|
În prealabil postat de Iustin32
SOLA SCRIPTURA
in desertaciunea mintilor lor
De John Whiteford
Va puteti exprima opiniile cu privire la acest articol pe Dialog Evanghelic Ortodox
John Whiteford a fost pastor secund intr-o biserica nazarineana si s-a convertit la credinta ortodoxa la putin timp dupa ce si-a luat diploma de Batchelor in Arts la Southern Nazarene University, Oklahoma. El s-a intalnit mai intai cu Ortodoxia prin implicarea lui in miscarea impotriva avortului, care includea si pe Parintele Anthony Nelson si pe cativa din membrii parohiei lui. Dupa ce a cercetat scripturile si scrierile bisericii din primele veacuri mai bine de un an si in urma dragostei, rugaciunilor si rabdarii Parintelui Anthony si a membrilor parohiei lui, Sf. Benedict, John Whiteford a fost primit in Sfanta Biserica Orthodoxa. El a scris acest articol pe cand slujea in biserica Sf. Vladimir din Houston, Texas. In prezent isi continua studiile si este diacon.
O examinare ortodoxa a invataturii protestante
Introducere: Sunt protestantii dincolo de orice speranta?
De cand m-am convertit de la Protestantismul Evanghelic la Credinta Ortodoxa, am observat o anumita mirare din partea celor care au crescut ortodocsi cu privire la posibilitatea ca un Protestant sa fie convertit. Aceasta nu pentru ca ortodocsii sunt nesiguri cu privire la credinta lor, ci pentru ca le este greu sa creada ca ceva ar putea rupe insistenta protestantilor ca ortodocsii sunt gresiti! Am ajuns la concluzia ca cei mai multi ortodocsi au o intelegere limitata a Protestantismului si a originii aderentilor lui. Din aceasta cauza, atunci cand ,,ortodocsii din nastere,, au discutii cu protestantii nu reusesc sa comunice eficient, chiar daca folosesc aceleasi cuvinte, pentru ca nu au o baza teologica comuna prin care sa-si discute diferentele. Cand se ia in considerare cele mai mult de douazeci de mii de denominatii protestante (singurul element comun fiind pretentia fiecarui grup de a intelege corect Scriptura), este usor de inteles pozitia celor care sunt confuzi cu privire la Protestantism.
In ciuda tuturor obstacolelor, exista inca sperante pentru protestanti. Protestantii care cauta o teologie sanatoasa, o inchinare adevarata si o credinta de veacuri practicata, bat la usile noastre (pentru cei care nu acorda atentie acestui fenomen afirmatia pare ciudata). Acestia nu mai sunt satisfacuti de curentele moderne in Protestantismul american, dar atunci cand le deschidem usa trebuie sa fim pregatiti. Ei pun intrebari! Multi dintre ei sunt pastori sau laici bine informati; ei cauta sincer Adevarul, dar au multe prejudecati de invins si au nevoie de credinciosi ortodocsi bine informati care sa-i ajute in cautarea lor, ortodocsi care stiu de unde vin protestantii, sau, chiar mai important, stiu bine ce cred ei insisi.
In mod ironic (sau providential) aceasta crestere a interesului americanilor protestanti pentru Ortodoxie are loc in conditiile unei invazii fara precedent a diferitelor culte sau secte religioase in tarile de traditie ortodoxa, in urma deschiderii usilor catre fostele tari comuniste. Aflati in avangarda acestei invazii se afla americanii evanghelici si harismatici, fiecare secta incercand sa se laude ca a pus piciorul chiar si printre paganii rusi! Noi, ortodocsii, suntem astfel confruntati cu o dubla misiune, pe de o parte sa prezentam Ortodoxia protestantilor din Occident, pe de alta sa oprim raspandirea ereziilor printre ortodocsi atat aici in Occident cat si in tarile traditional ortodoxe. in ambele cazuri este important sa fim echipati cu suficiente cunostinte si cu o intelegere a problemelor care ne confrunta.
Probabil trasatura cea mai intimidanta a Protestantismului si care ii da o mare rezistenta este existenta numeroaselor diferente si contradictii. Ca si mitica Hydra, capetele Protestantismului se inmultesc mereu, si cu toate ca diferitele erezii pot fi confruntate individual, cheia succesului nu consta in aceasta. Pentru ca cineva sa inteleaga credintele unice ale fiecarei secte este necesar sa cunoasca istoria si dezvoltarea Protestantismului in general, teologia particulara a fiecarei ramuri majore, filozofia si stilul inchinarii. Numai astfel pot fi intelese unele curente moderne, cum ar fi liberalismul si emotionalismul. Chiar si cu aceasta cunoastere, este imposibil sa se tina evidenta tuturor grupurilor protestante care apar aproape zilnic. Dar in ciuda multiplelor diferente exista o idee de baza care uneste aceasta masa amorfa de mii de grupuri disparate in categoria generala a Protestantismului. Fiecare grup protestant (cu unele mici exceptii) crede ca a dobandit intelegerea corecta a Bibliei, si cu toate ca difera in interpretarea ei, este de acord cu privire la modul de a o interpreta , fiecare pentru sine insusi si separat de Traditia Bisericii. Intelegerea acestei doctrine, a caracterului ei eronat si a metodei corecte de folosire a Scripturii este cheia dialogului cu protestanti din orice denominatie. Chiar si grupuri diferite cum ar fi baptistii si penticostalii au acest punct comun . Intr-adevar, daca ai ocazia sa asisti la o discutie intre un baptist si un penticostal vei observa ca in ultima analiza ei isi citeaza unul altuia texte din Scriptura. Daca sunt egali din punct de vedere intelectual, nu vor ajunge niciunde in discutie pentru ca in mod esential ei sunt de acord cu abordarea individuala a Scripturii si nu pot vedea ca problema este metoda gresita de a folosi Scriptura. in aceasta consta aceasta Hydra a ereziilor, si capetele sunt afectate numai daca ii atingi inima.
De ce Numai Scriptura?
Ca sa intelegem cum gandesc protestantii, trebuie mai intai sa stim de ce cred ceea ce cred. De fapt, daca incercam sa ne punem in locul primilor reformatori, cum ar fi Martin Luther, nu putem decat sa avem o oarecare apreciere pentru motivele care I-au determinat sa promoveze doctrina Sola Scriptura (sau numai Scriptura). Luand in considerare coruptia Bisericii Catolice din acea vreme, invataturile degenerate pe care le promova si intelegerea distorsionata a traditiei pe care o folosea ca sa se apere, cat si faptul ca de secole Occidentul fusese rupt de orice contact cu mostenirea Ortodoxa a Bisericii, este greu de inchipuit cum Luther ar fi putut proceda altfel. Cum ar fi putut Luther sa faca apel la traditie pentru a lupta impotriva abuzurilor, cand traditia (in conceptia celor din Occidentul Latin) era personificata de insusi papalitatea responsabila de aceste abuzuri. Pentru Luther traditia era cea care a gresit si pentru a reforma Biserica era necesar sa se procedeze doar pe baza Scripturii. Cu toate acestea, Luther nu a incercat sa elimine traditia in totalitatea ei, nici nu a folosit ,,numai Scriptura,,, ci a cautat sa elimine acele parti ale traditiei Catolice care erau corupte. Din pacate, retorica lui a fost mai puternica decat actiunile lui si reformatorii mai radicali care au urmat au dus idea de Sola Scriptura la concluziile ei logice.
Probleme ale doctrinei Sola Scriptura
A. Este o doctrina bazata pe un numar de presupuneri gresite
O presupunere este ceva considerat de la inceput corect, de obicei in mod inconstient. Daca presupunerea este valida, totul este bine, dar daca este falsa, duce la concluzii false. Speranta este ca atunci cand cineva face o presupunere gresita si descopere ca rezultatele sunt gresite se va intreba in ce consta greseala. Protestantii care sunt deschisi sa analizeze cinstit starea curenta a lumii protestante ar trebui sa se intrebe de ce, daca doctrina fundamentala Sola Scriptura este de la Dumnezeu, a rezultat in peste doua zeci de mii de grupuri diferite care nu sunt de acord cu privire la ce spune Biblia sau chiar cu privire la ce inseamna a fi crestin. De ce (daca Biblia este suficienta separata de Sfanta Traditie) un baptist, un adventist, un harismatic sau un metodist isi afirma fiecare credinta in Biblie fara a cadea insa de acord cu privire la intelesul ei. Iata o situatie, o concluzie pe care si protestantii o gasesc problematica. Din nefericire, protestantii dau vina pe orice cu exceptie cauzei primare. Idea de Sola Scriptura este atat de fundamentala pentru Protestantism incat a o pune la indoiala este ca si cum ai pune la indoiala pe Dumnezeu; si totusi, asa cum a spus Domnul, ,,pomul bun aduce roade bune, dar pomul rau aduce poame rele’’ (Matei 7:17). Daca judecam Sola Scriptura dupa roadele ei suntem obligati sa tragem concluzia ca acest pom trebuie ,,taiat si aruncat in foc’’ (Matei 7:19).
