Parintele Arsenie Boca

[florentina26luca]

„Eu acum nu vă pot ajuta, dar dacă am să plec de aici să ştiţi că v-ajut, numai să veniţi la mine! Pentru cel ce varsă o lacrimă la mormântul meu, eu mă voi ruga la Dumnezeu!”
Anul acesta la sfarsitul lui aprilie mi-a ajutat Bunul Dumnezeu si Parintele Arsenie sa ajung la Prislop.Ceea ce simti acolo ....cuvintele sunt de prisos....L-am rugat pe Parintele Arsenie daca-i cu putinta sa se impace mama cu fratele meu.Dupa o cearta urata si cuvinte grele a plecat de acasa la prietena lui unde a locuit timp de trei ani de zile,timp in care mama nu a existat pentru el.O impacare era imposibila,nici nu ne mai gandeam la asa ceva... la cat de inraiti erau amandoi,devenisera doi straini...Doar Dumnezeu putea sa faca o minune si sa-i impace.Dupa o luna de zile de cand am fost la mormantul Parintelui ma suna mama pe la amiaza sa-mi spuna ca a sunat-o fratele si ca o sa vina seara sa stea de vorba pentru ca vrea sa se intoarca acasa.Am amutit....Si asa s-a intamplat ,au lasat amandoi rautatea din ei si s-au impacat.Cu siguranta ,aici a fost "mana "Parintelui Arsenie caruia n-am cuvinte sa-i multumesc pentru tot.
Dupa pelerinajul de la Prislop mi-am dat seama ca se petrece ceva in corpul meu,mi-am luat un test de sarcina si surpriza:a iesit pozitiv,avem 10 saptamani de viata:)Pentru noi acest copilas a venit ca o binecuvantare a parintelui .Parintele Arsenie Boca este "Sfantul meu de suflet",m-a ajutat de atatea ori de cand i-am facut loc in inima mea cea patimasa si neputincioasa.Nici nu merit asa ajutor eu nevrednica....
Doamne Iisuse Hristoase pentru rugaciunile Preacuratei Tale Maici si ale Parintelui Arsenie ai mila de toata lumea Ta!

[cristiboss56]

În prealabil postat de florentina26luca

„Eu acum nu vă pot ajuta, dar dacă am să plec de aici să ştiţi că v-ajut, numai să veniţi la mine! Pentru cel ce varsă o lacrimă la mormântul meu, eu mă voi ruga la Dumnezeu!”
Anul acesta la sfarsitul lui aprilie mi-a ajutat Bunul Dumnezeu si Parintele Arsenie sa ajung la Prislop.Ceea ce simti acolo ....cuvintele sunt de prisos....L-am rugat pe Parintele Arsenie daca-i cu putinta sa se impace mama cu fratele meu.Dupa o cearta urata si cuvinte grele a plecat de acasa la prietena lui unde a locuit timp de trei ani de zile,timp in care mama nu a existat pentru el.O impacare era imposibila,nici nu ne mai gandeam la asa ceva... la cat de inraiti erau amandoi,devenisera doi straini...Doar Dumnezeu putea sa faca o minune si sa-i impace.Dupa o luna de zile de cand am fost la mormantul Parintelui ma suna mama pe la amiaza sa-mi spuna ca a sunat-o fratele si ca o sa vina seara sa stea de vorba pentru ca vrea sa se intoarca acasa.Am amutit....Si asa s-a intamplat ,au lasat amandoi rautatea din ei si s-au impacat.Cu siguranta ,aici a fost "mana "Parintelui Arsenie caruia n-am cuvinte sa-i multumesc pentru tot.
Dupa pelerinajul de la Prislop mi-am dat seama ca se petrece ceva in corpul meu,mi-am luat un test de sarcina si surpriza:a iesit pozitiv,avem 10 saptamani de viata:)Pentru noi acest copilas a venit ca o binecuvantare a parintelui .Parintele Arsenie Boca este "Sfantul meu de suflet",m-a ajutat de atatea ori de cand i-am facut loc in inima mea cea patimasa si neputincioasa.Nici nu merit asa ajutor eu nevrednica....
Doamne Iisuse Hristoase pentru rugaciunile Preacuratei Tale Maici si ale Parintelui Arsenie ai mila de toata lumea Ta!

Bine ai revenit pe forum , Florentina ! M-a impresionat mărturia ta , cu toate că eu nu m-am rugat nicodată Părintelui , dar citind mai multe mărturi despre minunile săvârşite de el, voi apela în rugăciunile mele numele lui cu siguranţă sfânt . Mulţumiri încă odată !

În prealabil postat de cristiboss56

Bine ai revenit pe forum , Florentina ! M-a impresionat mărturia ta , cu toate că eu nu m-am rugat nicodată Părintelui , dar citind mai multe mărturi despre minunile săvârşite de el, voi apela în rugăciunile mele numele lui cu siguranţă sfânt . Mulţumiri încă odată !

Să nu te îndoieşti frate Cristi. Te vei convinge singur că părintele este de mare ajutor. Dar este o condiţie pe care o părintele o pune şi pe care nu am uitat-o: să fim buni, să facem fapte bune, să mergem pe linia bisericii şi să fim tot timpul pregătiţ, cum ne învăţă preoţii Bisericii. El este un sfânt...poporul l-a canonizat de mult.

A apărut o nouă carte "Părintele Arsenie Boca - Mărturia mea" scrisă de părintele Petru Vamvulescu. Din păcate cartea a fost tipărită într-o ediţie limitată. Cine este interesat de carte aş putea să i-o trimit prin poştă.

[mirel_b]

http://www.petitieonline.net/petitie/38760052

[ioan man]

zi sa ne asezam la masa discutiilor si sa ne cunoastem,sa presupunem ca ma numesc Mihai si am 34 ani si va relatez povestea mea care in mod cert nu este o ''presupunere''
dupa niste necazuri,incercari pe care le-am avut am ajuns sa merg putin pe la biserici fara ca sa cred neaparat in ceva.Inca nu puteam sa stavilesc necazurile si am ajuns intr- un moment de rataciri si neinpliniri sa injur lumanarile bisericile care nu ma ajutau atunci.Din neant mi-a venit un feeling ca trebuie sa caut pe net Arsenie Boca,mentionez ca in acea zi de rataciri am vazut viata dumnealui si am plans fara oprire,ceva ciudat pentru mine si pentru orice tanar,in urmatoarea saptamana am mers la prislop,am sintit acolo ca ating putin divinitatea ,am simtit dupa mormantul parintelui in spre pester sf.Ioan ca plutesc ca nu mai exista gravitatie ca nu mai sunt ''trup'',ca sunt ceva energetic.In decurs de 1 an am fost de 4 ori eu,am dus prieteni,familie toti au simtit mai departe de conditionarile unui trup de pamant,viata mea se cantareste in douo parti inainte si dupa,totul s-a schimbat,a inceput sa inteleg viata la nivel spiritual,inainte ma pasionau explicatiile logice ,filozofia,psihologia lucrurile care incearca sa dea un sens vietii,pe care incercam sa o analizam si sa o catografiem.?Nu stim nimic suntem decat oi ratacite pe infinitele cai ale vietii,oi pierdute pe care cineva di neant ,nu stiu de ce si cum reuseste sa ne adune.Eu la prislop cred ca am avut chemare ,pe mine m-a adunat si mi-a dat un sens,mi-a dat si raspunsuri care ma inundau dintr-o data neincetat,mi-a dat trairi spirituale pe care nu pot sa mi le explic nici acum .dupa prima mea cunoastere a celui care poate ?-ca ma indruma mai de mult l-am visat pe Parinte intr-o pestera ,stateam amandoi intr-o pestera ne rugam si plangeam amandoi,a fost asa intens incat nu cred ca o sa pot sa uit vreodata.Tot ce pot e sa incerc si eu la randul meu sa dau un traseu oilor ratacite sa dau mai departe o speranta de care eu am avut parte.Mergeti acolo cand simtiti fara nici un fel de ezitare si va garantez ca viata voatra se va schimba.O sa revin cu comenturi ,sunt foarte multe pe care le-am trait si inca nu sunt pregatit ?cred sa le expun pe toate

Poate că aceste "trăiri" ar fi indicat să le discuţi cu duhovnicul tău. Sunt taine sau pot fi înşelări, Dumnezeu ştie mai bine....Aici s-ar putea să nu fii înţeles, să nu te surprindă.

[lavinia40]

În prealabil postat de lore86

Dragi prieteni, am deschis acest topic pentru a ne putea exprima sentimentele sau a impartasi minunile care s-au petrecut in preajma sau la mormantului parintelui Arsenie Boca.
Sunt convinsa cei majoritatea au trecut cel putin odata pe la mormantul parintelui de la Prislop.
As vrea sa vorbim despre acest sfant, inca necanonizat al Ardealului.
Pe mine, ma incearca emotii puternice ori de cate ori merg acolo si merg sa ma rog la Mormant.
Atatea minuni s-au intamplat in viata mea, prin rugaciunile parintelui Arsenie.
Una dintre cele mai importante pentru mine, a fost cea din noiembrie 2008.
Sotul meu se imbolnavise de o boala foarte grea. Dupa 3 saptamani de spitalizare, medicul a considerat potrivit sa il lase acasa, considerand ca dragostea si caldutra familiala, precum si ingrijirea atenta ii pot face mai mult bine decat un pat de spital.
Cu toate ca era foarte slabit, l-am rugat sa mergem cu fratele lui la Prislop, era 27 noiembrie. Cu mare greutate am pornit la drum a doua zi, dis de dimineata. Nici acum nu stiu cum am reusit sa trecem de toate masinile care erau parcate si sa ajungem chiar la poarta manastirii. am intrat, am stat la sfanta Liturghie apoi am mers sus la mormant. Prin voia parintelui, ni s-a facut loc sa mergem in fata(eu eram insarcinata in 7 luni). Sotul meu a inghenuncheat si s-a rugat. Cat a stat asa nu stiu. Cand s-a ridicat, era alt om. fata ii era strabatuta de o bucurie si o lumina. Nu mi-a zis nimic decat :hai sa mergem. Abia cand am ajuns jos mi-a zis: toata slabiciunea din trup mi-a trecut. Imi simt capul usor si mi mult mai bine. La intoarcere a putut chiar sa conduca masina aproape 200 km.
am mers apoi la control. Medicul nu i-a venit sa creada. A zis:"parinte, boala dvs se vindeca foarte greu, uneori e nevoie chiar de ani. Cum se poate sa va fi revenit asa repede?" I-a spus ce s-a intamplat si medicul, care era un om credincios, a recunoscut ca a fost o minune.

Asadar, i-am multumit Domnului si Maicutei Sfintei pentru parintele nostru scump, Arsenie si pentru minunea ce s-a intamplat acolo.

Foarte frumos si adevarat!Multumesc!
Inca un documentar interesant.
Doamne AJUTA!

https://www.youtube.com/watch?v=0JCNgHLq8d8

[adrian7]

Eu recent am fost chinuit de niste ganduri rele. Am citit dintr-o carte cu marturii despre Parintele Arsenie Boca si m-am rugat la el. Apoi am mers la Manastirea Radu Voda si m-am inchinat la moastele Sf. Nectarie si la icoana Maicii Domnului. Din ziua aceea mi-au disparut gandurile. Cred ca Parintele Arsenie Boca este Sfant pentru ca toate aceste rugaciuni m-au ajutat. Doamne ajuta!

– interviu cu ÎPS Serafim Joantă, Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord –

Părintele Arsenie Boca e preţuit, cu evlavie şi deosebită cinstire, şi în diaspora românească, atât de credincioşii români pribegind între neamuri, cât şi de credincioşii altor popoare. Deja unele din scrierile Părintelui Arsenie circulă traduse în diferite graiuri şi dincolo de fruntariile României, iar tot mai mulţi care au luat contact cu viaţa şi învăţăturile Părintelui Arsenie se îndreaptă în pelerinaj spre Prislop.

Despre acest fapt, cât şi despre mărturia personală a întâlnirii, oarecândva, cu Părintele Arsenie Boca, l-am rugat să ne vorbească pe Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.

„Părintele Arsenie Boca este un caz unic în toată istoria Bisericii noastre”

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, aş vrea să Vă invit într-o zonă a evlaviei poporului român, în care se regăsesc tot mai mulţi dintre credincioşii Bisericii noastre. Şi mă refer aici la preţuirea, cinstirea adusă Părintelui Arsenie Boca. Ştiu că Părintele Arsenie face parte din sinaxarul de mărturisitori ai închisorilor comuniste atât de drag şi sufletului Înaltpreasfinţiei Voastre. De unde această emulaţie duhovnicească în jurul acestui Sfânt al Ardealului, cum îl recunosc deja mulţi dintre credincioşi?

Părintele Arsenie Boca este un caz unic în toată istoria Bisericii noastre, care n-a mai cunoscut preoţi sau călugări cu o atât de mare influenţă asupra poporului credincios ca Sfinţia Sa. Nici chiar sfinţii canonizaţi mai recent nu se bucură atât de mult de cinstirea credincioşilor, ca Părintele Arsenie. Acesta este semnul cel mai evident al sfinţeniei cu care l-a încununat Dumnezeu. Cinstindu-l ca sfânt şi chemându-l în rugăciune, credincioşii se bucură de ajutorul lui. Altfel n-ar veni cu miile în pelerinaj la mormântul său. Totodată, ei se folosesc de învăţătura Părintelui rămasă în manuscris, dar publicată, după căderea comunismului, în zeci de mii de exemplare. Cred că scrierile niciunui Părinte duhovnicesc, contemporan cu Părintele Arsenie, nu se bucură de atâta interes, ca scrierile sale. Lucrul acesta este iarăşi un semn al sfinţeniei vieţii sale.

Nu e „suspectă” această migrare a accepţiei populare, dinspre preţuire a unui Părinte asupra sfinţeniei căruia Biserica nu s-a pronunţat încă, înspre manifestări ale cinstirii aduse, îndeosebi, sfinţilor?

Nu este deloc suspectă cinstirea Părintelui Arsenie înainte de a fi recunoscut oficial ca sfânt, deoarece procesul canonizării unui sfânt începe tocmai cu cinstirea pe care poporul credincios i-o acordă înainte de proclamarea sa de către Biserică. Credincioşii recunosc semnele sfinţeniei înainte de canonizare. Ei constată puterea de mijlocire înaintea lui Dumnezeu, Care împlineşte cererile adresate sfântului respectiv, după cum văd minunile săvârşite de Dumnezeu prin rugăciunile lui sau moaştele rămase de la el… Atunci când autoritatea bisericească, adică Sfântul Sinod al unei Biserici locale, cum este Biserica noastră, constată că evlavia populară faţă de un sfânt este autentică şi că viaţa şi scrierile lui sunt conforme cu Tradiţia Bisericii, îl „canonizează”, adică îl recomandă întregii Biserici ca să fie cinstit ca atare. Un sfânt nu devine sfânt prin canonizare, ci prin harul lui Dumnezeu care-i încununează viaţa petrecută în rugăciune şi post, în lupta „până la sânge” (Evrei 12, 4) împotriva păcatului şi împlinirea binelui faţă de semeni. Totuşi cei mai mulţi sfinţi rămân anonimi, deci necanonizaţi de Biserică. Numărul acestora este mult mai mare decât al celor canonizaţi. Tocmai de aceea Biserica a rânduit „Duminica tuturor sfinţilor” (prima Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt), pentru ca să-i cinstească pe toţi cei sfinţiţi de Duhul Sfânt.

„Părintele Arsenie a fost un duhovnic mare”

L-aţi cunoscut personal pe Părintele Arsenie Boca. V-aş ruga să rememoraţi acele momente.

L-am cunoscut pe Părintele Arsenie la biserica din Drăgănescu, unde am fost de două ori. Auzisem multe despre dânsul de la Părinţii din mânăstirea Brâncoveanu şi de la mulţi credincioşi din zona Făgăraşului, unde m-am născut. Întâlnirea mea cu Părintele Arsenie n-a avut nimic spectaculos. L-am întrebat câteva lucruri privitoare la calea pe care s-o urmez (eram atunci student la Teologie). Mi-a răspuns destul de lapidar, dar cu mare realism, punându-mi în faţă greutăţile pe care le voi întâmpina ca preot necăsătorit. Se referea mai cu seamă la luptele interioare la care trebuie să facă faţă un monah. Ştiam că Părintele nu recomandă uşor calea călugăriei.

Dar stând în biserică mai mult timp şi admirând pictura, eram totodată atent la cuvintele Părintelui adresate celorlalţi credincioşi care se plângeau de necazurile lor. Auzisem că Sfinţia Sa pune mare accent pe fidelitatea în familie şi pe naşterea de copii. Îl ascultam deci întrebând la rând pe cei prezenţi (îndeosebi femei): „Tu câţi copii ai?”, „Dar tu?”, „Dar tu?”... Răspunsul, îl bănuiţi, era: unul, doi sau trei. Părintele întreba mai departe: Dar ceilalţi unde sunt? Pentru ca tot el să răspundă: Mă, să ştiţi că Dumnezeu vă dă de lucru cu doi copii cât cu zece, dacă i-aţi fi avut pe toţi câţi trebuia să-i aveţi! Pentru că aţi făcut avorturi sau v-aţi ferit să mai aveţi copii, iată, acum vă plătiţi păcatele. Şi le spunea să nu se plângă de necazuri pentru că le merită; ele sunt consecinţa păcatelor, iar prin răbdarea lor se mântuiesc. N-am înţeles decât târziu, prea târziu, câtă dreptate avea Părintele în privinţa naşterii de copii. Căci iată, poporul nostru şi alte popoare creştine se sting, încetul cu încetul, din cauza scăderii drastice a natalităţii. Sociologii dovedesc că în câteva generaţii, creştinii vor reprezenta o mică minoritate în Europa, care de la începutul ei şi până de curând a fost în întregime creştină!

Mulţi dintre cei care l-au cunoscut pe Părintele Arsenie faţă către faţă mărturisesc faptul că au trăit adevărate minuni în prezenţa sa. Ce îl făcea cu adevărat „special” pe Părintele Arsenie?

Părintele Arsenie a fost un duhovnic mare, care s-a distins de ceilalţi mari duhovnici contemporani cu el tocmai prin capacitatea sa deosebită de a cunoaşte psihologia umană şi de a pătrunde, cu darul lui Dumnezeu, în sufletul omului. Era un om foarte realist şi ştia prea bine că nu ne putem „juca” cu legile pe care Dumnezeu le-a pus în natură şi în firea omului. El ştia, de asemenea, că firea omului este înclinată spre încălcarea legilor lui Dumnezeu şi spre compromisuri, cu gândul că „merge şi aşa” şi că „Dumnezeu este bun şi iartă”. În această privinţă, gândirea Părintelui s-ar rezuma astfel: într-adevăr, Dumnezeu este bun şi iartă pe oricine se întoarce de la păcat, oricât de multe şi de mari ar fi păcatele, dar iertarea lui Dumnezeu nu înseamnă că suntem absolviţi de suferinţa pentru păcatele săvârşite. El repeta mereu că „nici un păcat nu rămâne neispăşit” (curăţit) prin suferinţă. Există o „lege” a compensaţiei, potrivit căreia „ceea ce seamănă omul aceea va şi secera” (Galateni 6, 7). Orice faptă atrage după sine o răsplată. Numai că cei mai mulţi nu ştiu să facă legătura între păcat şi suferinţă, mai cu seamă atunci când suferinţa nu vine imediat după săvârşirea păcatului. Căci între semănat şi secerat este un timp destul de lung. Totuşi suferinţa nu trebuie înţeleasă ca pedeapsă a lui Dumnezeu (Care nu pedepseşte pe nimeni), ci drept consecinţa logică şi naturală a păcatului. Dumnezeu iartă vina păcatului, dar îngăduie suferinţa pentru ca prin ea omul să se smerească şi să înveţe să nu mai săvârşească păcatul. Dacă n-am suferi pentru păcate, am păcătui la nesfârşit. Şi n-am învăţa nimic din realitatea tristă a păcatului. Mai mult, ne-am obişnui cu el, încât nici nu l-am mai recunoaşte ca păcat. Când însă suferim din cauza păcatului, atunci încercăm să ne ferim de a mai păcătui. Părintele cunoştea deci foarte bine cercul vicios al păcatului, descris de autorii ascetici din vechime: plăcerea păcatului te aruncă în braţele suferinţei, de care, vrând să scapi, repeţi păcatul, pentru ca să guşti din nou plăcerea. De aceea era necruţător cu păcatul, mai cu seamă cu păcatele referitoare la trup.

După cum se ştie, Părintele Arsenie avea un fel al său de a se adresa la persoana a doua, cu „tu”, iar cuvintele sale erau ca nişte sentinţe de judecată, ceea ce impresiona pe oameni şi, fără îndoială, trezea în ei o frică sfântă, frica de păcat, ceea ce nu putea fi decât un câştig duhovnicesc pentru fiecare. Părintele a fost dăruit de Dumnezeu cu o minte foarte lucidă şi cu un spirit înainte văzător. Prin harul lui Dumnezeu şi prin experienţa vieţii sale, el citea uşor în sufletele oamenilor şi uneori le spunea mai înainte anumite păcate. Pentru că omul are un comportament specific fiecărui păcat. Într-un fel sunt trăsăturile şi reacţia unui desfrânat, altele ale unui lacom de avuţie sau de mâncare, altele ale unui om mândru… Păcatul se înscrie deci în firea noastră, pe care o marchează în toate manifestările ei, mai cu seamă în privire.