Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 11.09.2014, 01:23:18
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.632
Implicit

Cu mulți ani în urmă m-am nimerit într-un grup de "analiză personală" (obligatoriu în unele domenii profesionale) unde, într-o seară, trainerul a pus următoarea întrebare: Cum v-ați petrece ultima săptămână din viață, presupunînd că ați ști cu certitudine că veți muri după acele 7 zile? Presupunînd că ar fi așa, cum v-ați petrece timpul rămas din viață? - era provocarea.
Fiecare a avut de meditat 30 min., apoi au urmat împărtășiri (feed-back, cum se obișnuiește să se spună în astfel de grupuri).
Ne confruntam fiecare, conștient și voluntar, cu ipostaza petrecerii ultimelor 7 zile din viață.
Trec peste detaliile comportamentului din timpul exercițiului (pentru unii a fost greu de tolerat emoțional, pentru alții a fost ca o glumă etc.).
M-a frapat cum au răspuns membrii grupului:
a) aproape toți, indiferent de vârstă, sex sau orientare religioasă au spus că și-ar petrece timpul rămas făcînd următoarele: și-ar cere iertare de la toți cunoscuții și ar încerca să facă maxim de fapte bune până în ultima clipă. S-ar ocupa în special de cei care i-au iubit și le-ar arăta recunoștința lor. Ar încerca să iubească, dăruind tot ce au mai bun, oricât de variat ar suna termenul acesta (iubire) în mintea fiecăruia. Și-ar lua rămas bun de la toți, în pace și recunoștință.
b) un singur om a spus că s-ar retrage și că ar medita intens; s-ar identifica mintal cu energia oceanică a iubirii și s-ar pregăti pentru Nirvana sau ceva asemănător. Inutil să precizez ce orientare religioasă avea colegul nostru.

De aici am tras următoarea concluzie: cu toții puneam accentul pe iubire; diferența dintre noi și colegul budist era în privința modului de a relaționa cu semenii - noi prin contact nemijlocit, prin relații concrete, el prin retragere și meditație. Totuși, și el tot la iubire se gândea (la iubirea în sine, la iubirea cea mai "înaltă", adică abstractă/"pură", nu la iubirea împărtășită concret).
Mi s-a părut remarcabil că, în acest context, noi puneam față în față două realități care fac și obiectul acestui topic: dragostea și moartea.

P.S. Trainerul a făcut un singur comentariu, la sfârșit: "Ei bine, și ce așteptați? Așteptați ca mai întâi să vină moartea pentru a începe ... să iubiți?!"

Last edited by Ioan_Cezar; 11.09.2014 at 02:02:45.
Reply With Quote
  #12  
Vechi 11.09.2014, 07:58:44
forever... forever... is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.09.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 275
Implicit

Citat:
În prealabil postat de CristianR Vezi mesajul
Am zice că nu este nicio legătură între cele două. Că cea dintâi nu poate însemna decât viață, afirmare, fericire. Însă, de fiecare dată când este vorba de iubire, referirea la moarte este pe aproape. Fără persoana pe care o iubești, viața nu are sens, e moartă. Dacă cineva/ceva îi desparte pe doi îndrăgostiți, celălalt alege uneori sinuciderea. Dacă cei doi care se iubesc sunt împiedicați să se căsătorească, aleg să moară împreună dacă nu pot trăi împreună.

Pe de altă parte, dacă cineva încearcă să forțeze dragostea altuia, acesta din urmă își dorește moartea. Spre exemplu, o tânără măritată de părinți cu un bărbat mult mai vârstnic, amenință, disperată, că își va pune capăt zilelor. Dragostea, prin urmare, reclamă libertatea absolută de a alege.

Mergând mai departe, în interiorul relației întemeiate pe dragoste, constatăm că aceasta este însoțită, adesea, de ură, prilejuită de gelozie, care nu este decât dorința de a-l poseda, de a-l stăpâni pe cel „iubit”, de a-l avea sub propriul control. Nesiguranța sentimentelor celui iubit în acest mod duce uneori chiar la crimă. Totodată, această ură resimțită de cel care „iubește” în acest mod îl omoară pe el însuși, descompunându-l lăuntric, făcându-l să se simtă în iad, descompunere ce se manifestă inclusiv pe chipul celui afectat de ea.

Frica de moarte, și ea, îl face adesea pe om să caute o izbăvire în sexualitate, care ar fi, cumva, antidotul morții întrucât este menită nașterii de noi vieți.


Evident, ceea ce am descris mai sus se referă la dragostea-eros, care poate să te înalțe până la Dumnezeu (oare?) sau să te coboare până în iad.


Dragostea-agape, însă, sau dragostea lui Dumnezeu, pe care o manifestă către noi și în care putem iubi și noi înșine, este lipsită de tot ce poate însemna chin, durere, zbucium, tulburare, moarte sufletească. Ea este cea care se opune morții personale (nu a speciei), biruind-o, căci este dragostea lui Hristos însuși, care a biruit moartea pe Cruce. Ea este arătată la bine-cunoscutul capitol 13 din prima epistolă către Corinteni.

Mă întreb de ce ambele aceste tipuri de iubire, aparent antagonice - întrucât prima conservă viața biologică, pe când a doua o transcende -, sunt numite cu același nume și dacă este bine așa.


Am observat că este frecventă folosirea greșită a cuvintelor, noțiunilor, în general, fără a încerca să ne corectăm, să ne îmbunătățim exprimarea. De multe ori aud scuza "Înțelegi ce vreau să zic" urmând folosirii unui cuvânt greșit, sau inexact, pentru exprimarea unei stări de fapt. În acest context nu este de mirare că folosim cuvântul iubire pentru mai multe trăiri.

Pentru cei care vor să înțeleagă mai bine, mai corect, ce (Cine) este iubirea, au apărut termenii pe care i-ați menționat: eros și agape. Aceștia aduc distincția între iubirea fizică și cea spirituală (așa, la prima încercare de a scrie ceva în această direcție...)

Apreciez folosirea cuvintelor potrivite contextului pe care încearcă să îl exprime, aș putea spune că mă bucură, mă relaxează și îmi conferă încredere.

Referitor la afirmația că "Frica de moarte, și ea, îl face adesea pe om să caute o izbăvire în sexualitate", aceasta îmi arată o anumită ... inocență a autorului... eu nu m-aș fi gândit niciodată așa. Eu aș fi zis că la sexualitate ne conduc patimile, cel rău, lipsa atenției către ce ne spune Domnul, lipsa credinței în bucuriile netrecătoare și nestricăcioase... Iar frica de moarte, ne-ar putea face mai cuminți :-)

O altă scurtă mențiune pe care vreau să o fac este aceea de a vedea moartea ca fiind păcatul din viața noastră, căci nădăjduim ca trecerea dincolo să fie spre lumină și viața veșnică.

Citat:
În prealabil postat de CristianR Vezi mesajul
Doresc să dezvoltăm această temă, cu speranța lămuririi unor întrebări, dileme pe care fiecare dintre noi le poate avea, și, poate, pentru a învăța să iubim dumnezeiește. Dar a înțelege și omenescul din noi, și ce anume din el este vrednic de Creatorul nostru și ce, din contră, ne îndreaptă către moarte. A trupului și a sufletului.
Nu știu dacă am putea iubi chiar dumnezeiește, căci cine poate ajunge la măsura aceea? Însă, da, e bine să încercăm să ne apropiem...
"...Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta; căci Tu ești marginea doririlor și credincioșilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni."
Eu cred că sinceritatea (față de noi înșine, în primul rând) ne poate salva de la greșeli, sau poate să ne ajute a obține iertarea pentru păcate. Poate nu putem mărturisi Adevărul, dar să fim măcar sinceri, pentru a nu fi robi ai minciunii și ai morții.

Last edited by forever...; 11.09.2014 at 08:01:12.
Reply With Quote
  #13  
Vechi 11.09.2014, 09:23:59
heaven's Avatar
heaven heaven is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 23.11.2008
Locație: Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.351
Implicit

Citat:
În prealabil postat de forever... Vezi mesajul

Referitor la afirmația că "Frica de moarte, și ea, îl face adesea pe om să caute o izbăvire în sexualitate", aceasta îmi arată o anumită ... inocență a autorului... eu nu m-aș fi gândit niciodată așa. Eu aș fi zis că la sexualitate ne conduc patimile, cel rău, lipsa atenției către ce ne spune Domnul, lipsa credinței în bucuriile netrecătoare și nestricăcioase...
Va exprimati ca si cum sexualitatea ar reprezenta un pacat de moarte ...
__________________
Sa invatam de la ingerul nostru pazitor...http://www.youtube.com/watch?v=pG52f...&feature=share
Reply With Quote
  #14  
Vechi 11.09.2014, 09:31:15
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.220
Implicit

Citat:
În prealabil postat de forever... Vezi mesajul
Referitor la afirmația că "Frica de moarte, și ea, îl face adesea pe om să caute o izbăvire în sexualitate", aceasta îmi arată o anumită ... inocență a autorului... eu nu m-aș fi gândit niciodată așa. Eu aș fi zis că la sexualitate ne conduc patimile, cel rău, lipsa atenției către ce ne spune Domnul, lipsa credinței în bucuriile netrecătoare și nestricăcioase... Iar frica de moarte, ne-ar putea face mai cuminți :-)
Afirmația se bazează pe observație și are legătură cu abordarea psihologică a relației, despre care au vorbit P&C și Cezar, și despre care ei pot să ne spună mai multe, respectiv dacă este sau nu corect ceea ce am spus.

Am abordat problema iubirii din două unghiuri: a omului firesc și a omului duhovnicesc. Evident că acea legătură între sexualitate și moarte îi aparține celui dintâi, care nu cunoaște izbăvirea de moarte prin Hristos, și o caută într-un mod să zicem natural, însă nu până la capăt, căci de regulă doar imită gestul de a da naștere unor vieți noi. Acest gest, însă, îl face să uite de moarte și de frica ei, pentru că îl coboară în animalitate, făcându-l mai mult natură și mai puțin conștiință.

În om coexistă o luptă între duh și trup, între conștiință și refuzul ei, pentru că ea dă... dureri de cap.

Fugim, adesea, de moarte, fără să fim conștienți de aceasta, căutând să conservăm cât mai mult viața aceasta. Nu fugim către Hristos, la care ajungem murind vieții. Refuzul morții trupului (al biosului, nu neapărat al morții fizice) este, totodată, refuzul Vieții celei adevărate.

Iar acest refuz îl manifestăm chiar și atunci când mergem la biserică, nu cu dorința de a gusta Viața cea veșnică (pe care o socotim un fel de prelungire, după moarte, a vieții actuale), ci ca să-L rugăm pe Dumnezeu ca, prin sfinții săi, să ne ocrotească această viață, să ne vindece de boli, să ne ajute la examene și la serviciu sau în familie.

Deși acestea, cum ne spune Biserica, nu sunt de condamnat, ba chiar sunt bune, după cum nici averea nu este condamnabilă în sine, totuși, adevărata Viață este altceva. Hristos le transcende și ne cheamă de dincolo de ele.

A iubi omenește înseamnă a nu iubi până la capăt, a iubi condiționat. De regulă, soția își iubește soțul pentru ceea ce îi oferă el, și invers. În momentul în care el încetează să mai ofere ceea ce ea are nevoie, și dragostea se stinge.

A iubi creștinește și, totodată, dumnezeiește, este altceva. Dragostea dumnezeiască nu cere nimic pentru sine, dând, în schimb, totul. O căsnicie care nu este întemeiată pe o astfel de iubire nu poate fi socotită creștină. Taina nu se realizează doar prin slujba făcută de preot în biserică, ci vine și din această dragoste pe care cei doi o trăiesc în Hristos. Dacă ei nu au o astfel de iubire, Hristos nu este între ei. Și dacă El nu este, nici taina nu este.
Reply With Quote
  #15  
Vechi 11.09.2014, 09:41:40
forever... forever... is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.09.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 275
Implicit

Citat:
În prealabil postat de heaven Vezi mesajul
Va exprimati ca si cum sexualitatea ar reprezenta un pacat de moarte ...
Nu mi-am dat seama...
Cred că eram/ sunt prea mult concentrată pe cele rele pe care sexualitatea le poate produce (dependența, de exemplu, subordonarea? - adică nu mai vedem dragostea, ci doar sexul, care ne poate subjuga...)

Sau, depinde ce înțelegem prin sexualitate, apropos de definiții.
Reply With Quote
  #16  
Vechi 11.09.2014, 09:50:56
forever... forever... is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.09.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 275
Implicit

Citat:
În prealabil postat de CristianR Vezi mesajul
Afirmația se bazează pe observație și are legătură cu abordarea psihologică a relației, despre care au vorbit P&C și Cezar, și despre care ei pot să ne spună mai multe, respectiv dacă este sau nu corect ceea ce am spus.
Nu vreau să vă contrazic cu nimic.

Cred însă că putem avea percepții subiective... Nu sunt bune sau rele, ci doar ale noaste.
Reply With Quote
  #17  
Vechi 11.09.2014, 09:51:46
heaven's Avatar
heaven heaven is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 23.11.2008
Locație: Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.351
Implicit

Ce se intelege prin "om duhovnicesc" ? Un preot de mir nu mai poate fi om duhovnicesc pentru ca se iubeste si fizic cu sotia lui?
__________________
Sa invatam de la ingerul nostru pazitor...http://www.youtube.com/watch?v=pG52f...&feature=share
Reply With Quote
  #18  
Vechi 11.09.2014, 09:54:12
heaven's Avatar
heaven heaven is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 23.11.2008
Locație: Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.351
Implicit

Citat:
În prealabil postat de forever... Vezi mesajul
Nu mi-am dat seama...
Cred că eram/ sunt prea mult concentrată pe cele rele pe care sexualitatea le poate produce (dependența, de exemplu, subordonarea? - adică nu mai vedem dragostea, ci doar sexul, care ne poate subjuga...)

Sau, depinde ce înțelegem prin sexualitate, apropos de definiții.
Sexualitatea poate subjuga cand devine o patima,insa nu cand reprezinta o impartasire a iubirii si din punct de vedere fizic intre doi oameni,cel putin asa cum inteleg eu lucrurile.
__________________
Sa invatam de la ingerul nostru pazitor...http://www.youtube.com/watch?v=pG52f...&feature=share
Reply With Quote
  #19  
Vechi 11.09.2014, 10:14:26
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.220
Implicit

Evident, duhul nu este trup. Iar omul duhovnicesc este cel care respiră harul Duhului Sfânt. El, deși în trup și slujindu-se de acesta, trăiește în Duh și pentru Dumnezeu. A trăi duhovnicește înseamnă, deci, a face din trup un accesoriu, pe când a trăi trupește înseamnă a face din duh un accesoriu - ceea ce, de altfel, nu este posibil, pentru că normal este ca el să aibă întâietate. Dacă-l pui pe locul doi îl anulezi, te rupi de Dumnezeu.

Omul credincios nu este nici numai duhovnicesc, dar nici numai trupesc și sufletesc. Însă Duhul transfigurează trupul și sufletul, dându-i o curăție și o integralitate a trăirii, fără patimă. Dragostea dintre soți, implicând sexualitatea, poate și trebuie transfigurată sau privită curat, fără a contraveni duhului. Dacă inima îți este curată, așa îți este și iubirea, și vederea. Nu iubești în celălalt doar trupul, ci și sufletul, și pe Dumnezeu care l-a alcătuit așa, și mai vezi și rostul pentru care l-a alcătuit și care este rodul ce urmează dragostei.

Vreau să spun că, păstrând integralitatea și nedespărțind trupul de suflet, de duh, de rosturile sale dumnezeiești, de Dumnezeu, în ultimă instanță, rămâi în legătură cu El, în har. Păcatul este tocmai fragmentarea, a dori să ai, să folosești, să trăiești doar printr-o parte a ființei tale, în cazul sexualității ea putând fi redusă la nivelul epidermei.
Reply With Quote
  #20  
Vechi 11.09.2014, 10:22:24
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.220
Implicit

Adaug că, evident, fărâmițarea, adică ruperea întregului, înseamnă moarte din punct de vedere duhovnicesc, iar viața adevărată, adică sfințenia, înseamnă tocmai realizarea acestei unități - duh, suflet, trup. Pentru că starea noastră actuală este de fărâmițare.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare