Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Intrebari utilizatori
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 06.07.2011, 10:52:05
fallen fallen is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.03.2011
Locație: bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.271
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru fallen
Implicit despre prieteni

1. ce atitudine ar trebui sa avem fata de prietenii atei?
2. ce putem face atunci cand avem banuiala ca an anumit "prieten" este pe cale sa ne tradeze?

1. Desigur cu totii am avut in decursul timpului prieteni (amici, cunostiinte, colegi) mai mult sau mai putin credinciosi (sau necredinciosi). Pana la un punct i-am acceptat, dar la un moment dat atitudinea lor a inceput sa ne ofenseze. Ba chiar am ajuns sa avem tendinta sa-i evitam, tocmai datorita punctelor lor de vedere diferite de ale noastre. E normala o astfel de atitudine, sau se datoreaza propriilor noastre indoieli (adica ii evitam pe atei de teama sa nu ne zdruncine noua credinta)?
2. Desigur, in viata noastra oamenii vin si pleaca. Pana si cei mai virtuosi la un moment dat "tradeaza" . Trebuie sa acceptam ideea, dar e dureros. Putem face ceva atunci cand simtim ca cineva e pe cale sa devina un fel de Iuda? (Desigur, comparatia e fortata, caci daca cineva ne tradeaza pe noi nu inseamna neaparat ca a facut un lucru rau, ca a tradat o cauza dreapta).
Dar totusi nu vrem sa se intample asta, fie ca e vina noastra fie a aceluia. Cateodata asta e voia Domnului, dar mai vrem "sa treaca de la noi acest pahar"
Se poate face ceva?
Reply With Quote
  #2  
Vechi 06.07.2011, 15:50:42
Melissa
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de fallen Vezi mesajul
1. ce atitudine ar trebui sa avem fata de prietenii atei?

1. Desigur cu totii am avut in decursul timpului prieteni (amici, cunostiinte, colegi) mai mult sau mai putin credinciosi (sau necredinciosi). Pana la un punct i-am acceptat, dar la un moment dat atitudinea lor a inceput sa ne ofenseze. Ba chiar am ajuns sa avem tendinta sa-i evitam, tocmai datorita punctelor lor de vedere diferite de ale noastre. E normala o astfel de atitudine, sau se datoreaza propriilor noastre indoieli (adica ii evitam pe atei de teama sa nu ne zdruncine noua credinta)?
Parintele Teofil avea un prieten adventist, care mergea mereu sa-l viziteze. Intrebat fiind cum a reusit sa pastreze prietenia cu un adventist, a raspuns simplu :" vorbeam de cele ce ne unesc, nu de cele ce ne despart."

Daca constientizam ca in fiecare om este Hristos, nu o sa mai avem probleme de comunicare cu nimeni.:-)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 06.07.2011, 16:25:47
Marius22 Marius22 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 23.07.2007
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.346
Implicit

1. Nu cred ca trebuie sa avem o abordare aparte din moment ce ii consideram prieteni. Acele persoane se presupune ca ne-au "castigat" prietenia nu prin credinta lor, ci probabil prin alte calitati sau defecte, pe care le-au manifestat, mai precis, prin felul lor de a fi.

Slava Domnului ca avem o credinta atat de minunata, incat pana si pe acesti prieteni atei, ne cheama sa-i numim si sa-i consideram, mai inainte de toate, frati in Hristos. Din pacate, desi credinta ne permite si ne cheama spre acest lucru, de multe ori propria noastra inima, ne impiedica sa o facem.

2. Referitor la "tradare", ea nu poate fi privita decat unilateral. Stim zicala "prietenul la nevoie se cunoaste". La aceasta ne putem raporta, fie numai din perspectiva ceiluilat, asteptand tot timpul ceva de la el, fie din propria perspectiva, gandind ca celalalt asteapta tot timpul ceva din partea noastra.

Urmand primei raportari, exista oricand posibilitatea sa fii "tradat". Urmand celei de-a doua, exista posibilitatea sa "tradezi". Dupa parerea mea, mult mai dureroas si trist este sa tradezi decat sa fii tradat. Iar pentru a nu trada, trebuie sa fiu constient ca zicala "prietenul la nevoie se cunoste" se adreseaza intotdeauna mie, nu ceiluilalt.

