Noutati de la Centrul de Presa Basilica

[cristiboss56]

Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului și al Întregii Albanii, a sosit joi seară în jurul orei 20:30 în România. Primatul a fost întâmpinat de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, pe Aeroportul InternaționalHenri Coandă din Otopeni.
Împreună cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Albania au venit IPS Nathanael, Mitropolit de Amantia şi Vicar de Tirana, și Diaconul Spiro Topanxha.
Vineri, 27 octombrie, PF Anastasie va coliturghisi împreună cu Patriarhii Moscovei și României, cu prilejul sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.
Preafercirea Sa se află pentru a treia oară la Bucureşti. PF Anastasie a fost prezent în România în perioada 25-27 octombrie 1995, cu prilejul aniversării a 110 ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi a 70 ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române. Următoarea vizită oficială a sa a avut loc, la invitaţia Patriarhului Teoctist, în anul 2003, în perioada 8-19 noiembrie.
Participarea primaților din foste țări comuniste la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou este prilejuită de Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Pe lângă Primatul Bisericii Albaniei, au răspuns pozitiv la invitația Părintelui Patriarh Daniel: PF Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, și PF Rastislav, Mitropolitul Ținuturilor Cehiei și Slovaciei. De asemenea, la sărbătoarea Bucureștilor participă și delegați din Bisericile Ortodoxe: Bulgară, Georgiană și Poloneză.
Arhiepiscopul Anastasie (Yannoulatos) s-a născut în 4 noiembrie 1929 în Piraeus, Grecia.
Ca Arhiepiscop al Albaniei, din anul 1992, a restaurat și dezvoltat Biserica Ortodoxă Autocefală a Albaniei, care fusese pe deplin desființată timp de 23 ani.
Începutul anilor ’90 a fost o perioadă dramatică pentru credincioşii ortodocşi albanezi. În urma prigoanei comuniste începute în 1967, s-a ajuns în situaţia disperată în care nu mai era niciun candidat potrivit pentru rangul de arhiereu.
Singura autoritate care a avut responsabilitatea și capacitatea de a întreprinde inițiative pentru restaurarea Bisericii Ortodoxe din Albania a fost Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. Pentru a lua cunoștință de situația și nevoile Bisericii Albaniei, Patriarhia Ecumenică a trimis în Albania una dintre cele mai pregătite persoane, recunoscută atât în lumea ortodoxă cât şi dincolo de graniţele acesteia.
La sosirea sa în Albania, Arhiepiscopul Anastasie s-a confruntat cu golul spiritual şi material lăsat în urmă de ateism. Şi-a promis să schimbe situaţia şi a început prin deschiderea unui seminar teologic destinat pregătirii viitorilor slujitori ai Bisericii. A urmat restaurarea şi construirea de biserici. După aceste acţiuni ale sale ortodocşii albanezi au fost convinşi de puterea sa de sacrificiu şi au solicitat în mod oficial Patriarhiei Ecumenice ca Arhiepiscopul să le fie conducător spiritual.
Odată cu lucrarea de revitalizare a Bisericii Ortodoxe au fost dezvoltate programe inovative în domeniile sănătății, a bunăstării, educației, dezvoltarea agriculturii, cultură și ecologie. De asemenea, a militat pentru încetarea tensiunilor din Balcani.
Este autor a 24 volume (studii asupra religiilor africane, eseuri în teologie și Istoria Misiunilor, predici ș.a.). A publicat peste 200 eseuri și articole pe teme pastorale și teologice. Lucrările sale au fost traduse în peste 17 limbi străine.
A fost distins cu 27 medalii și premii din partea mai multor Biserici Ortodoxe din diferite țări. Arhiepiscopul Anastasie a participat împreună cu delegația Bisericii Ortodoxe din Albania în perioada 18-26 iunie 2016 la lucrările Sfântului și Marelui Sinod din Creta.

[cristiboss56]

Patriarhul Kirill al Rusiei a ajuns joi la Bucureşti şi a adus în dar un fragment din moaştele Sfântul Serafim de Sarov (detalii aici). La întâmpinarea delegaţiei Bisericii Rusiei, Preafericitul Părinte Daniel a adresat, în altarul de vară al Catedralei patriarhale, un cuvânt de bun venit Preafericitului Părinte Kirill şi a mulţumit Preafericirii Sale pentru participarea la hramul Catedralei Patriarhale.
În cuvântul său, Patriarhul Daniel a vorbit despre Sfântul Serafim de Sarov şi Sfântul Dimitrie cel Nou şi a evidenţiat aspectele comune care îi caracterizează pe cei doi sfinţi cuvioşi, unul dintre acestea fiind sfințenia ca dar al Sfântului Duh, pe care l-au cultivat prin credință statornică şi viețuire sfântă.
Suferiţele pe care le-au îndurat cele două Biserici, Română şi Rusă, în timpul comunismului a fost un alt subiect abordat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în mesajul său.
El a explicat că invitaţia la sărbătoarea hramului a fost adresată Bisericilor Ortodoxe surori care au suferit în timpul regimului comunist,ca să comemorăm, prin rugăciune şi recunoștință, suferința şi jertfa mărturisitorilor şi apărătorilor Ortodoxiei în timpul persecuției comuniste împotriva Bisericii, dar şi pentru a cultiva mai intens cooperarea frățească în promovarea credinței ortodoxe în societatea de azi
Astăzi, prin voia lui Dumnezeu, avem bucuria de a întâmpina pe Colina Patriarhiei, alături de moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, aduse prin bunăvoința Preafericitului Părinte Chiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, un mare cinstitor al moaștelor sfinților.
Vă mulțumim, Preafericirea Voastră, iubit frate întru Hristos şi coslujitor, că ați venit la marea sărbătoare a Catedralei patriarhale şi a orașului Bucureşti, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou!
Binecuvântarea şi bucuria pe care ni le aduce sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou sporesc şi mai mult anul acesta prin prezența la Bucureşti a moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, făcătorul de minuni, care a trecut la Domnul în anul 1833, şi a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă în anul 1903, fiind foarte cunoscut şi mult prețuit astăzi în toată Ortodoxia.
Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, care a trăit în veacul 13, în vremea Țaratului româno-bulgar al Asăneştilor (11851396), au fost aduse la această Catedrală în ziua de 13 iulie 1774, în timpul evlaviosului Mitropolit Grigorie al II-lea al Țării Românești, prin bunăvoința generalului rus Petru Saltâcov. Acest general, întorcându-se din războiul ruso-turc (1768-1774), a trecut prin satul Basarabi, sau Basarabov, la sud de Dunăre, pe teritoriul Bulgariei, ocupată de otomani încă de la sfârșitul veacului al XlV-lea (1396). Aflând moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie în acel loc, pentru a nu fi profanate de otomani, generalul rus Petru Saltâcov le-a luat cu sine, cu intenția de a le trimite în Rusia.
Însă, la trecerea prin București, la rugămintea mitropolitului Grigorie al II-lea al Țării Românești şi a unui negustor credincios, Hagi Dimitrie, generalul rus le-a dăruit poporului român, ca o mângâiere pentru multele suferințe îndurate de români în cursul acelui război, şi mai ales pentru că Sfântul Cuvios Dimitrie era de origine vlah, adică român. Astfel, moaștele au fost așezate cu cinste, în iulie 1774, în Catedrală mitropolitană din București, devenită Catedrală patriarhală în anul 1925.
În anul 1955, constatând că Sfântul Cuvios Dimitrie se bucură de mare cinstire în evlavia românilor din întreaga țară, la propunerea Patriarhului Justinian Marina, Sfântul Sinod a proclamat generalizarea cultului său în întreaga Biserică Ortodoxa Română, stabilindu-i ca zi de prăznuire 27 octombrie, a doua zi după sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou şi Sfântul Cuvios Serafim de Sarov, deși au trăit în epoci şi țări diferite, au în comun sfințenia ca dar al Sfântului Duh, pe care l-au cultivat prin credință statornică şi viețuire sfântă. De asemenea, ca o trăsătură comună, moaştele celor doi sfinţi cuvioși au traversat perioada grea a dictaturii comuniste, care a persecutat religia în general şi Biserica Ortodoxă în special. În Rusia, după revoluția bolșevică din octombrie 1917, a început o campanie de distrugere a sfintelor moaşte ca parte a planului de a slăbi şi a discredita Biserica Ortodoxă Rusă. Moaştele Sfântului Cuvios Serafim au fost confiscate de regimul comunist în anul 1926 şi ascunse prin diferite muzee, până li s-a pierdut urma. Abia în anul 1991 aceste moaște au fost găsite şi înapoiate Bisericii Ortodoxe Ruse.
La Bucureşti, după cum se știe, regimul comunist a încercat în mai multe rânduri mutarea Reședinței patriarhale şi a Catedralei patriarhale de pe istoriculDeal al Mitropoliei, deoarece statul comunist era deranjat de evlavia credincioșilor care cinsteau moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie în apropierea clădirii Marii Adunări Naționale, forul legislativ al României socialiste.
Astfel, chiar în octombrie 1989, înainte de Revoluția română din decembrie 1989, Ceaușescu a interzis organizarea hramului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la Catedrala patriarhală, programând pentru aceeași dată, 27 octombrie, o sesiune de lucru a Marii Adunări Naționale.
Deși supus presiunilor şi amenințărilor, vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist nu a mutat departe moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie, ci la Biserica „Sfântul Nicolae – Vlădica“, la poalele dealului, în vecinătatea Catedralei patriarhale. La două luni după această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie, în 22 decembrie 1989, regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu s-a prăbușit, iar românii credincioși strigau pe străzile Bucureștilor: Cu noi este Dumnezeu!
Așadar înțelegem că sfinții lui Dumnezeu sunt dascălii cei mai siguri, şi prietenii cei mai apropiați ai oamenilor, pentru că ei sunt prietenii cei mai apropiați ai lui Hristos – Dumnezeu. Totodată, sfinții ne învață cel mai bine că unitatea Ortodoxiei este comuniune în rugăciune şi cooperare în misiune pentru mântuirea oamenilor.
Astăzi, în fața tentației de secularizare, sfinții ne învațăcă dacă uităm pe Dumnezeu, vom uita repede şi scopul sfânt al vieții omului pe pământ, şi anume căutarea vieții veșnice din Împărăția cerurilor (cf. Matei 6, 33).
Sfinții ne învață să descoperim prin rugăciune iubirea smerită față de Dumnezeu şi iubirea milostivă (darnică) față de semeni, dar şi bucuria comuniunii fraterne în Biserica lui Hristos ca arvună a bucuriei din Împărăția cerurilor (cf. Romani 14, 17)
Anul 2017 a fost proclamat de Biserica Ortodoxă Română drept An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Din acest motiv, am invitat pe Preafericitul Părinte Chiril al Moscovei şi al întregii Rusii, precum şi pe ceilalți Întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe surori care au suferit în timpul regimului comunist, ca să comemorăm, prin rugăciune şi recunoștință, suferința şi jertfa mărturisitorilor şi apărătorilor Ortodoxiei în timpul persecuției comuniste împotriva Bisericii, dar şi pentru a cultiva mai intens cooperarea frățească în promovarea credinței ortodoxe în societatea de azi.
Ne rugăm Sfinților Cuvioși Dimitrie cel Nou şi Serafim de Sarov să înalțe către Dumnezeu rugăciunile lor pentru sănătatea și mântuirea tuturor celor care iubesc pe Hristos şi Biserica Sa în lumea de azi.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

[cristiboss56]

