Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Viata monahala > Preotul
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 22.07.2013, 13:06:48
Mariatwix Mariatwix is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 22.07.2013
Mesaje: 12
Implicit Mi-e frica!

Nu stiu daca postez in sectiunea potrivita, daca nu, rog sa-mi fie iertat...
Va scriu in speranta ca voi gasi la voi sfaturi si ajutor, desi poate merit sa fiu certata si-mi asum cu capul plecat mustrarile voastre.
Sunt o pacatoasa. Si nu spun asta cu falsa modestie, ci cu rusine. Am facut pacate grele de-a lungul vietii mele, pe care acum le regret si ma tem pentru ele. Am fost mereu sfasiata intre dorinta de a ma apropia de Biserica si cea de a pacatui. De multe ori am cazut. Rau. Apoi eram chinuita de regrete si fugeam spre Biserica, dar o faceam ca un hot, mergeam la un preot sau altul sa ma spovedesc, niciodata la acelasi, apoi cadeam iar. Apoi m-am indepartat cu totul de Dumnezeu, am fost revoltata cand imi doream sa am un copil si pierdeam sarcinile, am ramas departe. Domnul mi-a dat copilul, dar eu n-am stiut sa-i multumesc. Am ramas in prostia mea. Pana anul trecut cand totul a inceput sa se dea peste cap. Nimic nu-mi mai mergea, mi se intamplau tot felul de fleacuri care ma speriau, am ramas fara serviciu, mi se blocau usi (pe care altii le deschideau imediat), eram la un pas de accidente tragice (dar, probabil, Maica Domnului ma ocrotea, inca, desi nu meritam si nu am patit nimic grav, nici eu nici ai mei)... Atunci m-am trezit. Nu din prima, dar am inceput sa ma rog, cu cuvintele mele. Si sa postesc, dupa puterea mea.
Apoi, intr-o zi oarecare, din senin, am simtit nevoia sa citesc Acatistul Sfantului Nicolae (era o perioada grea in familie, cu certuri permanente, stiam de la cununie ca Sfantul Nicolae ocroteste familia, pur si simplu mi-a venit gandul asta). De atunci am continuat sa citesc rugaciuni, acasa. Apoi s-a imbolnavit tata, pe care l-am pierdut la scurt timp. Dn primul moment am simtit ca trebuie sa ma rog. Si am facut-o, chiar si noaptea cand ma trezeam, ma trezeam cu o rugaciune in gand. Cat a fost in spital si am fost cu el in Bucuresti, am mers zi de zi, chiar si de doua ori, la moastele Sfantului Nectarie. M-am rugat pentru o minune, apoi m-am rugat ca Sfantul Nectarie, Sfanta Fecioara si Bunul Dumnezeu sa-i faca drumul lin. Inca ma mai rog.
In momentul acesta, am in suflet durere si teama. De aceea va scriu. Ma tem pentru mine si ai mei, pentru ca simt ca merit sa fiu pedepsita. Ma tem ca nu merit iertarea. Si ma tem sa merg la Biserica, desi imi doresc asta mai mult ca orice. Intr-un fel abia astept postul Adormirii Maicii Domnului pentru ca simt nevoia sa ma "purific", sa ma curat macar putin de toata rautatea si pacatele mele. Dar mi-e teama sa merg sa ma spovedesc, desi stiu ca am nevoie de asta. Evident, nu am un duhovnic. Stau la tara in momentul asta, in satul meu sunt doua Biserici. Ma tot gandesc, la care dintre ele sa merg, cum sa-i spun preotului tot ce am facut eu, cum ma va privi, daca nu cumva ma va da afara din Biserica... Mi-e teama si-s chinuita si indraznesc sa va cer ajutorul si sfaturile. Va rog sa-mi spuneti, ce sa fac, cum sa-mi gasesc curajul de a ma apropia de preot...
Va rog, nu va suparati pentru ce am scris si ajutati-ma! Multumesc...
Reply With Quote
  #2  
Vechi 22.07.2013, 13:45:07
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.286
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mariatwix Vezi mesajul
In momentul acesta, am in suflet durere si teama. De aceea va scriu. Ma tem pentru mine si ai mei, pentru ca simt ca merit sa fiu pedepsita. Ma tem ca nu merit iertarea. Si ma tem sa merg la Biserica, desi imi doresc asta mai mult ca orice.
Dumnezeu nu ne da niciodata dupa cum meritam, daca ar fi asa...vai de noi. Am citit la un Parinte ce vorbea despre bunatatea si milostivirea lui Dumnezeu, ca toate pacatele omenirii sunt ca un pumn de nisip aruncat intr-un ocean.