PRIMA PRESUPUNERE GRESITA
Biblia contine invatatura ultima cu privire la credinta, evlavie si inchinare
a. Pretinde Scriptura ca este suficienta?
Presupunerea cea mai evidenta care sta la baza doctrinei Sola Scriptura este acea ca Biblia contine tot ce este necesar privitor la viata crestina tot ce este necesar pentru adevarata credinta, practica, evlavie si inchinare. Pasajul cel mai adesea citat pentru a dovedi aceasta afirmatie este
,, din pruncie Sfintele Scripturi, cari pot sa-ti dea intelepciune care duce la mantuire, prin credinta in Hristos Iisus. Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte si sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna. (2 Timotei 3:15-17)
Cei care folosesc acest pasaj pentru a justifica Sola Scriptura sustin ca pasajul s-ar referi la ,,suficienta’’ Scripturii, pentru ca, ,,daca Sfanta Scriptura poate sa desavarseasca pe om, atunci nu mai este nevoie de traditie.’’ Dar ce spune de fapt pasajul?
Pentru inceput ne putem intreba la ce Scriptura se refera Pavel, pe care Timotei ar fi cunoscut-o de copil. Cu siguranta el nu se refera la Noul Testament, care nu fusese inca scris pe cand Timotei era copil de fapt nu era complet scris nici macar atunci cand Pavel ii scria lui Timotei, si cu atat mai putin adunat in canonul ca cel pe care il cunoastem azi. Aici, ca si in alte referinte la Scripturi, Pavel vorbeste despre Vechiul Testament, si prin urmare daca acest pasaj este folosit pentru a defini limitele autoritatii, atunci nu numai traditia ci si Noul Testament sunt excluse.
In al doilea rand, daca Pavel ar exclude traditia ca nefiind de folos, atunci ne miram de ce el insusi foloseste traditii orale ne-biblice in exact acelasi capitol. Numele lui Ianes si Iambres nu se gasesc in Vechiul Testament, dar in 2 Timotei 3:8 Pavel se refera la ei ca fiind cei care I s-au impotrivit lui Moise. El preia din traditia orala numele celor doi vrajitori egipteni care apar in Exod capitolele 7 si 8. Dar acesta nu este de loc singurul caz in care surse ne-biblice sunt citate in Noul Testament cel mai cunoscut caz este al Epistolei lui Iuda care citeaza din Cartea lui Enoh (Iuda 14, 15 citeaza din Enoh 1:9).
Cand Biserica a canonizat in mod oficial Scriptura, scopul primar al listei canonului Sfintei Scripturi a fost sa protejeze Biserica de scrieri dubioase care afirmau ca sunt scrise de apostoli, fiind de fapt scrise de eretici (de exemplu, evanghelia lui Toma). Grupurile eretice nu-si puteau sprijini invataturile pe Sfanta Traditie caci ele veneau din afara Bisericii, si prin urmare singurul mod in care puteau argumenta se baza pe fortarea sensului Scripturii si pe scrieri pretinse a fi scrise de apostoli or sfinti ai Vechiului Testament. Biserica s-a aparat impotriva unor astfel de invataturi apeland la originea apostolica a Sfintei Traditii (dovedita prin succesiunea apostolica, adica prin faptul ca episcopii si invatatorii Bisericii isi pot demonstra descendenta din apostoli) si la universalitatea Credintei Ortodoxe (aceeasi credinta pe care au avut-o crestinii ortodocsi in intreaga istorie si in intreaga lume). Biserica s-a aparat impotriva scrierilor dubioase prin stabilirea unei liste de carti sfinte care erau acceptate in intreaga Biserica ca fiind de inspiratie divina sau de origine apostolica atestata.
Prin stabilirea listei canonice a Sfintei Scripturi, Biserica nu a intentionat sa afirme ca intreaga Credinta Crestina si tot ce este legat de inchinare si ordine in Biserica este continut in ea. Un fapt deasupra oricarei dezbateri este acela ca la vremea stabilirii canonului Biserica era aceeasi cu cea de mai tarziu aceasta este o certitudine istorica. In ce priveste structura autoritatii din Biserica, episcopii ortodocsi au fost cei care au stabilit chestiunea canonului, in acelasi mod in care chestiunile legate de doctrina sau disciplina sunt hotarate de Biserica Ortodoxa pana in zilele noastre.
b. Care a fost scopul scrierilor Noului Testament?
In studiile biblice protestante se specifica (cred ca de data aceasta in mod corect) ca atunci cand studiezi Biblia, trebuie sa iei in considerare, printre altele, tipul de literatura al unui pasaj particular, pentru ca diferite tipuri de literatura au scopuri diferite. Trebuie sa iei in considerare subiectul si scopul cartii sau al pasajului. In Noul Testament exista patru mari categorii de genuri literare: evanghelii, naratiune istorica (Faptele Apostolilor), epistole si scrieri apocaliptice sau profetice (Apocalipsa). Evangheliile au fost scrise ca sa aduca marturie despre viata, moartea si invierea lui Hristos. Naratiunea istorica povesteste istoria poporului lui Dumnezeu, dar si viata unor persoane importante din acea istorie si ne arata providenta lui Dumnezeu in mijlocul evenimentelor. Epistolele au fost scrise in primul rand pentru a raspunde in mod specific unor probleme care au aparut in biserici. Lucrurile intelese si asupra carora toti erau de acord nu erau in general abordate in detaliu. Punctele teologice abordate in epistole erau de obicei cele referitoare la doctrine disputate sau gresit intelese; chestiunile legate de inchinare erau abordate numai in relatie cu alte probleme (de exemplu in 1 Corinteni 11-14). Scrierile apocaliptice au avut scopul de a arata biruinta ultima a lui Dumnezeu in istorie.
Sa observam ca nici unul din aceste genuri literare prezente in Noul Testament nu au ca subiect principal inchinarea, nici nu au intentionat sa dea detalii despre inchinarea in Biserica. Vechiul Testament contine descrieri detaliate (dar nu complete) ale felului de inchinare a poporului Israel (in Levitic sau in Psalmi), dar Noul Testament nu contine decat scurte mentiuni cu privire la inchinarea primilor crestini. De ce? Cu siguranta nu pentru ca nu ar fi existat o ordine in slujbele lor istoria liturghiei a stabilit ca primii crestini se inchinau intr-o maniera mostenita de la Apostoli, bazata pe paternele inchinarii evreilor. Chiar si cele cateva pasaje din Noul Testament care se refera la inchinare arata ca, departe de a fi niste ,,harismatici’’ galagiosi, crestinii Noului Testament se inchinau intr-o maniera liturgica, ca si parintii lor: ei tineau rugaciunile la anumite ore din zi (Fapte 3:1), se inchinau in Templu (Fapte 2:46, 3:1, 21:26) si in sinagoga (Fapte 18:4).
Trebuie de asemenea sa observam ca nici unul dintre aceste genuri de literatura prezente in Noul Testament nu au ca scop o prezentare completa a dogmelor , ele nu contin catehisme sau teologie sistematica. Daca tot ce avem nevoie noi, crestinii, este Biblia, de ce nu contine aceasta o prezentare dogmatica comprehensiva? Ce multe controverse dogmatice ar fi putut fi rezolvate daca Biblia ar di dat raspuns tuturor intrebarilor cu privire la dogme! Dar, oricat ar fi fost de convenabil, nu intalnim asa ceva in Scriptura.
