Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Stiri, actualitati, anunturi
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 29.01.2017, 18:36:18
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Părintele Proclu a trecut la Domnul

Părintele Proclu a trecut la Domnul

http://www.atitudini.com/2017/01/a-t...e-sau-rele-sa/

Dumnezeu sa-l odihnească și sa-l miluiasca.

Dumnezeu sa-l ajute sa fie un rugator pentru noi toti si de acolo, de Sus.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 29.01.2017, 19:04:13
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Părintele Proclu Nicău s-a mutat la cele veșnice. Anul acesta ar fi împlinit 89 de ani

Sâmbătă, 28 ianuarie, părintele Proclu Nicău a plecat la Domnul. Anul acesta ar fi împlinit 89 de ani. Înmormântarea va avea loc marți (31 ianuarie), ora 10.30, la mănăstirea Sihăstria Putnei.

Părintele Proclu Nicău, pe numele de botez Gheorghe, s-a născut pe data de 13 noiembrie 1928, în satul Mitocu Bălan, județul Neamț. Părintele Proclu a intrat în obștea de la Mănăstirea Sihăstria pe când avea doar 12 ani. În anul 1949 a fost trimis, împreună cu alți viețuitori ai Sihăstriei, la Mănăstirea Slatina, pentru revigorarea vieții monahale de aici. Părintele a ucenicit pe lângă mari stareți ai monahismului românesc: arhimandritul Cleopa Ilie și ieroschimonahul Paisie Olaru. Experiența duhovnicească a părintelui Proclu s-a îmbogățit și prin viața sa de retragere. După Decretul 410 din 1959 dat de comuniști, cu binecuvântarea duhovnicului său, părintele Cleopa, părintele Proclu a ales viața de liniște. Părintele Proclu s-a îndreptat spe satul natal, Mitocu Bălan, din comuna Crăcăoani, unde s-a retras într-o chilie la poalele pădurii. Însă, cu cât a fugit mai mult de lume, cu atât lumea l-a căutat mai mult.
Monahul Proclu a știut să vorbească omului, cuvântul ajungând direct în inima acestuia. Știa să aline orice suflet aflat în suferință. Vorbea rar și răgușit, iar ochii săi albaștri lăcrimau ori de câte ori afla de necazul și suferința celui ce i se înfățișa. Părintele Proclu, timp de mai bine de 50 de ani, s-a rugat pentru oamenii din lume, pentru monahii și monahiile din mănăstiri, dar și-a plâns și păcatele, aducând adevărata pustie în chilia și în inima sa, așa cum smerit obișnuia să spună.
De cum îl vedeai pe monahul Proclu, inima îți tresălta de bucuria cu care te primea la el în colibă. Vorbele sale, rostite în cel mai simplu, cald și popular grai moldovenesc, îți mergeau la inimă. Îți spunea exact cuvintele pe care aveai nevoie să le auzi, ca să simți cum ți se liniștește sufletul și ți se luminează mintea. Totul era îmbrăcat într-o cadență asemănătoare patericului.
Cât a trăit singur, departe de oameni, timp de mai bine de jumătate de secol, monahul ascet Proclu Nicău s-a întâlnit și a aflat despre alți zeci de pustnici. El însuși afirma că a întâlnit, s‑a spovedit și chiar a învățat despre viața duhovnicească de la pustnici. Toată viața a trăit-o în rugăciune și în… lacrimi de credință. De mic i-a plăcut viața de pustnic și i-a mai plăcut, zicea el, mai ales că a învățat de la alți pustnici din munți cum să „stea de vorbă cu Dumnezeu”, notează preotul Nicolae Nicău pentru DOXOLOGIA.


http://www.ziarpiatraneamt.ro/parint...comment-423346
Reply With Quote
  #3  
Vechi 29.01.2017, 19:07:40
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Interviu cu Părintele Proclu

Sunt om simplu. Însă vă spun că sunt oameni sfinți care au stat prin mănăstiri și când auzi pe cineva că are dorul după Dumnezeu, acela nu mai are altă grijă decât să ajungă în rai. Și sunt mulți părinți care au avut lucrare minunată, dar eu… felul cum sunt, nici mie nu-mi place. Unde mă duc, de mine dau. Ați venit, plată aveți că ați venit, dar n-aveți la cine, că sunt stricat de cap.
Ne puteți spune câteva cuvinte despre rugăciunea inimii? Cum trebuie să ne rugăm?
Despre rugăciunea inimii… e lucru mare. Toți care au avut rugăciunea inimii, au pierdut-o, știi de ce? Ca nu cumva diavolul să-i vâneze… Pentru această rugăciune îți trebuie dorul de Dumnezeu. E un lucru mare. Când te necăjești cu gândurile, că dau năvală duhurile, atunci dacă stai de vorbă cu gândurile, ai pierdut. Trebuie să ajungem ca Duhul Sfânt să ne ajute cu rugăciunea inimii. Și a nu te mai opri din plâns.