Dumnezeu nu indeparteaza pe omul ce doreste sa se indrepte, sa se schimbe, chiar daca caderile sunt mari si grele.

Am mai citit un lucru ce m-a impresionat, si anume ca atunci cand omul este afundat in pacate, Dumnezeu ii este mai mult alaturi (il cerceteaza in mod special) dorind sa il scoata din acea stare.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 22.07.2013, 14:01:45
vsovivivi vsovivivi is offline
Banned
 
Data înregistrării: 27.08.2012
Locație: Insectharul creștin ortodox israelit
Religia: Ortodox
Mesaje: 549
Implicit Ai milă de Iisus... te rog ai milă.

Draga mea, nu te gândi la preot și ce va zice el sau cum te va privi, ci tu du-te la oricare preot gândindu-te că mergi la omul lui Dumnezeu, sau gândindu-te că mergi chiar la Dumnezeu să-ți mărturisești păcatul cel mai mare, dacă nu atunci spune-l iubitului sau prietenei cea mai bună sau părinților sau unui frate sau soră și păcatul scos la lumină nu mai are putere în tine.

Dacă ai mai multe și nu ții minte sau ți-e rușine să vorbești atunci scrie pe o hârtie păcatele de mărturisit începând cu cele mai rușinoase și când te mărturisești începe și mărturisește sentimentul cel urât al inimii și fapta cea mai rușinoasă, fapta aia de care ți-e frică să o știe și alții, spune Domnului rușinea cea mai mare și cea mai de condamnat, fapta care te îngrozește și te terorizează cel mai mult și pe care o regreți cel mai tare căci știi că ai făcut-o în cunoștiință de cauză, adică știind că e o faptă rea și groaznică pentru care ai fi meritat să mori ucisă cu pietre știind că e cea mai de rușine faptă.

Nu te teme s-o spui căci Domnul te iartă orice ai fi greșit și oricât de mare ar fi fapta ta și atunci poate vei primi canon ușor de îndreptare și tămăduire, deci crede numai și spune fără timiditate și fără perdea exact ceea ce ai făcut, gândit, simțit, dorit, ce ți+a 'plăcut' cel mai tare și te vei mântui de spurcata 'suferință'.

Deci dacă vrei și ești hotărâtă că te vei schimba du-te la orice preot căci Domnul te aude și-ți vede regretul și așa te dezleagă de păcatele pe care El le știe că le-ai făcut, dar are nevoie să le recunoști și să te întorci la viața curată exact așa cum fiul risipitor s-a întors acasă, la casa aia cerească și bună și blândă. Nu te lăsa iarăși cu taina păcatului făcut în tine căci Domnul nu vrea moartea păcătosului sau suferința lui amară sau jertfele păcătoșilor ci să se întoarcă și să fie viu... și nu să se mândrească în deșert ca Moab cel semeț ce se mândrea încrezându-se în contra lui Dumnezeu.

Last edited by vsovivivi; 22.07.2013 at 14:03:55.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 22.07.2013, 15:08:21
Geo_Geo79
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Hristos a inviat, bucuria mea.