Cuvântul Preafericitului Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, rostit joi în altarul de vară al Catedralei Patriarhale:
Preafericirea Voastră,
Preafericite Părinte Daniel al Bisericii Ortodoxe Române
Înaltpreasfinţiile Voastre,
Iubiţi fraţi şi surori,
Mulţumesc cordial Preafericirii Voastre pentru cuvintele călduroase de salut şi pentru invitaţia de a vizita România. Sunt bucuros să am posibilitatea de a ajunge pe binecuvântatul pământ românesc şi să văd pe viu evlavia credinciosului popor român. Răspunzând solicitării Preafericirii Voastre am adus în dar Bisericii Ortodoxe Române surori un fragment din moaştele unui mare sfânt, a cuviosului Serafim din Sarov care este iubit mult atât în România cât şi în Rusia.
Sfântul Cuvios Serafim a rostit un îndemn important oarecând: dobândeşte duhul păcii şi mii în jurul tău se vor mântui. Astăzi , când mulţi dintre cei care s-au adunat aici se vor închina cu evlavie moaştelor sfântului cuvios, fie ca fiecare dintre aceştia să ceară de la făcătorul de minuni din Sarov mijlocire pentru sine de la Dumnezeu ca să primească acest duh al păcii şi al dragostei.
Pacea şi dragostea sunt nişte valori importante pentru om, indiferent de societatea şi vremea în care trăieşte, pentru că aceste valori pornesc, nu de la om, ci de la Dumnezeu. Dorind să pună în practică aceste valori oamenii fac eforturi pentru a le implementa în societate. Comunităţile acestea ale societăţii se construiesc în diferite sfere a vieţii umane: în sfera culturii, a economiei, a politicii, dar, deoarece aceste valori izvorăsc din Dumnezeu, într-o singură comunitate acestea pot fi realizate deplin. Această comunitate este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică.
Ce înseamnă aceasta pentru noi care trăim în diferite ţări? Ce înseamnă noi care suntem supuşi influenţelor lumii de astăzi, inclusiv cele politice? Înseamnă că noi suntem parte Bisericii cele Una şi suntem parte a comunităţii care poate dobândi acest duh al păcii, indiferent de graniţele care ne înconjoară şi de dorinţele oamenilor. Această forţă pacificatoare a Bisericii trebuie să fie actualizată în fiecare epocă şi atunci când condiţiile externe sunt prielnice, dar şi atunci când nu sunt, pentru ca să realizăm ceea ce ne-am propus.
Fie ca duhul iubirii frăţeşti autentice să împărăţească totdeauna în inimile noastre. Fie ca legăturile dragostei între Bisericile Ortodoxe surori, Română şi Rusă, să se întărească continuu.
Ofer cu dragoste Preafericiri Voastre aceste sfinte moaşte cu dorinţa ca pentru rugăciunile sfântului cuvios Serafim Domnul să dăruiască ţărilor şi popoarelor noastre prosperitate întru mulţi ani.

[cristiboss56]

De 243 de ani, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou ocroteşte de pe Colina Patriarhiei cetatea Bucureştilor. De când sfintele sale moaşte se află în actuala Catedrală Patriarhală, milioane de ortodocşi români l-au cinstit şi i-au cerut ajutorul în necazuri şi nevoi. În mod special, creştinii din Bucureşti l-au chemat în ajutor atunci când capitala ţării noastre a trecut prin vremuri de restrişte și mari primejdii.
Din anul 1774, când au fost aduse moaştele sale în Bucureşti, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a răspuns neîncetat rugăciunilor creştinilor aflaţi în necazuri şi nevoi. A pus capăt epidemiei de ciumă în anul 1815, când s-a făcut o procesiune cu moaştele sale la cererea domnitorului Caragea. În anul 1827, sub domnia lui Grigore Ghica, a înlăturat seceta ce se abătuse asupra oraşului, după ce moaştele sale au fost scoase iarăși pe străzile din Bucureşti. Iar în 1831, după o altă procesiune, a oprit în chip minunat holera. De atunci şi până astăzi, evlavia credincioşilor faţă de Sfântul Cuvios Dimitrie a crescut mai ales datorită minunilor pe care le-a făcut şi a cererilor împlinite pentru credincioșii care îl cinstesc.
Sfântul Cuvios Dimitrie a trăit în urmă cu opt veacuri la sud de Dunăre, în localitatea Basarabov, aşezată pe un afluent al marelui fluviu, râul Lom, în apropierea oraşului Ruse. În acele timpuri, ţinuturile sale natale făceau parte din Imperiul româno-bulgar care avea capitala la Târnovo, unde în secolul XIII, când a trăit sfântul, au fost aduse de la Epivata Traciei moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, moment care a influenţat, din punct de vedere spiritual, toţi locuitorii Imperiului româno-bulgar.
Sfântul s-a născut într-o familie săracă. De mic a fost nevoit să-şi câştige singur cele necesare traiului. Ani în şir a păzit vitele şi oile locuitorilor din satul său. Atmosfera de viaţă autentic creştină din familie, ca şi învăţăturile pe care le auzea la biserică l-au făcut să fie blând şi milostiv cu toţi semenii săi. Cunoscând pe unii călugări din mănăstirile din apropiere, a aflat de viaţa îmbunătăţită pe care o duceau aceştia şi s-a călugărit. S-a aşezat într-o peşteră, săpată în stâncă, pe malul râului Lom. Acolo a petrecut în post aspru, înfrânare şi rugăciune, izolat cu totul de lume şi chiar de ceilalţi monahi. Nu se ştie câţi ani a trăit în această peşteră şi nici cum îşi agonisea cele necesare traiului, după cum nu se ştie nici data trecerii sale la cele veşnice.
Se spune că, pe când şi-a simţit sfârşitul aproape, a venit pe malul Lomului şi s-a aşezat între două lespezi de piatră ca într-un sicriu. Astfel şi-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu, fiind înconjurat în chip nevăzut doar de sfinţii îngeri. Sfintele lui moaşte au fost descoperite în chip minunat şi așezate în biserica din satul Basarabov, de unde în anul 1774 au fost aduse la Bucureşti de generalul rus Petru Saltîcov. De atunci, Sfântul Cuvios Dimitrie ocroteşte cu rugăciunile sale neîncetate neamul românesc.
În vremurile noastre, oameni de toate condiţiile sociale urcă zi de zi Colina Patriarhiei pentru a-i cere ajutorul. Mai ales astăzi, la sărbătoarea lui, mii de credincioși vin să-i mulţumească şi să-l roage să mijlocească la Dumnezeu pentru împlinirea cererilor de folos, pentru sănătate, pace, linişte şi mântuire. Toţi cei care vin să se închine la sfintele sale moaşte iau asupra lor povara dulce a răbdării şi aşteptării întâlnirii cu un pururea rugător. Astfel, ei se înstrăinează de cursul vieţii cotidiene şi intră într-o altă ordine, lăuntrică, una duhovnicească, care îi aduce prin intermediul sfântului la izvorul sfinţeniei care este Însuși Dumnezeu. Aceşti oameni, în căutarea întâlnirii cu sacrul pe drumul spre cintirea sfintelor sale moaşte, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie, devin pelerini pe calea bucuriei întâlnirii cu prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu, care sunt sfinţii.
Pelerinii care se aşază la rândul ce duce la sfintele moaşte se înfăţişează duhovniceşte chiar înaintea Sfântului Dimitrie. La trecerea pe dinaintea raclei au o scurtă „întrevedere” cu sfântul, ca o încununare a dorinţei de a fi alături de un prieten drag. Sfântul Cuvios Dimitrie, cel care în chip tainic se află în mijlocul pelerinilor, cunoaşte grijile, problemele şi frământările tuturor. Şi nu numai că ne cunoaşte adâncul inimilor, ci întru Duhul Sfânt ne vede așa cum ne privește și Dumnezeu, cu neţărmurită şi veşnică dragoste. Mulţi dintre cei care aşteaptă răbdători în rândul de pelerini mărturisesc despre ajutorul pe care l-au primit de la Cuvios: unii au fost scăpaţi de sărăcie sau din temniţele comuniste, alţii au fost izbăviţi dintr-o boală cumplită, altora le-au fost ascultate rugăciunile pentru familie ori pentru a dobândi un copil, nici unul dintre cei care i s-au rugat n-a rămas fără răspuns.
Să ne rugăm astăzi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou să ne fie ocrotitor în necazuri, izbăvitor de suferinţe, mângâietor în întristare şi mijlocitor al nostru către Hristos Domnul.

