Teama...de implicare?

[AGabriela]

Deschid acest topic, recunosc, mai mult din punct de vedere omenesc. Problema: mi-e teama de o relatie, sa ma duc la intalniri, sa cunosc, sa ma deschid. Stiu, majoritatea o sa imi spuneti "Du-te la duhovnic!". Raspuns: Am fost dar tot nu reusim sa rezolvam problema. Ori nu reusesc eu sa expun problema cu care ma confrunt, ori dansul nu reuseste sa priveasca lucrurile si din alt unghi. Poate cu timpul va veni si rezolvarea, dar pana atunci va rog sa expuneti si parerile dvs. Poate vreo vorba, poate vreo mustrare, poate ceva va scoate la liman problema ca doar Dumnezeu lucreaza prin oameni.
Pe scurt, pana in urma cu ceva vreme (vreo cativa ani) imi doream sa fiu parte a unei familii, sa fiu fericirea unui viitor sot (a se intelege ca al meu, nu al alteia), sa fiu mama. Dorintele nu au disparut, insa mi-e extrem de greu sa mai fac vreun pas inainte. V-ati confruntat cu asa ceva vreodata? Exista cineva care intelege la ce ma refer? Stiu ca nu-i o formula dar care a fost solutia sa iesiti din impas pentru a reusi sa va redeschideti sufletul? Nici rugaciunea nu mai merge cum mergea odata.
P.S: nu vreau formule, ci doar pareri. Si, din experientele altor topicuri, nu incercati sa imi spuneti sa fac nu stiu ce acatist de nu stiu cate ori, sau nu stiu cate metanii. Am incercat si astfel de formule, cu binecuvantarea duhovnicului bineinteles si nu au functionat in ceea ce ma priveste. Dumnezeu sa ma ierte, poate gresesc, dar uneori un gand a facut de o mie de ori mai mult decat nu stiu cate acatiste citite pe banda.
Multumesc

"Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă."

E nevoie de rabdare. Tu continua sa mergi la biserica, sa te rogi si .. lasa-te in voia lui Dumnezeu. Cand vrea El, toate se leaga, piedicile dispar, temerile se risipesc...

Fie Doamne voia Ta in viata mea iar nu voia mea!!

[Seraphim7]

În prealabil postat de AGabriela

Deschid acest topic, recunosc, mai mult din punct de vedere omenesc. Problema: mi-e teama de o relatie, sa ma duc la intalniri, sa cunosc, sa ma deschid. Stiu, majoritatea o sa imi spuneti "Du-te la duhovnic!". Raspuns: Am fost dar tot nu reusim sa rezolvam problema. Ori nu reusesc eu sa expun problema cu care ma confrunt, ori dansul nu reuseste sa priveasca lucrurile si din alt unghi. Poate cu timpul va veni si rezolvarea, dar pana atunci va rog sa expuneti si parerile dvs. Poate vreo vorba, poate vreo mustrare, poate ceva va scoate la liman problema ca doar Dumnezeu lucreaza prin oameni.
Pe scurt, pana in urma cu ceva vreme (vreo cativa ani) imi doream sa fiu parte a unei familii, sa fiu fericirea unui viitor sot (a se intelege ca al meu, nu al alteia), sa fiu mama. Dorintele nu au disparut, insa mi-e extrem de greu sa mai fac vreun pas inainte. V-ati confruntat cu asa ceva vreodata? Exista cineva care intelege la ce ma refer? Stiu ca nu-i o formula dar care a fost solutia sa iesiti din impas pentru a reusi sa va redeschideti sufletul? Nici rugaciunea nu mai merge cum mergea odata.
P.S: nu vreau formule, ci doar pareri. Si, din experientele altor topicuri, nu incercati sa imi spuneti sa fac nu stiu ce acatist de nu stiu cate ori, sau nu stiu cate metanii. Am incercat si astfel de formule, cu binecuvantarea duhovnicului bineinteles si nu au functionat in ceea ce ma priveste. Dumnezeu sa ma ierte, poate gresesc, dar uneori un gand a facut de o mie de ori mai mult decat nu stiu cate acatiste citite pe banda.
Multumesc

Asta pentru ca esti foarte sensibilă.Nu te poți deschide oricui,si nu te poate deschide sau intelege orice.Si astfel ajungi sa te izolezi,te gândesti la retragere in mănăstire,nu neapărat ca urmare a unei chemari,ci pur si simplu,ca o cale de scăpare,un refugiu,un loc unde vei fi înțeleasă.Dar in adâncul tău,tu știi ca vrei o familie,copii,un soț care sa te iubească si înțeleagă.Tu cauți afectiune in primul rând,insa ai fost rănită,dezamăgită si e normal sa iti fie frică.

[Florinvs]

Un prim pas poate ar fi sa vedeti ce principii, preocupari, pasiuni, hobbyuri aveti, si sa incercati sa gasiti un om care sa impartaseasca acceleasi valori, principii, pasiuni, preocupari, etc cu ale dumneavoastra, pentru a aveea subiecte comune de discutie.
Ca sa puteti cunoaste un om mai bine (si eventual ulterior sa apara si anumite sentimente), intai trebuie sa existe puncte comune si subiecte comune de discutii.

Apoi incercati sa aveti incredere si in calitatile dumneavoastra, sa va invingenti aceea teama sau -nu stiu cum sa-i spun- retinere in a cunoaste pe cineva. Pana la urma toti suntem oameni, si nu trebuie sa va fie teama.

Bineinteles ca trebuie in accelasi timp si o mare atentie, deoarece in ziua de astazi se gasesc si multi nebuni, cu intentii dubioase sau periculoase.

Si nu in ultimul rand- sa nu disperati. Sunt convins ca si dumneavoastra aveti multe calitati, si, cu ajutorul Lui Dumnezeu, veti gasi pe cineva care sa va aprecieze si sa va iubeasca, si cu care sa va intemeiati o familie!

[Jonnyw2013]

AGabriela aveam de gand sa va raspund mai demult dar nu am reusit sa o fac.
Am citit o carte de exceptie :"Omul in cautarea sensului vietii" de Viktor E. Frankl.
Omul a stat vreo 3 ani jumate in lagare de concentrare.A fost medic psihiatru.La un moment dat undeva parca prin luna martie a anului 1945 un detinut ii spune ca a avut el o viziune (sau vis) si ca razboiul se va termina si vor fi eliberati pana la sfrsitul lunii(deci sfarsitul lunii martie) .
Nu au fost eliberatii asa cum a prevazut el si a murit la scurta vreme ,mai mult de gandurile ce si le-a facut. Cu toate ca timpul pana la eliberare, era cu ceva mai mare decat el l-a prevazut, cu vreo 4 saptamani.Dar omul a murit.E foarte important factorul mental.
De ce spun de lucrul asta.E foarte important sa nu ne punem niste termene limita,mai ales la lucruri care nu depind cu totul de noi, uite am implinit atatia ani si nu o sa ma mai casatoresc.
Am niste cunostinte ea avea vreo 47-48 de ani el vreo 50.S-au cunoscut pe Internet.O potrivire foarte buna intre ei,zicem noi care ii cunoastem .Dupa cativa ani le merge foarte bine si au facut o fundatie enorma la casa lor,caci au ganduri mari, chiar daca au o varsta.Nu am mare incredere in relatiile cunoscute pe Internet ,DAR,Dumnezeu lucreaza pe cai stiute numai de el,si stiu destule cazuri cu oameni cunoscuti pe Net la care casatoria merge.
Si mai stiu vreo doua familii cu varste apropiate de 50 de ani cand s-au casatorit.La fel au si copii chiar.
Deci sa nu deznadajduiti cu gandul :A mai trecut un an !
Domnul sa va ajute sa gasiti omul potrivit!

În prealabil postat de Jonnyw2013

AGabriela aveam de gand sa va raspund mai demult dar nu am reusit sa o fac.
Am citit o carte de exceptie :"Omul in cautarea sensului vietii" de Viktor E. Frankl.
Omul a stat vreo 3 ani jumate in lagare de concentrare.A fost medic psihiatru.La un moment dat undeva parca prin luna martie a anului 1945 un detinut ii spune ca a avut el o viziune (sau vis) si ca razboiul se va termina si vor fi eliberati pana la sfrsitul lunii(deci sfarsitul lunii martie) .
Nu au fost eliberatii asa cum a prevazut el si a murit la scurta vreme ,mai mult de gandurile ce si le-a facut. Cu toate ca timpul pana la eliberare, era cu ceva mai mare decat el l-a prevazut, cu vreo 4 saptamani.Dar omul a murit.E foarte important factorul mental.
De ce spun de lucrul asta.E foarte important sa nu ne punem niste termene limita,mai ales la lucruri care nu depind cu totul de noi, uite am implinit atatia ani si nu o sa ma mai casatoresc.
Am niste cunostinte ea avea vreo 47-48 de ani el vreo 50.S-au cunoscut pe Internet.O potrivire foarte buna intre ei,zicem noi care ii cunoastem .Dupa cativa ani le merge foarte bine si au facut o fundatie enorma la casa lor,caci au ganduri mari, chiar daca au o varsta.Nu am mare incredere in relatiile cunoscute pe Internet ,DAR,Dumnezeu lucreaza pe cai stiute numai de el,si stiu destule cazuri cu oameni cunoscuti pe Net la care casatoria merge.
Si mai stiu vreo doua familii cu varste apropiate de 50 de ani cand s-au casatorit.La fel au si copii chiar.
Deci sa nu deznadajduiti cu gandul :A mai trecut un an !
Domnul sa va ajute sa gasiti omul potrivit!

Excelenta postare! Cu multumiri, Doamne ajuta!

[Jonnyw2013]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Excelenta postare! Cu multumiri, Doamne ajuta!

Multumesc Ahilpterodactil!
E bine sa mai ai cate un feedback pozitiv.Simti ca poate ai ajutat.Ar fi bine daca am ajutat-o si pe Gabriela.Nu e simplu sa intaresti pe cineva.Sa il ajuti.

[AGabriela]

În prealabil postat de Jonnyw2013

AGabriela aveam de gand sa va raspund mai demult dar nu am reusit sa o fac.
Am citit o carte de exceptie :"Omul in cautarea sensului vietii" de Viktor E. Frankl.
Omul a stat vreo 3 ani jumate in lagare de concentrare.A fost medic psihiatru.La un moment dat undeva parca prin luna martie a anului 1945 un detinut ii spune ca a avut el o viziune (sau vis) si ca razboiul se va termina si vor fi eliberati pana la sfrsitul lunii(deci sfarsitul lunii martie) .
Nu au fost eliberatii asa cum a prevazut el si a murit la scurta vreme ,mai mult de gandurile ce si le-a facut. Cu toate ca timpul pana la eliberare, era cu ceva mai mare decat el l-a prevazut, cu vreo 4 saptamani.Dar omul a murit.E foarte important factorul mental.
De ce spun de lucrul asta.E foarte important sa nu ne punem niste termene limita,mai ales la lucruri care nu depind cu totul de noi, uite am implinit atatia ani si nu o sa ma mai casatoresc.
Am niste cunostinte ea avea vreo 47-48 de ani el vreo 50.S-au cunoscut pe Internet.O potrivire foarte buna intre ei,zicem noi care ii cunoastem .Dupa cativa ani le merge foarte bine si au facut o fundatie enorma la casa lor,caci au ganduri mari, chiar daca au o varsta.Nu am mare incredere in relatiile cunoscute pe Internet ,DAR,Dumnezeu lucreaza pe cai stiute numai de el,si stiu destule cazuri cu oameni cunoscuti pe Net la care casatoria merge.
Si mai stiu vreo doua familii cu varste apropiate de 50 de ani cand s-au casatorit.La fel au si copii chiar.
Deci sa nu deznadajduiti cu gandul :A mai trecut un an !
Domnul sa va ajute sa gasiti omul potrivit!

Multumesc frumos pentru aceste cuvinte. Numai ca dupa o varsta e mai greu si nu-si prea mai are sens o casnicie, bineinteles ca este alegerea fiecaruia. In plus nu prea am de gand sa treaca viata pe langa mine fara sa daruiesc. Imi doresc, sigur, sa ma casatoresc, dar cum sa merg pe acest drum fara deschiderea de care-i nevoie?

[AGabriela]

În prealabil postat de Seraphim7

...te gândesti la retragere in mănăstire...
Tu cauți afectiune in primul rând,insa ai fost rănită,dezamăgită si e normal sa iti fie frică.

Va multumesc pentru aceste cuvinte, insa izolarea mi-e urata in anumite momente, nu mereu, totul cu limita (in momentul de fata sunt intr-un fel de izolare doar datorita unor situatii, nu pt ca mi-as dori cu adevarat), iar la manastire nici ca mi-e gandul. Acolo e bine sa se duca doar pentru ca il iubesti pe Hristos in asa masura ca sa vrei sa traiesti doar pentru El, nu din pricina dezamagirilor, iar eu, nenorocita, nu am o asemenea masura sa ma duc in manastire.
Cred ca orice om cauta afectiune...multumesc

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de AGabriela

pana atunci va rog sa expuneti si parerile dvs. Poate vreo vorba, poate vreo mustrare, poate ceva va scoate la liman problema ca doar Dumnezeu lucreaza prin oameni.

Cu varsta, apare pericolul sklerozei spirituale. Ea imbraca toate aspectele, mult dincolo de cel relational. Nu mai avem pornirea de a iesi din inchisoarea certitudinilor. Nu mai citim decat lucruri despre care suntem deja convinsi. Nu ne mai investim in noi prietenii. Nu mai avem nici rabdarea, nici interesul. Ne simtim bine in propriile universuri ale solitudinii, pe care ni le-am plasmuit, in care dialogam noi si proiectiile noastre. Isus ? A spus El ceva despre sarea pamantului, dar El a spus, El a auzit. El a stat la ospat cu fariseii, dar noi nu mai gasim placere in ospete nici macar cu vecinii. Care vecini ? Nenorocitii aia ? Pasul urmator e sa nu mai gasim placere nici in acatiste. Daca nu mai avem chef de chefuri, nu e normal sa nu mai avem chef de rugaciune ? Dupa alienare, vine mizantropia. Dupa mizantropie, vine akhedia. Si, in sfarsit, aspelpisirea completa.

Ce i-o fi venit Atoatelui sa se inomeneasca ? Nu-i era Lui bine acolo, intre gratioase fapturi spirituale ? Uite ce-a patit! Dar El si-a invins teama si ne-a indemnat sa Il urmam. "Bine ne este noua aici!" a spus Petru, vazand cu ochii lui stralucirea de negrait a realitatilor fata de care lumea noastra e umbra. Dar L-a urmat pe Isus in apostolie, intre oameni, pana la moarte.

Acatistele ? Sunt foarte bune, mai ales daca bucuria lor ne umple inima. Dar ceea ce va lipseste e alta bucurie, aceea a jocului. Cautati lada cu papusi din pod si scuturati-le de praful vremii care le grizoneaza. Redescoperiti, Gabriela, bucuria si mirarea fetitei cu papusile, ca a uneia ca aceia va fi imparatia Cerului!