Sa nu uitam niciodata aceste cuvinte, oricat de pacatosi am fi Dumnezeu ne iarta daca ne pocaim, de fapt asta si asteapta Dumnezeu intoarcerea noastra. E greu stiu, nu stiu daca este cineva de aici care sa spuna ca prima spovedanie e usoara, dar trebuie sa indraznim, gandeste-te ca calendarul nostru ortodox este plin de oameni care au pacatuit mult mai mult decat tine dar s-au intors si au ajuns sfinti. Pr Arsenie Papacioc spunea mereu SA STIM SA MURIM SI SA INVIEM IN FIECARE ZI. Adica daca am cazut sa ne ridicam.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 22.07.2013, 16:48:50
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mariatwix Vezi mesajul
Nu stiu daca postez in sectiunea potrivita, daca nu, rog sa-mi fie iertat...
Va scriu in speranta ca voi gasi la voi sfaturi si ajutor, desi poate merit sa fiu certata si-mi asum cu capul plecat mustrarile voastre.
Sunt o pacatoasa. Si nu spun asta cu falsa modestie, ci cu rusine. Am facut pacate grele de-a lungul vietii mele, pe care acum le regret si ma tem pentru ele. Am fost mereu sfasiata intre dorinta de a ma apropia de Biserica si cea de a pacatui. De multe ori am cazut. Rau. Apoi eram chinuita de regrete si fugeam spre Biserica, dar o faceam ca un hot, mergeam la un preot sau altul sa ma spovedesc, niciodata la acelasi, apoi cadeam iar. Apoi m-am indepartat cu totul de Dumnezeu, am fost revoltata cand imi doream sa am un copil si pierdeam sarcinile, am ramas departe. Domnul mi-a dat copilul, dar eu n-am stiut sa-i multumesc. Am ramas in prostia mea. Pana anul trecut cand totul a inceput sa se dea peste cap. Nimic nu-mi mai mergea, mi se intamplau tot felul de fleacuri care ma speriau, am ramas fara serviciu, mi se blocau usi (pe care altii le deschideau imediat), eram la un pas de accidente tragice (dar, probabil, Maica Domnului ma ocrotea, inca, desi nu meritam si nu am patit nimic grav, nici eu nici ai mei)... Atunci m-am trezit. Nu din prima, dar am inceput sa ma rog, cu cuvintele mele. Si sa postesc, dupa puterea mea.
Apoi, intr-o zi oarecare, din senin, am simtit nevoia sa citesc Acatistul Sfantului Nicolae (era o perioada grea in familie, cu certuri permanente, stiam de la cununie ca Sfantul Nicolae ocroteste familia, pur si simplu mi-a venit gandul asta). De atunci am continuat sa citesc rugaciuni, acasa. Apoi s-a imbolnavit tata, pe care l-am pierdut la scurt timp. Dn primul moment am simtit ca trebuie sa ma rog. Si am facut-o, chiar si noaptea cand ma trezeam, ma trezeam cu o rugaciune in gand. Cat a fost in spital si am fost cu el in Bucuresti, am mers zi de zi, chiar si de doua ori, la moastele Sfantului Nectarie. M-am rugat pentru o minune, apoi m-am rugat ca Sfantul Nectarie, Sfanta Fecioara si Bunul Dumnezeu sa-i faca drumul lin. Inca ma mai rog.
In momentul acesta, am in suflet durere si teama. De aceea va scriu. Ma tem pentru mine si ai mei, pentru ca simt ca merit sa fiu pedepsita. Ma tem ca nu merit iertarea. Si ma tem sa merg la Biserica, desi imi doresc asta mai mult ca orice. Intr-un fel abia astept postul Adormirii Maicii Domnului pentru ca simt nevoia sa ma "purific", sa ma curat macar putin de toata rautatea si pacatele mele. Dar mi-e teama sa merg sa ma spovedesc, desi stiu ca am nevoie de asta. Evident, nu am un duhovnic. Stau la tara in momentul asta, in satul meu sunt doua Biserici. Ma tot gandesc, la care dintre ele sa merg, cum sa-i spun preotului tot ce am facut eu, cum ma va privi, daca nu cumva ma va da afara din Biserica... Mi-e teama si-s chinuita si indraznesc sa va cer ajutorul si sfaturile. Va rog sa-mi spuneti, ce sa fac, cum sa-mi gasesc curajul de a ma apropia de preot...
Va rog, nu va suparati pentru ce am scris si ajutati-ma! Multumesc...
E important acum sa iei un indreptar de spovedanie si, cu ajutorul acestuia, sa-ti amintesti toate pacatele din copilarie pana acum. Scrie-le pe hartie, sa nu uiti nimic, ca e mare pacat daca te duci la spovedanie si faci marturisire incompleta.

Apoi sa te rogi sa-ti indrepte pasii spre un duhovnic cat mai exigent, ca sa te ajute pe drumul mantuirii. Sa nu-ti fie teama sa-ti marturisesti pacatele. Teama e de la necuratul, iar tu nu ai niciun interes sa faci voia lui, ci voia lui Dumnezeu. Sa nu te simti frustrata daca te opreste da la Sfanta Impartasanie ori daca-ti da vreun canon.

Unele ispite ne sunt ingaduite de Dumnezeu ca o chemare, spre trezire, in vederea mantuirii. Parintele Arsenie Boca ne sfatuieste sa spunem cand avem cate-o ispita ,,Asa-mi trebuie!'', adica sa acceptam mustrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu sa te ajute.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 22.07.2013, 16:53:21
-Irina- -Irina- is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 03.06.2013
Religia: Ortodox
Mesaje: 9
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mariatwix Vezi mesajul
Nu stiu daca postez in sectiunea potrivita, daca nu, rog sa-mi fie iertat...
Va scriu in speranta ca voi gasi la voi sfaturi si ajutor, desi poate merit sa fiu certata si-mi asum cu capul plecat mustrarile voastre.
Sunt o pacatoasa. Si nu spun asta cu falsa modestie, ci cu rusine. Am facut pacate grele de-a lungul vietii mele, pe care acum le regret si ma tem pentru ele. Am fost mereu sfasiata intre dorinta de a ma apropia de Biserica si cea de a pacatui. De multe ori am cazut. Rau. Apoi eram chinuita de regrete si fugeam spre Biserica, dar o faceam ca un hot, mergeam la un preot sau altul sa ma spovedesc, niciodata la acelasi, apoi cadeam iar. Apoi m-am indepartat cu totul de Dumnezeu, am fost revoltata cand imi doream sa am un copil si pierdeam sarcinile, am ramas departe. Domnul mi-a dat copilul, dar eu n-am stiut sa-i multumesc. Am ramas in prostia mea. Pana anul trecut cand totul a inceput sa se dea peste cap. Nimic nu-mi mai mergea, mi se intamplau tot felul de fleacuri care ma speriau, am ramas fara serviciu, mi se blocau usi (pe care altii le deschideau imediat), eram la un pas de accidente tragice (dar, probabil, Maica Domnului ma ocrotea, inca, desi nu meritam si nu am patit nimic grav, nici eu nici ai mei)... Atunci m-am trezit. Nu din prima, dar am inceput sa ma rog, cu cuvintele mele. Si sa postesc, dupa puterea mea.
Apoi, intr-o zi oarecare, din senin, am simtit nevoia sa citesc Acatistul Sfantului Nicolae (era o perioada grea in familie, cu certuri permanente, stiam de la cununie ca Sfantul Nicolae ocroteste familia, pur si simplu mi-a venit gandul asta). De atunci am continuat sa citesc rugaciuni, acasa. Apoi s-a imbolnavit tata, pe care l-am pierdut la scurt timp. Dn primul moment am simtit ca trebuie sa ma rog. Si am facut-o, chiar si noaptea cand ma trezeam, ma trezeam cu o rugaciune in gand. Cat a fost in spital si am fost cu el in Bucuresti, am mers zi de zi, chiar si de doua ori, la moastele Sfantului Nectarie. M-am rugat pentru o minune, apoi m-am rugat ca Sfantul Nectarie, Sfanta Fecioara si Bunul Dumnezeu sa-i faca drumul lin. Inca ma mai rog.
In momentul acesta, am in suflet durere si teama. De aceea va scriu. Ma tem pentru mine si ai mei, pentru ca simt ca merit sa fiu pedepsita. Ma tem ca nu merit iertarea. Si ma tem sa merg la Biserica, desi imi doresc asta mai mult ca orice. Intr-un fel abia astept postul Adormirii Maicii Domnului pentru ca simt nevoia sa ma "purific", sa ma curat macar putin de toata rautatea si pacatele mele. Dar mi-e teama sa merg sa ma spovedesc, desi stiu ca am nevoie de asta. Evident, nu am un duhovnic. Stau la tara in momentul asta, in satul meu sunt doua Biserici. Ma tot gandesc, la care dintre ele sa merg, cum sa-i spun preotului tot ce am facut eu, cum ma va privi, daca nu cumva ma va da afara din Biserica... Mi-e teama si-s chinuita si indraznesc sa va cer ajutorul si sfaturile. Va rog sa-mi spuneti, ce sa fac, cum sa-mi gasesc curajul de a ma apropia de preot...
Va rog, nu va suparati pentru ce am scris si ajutati-ma! Multumesc...
Uite: pe mine, inainte sa am habar ce-i aia o carte de rugaciuni si cu atat mai putin ca exista cele inainte de spovedanie despre care am scris, m-a salvat de ispita asta incapatanarea. Pacatul oricum l-am facut. Nu dispare daca trece timpul. Am variantele sa raman cu el, sa-l las acum si sa-l revad la judecata, sau sa-l dau afara la Spovedanie. Aleg si ma tin de alegere, oricat de frica mi-ar fi si orice ganduri mi-ar trimite diavolul. Scriu pacatele pe foaie. Oricat de copilareasca ar suna incapatanarea in unele momente (si necuratul are argumente care mai de care mai logice), eu pun un picior in fata celuilalt si intru in Biserica si merg la preot. Cand te-ai hotarat sa mergi, fixeaza-ti obiectivul BISERICA si nu te uita nici in stanga nici in dreapta. In momentul acela, atat te intereseaza: sa parcurgi distanta dintre tine si Biserica si sa discuti cu parintele. Se ignora orice iti trece prin minte, orice gand, orice amanare, orice planificare a discursului, ORICE. Atata timp cat esti imbracata (daca nu ai fusta, nu amani ca sa-ti cumperi, ca nu te da nimeni afara in situatia asta pt c-ai venit in pantaloni probabil, desi in fusta se merge) si spalata e perfect.
Daca tremuri mergi dupa slujba sau ia pe cineva care sa nu te lase sa pleci cu tine. Sau roaga pe cineva sa vorbeasca cu parintele inainte ca sa aiba timp.

