Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Resurse ortodoxe on-line
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #251  
Vechi 19.02.2016, 23:07:56
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.886
Implicit Parintele Paisie Aghioritul-SIMPLITATEA si CURATIA

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ia-150933.html
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #252  
Vechi 30.12.2016, 22:05:58
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.886
Implicit Un articol semnat de Adminul acestui site !

"Revelion" este un termen care vine din limba franceza, réveillon, un derivat de la réveil. La inceput, acest cuvant era folosit pentru masa care avea loc in noaptea de Craciun. Cu timpul, cuvantul "revelion" a ajuns sa fie folosit pentru orice masa luata noaptea tarziu. In dictionarul de neologisme al paharnicului Const. Stamati, aparut la Iasi, in 1851, prin "revelion" se intelegea "cina dupa bal, mai ales la anul nou", deci nu numai la sfarsitul anului civil. Astazi, cuvantul "revelion" desemneaza petrecerea care are loc in noaptea de 31 decembrie.
Revelionul - Ingropatul Anului Vechi
Profesorul universitar Ion Ghinoiu sustine ca Revelionul nu este altceva decat un ceremonial funerar al antichitatii geto-dace ocazionat de moartea si renasterea simbolica a primului zeu al omenirii, Anul. Astfel, stingerea luminilor in noaptea de Revelion ar semnifica intunericul si haosul desavarsit provocate de moartea divinitatii, iar aprinderea luminilor ar simboliza nasterea divinitatii. Incepand cu 1 ianuarie am ajunge sa vorbim de un an intinerit. Ion Ghoniu sustine ca ideea innoirii timpului supravietuieste si in Calendarul popular unde Dragobete, Sangiorz sunt tineri si sarbatoriti in prima parte a anului, in vreme ce la finele anului sunt sarbatoriti batranii: Mos Nicolae, Mos Ajun, Mos Craciun.
Te Deum la cumpana anilor
De cativa ani a devenit o traditie ca la trecerea dintre ani, in bisericile ortodoxe sa se oficieze o slujba de multumire adresata lui Dumnezeu, slujba ce poarta denumirea de "Te Deum". Aceasta denumire vine de la imnul "Te Deum Laudamus...", care inseamna "Pe Tine, Dumnezeule, Te laudam...". In cadrul acestei slujbe se rostesc rugaciuni de multumire pentru anul care a trecut, dar si de cerere pentru anul care urmeaza.

31 decembrie in trecut
Tinand seama de faptul ca in trecut oamenii plecau in dimineata zilei de 1 ianuarie spre biserica, pentru a praznui Taierea imprejur cea dupa trup a Domnului si a-l sarbatori pe Sfantul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, nu putem vorbi de o petrecere de toata noaptea.
Noaptea zilei de 31 decembrie era vreme de colindat, era seara Sfantului Vasile cand se rosteau urari:
"Asta seara-i seara mare
Seara Sfantului Vasile...
Seara Sfantului Vasile
Sa va fie el cu bine
Si noua si Dumneavoastra...
Seara Sfantului Vasile
Sa va fie tot spre bine
La multi ani cu sanatate
S-aiba si plugarii parte...
Sfant Vasile cel frumos
Sa va fie de folos...
Seara Sfantului Vasile
Fie-va, gazde, cu bine
La multi ani cu sanatate
Si spor mare la bucate...
Sfant Vasile intr-ajutor
La multi afli cu sanatate..."
In aceasta noapte nu va indemn sa mancati si sa beti peste masura, caci "Anul iti va merge bine, nu cand tu vei zace beat in ziua cea dintai a lui, ci cand atat in ziua cea dintai, cat si in cea de pe urma, si in fiecare zi tu vei face fapte placute lui Dumnezeu" dupa cum afirma Sfantul Ioan Gura de Aur.
Adrian Cocosila

http://www.crestinortodox.ro/anul-no...ul-122802.html
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #253  
Vechi 17.01.2017, 12:22:28
sophia sophia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.06.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.611
Implicit

Am citit azi pe pagina principala a site-ului un articol despre filmul "Calauza".

http://www.crestinortodox.ro/editori...ky-141532.html

Imi amintesc ca am vazut niste filme mai ciudate prin anii 80 si ceva.
Nu mi-au ramas clar in minte, pentru ca nu le-am inteles.
Unul era Calauza. Stiu doar ca erau unii care calatoreau spre o "Zona" si nu mai ajungeau. A durat ore intregi.
Altul a fost ceva asemanator, dar se petrecea in USA undeva. Cred ca se numea "Zabriskie Point".

Ceea ce scrie acum autorul articolului de pe site despre Calauza mi se pare ciudat, dar si interesant. Eu nu-mi amintesc acele lucruri.

Pe mine la vremea aceea m-a impresionat in schimb un alt film al unui regizor rus. Nu mai stiu cum se numea.
Era ceva cu un adapost unde se aflau niste barbati saraci. Si acolo intr-adevar era plin de simboluri crestinesti. Parca descriau scene din Biblie, iar barbatii aceia erau parca personajele cartii.