[cristiboss56]

Etapa finală a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!”, ediția a X-a, se desfășoară acum la Palatul Patriarhiei din București. Evenimentul are loc în prezența Patriarhul Daniel și a conducătorilor de Biserici Ortodoxe Autocefale care au liturghisit vineri la București.
În cadrul Secţiunii A. Interpretare muzică psaltică, corurile finaliste sunt:
Grupul Bizantin „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”, din Arhiepiscopia Tomisului;Corul „Vlaho-Bizantin”, din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei;Corul „Byzantion”, din Arhiepiscopia Iașilor.
În cadrul Secţiunii B. Interpretare muzică corală, corurile finaliste sunt:
Corul „Cvartson”, din Arhiepiscopia Iașilor; Corul de Cameră „Excelsior”, din Arhiepiscopia Timișoarei;Corala „Sfinții Arhangheli” – Paris, din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale.
Corurile participante la Secțiunea A (muzică psaltică) interpretează câte două piese muzicale, la alegere: o piesă din slujba Vecerniei/a Utreniei şi o piesă din slujba Sfintei Liturghii.
Ulterior, corurile participante la Secțiunea B (muzică corală) interpretează câte trei piese muzicale, la alegere: o piesă religioasă ortodoxă din repertoriul românesc, o piesă religioasă sau laică din repertoriul internaţional, o piesă românească de inspiraţie folclorică/o piesă românească patriotică.
Invitat special al evenimentului de la Palatul Patriarhiei este maestrul Tudor Gheorghe care va susține un recital de muzică și poezie, dedicat mărturisirii credinței ortodoxe în temnițele comuniste.
Evenimentul este transmis LIVE de televiziunea și pagina de facebook a TrinitasTv.

[cristiboss56]

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, îşi aniversează în 28 octombrie 2017 ziua de naștere. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis un mesaj de felicitare.
Ierarhul s-a născut în 28 octombrie 1960, în localitatea Ştiubieni, jud. Botoşani, din părinţi evlavioşi, la botez primind numele Vasile.
După cursurile şcolii generale, a urmat treapta de liceu la Liceul de cultură generală din Săveni (1975-1977), Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ (1977-1982), Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti (1983-1987), cu licenţă în Teologie; cursuri de doctorat la acelaşi Institut (1987- 1990); cursuri de specializare la Institutul Ecumenic de la Bossey (lângă Geneva), octombrie 1991-mai 1992; mai târziu, stagiu de specializare la St. Stephen’s College Oxford, Anglia (aprilie-iunie 2004).
A intrat în monahism la Mănăstirea Neamţ în anul 1998; în cursul anului 2001 a fost hirotesit arhimandrit; în anul 2003 a obţinut titlul de doctor în Teologie, cu teza: Spiritualitate şi istorie pe teritoriul României în epoca bizantină şi postbizantină, sub îndrumarea Prof. dr. Emilian Popescu, la Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din cadrul Universităţii Alexan*dru loan Cuza din laşi.
Activitate pe linie didactică: asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae, Universitatea Alexandru loan Cuza din laşi (1990-1996); lector universitar la aceeaşi Facultate (1996-2009).
Activitate pe plan administrativ: vicar administrativ şi preşedinte al Comisiei Liturgice a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (1998-2009); în 28 octombrie 2009, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales Episcop-vicar patriarhal, cu titulatura Ploieşteanul, fiind hirotonit arhiereu în Catedrala patriarhală din Bucureşti, pe 20 decembrie 2009 (în Duminica dinaintea Naşterii Domnului), de către Preafe*ricitului Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi.
Din anul 2009 îndeplineşte şi funcţia de lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian, Universitatea Bucureşti.
În calitate de cadru didactic, a beneficiat de bursa de mobilităţi Erasmus la Universitatea Cato*lică din Louvain, în cadrul Programului LLP-ERASMUS, în anul universitar 2008/2009, unde a susţinut câteva conferinţe, precum: Le christianisme sur le territoire de la Roumanie jusqu’au V-e siècle, Saint Jean Cassien, fils de l’Elise Orthodoxe Roumaine et Père de l’Elise Universelle şi Écrivains théologiens dans la Scythie Mineure (toate în perioada 26 aprilie- 8 mai 2009).
În acelaşi timp, a susţinut cursuri în străinătate, şi anume: Byzantine Spirituality in Asia Minor and the Balkans, organizate de Bakke Graduate University (BGU), Seattle, USA, în Turcia, Bulgaria şi România, în perioada 21-30 octombrie 2008; a participat cu comunicări pe diferite teme de spiritualitate răsăriteană la simpozioane naţionale şi internaţionale; de asemenea, a publicat studii, articole şi recenzii în volume colective, ori în reviste de specialitate; a coordonat volume apărute în Editurile Patriarhiei Române ş.a.
Este hirotonit arhiereu în 20 decembrie 2009 ca Episcop-vicar patriarhal.
Din 11 martie 2013 este secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi secretar al Sinodului Permanent.

[cristiboss56]

La început Iisus a îngăduit să rămână în casă, unde era fiica moartă, doar trei ucenici ai Săi: Petru, Iacob şi Ioan, tatăl şi mama copilei. De ce? Pentru ca martori ai săvârşirii minunii să fie numai oamenii credincioşi şi îndureraţi, nu cei curioşi şi gălăgioşi, a spus Părintele Patriarh în predica rostită duminică.
Preafericirea Sa a explicat că prin această atitudine Iisus nu face din minune un spectacol demonstrativ, deoarece orice minune săvârşită de El este semn smerit al iubirii Sale dumnezeieşti milostive şi compătimitoare faţă de oameni. În acest sens, Iisus voind să arate că nu face minuni pentru a fi lăudat, porunceşte părinţilor copilei înviate din moarte „să nu spună nimănui ce s-a întâmplat” (cf. Luca 8:56).
În 29 octombrie 2017, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reședința patriarhală.
Reflectând asupra Evangheliei Duminicii a douăzeci și patra după Rusalii, Patriarhul a vorbit despre suferință și deznădejde, care se vindecă prin smerenie și credință puternică:
Evanghelia de astăzi este la prima vedere o prezentare a suferinţei şi a întristării. Dar în mijlocul suferinţei şi întristării oamenilor, Hristos Domnul, iubitorul de oameni, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, arată marea Lui milostivire sau compasiune pentru oameni, vindecându-i,a precizat Părintele Patriarh conform Radio Trinitas.
Smereniei mai-marelui sinagogii îi răspunde milostivirea lui Iisus
Patriarhul Daniel a spus că deși făcea parte dintr-o categorie care îl contesta pe Iisus, mai-marele sinagogii a venit cu smerenie la Mântuitorul, rugându-se pentru fiica lui:
Vedem că acest conducător al sinagogii din Capernaum avea o smerenie adâncă, a spus Preafericirea Sa. În general, mai-marii sinagogilor erau ostili lui Iisus, aveau multe îndoieli cu privire la învăţătura Lui, deoarece li se părea că El introduce noi învăţături, o nouă orientare în religia poporului evreu. De aceea, Îl priveau cu suspiciune, rezervă şi îndoială.
Deşi făcea parte dintr-o tagmă care-L contesta pe Iisus, el se apropie, cade în genunchi în faţa Lui, îi cere să meargă să-i vindece fiica sa, deoarece are credinţă tare că în Iisus sunt prezente şi lucrătoare puterea, înţelepciunea şi iubirea milostivă ale lui Dumnezeu pentru oameni.
Prin suferința sa pentru copil, mai-marele sinagogii devine model pentru părinți:
Acest Iair, părinte copleşit de durere, devine, ca şi femeia vindecată de hemoragie, mare învăţător pentru toţi oamenii, dar mai ales pentru părinţi, întrucât are smerenie adâncă, credinţă puternică şi dragoste milostivă de părinte, care se identifică deplin cu suferinţa fiicei sale bolnave, a subliniat Părintele Patriarh.
Iisus răsplătește credinţa puternică a unei femei suferinde și îi oferă trei daruri
Înainte de a ajunge Iisus la casa unde se afla fiica bolnavă a lui Iair, în faţa Lui a apărut o altă persoană suferindă şi întristată, o femeie bolnavă de doisprezece ani de curgere de sânge, adică de hemoragie, care a cheltuit toată averea sa cu medicii, dar niciunul nu a vindecat-o.
Această persoană era o femeie care se deosebea de toţi ceilalţi prin multa ei credinţă şi prin adânca ei smerenie, a adăugat Patriarhul Daniel. Întrucât era foarte credincioasă si smerită, Hristos a voit să o vindece si să o arate tuturor. Din smerenie si sfială ea se ascundea si nu îndrăznea să vină în fata lui Iisus, să-I ceară vindecare.
Femeia bolnavă, simţind că a fost oarecum văzută sau descoperită, a început să tremure de sfială şi de emoţie. Dar Mântuitorul a încurajat-o şi i-a zis:„îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace!”(Luca 8:48). Nu i-a spus:„îndrăzneşte, femeie”, cum de obicei se exprima Iisus când vorbea cu o femeie, ci i-a zis fiică.
Trei daruri i-a oferit Domnul Iisus Hristos acestei femei care a suferit timp de doisprezece ani de hemoragie, şi anume: darul sănătăţii, onoarea de fiică duhovnicească şi binecuvântarea unei vieţi paşnice.
Învăţăm de la această femeie smerită şi suferindă de doisprezece ani, care, de fapt, murea lent, în fiecare zi, prin hemoragia neîntreruptă din trupul ei, că darul sănătăţii pe care ni l-a dat Dumnezeu trebuie păstrat, dar şi căutat atunci când l-am pierdut, a mai spus Părintele Patriarh Daniel.
Evanghelia speranţei şi a vindecării oamenilor smeriţi şi credincioşi
În continuare, Părintele Patriarh a spus că în acest text evanghelic vedem legătura dintre smerenia lui Iair, smerenia femeii bolnave de hemoragie şi smerenia lui Iisus.
Din această Evanghelie învăţăm că un creştin cu adevărat smerit nu cade în deznădejde, ci caută tot timpul cum să-şi redobândească sănătatea ca fiind dar al lui Dumnezeu. El ştie că şi atunci când nu se vindecă boala trupului său, totuşi, Dumnezeu doreşte mântuirea sufletului său şi dobândirea vieţii veşnice. Deci, Evanghelia de astăzi este Evanghelie a speranţei, a vindecării şi a învierii omului prin iubirea milostivă a lui Dumnezeu.
La final, Patriarhul a încheiat omilia cu o rugăciune:
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să cultivăm şi noi smerenia, credinţa, nădejdea şi iubirea milostivă care ne ajută să ne vindecăm de boli şi de păcate, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea noastră. Amin!

[cristiboss56]

Generația martirilor și mărturisitorilor din timpurile ateismului luptător, neîncetat, zi și noapte strigau lui Dumnezeu, rugându-L cu credință, nădejde și dragoste în ale lor rugăciuni pentru aducerea la viață a Bisericii lui Hristos, Biserică care părea moartă, a spus PF Rastislav în predica rostită duminică.
Preafericitul Părinte Rastislav, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, a oficiat Sfânta Liturghie duminică, 29 octombrie 2017, în Catedrala patriarhală împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte George, Arhiepiscop de Michalovce şi Košice, și cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În prima parte a cuvântului adresat credincioșilor bucureșteni și pelerinilor, Preafericitul Părinte Rastislav și-a exprimat aprecierea față de evenimentele la care a participat în cele trei zile petrecute în Capitala României.
Preafericirea Sa a vorbit despre manifestările prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, dar și despre evenimentele comemorative dedicate Patriarhului Justinian și apărătorilor Ortodoxiei care au suferit în perioada comunismului atât în România cât și în alte țări, între care Cehia și Slovacia, ținuturi păstorite de PF Rastislav.
Mitropolitul Cehiei şi Slovaciei a subliniat legăturile cu Biserica noastră încă de la înființare:
Credința creștină s-a răspândit pe teritoriile României de astăzi prin lucrarea Sfântului Apostol Andrei cel întâi-chemat și a ucenicilor Sfântului Apostol Pavel. Picioarele Sfântului Apostol Andrei au călcat și pământurile noastre.
Preafericirea Sa a amintit de un sfânt român care se bucură de mare cinste în ținuturile slave: Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi de la Neamț.
Prin traducerile sale, ale operelor Sfinților Părinți și a Filocaliei, el a exercitat o influență foarte mare asupra vieții monahale, nu numai aici în România, ci și în Rusia, dar și în ținuturile noastre, a adăugat PF Rastislav.
În partea a doua a omiliei rostite, Preafericitul Părinte Rastislav a făcut o paralelă între suferința lui Iair pentru moartea fiicei sale și suferința mărturisitorilor din timpul regimului comunist pentru Biserica lor.
Iair strigă către Dumnezeu deși fiica lui este moartă. Îndoielile și luarea în derâdere a celor din jur nu reușesc să omoare credința și nădejdea puternică din inima lui, pentru că Iair își iubește foarte mult fiica, nepermițând a fi intimidat de aceia care nu cred în minune și care încearcă să-l aducă la tăcere.
Asemenea lui, și generația martirilor și mărturisitorilor din timpurile ateismului luptător, neîncetat, zi și noapte strigau lui Dumnezeu, rugându-L cu credință, nădejde și dragoste în ale lor rugăciuni pentru aducerea la viață a Bisericii lui Hristos, Biserică care părea moartă.
În acele timpuri, când ochii celor necredincioși vedeau ca inutilă și lipsită de sens această aducere la viață, Domnul i-a auzit și precum a ridicat cândva pe fiica lui Iair, așa a înviat și a reînnoit Biserica Sa.
Mulțumesc lui Dumnezeu pentru reînnoirea bisericilor și a mănăstirilor părăginite și pentru ridicarea multor noi biserici, dar înainte de toate pentru darul cel fără de preț al libertății și pentru posibilitatea de a renaște în țările noastre autentica viață creștină duhovnicească, , a continuat Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia.
La final, Preafericirea Sa a urat credincioșilor prezenți la slujbă, Părintelui Patriarh Daniel și întregii Biserici Ortodoxe Româneneîmpuținat ajutor de la Dumnezeu:
Fie ca făclia credinței voastre ortodoxe pusă în sfeșnic să ardă viu, luminând cu lumina adevărului Evangheliei și a evlaviei popoarelor Europei, care viețuiesc sub presiunea secularismului, ștergerii și nivelării valorilor spirituale și ale familiei.
Numai unitatea noastră și fidelitatea față de Dumnezeu, viața duhovnicească sinceră și urmarea poruncilor Evangheliei ne pot ajuta în păstrarea demnității umane și în transmiterea cu grijă generațiilor viitoare a tradiției și culturii popoarelor noastre care au rădăcini creștine adânci, a încheiat conducătorul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia.
PS Timotei Prahoveanul a mulțumit la finalul Sfintei Liturghii primatului din ținuturile Cehiei și ale Slovaciei, dar și Înaltpreasfințitului Părinte George, Arhiepiscop de Michalovce şi Košice, pentru participarea la evenimentele care au avut loc în București cu prilejul Sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou.
Preasfinția Sa a transmis mulțumiri din partea Patriarhului Daniel, la a cărui invitație s-au aflat în România, atât la slujbelereligioase prilejuite de hramul Catedralei patriarhale, cât și la ȘedințaSolemnă a Sfântului Sinod dedicată anului omagial și comemorativ 2017.

[cristiboss56]

Cuvântul Preafericitului Părinte Sava, Mitropolitul Ortodox al Varşoviei şi al întregii Polonii, transmis în ședința solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 28 octombrie 2017 de IPS Iacov, Arhiepiscop de Białystok şi Gdansk, delegatul Bisericii Ortodoxe a Poloniei.
Sanctităţii Sale, Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Sanctitatea Voastră,
Sfânt Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
Din toată inima, vă mulţumesc pentru invitaţia la festivităţile solemne ale Sfântului Dumitru cel Nou – Ocrotitorul Bucureştilor. Îmi pare rău, fiindcă nu pot să fiu prezent personal cu voi.
Sanctităţii Voastre şi Sfântului Sinod vă trimit salutări frăţeşti prin cuvintele Scripturii „Pace Vouă!” (Luca 24,36).
Prin voia lui Dumnezeu, Bisericile noastre, în prezent, trăiesc un calm relativ. Prin urmare, putem, dar şi avem datoria, să privim trecutul naţiunilor noastre şi viaţa ei religioasă.
Suntem conştienţi de faptul că, de-a lungul istoriei Bisericii lui Hristos, Ortodoxia a cunoscut multe dificultăţi şi persecuţii. Persecutorii au folosit diferite metode, adesea au recurs la exterminarea fizică. Viaţa fiecărei Biserici Ortodoxe este inspirată de sângele martirilor noştri. Mulţi dintre ei au murit pentru Hristos rostind cuvintele: „Trăiască Sfânta Ortodoxie!“.
Ortodoxia pe teritoriul Republicii Polone, pe parcursul întregii sale istorii, a trecut prin multe experienţe grele, adesea lichidată în mod deliberat.
Situată pe teritoriul graniţelor Republicii Polone, în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, avea incluse zone ale Ucrainei, Galiţiei şi Moldovei. Acestea au fost vremurile Uniunii de la Brest, din anul 1596, ale Sfântului Petru Movilă, Talerhof.
Perioada dintre cele două războaie mondiale a dus la lichidarea fizică a Ortodoxiei. În câteva luni, au fost distruse 170 de lăcaşuri sfinte, iar multe au fost transformate în alte sanctuare. Perioada celui de-al doilea război mondial şi după încheierea acestuia este perioada martirilor din Helm şi Podlasie. Au fost omorâţi clerici, laicii, fiii şi fiicele Sfintei Biserici Ortodoxe Polone.
Odată cu schimbarea sistemului politic, în anii 1940, s-a instalat o stare aparent calmă, în care comunismul ar fi trebuit să aducă egalitate, respect şi libertate tuturor. Din păcate, a fost cu totul altfel.
Acest sistem şi-a propus să lichideze tot ceea ce avea legătură cu noţiunea de Dumnezeu. De la bun început, din 1944 şi până în 1947, autorităţile de atunci, în acord cu forţele răului, au decis să deporteze populaţia ortodoxă din partea sudică şi estică a Poloniei către Ucraina şi pe terenurile recuperate de la Germania. Campania a atins mai mult de 300 de mii de oameni ortodocşi. Această acţiune este cunoscută sub numele de „Acţiunea Wisla”.
Anul acesta am comemorat 70 de ani de când a avut loc acţiunea. Scopul acesteia a fost de a asimila populaţia ortodoxă şi de a o determina să-şi piardă conştiinţa ei naţională. Această perioadă de început de dominaţie comunistă în Republica Polonă a fost un timp întunecos şi dureros pentru Ortodoxie.
Biserica Ortodoxă a fost complet dezorganizată. Mitropolitul Dionisie Waledinski a fost arestat la domiciliu. Doar un singur episcop a rămas în biserică.
Biserica ortodoxă în această dificilă perioadă a trebuit să bea paharul de amărăciune şi să iasă din această situaţie cumplită. Nimeni nu-i ca Dumnezeu. El a dat oamenilor puterea de a crede necesară pentru a trece prin această situaţie şi pentru a se organiza din nou. Trebuie subliniat faptul că comuniştii polonezi au fost ceva mai blânzi decât în alte ţări, însă au folosit principiile comuniste faţă de Biserică.
În această perioadă, Biserica Ortodoxă din Polonia a fost lipsită de personalitate juridică. Am depins de funcţionarii de stat. Am câştigat personalitate juridică numai după prăbuşirea sistemului socialist şi împreună cu Guvernul am construit o lege care reglează relaţia dintre Stat şi Biserică.
În perioada comunistă, Statutul intern al Bisericii a fost aprobat de către autorităţile statului. Acesta a fost un eveniment semnificativ în comparaţie cu statutul dinaintea celor două războaie mondiale, care a fost impus bisericii, fiind complet discriminator pentru ea.
În statut au existat menţiuni din care reieşea obligativitatea consimţământul autorităţilor în momentul alegerilor episcopilor, a preoţilor parohi, etc. De exemplu, atunci când episcopul dorea să viziteze parohia trebuia să informeze autorităţile locale. Au fost lichidate editurile, acţiunile caritabile, au fost naţionalizate proprietăţile bisericeşti. într-un cuvânt, pentru fiecare activitate a Bisericii Ortodoxe, era necesar consimţământul autorităţilor comuniste.
Cu toate acestea, Dumnezeu este mai puternic decât omul. El conduce biserica în portul său etern. Astăzi, Biserica Ortodoxă din Polonia duce o viaţă stabilă şi se străduieşte să fie de ajutor tuturor celor care vin la ea. Pentru totul:„întru bucurie şi experienţă”să fie slava lui Dumnezeu.
Sfintei Biserici Ortodoxe Române, Sanctităţii Voastre, Sfântului Sinod şi pentru tot poporul românesc să vă binecuvânteze Bunul Dumnezeu!
† Sava
Mitropolitul Ortodox al Varşoviei şi al întregii Polonii

[cristiboss56]

Cuvântul Preafericitului Părinte Neofit, Patriarhul Bulgariei, la Ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei, sâmbătă, 28 octombrie 2017.
Preafericirea Voastră,
Cu iubire fraţească întru Hristos mă adresez cu prilejul amabilei invitaţii pe care ne-aţi adresat-o de a lua parte în împreună slujire la Cinstirea pomenirii mucenicilor şi mărturisitorilor lui Hristos în perioada comunistă în ziua pomenirii minunatului Cuvios bineplăcut al lui Dumnezeu Dimitrie cel Nou şi de a participa la şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Patriarhiei Române.
Salutăm această iniţiativă a Preafericirii Voastre şi îngenunchem în împreună rugăciune alături de întreaga Biserică Română pentru reuşita eforturilor ei de a proslăvi clericii şi mirenii care au pătimit pentru credinţa în Hristos Iisus în perioada ateismului de stat.
Tema asupra căreia Biserica Română îşi concentrează atenţia, şi căreia îi dedică toate eforturile în acest an, este una comună bisericilor şi popoarelor noastre ortodoxe surori. În istoria lor recentă popoarele român şi bulgar împărtăşesc o istorie comună de persecuţie şi represiune împotriva mărturisitorilor credinţei mântuitoare în Domnul nostru. În sensul acesta, Biserica Ortodoxă Bulgară manifestă un interes viu şi autentic faţă de iniţiativele şi evenimentele care au loc în România frăţească.
Perioada totalitară de aproape o jumătate de secol reprezintă o pagină din istoria noastră care este şi continuă să fie citită, analizată şi lămurită şi de istoricii bulgari şi de cercetători ai trecutului nostru.
Lucrul acesta este mărturisit şi de numeroasele studii istorico-bisericeşti publicate şi în Bulgaria în ultimele decenii, studii închinate situaţiei Bisericii din această perioadă întunecată şi de tristă amintire. Desigur, eforturi în această direcţie face şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare pentru care memoria mucenicilor din perioada comunistă este o temă importantă şi prioritară.
În acest sens, încă de la al IV-lea Sobor naţional-bisericesc al Bisericii Ortodoxe Bulgare, ţinut în vara anului 1997, a fost stabilită componenţa unei „Comisii speciale pentru căutarea clericilor şi feţelor bisericeşti ucişi, torturaţi şi dispăruţi în perioada regimului totalitar comunist.“
Din păcate, activitatea în această direcţie, şi viaţa generală a Bisericii noastre ortodoxe, au fost tulburate de schisma de tristă amintire, care a marcat în mod negativ viaţa bisericească din Bulgaria, după schimbările democratice de la sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90, din secolul XX.
Atunci, sub presiunea politicului tema trecutului comunist a fost folosită cu rea-credinţă, într-o încercare de a îndepărta conducerea canonică a Bisericii noastre şi pentru deprecierea vieţii şi mărturiei ei pentru Hristos tocmai în perioada controlului represiv totalitar exercitat asupra ei de către regimul comunist de la acea vreme.
Un nou impuls eforturilor în această direcţie a fost dat de canonizarea mucenicilor din Batak şi Novo Selo, care au suferit pentru credinţa lor în perioada stăpânirii otomane, canonizare săvârşită în anul 2011.
Concomitent cu bucuria proslăvirii acestor martiri, acest eveniment a devenit şi un prilej firesc pentru a redeschide în mod activ discuţia privind necesitatea de a studia viaţa şi destinul miilor de preoţi, călugări şi mireni care au suferit pentru credinţa lor în anii stăpânirii ateiste.
În prezent, în Biserica Ortodoxă Bulgară este în desfăşurare procesul de canonizare a Mitropolitului de Nevrokop, Boris (Razumov) – unul dintre cei mai vrednici şi remarcabili ierarhi din istoria Bisericii noastre. Acesta a fost asasinat în 1948, în ziua Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, prin mâna unui fost preot din eparhia sa, simpatizant al ideologiei comuniste, ca parte din presiunea crescută exercitată de regimul totalitar asupra Bisericii Ortodoxe Bulgare, cu scopul de a intimida şi alţi ierarhi ai Sfântului Sinodul, şi, în general, întreaga noastră Biserică.
Un eveniment dătător de curaj şi plin de bucurie a fost sfinţirea recentă a bisericii reconstruite, în Ruse, cu hramul „Tuturor Sfinţilor”, biserică distrusă de comunişti în anul 1975. Restaurarea a fost primită de Biserica şi societatea noastră ca un semn al unei memorii treze a Bisericii privitor la nedreptăţile comise în timpul perioadei ateiste asupra Bisericii şi ca o etapă firească către proslăvirea bisericească a mucenicilor care au pătimit în această perioadă.
Biserica, distrusă în mod barbar la ordinele guvernului comunist de atunci, este acum deschisă, ca mărturie a pocăinţei noastre şi a unei vieţi bisericeşti reînviate.
Cu toate acestea însă, trebuie să spunem că astăzi, spre sfârşitul celui de-al treilea deceniu de la sfârşitul persecuţiei asupra Bisericii, continuăm să fim datori amintirii luminoase a jertfelor date de Biserică în acea perioadă. Să îngăduie Domnul ca cercetarea şi studierea atentă a destinelor acestor următori credincioşi ai lui Hristos sa dea rod bun, astfel încât Biserica noastră să poată împlini în scurt timp mult aşteptata proslăvire şi canonizare a acestora.
Cu această nădejde doresc din toată inima succes Preafericirii Voastre în lucrarea proslăvirii mucenicilor lui Hristos din perioada comunistă, spre slava lui Dumnezeu, şi restaurarea adevărului şi a dreptăţii pentru aceşti adevăraţi ostaşi ai lui Hristos care, în nevoinţa credinţei lor, s-au asemănat însuşi Domnului nostru Iisus Hristos şi slăviţilor şi vrednicilor de laudă mucenici ai Lui, din cele mai vechi timpuri ale creştinismului până în ziua de azi.
Dumnezeul păcii, al dragostei şi al părtăşiei în Duhul Sfânt să fie cu noi toţi!
† NEOFIT
Patriarhul Bulgariei