Credeți că sunt oameni cu rugăciunea inimii și în lume?
Sunt. Dar sunt rari. Știi care are rugăciunea inimii? Pe care îl batjocorești mereu și el zice rugăciunea în gând neschimbat și Duhul Sfânt îl ajută. Dar trebuie să se păzească și de prea multă vorbă. Dacă eu am crezut în mintea mea că am rugăciunea inimii, am picat. Dacă îmi zice altul prost, e bun. Dar atât vă spun. E nenorocire cu smerenia. Toți care au căpătat smerenia, o trebuit să rabde ocara.

Cum dobândim dreapta socoteală?
Ai venit la un prost să iei răspunsuri? Eu am nevoie de pocăință. Astea sunt daruri.
Să vă rugați și pentru noi, Părinte!
A mă ruga sunt dator. Dar vin unii și mă întreabă când începe războiul. Eu le-am spus așa: „Când ne sfădim e război cu diavolii și cu oamenii”. Odată am primit o poacă după cap. Când am primit poaca aceea în cap, o sunat a gol și dacă o sunat a gol, ce să mai fie în el ceva bun?
Căutați pe Dumnezeu că să știți că e un dar mare cine a ajuns să poată răbda năpastele. Toți care rabdă năpastele, ajung oameni sfinți. Și îi fericesc pe acei care rabdă năpastele, tac și se roagă. Și atunci Duhul Sfânt o să le ajute să le dea darul nepătimirii. Darul nepătimirii îl câștigă fie frați, fie preoți care rabdă și se roagă și sunt aprinși de dorul de Dumnezeu. Și toți acei care rabdă năpastele stau ascunși, nu se arată.
Eu, când vin preoți și îi cunosc că sunt preoți, le spun așa: „Dacă vedeți că am murit, să vă rugați ca preoți: Doamne, să nu judeci pe Proclu după fapte bune sau rele, să-l judeci după mila Ta”. Că am văzut… multe suflete a răbdat bunul Dumnezeu și le-a primit în rai de milă. Și dacă mă judecă bunul Dumnezeu cu milă, câștig. Dacă nu mă judecă după mila Lui, am pierdut totul.
Dumnezeu să vă ajute să ajungeți cu toții în rai! Măicuța Domnului să vă ducă în rai!
Sursa: http://www.atitudini.com/2017/01/a-t...e-sau-rele-sa/
Reply With Quote
  #4  
Vechi 29.01.2017, 22:47:03
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

http://ortodoxinfo.ro/2017/01/28/par...puri-pocainta/
Reply With Quote
  #5  
Vechi 30.01.2017, 08:55:16
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

]„Nimica sunt, nimica pot, nimica am”

Un cuvânt al Părintelui Proclu

„Până la urmă, tot smerenia este vârful tuturor virtuților. Dacă cineva are fapte bune și n-are smerenie, se răstoarnă din căruță; este în primejdie. Unii n-au fapte bune, dar au smerenie, căință, păreri de rău, pe aceia îi mântuiește Bunul Dumnezeu mai mult ca pe aceia care au fapte bune și li se pare că au ceva.
Un bătrân s-a rugat Bunului Dumnezeu întrebând ce fapte să mai facă, ca să se mântuiască. Și i s-a arătat îngerul și i-a zis: „Așa să te mântuiești, dacă cugeți astea: nimica sunt, nimica pot, nimica am]”. Și aceste cuvinte, tot un cuvânt sunt: smerenia. Și cine se smerește, caută să fugă de tulburări…În viața de obște, de tulburări nu poți fugi; numai atâta: să ții gura închisă, să zici: Doamne Iisuse… și să răspunzi numai strictul necesar; cât este nevoie. Atâta am sporit în mănăstire: cât am ascultat de altul. ”(Părintele Proclu Nicău, [i]Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, pp. 44)

Mai mult:

https://bucovinaprofunda.wordpress.c...cat-la-domnul/

Last edited by antoniap; 30.01.2017 at 09:02:27.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 30.01.2017, 19:20:06
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.954
Implicit

Profunzimea înțelepciunii părintelui Proclu Nicău a fost cunoscută de către binecredincioșii moldoveni, dar și de către toți cei doritori de sfaturi și de binecuvântare de pretutindeni. A trăit ca simplu monah, cu o viață închinată întru totul ascultării de Dumnezeu, încă de la 12 ani. A propovăduit cuvântul lui Dumnezeu către turma cea cuvântătoare, zidind Biserica în inima credincioșilor cu multă râvnă, răbdare, tihnă și tact pastoral. Acum, la aproape 89 de ani, s-a așezat în ceata celor drepți.
Părintele Proclu Nicău, pe numele de botez Gheorghe, s-a născut pe data de 13 noiembrie 1928, în satul Mitocu Bălan, județul Neamț. A fost închinoviat la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț, la data de 1 noiembrie 1948. A fost trimis în 1949, împreună cu alți viețuitori ai Sihăstriei, la Mănăstirea Slatina, pentru revigorarea vieții monahale de aici. Părintele a ucenicit pe lângă mari stareți ai monahismului românesc: arhimandritul Cleopa Ilie și ieroschimonahul Paisie Olaru. Experiența duhovnicească a părintelui Proclu s-a îmbogățit și prin viața sa de retragere. După Decretul 410 din 1959, cu binecuvântarea duhovnicului său, părintele Cleopa, părintele Proclu a ales viața de liniște. Zeci de ani, părintele a trăit în simplitate, într-o căsuță de la marginea satului Mitocu Bălan.
Monahul Proclu a știut să vorbească omului, cuvântul ajungând direct în inima acestuia. Știa să aline orice suflet aflat în suferință. Vorbea rar și răgușit, iar ochii săi albaștri lăcrimau ori de câte ori afla de necazul și suferința celui ce i se înfățișa. Părintele Proclu, timp de mai bine de 50 de ani, s-a rugat pentru oamenii din lume, pentru monahii și monahiile din mănăstiri, dar și-a plâns și păcatele, aducând adevărata pustie în chilia și în inima sa, așa cum smerit obișnuia să spună.
De cum îl vedeai pe monahul Proclu, inima îți tresălta de bucuria cu care te primea la el în colibă. Vorbele sale, rostite în cel mai simplu, cald și popular grai moldovenesc, îți mergeau la inimă. Îți spunea exact cuvintele pe care aveai nevoie să le auzi, ca să simți cum ți se liniștește sufletul și ți se luminează mintea. Totul era îmbrăcat într-o cadență asemănătoare Patericului.
Cât a trăit singur, departe de oameni, timp de mai bine de jumătate de secol, monahul ascet Proclu Nicău s-a întâlnit și a aflat despre alți zeci de pustnici. El însuși afirma că a întâlnit, s-a spovedit și chiar a învățat despre viața duhovnicească de la pustnici. Toată viața a trăit-o în rugăciune și în... lacrimi de credință. De mic i-a plăcut viața de pustnic și i-a mai plăcut, zicea el, mai ales că a învățat de la alți pustnici din munți cum să „stea de vorbă cu Dumnezeu“.
Ne învăța, spunându-ne: „Când Duhul Sfânt s-a atins de inima noastră, nu ne mai putem opri din plâns. Și având de multe ori această stare, simți că nu mai dorești veacul acesta. Iar când vei vedea că nu mai ai nicio ispită, așteaptă-te la altele mai proaspete… Duhul mândriei e așezat lângă scaunul nebuniei și al ieșirii din minți. Mândria nu e a oamenilor sănătoși, ci a oamenilor bolnavi... ca mine“.
Părintele Proclu mai spunea: „Vorba nu dă rezultat. Cine iubește tăcerea iubește veșnicia“. Buzele părintelui Proclu au tăcut… dar din Veșnicie va continua să ne ajute prin rugăciunile sale. Rămân în urma preacuvioșiei sale viața sa duhovnicească, dar și învățătura sa curată, pe deplin folositoare sufletului și întotdeauna ortodoxă, aflată în cele trei cărți: „Lupta pentru smerenie și pocăință“, „Convorbiri duhovnicești cu monahul Proclu Nicău“ și „Conștiință, spune-mi tu!“.
Vom păstra mereu în inima noastră chipul blând și smerit al părintelui Proclu - dar și ferm și dârz, în ceea ce privește apărarea credinței și a Bisericii lui Hristos. Îți mulțumim, părinte preaiubit, dincolo de cuvinte, de amintiri, de emoție, de dor! Îți mulțumim pentru tot și pentru toate!
Dorim din adâncul inimii să avem parte de rugăciunea părintelui Proclu, să-l simțim aproape, să ne mângâie din Veșnicie și să ne călăuzească pe drumul ce duce la Dumnezeu.
Slăvit să fie Dumnezeu cel în Treime lăudat, ce lucrează prin cuvioșii Săi!
Dumnezeu să-l ierte și în ceata drepților să-l așeze!
( Părintele Nicolae Niclau )
Spuneți-mi, părinte Proclu, vă este frică de moarte?
Uite ce este: toată viața mea am căutat doar să mă smeresc, să vreau mântuirea, să fac bine tuturor și să-L caut pe Bunul Dumnezeu. Dar să-L caut prima dată în inimă. Și, dacă vedeam eu poate că nu este Dumnezeu in inima mea, trebuia să mă smeresc iar, să merg iar la mărturisire și să-mi întreb conștiința: „Conștiintă, spune drept, dacă mor acum, mă mântuiesc? Îi place lui Dumnezeu ce fac sau nu?“.
Dacă facem toți așa, atunci vom ajunge să ne bucurăm că Duhul Sfânt ne aprinde inima de dorul lui Dumnezeu, să ne bucurăm de acest mare Semn. Și atunci nu o să ne mai temem de moarte. Dar, atâta vreme cât inima va rămâne rece, ne vom teme și de moarte. Despre moarte spune în Pateric un Sfânt Părinte cuvânt de folos pentru toți: „O, moarte, mai bine te-aș numi viață!“.
Să luăm, deci, aminte! (Fabian Anton, Cuvinte din chilie. Convorbiri cu părintele Proclu Nicău, pustnicul din Munții Neamțului, pp. 67-68)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare