Despre iertare

[fallen]

Dacă experimentezi mai degrabă sentimentul.ca celălalt ar trebui sați ceara ție iertare decât tu lui, ca asta te-ar face sa te simți mai bine, e vanitate sau ce e ????
De exemplu când ai făcut o mâncare și te cearta soțul ca nu ai făcuto Bună sau nu ai făcuto cum trebuie sau cum ar fi vrut el, și tu te enervezi pt ca folosește cuvinte urate sau o tonalitate ( pe care tu o consideri) jignitoare, de reproș, pur și simplu pt ca tu consideri ca ai făcut bine asa cum ai facut, ( sau ca ai facut tot ce s-a pututcu ce ai avut la dispozitie iar dacă nu a ieșit ce trebuie nu e vina ta), iar el face o nedreptate ca te cearta și ca te acuza ca "ti-ai bătut joc" , sau ca ai nesocotit ce tia cerut el ( nj a ieșit oala plina, sau a ieșit ciorba în loc de supa sau viceversa, sau e prea putina sau prea multa sau...etc).
Adica nu vorbesc de cazurile când chiar ai greșit flagrant și din vina sau neatenția sau reaua ta voința ( dacă se poate așa ceva) ai făcut o mâncare necomestibila...am primit și acuzații cum.ca as fi făcut intenționat ( pus un ingredient neagreat) ca sa nu poată manca el sau atcineva afară de mine acea mâncare. ..
Deci în concluzie : în atare situație eu sunt cea care ar trebui sa își ceara iertare ? ( ca a ieșit prea putina supa, și el vroia mai multa? În condițiile în care gustul am considerat ca e cel potrivit, dacă o mai lungeam cu apa o stricam; iar dacă fierbem mai multa carne nu mai încăpea în oala și tot putina zeama aveam; cred xa o idee buna ar fi fost sa nu scot carnea de pe oase și ar fi rămas cu impresia ca e oala plina deși supa propriuzisa era tot atata; desigur dacă eram creștini amândoi nu am fi gătit cu carne în perioada ăsta și toate astea nu s-ar fi întâmplat cel puțin acum înainte ci poate dupa Crăciun deși cred xa după un post așa de lung ți se pare bun orice...sau din contra nu mai poți suporta sa maninci carne deloc. ..
Acum nu mai îmi amintesc exact dacă a spus vreo vorba nepotrivita sau m-a deranjat doar critica în sine, adică daca el are o atitudine nepotrivita sau pur și simplu e problema mea ca nu suport criticile ??? Adică sunt convinsa ca fac totul bine, ceea ce nu e ok dpdv moral, mai ales ca am.păcătuit din start gătind carne acum în post ( nu ca as fi avut posibilitatea cumva sa refuz, nici chiar preotii nu recomanda sa refuzi sa îi gătești soțului sau altceva pe motiv ca e post...parcă le e și lor frica de repercusiuni. ..). Ideea e ca am.dezvoltat un soi de anxietate care mă face extrem de irascibila fata de el chiar și când nu am motive. Când văd ca intra în bucătărie și nu am terminat treaba intru intrun fel de panica și dacă mă întreabă ceva tind sa ii rapund pe un ton răstit. Pt ca fiecare întrebare care mi adresează îmi pare ca îmi cere o explicație. De ex intro.seara făceam. Clătite și a venit și mă întreba de de am pus așa puțin în tigaie de ce prima clătite nu a fost buna la gust și eu eram stresata ca nu îmi ies cum trebuie pt ca mă știam c musca pe caciula de data ăsta ca nu pusesem ou și dacă ar fi aflat sar fi revoltat xa fac experimente și îmi bat joc de ei...
Ok așadar credeți ca e cazul sa îi cer eu lui iertare pentru greșelile care le fac în bucătărie și în gospodarie în general și în creșterea copilului mai ales ( în fine ăsta ar fi inutil pt ca tot ce greșesc vizavi de copil e extrem de grav poate nici nu realizez acum cât e de grav și pt ăsta chiar trebuie de la dumnezeu sa îmi cer iertare în primul rand...alta poveste anyway)? Mi sar părea oarecum ipocrizie și nesinceritate ( atâta timp cât nu mă consider atar de vinovata - mai puțin pt copil cum am zis). Afară de ăsta dacă chiar ar fi vina mea, as fi asemeni unui angajat care ar face numai tâmpenii din nebăgare de seama și indolenta sau ignoranta, apoi si ar cere de fiecare data iertare...ce sa fac io cu iertarea lui atata vreme cât puțin îi pasa sa facă lucrurile cum trebuie....așa sunt și eu din punctul lui de vedere ( al sotului), așa mă vede el pe mine, o putoare idolenta și ingrata pe deasupra. ..mie scârbă mie de mine când mă văd prin ochii lui...desi e tot din vina mea ca așa mam făcut văzută. ... pe de alta parte în marea mea vanitate ( prostul pana nui fudul nuie prost destul ) mas simți mai confortabil dacă și ar cere el iertare pt " nedreptatile" care mile face...deși teoretic nu ar avea de ce: el mă cearta pt ca greșesc și pt ca mă port urat și tot mie nu îmi place...
Așadar cum spuneam și alta data sunt tare duplicitara: pe de o parte părere de sine ( iubire de sine) și vanitate cât cuprinde - sa numi spui nici date mai incolo- pe de alta mie sila de mine și mă urăsc pt ca am ajuns sa îl fac pe el sa mă urască și săi fie sila de mine......Deci ???