Daca am gresit cu ceva rog sa fiu corectata. Pe forum n-am mai scris pentru ca am observat ca devin dependenta de asa ceva foarte usor.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 22.07.2013, 23:10:40
Mariatwix Mariatwix is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 22.07.2013
Mesaje: 12
Implicit Multumesc!

Dragilor, va multumesc din suflet pentru cuvintele voastre. M-ati impresionat, e incredibil cata putere au avut cuvintele voastre in mine. Voi merge, negresit, in postul acesta ce vine. Stiu ca nu e legat de post, dar asa simt acum, ca e bine sa merg dupa cateva zile de curatare. Stiu ca voi fi oprita de la Impartasanie si voi primi canon, il primesc cu bucurie, ca pe o indrumare spre calea cea buna, nu ca pe o pedeapsa.
Va multumesc inca o data! Doamne ajuta!
Reply With Quote
  #8  
Vechi 22.07.2013, 23:35:33
cezar_ioan cezar_ioan is offline
Banned
 
Data înregistrării: 16.11.2012
Locație: Benidorm, Hotel Bali
Mesaje: 1.946
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mariatwix Vezi mesajul
Nu stiu daca postez in sectiunea potrivita, daca nu, rog sa-mi fie iertat...
Va scriu in speranta ca voi gasi la voi sfaturi si ajutor, desi poate merit sa fiu certata si-mi asum cu capul plecat mustrarile voastre.
Sunt o pacatoasa. Si nu spun asta cu falsa modestie, ci cu rusine. Am facut pacate grele de-a lungul vietii mele, pe care acum le regret si ma tem pentru ele. Am fost mereu sfasiata intre dorinta de a ma apropia de Biserica si cea de a pacatui. De multe ori am cazut. Rau. Apoi eram chinuita de regrete si fugeam spre Biserica, dar o faceam ca un hot, mergeam la un preot sau altul sa ma spovedesc, niciodata la acelasi, apoi cadeam iar. Apoi m-am indepartat cu totul de Dumnezeu, am fost revoltata cand imi doream sa am un copil si pierdeam sarcinile, am ramas departe. Domnul mi-a dat copilul, dar eu n-am stiut sa-i multumesc. Am ramas in prostia mea. Pana anul trecut cand totul a inceput sa se dea peste cap. Nimic nu-mi mai mergea, mi se intamplau tot felul de fleacuri care ma speriau, am ramas fara serviciu, mi se blocau usi (pe care altii le deschideau imediat), eram la un pas de accidente tragice (dar, probabil, Maica Domnului ma ocrotea, inca, desi nu meritam si nu am patit nimic grav, nici eu nici ai mei)... Atunci m-am trezit. Nu din prima, dar am inceput sa ma rog, cu cuvintele mele. Si sa postesc, dupa puterea mea.
Apoi, intr-o zi oarecare, din senin, am simtit nevoia sa citesc Acatistul Sfantului Nicolae (era o perioada grea in familie, cu certuri permanente, stiam de la cununie ca Sfantul Nicolae ocroteste familia, pur si simplu mi-a venit gandul asta). De atunci am continuat sa citesc rugaciuni, acasa. Apoi s-a imbolnavit tata, pe care l-am pierdut la scurt timp. Dn primul moment am simtit ca trebuie sa ma rog. Si am facut-o, chiar si noaptea cand ma trezeam, ma trezeam cu o rugaciune in gand. Cat a fost in spital si am fost cu el in Bucuresti, am mers zi de zi, chiar si de doua ori, la moastele Sfantului Nectarie. M-am rugat pentru o minune, apoi m-am rugat ca Sfantul Nectarie, Sfanta Fecioara si Bunul Dumnezeu sa-i faca drumul lin. Inca ma mai rog.
In momentul acesta, am in suflet durere si teama. De aceea va scriu. Ma tem pentru mine si ai mei, pentru ca simt ca merit sa fiu pedepsita. Ma tem ca nu merit iertarea. Si ma tem sa merg la Biserica, desi imi doresc asta mai mult ca orice. Intr-un fel abia astept postul Adormirii Maicii Domnului pentru ca simt nevoia sa ma "purific", sa ma curat macar putin de toata rautatea si pacatele mele. Dar mi-e teama sa merg sa ma spovedesc, desi stiu ca am nevoie de asta. Evident, nu am un duhovnic. Stau la tara in momentul asta, in satul meu sunt doua Biserici. Ma tot gandesc, la care dintre ele sa merg, cum sa-i spun preotului tot ce am facut eu, cum ma va privi, daca nu cumva ma va da afara din Biserica... Mi-e teama si-s chinuita si indraznesc sa va cer ajutorul si sfaturile. Va rog sa-mi spuneti, ce sa fac, cum sa-mi gasesc curajul de a ma apropia de preot...
Va rog, nu va suparati pentru ce am scris si ajutati-ma! Multumesc...
Suflete, Domnul ne iubește și ne lasă o libertate atât de mare încât noi putem inclusiv să facem mari nebunii, cum am văzut de mii de ori și la mine.
Am trecut și eu prin stări asemănătoare cu tine. Uneori mai trec și acum, în ultima vreme. Dar mă bat pe mine însumi cu nădejdea în Mila Domnului.
Mult m-aș bucura să aflu că harul Domnului a lucrat în inima ta și că ai bătut ispita grea. Mergi degrabă, cu nădejde în nemăsurată milă a Domnului nostru iubit, Care S-a jertfit tocmai ca noi să avem mereu deschisă Ușa Milostivirii. Aleargă cu brațele deschise, cum fuge copilul în brațele mamei sau în cele ale tatălui, plîngând, și spune-i Domnului ce ți-au făcut ție câinii răutății duhurilor care vor să te sfâșie. Nu pe tine te va bate Domnul, ci pe ei, gonindu-i din jurul tău, așa încât să fii iar copilul care se bucură, ziua și noaptea, de dulcea iubire a adevăraților noștri Părinți.
Aleargă la Domnul, soră, aleargă! O, cum ne așteaptă El ca să ne aline rănile și să ne dea puteri noi pentru a ne bucura de viață!
Mă rog și eu pentru tine, împreună cu toți ceilalți care ți-au aflat necazul.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 30.07.2013, 18:33:44
fallen fallen is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.03.2011
Locație: bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.271
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru fallen
Implicit

Si mie mi-e frica.
Si inainte mai faceam tampenii, insa in ultima vreme am momente cand simt acut dorinta de a face ceva rau, necuvenit, nu stiu de ce. Parca m-as fi saturat sa fac doar ce trebuie, ce e bine, si dea semeni m-am saturat sa fiu pedepsita numai eu atunci cand fac greseli minore ( de ex. imi incarc cardul ratb, urc in autobuz, merg unde am treaba, si la intoarcere uit sa-l mai validez; rtecunosc ca s-ar putea sa fii uitat, femeia verifica, imi spune ca intr-adevar am uitat, apoi imi cere politicoasa sa ma legitimez; eu refuz si ma ameninta ca daca nu platesc acum 50 de lei imi vine acasa 150, ca mi-a scanat cardul si ai in sistem datele mele; ii zic ca vreau sa cobor si se pune-n fata mea sa-mi arate ca e ea voinica si competenta si imi promite ca ma duce la capat, cheama politia si-mi da zece milioane amenda; il sun pe al meu sa intreb ce sa fac - alminteri ar fi zis ca de ce am platit si n-am refuzat sau am fugit - si zice sa incerc sa le dau 20-30 de lei si daca nu merge sa platesc amenda, si altadata cand vreau sa merg fara sa platesc sa nu imi iau la mine acte, bani si nici cardul - el asa face de obicei) - si, bineinteles, tot eu am picat de proasta, ca doar daca nu voiam sa platesc calatoria nu bagam bani pe card, doar ca sunt obisnuita sa am abonament pe linia pe care circul de obicei si pur si simplu am uitat ( ce facea atunci ingerul meu pazitor, dormea, sau a plecat in vacanta?).
Intrebarea mea e : de ce permiote Dumnezeu sa se intample astfel de lucruri care ne fac sa ne indoim de purtarea lui de grija, si nu atat pe noi, cat pe semenii nostrii cei mai putin credinciosi? Stiti ca eu de cate ori fac vreo prostie (lucru care n-ar trebui sa se mai intample) mi-e frica ca ai mei nu ma vor mai lasa de loc sa merg la biserica? Stiti ca sunt foarte multi oameni care sustin ca "Dumnezeu si credinta n-au nimic de-a face cu biserica si cu popii"? Stiti ca sunt oameni care sunt de alte confesiuni sau liber cugetatori care sustin ca biserica noastra si slujitorii ei il slujesc defapt pe satana? ( asa cum si printre noi sunt care sustin ca alte culte ar face acest lucru). De fapt intrebarea e, nu daca dvs stiti, ca probabil stiti, ci daca Dumnezeu stie, vede aceste lucruri? O sa ia vreo masura in acest sens? (desigur, intrebarea e una retorica...)
Reply With Quote
  #10  
Vechi 30.07.2013, 19:58:48
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de fallen Vezi mesajul
Si mie mi-e frica.
Si inainte mai faceam tampenii, insa in ultima vreme am momente cand simt acut dorinta de a face ceva rau, necuvenit, nu stiu de ce. Parca m-as fi saturat sa fac doar ce trebuie, ce e bine, si dea semeni m-am saturat sa fiu pedepsita numai eu atunci cand fac greseli minore ( de ex. imi incarc cardul ratb, urc in autobuz, merg unde am treaba, si la intoarcere uit sa-l mai validez; rtecunosc ca s-ar putea sa fii uitat, femeia verifica, imi spune ca intr-adevar am uitat, apoi imi cere politicoasa sa ma legitimez; eu refuz si ma ameninta ca daca nu platesc acum 50 de lei imi vine acasa 150, ca mi-a scanat cardul si ai in sistem datele mele; ii zic ca vreau sa cobor si se pune-n fata mea sa-mi arate ca e ea voinica si competenta si imi promite ca ma duce la capat, cheama politia si-mi da zece milioane amenda; il sun pe al meu sa intreb ce sa fac - alminteri ar fi zis ca de ce am platit si n-am refuzat sau am fugit - si zice sa incerc sa le dau 20-30 de lei si daca nu merge sa platesc amenda, si altadata cand vreau sa merg fara sa platesc sa nu imi iau la mine acte, bani si nici cardul - el asa face de obicei) - si, bineinteles, tot eu am picat de proasta, ca doar daca nu voiam sa platesc calatoria nu bagam bani pe card, doar ca sunt obisnuita sa am abonament pe linia pe care circul de obicei si pur si simplu am uitat ( ce facea atunci ingerul meu pazitor, dormea, sau a plecat in vacanta?).
Intrebarea mea e : de ce permiote Dumnezeu sa se intample astfel de lucruri care ne fac sa ne indoim de purtarea lui de grija, si nu atat pe noi, cat pe semenii nostrii cei mai putin credinciosi? Stiti ca eu de cate ori fac vreo prostie (lucru care n-ar trebui sa se mai intample) mi-e frica ca ai mei nu ma vor mai lasa de loc sa merg la biserica? Stiti ca sunt foarte multi oameni care sustin ca "Dumnezeu si credinta n-au nimic de-a face cu biserica si cu popii"? Stiti ca sunt oameni care sunt de alte confesiuni sau liber cugetatori care sustin ca biserica noastra si slujitorii ei il slujesc defapt pe satana? ( asa cum si printre noi sunt care sustin ca alte culte ar face acest lucru). De fapt intrebarea e, nu daca dvs stiti, ca probabil stiti, ci daca Dumnezeu stie, vede aceste lucruri? O sa ia vreo masura in acest sens? (desigur, intrebarea e una retorica...)
Daca ne frica de Dumnezeu, e minunat. Inseamna ca la fiecare pas suntem atenti sa nu gresim, sa nu-L suparam cu ceva. Aceasta este o frica mantuitoare, benefica.

