Ce se-ntampla cu cei care parasesc manastirea?

[euftalia]

În prealabil postat de petrurar

euftalia
Daca as fi in locul tau m-as duce la Manastirea Frasinei. Incearca sa ai un singur preot duhovnic si ai incredere in ceea ce spune, pentru ca prin el vorbeste Sfantul Duh.
Numai bine.

In manastiri calugarii nu sunt chiar asa de echilibrati, merg duar sa ma inchin la moaste. Cat despre duhovnici, stie Dumnezeu cat vorbeste duhul sfant, duar nu sunt cei 12 apostoli. sigur ca au o pregatire, dar facultatea de teologie ca si alte facultati te specializeaza, deseori capeti deformatie profesionala. Mai concret, preotii sunt tentati sa vada fie lucrarea Lui Dumnezeu, fie a celuilalt, nu mai privesc logic uneori. Este totusi bine sa ne spovedim, mai ales ca sa primim sfanta impartasanie, asta imi doresc si eu, pentru ca din luna mai nu m-am mai impartasit.
Eu multumesc pentru sfaturi. Numai bine!

[euftalia]

Cred ca am fost cam dura in apreciari, ma voi abtine de a jigni fara sa vreau chiar, pe cineva.
Imi cer iertare de l;a preoti pentru ce am spus, cred ca am exagerat putin! In speranta ca ma veti ierta, il rog pe Dumnezeu sa ne ierte pe toti pentru nesabuinta. Doamne ajuta!

[calator]

Am citit cu interes acest topic

Cred ca toate aceste idei privind greutatea pacatului de a parasi o manstire si faptul ca facand asta atragi mania lui Dumnezeu si unor atitudini negative ale oamenilor sunt generate tocmai de faptul ca manohismul este plin de tot felul de incercari si daca iesirea din aceasta stare nu ar avea nici un fel de repercusiuni atunci ar fi o flutuatie enorma in manastiri. Toti monahii au ispite dar puterea de a se lupta cu ele vine si din credinta ca trebuie sa ramaie fidel unui juramant. La fel e si cu casatoria- mult mai usor iesi dintr-o relatie nelegalizata decat dintr-o casatorie si ai tendinta de a indura mai mult (pentru ca asa vrea Dumnezeu, pentru ca asa e traditia etc) Asa cum in prezent a divorta este un lucru acceptat si asa cum inainte era condamnat (mai aspru) la fel probabil se va intampla si cu monahismul.

Noi ca oameni avem nevoie de siguranta, de certitidine de accea ne dorim ca atunci cand intalnim iubirea aceasta sa fie vesnica, credeam ca ea va dura permanent pentru ca orice schimbare implica foarte multe costuri( emotionale ). AM dori sa stim ca cel de langa noi va avea acelelasi sentimente mereu si ca putem sa ne vedem linistiti de viata. Societatea ca si biserica are nevoie de oameni constanti ca sa ii poata controla. Chiar si noi dorim sa ne controlam viata.

Daca lucrurile ar ramane neschimbate ca in momentul in care am luat o decizie sau am facut un juramant atunci ar fi totul bine. Numai ca uneori lucrurile evolueaza, noi ne schimbam,avem alte idealuri, alte trairi care nu mai sunt compatibile cu o anumita realtie (fie cu o persoana in cadrul casatoriei fie cea cu Dumnezeu in calugarie). Si atunci este un efort extraordinar ca sa ramanem fideli unui juramant care in realitatea prezenta nu mai este semnificativ.

De exemplu poti intra in calugarie chiar sa fii duhovnic si la un moment dat sa te indragostesti de o mireanca. Situatia se poate intampla foarte usor caci relatia intre duhovnic si ucenic este una de intimitate, de iubire care paote aluneca usor in iubire lumeasca. Unii pot trai aceasta iubire la nivel interior, altii se pot implica chair intr-o relatie fara sa paraseasca insa calugaria si altii parasesc monahismul si se casatoresc. Dintr-o anumita priviinta sunt mai de apreciat decat cei care au relatii de iubire si raman in monahism pentru ca de fapt se mint pe ei, pe cel iuibt si chiar pe cei din jur.

Avem nevoie sa credeam in puritatea si iluzia unui monahism autentic, sa credeam ca acei oameni au ajuns la un anumit adevar, la o relatie extraordinara cu divinitatea si ca deci este posibil si pentru noi. De aceea ii si condamnam asa de mult cand renunta fiindca ne fura acest ideal/iluzie.

[ory]

...bine spus;"acest ideal/iluzie...."