Stie cineva despre ce film e vorba?
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape
Reply With Quote
  #254  
Vechi 28.01.2017, 03:34:49
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.886
Implicit 《 Deschiderea Evangheliei 》Articol semnat : Teodor Danalache

Deschiderea Evangheliei, practica stiuta mai ales sub numele de "deschiderea cartii", este o metoda inselatoare de a afla viitorul. Aflarea viitorului nu a fost insa niciodata o preocupare a crestinilor, ci intotdeauna aceasta a fost asociata cu vrajitoria si cu paganismul, drept pentru care folosirea obiectelor sfinte (icoane, cruci, Evanghelie, carti liturgice) pentru ghicirea viitorului este o lucrare draceasca si o cadere din dreapta credinta a Bisericii lui Hristos.
La slujbele Bisericii, mai inainte de a se citi din Sfanta Evanghelie, crestinii cer de la Dumnezeu o invrednicire speciala: "Pentru ca sa ne invrednicim noi a asculta Sfanta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru sa-L rugam." Cuvantul lui Dumnezeu, cuprins in Sfanta Evanghelia, este "vestea cea buna" a mantuirii, adusa lumii de Mantuitorul Iisus Hristos.
Atata timp cat Evanghelia este vazuta ca un izvor de credinta, de nadejde si de bucurie, ce legatura are deci aceasta cu cei care doresc sa-si cunoasca viitorul? Aflarea viitorului nu are nimic in comun cu randuiala liturgica a Bisericii Ortodoxe, iar dorinta de aflare a viitorului este un pacat izvorat din necredinta, impotriva purtarii de grija a lui Dumnezeu.
Cine si cum "deschide" Evanghelia ?
Cei care "deschid" Evanghelia nu fac de fapt decat "sa inchida" si mai bine usile raiului, atat lor, cat si celor care vin la ei pentru aceasta vrajitorie. Cel care spune ca "ghiceste" in Sfanta Evanghelie nu este decat un inselator. Profilul celui care "deschide cartea" si "inchide raiul" este urmatorul: dornic de castig, profitor de necazurile oamenilor, lipsit de credinta si fara frica de Dumnezeu.
Deschiderea cartii este asociata, de cele mai multe ori, cu Taina Sfantului Maslu. In randuiala acestei Taine, dupa ultima rugaciune si ungere, se prescrie ca preotul sa ia Sfanta Evanghelie , sa o dea bolnavului, spre a o saruta, si sa o deschida deasupra capului celui bolnav. Apoi, preotul se roaga pentru bolnav, rostind ultima rugaciune. Evanghelia inchipuie Cuvantul lui Dumnezeu, iar deschidere liturgica a acesteia si asezarea ei deasupra capului celui bolnav semnifica punerea mainii lui Dumnezeu peste cel bolnav, dupa cum si citeste preotul, in rugaciunea rostita in acest moment: "Nu pun mana mea cea pacatoasa peste capul celui ce a venit la tine cu credinta, ci pun mana Ta cea puternica si tare, ce se afla in aceasta Sfantă Evanghelie."
Asemenea "deschideri de carti" au inceput sa fie facute insa si cu alte carti (cu Psaltirea, cu Pidalionul), in afara oricarei slujbe, cu scopul singur de a insela cu privire la viitor. Nimeni nu are insa dreptul si puterea de a se numi pe sine ghicitor, prooroc sau prevestitor al lucrurilor viitoare. Sub orice forma ar fi intalnita aceasta - "deschiderea cartii" spre a afla viitorul -, ea va ramane o inovatie liturgica deosebit de grava.
Fapta de a "deschide" Evanghelia este doar un pretext, caci "ghicitorul", fara a interpreta in mod real textul evanghelic, spune celui in cauza ce ii trece prin cap, adesea inspirat de diavol, spre a produce mare inselare. Astfel, omul care vine spre a afla sursa necazurilor sale sau pentru a afla ceva legat de viitor, pleaca adesea cu ideea ca este dusmanit de unii apropiati de-ai sai, ca este sub blestem, ca i s-au facut farmece si "legaturi", etc.
Atitudinea crestina fata de o practica necrestina
Practica de a "deschide cartea" este o practica pe care nu o gasim in nici o carte de cult si care este contrara regulilor stabilite de Biserica pentru savarsirea cultului. Aceasta practica inselatoare compromite dreapta credinta, identificand-o pe aceasta cu superstitia, pentru ca i se cere preotului sa faca pronosticuri si sa ofere raspuns solicitarilor. De asemenea, aceasta este condamnata de toti marii duhovnici ai Bisericii Ortodoxe, nici unul nepracticand aceasta "vrajitorie cu cele sfinte".
Trebuie sa stim ca nu exista nevoie sau necaz omenesc pentru care Biserica Ortodoxa sa nu aiba rugaciuni, pe care credinciosul sa le poate solicita preotului din parohia sa. Pe langa rugaciunea preotului si pomenirea la Sfanta Liturghie, cel cuprins de necazuri poate birui toate luptele diavolesti, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin post si rugaciune indelungata.
Cat despre Evanghelie, mai de folos este sa o deschida fiecare crestin, acasa la el, si sa citeasca din aceasta, dupa putere, spre luminarea mintii si intarirea credintei. "De esti intristat, vei afla in Biblie mangaiere; de esti suparat, vei afla bucurie; de esti manios, impacare; de esti poftitor, infranare; de esti nesabuit, intelepciune; de esti rau, bunatate; de esti un ucigas, mila si indreptare; de iti urasti aproapele, dragoste. Intr-insa iti vei afla leac pentru toate patimile si slabiciunile, si hrana pentru toate virtutile si implinirile. De esti bun, Biblia te va invata cum sa ajungi mai bun; de esti milostiv, te va invata blandetea cea ingereasca; de esti inteligent, te va invata intelepciunea" (Sfantul Iustin Popovici).
Rugaciune pentru citirea cu folos a Sfintei Scripturi
Straluceste in inimile noastre, Iubitorule de oameni Doamne, lumina cea neinserata a cunostintei dumnezeirii Tale si deschide ochii cugetului nostru spre cunoasterea evanghelicelor Tale propovaduiri; pune intru noi si frica de fericitele Tale porunci, ca poftele trupesti cu totul calcandu-le, viata duhovniceasca sa petrecem, toate cele ce sunt spre placerea Ta cugetandu-le si facandu-le. Ca Tu esti luminarea si sfintirea si mantuirea sufletelor noastre si Tie slava inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Teodor Danalache
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #255  
Vechi 14.02.2017, 14:18:17
sophia sophia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.06.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.611
Implicit

