|
#11
|
|||
|
|||
În încercarea de a-i căuta o calificare riguroasă lui Pleșu (filosof ???) nu s-au spus niște lucruri mai aproape de esențial. Cum că Pleșu este un om viu în sensul plenar al cuvântului, o întâlnire fericită între cultură și credință. Ca să fiu mai aproape de adevăr, între o cultură uriașă și o înțelegere adâncă a credinței. L-am auzit vorbind despre rugăciunea inimii la o altitudine a gândului greu de egalat. Pleșu practică un apostolat implicit și eficace printre intelectuali și trebuie înțeles în acest context. Felul lui orecum atipic de a fi ortodox, n-ar trebui să ne îngrijoreze. Este un ortodox în maniera lui Jean Bies, un căutător de comori ascunse în marile tradiții ale omenirii dar face asta fără a cădea în sincretism conjuncturalsau judecăți comparative. Deși nu se bate cu cărămida în piept, Pleșu a frecventat părinți duhovnicești despre care noi mai putem afla doar din cărți dar nu se laudă cu ei mulțumindu-se doar să-i citeze discret. Există destui oameni care au găsit folos incusiv duhovnicesc în cărțile lui.
Noi românii nu ne prea iubim oamenii cu adevărat valoroși decât atunci când îi pierdem și ne trezim brusc în fața anvergurii lor. Sunt multe aspecte la care trebuie să reflectăm înainte de a da certificat de orto sau heterodoxie cuiva. |
#12
|
|||
|
|||
Citat:
|
#13
|
|||
|
|||
Are parintele Constantin Coman o minunata carte numita "Prin fereastra bisericii", ce cuprinde o serie de articole pe diverse teme teologice. Initial nu as fi inteles titlul daca nu ar fi fost insotit de completarea "o lectura teologica a realitatii". Or, aceasta lectura nu poate fi facuta cu adevarat decat de omul care traieste Adevarul Bisericii, de cel care traieste in Biserica si cauta sa priveasca realitatea curat.
Am toata consideratia pentru omul de cultura Andrei Plesu, dar in problemele teologice, imi lasa de multe ori impresia ca desi, la randul sau, priveste "prin fereastra bisericii", o face insa din afara "zidurilor" catre interior. In foarte multe situatii eu insumi ma recunosc in aceeasi postura, si, multi dintre noi o facem, atunci cand ne raportam la Dumnezeu si Ortodoxie pe calea intelepciunii acestei lumi. |
#14
|
||||
|
||||
In decursul pelerinajelor mele nu am gasit in catolicism persoane asemenea duhovnicilor din Ortodoxie. NU i-am simtit parinti. Fie nu exista si sunt de acord cu ceea ce spune Plesu, fie nu i-am intalnit.
|
#15
|
||||
|
||||
Tot de la Pleșu citire
Cei ce cred și cei ce nu cred
Zilele trecute, cardinalul Gianfranco Ravasi a propus reflecției publice bucureștene (la Ateneul Român și la Colegiul Noua Europă) tema dialogului necesar dintre credință și necredință. Inițiativa înaltului prelat se înscrie într-un program („Il Cortile dei Gentili“, „Curtea Neamurilor“), organizat de Sfîntul Scaun pentru stimularea comunicării dintre cei ce cred (cu toate deosebirile implicate de diversitatea religiilor) și cei ce nu cred (dar sînt dispuși să participe laolaltă cu ceilalți la o interogație comună). Mi-am amintit, cu acest prilej, de o vorbă de duh – una dintr-o mie – a lui Henri Wald: „Sînt un om credincios. Cred că Dumnezeu nu există“. Dincolo de poantă, afirmația aceasta deschide o suită de subteme, care ar merita să fie dezvoltate. Ea semnalează, de pildă, faptul că ateismul nu e mai puțin o „credință“ decît credința însăși. La fel de greu de argumentat rațional, la fel de radical și în aceeași măsură pasibil de „fundamentalism“. Pe de altă parte, sîntem îndemnați să observăm că nu există doar categoria credincioșilor și cea a necredincioșilor. Există și categoria celor care cred că cred (dar, în realitate, aderă la o formă de ritualism cutumiar) și categoria celor care nu cred că cred, pentru că își fac o idee falsă despre ce înseamnă „a crede“. E un tip de amplasament spiritual pe care Dostoievski i-l atribuie lui Stavroghin. Cei care cred că cred ilustrează tipul de derapaj pe care părintele Andrei Scrima îl numea „ortopraxie“. Sînt sîrguincioșii „gesticulației“ religioase, cei care se simt „în ordine“ pentru că pontează birocratic la oficierea liturghiei, mănîncă de post și se roagă doar „cu buzele“ (Matei, 15, 8). Cei care spun toată ziua „Doamne, Doamne!“ (Matei, 7, 21) și se socotesc îndreptățiți, pe baza zelului lor exterior, să capete un fotoliu de orchestră în rai. Cei care sînt siguri de mîntuirea lor și privesc condescendent spre semenii lor mai puțin norocoși. Evident, credința care nu devine și un mod de a fi, care nu-și practică premisele, care nu participă la viața comunitară nu depășește nivelul speculației intelectuale și al „gratuității“ estetizante. Dar credința care se epuizează în ritualism bigot și superstiție coregrafică nu e mai puțin lovită de vacuitate. Credinciosul „instalat“ confortabil în credința sa, credinciosul care nu mai are întrebări, drame, griji sufletești, stupori și incertitudini e un simplu funcționar bisericesc, a cărui suficiență, al cărui „sedentarism“ spiritual pot fi exasperante pentru Dumnezeu însuși (cf. Isaia, 1, 11-15). La celălalt pol se situează cei care nu cred că cred, pentru că au despre credință o imagine în același timp schematică și sofisticată. Schematică, atunci cînd o confundă cu obediența formală, cu stricta „execuție“ a canoanelor. Sofisticată, atunci cînd o plasează pe un cer intangibil și solemn, cînd nu concep faptul de a crede decît ca pe o stare de „răpire“ perpetuă, de beatitudine fără breșă. Dacă idolatrizezi credința, dacă îți faci „chip cioplit“ din „sublimitatea“ ei, vei trăi necontenit cu senzația că experiența credinței îți este, din principiu, refuzată, că nu ești și nu vei fi niciodată demn de înălțimile ei. E un mod de a nu percepe componenta de „așteptare“ și de încredere pe care actul credinței o presupune. Or, există cîteva parabole nou-testamentare, construite tocmai pe metafora așteptării unui stăpîn absent („Slujitorul credincios și înțelept“, „Slugile veghetoare“, „Portarul“, „Cele zece fecioare“). Credința, spune undeva Nicolae Steinhardt, n-are nimic de-a face cu „înalta spiritualitate“. Ea poate fi degustare extatică a fulgurantei Prezențe divine, dar poate fi și înțelepciunea de a aștepta răbdător, disponibil, pregătit, momentul manifestării ei. În parabolele amintite „stăpînul“ e întotdeauna plecat. Și își somează supușii să-l aștepte, să vegheze pînă în clipa întoarcerii sale. Iar așteptarea cuviincioasă, orientată, plină de speranță, e una din fețele credinței. Așteptarea ca anticipare a Prezenței, relația vie cu Cel temporar absent, capacitatea de a-ți administra viața prin raportare la un reper inevident – iată tot atîtea chipuri ale credinței, așa cum poate fi ea trăită în limitele condiției umane. Cel ce crede e, fără încetare, într-un riscant dialog cu necredința, tot astfel cum cel ce nu crede e mereu cuplat la orizontul credinței. Ca în versetul 24 din capitolul 9 al Evangheliei după Marcu: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!“.
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
#16
|
||||
|
||||
Domnul Pleșu acesta, căruia i s-a dedicat un topic, nu e acel liberschimbist portocalio-intelectual?
__________________
Îmi cer scuze celor pe care i-am supărat! "Trebuie sa mori înainte de a muri Pentru a nu muri atunci când mori" |
#17
|
||||
|
||||
Citat:
Pleșu face parte din Biserica Ortodoxă. Ca mine și ca tine. Nu are el voie să publice articole cu tematică religioasă?
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
#18
|
||||
|
||||
Hait, stai că mai bag una!
Citat:
__________________
Îmi cer scuze celor pe care i-am supărat! "Trebuie sa mori înainte de a muri Pentru a nu muri atunci când mori" |
#19
|
|||
|
|||
Andrei Plesu este, pentru mine, un bagaret in toate. Si o face peste media asteptarilor, de aici succesul la mase.
Eu unul ii admir priceperea de a se baga peste tot si, ce sa zic, daca e filosof ce altceva poate face? Prefer sa folosesc alte surse de informare si invatatura cand e vorba de Biserica. In materie de viata crestina, Andrei Plesu imi pare ca un comentator al unui meci de fotbal, care, ca majoritatea comentatorilor, nu stiu cum s-ar descurca daca i-ar pasa Gica Hagi de la 35 metri... Iar daca bate nitel si vantul... |
#20
|
|||
|
|||
am citit un articol foarte fain scris de Sorin Dumitrescu "Îngerii domnului Plesu" se refera la cartea "despre ingeri:
http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=6852 "..Fenomen usor de înteles odata ce publicul-tinta al cartii a fost alcatuit în majoritate din intelectualitatea crestina, deopotriva anticlericalista, neîmbisericita sau dezinvolt cugetatoare. Acestia sunt cei care au format publicul uimit sa constate ca despre îngeri, adica despre ceva bisericesc!, iata ca se poate vorbi si în afara Bisericii, a Bisericii înteleasa ca „institutie a popilor“! -crestinilor îmbisericiti nu le-a trebuit prea mult pentru a observa ca realitatea sfintilor îngeri nu este descrisa în carte ecleziologic, ci narata de autor filozofic, metafizic, având mai curând coloratura ezoterica decât cultica sau liturgica -citind Despre îngeri, nu va spori nici în vederea duhovniceasca, nici în simtirea întelegatoare a dumnezeiestilor sai protectori si sfatuitori. Biserica însasi a trecut oarecum razant pe lânga mesajul lucrarii, laudându-i demersul, dar fara a lasa impresia ca ar putea extrage vreo teologumena din cuprinsul ei. Si nu a gresit prea mult, odata ce, în mod manifest, mai mult de 85% din textul cartii este masiv orientat metafizic." -auziti ce zice Plesu intr-un interviu dat poetului Robert Serban: „Mi se pare ca si textele scripturale ne îndeamna sa credem acest lucru; daca se vorbeste de îngeri ai Persiei sau ai grecilor, care nu erau crestini, e greu de crezut ca îngerii sunt specializati doar pe crestinism. As îndrazni sa spun un lucru care la prima vedere pare riscant, dar, daca ne gândim mai bine, o sa vedem ca e destul de cuviincios: Dumnezeu însusi nu e crestin! Noi suntem crestini în raport cu Dumnezeu, altii au alte optiuni, dar Dumnezeu însusi e dincolo de confesiuni; nu e din Buzau sau Honolulu, are alta situare decât aceea a geografiei cu care lucram noi de obicei“[3Robert Serban, A cincea roata, Ed. Humanitas, p. 140.] "-îngerii Domnului Plesu arata, functioneaza si se comporta abstract, conventional si despersonalizat, „dupa chipul si asemanarea“ intervalurilor închipuite metafizic de însusi genitorul lor „terestru“, în vreme ce îngerii Bisericii, ca persoane teologice, chiar daca netrupesti si nevazute, arata, se comporta si functioneaza nu dupa cum le-au închipuit oamenii, ci conform unui statut hotarât în ceruri de însusi Sfântul Arhanghel Mihail si încuviintat unanim de plenul ostilor îngeresti. " Last edited by antiecumenism; 14.02.2013 at 18:13:25. |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Ce considerati despre "Misquoting Jesus"/"Forged" de Bart Ehrman | Ciprian Mustiata | Teologie si Stiinta | 8 | 19.12.2012 16:12:08 |
Exista "limbo" in ortodoxie? | Mihaela Cristina | Botezul | 11 | 10.12.2010 19:56:32 |
Am nevoie de "putin" ajutor ! - Va rog nu treceti "peste" - Nu am liniste de o luna! | valentinalogo | Preotul | 28 | 06.06.2010 07:26:42 |
|