[sofiaiuga]

În prealabil postat de ory

Odata cu reformele realizate in societatea noastra,si-n manastiri au aparut unele schimbari survenite intrepatrunderii tot mai frecvente a celor doua lumi,laice si clerice,datorita nevoii de sprijin si intelegere reciproca.Astfel a aparut o oarecare libertate in sufletul odinioara sihastru si ascuns,permitand tot mai multor parti monahale sa conceapa cu usurinta renuntarea la manastire.Tot mai frecvent calugarii parasesc manastirile,avand in spinare mai mult sau mai putin timp petrecut acolo.Ei incearca sa se reintegreze in societate,cu sau fara resurse,unii,in prealabil premeditand plecarea si-au deschis niste usi,altii fara nici o sansa indraznesc,totusi incerti,sa se apuce de treaba in lume.Un lucru este clar,si ma intriga,biserica-i cam marginalizeaza pe acesti oameni...de parca n-ar mai fi oameni.NU MI SE PARE CORECT!Unii care au familii mai "fanatice" dpdv religios,sunt renegati si de acestia.Cine ai ajuta pe acesti oameni??? De ce sunt judecati atat de aspru? Au fost la manastire si n-au putut sa reziste pana la sfarsit,nu e o crima,Dumnezeu,oricum le asterne toate faptele dedicate Lui,fiilele cartii Milostivirii Sale.Cred ca nici Insusi Dumnezeu nu-i judeca atat de aspru,asa cum o face oamenii...atat de muritori,plamaditi din pulberea pieirii.

BA NU PREOTII II JUDECA PE ACESTIA CI CHIAR DUMNEZEU;DUPA DEPUNEREA VOTULUI MONAHAL ,DACI DUPA CE AI JURAT CREDINTA LUI DUMNEZEU TE LEPEZI DE JURAMINTUL FACUT LUI PENTRU LUME SI ASTA EUN FOARTE MARE PACAT;cei din aceasta categorie nici in lume nu fac fata la ispite pt ca nu mai au ajutor de la DUMNEZEU ,ei trebuiau sa se gindeasca mai mult daca au sau nu chemare spre monahism si sa nu faca LUCRURILE LUI DUMNEZEU cu neatentie si de mintuiala ca despre acestia DUMNEZEU ZICE BLESTEMAT SA FIE...

[ory]

Ba preotii si calugarii si mirenii,uneori si familia proprie si toata lumea ai judeca pe acestia,de ce?,pentru ca ei au dreptul,li s-a conferit lor acest drept de la insasi Dumnezeu care,probbabil sta la taclale cu ei ca de,ei sunt niste desavarsiti.Si aici am vorbit strict de cei care intr-adevar ai judeca destul de aspru pe calugarii plecati din manastiri.Observ ca,credinta asta este tare vaga si calculeaza lucrurile din jur cu atata superficialitate incat nici nu are nevoie de prea multe argumente pentru a judeca succint si nemilos,nu are nevoie nici sa gandeasca ,nici sa simta ci doar sa parafrazeze,si-atat.
Si va rog,fara argumentari gen;"BLESTEMAT SA FIE!...",ca am oroare la asemenea "milostiviri".Consider ca,calugaria este o optiune individuala,care in timp poate capata forme diferite in constiinta celui care o adopta,poate fi o alegere care daca nu se poate pastra nestirbita atunci sa se adopte schimbarea vietii si-a statutului acestui individ,fara prejudecati si legi defaimatoare,ca ceva firesc,ca o schimbare fireasca cu care suntem atat de obisnuiti noi mirenii.Nu inteleg de ce sa se recurga la atata rautate si blesteme,cand o persoana efectiv nu doreste sa se departeze de Dumnezeu dar simte ca nu mai poate sa adapteze acelui mediu,ostil de altfel,si atat de controversat si dificil.
Daca ar fi sa vorbim de "chemarea"pomenita de majoritatea crestinilor cu trimitere directa la monahicism,cred ca aceasta teorie a devenit putin cam fantastica,pentru ca ea nu prea mai are puterea sa identifice indivizii care imbratiseaza viata monahala.Iar,cat despre pastrarea juramantului acesta a capatat deja acelasi sens ca al predicii din timpul cununiei civile in societate in care aproape oricine nu are certitudinea ca va respecta si va iubi pe celalalt pana ce "moartea ai va desparti"
Cica ;"sa nu se faca LUCRURILE LUI DUMNEZEU cu neatentie si matuiala...",ei aici e aici,fiindca in ziua de astazi cam 80% dintre calugari exact asa fac lucrurile in mijlocul carora traiesc,exact asa trateaza insasi constiinta de monah,este un haos in care multi nu se mai regasesc in acel cadru sau se resemneaza pur si simplu si nu mai indeplinesc criteriile care li se impun si-o labaresc asa ca nu au incotro sa o i-a,si ca lumea-i priveste cu sila daca ar pleca,sau ca e pacat daca pleaca,chiar daca in constiinta lor notiunea de pacat si-a diminuat destul de mult intelesul.
Exista foarte multi factori care determina anumiti calugari sa plece din manastire,este faptul ca au intrat in manastire la o varsta frageda,deci varsta incertitudinii,apoi odata cu cresterea si maturizarea si-au schimbat mentalitatea,un lucru de altfel firesc,apoi unii pleaca dintr-o deceptie,apoi aceasta dispare si nu se mai regasesc,altii pleaca pentru ca nu fac fata greutatilor,dar mai ales a rautatii care exista in manastiri,si unii pleaca pur si simplu manati de anumite ispite care le asupresc fiinta.Si cea de pe urma categorie,putin mai restransa,cea a calugarilor sau fratilor izgoniti practic din manastiri de catre superiorii lor,si vezi spune ca pe buna dreptate,NICI GAND,unii sunt izgoniti degeaba,asa ca nu le mai place de fata lor la staret sau la "cateii"staretiei,si le cauta nod in papura ca sa scape de ei iar in cele din urma ai expulzeaza ca pe un "rahat"fara sa tina cont de nici un fel de principii fie ele monahale,crestinesti sau sociale,omenesti.
Vorbiti atat de siguri pe voi si pe citatete retinute din nu stiu ce carti,despre monahicism,dar habar nu aveti ce realitate cruda si dezgustatoare macina acest cadru care-si apara mizeria cu aceleasi teorii religioase si pretexte desavarsite cu care voi crestinii va justificati de multe ori lipsa de omenie.(nu spun neaparat de cei de pe forum).E trist dar adevarat,dureros de adevarat,cum spunea Clausemi,dar acolo unde sunt oameni exista si multa perfiditate,ura si nepasare,exista atat materialism si iubire de arginti,exista patima si pacat,nu exista mediu in care acestea sa nu-si arate suprematia,fie el monahal sau social...de aceia nu ne ramane decat sa ramanem onesti cu noi insine si cu cei din jur,astfel vom putea cu certitudine sa mai gasim o cale de apropiere catre cel care ne-a creeat atat de Desavarsit.

[calator]

Multe din cele ce putem citi despre monahism cred ca au fost adevarate in vremurile in care au fost scrie. Numai ca acum este ca si cum ai citi o carte despre China cu samurai si gheise, te-ai decide sa faci o colatorie acolo si cand ajungi te intrebi daca nu cunva ai gresit tara sau ai nimerit in alta poveste.

E frumos sa citesti despre cum a intrat pr Cleopa in manastire si a stat trei zile la poarta si multe istorioare despre duhovnici si ucenici care te fac sa visezi la o alta lume si parca parca ti-ai face boceluta sa pleci in cautarea lui Dumnezeu.

Totusi avem mare nevoie sa credem ca monahismul este ceva frumos si special. Fundamental si este cu toate hibele pe care fie le stim ca le-am trait pe propria piele fie incepem sa le intuim. Mi-ar place sa stiu ca exista pe undeva o manastire si o obste primitoare si iubitoare...macar asa pentru confortul alternativei.

Pentru ory: m-am gandit ca poate judecam din teama Si anume teama ca si noi poate am face la fel. Cica ceea ce nu ne place la altii aceea de fapt se afla mai intai in noi caci nu poti judeca ceea ce nu ti este/ poate fi familiar.

[ory]

AI DREPTATE CALATOR!

[06dec]

Daca renunti la manastire,nu e neaparat nevoie sa ai lupte interioare,te poti comporta absolut normal,sa-ti mearga bine lumeste,toate sunt bine.Dar cum pe Dumnezeu parca nu-L simti tinându-te in preasfintele Sale brate in momente de necaz,asa nu-l simti pe vrajmas când te-a prins când totul e bine,nu ai probleme,lipsuri,greutati,razboaie interioare si exterioare.Asta e parerea mea...

[06dec]

Citând ory:Saurian,multumesc pentru informatii,dar intrebarea top-ului era alta,iar daca tu esti "nebun dupa Hristos",fericit de tine,insa nu stiu ce cauti in fata calculatorului?Eu cunosc un sfânt mucenic Dimitrie care era din Constantinopol,care stiti ce era?Crâsmar! Care nu credeti,va dau direct linku cu frumoasa citire a parintelui arhidiacon A.Mazilita.Asa, ca nu se stie niciodata....azi persoana navigheaza pe net,mâine spune ca decât sa se lepede de Hristos,mai bine mucenicia...