Mai intai sa spun ca am aflat raspunsul la intrebarea mea de mai sus. Filmul s-a numit "Azilul de Noapte". Cartea nu am citit-o, dar cred ca filmul a stilizat-o mult.

Legat de articolele de pe site, vreau sa spun ca articolul care a aparut azi, dar nu este nou, ma deranjeaza, nu mi se pare corect.

http://www.crestinortodox.ro/religie...or-123694.html

Ma deranjeaza ca prea se arunca in oala multe lucruri diferite.
Eu nu sunt nici pentru comercializarea sarbatorilor, nici pentru alte exagerari, dar nu stiu de unde s-a ajuns totusi la a spune de desfrau, casatorii in tramvai si alte asemenea.
Eu nu stiu asa ceva? Cine le face?
Si ce treaba avem noi ceilalti cu asta?

Eu sunt pentru a sarbatori si iubirea. Nu cu prosteli, dar merita sa ne oprim putin si sa ne gandim si la cei dragi, la familie.
Nu stiu de Dragobete si nu-mi place in primul rand denumirea.
Este probabil ceva de la sat. Restul nu avem treaba cu ea.

Mi se pare ca articolul este exagerat, cazut in extrema.
Eu nu stiu de lucrurile scrise acolo si ma deranjeaza ca trebuie neaparat sa se distruga ceva de fapt frumos si corect. Iubirea exista si nu trebuie calcata in picioare de nimeni.
Imi place sa existe aceasta sarbatoare, dar asa cum trebuie.
Sunt alte sarbatori de scos.
Si nu sunt lamurita cu Sf. Valentin de la ortodocsi. Cand serbam pana la urma pe cei care ii poarta numele, ca in articol e insirata o lista intreaga?
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape
Reply With Quote
  #256  
Vechi 14.02.2017, 14:31:52
Copacel Copacel is offline
Banned
 
Data înregistrării: 02.08.2015
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.182
Implicit

Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
Filmul s-a numit "Azilul de Noapte".
Vezi ca in Romania de 2 saptamani(aproape) se desfasoara in pta Victoriei serialul Azilul de Nebuni.
Reply With Quote
  #257  
Vechi 14.02.2017, 19:57:21
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.886
Implicit

Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
Mai intai sa spun ca am aflat raspunsul la intrebarea mea de mai sus. Filmul s-a numit "Azilul de Noapte". Cartea nu am citit-o, dar cred ca filmul a stilizat-o mult.

Legat de articolele de pe site, vreau sa spun ca articolul care a aparut azi, dar nu este nou, ma deranjeaza, nu mi se pare corect.

http://www.crestinortodox.ro/religie...or-123694.html

Ma deranjeaza ca prea se arunca in oala multe lucruri diferite.
Eu nu sunt nici pentru comercializarea sarbatorilor, nici pentru alte exagerari, dar nu stiu de unde s-a ajuns totusi la a spune de desfrau, casatorii in tramvai si alte asemenea.
Eu nu stiu asa ceva? Cine le face?
Si ce treaba avem noi ceilalti cu asta?

Eu sunt pentru a sarbatori si iubirea. Nu cu prosteli, dar merita sa ne oprim putin si sa ne gandim si la cei dragi, la familie.
Nu stiu de Dragobete si nu-mi place in primul rand denumirea.
Este probabil ceva de la sat. Restul nu avem treaba cu ea.

Mi se pare ca articolul este exagerat, cazut in extrema.
Eu nu stiu de lucrurile scrise acolo si ma deranjeaza ca trebuie neaparat sa se distruga ceva de fapt frumos si corect. Iubirea exista si nu trebuie calcata in picioare de nimeni.
Imi place sa existe aceasta sarbatoare, dar asa cum trebuie.
Sunt alte sarbatori de scos.
Si nu sunt lamurita cu Sf. Valentin de la ortodocsi. Cand serbam pana la urma pe cei care ii poarta numele, ca in articol e insirata o lista intreaga?

