Care este adevarul despre vorbirea in limbi ?

[penticostalulmantuibil]

În prealabil postat de Pr.Gheorghe

Dar gata, ajunge! M-am tulburat deja nepermis de mult si am tulburat si pe altii, cu siguranta. Iertati-ma!

Voi incerca sa profit de razboiul ce a fost declarat Bisericii de catre o parte a societatii noastre si sa ma fortez (sa revin la consemnnul preotului) spre a sta doar la lucrarea mea mica, in parohie si nu in lume, pe internet. Cine iubeste preotia lui Hristos o va cauta si o va gasi inca; ea exista! Plec si eu sa o caut!

Sa fiti sanatosi si buni crestini! Rugati-va si pentru mine, preotul Gheorghe!

Parinte Gheorghe, nu stiu daca imi sta mie bine sa o spun dar cred ca nu aveti motive intemeiate sa va retrageti din spatiul virtual.

Probabil ca discutiile cu non-ortodocsii va tulbura, probabil ca si discutiile cu mine, chiar daca ma cunoasteti de multa vreme, ar ajunge, mai devreme sau mai tarziu, la conflict. Modul de gandire al unui neoprotestant si al unui ortodox sunt prea diferite. Si cultura bisericilor noastre, in ciuda unei mari parti comune a dogmaticii, este atat de diferita...

Dar... eu cred ca sunt motive solide pentru care, in ciuda disconfortului, ar trebui sa ramaneti pe forum.

1. Numarul preotilor pe forum. Acest forum este crestin ortodox. Este mai traficat decat oricare altul din Romania. Dar pe aici macar ca sunt destui ortodocsi practicanti care dau raspunsuri competente, nu prea sunt preoti.
2. Intrebarile. Aici intra multi ortodocsi care pun intrebari. Sunt oameni timizi care experimenteaza probleme dificile pe calea credintei. Desigur ca ar putea merge la biserica sa intrebe. Din motive diferite nu o fac. Raspunsul dumneavoastra este unul autorizat. Ati si dat astfel de raspunsuri si ele au fost bine primite.
3. Cititorii. Pe langa cei care scriu, mai sunt cateva zeci de mii care doar citesc forumul. Unii dintre ei se confrunta cu probleme similare, altii vor trebui sa le faca fata in viitor. Din postarile dumneavoastra ei pot invata. Cred ca multi deja au facut-o.
4. Conflictele. Intre ortodocsi si non-ortodocsi se starnesc destul de des controverse care trec dincolo de o limita a rezonabilului. Dumneavoastra cunoasteti suficient de bine realitatile neoprotestante si foarte bine pe cele ortodoxe. Ati putea atenua conflictele cu pricina. Ati si facut-o in cateva randuri.
5. De ce sa nu recunosc ca am si un motiv egoist in apelul meu: cunosc si eu un ortodox pe acest forum si el pleaca :)

Va inteleg supararea. In ce ma priveste, macar ca am avut de-a face in viata reala cu multi oameni de diferite confesiuni, (ma gandesc si la anii petrecuti printre musulmani) nu am fost niciodata atacat si improscat cu noroi ca aici pe forum. Dar punand totul in balanta eu as zice ca se merita.
Fiecare in parohiile noastre suntem protejati dar poate Dumnezeu vrea sa ma mai si injure cineva...:))

[adiandrea6]

În prealabil postat de penticostalulmantuibil

Nu stiu daca masura de credinta ar fi o problema.
Daca ar fi nevoie de o credinta mare nimeni, probabil, nu ar primi nimic.
E nevoie de o credinta mica, mica, cat un graunte de mustar.
Cam atat de mica precum a tatalui de mai jos.
Marcu 9:

23. Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede.
24. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele.

Multumesc! Asa am sa fac! Domnul sa va binecuvinteze!

[adiandrea6]

În prealabil postat de dobrin7m

Nu rastalmacii cuvintele mele si nu incerca sa dai alt sens celor spuse de mine ca nu tine.Pentru tine mai explic odata ca poate ai sa intelegi.
Atunci cand la comanda celui de la tribuna m-am intors si eu ca toti ceilalti, am vazut o femeie cu o privire pierduta care in clipa cand a dat ochii cu mine i s-a intiparit brusc un zambet fals pe fata, simteam asta asa cum toti simtim cateodata falsitatea altora, mi-a intins mana, a spus pace sora, si tot la fel de brusc i-a disparut zambetul si s-a intors. Nu am simtit iubirea de care vorbiti si nici binecuvantarea ei si era si firesc de altfel pentru ca ma vedea pentru prima data. Deci salutul la comanda si la intamplare nu exprima iubire si nici sinceritate ci doar o mare ipocrizie.
Mataniile de pocainta isi au rostul sau , se fac atunci cand trebuie si cum trebuie, in camara ta, in camara sufletului tau , nestiut de nimeni decat doar de bunul Dumnezeu.
Din credinta nu facem nici bravada si nici nu dam in habotnicie

Acest mesaj al tau nu mi-a aratat nici iubire nici binecuvantare decat doar inversunare. Eu nu m-am adresat nimanui special cand am povestit modul de desfasurare a acestor adunari, iar daca unii s-au simtit lezati asa e in viata.

Nu v-ati gandit ca poate acea femeie avea pur si simplu vreun necaz care ii apasa sufletul? Si ca binecuvantarea dumneavoastra sincera ar fi putut-o ajuta?

[adiandrea6]

În prealabil postat de dobrin7m

Apropo Doriana
cand am vazut la acea adunare pe femeia de langa mine, saraca, cu un batic pe cap, trista si parca pierduta, nu mi-a venit sa ii fac un vant, mi-a venit sa o scutur sa o trezesc din nebunia aia, sa ii spun cat de rau imi pare de ea, cata mila imi e de ea, ca inteleg ca s-a refugiat acolo din prea multa suferinta si durere.
Din pacate prea multi oameni, capituleaza in acest mod, in fata suferintelor si necazurilor. Sufletul lor incercat cedeaza si se pierd.
Adeptii acestor secte exact acest lucru speculeaza, sufletul ranit. Am vazut acolo fosti copii ai strazii, batrane sarace, barbati cu pacate multe in trecut. Mai sunt si cativa putini, in aceste adunari care au anumite interese: Ex: am cunoscut o familie care a primit bani sa plateasca unde trebuie ca sa inchida niste dosare penale rezultate in urma unui accident de masina cu 3 raniti foarte grav.

Sa inteleg ca in Biserica Ortodoxa merg oamenii care o duc bine si nu au probleme? Ce legatura are una cu alta? Omul cu probleme, cu sufletul ranit, nu merge la Biserica?

[lacrimi]

În prealabil postat de Rodica50

Aceasta nedumerire ma incearca si pe mine- de ce sunt semeni de-ai nostri care parasesc Ortodoxia, fara sa o cunoasca, fara sa-i doara , fara sa le pese de ceea ce au parasit?

Pentru ca, ortodocsi fiind, nu le explica nimeni ce inseamna ortodoxie, ce inseamna Sfanta Liturghie, ce invataturi frumoase avem de la Sfintii Parinti, cat de frumoasa este ortodoxia... Nu le spune nimeni cum se lupta pentru mantuire, ce carti sa citeasca sa inteleaga vietile Sfintilor Ortodoxiei, sacrificiile Lor pentru Dumnezeu si pentru Iisus Hristos, Mantuitorul sufletelor noastre.... Si atunci.... apare un sectant cu Biblia sub brat si le arata cateva pasaje din Biblie si... gata, au "inteles" tot...

Cam asta se intampla, sora Rodica...
Din pacate BOR nu se implica destul de mult spre invatarea si lamurirea mirenilor... Asta ma intriga foarte mult, dar suntem prea mici sa putem face ceva...

[adiandrea6]

În prealabil postat de Pr.Gheorghe

Eu nu vreau sa vorbesc in limbi intr-o adunare alaturi de fratele meu Iacob sau de sora mea Doriana (iertati-ma ca va folosesc, dar va am la inima!) ci vreau sa-i pot imbratisa in Duhul lui Dumnezeu, in Dragostea si in Smerenia lui Hristos. Vreau sa pot sa plang cu ei cand sunt tristi, sa ma bucur cu ei cand sunt bucurosi, sa cant cu ei lauda lui Dumnezeu... Adica “sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand sa marturisim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea de o Fiinta si nedespartita” (slujba Sf. Liturghii). Oare daca asta imi doresc si daca lupt pentru asta nu sunt suficient de “in Duhul lui Hristos”? Trebuie sa cer sa si vorbesc in limbi? Daca trebuie si aceasta sunt in mare pericol, fratilor! Sunt prea pacatos ca sa primesc daruri de la Domnul; de mi-ar darui Domnul zile si intelepciune sa pot sa-mi ispasesc aici greselile mele cele multe! Rugati-va si fratiile voastre pentru mine!

Parinte, ati aratat clar si lamurit ca pe de o parte induhovnicirea omului trebuie sa primeze, iar pe de alta parte, darurile sunt date de Dumnezeu spre folosul intregii biserici. Nu am inteles insa de ce dumneavoastra credeti ca Domnul lucreaza prin persoane care "merita" sa primeasca darurile, ca si cum noi am putea merita ceva. Cine poate spune ca "merita" ceva de la Dumnezeu? Oare nu calitatea de Fii (infiati) ai lui Dumnezeu, calitate pe care am capatat-o fara sa o fi meritat, ne face sa fim si mostenitori (fara merit) impreuna cu Hristos, Fiul nascut al lui Dumnezeu Tatal, si asta pentru ca asa a hotarat El, Dumnezeu Tatal, ca din iubire pentru noi ne infiaza ca si Fii ai Sai (fara meritul nostru, ci prin meritul Fiului Sau), si astfel ne face impreuna mostenitori?

[adiandrea6]

În prealabil postat de Pr.Gheorghe

Nu credinta este aceasta, ci smerenia in urma marturisirii tocmai a necredintei! Smerenia care inalta! In ortodoxie chiar acest relativ non-sens face diferenta intre invatatura buna si cea gresita; adica sa te simti pe tine mic, mic de tot, mai mic decat toti ceilalti frati si poate Domnul te va vedea atunci ca pe staulul vitelor si se va naste in tine! Noi cautam azi sa ne aratam ca palate mari si minunate, plini de fapte zgomotoase si minuni, dar cu usile zavorate. Iar pentru ca Hristos nu poate intra (nu vrea) in acestea, atunci ne cladim idoli pe care-i cinstim! Orice este in afara iubirii propovaduite noua de Hristos este idol!

Eu insa vad multa iubire a unui tata pentru copilul sau, si aceasta iubire il face sa doreasca sa fie vindecat fiul sau in ciuda credintei sale cele mici, si din disperare face acest non-sens care arata ca are credinta dar nu suficienta din punctul lui de vedere. Daca ar fi avut credinta la fel de mare ca a altora din Evanghelie, ar fi zis: "Doamne, spune doar un cuvant si se va vindeca copilul meu".

[adiandrea6]

În prealabil postat de Doriana

Intr-adevar, ceea ce conteaza cel mai mult este dragostea. Cum am mai spus, darurile Duhului Sfant nu sunt obligatorii, mai ales pentru cei ce nu le doresc. Multi le primesc fara sa le ceara, pentru ca, pur si simplu, Dumnezeu vrea sa lucreze. Si El cauta oameni disponibili si dedicati. Insa cel cu daruri nu e mai sfant decat cel fara daruri, ci are o mai mare responsabilitate .Cui i sa dat mult i se va cere mult. Stiind aceste lucruri, cel care are un dar nu va mai putea sa se mandreasca. Cine stie cata responsabilitate iti da primirea unui dar si cat de greu e de dus si pastrat curat, Il va accepta ca pe o cruce, de dragul Domnului si al altora, carora trebuie sa le slujeasca prin acest dar. Dar cand te uiti la Domnul ca nu s-a sfiit sa lucreze cu tot ce-i era la indemana, chiar cu o gramada de daruri, a dispretuit rusinea si barfa gurilor rele si a facut voia lui Dumnezeu, iti dai seama cat de mic esti...atat de mic incat nici macar nu mai poti ridica glasul sa spui "Doamne, nu sunt vrednic". Taci, accepti tot ceea ce iti da El si te inchini...

Asa este. Chiar ma gandeam cum ar fi ca cineva sa se trezeasca intr-o buna zi cu darul vindecarii, de exemplu. Pai ar mai avea el viata personala linistita la el acasa sau ar lucra zi si noapte pentru vindecarea oamenilor care vor fi tot mai multi la usa sa?

[adiandrea6]

În prealabil postat de Rodica50

Aceasta nedumerire ma incearca si pe mine- de ce sunt semeni de-ai nostri care parasesc Ortodoxia, fara sa o cunoasca, fara sa-i doara , fara sa le pese de ceea ce au parasit?

Simplu: pentru ca modul in care il traiesc pe Hristos nu este cel apropiat inimii lor. Nu inseamna ca este un mod gresit, ci pur si simplu nu este unul adecvat lor. Eu de exemplu am avut intotdeauna probleme sa ma spovedesc unui preot barbat si ca atare am avut intotdeauna nevoie de preot femeie, care in Biserica Ortodoxa nu exista. Iar muzica bizantina ma adormea chiar si la propriu, mi s-a intamplat sa adorm in genunchi fiind intr-o biserica de manastire.
Am ajuns in Biserica catolica unde nu numai ca nu ma adormea slujba, ci dimpotriva, modul lor de a o celebra imi dadea mereu o mare bucurie, si mai ales Impartasania pe care o puteam lua in fiecare duminica pentru ca nu este obligatorie spovedania daca nu sunt pacate de moarte. Insa problema spovedaniei ramanea aceeasi pentru ca preoti femeie nu exista. Ba mai mult, am inceput sa simt o mare lipsa de iubire fata de femeie faptul ca nu i se da voie sa aiba si ea un preot femeie care sa o spovedeasca. Asa ca plecam de multe ori cu inima zdrobita dupa slujba, amarata si plangand de cata lipsa de iubire fata de femeie resimteam, atat din biserica catolica cat si din cea ortodoxa, dar mai ales ortodoxa din cauza lipsei Impartasaniei (pentru ca nu era posibila Spovedanie saptamanala, si inca la preot barbat fata de care am atata dificultate in a ma spovedi, si ca atare spovedania era mereu o mare trauma sufleteasca in loc sa fie o eliberare), si ca atare aceasta lipsa a unirii cu Hristos in Impartasanie am inceput sa o simt tot mai mult ca o piedica pusa de biserica intre om si Hristos, piedica care nu exista la primii crestini.
De 3 saptamani am ajuns sa cunosc putin Biserica anglicana si aici am tot ceea ce nu am avut in celelalte Biserici in care am fost. Si pot sa merg la ei fara sa insemne ca nu mai sunt ortodoxa, dimpotriva, pentru ei raman ortodoxa. Si pentru mine idem.

Si sa va spun si povestea unei persoane publice cunoscute in Israel, David Neuhaus. Il puteti gasi pe net. El era din familie de evrei, familie refugiata in Africa, si copil fiind a fost trimis de parinti sa faca studii in Ierusalim, intr-o scoala evreiasca. Copiil fiind, isi dorea foarte mult sa cunoasca o printesa. Si ajungand in Ierusalim a aflat ca in Biserica ortodoxa ruseasca de acolo se afla refugiata o printesa. A cerut permisiunea sa o vada, avea cam 14 ani, si a gasit o femeie batrana si paralizata in partea inferioara a corpului. Vorbind insa cu ea, nu intelegea cum putea sa fie atat de senina si bucuroasa, pentru ca el nu gasea nici un motiv de bucurie la aceasta femeie: era batrana, paralizata si exilata intr-o tara straina. Si asa acea femeie a inceput sa ii vorbeasca de Hristos ca si motiv al bucuriei ei. Atat de impresionat a fost copilul incat a zis ca el vrea sa se crestineze, sa se boteze. Parintii lui nici nu au vrut sa auda de asa ceva, i-au spus sa se mai gandeasca, asa ca, copilul le-a spus ca o sa se gandeasca 10 ani, si daca dupa 10 ani dorinta ii va ramane, se va boteza. Dupa 10 ani, isi dorea la fel de mult sa se boteze, in tot timpul asta a mers de multe ori la biserica si ii placea foarte mult Liturghia ortodoxa pe care o gaseste cea mai frumoasa din cate exista. Asa ca s-a botezat si a devenit ortodox. Insa, in ciuda Liturghiei atat de frumoasa pentru gustul sau, a gasit ca biserica ortodoxa nu are deloc simt critic. Asa ca s-a dus la biserica greco-catolica insa nici aceasta nu avea suficient simt critic, asa ca s-a dus si mai departe, in cea romano-catolica unde a gasit ceea ce cauta si unde a ramas. Povestea am auzit-o anul acesta in Israel de la chiar David Neuhaus.

[doctor_faustus]

În prealabil postat de adiandrea6

pentru ei sunt ortodoxa.

Dragă, ţi-am mai spus: dumneata nu eşti ortodoxă, dumneata eşti kakodoxă.