Sa nu fim gresit intelesi. Intentia nu este sa diminuam in nici un fel importanta Sfintei Scripturi , Dumnezeu sa ne fereasca de asa ceva! In Biserica Ortodoxa Scriptura este considerata ca fiind pe deplin inspirata, fara eroare si cu autoritate; dar Biblia nu contine in ea insasi fiecare subiect important pentru Biserica. Asa cum am mai aratat, Noul Testament da putine detalii cu privire la inchinare, un subiect destul de important. Dar aceeasi Biserica pastratoare a Sfintei Scripturi este Biserica liturghiei, care ne-a transmis peste veacuri felul in care sa ne inchinam. Daca punem la indoiala credinciosia ei in ce priveste pastrarea felului de inchinare mostenit de la Apostoli, de ce nu am pune la indoiala credinciosia ei in pastrarea Scripturilor?
c. In practica, este Biblia suficienta pentru protestanti?
Protestantii afirma adesea ca ei ,,cred doar in Biblie’’, dar anumite intrebari apar in legatura cu felul lor de a folosi Biblia. De exemplu, de ce scriu protestantii atat de multe carti despre doctrina si viata crestina, daca Biblia este singura carte necesara? Daca Biblia ar fi fost cu totul suficienta pentru propria ei intelegere, de ce nu se marginesc protestantii la a inmana Biblii la oameni? Daca este ,,cu totul suficienta’’, de ce nu produce aceleasi concluzii si invataturi in diferitele grupuri de protestanti? De ce se mai publica comentarii biblice, daca oamenii nu au nevoie de altceva decat de Biblie? De ce se mai da invatatura sau se mai predica, in loc de a se citi doar Biblia la oameni? Raspunsul, pe care protestantii nu il admit, este ca ei inteleg instinctiv ca Biblia nu poate fi inteleasa in izolare. De fapt, fiecare grup protestant are propria lui traditie, cu toate ca in general faptul acesta nu este recunoscut. Nu este un accident ca toti baptistii au aceeasi credinta,si ca toti penticostalii au aceeasi credinta, care este diferita de cea a baptistilor. Baptistii sau penticostalii nu dobandesc fiecare in mod individual aceeasi credinta, ci fiecare este invatat sa creada in acelasi fel, in conformitate cu o anumita traditie. Intrebarea este deci nu daca ne bizuim pe Biblie sau pe traditie, ci care este traditie pe care o folosim pentru a interpreta Biblia. Care traditie prezinta mai mare credibilitate, Traditia Apostolica a Bisericii Ortodoxe, ori miile de traditii moderne protestante care nu au radacini dincolo de Reforma protestanta.
A DOUA PRESUPUNERE GRESITA
Baza Bisericii primare a constituit-o Scriptura, iar Traditia este o simpla ,,corupere omeneasca’’ care a aparut mult mai tarziu.
In special printre evanghelici si harismatici cuvantul ,,traditie’’ are un sens derogator; ,,traditie’’ are acelasi sens ca si ,,carnal’’, ,,mort din punct de vedere spiritual’’, ,,distructiv’’, sau ,,legalist’’. Protestantilor care citesc Noul Testament li se pare ca intr-un mod foarte clar Biblia condamna traditia ca opusa Scripturii. Imaginea pe care ei o au cu privire la primii crestini este a unor credinciosi care se asemanau foarte mult cu evanghelicii sau harismaticii vremurilor noastre! Este de neconceput pentru protestanti ca primii crestini sa fi avut o inchinare liturgica sau sa fi posedat o oarecare traditie doar mai tarziu, cand Biserica ,,a devenit corupta’’ astfel de lucruri au intrat in Biserica. Pentru astfel de protestanti este o mare surpriza sa studieze scrierile primilor Parinti si sa afle de acolo o imagine complet diferita de cea pe care si-au inchipuit-o pana atunci. Vor descoperi, de exemplu, ca in primul veac crestinii nu mergeau la biserica avand Biblia in mana, de fapt era atat de dificil de a procura chiar si o mici portiuni din ea, datorita dificultatii foarte mari de a face copii, incat foarte putini le posedau. Copii ale Scripturii erau tinute in pastrare de catre persoane desemnate din biserica, sau erau tinute in locul in care biserica se aduna pentru inchinare. Dar cele mai multe biserici nu posedau copii complete ale Vechiului Testament, si cu atat mai putin ale Noului Testament, care nu a fost terminat decat catre sfarsitul primului secol, si nu a capatat forma lui canonica decat in secolul al patrulea. Aceasta nu inseamna ca in primul secol crestinii nu citeau Scriptura ; dimpotriva, o studiau cu interes, dar de cele mai multe ori in grup, nu individual. in primul secol, acest studiu a fost limitat mai ales la Vechiul Testament. Cum deci cunosteau ei Evanghelia, viata si invataturile lui Hristos, cum se inchinau, ce credeau despre natura lui Hristos, etc.? Ei posedau doar Traditia Orala, mostenita de la Apostoli. In primul secol multi crestini cunosteau cu siguranta toate acestea direct de la Apostoli, dar mai tarziu, odata cu trecerea secolului numarul celor care I-au cunoscut direct pe apostoli a scazut. Generatiile de mai tarziu au avut acces la scrierile Apostolilor din Noul Testament, dar Biserica de la inceput a depins aproape in intregime de Traditia Orala in ce priveste cunoasterea credintei crestine.
Aceasta dependenta de traditie este evidenta chiar din paginile Noului Testament. De exemplu, Apostolul Pavel ii indeamna pe Tesaloniceni:
Deci, dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat, fie prin cuvant, fie prin epistola noastra. (2 Tesaloniceni 2:15)
Cuvantul tradus aici drept ,,predanie’’ sau ,,traditie’’ este cuvantul grecesc paradosis , care desi este uneori tradus diferit in anumite traduceri protestante, este acelasi cuvant pe care ortodocsii greci il folosesc atunci cand se refera la Traditie si putini cunoscatori ai Bibliei ar indrazni sa-i conteste semnificatia. Cuvantul inseamna, in mod literal ,,ceea ce este transmis’’. Este acelasi cuvant care este folosit in sens negativ cu privire la invataturile fariseilor (Marcu 7:3, 5, 8), sau cu privire la invataturile crestine corecte (1 Corinteni 11:2, 2 Tesaloniceni 2:15). In cazul acesta, ce face ca traditia fariseilor sa fie falsa, iar a bisericii adevarata? Sursa! Hristos a aratat clar sursa traditiei fariseilor atunci cand o numeste ,,datini omenesti’’ (Marcu 7:8). Dar Apostolul Pavel, referindu-se la Traditia Crestina, spune, ,,Fratilor, va laud ca in toate va aduceti aminte de mine si tineti predaniile cum vi le-am dat.’’ (1 Corinteni 11:2). De unde a preluat el aceasta traditie? ,,Caci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat si voua’’ (1 Corinteni 11:23). La aceasta se refera Biserica Ortodoxa atunci cand vorbeste despre Traditia Apostolica - Credinta data (paradotheise) odata pentru totdeauna sfintilor (Iuda 3). Sursa ei este Hristos, Care a dat-o in mod personal Apostolilor prin tot ce a spus si facut, cu un continut atat de vast incat ,,lumea intreaga nu ar cuprinde cartile’’ (Ioan 21:25). Apostolii au transmis aceasta cunoastere intregii Biserici, care, fiind cea care inmagazineaza aceasta cunoastere, a devenit ,,stalpul si temelia adevarului’’ (1 Timotei 3:15).
In aceasta privinta, marturia Noului Testament este clara: primii crestini aveau atat traditii orale cat si scrise, pe care le-au primit de la Hristos prin intermediul Apostolilor. Traditia scrisa a constat la inceput numai din fragmente, o biserica locala detinea o Epistola, probabil alta o Evanghelie. Cu timpul, aceste fragmente au fost adunate impreuna intr-o colectie care in cele din urma a devenit Noul Testament. Dar cum stiau primii crestini care scrieri sunt sau nu autentice, caci existau, dupa cum am vazut epistole si evanghelii dubioase scrise de eretici? Traditia orala a fost cea folosita pentru a face aceasta deosebire.
Protestantii reactioneaza violent impotriva Sfintei Traditii pentru ca singura traditie pe care au cunoscu-o in general a fost cea a Bisericii Romano-catolice. Dar, contrar conceptiei catolice de Traditie, personificata de Papalitate si care dezvolta noi doctrine (de exemplu, doctrina infailibilitatii Papei) , ortodocsii nu cred ca Traditia creste sau se schimba. Atunci cand Biserica este confruntata cu o erezie, ea este obligata sa defineasca mai precis diferenta dintre adevar si eroare, dar Adevarul nu se schimba. Se poate afirma ca Traditia creste, in sensul ca Biserica isi aminteste experientele acumulate de-a lungul istoriei si sfintii care au trait in ea si pastreaza scrierile celor care au prezentat in mod drept credinta; dar Credinta insasi este aceeasi, cea ,,data odata pentru totdeauna sfintilor’’ (Iuda 3).
De unde stim ca Biserica a pastrat Traditia Apostolica in toata puritatea ei? Raspunsul simplu este ca Dumnezeu a pastrat Traditia in Biserica pentru ca El Insusi a promis aceasta. Hristos a spus ca Isi va zidi Biserica si ca portile iadului nu-i vor sta impotriva (Matei 16:18). Hristos este capul Bisericii (Efeseni 4:16) si Biserica este trupul lui (Efeseni 1:22-23). Daca Biserica ar fi pierdut Traditia Apostolica in curatia ei, atunci Adevarul nu ar mai fi Adevar, caci Biserica este stalpul si temelia Adevarului (1 Timotei 3:15). Aceasta afirmatie nu ar mai avea nici un sens daca, asa cum pretind protestantii, Biserica ar fi cazut in apostazie din timpul lui Constantin pana in vremea Reformei. Daca Biserica ar fi incetat sa existe, chiar si pentru o zi, atunci s-ar putea spune ca in acea zi portile iadului au biruit-o. Daca acesta ar fi fost cazul, atunci in pilda grauntelui de mustar (Matei 13:31-32) Hristos ar fi adaugat ca planta care a crescut din samanta va fi zdrobita si o noua planta va incolti mai tarziu. De fapt El ne ofera imaginea unei plante care creste mai mare decat toate celelalte din gradina.
Unii protestanti afirma ca adevaratii crestini, cu aceeasi credinta ca a protestantilor ar fi trait undeva ascunsi timp de o mie de ani, dar unde sunt dovezile? Waldezii, care au fost recunoscuti ca premergatori de catre multe grupari protestante, nu au existat inainte de secolul al 12-lea. Este fortat sa credem ca acesti adevarati crestini ar fi suferit sub persecutiile Romane si apoi s-au ascuns imediat dupa ce Crestinismul a fost legalizat. Dar si asa ceva este mai credibil decat ipoteza ca adevaratii crestini ar fi trait ascunsi timp de o mie de ani, fara sa lase vreo dovada ca au existat vreodata.
Probabil unii vor obiecta spunand ca de-a lungul veacurilor au existat intotdeauna crestini care au crezut intr-un fel diferit de altii, si prin urmare cum ar putea fi recunoscuta Traditia Apostolica? Sau, daca vreun obicei corupt a aparut, cum ar putea fi deosebit de Traditia Apostolica? Protestantii pun aceste intrebari deoarece in Biserica Catolica au aparut intr-adevar ,,traditii,, noi si corupte, dar aceasta s-a intimplat deoarece Vestul Latin a corupt mai intai insasi intelesul naturii Traditiei. Intelegerea ortodoxa, care a existat pentru o lunga vreme si in Vest, si care a fost pastrata de Biserica Ortodoxa, este aceea ca Traditia este in esenta ei neschimbatoare si se poate cunoaste prin universalitatea sau catolicitatea ei. Adevarata Traditie Apostolica poate fi gasita in consensul istoric al invataturilor Bisericii. Cauta ceea ce a crezut Biserica din totdeauna, in intreaga istorie, pretutindeni, si vei gasi Adevarul. Daca vreo invatatura nu a fost recunoscuta de Biserica in toata istoria ei, atunci este erezie. Dar aici ne referim la Biserica, nu la niste grupari schismatice. Schismatici si eretici au existat din perioada Noului Testament si de atunci au continuat sa apara, caci, asa cum spune Apostolul, ,,Caci trebuie sa fie intre voi si eresuri, ca sa se invedereze intre voi cei incercati.,, (1 Corinteni 11:19)
A TREIA PRESUPUNERE GRESITA
Oricine poate interpreta singur Scriptura, fara ajutorul Bisericii
Cu toate ca unii protestanti nu sunt de acord cu aceasta formulare, ea reprezinta presupunerea fundamentala pe care au facut-o reformatorii cand au inceput sa promoveze aceasta doctrina. Idea era ca Scriptura este destul de clara in asa fel incat fiecare sa o poata intelege oricine printr-o simpla lectura. Ei respingeau idea ca mai este nevoie de ajutorul Bisericii. Aceasta pozitie a fost clar enuntata de invatatii luterani de la Tubingen care au purtat o corespondenta cu Patriarhul Ieremia al II-lea al Constantinopolului la treizeci de ani dupa moartea lui Luther.
Scripturile nu contin erori, dar anumite pasaje sunt destul de obscure ca sa nu fie intelese fara interpretarile date de Parintii luminati de Duhul Sfant. Protestantii afirma ca chiar si atunci cand unele pasaje sunt obscure, ele sunt luminate de alte pasaje care dau aceleasi invataturi in termeni usor de inteles de oricine.
Cu toate ca acesti invatati luterani foloseau uneori scrierile Sfintilor Parinti, ei afirmau ca acestia nu sunt necesari, si ca acolo unde Sfintii Parinti si Biblia s-ar fi contrazis, ei credeau Biblia si nu scrierile Parintilor. De fapt, ceea ce spuneau ei era ca acolo unde scrierile Sfintilor Parinti contraziceau interpretarile lor particulare, aceste interpretari particulare ar fi avut o autoritate mai mare decat cea a Parintilor Bisericii. In locul ascultarii de Parinti, care s-au dovedit a fi oameni drepti si sfinti, criteriul calauzitor devenea capacitatea de ratiune a individului, aceeasi ratiune umana care i-a condus pe unii teologi luterani moderni sa respinga aproape toate invataturile de baza ale Scripturii (inclusiv divinitatea lui Hristos si invierea), si chiar si inspiratia divina a Scripturii, pe care vechii luterani isi bizuiau credinta. Ca raspuns, Patriarhul Ieremia al II-lea a dezvaluit clar adevaratul caracter al invataturilor luterane:
Sa acceptam deci traditiile Bisericii cu o inima sincera si nu cu rationamente incurcate. Caci Dumnezeu l-a facut pe oameni drepti, dar ei umbla cu multe siretenii (Eclesiastul 7:29). Sa nu incepem a invata un nou fel de credinta care este condamnata de traditia Sfintilor Parinti. Caci Sfantul Apostolul spune, ,,daca va propovaduieste cineva o Evanghelie deosebita de aceea pe care ati primit-o, sa fie anatema,,.
B. DOCTRINA SOLA SCRIPTURA NU SE CONFORMEAZA PROPRIILOR EI CRITERII
Ne-am astepta ca un sistem de credinta ca Protestantismul, care afirma ca numai Scriptura are autoritate in chestiuni de credinta, ar incerca mai intai sa dovedeasca faptul ca aceasta invatatura satisface propria ei cerinta. Ne-am astepta ca protestantii sa poata scoate la iveala din Scriptura sute de texte care sa dovedeasca adevarul acestei invataturi. Cel putin doua sau trei texte ar trebui folosite in acest scop, caci Scriptura insasi spune, ,,Orice vorba sa fie sprijinita pe marturia a doi sau trei martori.,, Dar, asemenea copilului din poveste care a spus cu glas tare ca imparatul nu era imbracat, trebuie sa spun si eu ca nu exista un singur verset in intreaga Scriptura care sa dea aceasta invatatura. Da, sunt nenumarate texte care vorbesc despre inspiratia ei divina, despre autoritatea ei si despre folosul ei dar nu exista nici un pasaj care ar afirma ca numai Scriptura ar avea autoritate pentru credinciosi. Daca o astfel de invatatura ar aparea macar in mod implicit, atunci cu siguranta ea ar fi fost promovata si de Parintii Bisericii, dar care dintre sfinti Parinti a dat vreo astfel de invatatura? In felul acesta, invatatura cea mai fundamentala a Protestantismului se neaga pe ea insasi, contrazicandu-se pe sine. Nu numai ca Sola Scriptura nu este declarata in Scriptura, dar este in mod explicit negata de Scriptura (ceea ce deja am discutat), care ne invata ca Traditia are autoritate pentru crestini (2 Tesaloniceni 2:15, 1 Corinteni 11:2).
C. INCERCARI PROTESTANTE NEREUSITE DE A STABILI METODE DE INTERPRETARE
Din primele zile ale Reformei, protestantii au fost obligati sa se confrunte cu faptul ca numai prin Biblie si ratiunea individuala, oamenii nu puteau ajunge de acord cu privire la chestiuni fundamentale de doctrina. Chiar si in timpul vietii lui Martin Luther s-au ridicat zeci de grupuri, toate pretinzand loialitate fata de Scriptura, dar care nu puteau cadea de acord cu privire la invatatura Bibliei. Luther a stat cu mult curaj in fata Dietei din Worms si a afirmat ca nu-si va schimba pozitia decat daca cineva l-ar convinge pe baza Scripturii sau a ratiunii; mai tarziu, cand Anabaptistii, care se deosebeau de luterani doar in cateva puncte, au cerut sa li se acorde aceeasi ingaduinta, luteranii i-au macelarit cu miile. Iata ce a ramas din ,,dreptul fiecarui individ sa inteleaga singur Scriptura,,! In ciuda problemei evidente pe care o punea faramitarea Protestantismului, protestantii nu au dat inapoi in ce priveste Sola Scriptura, ci au tras concluzia ca cei cu care nu sunt de acord, cu alte cuvinte cei aflati in afara propriului lor grup nu interpreteaza in mod corect Scriptura. S-au facut o serie de incercari pentru a rezolva aceasta problema. O metoda de a reversa multiplicarea incredibila a schismelor nu s-a gasit inca, dar protestantii continua sa caute cheia miraculoasa care sa le rezolve problema. Sa examinam in continuare cele mai populare metode de interpretare a Bibliei, preferate de diferite grupuri protestante.
METODA 1
Interpreteaza toate textele in mod literal intelesul lor este clar
Aceasta abordare a fost fara indoiala prima folosita de reformatori, cu toate ca destul de curand au inteles ca ea nu este suficienta pentru a rezolva problemele puse de Sola Scriptura. Cu toate ca s-a soldat de la inceput cu un esec, aceasta abordare este cea mai populara printre fundamentalistii, evanghelicii si harismaticii mai putin educati. O maxima des folosita de acestia este ,,Biblia spune ce vrea sa zica si zice ce vrea sa spuna,,. Dar atunci cand este vorba de texte cu care in general protestantii nu sunt de acord, cum ar fi puterea de a ierta pacatele (Ioan 20:23), euharistia (Acesta este trupul meu, acesta este sangele meu) - Matei 26, 26, 28), sau invatatura lui Pavel ca femeile sa-si acopere capul in biserica (1 Corinteni 11:1-16), dintr-o data Biblia nu mai spune ce vrea sa zica, si intelesul nu mai este cel literal.
METODA 2
Duhul Sfant da intelegerea corecta
Confruntati cu multimea grupurilor care s-au ridicat sub standardul Reformei si care nu puteau cadea de acord unele cu altele in ce priveste intelesul Scripturii, protestantii au gasit o a doua solutie a problemei, aceea ca Duhul Sfant ii calauzeste pe protestantii evlaviosi sa interpreteze in mod corect Scriptura. In mod evident, cei care nu erau de acord cu ei nu puteau fi calauziti de Duhul Sfant. Rezultatul a fost ca unele grupuri protestante le trateaza pe altele ca nefiind crestini. Dar, daca aceasta abordare ar fi corecta, atunci am fi ramas in istorie cu un singur grup protestant care sa fi interpretat corect Scriptura. Care, din miile de grupuri, ar fi acesta? Raspunsul depinde de protestantul pe care il intrebi. De un lucru putem fi siguri: el crede ca grupul lui este cel care are dreptate.
Totusi, in zilele noastre este mult mai probabil sa intalnesti protestanti care au o vedere ceva mai relativa cu privire la Adevar si nu mai sustin ca gruparea lor este singura care are dreptate. Odata ce numarul denominatiilor a crescut, a devenit din ce in ce mai dificil pentru orice grupare protestanta sa sustina ca singura detine adevarul, cu toate ca exista inca grupari care o fac. O atitudine mai moderna este aceea ca, in numele dragostei aceste diferente nu mai au importanta. Probabil fiecare grupare detine o mica ,,parte din Adevar,,, dar nici una din ele intreg Adevarul. A aparut astfel erezia ecumenica. Exista chiar grupuri de ,,crestini,, care nu se opresc la aceste eforturi ecumenice de a recunoaste adevarul altor grupari crestine. Acesti ,,crestini,, cred ca toate religiile detin mici ,,parti din Adevar’’. Concluzia este ca pentru a descoperi intreg Adevarul, fiecare grupare trebuie sa renunte la "diferentele ei, si unindu-si ,,partea ei de Adevar,, cu alte ,,parti de Adevar,, sa ajunga la intregul Adevar!
METODA 3
Textele clare le interpreteaza pe cele neclare
La prima vedere aceasta pare raspunsul perfect la intrebarea cum sa interpretam Biblia: textele clare sa le interpreteze pe cele care nu sunt clare. Logica acestei metode este simpla, idea fiind ca daca un pasaj prezinta o invatatura intr-o maniera obscura, atunci acea invatatura este clar prezentata in alta parte a Scripturii. Foloseste textele clare pentru a le elucida pe cele mai putin clare. Asa au precizat invatatii de la Tubingen in prima lor scrisoare catre Patriarhul Ieremia al II-lea:
Deci o cale mai buna de interpretare a Scripturii nu poate fi gasita decat aceea ca Scriptura sa interpreteze Scriptura, adica prin ea insasi. Caci aceeasi Scriptura a fost dictata de acelasi Duh, care isi intelege voia si poate mai bine decat oricine sa-Si precizeze intelesul.
Oricat ar parea de promitatoare, aceasta metoda s-a dovedit insuficienta sa rezolve problema haosului si a faramitarii lumii protestante. Punctul ei slab este criteriul dupa care se clasifica textele ,,clare’’ si cele ,,neclare’’. Baptistii, care cred ca este imposibil pentru un crestin sa-si piarda mantuirea odata ce este ,,mantuit’’, descopera o serie de texte care ,,in mod clar’’ intaresc invatatura lor cu privire la ,,siguranta mantuirii,, de exemplu ,,Caci darurile si chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua inapoi’’ (Romani 11:29) si ,,Oile Mele asculta de glasul Meu si Eu le cunosc pe ele, si ele vin dupa Mine si Eu le dau viata vesnica si nu vor pieri in veac, si din mana Mea nimeni nu le va rapi.’’ (Ioan 10:27,28). Dar atunci cand intalnesc texte care par a indica faptul ca mantuirea se poate pierde, ca de exemplu ,,Si tu, fiul omului, spune fiilor poporului tau: Dreptatea dreptului nu-l va scapa in ziua pacatuirii lui si nelegiuitul nu va cadea pentru nelegiuirea sa in ziua intoarcerii sale de la nelegiuirea sa, precum nici dreptul in ziua pacatuirii sale nu va putea ramane cu viata pentru dreptatea sa.’’ (Ezekiel 33:12), ei folosesc textul ,,clar’’ pentru a-l lamuri pe cel ,,neclar’’. Metodistii, dupa care credinciosii isi pot pierde mantuirea daca ii intorc spatele lui Dumnezeu, nu considera aceste texte din urma sunt ,,neclare’’, si dimpotriva, le folosesc pe acestea pentru a clarifica textele ,,clare’’ ale baptistilor. In felul acesta, baptistii si metodistii isi arata unii altora texte, neputand intelege de ce ceilalti nu inteleg ceea ce lor li se pare foarte ,,clar’’.
METODA 4
Exegeza Critica-istorica
Inecati intr-o mare de diviziuni si opinii subiective, protestantii apeleaza la o metoda mai intelectuala si cu un aer de obiectivitate. Pe masura ce timpul trecea si faramitarea crestea, stiinta si ratiunea au devenit standardele prin care teologii protestanti au sperat sa creeze o anumita consecventa in interpretarile lor. Aceasta abordare ,,stiintifica’’, care a ajuns sa predomine studiile protestante, iar in secolul nostru chiar si cele catolice, este cunoscuta sub numele de ,,Exegeza Critica-istorica’’. Dupa aparitia Iluminismului, stiinta parea a fi capabila sa rezolve toate problemele omenirii. Studiile protestante au inceput sa aplice metodologia si filozofia stiintelor in teologie si studiul Bibliei. Incepand cu vremea iluminismului, savantii protestanti au analizat fiecare aspect al Bibliei: istoria, manuscrisele, limbile biblice, etc. Privind Scriptura ca pe un santier arheologic, acesti savanti au cautat sa analizeze fiecare fragment si osisor folosind cele mai moderne metode stiintifice. Trebuie sa recunoastem ca aceste studii au adus multe cunostinte folositoare. Din nefericire, aceasta metodologie a produs si erori grave, dar fiind prezentata cu o aura de obiectivitate stiintifica multi crestini sunt fascinati de farmecul ei.
Ca si alte metode folosite de protestanti, aceasta metoda cauta sa inteleaga Biblia, ignorand in acelasi timp Traditia. Exista nu una, ci multe metode de exegeza protestanta, si toate isi propun acelasi scop, acela de a ,,lasa Biblia sa se explice pe ea insasi’’. Desigur, nici un crestin nu s-ar putea opune la ceea ce ,,spune’’ Scriptura, daca prin aceste metode ea s-ar explica singura. Problema este ca acei care isi asuma rolul de purtatori de cuvant ai Bibliei o filtreaza prin prisma propriilor lor prejudecati protestante. Afirmand ca sunt obiectivi, ei interpreteaza Scriptura in conformitate cu bagajul lor de traditii si dogme, indiferent daca sunt fundamentalisti sau liberali rationalisti. Ceea ce au facut savantii protestanti a fost (folosind o expresie a lui Albert Schweitzer) sa se uite in fantana istoriei pentru a gasi intelesul Bibliei. Ei au scris volume peste volume cu privire la acest subiect, dar din pacate si-au vazut doar propriile lor reflectii.
Savantii protestanti (atat cei ,,liberali’’, cat si cei ,,conservativi’’) au gresit aplicand in mod eronat metodologiile empirice pe taramul teologiei si al studiilor biblice. Pentru a descrie aceste eforturi, folosesc aici termenul de Empirism intr-un sens larg, care se refera la modul rationalist si materialist de a vedea lumea, caracteristic gandirii Vestice. Sistemele pozitiviste de gandire (empiricismul fiind unul dintre acestea) incearca sa se bazeze pe o cunoastere ,,certa’’. Empirismul este sistemul dupa care intreaga cunoastere este bazata pe experienta si doar afirmatiile care sunt stabilite pe baza unei metode stiintifice de observare pot fi considerate drept sigure. La metodele de observare si experimentare se adauga principiul indoielii metodologice, cel mai bun exemplu fiind filozoful francez Rene Descartes, care isi incepe discursul filozofic cu observatia ca totul poate fi pus la indoiala, cu exceptia propriei existente (Gandesc, deci exista), acesta fiind punctul de plecare al unui sistem filozofic bazat pe un adevar care nu poate fi pus la indoiala. La inceput, reformatorii s-au multumit cu presupunerea ca Biblia este baza sigura pe care se poate sprijini filozofia si teologia. Dar, pe masura ce spiritul Iluminismului devenea tot mai prevalent, savantii protestanti au inceput sa supuna chiar si Biblia metodelor de investigatie rationaliste incercand sa stabileasca ce se poate cunoaste ,,in mod sigur’’ din Biblie. Savantii protestanti liberali au desavarsit acest proces, inlaturand una dupa alta toate ,,invelisurile exterioare’’ si au ramas doar cu propriile lor opinii si propriul lor sentimentalism ca baza pentru ce le-a ramas din credinta lor.
Protestantii conservatori au fost mult mai putin consistenti in abordarea lor rationalista. Ei au pastrat o anumita reverenta fata de Scriptura si o credinta in inspiratia ei. Totusi, in mod esential, chiar si printre cei mai convinsi fundamentalisti, metoda lor este in mod esential inradacinata in acelasi spirit rationalist ca cel al liberalilor. Un prim exemplu poate fi intalnit printre asa-numitii fundamentalisti dispensationalisti, care sustin ca in diferitele stadii ale istoriei Dumnezeu i-a tratat pe oameni in conformitate cu anumite dispensatii, cum ar fi cea ,,Adamica’’, ,,a potopului’’, ,,Mozaica’’, ,,Davidica’’, etc. Se poate vedea ca exista un graunte de adevar in aceasta teorie, dar ei merg dincolo de Vechiul Testament si invata ca acum suntem sub o alta dispensatie decat a crestinilor din primul veac. Cu toate ca minunile au fost prezente in perioada Noului Testament, ele nu mai au loc astazi. Fara a avea nici o baza scripturala, aceasta metoda este foarte convenabila, caci le permite sa accepte minunile consemnate in Biblie si sa ramana empiristi in viata de fiecare zi. Cu toate ca discutarea unei astfel de metode pare a fi doar de interes academic, si ca ea nu influenteaza pe protestantul de rand, acesta este de fapt atins de un astfel de rationalism.
Marea eroare a asa-zisei metode ,,stiintifice’’ de abordare a Scripturii consta in adoptarea prejudecatilor empiriste in studiul istoriei, Scripturii si al teologiei. Metodele empirice functioneaza bine cand sunt aplicate corect in stiintele naturale, dar atunci cand sunt aplicate acolo unde nu au cum sa functioneze, ca de exemplu in cazul momentelor unice ale istoriei (care nu pot fi repetate si testate), ele nu pot produce rezultate consistente sau corecte. Oamenii de stiinta nu au putut inventa un telescop care sa priveasca in lumea spiritelor, dar cu toate acestea, anumiti savanti protestanti afirma ca, in lumina stiintei, existenta demonilor si a Diavolului a fost infirmata. Daca Diavolul ar aparea inaintea unui empirist cu o furca in mana si colorat in rosu, el ar gasi o explicatie care sa se conformeze conceptiei lui despre lume. Cu toate ca astfel de empiristi se mandresc cu ,,mintea lor deschisa’’, ei sunt atat de orbiti de propriilor lor presupuneri, incat nu pot vedea nimic care nu se conformeaza conceptiilor lor despre realitate. Aplicat in mod consecvent, empirismul ar discredita intreaga cunoastere (inclusiv pe el insusi), dar isi permite in mod convenabil sa fie inconsecvent, deoarece ,,reputatia pe care o are pentru rigoarea lui stiintifica depaseste defectele pe care le are in fundamentul lui’’.
Legatura care exista intre concluziile extrem de diferite ale protestantilor conservatori si ale savantilor protestanti liberali este greu de perceput mai ales de catre fundamentalistii conservatori! Cu toate ca acestia se vad pe ei insisi in completa opozitie fata de protestantismul liberal, de fapt ei folosesc aceleasi metode in studiul Scripturii ca si liberalii, si impreuna cu acestea, aceleasi presupuneri filozofice fundamentale. in felul acesta, diferentele dintre ,,liberali’’ si ,,conservatori’’ nu sunt diferente in presupuneri fundamentale, ci in limita la care ei le duc la concluziile lor logice.
Daca exegeza protestanta ar fi cu adevarat ,,stiintifica’’, asa cum se pretinde, atunci rezultatele ei ar fi intotdeauna aceleasi. Daca metodele ei ar constitui ,,tehnologii nepartinitoare’’ (cum le vad unii) atunci indiferent cine le-ar folosi, ar ele ar duce la aceleasi concluzii. Dar ce descoperim atunci cand analizam stadiul curent al studiilor protestante? Chiar si dupa parerea ,,expertilor’’, cercetarea biblica protestanta este in criza. Aceasta criza este cel mai bine ilustrata de un cunoscut savant protestat, specialist in Vechiul Testament, Gerhard Hasel (in studiul sau cu privire la istoria si starea actuala a teologiei Vechiului Testament: ,,Teologia Vechiului Testament: Subiecte in dezbaterea curenta’’), care arata ca in anii 70 cinci noi teologii ale Vechiului Testament au aparut la lumina, ,,dar nici una din ele nu este de acord cu celelalte in ce priveste metodele si abordarea’’. Faptul uimitor este ca in ciuda pretentiilor de rigoare al studiilor biblice protestante, poti alege la intamplare aproape orice concluzie si vei gasi ,,studii riguroase’’ care sa o sustina. Cu alte cuvinte, poti alege orice concluzie pe care o preferi la un anumit moment, si poti gasi un doctor in teologie care sa o justifice. Evident, aceasta nu este ,,stiinta’’ in acelasi sens cu matematica sau chimia! Avem deci de a face cu o disciplina a cunoasterii care se prezinta ca ,,stiinta obiectiva’’, dar care de fapt este o pseudo-stiinta ce ascunde perspective filozofice si teologice aflate in competitie unele cu altele. Este o pseudo-stiinta pentru ca, oamenii de stiinta neputand dezvolta instrumente care sa-L examineze sau sa-L inteleaga pe Dumnezeu, un studiu stiintific al teologiei sau al interpretarii Bibliei este imposibil. Aceasta nu inseamna ca nu pot exista studii riguroase si folositoare; inseamna numai ca, sub camuflajul studiilor istorice si lingvistice legitime, ascunse in spatele pretentiilor stiintifice, metodele protestante de cercetare a Bibliei sunt produsul si instrumentul prejudecatilor teologice si filozofice protestante.
Cu o subiectivitate care depaseste speculatiile psihanalizei Freudiene, savantii protestanti aleg in mod subiectiv ,,fapte si dovezi’’ care se potrivesc intentiilor lor si apoi isi aplica metodele pentru a ajunge la concluzii predeterminate de baza prejudecatilor lor. In acelasi timp, savantii protestanti, atat cei ,,liberali’’ cat si cei ,,conservativi’’ se descriu pe ei insisi ca ,,oameni de stiinta’’ nepartinitori. Mai mult decat atat, deoarece universitatile moderne nu dau doctorate celor care doar repeta adevarul neschimbat, acesti savanti se intrec unii pe altii in producerea unor teorii originale. Aceasta este chiar esenta ereziei: noutate, opinie personala aroganta, auto-inselare.
METODA ORTODOXA DE CAUTARE A ADEVARULUI
Atunci cand, prin mila lui Dumnezeu am descoperit credinta ortodoxa, nu am mai avut nici o dorinta sa ma uit inapoi la Protestantism si la ,,metodele’’ lui de a studia Biblia. Din nefericire am descoperit ca metodele si presupunerile protestante au infectat si anumite cercuri din Biserica Ortodoxa. Motivul este, asa cum am aratat mai sus, faptul ca abordarea protestanta a Scripturii este infatisata drept ,,stiinta’’. Unii ortodocsi cred ca fac o mare favoare introducand aceasta eroare in seminarile si parohiile ortodoxe. Dar nu este nimic nou in aceasta; asa a incercat din totdeauna erezia sa patrunda in Biserica si sa-i insele pe cei credinciosi. Asa cum a spus Sfantul Ireneu, la inceputul discursului impotriva ereziilor din vremea lui:
,,Prin cuvinte mestesugite si credibile, ei atrag cu siretenie pe cei simpli, pe care ii determina sa ia in considerare sistemele lor; dar sfarsesc prin a-i distruge atunci cand ii initiaza in blasfemiile lor.’’ Intr-adevar, eroarea nu este niciodata prezentata in goliciunea malformatiilor ei, ci cu siretenie este ambracata in haine atractive, ca sa para celor neancercati mai adevarata decat adevarul.
Ca nimeni sa nu inteleaga gresit, doresc sa fiu foarte clar: abordarea Ortodoxa a Bibliei nu este bazata pe o cercetare ,,stiintifica,, a Bibliei. Pretentia ei de a intelege Scriptura nu provine din faptul ca ar dispune de informatii arheologice mai complete, ci dintr-o relatie speciala cu Autorul Scripturii. Biserica Ortodoxa este trupul lui Hristos, stalpul si temelia Adevarului si mijlocul prin care Dumnezeu a scris si a pastrat Scripturile. Biserica Ortodoxa intelege Biblia deoarece ea este mostenitoarea unei traditii vii care incepe cu Adam si se continua pana in ziua de azi. Adevarul acestui fapt nu poate fi ,,demonstrat’’ in laborator. Omul trebuie sa fie convins de Duhul Sfant si sa experimenteze viata lui Dumnezeu in Biserica.
Intrebarea pe care o pun in acest punct protestantii este de unde stim ca traditia ortodoxa este cea dreapta, sau, chiar mai mult, daca exista o astfel de traditie adevarata. In primul rand, protestantii ar trebui sa studieze istoria Bisericii. Ei vor descoperi acolo ca exista o singura Biserica. Aceasta a fost de la inceput credinta Bisericii. Crezul Nicean declara acest adevar intr-un mod neechivoc: ,,Cred in una Sfanta, soborniceasca si apostolica Biserica.’’ Aceasta declaratie, pe care cele mai multe denominatii protestante spun ca o accepta, nu s-a referit niciodata la vreo ,,biserica’’ invizibila si pluralista, cu mii de neantelegeri doctrinare. Sinodul care a canonizat Crezul (ca de altfel si Scriptura) i-a anatemizat pe cei din afara Bisericii, indiferent daca erau eretici, ca de exemplu montanistii, sau schismatici ca donatistii. Ei nu au spus, ,,Nu suntem de acord cu montanistii din punct de vedere doctrinar, dar ei fac parte din Biserica asemenea noua.’’ Din contra, acestia au fost exclusi din comuniunea cu Biserica si au fost reprimiti in Biserica doar prin Sfantul Botez (in cazul ereticilor) sau prin miruire (in cazul schismaticilor) (Al doilea Sinod Ecumenic, Canonul VII). Chiar si rugaciunile comune cu cei din afara Bisericii erau interzise (Canoanele Sfintilor Apostoli, canoanele XLV, XLVI). Spre deosebire de protestanti care fac eroi din cei care se rup de un grup pentru a forma unul nou, in Biserica din primele veacuri aceasta era considerata ca unul din cele mai grave pacate. Asa cum a avertizat Sf. Ignatiu de Antiohia (un ucenic al Apostolului Ioan), ,,Sa nu va inselati fratilor, nici unul din cei care urmeaza pe altul intr-o schisma nu va mosteni imparatia lui Dumnezeu, nici unul care urmeaza invataturile eretice nu este de partea adevarului’’ (catre Filadelfieni, 5:3).
Motivul insasi al miscarii protestante a fost existenta abuzurilor papale, care nu au existat inainte ca Vestul Roman sa se fi desprins de Ortodoxia Rasariteana. Multi teologi protestanti moderni au inceput sa priveasca din nou la acest prim mileniu al Crestinismului nedivizat si sa descopere marea comoara pe care Vestul a pierdut-o (ca rezultat, multi devin ortodocsi). Evident, una din urmatoarele afirmatii este adevarata: (1) nu exista o Traditie corecta si deci portile iadului au biruit Biserica si atat Evangheliile cat si crezul Nicean gresesc, (2) adevarata credinta se gaseste in papism, cu dogmele lui schimbatoare definite de un Papa infailibil, sau (3) Biserica Ortodoxa este Biserica fondata de Hristos, care a pastrat cu credinta Traditia Apostolica. Protestanti au de ales intre relativism, Catolicism sau Ortodoxie.
Pentru ca baza teologica pe care o constituie Sola Scriptura a produs doar rupturi si certuri, multi protestanti au renuntat la idea unitatii crestine si considera drept ridicola ipoteza ca ar exista o singura credinta. Confruntati cu afirmatii tari ca cele citate mai sus, ei sustin ca acestea nu se potrivesc dragostei crestine. Lipsindu-le unitatea, ei incearca sa creeze o falsa unitate prin filozofia relativista a ecumenismului, in care singura credinta atacata este aceea care face afirmatii categorice cu privire la Adevar. Dar aceasta nu este dragostea crestina a Bisericii ci sentimentalism umanistic. Dragostea este esenta Bisericii. Hristos nu a venit pentru a stabili o noua scoala de gandire, ci, asa cum El Insusi a spus, a venit pentru a-Si zidi Biserica pe care portile iadului nu o vor birui (Matei 16:17). Aceasta noua comunitate a Bisericii a creat o unire a unor persoane individuale, o unire organica si nu una mecanica. Aceasta unitate este posibila numai prin noua viata adusa de Duhul Sfant si experimentata mistic in viata Bisericii.
Credinta crestina ii uneste pe credinciosi cu Hristos, formand un trup armonios din indivizi separati. Hristos modeleaza acest trup facandu-se cunoscut fiecarui membru si dandu-i Duhul Harului intr-o maniera tangibila... Daca legatura cu trupul lui Hristos se rupe, atunci personalitatea izolata si invaluita in propriul egoism va fi lipsita de influenta benefica si bogata a Duhului Sfant, care locuieste in Biserica.
Biserica este una pentru ca este trupul lui Hristos si ontologic nu poate fi despartita. Biserica este una, dupa cum Tatal si Fiul sunt una. Cu toate ca aceasta conceptie de unitate pare a fi imposibila, ea nu este asa pentru aceia care au trecut dincolo de conceptii si i-au trait realitatea. Cu toate ca aceasta pare a fi o invatatura greu de acceptat, este o realitate in Biserica Ortodoxa, dar cere din partea fiecaruia lepadare de sine, umilinta si dragoste.
Credinta noastra in unitatea Bisericii are doua aspecte, unul istoric si altul prezent. Cand Apostolii, de exemplu, au parasit aceasta viata, ei nu au parasit unitatea Bisericii. Ei fac acum parte din Biserica tot atat ca si atunci cand erau prezenti in trup. Cand sarbatorim Euharistia in orice biserica locala, nu o facem singuri, ci cu intreaga Biserica, cea de pe pamant si cea din cer. Sfintii din cer sunt chiar mai aproape de noi decat cei pe care ii putem vedea si atinge. In felul acesta, in Biserica Ortodoxa nu suntem invatati doar de cei pe in trup pe care Dumnezeu ni i-a dat ca invatatori, ci de catre toti invatatorii din cer si de pe pamant. Suntem astazi invatati tot atat de catre Ioan Gura de Aur ca si de catre episcopul nostru local. Implicatia asupra studiului Scripturii este aceea ca nu o interpretam fiecare individual (2 Petru 1:20), ci ca Biserica. (N.T: Acest text apare neclar in traducerea protestanta a lui Cornilescu. Traducerea Ortodoxa este mai precisa: ,,Aceasta stiind mai dinainte ca nici o prorocie a Scripturii nu se talcuieste dupa socotinta fiecaruia’’.) Acest fel de a ne raporta la Scriptura a primit o definitie clasica din partea Sf. Vincent de Lerins:
Aici cineva poate intreba: din moment ce canonul Scripturii este complet si suficient in sine insusi, de ce mai este necesar sa adaugam autoritatea interpretarii eclesiale? De fapt trebuie sa raspundem noi din cauza adancimii Sfintei Scripturi, ea nu este universal interpretata in acelasi fel de toti. Acelasi text este interpretat diferit de diferite persoane, asa incat cineva ar putea trage concluzia ca exista tot atatea interpretari cati oameni sunt... Tocmai din cauza acestor multe distorsiuni cauzate de diferite erori este necesar ca interpretarea scrierilor profetice si apostolice sa fie facuta in armonie cu intelesul eclesial si catolic. Chiar in Biserica Catolica, trebuie folosita multa grija pentru a ne tine de ceea ce s-a crezut pretutindeni, din totdeauna si de catre toti. Aceasta este intr-adevar catolicitatea, asa cum indica insasi etimologia numelui, ceva care implica universalitate. Aceasta regula este aplicata atunci cand folosim principiile de universalitate, vechime si consens. In ce priveste universalitatea o facem marturisind acea credinta pe care o marturiseste intreaga Biserica, de pretutindeni. In ce priveste vechimea, o facem proclamand acele adevaruri pe care stramosii si parintii nostri le-au declarat ca inviolabile. In ce priveste consensul, o facem adoptand acele definitii si afirmatii acceptate de toti sau aproape toti episcopii.
In acest fel de abordare a Scripturii individul nu se straduieste sa fie original, ci sa inteleaga ceea ce este deja prezent in traditiile Bisericii. Avem obligatia de a nu pasi dincolo de limitele pe care le-au definit Parintii Bisericii, ci de a transmite cu credinciosie traditia pe care am primit-o. Aceasta cere mult studiu si multa gandire, si mai mult decat atat, cere sa ne cufundam in viata mistica a Bisericii. De aceea, Sf. Augustin vorbind despre cum sa interpretam Scripturile (Despre Doctrina Crestina, Cartile I-IV) se ocupa mult mai mult de calitatile celui care studiaza Scriptura decat de cunoasterea intelectuala pe care acesta trebuie sa o posede:
1. Unul care il iubeste pe Dumnezeu cu toata inima si este lipsit de mandrie,
2. care este interesat sa caute Imparatia lui Dumnezeu prin credinta si reverenta, nu prin mandrie sau pofta,
3. care are o inima evlavioasa, o minte curata, moarta fata de lume; care nu se teme si nici nu cauta sa placa oamenilor,
4. care cauta doar cunoasterea si unirea cu Hristos,
5. care flamanzeste si inseteaza dupa neprihanire,
6. si care se angajeaza constant in lucrari ale milei si iubirii.
Cu un astfel de standard inalt, ne vom baza si mai mult pe calauzirea Sfintilor Parinti care au posedat aceste virtuti, si nu ne vom insela singuri crezand ca suntem interpreti ai Sfintei Scripturi mai capabili sau mai intelepti decat ei. Ce se poate spune despre lucrarile savantilor protestanti? In masura in care aceste lucrari ne ajuta sa intelegem istoria si cadrul anumitor pasaje obscure, ele sunt in armonie cu Sfanta Traditie si ne sunt de folos.
Asa scria Sf. Grigore de Nazianz cu privire la scrierile pagane, ,,Dupa cum din anumite reptile putem extrage medicamente folositoare, tot asa din scrierile seculare putem extrage principii de cercetare si speculatie, respingand in acelasi timp idolatria lor... ‚’’In felul acesta, evitand sa ne inchinam falsilor zei ai Individualismului, Modernitatii si Mandriei Academice, intelegand presupunerile folosite si folosind acele lucruri care arunca lumina istorica sau lingvistica asupra Scripturii, vom intelege mai bine Traditia. Dar aceste studii protestante sunt gresite atunci cand speculeaza dincolo de textele canonice si impun idei straine in intelegerea Scripturii, cazand in dezacord cu Sfanta Traditie, cu acea credinta a Bisericii ,,din totdeauna si de pretutindeni’’.
Daca protestantii vad aceasta abordare drept aroganta sau naiva, ei trebuie sa observe mai intai aroganta si naivitatea acelor savanti care se cred calificati sa nege (sau, in cele mai multe cazuri sa ignore) doua mii de ani de invatatura crestina. Da oare un titlu de doctor in teologie o mai adanca intelegere a tainelor lui Dumnezeu decat intelepciunea totala a milioane de credinciosi si a Parintilor Bisericii care L-au slujit cu credinciosie pe Dumnezeu, care au indurat torturi, martiraj, batjocuri si inchisoare pentru credinta lor? Este oare crestinismul invatat in confortul unei biblioteci sau atunci cand cineva isi poarta crucea? Adevarata aroganta este a acelora care, fara a incerca macar sa afle ce este Sfanta Traditie, decid singuri ca ei stiu mai bine, ca doar acum a aparut cineva care a inteles pentru prima oara cu adevarat ce vrea sa spuna Scriptura.
CONCLUZIE
Sfanta Scriptura este punctul cel mai inalt al Sfintei Traditii a Bisericii, dar inaltimea la care se ridica se bazeaza pe muntele pe care este asezata. Luata din contextul Sfintei Traditii, stanca Scripturii devine o bucata de lut care primeste orice forma impusa de cel care o manipuleaza. Scripturii nu i se da cinste atunci cand este abuzata si deformata, chiar daca aceste denaturari se fac in numele autoritatii ei. Trebuie sa citim Biblia; ea este cuvantul lui Dumnezeu. Dar ca sa-i intelegem mesajul trebuie sa ne asezam cu umilinta la picioarele sfintilor care s-au dovedit ,,implinitori, nu numai ascultatori ai cuvantului’’ (Iacov 1:22), si care prin vietile lor s-au dovedit vrednici de a interpreta Scriptura. Atunci cand avem intrebari cu privire la scrierile Apostolilor, sa mergem la acei care i-au cunoscut pe Apostoli, la sfinti ca Ignatiu din Antioha si Polycarp. Sa intrebam Biserica, daca vrem sa nu fim aroganti, daca vrem sa nu ne auto-amagim.
|
21.09.2008, 21:39:50
Subiecte asemănătoare
Mod linear