Uite un mesaj ferm si la obiect care mie mi-a plăcut :

Biserica Ortodoxă din Maramureș și Sătmar combate cu vehemență „Valentine’s Day” pe care o consideră o sărbătoare comercială care se află în dezacord cu valorile morale românești – creștinești și reprezintă un atac la adresa familiei, cu impact devastator în educația tinerilor, se arată într-un comunicat al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului remis cotidianului nostru de către Protopopiatul Ortodox Satu Mare.
În același document este specificat faptul că în forma actuală, Valentine’s Day nu poate fi numită sărbătoare creștinească. „Sfântul Valentin a devenit o sărbătoare artificială și i se dă importanță datorită celor care proclamă iubirea cu orice preț, chiar și atunci când ea nu există. Atunci când iubești, nu e nevoie de o zi anume din calendar pentru a o arăta. Cel mai frumos cadou pe care și-l fac doi oameni care se iubesc sunt copiii pe care-i au împreună, indiferent de religia lor, de continentul sau țara în care locuiesc”, se mai arată în comunicatul Episcopiei.
Totodată Biserica Ortodoxă subliniază faptul că sâmbătă, 14 februarie toate bisericile vor fi deschise și vor fi oficiate slujbe și rugăciuni speciale dimineața și seara pentru „dragoste curată, pentru ocrotirea și binecuvântarea tinerilor de ispite și necazuri, pentru tinerele familii în lumina devenirii lor ca familii cu adevărat creștine”.
În contextul dat, Biserica propune ziua de 14 februarie și duminicile din preajma acestei date ca zile de combatere a sărbătorii „Valentine’s day” așa cum se prezintă ea la ora actuală și înlocuirea ei prin susținerea „familiei” ca instituție esențială a societății.
Prin acest comunicat Biserica Ortodoxă de Maramureș și Satu Mare face un apel către opinia publică, școli, dar și familiile creștine de a promova virtutea, curăția fizică și morală și demnitatea tinerilor.
„Dorința noastră este de a educa societatea creștină și de a atenționa asupra pericolelor pentru viața morală a tinerilor” este mesajul Bisericii Ortodoxe
Reply With Quote
  #258  
Vechi 18.03.2017, 01:38:23
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.886
Implicit "O soluție pentru frică " - editorial semnat de Paul Curca

Trăim într-o lume bântuită de tot felul de frici, parcă mai multe decât înainte vreme. Pericole ne pasc de peste tot, iar dacă urmărim noutățile și previziunile multor semeni ai noștri, nu putem fi decât îngroziți. Ne sperie terorismul, corupția, pericolul unor războaie în preajma noastră dar, mai la firul ierbii, sunt periculoase fructele pe care le mâncăm, căci sunt tratate cu substanțe cancerigene, carnea de pui, că e injectată cu hormoni, pâinea are aditivi periculoși, și am putea continua cu zeci și sute de alte exemple care să ne alimenteze temerile cele mai sumbre. Aproape tot ce ne înconjoară este periculos, poate deveni o sursă pentru fricile care ne pot însoți în orice moment.

Cum ne purtăm cu frica? Se poate construi ceva pe ea? Răspunsul de primă instanță, oripilat, ar fi că nu. Un asemenea sentiment ignobil nu poate fi decât eliminat, ascuns, trecut sub tăcere, bine camuflat sub culori vesele, ca să nu mai rămână vreo urmă de-a lui. Ne dispensăm de el fără regret. Nu ne trebuie așa ceva în fișa psihologică personală. Și totuși, oricât de mult ne-ar displace o asemenea postură, trebuie să recunoaștem că omul este un animal care se teme. Nu este singurul.

Întregul regn animal cunoaște frica, iar aceasta, unită cu instinctul de conservare, e cea care asigură supraviețuirea speciilor. Eviți pericolele și supraviețuiești mai departe. Frica, la om, este mai mare ca la animale. La ele are o formă concretă, circumscrisă unui pericol, e o punere în gardă, o pregătire urgentă pentru acțiune. După ce trece pericolul, ele uită. La câteva zeci de secunde după ce a scăpat din ghearele leului, căprioara poate să pască liniștită.

La om însă, e mai mult decât atât. Există frica determinată de diferite circumstanțe. Pe lângă asta însă, fără să știe când și în ce fel, omul își dă seama că va muri, iar înaintarea sa ineluctabilă spre moarte introduce o stare difuză, poate nu întotdeauna conștientizată, de teamă. Dacă n-ar avea, ca fundal, conștiința chinuitoare a morții, și frica indusă de ea, omul ar putea paște liniștit, asemenea oricărei rumegătoare. (E trist că mulți dintre semenii noștri fac eforturi să devină astfel) Dar faptul că lucrurile se sfârșesc, îl obligă să facă ceva.

Ca să ne apărăm de frică, la nivel comunitar, avem două variante la îndemână. Una este ca omul să devină mi rău decât orice alt animal, ucigând în stânga și-n dreapta pentru supraviețuire, bani, putere, pentru acele lucruri care îi dau iluzia că ar putea dura mai mult în timp decât semenii săi. E cazul unor mari bandiți sau tirani. Frica este cel mai bun motor al acțiunilor rele, și cu siguranță stă la baza lor. Din frica de a nu-și pierde regatul, de pildă, a dat Irod poruncă să fie uciși pruncii din Betleem. Prin crimă credea că își apără regatul, avuția, pueterea. Sunt o mulțime de oameni care au făcut la fel, iar istoria se constituie dintr-o suită de crime ale unor oameni cărora le-a fost frică.


