Romanul si Injuratul

Mi-a venit ideea sa incep acest thread dupa ce am auzit de curand despre un roman intors din Statele Unite si care a venit in tara dupa mai multi ani. Omul a marturisit ca pe cand a schimbat avionul la Paris ca sa vina in tara a "luat contact" cu niste romani prin intermediul vorbelor de "duh", si anume a injuraturilor suburbane si subumane emanate de compatriotii nostri. Au fost unele din primele cuvinte romanesti daca se poate spune asa pe care acest om plecat din tara le-a auzit la contactul cu cineva din Romania, i-a produs practic aminte de cum se vorbeste, si nu de putini, pe meleagurile noastre.

Nu exista zi in orasul acesta, Bucuresti, sau oriunde in tara ca sa nu auzi cele mai scelerate injuraturi in care apare numele lui Dumnezeu, nume de sfinti, parinti, chiar sarbatori, oameni vii sau morti ori mai rau invocarea celui rau prin sintagme " sa fiu al stiti voi cui", nu vreau sa-i scriu aici numele, "da-l stiti voi cui" s.a.m.d.

Aceste lucruri bantuie tara in lung si in lat ca un blestem, cred ca in nici o alta tara din lume nu se include intr-o injuratura numele Creatorului, asta intr-o tara in care chiar si cel care spune asa ceva are neobrazarea si isi spune crestin. Nicaieri in alta parte nu se pot emite mizeriile verbale care ne agreseaza zi de zi si pe care le auzi din ce in ce mai des in gura celor mai tineri dintre noi, uneori copii de cativa ani.

Ce avem de facut? Nu putem merge inainte in felul acesta. Cineva venea cu ideea de a lua atitudine intr-un mod potrivit macar atunci cand auzim ca numele lui Dumnezeu este calcat in picioare. Dar totusi, nu cumva am devenit comozi, neinteresati pe principiul " si ce daca"
Sa nu uitam ca pe cand era rastingnit, Domnul era batjocorit de unul dintre talhari, dar celalalt a luat atitudine si i-a zis "Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă?"
Eu nu zic sa ne bagam in certuri si discutii cu toti dubiosii si sa riscam inutil, dar macar in cercul nostru cred ca putem face o "reforma" in acest domeniu pornind macar de la exemplul propriu sau pornind chiar cu noi insine daca ne stim slobozi la gura.

[iustin10]

Injuratura e doar efectul urii si maniei din interiorul nostru.Toti avem aceasta ura,iar la unii naste injuraturi,la altii batjocura sau cearta.
Degeaba ii zici unui om furios sa nu injure,caci va injura si mai tare.
Trebuie sa luam lumea asa cum e si sa o suferim,sa o indreptam daca putem,dar sa ne vedem si pacatele noastre.

[andreicozia]

Cind ai schimbat avionul la Paris, ce credeai ca or sa se suie parizieni? De unde, se suie lume amarita de la tara, cu 4 clase primare plecati la munca prin Europa, de aceea isi si exprimau coeziunea culturala si de neam prin ce le venea la gura.
La americani este la fel. Pina afli ce vor unii sa-ti spuna te trec mai intii prin o gramada de fac-uri in sus si in jos numai ca le lipsesc imaginile explicite sexuale exprimate prin injuraturile balcanice la care bozgorii sunt campioni.
Deci peste tot este la fel... numai ca unii sunt mai puritani

[windorin]

Si eu raman uimit de cat de mult poate injura omul astazi !

Nu stiu pe la altii cum este, insa pe la noi parca se injura pe zi ce trece mai mult. Daca inainte exista o oarecare rusine in a injura, ori se accepta aceasta doar omului manios, astazi este la moda sa folosesti injuraturi... pana si in cele mai simple "glume".

Este o cadere lina, dar sigura, spre o nesimtire a mintii si a inimii.

[Marius22]

Redau un fragment din "Un popor care injura si bate" de Simion Mehedinti:

"Romanii de azi injura cumplit. Batranii nu injurau. Obiceiul e luat in mare parte de la tigani. Popoarele cu buna crestere nu cunosc injuraturile. La o lectie de etnografie, unde se vorbea de teatrul turcesc si de mascarici (karaghioz), profesorul Luschan a pomenit si de injuraturile romanesti. Le gasea extraordinare si cu neputinta de talamcit). Se intelege, romanii, care erau de fata, au plecat ochii in pamant.

Dar adevarul e ca nu totdeauna poporul nostru a avut obiceiul acesta grozav. Batranii din vremea cand biserica era intr-adevar "Casa Domnului", iar omul isi pregatea din vreme pana si camasa cu care avea sa se ingroape, nu cunosteau sudalmile si alte vorbe spurcate. Cand vreun mosneag se supara pe cineva, vorba cea mai aspra era: du-te la tatarii! Ce tatarii facusi? Iar cand venea vorba de colindul ori comandul cuiva, asta era lucru mare...

Fireste, nici pe atunci nu erau toti stalpi de biserica. Alaturi de cuvinte blajine, se auzeau si altele mai aspre. Dar cei care le spuneau nu erau "oameni acatarii", ci "spurcati la vorba", "modorani", "laiesi", "cioare pulpese"... iar gura lor era "curata ca un cuib de pupaza"... Erau, adica, niste blestemati, de care cucernicii nostri stramosi se mirau ca-i mai "rabda pamantul". De la o vreme insa, pupezele s-au inmultit, iar astazi sunt multe de tot. Cand ar pricepe un suedez, danez, norvegian, elvetian francez, german, englez sau alte natii binecrescute, ce inteles au zecile si sutele de injuraturi care se aud pe la noi pe toate cararile, ar ramane trasnit. E destul sa le scrie cineva pe hartie si se ingrozeste.


Intrebarea e: cum de s-a ticalosit pana intr-atat poporul nostru?

Daca tinem seama de cuprinsul injuraturilor, se vede numaidecat ca pecinginea asta am luat-o din atingerea societatii turco-levantina - dovada e teatrul scarnav al karaghioz-ului. Iar cei care au latit indeosebi molima au fost tiganii. Avem marturii sigure ca in epoca fanariota si chiar mai tarziu, tiganii curtilor boieresti umblau la sarbatorile de iarna din casa in casa cu Paiata - un fel de teatru de papusi - si, "cu perdea" sau "fara perdea", imprastiau in auzul tuturor, spurcaciunile imaginatiei lor greco-turcesti si tiganesti, atat de bogata in perversitati si vorbe nerusinate. Cand tiganii au fost dezrobiti si asezati prin sate, cu ocazia improprietaririi lui Cuza, molipsirea s-a intins mai departe.

Dar e treaba etnografiei sa arate cu de-amanuntul cum si cand naravul injuraturilor s-a raspandit asupra neamului nostru. Pentru noi, lucrul de capetenie e ca poporul romanesc injura azi cu o adevarata pornire. Pentru un lucru de nimic, injuratura e gata. Ce auzi la munca campului, in piata, prin fabrici, la cazarmi si chiar in preajma scolilor si a bisericilor te inmarmureste. Pana si in imprejurari grele cand ai crede ca fiecare cuvant trebuie sa fie cantarit, romanul tot n-a ispravit cu injuratura si cu vorbele rele.

Cum de a ajuns poporul nostru asa de buimac? Si ce mai poti astepta de la omul care, de dimineata pana seara, nu mai conteneste cu blestemele ori cu sudalmile, si caruia nimic nu i-a ramas neinjurat de la "Dumnezeirea, Dumnezeului Dumnezeilor... pana la cruce, arhanghel, nafura, icoana, botez, parastas, grijanie"... si tot ce poate avea fiinta, intre cele vazute si nevazute? Nu cumva naravurile astea atat de gretoase sunt si ele de vina pentru urgia care a cazut asupra noastra)."

[costel]

Injuram pentru ca suntem lipsiti de respectul pentru celalalt, politete, bunacuviinta, omenie.

Sunt multe lucruri pe care trebuie sa le evitam in viata. Din ele amintesc ca trebuie evitat sa te indragostesti de injuratura. Ma uit in jur si vad ca sunt din ce in ce mai multe persoane care se comporta ca niste indragostiti de ea. Sufera cand sunt injurati si nu injura sau cand injuratura lor nu este la inaltime.

Pasiunea de indragostit de injuratura nu are ce cauta in viata; de regula dupa ce injuri, totul se termina prost.

[andreicozia]

Faptul ca injuratura(minia) este un obicei predominant la noi este semn ca rugaciunile noastre colective, din pacate, si cu tristete o spun...nu au spor.

Cind o fiinta umana devine minioasa cu IUTEALA luminii, cu usurinta si SENINATATE este CLAR o dovada de lipsa de putere si energie pozitiva, duhovniceasca...care este un rezultat DIRECT al lipsei de iubire a aproapelui.

Josnicia omului relfecta josnicia energiei pe care o mai are.

Pentru a te putea abtine ai nevoie de har

Pentru sentimente si emotii pozitive ai nevoie de energie harica si ea din pacate lipseste.

Acest lucru trebuie luat in primul rind in consideratie cind din ignoranta si lipsa de duhovnicie facem cu atita nonsalanta cu ou si cu otet alte popoare si religii care daca stam sa-i analizam din acest punct de vedere riscam sa avem o revelatie.

[costel]

În prealabil postat de andreicozia

Faptul ca injuratura(minia) este un obicei predominant la noi este semn ca rugaciunile noastre colective, din pacate, si cu tristete o spun...nu au spor.

Nu cred ca rugaciunea colectiva este lipsita de putere, ci cred ca avem din ce in ce mai multe persoane care se hranesc cu roscove, asemeni fiului risipitor (inainte de a-si veni in fire).

[windorin]

Injuram pentru ca suntem egoisti !
Daca am vedea in cei de langa noi persoane vii, unice si cu drepturi egale cu ale noastre, lucrurile ar sta cu mult altfel.

[eucred]

Multi din crestinii vremurilor noastre zic ca injura de necaz. Aceasta-i o scuza sau o potriveala a hulitorilor, insa deasupra lor sta triumfator satana, care i-a naimit (a (se) angala, a arenda) in slujba sa infernala. Pacatul acesta groaznic, e semnul diavolului, care a lucrat tot raul in oameni, prin oameni, de cand e lumea. Injuraturile de cele sfinte, de cele dumnezeiesti si orice fel de injuraturi, chiar si numai cele de mama - ca si celelalte pacate - sunt de la diavol. Injuraturile de necaz sunt de la diavol, sunt zamislite si scoase in lume din scoala lui. Omul la necaz, la manie, injura pe Dumnezeu, pe Sfintii lui, de cele dumnezeiesti, de cele sfinte, ca asa il invata diavolul si naimindu-i-se ii implineste voile lui infernale.
''Voi - zice Mantuitorul - din tatal vostru diavolul sunteti si voile tatalui vastru voiti sa le faceti. Acela ucigator de oameni a fost din inceput si in adevar n-a statut. Cand vorbeste minciuna din ale sale graieste, ca mincinos este si tatal minciunii.''(Ioan 8,44). Injuratorii de cele Dumnezeiesti, de cele Sfinte, sunt si ei niste implinitori ai voii diavolului, niste scolari ai tatalui minciunii si rautatilor. Ei sunt niste ascultatori ai satanei si fii ai infernului. Ei fac ceea ce ii invata satana. Vai, ce orbire, ce nebunie, ce orbire infernala !