O problema la spovedanie

[elena20]

,,Care fapte bune? Si chiar daca exista "fapte bune".. ce sunt acestea fara de har?"

Anna, ce vrei sa spui cu asta mai exact?Adica trebuie sa fim cat de cat proaspat spovediti ca sa ne ia Dumnezeu in considerare faptele bune?Deci, daca nu avem har, fiind plini de pacate, nu ni se mai iau in considerare faptele bune?

[Raoul]

Elena,ni se iau in considerare,probabil se referea ca starea aceea imediata de dupa spovedanie te face pe moment un alt om: mai bun,mai curat,mai pur...

[anna21]

În prealabil postat de elena20

,,Care fapte bune? Si chiar daca exista "fapte bune".. ce sunt acestea fara de har?"

Anna, ce vrei sa spui cu asta mai exact?Adica trebuie sa fim cat de cat proaspat spovediti ca sa ne ia Dumnezeu in considerare faptele bune?Deci, daca nu avem har, fiind plini de pacate, nu ni se mai iau in considerare faptele bune?

off topic despre fapte bune

Sf. Serafim de Sarov:
In pilda fecioarelor intelepte si a celor nebune, cand cele nebune au ramas fara de untdelemn, cele intelepte le-au spus: “Mergeti la cei ce vand si cumparati”” (Matei 25:9). Dar dupa ce au cumparat, usa camarii mireselor era deja inchisa, iar ele n-au mai putut intra. Unii spun ca lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se talcuieste ca fiind lipsa de fapte bune in vremea vietii lor. O asemenea interpretare nu este foarte corecta. De ce le-ar lipsi lor faptele bune, cand sunt numite fecioare, chiar daca nebune? Fecioria este virtutea suprema, o stare ingereasca, si ar putea tine locul tuturor celorlalte fapte bune. Eu cred ca ceea ce le lipsea lor era harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu. Aceste fecioare au practicat virtutile, dar, in ignoranta lor duhovniceasca, au crezut ca viata crestina consta doar in facerea de bine. Facand fapte bune, ele credeau ca fac lucrarea lui Dumnezeu, dar putin le pasa daca au obtinut harul Duhului Sfant. Aceste moduri de viata, bazate doar pe facerea de bine, fara a incerca cu atentie daca aduc harul Duhului Sfant, sunt mentionate in cartile Sfintilor Parinti: “Exista o alta cale ce pare buna la inceput, dar care sfarseste in adacul iadului.”
(http://serafimdesarov.trei.ro/)

“Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul vietii noastre crestine. Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: “Cel ce nu aduna cu Mine risipeste” (Luca 11:23). Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura spune: “In orice neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este drept este primit la El” (Fapte 10:35).
“Precum vedem intr-o alta pilda sfanta, omul care face lucruri drepte este placut Domnului. Vedem Ingerul Domnului infatisandu-se, la vremea rugaciunii, lui Cornelie, sutasul cel drept si cu frica lui Dumnezeu, si graindu-i: “Trimite la Iope şi cheamă pre Simon, cel ce se numeşte Petru. Acesta iti va spune cuvintele vietii vesnice, prin care te vei mantui tu si cei ai casei tale”. Astfel Domnul intrebuinteaza toate mijloacele Sale dumnezeiesti pentru a-i darui unui astfel de om, in schimbul faptelor sale bune, sansa de a nu-si pierde rasplata din viata ce va sa vina. Dar pana se sfarseste aceasta viata, trebuie sa punem inceput cu o dreapta credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit in lume sa mantuiasca pe cei pacatosi si care, prin dobandirea de catre noi a harului Duhului Sfant, aduce in inimile noastre Imparatia lui Dumnezeu si ne deschide calea spre castigarea binecuvantarilor vietii ce va veni. Dar primirea de catre Dumnezeu a faptelor bune care nu sunt savarsite din dragoste de Hristos se limiteaza la aceasta: Ziditorul daruieste mijloacele pentru a le face sa vieze (cf. Evrei 6:1).Sta in puterea omului a le face sa traiasca sau nu. De aceea Domnul a spus iudeilor: “Daca ati fi orbi n-ati avea pacat. Dar acum ziceti: noi vedem. De aceea pacatul ramane asupra voastra” (Ioan 9:41). Daca un om precum Cornelie este placut in fata Domnului pentru faptele sale bune, desi acestea nu sunt facute de dragul de Hristos, si apoi crede in Fiul Sau, asemenea fapte ii vor fi socotite ca fiind facute din dragoste de Hristos. Dar in situatia contrara, omul nu are nici un drept sa se planga atunci cand binele pe care l-a facut este nefolositor. Acest lucru nu se petrece niciodata atunci cand binele este savarsit din dragoste pentru Hristos, intrucat fapta buna pentru El nu numai ca ne aduce o cununa a dreptatii in lumea ce va veni, dar si in aceasta viata ne umple cu harul Duhului Sfant. Mai mult, s-a zis: “Dumnezeu nu da Duhul cu masura” (Ioan 3:34-35).
(http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...mnului-ori-nu/)

[ViermeSiNuOm]

Frumoase răspunsuri ! Eu am citit undeva că duhovnicul este fericit atunci când tu scoţi la spovedanie cele mai negre, cele mai spurcate şi mai grele păcate şi că se întrisitează atunci când "te citeşte" că nu vrei decât să te lauzi căutând să faci impresie bună !

Şi în altă parte am citit că nu trebuie să ne ruşinăm când spunem păcatul ci atunci când îl facem !

O noapte cu pace pentru voi dragi surioare şi frăţiori !

[sophia]

@Anna - incerc sa te urmaresc
Deci:
1. Tu spui ca nu trebuie sa facem fapte bune, ca nu ne ajuta la nimic.
2. Spui ca faptele bune nu inseamna neaparat iubire de Dumnezeu. Ca nu obtii Duh Sfant prin ele. Si atunci la ce folosesc?
"Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta"
Eu de aici inteleg ca Dumnezeu va aprecia niciodata faptele noastre bune.
Deci ca n-are sens sa le mai faci.

Pentru mine a face fapte bune inseamna dragoste de aproape si prin asta, de Dumnezeu ("ceea ce faceti aproapelui imi faceti mie").

3. Pilda cu fecioarele mie nu-mi place. Pentru mine fecioarele care nu vor sa dea din uleiul lor, care nu vor sa le ajute pe celelalte si sa fie impreuna la venirealui Iisus, mi se pare ne-crestin si egoist.
Indiferent ce metafora ar fi in acel ulei.
- de ce n-au fecioarele acelea ulei destul daca au facut fapte bune cum spui tu, daca au fost fecioare in primul rand?
- de ce au celelalte ulei mai mult, desi sunt rele si nu le ajuta pe celalalte?
Chiar sa fii in ultima clipa in fata usii raiului si tot (daca esti bun si crestin), nu poti lasa pe unul afara, il tragi cu tine. Nu stiu, eu n-as putea sa fac asa ceva. Eu ma duc in rai si restul nu ma priveste.
Si exact asta de invata pilda asta.
Exista pilde superbe, dar doua eu nu le inteleg, nu sunt de acord cu ele.
Asta cu fecioarele si aceea cu intoarcerea fiului ratacitor (sa faci nedreptate intre frati).
E f.adevarat ca noi nu putem intelege multe ale Domnului (oricat de greu le este unora de aici sa inteleaga). Intortocheate sunt caile Domnului - se spune.

Si: cum poate vreodata sa fie binele nefolositor? Pai nu-l faci ca sa ajuti.
Doamne si te trimete de fapt Dumnezeu insusi sa faci binele! Numai el te trimite si te si ajuta sa-l faci.
Eu nu pot sa gandesc asa. Imi pare rau.

[Raoul]

În prealabil postat de ViermeSiNuOm

Şi în altă parte am citit că nu trebuie să ne ruşinăm când spunem păcatul ci atunci când îl facem !

Exact! Sa ne spunem: "Rusine sa-mi fi fost atunci cand am facut,acum e prea tarziu!"

[Mihnea Dragomir]

Sunt uimit să citesc asemenea lucruri câte citesc în acest topic. Pentru asta se cuvine să mergem la spovadă, să spunem faptele bune şi să-i arătăm duhovnicului ce mari progrese spirituale am făcut ? Şi acela nu e normal să ne toarne o găleată cu apă rece şi să ne trimită să citim Catehismul de clasa a V-a pentru Şcolile Ajutătoare ?

[anna21]

În prealabil postat de sophia

@Anna - incerc sa te urmaresc
Deci:
1. Tu spui ca nu trebuie sa facem fapte bune, ca nu ne ajuta la nimic.

Nu am spus asta.

2. Spui ca faptele bune nu inseamna neaparat iubire de Dumnezeu. Ca nu obtii Duh Sfant prin ele. Si atunci la ce folosesc?
"Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta"
Eu de aici inteleg ca Dumnezeu va aprecia niciodata faptele noastre bune.
Deci ca n-are sens sa le mai faci.

Nu am spus asta, dar daca tot insisti.. faptele bune nu inseamna iubire de Dumnezeu, ci implinirea poruncilor:
"Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui. "si
"Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.
Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis." (Evanghelia dupa Ioan cap 14)

[Daniel777]

Teoretic asa este ,cum spuneti voi,sa mergi la preot sa spui numai pacatele ,ceea ce ai facut tu mai rau.
Asa am facut si eu,insa la un moment dat ,am observat ca sunt judecat prea aspru.Si in general m-a deranjat aceasta judecata.
Klaus Kenneth spunea ca preotii au ajuns sa ridice o bariera in fata noastra,in sensul ca ei se considera o instanta morala de la inaltimea careia incep sa ne judece si sa dea verdicte.
Este mentionata si in carti ,greseala preotului fata de cel care vine la spovedanie si se marturiseste sincer,sa-l condamne pentru pacatul facut si sa-l aduca la deznadejde.
Daca voua nu vi s-a intamplat lucrul acesta,va felicit si va spun ca asa este normal.
Dar mie mi s-a intamplat contrariul,sa nu fiu inteles cum trebuie,sa fiu judecat.
Nu imi sta in fire sa atac preotii,petru ca prin ei dobandim mantuirea,insa aici am sesizat o problema.
Si,pentru ca nu eram inteles ,la o spovedanie am inceput sa spun si lucrurile bune,ma gandeam pentru a face un tablou complet asupra mea,ca sa ma cunoasca preotul in totalitatea faptelor mele.

[Iubirea]

În prealabil postat de Daniel777

...M-am confruntat insa cu urmatoarea problema: preotul tinde sa creada ca faci numai rautati,si nu vede si lucrurile bune pe care le faci.

Asta crezi tu...realitatea este cu totul alta.
Spovedania insa este o taina care se refera strict la marturisirea si iertarea pacatelor...nu are legatura cu marturisirea faptelor bune. Duhovnicul daca iti este duhovnic te va cunoaste nu doar din cele spuse la spovedanie, ci si din activitatea ta din biserica, de ex.
Mie mi se pare normal ca relatia ta cu duhovnicul sa nu se rezume strict doar la spovedanie...eu de ex. mergeam sa-i cer sfaturi, sa-l intreb cand ceva nu-mi era clar, sa-i cer binecuvantari cand voiam sa calatoresc, ii povesteam ce am facut, pe unde am mai fost de cand nu ne-am mai vazut...

Cu ani in urma l-am avut duhovnic pe pr. Ct. Coman din Bucuresti (prof. de NT la Fac. de Teologie)...el si datorita meseriei era ff deschis cu tinerii, studentii si vorbeam mult cu el dupa slujbe. Ideea este ca la inceput si eu aveam aceeasi impresie ca ma trata foarte distant si am repezea...iar eu ziceam ca el face asa ca tine cont doar de ce-i zic eu la spovedanie...dar am zis ca asta este voia lui Dumnezeu, el imi este duhovnic si eu trebuie sa rabd...cautam sa gandesc cat mai pozitiv...iar in timp mi s-a adeverit ca am avut dreptate in gandirea mea...parintele ma inceraca mult, tocmai ca imi stia caracterul non-conformist, rebel.
Am avut multe incercari in care ma rusina in fata celorlalti tineri care stateau si ei sa vorbeasca cu el...ma ofticam, dar plecam capul...in fine....dupa mult timp am inteles tactica lui cu mine...in realitate el nu se rezuma doar la ce-i spuneam eu la spovedit....el voia sa imi formeze caracterul, sa ma indrepte pe un drum corect, iar iubirea lui fata de mine era foarte mare...am simtit-o mult mai tarziu, cand eram deja veche in obstea lui duhovniceasca....desi la inceput "dadea cu mine de toti peretii" :))))))

Asa ca rabdare si intelepciune dragule....drumul mantuirii nu este presarat cu laude, stie Dumnezeu sincer de ce ti se intampla asta...important este ca tu sa ai o gandire pozitiva raportata permanent la Hristos.