Daca ne frica de necuratul si de lucrarile lui, asta nu e bine. Cu acest soi de frica trebuie sa luptam pur si simplu. Ce treaba avem cu liber-cugetatorii si cu cei de alte confesiuni? Isi argumenteaza pozitia cum pot si ei.

In cartea ,,Mantuirea pacatosilor'' de Agapie Criteanul sunt explicate pe indelete aspecte care tin de mantuire. Nu intamplator e atat de pretuita. Scopul vietuirii crestine este mantuirea. Zidarul care e sigur pe ceea ce stie nu va cere sfaturi de la bucatar pentru a construi o casa.

Exista o lupta a crestinului cu fortele raului, oglindita in scrierile mai multor parinti sfinti. Iti dau doar doua exemple: Razboiul nevazut de Nicodim Aghioritul, Intre iadul smereniei si iadul deznadejdii de Siluan Athonitul. Cum sa nu stie Dumnezeu de lupta noastra cu fortele raului? Insa pur si ssimplu nu ne poate iubi mai mult decat pe Fiul Sau. Asa ca mantuirea se obtine cu greu, totusi. Mantuirea este o comoara pentru care trebuie sa luptam. Mantuire fara ispite si fara incercari nu exista.

Daca pamantenii organizeaza felurite concursuri stabilind criterii pentru a desemna castigatorii, oare Dumnezeu nu are acest drept? Dumnezeu sa ne intareasca credinta si sa ne daruiasca rabdare in ispite.

Last edited by antoniap; 31.07.2013 at 08:47:00.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare