde se crede că și-a săvârșit călătoria acestei vieți în primele două decenii ale secolului V. Pomenirea lui se face la 29 februarie, fiind canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 20-21 iunie, 1992.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 07.09.2009, 06:38:19
deja-vu deja-vu is offline
Member
 
Data înregistrării: 26.01.2009
Mesaje: 39
Implicit Crucile si martirii de la Dervent

Sfantul Apostol Andrei l-a adus pe Hristos scitilor, centrul spiritual fiind Dobrogea (unde se zice ca a stat 12 ani, din care o mare parte i-a petrecut la pestera care-i poarta numele, intre Adamclisi si satul Ioan Corvin). Nu departe de pestera Sf. Apostol Andrei este manastirea Dervent, focarul credintei ortodoxe din Dobrogea, unde Apostolul Andrei a lasat o comunitate crestina puternica:

"Pe la sfârșitul secolului I Sfântul Andrei a predicat Evanghelia în Scythia Minor, în părțile Dobrogei de azi. După un timp, Apostolul și-a continuat călătoria predicând într-o cetate însemnată, Dervent. Apoi a trimis acolo pe câțiva dintre discipolii săi pentru a răspândi creștinismul. După un timp de activitate apostolică, voievodul cetății, fiind păgân, i-a arestat și i-a condamnat la moarte. Arena cetății era lângă cimitir, locul unde se află Sfânta Cruce. Creștinii erau în număr de patru: un apostol și trei fecioare convertite de curând. Aceștia sunt duși în arene ca să fie mâncați de fiarele sălbatice. Mai înainte de a-i băga înăuntru, voievodul îi sfătuiește din nou să se lepede de Hristos, că de se vor lepăda, le va da orice ar cere și-i va scăpa de moarte.

Cei patru mărturisitori, când dădeau răspunsurile negative, erau așezați așa: apostolul pe locul unde e Crucea din paraclis, iar cele trei fecioare la o depărtare de 10 m. Călăul, văzând că nu poate să-i ademenească cu nici un fel de momeli, începe să-i schingiuiască groaznic. Fecioarelor le-a scos unghiile de la mâini și picioare și, cu fierul ars, le-a scos dinții din gură.

Voievodul, înfuriat din cauza apostolului care îndemnase fecioarele să nu i se supună, poruncește gâdelui ca cele trei fecioare să fie făcute bucăți, iar apostolul să fie jupuit de viu și spânzurat pe Cruce, cu capul în jos, până va putrezi. Astfel, îndeplinindu-se porunca, sfinții au fost omorâți, iar sfintele lor trupuri au stat mai multe zile sub pază. Năvălind alte hoarde barbare în această cetate, trupurile sfinților au fost aruncate în Dunăre sau au fost arse, căci, ducându-se creștinii să le ia, nu le-au mai găsit. Iar pe locurile unde fuseseră chinuiți și-și dăduseră duhurile, au găsit patru pietre crescute în formă de cruce: trei ale fecioarelor și una a apostolului. Creștinii le-au sărutat cu lacrimi, iar câțiva bântuiți de duhuri necurate s-au tămăduit".

(...) Se consideră că cei patru ucenici ai Sfântului Apostol Andrei martirizați la Dervent se încadrează mai mult într-o continuitate spirituală cu acesta decât într-una cronologică, iar cea mai probabilă dată a martiriului lor pare a fi în secolul al IV-lea, în timpul ofensivei goților sub presiunea hunilor, căci textul amintit face precizarea: "Năvălind alte hoarde barbare". Este, de asemenea, foarte probabil ca martirii de la Dervent să facă parte din lista celor menționați în "Acta Sanctorum" ca fiind din Scythia Minor, dar cărora nu li se arată locul unde au fost martirizați și nici de către cine.

Timp de aproape zece secole nu mai există nici o informație despre Sfintele Cruci de la Dervent, dar puterea lor tămăduitoare și minunile pe care le revărsau necontenit, au păstrat vie de-a lungul vremii evlavia poporului față de acestea, precum și amintirea martiriului celor patru ucenici ai Sfântului Apostol Andrei. Firul informațiilor despre Sfintele Cruci se reia din secolul al XIV-lea, din timpul stăpânirii otomane asupra Dobrogei. Se povestește chiar că Adem Pașa - pe moșia căruia se aflau Sfintele Cruci - a ridicat în jurul lor mai multe adăposturi pentru bolnavi și că cei care veneau aici spre a se tămădui erau atât creștini, cât și musulmani. Acest fapt nu reprezintă însă o noutate dacă ținem cont că și la Peștera Sfântului Andrei, din cele mai vechi timpuri, hogii musulmani "veneau și întocmeau muscale vindecătoare de boli sufletești și trupești", considerând sfinte deopotrivă peștera, pădurea și izvoarele Sfântului Apostol.

"Unul din șefii raialelor turcești de pe marginea Dunării, anume Ahmed Bey, a cumpărat moșia pe care erau și cele patru Cruci. Aflând de la un supus al său că aceste Cruci sunt un noroc pentru moșia lui, ferind-o de toate intemperiile vremii, pașa a poruncit să fie păzite cu cea mai mare grijă ca nu cumva să fie stricate de slugi când fac lucrul câmpului. Și la acest pașă veneau mulți creștini de-i slujeau numai ca să se atingă de Sfintele Cruci ocrotitoare. Se zice că pe vremea aceea erau ciumă, foamete și pagubă, însă de moșia și gospodăria pașei nimic nu se atingea, fiindcă le ferea darul acestor Sfinte Cruci. Iar turcul nu mai putea de bucurie. Unii spun că s-ar fi făcut creștin, dar pe ascuns, ca să nu fie înlăturat din dregătorie. Și așa s-a perpetuat în familia pașei credința despre aceste Sfinte Cruci până la începutul secolului al XIX-lea, în preajma războiului pentru independența României, când s-a călcat tradiția. În acea vreme, unul din descendenții lui Ahmed Bey, anume Aly, avea un fiu. Acest fiu se duce într-una din zile la câmp, în timpul secerișului, și observă că aceste Sfinte Cruci sunt foarte stimate de argați. El, care era un aderent înfocat al Coranului, lovește cu sabia în Crucea cea mare și-i rupe brațele, iar pe două din cele trei mici le rupe din pământ. Creștinii sclavi, văzând aceasta, se duc peste noapte și le iau pe cele rupte, ascunzându-le. În acea vreme, Aly Ahmed Pașa era însărcinat cu paza frontierei Dobrogei, iar reședința garnizoanei și-o avea în Silistra. Binefacerile pe care le primiseră străbunicii săi de la Sfintele Cruci le primea și el. Când dispunea de timp, venea în grabă de-și inspecta moșia și se închina Sfintelor Cruci. Pe cale zice-se că i-a trăsnit un cal de la trăsură. Pașa se duce la moșie și prevede că s-a întâmplat ceva rău acolo.

Cum ajunge la conac observă că mulțimea câinilor ce-i avea nu se mai gudură pe lângă el cum obișnuiau până atunci. Isprăvnicelul ofta într-una pentru că i se furaseră câteva pungi cu galbeni. În fine, peste toată curtea turcului domnea o jale. Se duce să vadă Crucile. Cum se apropie și le vede stricate, sună din corn ca toți curtenii să se prezinte la el. Întrebă, cercetă, bătu, omorî ca să afle vinovatul. Fiul său, văzând că furia tatălui său e mare, mărturisește că el e autorul faptei.

Pașa, auzind una ca asta tocmai din partea fiului său, i se înmuiară mâinile, căzu cu fața la pământ și plângând zise: "Vai, vai, moșia noastră de acum înainte va rămâne pustie. Noi vom ajunge mai rău ca sclavii. Nu numai noi vom ajunge rău, dar și puternica noastră împărăție ce stăpânește de la răsărit până la apus își va micșora foarte mult hotarele. Dacă Dumnezeu a ajutat neamul nostru să stăpânească în pace și cu belșug acest loc până acum se datorează numai acestor Cruci. De acum înainte însă din cauza ta, fiule, s-a depărtat acest dar de la casa noastră".

Și așa s-a întâmplat. Peste vreo cinci ani, un cutremur puternic a distrus conacul moșiei. Un trăsnet i-a mistuit integral hambarele, apoi, intrând o molimă printre curteni, mai toți au murit, iar restul s-au împrăștiat care pe unde au apucat. Apoi, peste câțiva ani, declarându-se războiul ruso-turc în care au intrat și românii, Dobrogea a ieșit de sub turci, împlinindu-se întocmai prezicerea lui Aly Ahmed Pașa".

P.S. ultimul mare parinte al Dobrogei trecut in randul sfintilor a fost Pr.Elefterie, tamaduitor de trupuri si suflete, care avea asemenea haruri de vindecare incat credinciosii se intindeau pe pamant la intrarea in biserica inaintea slujbei ca sa treaca peste ei cu talpile goale. O cunostinta a invatat de la el arta diagnosticarii si vindecarii cu mainile si a avut ocazia sa-l cunoasca si sa-l atinga pe Pr.Arsenie Boca, despre care mi-a zis ca suferea cu rinichii (unii zic chiar ca a fost otravit, pe langa faptul ca a fost batut si torturat deoarece l-a mustrat si avertizat pe dictator si sotia lui despre sfarsitul care-i astepta). Ar trebui deschis un thread dedicat Pr.Elefterie la rubrica Mari Duhovnici, deocamdata sper sa ma revad cu acea vecina si sa aduc marturii directe de la ea despre Pr.Arsenie Boca, Pr.Elefterie si Pr.Ilarion Argatu (i-a cunoscut f. indeaproape, pt. ca mereu a fost pe la manastiri)

Doamne ajuta!
Reply With Quote
  #4  
Vechi 07.09.2009, 20:40:50
E_my E_my is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.10.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 194
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru E_my
Implicit

Multumim ca ne-ai reamintit ca locuim pe un pamant stropit cu sangele sfant a unori oameni care acum vegeaza asupra noastra si mijlocesc pentru noi pacatosii..

Voi continua sa vorbesc despre alti Sfinti parinti ai Dobrobei

CUVIOSUL IERARH VALENTINIAN
mitropolit al Tomisului
(secolul al VI-lea)
Ultimul ierarh și păstor duhovnicesc cunoscut al Mitropoliei Tomisului, înainte de marea migrație a avarilor, slavilor și bulgarilor din anul 602, a fost arhiepiscopul Valentinian. După nume era latin, adică daco-roman, probabil, născut și format în Eparhia Tomisului, la conducerea căreia ajunge pe la mijlocul secolului VI. Prima afirmare despre el datează din anul 595 într-o scrisoare a diaconilor Rusticus și Sebastianus, care îi relatează despre condamnarea de către împăratul Justinian, în anul 544, a „Celor trei capitole", adică a scrierilor episcopilor Teodor de Mopsuestia (+ 428), Teodoret al Cirului (458) și Ibas de Edessa (+ 457), considerate eretice. Arhiepiscopul Valentinian îi scrie Papei Vigiliu, care îi răspunde la 18 martie 550, adresându-i-se: „Dilectissimo fratri Valentiniano, episcopo de Tomis, provinciae Scythiae" (Preaalesului frate Valentinian, episcopul Tomisului din provincia Sciția-Dobrogea), asigurându-l că nu a scris nimic împotriva celor patru Sinoade ecumenice și că îl invită la Constantinopol să se convingă de aceasta. Din motive necunoscute, arhiepiscopul Valentinian nu răspunde la invitație și nu ia parte nici la cel de al cincilea Sinod ecumenic de la 5 mai 553.
Sub venerabilul mitropolit Valentinian, Biserica lui Hristos din Dacia Pontică (Dobrogea) trăiește, probabil, epoca sa cea mai înfloritoare din perioada de formare a poporului român, cu biserici și preoți în fiecare sat, cu vestite așezări monahale, cu preoți și călugări misionari răspândiți pe o largă arie în Dacia de la nordul Dunării. Însuși procesul de creștinare a populației autohtone este aproape încheiat în Dacia Pontică. Iar peste Dunăre existau în secolul VI mai multe comunități monahale în zona subcarpatică, din care cele mai puternice erau în Munții Buzăului și ai Vrancei. Se presupune chiar existența unei episcopii în Țara Vrancei, care va deveni mai târziu Episcopia Milcovia.
La sfârșitul deceniului al șaselea, după o rodnică activitate evanghelică, mitropolitul Valentinian se mută la cele veșnice.



Cuvioase Valentinian, roaga-te Domnului nostru Iisus Hristos pentru mantuirea noastra, a pacatosilor! Roaga-te pentru arhiepiscopii, ierarhii si tot clerul ortodox ca sa ne carmuiasca spre mantuire si sa fie drepti si iubitori de Hristos!
Reply With Quote
  #5  
Vechi 19.09.2009, 09:05:43
E_my E_my is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.10.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 194
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru E_my
Implicit

CUVIOSUL IERARH PATERNUS
mitropolit al Tomisului
(prima jumătate a secolului VI)
Venerabilul mitropolit tomitan Paternus era, după nume, de origine latină, adică daco-roman autohton, probabil, călugărit și format teologic și spiritual în una din vestitele mănăstiri ale Eparhiei Tomisului. El a ajuns păstor al Daciei Pontice, după o lungă perioadă de circa 60 de ani (460-520), pentru care nu se cunoaște încă numele nici unui episcop tomitan.
Prima atestare documentară este inscripția latină de pe un vas de cult din argint aurit, descoperit în anul 1912 (astăzi la Muzeul Ermitaj - Sankt- Petersburg), făcut de Paternus la începutul secolului VI pentru Catedrala mitropolitană din Tomis, unde donatorul este intitulat „episcopus mitropolitanus". După această însemnare și alte câteva de mai târziu se atestă că Episcopia Tomisului a fost ridicată la începutul secolului VI la rang de mitropolie și că avea sub jurisdicția sa un număr de 14 episcopii sufragane, existente în toate orașele mari ale Daciei Pontice. Într-o „Listă" a tuturor scaunelor mitropolitane și episcopale din Patriarhia ecumenică, existente la începutul secolului VI, publicate în anul 1891 de bizantinologul Cari de Boor, sub denumirea de „Notitia Episcopatuum", sunt trecute sub jurisdicția Mitropoliei Tomisului următoarele 14 scaune episcopale: Axiopolis (Cernavodă, jud. Constanța), Capidava (Capidava, jud. Constanța), Carsium (Hârșova, jud. Constanța), Callatis (Mangalia), Constantiana (jud. Constanța), Histria (Istria, jud. Constanța), Tropaeum Traiani (Adamclisi, jud. Constanța), Troesmis (Iglița, jud. Tulcea), Noviodunum (Isaccea, jud. Tulcea), Aegyssus (jud. Tulcea), Salsovia (Mahmudia, jud. Tulcea), Halmyris (Dunavățul de Jos, jud. Tulcea), Zaldapa (jud. Tulcea), Dionysopolis (Balcic).
Toate aceste scaune episcopale au fost înființate la începutul secolului VI, în fiecare oraș - „polis" - din Sciția Mică și din întreg Imperiul Bizantin, sub împăratul Anastasie (491-518), în urma unei legi a înaintașului său, împăratul Zenon (474-491), ca fiecare oraș să aibă un episcop al său și un anume teritoriu.
Sub mitropolitul Paternus, Eparhia Tomisului a ajuns poate la cea mai mare înflorire duhovnicească și organizatorică. Numărul mare al episcopiilor sufragane dovedește în bună parte încheierea procesului de creștinare a poporului român din Dacia Pontică, care avea în secolul VI peste 100 de bazilici (biserici) și bisericuțe, cu numeroși preoți (prezbiteri) și mănăstiri bine organizate, cu sute de călugări, sihastri, cavioți (trăitori în peșteri) misionari și cu teologi de o înaltă cultură clasică și mistic-dogmatică, recunoscută peste tot. Astfel, vestiții „călugări sciți", contemporani cu arhiepiscopul Paternus, erau preocupați de dogma Sfintei Treimi, creând formula teologică numită „theopashită", că „unul din Sfânta Treime a pătimit în trup" (unus de Sancta Trinitate passus in corpus).
Fericitul mitropolit Paternus, refuzând să accepte ca ortodoxă această formulă dogmatică, călugării sciți se duc, în anul 519, la împăratul Justin I (518-527) și cer recunoașterea învățăturii lor. De aici merg la Roma și cer Papei Hormisda același lucru. Aceasta dovedește preocupările hristologice ale călugărilor daco-romani din Dobrogea secolului VI, renumele lor în întreg Imperiul Romano-Bizantin, precum și grija dintotdeauna a episcopilor din Dacia Pontică de a apăra cu statornicie Ortodoxia la Gurile Dunării.
În anul 520, mitropolitul Paternus, fiind la Constantinopol, a participat cu alți 20 de ierarhi la alegerea noului patriarh ecumenic, Epifanie. În scrisoarea adresată Papei Hormisda cu acest prilej, Paternus semnează al șaptelea sub titlul: „Paternus, misericordia Dei, episcopus provinciae Scythiae metropolitanus".
În cadrul arhiepiscopiei sale, mitropolitul Paternus pregătește călugări și preoți misionari, pe care îi trimite la nord de Dunăre, în Dacia Carpatică, ajungând să organizeze parohii și mici așezări monahale până în văile Oltului și Argeșului, Câmpia Bărăganului, Codrii Vlăsiei, ținutul Buzăului, Țara Vrancei și sudul Moldovei.
Așa ostenindu-se mai mult de un deceniu, pentru lauda lui Dumnezeu și triumful creștinismului pe pământul țării noastre, venerabilul mitropolit Paternus și-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos.


Cuvioase Paternus, roaga-te pentru pastrarea ortodoxiei pe pamantul romanesc si pentru intarirea credintei noastre!
Reply With Quote
  #6  
Vechi 01.10.2009, 22:20:35
E_my E_my is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.10.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 194
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru E_my
Implicit

CUVIOSUL IOAN MAXENȚIU
(secolele V-VI)
Acest cuvios părinte era „cel mai învățat călugăr scit" contemporan cu Cuviosul Dionisie cel Mic, născut în Dacia Pontică, pe la jumătatea secolului V. El s-a călugărit și a învățat adâncul teologiei din anii tinereții, la una din mănăstirile Eparhiei Tomisului, a călătorit la mai multe mănăstiri din Răsărit și a locuit uneori în preajma Constantinopolului.
Fericitul călugăr Ioan Maxențiu a scris opt cărți „libelli", care tratează diferite probleme hristologice și antropologice și combate cu tărie nestorianismul și monofizismul lui Eutihie. Iată câteva titluri din scrierile sale: Libellus fidel, Capitole doctrinare, Mărturisire de credință ortodoxă, Unirea Cuvântului lui Dumnezeu cu propriul Său trup, Răspuns contra achefalilor..., Contra Nestorienilor, Răspuns la Epistola Papei Hormisda.
Împreună cu alți patru călugări sciți, Petru, Ioan, Leonțiu și Ioan, Cuviosul Ioan Maxențiu a scris și Epistola călugărilor sciți, adresată episcopilor africani Datin și Fortunat, în care se susține formula teologică „theopashită" că „unul din Treime a pătimit cu trupul".
După o îndelungată osteneală, prin scris și asceză, de apărare a dreptei credințe ortodoxe și de mărturisire a Evangheliei lui Hristos, într-o epocă atât de frământată de dezbinări și erezii, fericitul călugăr daco-roman Ioan Maxențiu s-a strămutat cu pace la cele veșnice.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 20.10.2009, 14:33:14
E_my E_my is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.10.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 194
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru E_my
Implicit Sfantul Teotim

CUVIOSUL IERARH TEOTIM II
episcop al Tomisului
(a doua jumătate a secolului V)
Eparhia Tomisului avea în anul 458 un păstor nou, în persoana episcopului Teotim II. El era de neam trac, poate chiar din Dacia Pontică. Acest ierarh tomitan a continuat să-și extindă jurisdicția eparhiei sale, prin călugări și preoți misionari trimiși de la Tomis, până în inima Daciei Carpatice, pe o arie ce cuprindea, atât Câmpia Dunării și zona subcarpatică, cât și sudul Moldovei.

Această acțiune de creștinare a Daciei era deja începută încă din secolele II—III, în Banat, Oltenia și Transilvania, prin coloniștii romani, iar în Munții Buzăului, Vrancea, Bărăgan și Moldova de sud, în secolul IV, prin călugării și preoții misionari daco-romani, veniți din Eparhia Tomisului.
Activitatea misionară de vestire a Evangheliei lui Hristos la sudul și nordul Dunării era destul de puternică sub episcopul Teotim II.

Pe lângă lucrarea sa misionară, episcopul Teotim II era și un devotat teolog și apărător al Ortodoxiei Sfinților Părinți. El a făcut dovada aceasta în răspunsul cerut de împăratul Leon I Tracul (457-474), în legătură cu hotărârile Sinodului IV ecumenic de la Calcedon și cu alegerea patriarhului monofizit Timotei Allurus la Alexandria. Episcopul Teotim II scria că primește întru totul hotărârile Sinodului de la Calcedon și cere depunerea ierarhului monofizit de la Alexandria. Răspunsul său în limba latină, foarte ortodox și categoric, „se distinge prin simplitatea și claritatea lui".
Se pare că fericitul episcop Teotim II a avut o păstorire lungă la Tomis, încununată de multă izbândă, prin continuarea procesului de creștinare a „nomazilor sciți" (huni), ale căror migrații și incursiuni făceau multe tulburări creștinilor autohtoni. După mutarea sa la cele veșnice, în ultimele decenii ale secolului V, scaunul Episcopiei Tomisului a fost ocupat de ierarhi ale căror nume ne rămân necunoscute. Jertfa lor însă nu a rămas zadarnică în acest colț de pământ dac.

Sfinte Teotime, roaga-te pentru noi si pentru patria noastra!
Reply With Quote
  #8  
Vechi 22.11.2009, 18:35:55
E_my E_my is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.10.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 194
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru E_my
Implicit

CUVIOSUL DIONISIE CEL MIC „SCITUL"
(circa 470-545)
Al doilea mare teolog, cunoscut traducător de scrieri patristice și călugăr plin de dragostea lui Hristos, pe care ni l-a dat Dacia Pontică, după Sfântul Ioan Casian, a fost Cuviosul Dionisie cel Mic, adică „Smeritul", iar în limba latină „Exiguul". Acest venerabil slujitor al Bisericii lui Hristos s-a născut în Sciția Mică pe la anul 470 și s-a călugărit din tinerețe la una din renumitele mănăstiri ale Eparhiei Tomisului, care au dat în secolele IV-VII numeroși „călugări sciți", cunoscuți în întreg imperiul ca teologi, asceți și apărători ai Ortodoxiei.

Unul din dascălii săi din tinerețe, pe care avea să-l evoce mai târziu în „Prefața scrisorii sinodale a Sfântului Chirii al Alexandriei către Nestorie", tradusă în latină, a fost un anume Petru, ajuns la bătrânețe episcop. Acesta fusese, probabil, egumenul mănăstirii dobrogene, unde s-a călugărit Cuviosul Dionisie, căruia i-a fost părinte sufletesc și care l-a deprins cu nevoința duhovnicească și frica de Dumnezeu.

Iată cu ce cuvinte pline de recunoștință, de smerenie și duioșie, calități specifice sufletului nostru românesc, se adresează fericitul Dionisie cel Smerit dascălului său: „Mi-aduc aminte de binefacerile Voastre, Cuvioase Părinte și podoabă aleasă a învățătorilor lui Hristos, și am mereu înaintea ochilor minții râvna sfântă pentru hrana duhovnicească pe care o cheltuiați cu mine când eram copil, râvnă pe care nici spațiul, nici timpul n-o pot uita. Vă rog să primiți o mulțumire pe care știu că nu pot să v-o dau la înălțimea cuvenită".

Din Dobrogea, fericitul Dionisie, supranumit și „Romanul", se duce în Orient, la Mormântul Domnului și în Asia Mică, apoi se stabilește la o mănăstire din Constantinopol. Era un teolog ortodox desăvârșit și cunoștea perfect limbile greacă și latină. La cererea Papei Ghelasie de a i se trimite un călugăr învățat spre a-i traduce în Apus canoanele Sinoadelor ecumenice și unele opere patristice, Dionisie este trimis în Italia.

În anul 496, Cuviosul Dionisie ajunge la Roma. Aici intră în Mănăstirea Sfânta Anastasia și ajunge traducător renumit din greacă în latină și predă mulți ani dialectica cu prietenul său Casiodor la Universitatea Vivarium din sudul Italiei - Calabria.

Biograful și prietenul său Casiodor spune despre fericitul Dionisie că era „de neam scit, dar de obiceiuri întru totul romane, foarte priceput la ambele limbi, cunoscător perfect al Sfintei Scripturi și al dogmaticii". Era, de asemenea, „înțelept și simplu, învățat și smerit, cu vorbă puțină, feciorelnic, blând, plângând când auzea vorbe de veselie nepotrivite, postitor, fără să osândească pe cei care mâncau".

La Roma, Cuviosul Dionisie cel Mic (Exiguul) a trăit și a scris sub zece papi, de la Anastasie II până la Vigiliu. Fiind rugat, atât de păstorii Romei, care doreau să cunoască mai bine scrierile Părinților din Răsărit, cât și de compatrioții săi, călugării sciți, fericitul Dionisie cel Mic a tradus din greacă în latină scrieri ale Sfinților Grigorie de Nyssa, Chirii al Alexandriei și Proclu. Apoi traduce canoanele primelor patru Sinoade ecumenice, în două ediții; editează „Decretele pontificale" și traduce vieți de sfinți ca: „Descoperirea capului Sfântului Ioan Botezătorul", „Pocăința minunată a Sfintei Taisia" și „Viața Sfântului Pahomie".

Cuviosul Dionisie cel Mic era și un bun cunoscător al astronomiei, știință ce o învățase la Alexandria, centrul astronomiei antice. Astfel, el a întemeiat era creștină dionisiacă, în locul erei păgâne, începând calendarul și numărătoarea anilor „De la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, iar nu de la împăratul Dioclețian, ca până atunci, pentru ca astfel să fie tuturor mai cunoscut începutul nădejdii noastre și pentru ca să apară mai clară cauza răscumpărării neamului omenesc, adică Patimile Mântuitorului nostru". A scris în acest scop două lucrări: „Carte despre Sfintele Paști" și „Argumente Pascale". Era creștină întemeiată de fericitul Dionisie cel Smerit a intrat în vigoare la Roma în anul 527, iar până la începutul mileniului al doilea a fost adoptată în toată lumea creștină.

A mai scris și un florilegiu de texte patristice dogmatice, extrase de la mai mulți Sfinți Părinți din Răsărit, Apus și Africa, intitulat „Exempla Sanctorum Patrum". Atât prin originea și formarea sa daco-romană, cât și prin scrierile și traducerile sale din greacă în latină, fericitul Dionisie cel Mic „a întins o adevărată punte de legătură între Răsărit și Apus, punând într-un contact mai apropiat cele două romanități creștine".

La bătrânețe, fericitul Dionisie „Romanul" își aducea aminte din Italia, patria sa adoptivă, de Dobrogea, patria sa natală, și de compatrioții săi blânzi, dreptcredincioși și smeriți, despre care scrie aceste frumoase cuvinte în Prefața către „venerabilii domni și frați preaiubiți, Ioan și Leonțiu": „Poate pare lucru nou celor neștiutori că Scythia, care se arată îngrozitoare prin frig și în același timp prin barbari, a crescut bărbați plini de căldură și minunați prin blândețea purtării. Că lucrul stă așa, eu îl știu nu numai printr-o cunoaștere din naștere, ci mi l-a arătat și experiența. Se cunoaște că acolo (în Scythia Minor), într-o comunitate pământească deschisă, am fost renăscut cu harul lui Dumnezeu prin Taina Botezului și am fost învrednicit să văd viața cerească în trup fragil a preafericiților Părinți cu care acea regiune se slăvește ca de o rodire duhovnicească deosebită.

Credința lor strălucind prin legătura cu fapta bună era pentru toți pildă de viață și sinceritate. Ei nu erau prinși în mreaja nici unei griji lumești și puteau spune cu Apostolul: Cetatea noastră este în ceruri (Filipeni 3, 20).

Ei (daco-românii) au ținut cu tărie neînfricată totdeauna dogmele credinței ortodoxe, căci, deși erau simpli în cuvânt, în știință nu erau nepricepuți...".
Pentru sfințenia vieții lui, pentru gândirea și scrierile sale profund ortodoxe, Cuviosul Dionisie cel Mic, numit și „Romanul", este cinstit, atât în Răsărit, cât și în Apus, ca un călugăr desăvârșit, filolog și ctitor al erei creștine, ascet și teolog de renume. Trei mari virtuți l-au împodobit în toată viața sa: credința ortodoxă, smerenia inimii și dragostea față de Dumnezeu și de oameni, calități specifice milenare ale întregului popor român.

Săvârșindu-și călătoria acestei vieți, Cuviosul Dionisie cel Smerit și-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos prin anul 545 și este numărat în ceata Cuvioșilor Părinți.


Sursa : www.sfant.ro

Sfinte Dionisie, roaga-te la Maica Domnului pentru neamul romanesc si mantuirea lui!
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
toti sfintii florin112 Sfinti Parinti (Patrologie) 8 10.01.2013 18:47:12
Sfintii alinutzica Generalitati 34 17.10.2011 10:15:32
Sfintii ortodocsi si sfintii catolici. voxdei55 Generalitati 8 04.12.2010 22:48:51
Sfintii Juli Rugaciuni 27 02.01.2009 15:18:45
Sfintii de la Putna Tudor Biserica Ortodoxa Romana 6 29.11.2006 21:54:03