Dar mai există o variantă. A omului rațional dar lipsit de iluzii, care a văzut tot răul de care omul e capabil, a citit lecțiile istoriei despre Hitler sau Stalin, a văzut atentatele teroriste, nu mai are nicio speranță în bunătatea naturală a firii umane, și totuși nu abdică, nu lasă ca totul să fie supus imperiului fricii. Putem trăi în societăți stabile, dar știm că e posibil ca oricând răul să se reverse asupra noastră.Iar atunci imaginăm acea organizare socială care ne va permite să facem față, în condiții democratice, liberale, asaltului răului asupra noastră.De pildă există pericolul terorist acum, iar cei care spun că nu le pasă de el ori mint, ori sunt inconștienți. Dar în același timp, există și cei care propun acțiuni de contracarare a acestuia.

În frică ne apărăm sau atacăm pentru a elimina un pericol real sau imaginar. Cum lucrurile sunt mult prea rar clare, e un loc imens pentru exagerări, paranoia, pierderea controlului realității, iar de aici rezultă riposte exagerate sau care își ratează ținta, tot felul de grozăvii de care e plină lumea. Cu siguranță, marea majoritate a crimelor umanității, a fost produsă de oameni fricoși, care își căutau doar propria siguranță, paranoici care trăiau sub teroarea gândului că sunt numai printre dușmani, printre oameni care vor să le ia averea, locul sau viața. Odată ce îți intră în oase, frica nu mai poate fi scoasă. Ea se întinde la infinit, sau se termină numai odată cu viața bietului om. Pentru că oricâte ținte am elimina, oricât ne-am debarasa de toți dușmanii, rămâne totuși ceva ce nu vom putea elimina nicicând: faptul că vom muri.

Putem trăi nutrind convingerea că soluțiile politice, militare, sociale, progresul tehnic vor spori siguranța, ne vor atenua frica și vor duce producerea ei cât mai departe, dar nu va fi posibilă o eliminare a ei. Putem însă scăpa de frică, în măsura în care îmbrățișăm soluția religioasă.Cuvintele lui Hristos: „În lume necazuri veți avea. Dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33) vin să ia toată frica de la noi. Orice forme ar lua, și orice acțiuni ar produce, frica are un singur izvor: moartea. Facem orice ca să putem trăi mai mult.

Binele pe care îl clădim la nivel social, prin mijloace politice, economice, ajutați de progresul tehnic, de medicină, rămâne relativ. Luptăm pentru el din toate puterile, dar știm că nu ne este suficient. E-adevărat că majoritatea dintre noi ne mulțumim cu acesta, căci nu știm că mai poateexista și un alt fel de bine, pe care „nimeni să nu-l poată lua de la noi”.Or, fără a disprețui oferta societății, vedem că numai ceea ce ne oferă Dumnezeu are valoare veșnică. Numai în preajma lui Dumnezeu putem elimina frica, pentru că abolim moartea, putem să ne regăsim ființa noastră originară, eliberată de adăugirile pe care frica le-a adăugat în straturi.

Dacă, aflați încă în starea mundană, ni se pare că trăim desprinși de frică, de fapt o ignorăm. Ea ne însoțește npermanent, e în codul nostru genetic, e o latență care se poate activa oricând, care inevitabil se va activa cândva. Poți spune că ți-ai înfrânt frica doar atunci când poți să-ți dai viața fără regret, pentru că știi că moartea n-are nicio valoare.

Trăim într-o lume în care lucrurile nu par să aibă un sens, și în care, dacă tot exiști, trebuie să te descurci cumva. Acțiunile tale stau sub spectrul nesiguranței, al eșecului de aceea e normal să ne temem. Frica începe acolo unde se termină credința. Ce șanse am să reușesc într-o lume care e cel puțin indiferentă la eforturile mele? Dacă însă în ecuație intră și Dumnezeu, atunci lucrurile capătă sens. Dacă sunt credincios, atunci nu mai am motive să mă tem. Iar dacă totuși mă tem, înseamnă că încă nu sunt îndeajuns de credincios.

Cum e posibilă această contradicție: să fiu credincios, dar să mă și tem? E din cauza imperfecțiunii credinței și a alipirii de bunurile pământești. Ceea ce am se poate pierde sau îmi poate fi luat, și să devin sărac și gol. Nu îmi văd altă scăpare, în afara bunurilor pe care le posed. Dacă însă mi-aș pune nădejdea în Dumnezeu, atunci toate aceste temeri nu și-ar mai avea rostul.

Frica se produce din cauza puținei credințe pe care o avem. Dacă am avea credință măcar cât un bob de muștar, nu ar mai exista nimic din cele pământești care să ne provoace vreo teamă. Dar pe măsură ce ne scade credința, crește alipirea de bunuri, căciomul trebuie să își pună în ceva nădejdea.Iar dacă nu oface în cele de sus, atunci trebuie să facă apel la cele de jos. Dar lucrurile pământești sunt perisabile, pot oricând să ne fie luate de sub nas, iar poziția câștigată azi, se poate pierde foarte ușor mâine. Astfel că orice posesiune este însoțită de teama de a nu o pierde, iar energia noastră va fi orientată spre a menține ceea ce avem și, pentru siguranță, să mai adăugăm câte ceva. Frica ne ține legați de pământ, nu ne lasă nicio portiță de evadare.

Cum putem scăpa de frică? Mai întâi de toate prin credință, adică prin încredințarea lui Dumnezeu a tuturor grijilor noastre. „Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Și nici una din ele nu va cădea pe pământ fără știrea Tatălui vostru. La voi însă și perii capului, toți sunt numărați. Așadar nu vă temeți; voi sunteți cu mult mai de preț decât păsările.”(Matei 10, 29-31) Ne eliberăm de frică prin chemarea numelui lui Hristos, prin rugăciune, prin smerita cugetare. Nu o putem învinge prin puterile proprii, ci numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Frica de Dumnezeu este începutul mântuirii, căci plecând de la ea începe ținerea poruncilor, aflarea pe cale, viața creștinească la care suntem chemați toți cei botezați.

Frica este un afect natural, de aceea este important nu că există, ci modul în care este orientată. Până acum am vorbit doar de frica de a nu pierde bunurile pământești. Există însă și o altfel de frică, orientată către Dumnezeu, în care grija ta este să nu-L superi, să nu-L dezamăgești, să nu te arăți nedemn de darurile pe care le-ai primit. Pentru cei desăvârșiți există o frică desăvârșită, aceea de a nu pierde harul lui Dumnezeu. Există oameni, precum sfântul Siluan Athonitul, care au simțiti harul dumnezeiesc, s-au desfătat de dulceața lui nesfârșită. Atunci grija lor cea mai mare a devenit purtarea liniștită, eliminarea oricărui gând rău, a oricărei mișcări de împotrivire din frica de a nu pierde harul care se abătuse asupra lor.

Opusul fricii nu este curajul, sau vreo formă de bravadă pe care ar putea-o adopta cineva vreodată, ci iubirea. Ai scăpat de frică atunci când, asemeni martirilor, poți să-ți dai liniștit viața din iubire pentru aproapele sau pentru Dumnezeu. Numai în iubire toate sunt cuprinse fără vreo urmă, numai prin ea toate se desăvârșesc.

Paul Curca
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #259  
Vechi 20.04.2017, 23:43:08
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.886
Implicit Izvorul tamaduirii- Adrian Cocosila

Izvorul Tamaduirii - praznic inchinat Maicii Domnului
In fiecare an, in prima vineri dupa Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii. Este un praznic inchinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tamaduirii aminteste de o serie de minuni savarsite la un izvor aflat in apropierea Constantinopolului.

Potrivit traditiei, Leon cel Mare, cu putin timp inainte de a ajunge imparat, se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului. Intalneste un batran orb care ii cere sa-i dea apa si sa-l duca in cetate. Leon va cauta in apropiere un izvor, dar nu va gasi.
La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati". Leon va face ascultare si astfel, va gasi un izvor din care ii va da orbului sa bea. Ii va spala fata cu aceasta apa, iar orbul va incepe sa vada.
Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. Mai tarziu, imparatul Justinian (527-565), care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a baut apa din acest izvor. Ca semn de multumire a construit o biserica si mai mare. Aceasta biserica a fost distrusa de turci in anul 1453.
De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani si suferinte.

Izvorul Tamaduirii
Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea unde exista pana astazi izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.
De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele
Crestinii ortodocsi vin in aceasta zi la biserica pentru a lua parte la slujba de sfintire a apei, cunoscuta si sub numele de Aghiasma Mica.
In vorbirea populara, aghiasmei i se mai spune si aiasma. Cuvantul aiasma vine de la iazma. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR cu etimologie necunoscuta.

Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apa sfintita". Explicatia este urmatoarea.

Dupa ce preotul a sfintit apa, ii stropeste pe credinciosi in timp ce se canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Astfel, s-a retinut in popor ca scopul urmarit prin aiasma este de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau.

Izvoare tamaduitoare la noi in tara

Manastirea Ghighiu este cunoscuta nu doar prin icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, adusa aici in anul 1958, ci si prin izvorul ei tamaduitor.
La Manastirea Dervent, pe locul unde Sfantul Apostol Andrei a facut o minune, exista un alt izvor cu apa vindecatoare.
Un alt loc in care putem gasi izvor cu apa vindecatoare este Manastirea Horaicioara. Pelerini din toata tara vin la cele trei manastiri sa primeasca apa de la aceste izvoare minunate.
Izvorul Tamaduirii - Traditii si credinte populare
In aceasta zi, in unele zone ale tarii, tinerii adolescenti fac legamantul juvenil. Acest legamant se facea, cu sau fara martori, in casa, in gradini sau in jurul unui copac inflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau juramantul respectiv: pronuntarea cu voce tare a juramantului, schimbul colacului si al altor obiecte cu valoare simbolica, de obicei o oala sau o strachina din lut, insotite intotdeauna de o lumanare aprinsa, imbratisarea frateasca, ospatarea cu alimente rituale si dansul.
Profesorul Ion Ghinoiu mentioneaza ca in unele zone etnografice, ceremonia se repeta anual, la aceeasi data, pana la intrarea in joc a fetelor insuratite si baietilor infartatiti. Persoanele legate, veri, varute, surate, frati de cruce etc., se intalneau anual sau, dupa casatorie, la Rusalii. Dupa incheierea solemna a legamantului, copii si apoi oameni maturi isi spuneau pana la moarte surata, vere, fartate, verisoara si se comportau unul fata de altul ca adevarati frati si surori: se sfatuiau in cele mai intime si grele probleme ivite in viata, isi impartaseau tainele, nu se casatoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fartatului, se ajutau si se aparau reciproc pana la sacrificiul suprem.
Adrian Cocosila
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #260  
Vechi 09.05.2017, 01:22:16
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.886
Implicit Ipocrizia - articol semnat de Stelian Gombos

Ipocrizia - infatisarea si purtarea noastra cea de toate zilele ?!
De cele mai multe ori incercam, intr-un mod scolastic, sa clasificam pacatele si patimile noastre omenesti, gandindu-ne ca unele sunt mai mai mari sau mai grave decat altele, uitand de concluzia Sfantului Vasile cel Mare "ca nu exista pacate mari sau mici ci numai pacate!...” Si chiar ne resemnam si ne consolam cu gandul ca nu avem pacate chiar atat de mari ori atat de multe, nadajduind cu totii in marea bunatate, dragoste si milostivire a lui Dumnezeu spre iertarea pacatelor noastre, uitand faptul ca El este atotbun si atotmilostiv dar si atotstiutor si, mai cu seama, atotdrept!...
In dezbaterea si evaluarea noastra valorica si axiologica, ce este de cele mai multe ori pur subiectiva si, mai mult decat atat, rasturnata, ignoram adevarul si realitatea ca unul din pacatele si patimile cele mai mari pe care-l savarsim cu toata indrasneala, justificarea, aroganta si ignoranta este pacatul si patima ipocriziei, a fatarniciei sau a vicleniei, conform caruia: una gandim, alta zicem si cu totul alta facem ori savarsim!...
Suntem foarte puternic afectati, inselati sau amagiti de aceasta cursa si capcana a duplicitatii, a dedublarii care, din pacate, mai devreme sau mai tarziu ne va duce la o amarnica dezamagire, la necazuri si suferinte atat pentru noi insine cat si pentru ceilalti frati ai nostri!... Constatam faptul ca acest pacat a cuprins pe foarte multa lume, indiferent de statutul social ori nivelul intelectual si ca se bazeaza pe fundamentul machiavelian care sustine ca „scopul scuza mijloacele!...” Uitam de indemnurile Mantuitorului dar mai ales de aversiunea Sa fata de acest pacat, admonestat cu greul apelativ „Vai voua!...” sau de indemnul Sf. Ap. Iacov – ruda Domnul, care spune in epistola sa ca la noi crestinii „ce este da trebuie sa fie da, iar ce este nu sa fie nu, iar ce este mai mult decat aceasta, de la diavolul este!...”
Cu foarte multa „abilitate” gasim argumentari si justificari cum ca asa este diplomatic sau aceasta este politica, uitand de faptul ca este bine sa avem permanent tarie de caracter si coloana vertebrala dreapta, si la propriu si la figurat!... Iar consecintele acestor cauze amagitoare si inselatoare vedem cu totii care sunt, si anume: multe dezamagiri, multa tulburare si sminteala atotcuprinzatoare!... Suntem, foarte multi dintre noi, oameni care vorbim mult dar facem putin sau acoperim faptele mici cu vorbe mari!...
Tendintele acestea ce duc la desacralizare, la secularizarea noastra interioara, la relativizare spirituala si duhovniceasca, sunt foarte nocive si mult daunatoare!... De ce? Fiindca lipseste tot mai mult increderea si sinceritatea, onestitatea si consecventa fata de semenii nostri, lucruri, fapte si virtuti care abunda si predomina in vietile Sfintilor si Preacuviosilor Parinti ai Bisericii, de-a lungul timpului!...
In aceste conditii, pentru ca ne este sau ar trebui sa ne fie teama de avertismentul Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, potrivit caruia „Vai de cel prin care vine sminteala!...”, trebuie sa constientizam faptul ca suntem, de foarte multe ori, exemple pur si simplu negative pentru cei mai tineri, care oricum sunt intr-o acuta criza axiologica, lipsa de modele si exemple demne de urmat, la aceasta dezorientare contribuind, din nefericire, fiecare dintre noi, intr-o mai mare sau mai mica masura, aducand prin aceste atitudini suficienta intristare, necazuri si suferinte!...
Prin urmare, viata noastra cotidiana se desfasoara intr-un registru spiritual foarte larg: - din adancurile pacatului si din „ceata patimilor” sau confuzia fatarniciei spre culmile virtutii si lumina dumnezeiasca. In functie de eforturile noastre ascetice este si starea noastra pe treptele ei atat de numeroase. „De pe dealurile bucuriilor – afirma Parintele Staniloae – in vaile necazurilor, asa decurge viata omului duhovnicesc; dar ea inscrie un real progres in aceste alternante. Bucuriile, pentru rabdare, sunt tot mai curate, mai spiritualizate, mai nepatate de multumirea de sine; necazurile sunt tot mai ferm rabdate. Propriu-zis, bucuriile sunt domolite de siguranta necazurilor ce vor veni, iar necazurile, rabdate cu un amestec de seninatate, de ras interior, cum ar zice Sfantul Ioan Scararul, prin siguranta bucuriilor ce vor veni la rand.
Deci, fie oricat de shimbatoare imprejurarile externe in care se desfasoara viata omului duhovnicesc, launtric ea a ajuns la un fel de nivelare, care ii da o statornica liniste. E taria spiritului in fata valurilor lumii”. Osciland intre aceste doua limite, viata trece inevitabil prin proba incercarilor duhovnicesti, in vederea inaintarii ei pe o treapta superioara de desavarsire. De aceea, necazurile (fie ele si pricinuite de altii, datorita ipocriziei si nesinceritatii lor), daca nu sunt acceptate si asumate, ele ne dubleaza greutatea suferintei, cele abordate si intelese din punct de vedere duhovnicesc insa, ne injumatatesc necazul si urmarile acestuia, in virtutea pedagogiei divine atotstiuoare si intelepte. Daca vrem ca viata noastra sa fie o inaintare din treapta in treapta spre piscul sfinteniei crestine, proba patimirilor fara de voie trebuie trecuta cu rabdare, nadejde, pocainta si smerenie, toate acestea in rugaciune curata catre Tatal nostru Cel ceresc, de la care ne vine noua tot ajutorul.
Acesta este drumul vietuirii duhovnicesti crestine: - impreuna patimire cu Hristos – Care si El a suferit atat de mult din cauza fatarniciei carturarilor si a fariseilor (fara a avea aici pretentia vreunei comparatii intre personae si situatii) - cu nadejdea invierii si a rasplatei, pe masura eforturilor noastre ascetice. Este calea pe care au strabatut-o toti cei iubitori de frumusete spirituala, dar care au suferit si ei cat se poate de mult, urmand pilda Mantuitorului, adica: - Sfintii apostoli, mucenicii, marturisitorii, cuviosii, monahii si nu in ultimul rand crestinii obisnuiti. La aceasta ne indeamna Hristos, cerandu-ne sa purtam jugul sau crucea desavarsirii, a incercarilor si necazurilor din aceasta viata si lume trecatoare, atat de inselata si de inselatoare, asigurandu-ne totodata ca biruinta Lui este si biruinta noastra.
Viata este, asadar, o alternanta intre bucurii si necazuri, intre succese si esecuri, intre impliniri si infrangeri. Nu exista muritor care sa fi avut parte, in aceasta viata, numai de bucurii, dupa cum nu exista om care sa fi cunoscut numai infrangerea. Bucuriile nu pot fi perfect detasate de necazuri, nici acceptate doar de ele, in defavoarea incercarilor, a necazurilor si a smintelilor de tot felul, important fiind modul in care stim si reusim sa le depasim!...
Cel ce nu si-a zidit viata pe temelia credintei si a sinceritatii autentice, ar putea inclina sa creada ca aceasta lume este, mai degraba, o „vale a plangerii”, odata ce venim aici plangand si plecam din ea suspinand, fie dupa ea, fie de durere. Povestea vietii fiecaruia dintre noi, privita dintr-o perspectiva pur fireasca, naturala, are aspectul unei drame cu un sfarsit tragic sau un fiasco. Privita insa, din punctul de vedere al credintei, ea este o victorie asupra suferintei si a lumii, o biruinta si o depasire a lor, in Hristos, indiferent de activitatile si actiunile pervertite si pervertitoare ale unora dintre semenii nostri!...
Asa stand lucrurile, trebuie sa realizam faptul ca ispitele si necazurile noastre pot face rugaciunea noastra tot mai curata si mai simtita, spaland-o cu lacrimi. Iar atunci cand ne rugam cu staruinta, nu se poate ca Hristos sa ne lase uitati si intristati, sa ne priveze de mangaierea si usurarea Sa cea blanda. El „Cel ce sterge lacrima de pe obrazul tuturor”, Cel ce sterge suferintele lumii, nu va intarzia la infinit sa ne caute. S-ar putea sa intarzie, pentru ca are de sters lacrimile de pe fetele triste ale multora, pentru ca vrea sa raspunda rugaciunilor celor ce l-au invocat cu credinta si staruinta. Nu-si va opri la infinit izvorul revarsarii darurilor Sale fata de noi, iar atunci cand vom fi vizitati de El, de Insusi Mantuitorul sufletelor noastre, vom simti o fericire si o pace mai presus de durere si de suferinta, de lacrima si nevointa, ori de vreo sminteala oarecare. Vom conchide, impreuna cu Sfantul Apostol Pavel ca „Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu – Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu noi, cu toti. Amin.”
Asadar, constatam si de aici faptul ca Ortodoxia este o forma de crestinism (nesecularizata in continutul si in fondul ei intrinsec) extrem de rafinata, de nobila, de autentica si de neipocrita, pe care putini o mai stim astazi aprecia sau gusta in profunzimile ei dintru inceput, lucru pentru care ne rugam Lui Dumnezeu – Cel in Treime preamarit, sa ne ajute si sa ne lumineze mintile noastre cele fariseice si acoperite de umbra pacatului si a mortii!...
Stelian Gombos
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Tags
apel!

Thread Tools
Moduri de afișare