Last edited by Marius22; 06.07.2011 at 16:28:25.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 06.07.2011, 16:30:33
fallen fallen is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.03.2011
Locație: bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.271
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru fallen
Implicit

Problema nu e cand au alte religii, ci cand sunt cu totul impotriva lui Dumnezeu si chiar ne ataca pe tema asta.
Iar in ce priveste punctul 2 stiu ca nu avem ce face, dar totusi se spune ca Dumnezeu are puterea sa "inmoaie" sau din contra sa "impietreasca" inima cuiva si ma gandeam ca poate, daca ne rugam din tot sufletul sa nu pierdem un prieten din motive obiective sau subiective (care tin sau nu de noi), ar putea sa ne asculte. Dar, desigur, aici intervine si liberul arbitru al fiecaruia, peste care nici chiar Dumnezeu se spune ca nu poate trece.
Asa ca, daca stie cineva vreo rugaciune speciala... am mai facut un topic pe tema asta.

Daca e, hai sa vorbim aici despre cum sa-i abordam pe atei si pe necredinciosi si daca a avut cineva vreo experienta de "recuperare " a unor astfel de persoane.
Toate cele bune!
Reply With Quote
  #5  
Vechi 06.07.2011, 16:38:32
fallen fallen is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.03.2011
Locație: bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.271
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru fallen
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Marius22 Vezi mesajul
1. Nu cred ca trebuie sa avem o abordare aparte din moment ce ii consideram prieteni. Acele persoane se presupune ca ne-au "castigat" prietenia nu prin credinta lor, ci probabil prin alte calitati sau defecte, pe care le-au manifestat, mai precis, prin felul lor de a fi.

Slava Domnului ca avem o credinta atat de minunata, incat pana si pe acesti prieteni atei, ne cheama sa-i numim si sa-i consideram, mai inainte de toate, frati in Hristos. Din pacate, desi credinta ne permite si ne cheama spre acest lucru, de multe ori propria noastra inima, ne impiedica sa o facem.

2. Referitor la "tradare", ea nu poate fi privita decat unilateral. Stim zicala "prietenul la nevoie se cunoaste". La aceasta ne putem raporta, fie numai din perspectiva ceiluilat, asteptand tot timpul ceva de la el, fie din propria perspectiva, gandind ca celalalt asteapta tot timpul ceva din partea noastra.

Urmand primei raportari, exista oricand posibilitatea sa fii "tradat". Urmand celei de-a doua, exista posibilitatea sa "tradezi". Dupa parerea mea, mult mai dureroas si trist este sa tradezi decat sa fii tradat. Iar pentru a nu trada, trebuie sa fiu constient ca zicala "prietenul la nevoie se cunoste" se adreseaza intotdeauna mie, nu ceiluilalt.
Cum e cand un an, doi, trei, cineva ti-e "alaturi", iti destainuie secretele sale tie si tu lui, si la un moment dat, se intoarce roata si te tradeaza dusmanului? (sa te simti ca si cum duhovnicul ar vorbi in parohie despre pacatele tale) Dar poate ca ai dreptate, ar trebui sa investighez sa vad daca nu cumva am facut eu ceva care sa-l determine sa faca asta.
Desigur e si greseala noastra ca ne destainuim altcuiva decat duhovnicului, dar eu din pacate n-am stiut de la inceput lucrurile astea.
Mai e posibilitatea ca totusi banuiaiala mea sa fie nefondata (si ma rog la Dumnezeu sa fie asa), caci pana acum persoana respectiva nu mi-a inselat increderea, in ciuda banuielilor care au mai planat. Dar totusi, un om e doar un om...
Reply With Quote
  #6  
Vechi 09.07.2011, 05:05:42
fallen fallen is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.03.2011
Locație: bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.271
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru fallen
Implicit dezamagire maxima

Fratilor, ceea e ma temeam mai rau s-a adevareit. Tocmai am descoperit un lup in blana de oaie. Un om pe care il consideram un bun prieten si un bun crestin, chiar daca n-am vorbit niciodata despre asta si nu l-am auzit ca s-ar duce la biserica, dar care prin faptele sale demonstra cu varf si indesat ca este un bun crestin, si care a fost ani de zile un exemplu pentru mine si profesional si de moralitate, s- a dovedit acum ca nu e asa. (ma rog, a zis despre o alta colega, care "s-a invoit " la sefa pentru a merge miercurea si vinerea cate 1 ora la biserica - ea a avut niste probleme, a divortat si ii citeste parintele ceva, nu stiu ce, dureaza vreo 10 minute, de 7 sau 9 ori, miercurea si vinerea, dar el nu stia asta, si a zis de fata aia ca "a luat-o razna").
Ce sa zic, mi-a rasturnat intreg sistemul de valori. Vreau sa va spun ca baiatul asta chiar are un dar de la Dumnezeu, darul "vindecarii", pe care altii, inclusiv eu, pot sa ma rog si-n culcare si-n sculare si nu-l voi avea. Daca el nu e credincios, atunci cu de la cine putere face (sau crede ca face) ceea ce face? Ok, am inteles, a invatat carte, a muncit, a capatat experienta, dar credeti-ma la el e mai mult decat atat.
Nu stiu ce sa zic, cu siguranta m-a ajutat si biserica, cu siguranta am nevoie de Dumnezeu in viata mea (si de biserica, si de duhovnic) dar nu stiu de ce a inceput acest razboi care se pare ca imi distruge si reminescenta de viata sociala pe care o aveam. Poate totusi biserica nu tine loc de psihoterapie. Chiar, daca ar fi auzit lumea ca merg la psihiatru, ce-ar fi zis? Ar fi fost mai ingaduitori? Sau ei vor sa "fii normal" fara sa faci nimic in acest sens? Ei bine , din pacate nu toti avem norocul asta. Iar cel mai important pas in vindecarea spiritului este recapatarea credintei. Nu poti avea incredere in tine daca nu ai incerdere in Dumnezeu. ( Nu poti avea nimic daca nu ai incerdere in Dumnezeu).
Tot ce se intampla bine sau rau in viata noastra, e de la Dumnezeu., chiar daca noi nu Ii intelegem intotdeauna caile.
(Eu, de exemplu, iarasi nu stiu ce ar trebui sa simt. Oarecum sunt surprinsa de faptul ca nu sunt atat de manioasa pe cat ar trebui, si incerc sa-i caut scuze fraierului, cum am facut intotdeauna cand cineva l-a acuzat de ceva rau, si eu am fost singura care nu mi-am pierdut incredera in el)
Poate ca asta a fost voia Lui, ca acest barbat sa iasa din viata mea, unde a ocupat un loc poate prea important, poate pentru ca l-am iubit eu mai mult decat pe barbatul meu (platonic vorbind) si mereu l-am "comparat", pana am ajuns sa fiu dezamgita de ce am langa mine. (intre noi fie vorba, al meu acum poate sa zica sau sa faca orice, ca la el ma astept). Poate relatia noastra nu merge bine tocmai datorita existentei acestui individ. Poate acum o sa ma surprinda al meu aratandu-mi ca el e de partea mea (sper sa nu fie prea tarziu).
Deci, vedeti cei care imi cunoasteti povestea, ca nici altul nu e mai "breaz" ? Nici chiar cei pe care ii consideram plin de virtuti.
(dealtfel mi-a spus cineva aici ca oamenii vin si pleaca in viata noastra, ca Dumnezeu ii inlocuieste, si ca nimeni dintre oameni nu este de incredere)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 09.07.2011, 07:04:48
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.773
Implicit

Citat:
În prealabil postat de fallen Vezi mesajul
Daca e, hai sa vorbim aici despre cum sa-i abordam pe atei si pe necredinciosi si daca a avut cineva vreo experienta de "recuperare " a unor astfel de persoane.
Nu sunt de părere că trebuie să ne considerăm misionați. Dacă are cineva, cu adevărat, misiunea de a-i "aborda pe atei și pe necredincioși" și de "a-i recupera", acela este preotul. Pescuirea de suflete nu este un minister laic. Pe de altă parte, e adevărat, noi suntem chemați să-i ajutăm pe preoți în această privință: iar cel mai mare ajutor este acela de a oferi altora propriul nostru exemplu de viață de credință și de virtute creștină. Iar dintre virtuțile creștine, cea care ne interesează cel mai mult în acest caz este virtutea iertării. Noi spunem "Tatăl nostru" în fiecare zi, iar acolo Îi cerem lui Dumnezeu îndurare și spunem că așa vrem să ne ierte El greșelile, cum iertăm noi greșelile altora.

Dumnezeu ne cheamă să îi iertăm chiar și pe dușmanii noștri. Cu atât mai mult vom ierta prietenilor noștri. În cazul despre care vorbiți, din câte înțeleg, marea greșeală a prietenului dv este că a spus despre o colegă care se învoia frecvent de la serviciu pentru a merge la biserică ceva de genul că e dusă cu pluta. Hai să fim serioși și să nu facem din țânțar, armăsar. În treacăt fie zis, s-ar putea să și aibă dreptate. Noi trebuie să deosebim între credința adevărată și habotnicie. Chiar și în cazul unei participări obligatorii a credinciosului, așa cum este obligația duminicală, Biserica dispensează de obligație pe cei care ar vrea să vină, dar nu pot deoarece au alte obligații, la serviciu sau în familie. Ea îi include în Liturghia ei, în ecteniile ei ("pentru cei robiți...."). Cu atât mai mult a te învoi ca să participi la devoțiuni neobligatorii (novene, trezene, etc) este ceva curios, care nu-mi sună bine. Dar, de dragul ipotezei, hai să presupunem că prietenul dv se face vinovat de judecată temerară. Dv de câte ori ați făcut asta ? De câte ori ați spus despre cineva că a făcut ceva, ori nu a făcut ce trebuia, dovedindu-se mai apoi că v-ați înșelat și v-ați bazat pe prepusuri ? Un lucru e clar: prieten perfect nu puteam avea decât Unul singur. Când vorbim de oameni, vorbim despre ființe cu diverse grade de slăbiciune. Așa cum și noi suntem, într-un grad de regulă mai mare.

În Cristos,
M.D.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote
  #8  
Vechi 11.07.2011, 18:56:20
fallen fallen is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.03.2011
Locație: bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.271
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru fallen
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
Nu sunt de părere că trebuie să ne considerăm misionați. Dacă are cineva, cu adevărat, misiunea de a-i "aborda pe atei și pe necredincioși" și de "a-i recupera", acela este preotul. Pescuirea de suflete nu este un minister laic. Pe de altă parte, e adevărat, noi suntem chemați să-i ajutăm pe preoți în această privință: iar cel mai mare ajutor este acela de a oferi altora propriul nostru exemplu de viață de credință și de virtute creștină. Iar dintre virtuțile creștine, cea care ne interesează cel mai mult în acest caz este virtutea iertării. Noi spunem "Tatăl nostru" în fiecare zi, iar acolo Îi cerem lui Dumnezeu îndurare și spunem că așa vrem să ne ierte El greșelile, cum iertăm noi greșelile altora.

Dumnezeu ne cheamă să îi iertăm chiar și pe dușmanii noștri. Cu atât mai mult vom ierta prietenilor noștri. În cazul despre care vorbiți, din câte înțeleg, marea greșeală a prietenului dv este că a spus despre o colegă care se învoia frecvent de la serviciu pentru a merge la biserică ceva de genul că e dusă cu pluta. Hai să fim serioși și să nu facem din țânțar, armăsar. În treacăt fie zis, s-ar putea să și aibă dreptate. Noi trebuie să deosebim între credința adevărată și habotnicie. Chiar și în cazul unei participări obligatorii a credinciosului, așa cum este obligația duminicală, Biserica dispensează de obligație pe cei care ar vrea să vină, dar nu pot deoarece au alte obligații, la serviciu sau în familie. Ea îi include în Liturghia ei, în ecteniile ei ("pentru cei robiți...."). Cu atât mai mult a te învoi ca să participi la devoțiuni neobligatorii (novene, trezene, etc) este ceva curios, care nu-mi sună bine. Dar, de dragul ipotezei, hai să presupunem că prietenul dv se face vinovat de judecată temerară. Dv de câte ori ați făcut asta ? De câte ori ați spus despre cineva că a făcut ceva, ori nu a făcut ce trebuia, dovedindu-se mai apoi că v-ați înșelat și v-ați bazat pe prepusuri ? Un lucru e clar: prieten perfect nu puteam avea decât Unul singur. Când vorbim de oameni, vorbim despre ființe cu diverse grade de slăbiciune. Așa cum și noi suntem, într-un grad de regulă mai mare.

În Cristos,
M.D.
In primul rand, fata aceea chiar nu e habotnica. S-ar putea totusi ca ei doi sa se fi sfadit din cu totul alta cauza si pe mine sa ma fi prins la mijloc.
Dezamagirea mea cea mare este insa ca eu il credeam pe el credincios si acum se dovedeste ca m-am inselat. Ce alte lucruri pe care le credeam adevarate atunci nu sunt?

(de exemplu, cand un barbat iti spune ca esti frumoasa si desteapta, si ca nu o sa te paraseasca niciodata, si tu il crezi, si apoi te lasa pentru alta, inseamna ca atunci cand a zis ca nu te va lasa, a mintit; deci atunci cand a spus ca esti frumoasa si desteapta, a mintit si atunci si deci inseamna ca nu esti?)
Reply With Quote
  #9  
Vechi 11.07.2011, 19:26:22
fallen fallen is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.03.2011
Locație: bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.271
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru fallen
Implicit aspecte

Ma mai ingrijoreaza un aspect, si anume acela ca credinta mea ar putea fi interpretata de sefi si de colegii necredincioasi drept o dovada de insuficienta pregatire profesionala. Atat prietenul meu cat si propriul meu frate sustin ca cei care cred in Dumnezeu "sunt niste ratati" care si-au pierdut increderea in ei insisi.
Vreau sa zic ca decand lucrez aici de vreo 3 ani, nu m-a intrebat nimeni daca cred in Dumnezeu si daca m-ar fi intrebat nu m-as fi ferit sa spun adevarul, dar acum, dupa ce am auzit cu urechile mele cat sunt de atei, a inceput sa mi se faca frica. De fiecare data cand zice cineva ceva de rau despre Dumnezeu sau biserica, imediat devin defensiva, de unde probabil s-a tras concluzia ca sunt habotnica, sau cica s-ar fi zis ca "m-am pocait".
Mi-e teama ca asta sa nu imi afecteze pana la urma competentele profesionale (de ceva vreme nu prea dorm bine, nu ma pot concentra la treburi neinsemnate, parca as cauta ceva si nu gasesc)
Reply With Quote
  #10  
Vechi 11.07.2011, 19:45:21
Dumitru73's Avatar
Dumitru73 Dumitru73 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.02.2010
Locație: București
Mesaje: 5.792
Implicit

Citat:
În prealabil postat de fallen Vezi mesajul
1. ce atitudine ar trebui sa avem fata de prietenii atei?
2. ce putem face atunci cand avem banuiala ca an anumit "prieten" este pe cale sa ne tradeze?

1. Desigur cu totii am avut in decursul timpului prieteni (amici, cunostiinte, colegi) mai mult sau mai putin credinciosi (sau necredinciosi). Pana la un punct i-am acceptat, dar la un moment dat atitudinea lor a inceput sa ne ofenseze. Ba chiar am ajuns sa avem tendinta sa-i evitam, tocmai datorita punctelor lor de vedere diferite de ale noastre. E normala o astfel de atitudine, sau se datoreaza propriilor noastre indoieli (adica ii evitam pe atei de teama sa nu ne zdruncine noua credinta)?
2. Desigur, in viata noastra oamenii vin si pleaca. Pana si cei mai virtuosi la un moment dat "tradeaza" . Trebuie sa acceptam ideea, dar e dureros. Putem face ceva atunci cand simtim ca cineva e pe cale sa devina un fel de Iuda? (Desigur, comparatia e fortata, caci daca cineva ne tradeaza pe noi nu inseamna neaparat ca a facut un lucru rau, ca a tradat o cauza dreapta).
Dar totusi nu vrem sa se intample asta, fie ca e vina noastra fie a aceluia. Cateodata asta e voia Domnului, dar mai vrem "sa treaca de la noi acest pahar"
Se poate face ceva?
1. prietenul este prieten, punct. nu conteaza ca este ateu, ortodox sau adventist.
2. vezi ca banuiala distruge prietenii si desface casnicii.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Prieteni si prietene florin.oltean75 Generalitati 6 11.09.2011 14:19:55
Buna ziua prieteni ToaderValentin Preotul 35 23.07.2010 09:01:03
sunt in cautare de noi prieteni irini Generalitati 24 08.08.2009 16:37:12
prieteni Saurian Generalitati 0 16.09.2007 14:54:45
Nu am prieteni marin80 Generalitati 52 30.08.2007 19:01:59