Minunile Sfantului ARSENIE BOCA

[nkq_2007]

nu am nimic cu parintele arsenie boca.e un preot care a trecut la cele vesnice.deocamdata asta e certitudine.pina la a-l considera sfint mai este.exista o rinduiala lasata de sfintii parinti dupa care o persoana e considerata sfint.lasa timpul sa hotarasca .daca ai fi un frate adevarat ai purta o discutie nu ai veni cu amenintari de genul ,,nu o sa putrezesti,,.eu te inteleg ca il respecti si il cinstesti ca l-ai cunoscut dar mai citeste si tu din rinduiala biserici si intereseazate cum se face un sfint.iar daca si aici ma contrazici inseamna ca nu mai asculti de biserica si de invataturile sfintilor ,.documenteaza-te si mai vorbim.si nu uita un lucru... si catoliti il considera pe papa sfint,,sfintul parinte,,.

[laraG]

"In coasta de lumina a Prislopului, acolo unde Parintele Arsenie Boca se odihneste in asteptarea Invierii, cerul si-a aflat odihna.O geana de lumina umbreste cu har inima tuturor celor care urca spre mormantul Avvei...Eu am ajuns ultimul.Dar geana de lumina m-a umplut de bucuria unei descoperiri de datator de lumina."("Sa ne rugam 8 zile cu Parintele Arsenie Boca",de Preot Constantin Necula)

Personal, nu am ajuns.Nadajduiesc ca voi avea bucuria de a-mi sprijini umarul de Crucea Sfantului Parinte, care nu are nevoie de certificat pentru a-l numi "Sfant".Doamne ajuta !

[ionion]

Cunosc o baba care a trait personal o minune la mormantul Parintelui Arsenie Boca. Nu este genul care sa minta, imi este ca o bunica, si nu este senila. Plangea cand povestea.
Nu vede de aproape decat cu niste lupe de ochelari. Cand se afla la mormantul parintelui, a inceput sa citeasca nu stiu ce rugaciuni si, la un moment dat a realizat ca nu avea ochelarii la ochi. A inceput sa planga si alaturi de femeile cu care era, le-a citit si lor din cartea de rugaciuni, fiind toate emotionate de situatie. mi-a adus si pietricele de mormantul parintelui. Evident, cu evlavia mea de nimic, le-am dat mai departe :-)
Stiu si alte marturii in legatura cu parintele Arsenie Boca povestite de prieteni, unii superficiali in credinta. Asemenea si despre Cuviosul Ilie Lacatusul stiu cateva (ma gandesc sa deschid un topic :-))

[ionion]

Sfintenia nu este un act juridic, este proslavirea unui purtator de Duh Sfant, de catre Duhul Insusi. Proslavirea se face prin minuni, prin evlavia poporului si prin pelerinaje neobosite si neintrerupte. Sfintii trebuie sa fie lucratori... :-) Adica, daca vrei, poti canoniza si pe tactu', daca este nelucrator, degeaba... El nu va ramane in constiinta Bisericii, numai in niste scripte obosite si roase de vreme.

[quote=andreicozia;298974]1. Asta-i parerea ta de OM sau poate gresesc si esti inzestrat cu puteri supranaturale, dumnezeiesti si ai inceput si tu sa vezi in vis Judecata mea?.
Eu in urma studiului bibliei cred altceva, ca din contra, voi fi ridicat in slavi pentru ca am fost precaut si mai ales TREAZ( ce bine ar fi daca ai intelege ce inseamna asta):) si nu am permis nimanui sa ma manipuleze si sa ma minta cu nerusinare IN FATA,...si asta chiar si cu pretul unor greseli inerente...ca doar oameni suntem, supusi anumitor greseli.

2. Eu cred ca minti( si in mintea ta consideri justificata aceasta minciuna "mica", ca doar o faci pentru un "sfint"), nu l-ai cunoscut, ci doar o spui ca sa incerci sa cistigi un argument cu mine.
Arata-mi poze facute impreuna! :)))
Deci las-o mai moale!...ca nu tine cu oricine....m-oi fi nascut eu in timpul noptii , dar nu m-am nascut NOAPTEA TRECUTA!...si Dumnezeu mi-este martor![/quot Tu studiezi Biblia?care Biblie?ca te-ai nascut noaptea se vede,crede-ma ca nu esti demn de numele de crestin,tie nu am ce sa-ti demonstrez si nici nu vreau,pt. tine doar ma rog Bunului Dzeu sa-ti ierte ceea ce zici si sa-ti ridice valul de ceata din suflet si de pe ochi,Domnul sa te binecuvanteze Andrei

În prealabil postat de ionion

Sfintenia nu este un act juridic, este proslavirea unui purtator de Duh Sfant, de catre Duhul Insusi. Proslavirea se face prin minuni, prin evlavia poporului si prin pelerinaje neobosite si neintrerupte. Sfintii trebuie sa fie lucratori... :-) Adica, daca vrei, poti canoniza si pe tactu', daca este nelucrator, degeaba... El nu va ramane in constiinta Bisericii, numai in niste scripte obosite si roase de vreme.

Frate,cuviosul Ioan de la Prislop a trait pe la secolul 16 si a fost canonizat in 1992,deci sa avem putina rabdare,si nici nu cred ca e asa de arzatoare canonizarea

[ionion]

Ca sa fiu mai clar: sfintenia o recunoaste, nu o decide Sfantul Sinod. La asta ma refeream. Sfantul Sinod sa o recunoasca cand o vrea el.

[SIZE=4]Am fost odată la Părintele Arsenie Boca – Dumnezeu să-l odihnească! –, la Bucuresti, cu un student la teologie de atunci, care acuma-i preot – au trecut anii peste toti de-atunci… a fost asta în 1965 –, si Părintele vorbind cu el, desigur să aud eu, i-a spus un cuvânt care mi-a rămas mie pentru cealaltă vreme a vietii mele si cred că si pentru vesnicie. N-am să-l uit niciodată! Zice: “Uite, măi frate. O să fii preot. Să fii întelegător fată de neputinta omenească!” Nici nu vă puteti închipui cât m-am gândit eu la cuvintele acestea, de atunci încoace; cât le-am urmărit în viata mea si în viata oamenilor. Si mi-am dat seama că neputinta omenească e o realitate. Sunt atâtia oameni răi în lumea asta, si nici ei nu vor să fie răi… Si-s răi, si noi trebuie să întelegem răutatea lor de pe pozitia noastră, din situatia noastră. Să întelegem că ei nu pot mai mult, că ei ei însisi sunt nemultumiti de răutatea lor – “Pe cel rău răutatea îl ucide”, îi scris în Psalmi: “pe cel rău răutatea îl ucide”, îl nimiceste, răutatea îl nemultumeste. Pomenirea de rău spun părintii cei duhovnicesti că e o răutate fără margini, e o răutate ca o rugină care mănâncă fierul, asa mănâncă sufletul; răutatea-i cui înfipt în suflet. Pomenirea de rău, nemultumirea, neiertarea este viermele mintii. Un părinte spune că “răul să-l scrii pe apă''.[/SIZE]

[SIZE=2]“L-am intalnit pe parintele Arsenie pentru prima oara in 1984, cand am fost in pelerinaj la biserica din satul Draganescu, in apropierea Bucurestiului, pe care o pictase. In anii aceia, parintele era surghiunit, fusese indepartat de la Sambata, dar vestile despre el mergeau din om in om. Acolo unde se afla ca isi face aparitia parintele, se ducea si lumea, grabnic. Unii au umblat dupa el o viata intreaga, fara sa apuce sa-l mai vada. Eu am avut norocul asta la 24 de ani. Era inainte de Sf. Paste, chiar in Miercurea Mare din Saptamana Patimilor. N-am sa pot uita tot restul vietii mele acea intalnire! Cand am pasit in biserica, dupa un lung si obositor drum, lumea astepta la rand, asezata pe cateva siruri. Parintele Arsenie vorbea cu glas tunator, de rasuna tot naosul. Era inalt ca un brad sau cel putin asa mi s-a parut mie. Paloarea chipului parea sa il asemuie cu sfintii pictati de el insusi in fresca. Cand m-a strafulgerat cu privirea, prima oara, de departe, am simtit ca inmarmuresc. Desi albise deja, caci trecuse de 70 de ani, avea ochii fara varsta, albastri ca un cer senin de vara, incredibil de mari, asa cum mi-i inchipuisem pe sfintii din evanghelii sau pe mucenicii martiri. Privirea aceea suprafireasca iti strapungea fiinta, pur si simplu. Te simteai impietrit si parca infricosat de pacatele pe care urma sa le marturisesti. Parintele vorbea rar si apasat. Dadea in vileag relele oamenilor, de fata cu toata lumea, ca sa se rusineze fiecare, ca la Judecata de Apoi. Unii isi pierdeau curajul, infricosati de ceea ce stiau ca facusera, si ieseau din rand, parasind biserica inainte de a ajunge pana in fata parintelui. Acei “dezertori”, cum ii numea el, nu puteau suporta sa fie tintuiti drept in inima. Depun marturie oricand: lumea se uita la parintele Arsenie ca la un apostol. Unii vorbeau in soapta, numindu-l chiar asa – “Sfantul”, “Apostolul”… Eu insami l-am considerat asa, desi ne certa amarnic pentru astfel de vorbe. “Nu ma faceti apostol sau sfant! Asemenea laude sunt trufie desarta si necuviinta in fata lui Dumnezeu. Credinciosul adevarat trebuie sa fie smerit. Nu exista om fara de pacate, in afara de Mantuitorul nostru! Ceea ce astept eu de la voi nu sunt laudele, ci pocainta, despartirea de naravurile pacatoase, faptele bune si ascultarea sfaturilor duhovnicesti”. Incremeneam cu totii, nevenindu-ne sa credem ca parintele ne [auzise] gandurile. N-am cunoscut niciodata in viata pe cineva aidoma lui, cu toate ca am trecut si pe la parintele Cleopa, si pe la parintele Argatu, si pe la maica Veronica…” Dar experienta mistica traita de Lucia Chima in prezenta marelui duhovnic ortodox abia incepea![/SIZE]

[SIZE=2]Putin timp inaintea Revolutiei din Decembrie 1989, parintele Arsenie Boca s-a mutat la cele vesnice, intalnindu-se cu “Tuca Babii”, asa cum a promis chiar el. Parintelui Daniil, unul dintre cei din urma mucenici ai sai, astazi paroh la biserica din Densus, a apucat sa-i mai spuna, inainte de iesirea sufletului din trup: [Pecetluit sa-mi fie mormantul, pana la a doua venire a lui Hristos!]. Aceste vorbe le-a auzit Lucia Chima, rostite in 1997, la Manastirea Prislop, chiar de ucenicul sfantului. Testamentul verbal al parintelui Boca ii amana acestuia sanctificarea, atat de dorita-n Ardeal, acolo unde oamenii sunt convinsi ca, daca ramasitele sale ar fi deshumate, ele ar fi gasite intregi, frumos mirositoare si neputrezite, certitudine vie a sfinteniei lui. “Dar nici nu cred ca mai este nevoie de asa ceva”, spune Lucia Chima. “Parintele a trimis atatea semne minunate de pe lumea cealalta, incat se bucura de desfatarea cea fara de sfarsit a Raiului!” In cei 11 ani scursi de la moartea sa, taranii din Sinca Noua au aflat o multime de lucruri uimitoare, petrecute dupa moartea parintelui. Insa cel mai pretios si minunat mesaj pe care femeia credincioasa, Lucia, l-a primit de pe lumea cealalta, a fost un vis in care parintele Arsenie a venit sa-i vorbeasca numai si numai ei. Tocmai se intorsese dintr-un pelerinaj la mormantul parintelui si se simtea istovita, pana aproape de capatul puterilor. In aceeasi noapte, parintele Arsenie i s-a aratat in vis si i-a spus: [Prislopul si mormantul meu sunt departe de tine. Tu ma poti gasi oricand ai nevoie de mine in bisericuta de lemn de langa casa ta, chiar in stanga altarului, la strana. Este un loc ales, ce a gazduit o mare traire duhovniceasca. Sa ingrijesti biserica, sa o imbraci, sa o impodobesti, dupa puterile tale, caci face parte din mantuirea sufletului tau...]. Din acea zi, Lucia Chima a devenit binefacatoarea acelui lacas, dand ascultare inca o data invatatorului ei. De cate ori simte nevoia sa stea de vorba cu marele duhovnic, urca cei cativa pasi, in deal, descuie bisericuta si se asaza intr-o strana. In singuratatea linistita a acelui loc, de unde se vede toata valea paraului Sinca, ea se intalneste cu sufletul parintelui si isi aminteste de fiecare data vorbele pe care i le-a spus la ultima lor intalnire: [Un sfant se cunoaste abia dupa trecerea timpului. Cu cat se adauga mai multi ani dupa mutarea sa pe lumea cealalta si cu cat este mai indepartata amintirea lui pe lumea aceasta, cu atat va veni lumea spre el mai mult, daca a fost cu adevarat un slujitor al lui Dumnezeu]. Intr-o bisericuta de lemn, ascunsa pe un deal in inima Tarii Fagarasului, Lucia Chima se intalneste in fiecare zi ce i-a mai ramas de trait cu preasfantul parinte Arsenie Boca, caci sufletul parintelui a ramas acasa, pe meleagurile unde si-a inceput slujirea Celui de Sus. La capatul timpurilor, Ardealul se va muta in Rai, pentru a-l urma pe parintele Arsenie in vesnicie…[/SIZE]