Citate preferate, cugetari, vorbe de duh

[Mihailc]

[Ekaterina]

Oamenii nu pot gasi viata fara sfarsit, deci odihna de framantarile si indoielile lor cu rost si fara rost, decat in Tatal - ca Izvorul nesfarsit a toata viata, sau Izvorul iubirii. Numai Tatal uneste in Sine izvorul vietii nesfarsite cu izvorul iubirii nesfarsite. Iar in El nu putem ajunge si nu ne putem simti fericiti decat in calitate de fii. Iar calitatea aceasta n-o putem dobandi decat in unire cu Fiul Lui Unul-Nascut, facut om. (Parintele Dumitru Staniloae)

[ioana gabor]

va rog ascultati acest acatist,acatistul Domnului nostru Ius Hristos-linistitorul sufletului1e minunat1nu ma mai satur sa-l ascult!
http://youtu.be/G5DSqNzIGtI

[antiecumenism]

[Yasmina]

"Cele 7 pacate capitale:

1.Prostia
2.Recursul la scuze:nu stiu,n-am stiut...
3.Fanatismul
4.Invidia
5.Trufia naroada
6.Turnatoria
7.Rautatea gratuita
Mai adaug inca una:Dragostea cu sila!"

Nicolae Steinhardt

[florin.oltean75]

Undeva intre camasa si tara

Daca cineva ne cere camasa de pe noi, i-o dam cat ai clipi,
Dar daca cineva ne cere o tara, refuzam sa o dam.

Intre camasa si tara,
Unde ne oprim cu datul?

,,Ii simti rasuflarea.Vibra spre el cu o dragoste nevazuta,usoara,pregatita si plina de incredere-o viata stranie,intr-o noapte la fel de stranie.Pe neasteptate ii simti sangele.Urca si urca dar era mai mult decat atat;viata,de o mie de ori blestemata si binecuvantata, de atatea ori pierduta si tot de atatea ori redobandita-cu o ora inainte asemenea unui tinut arid,limitat,stancos,fara nimic mangaietor-si acum tasnind,tasnind parca din nenumarate fantani,rasunand si apropiindu-se clipa tainica in care cineva,care nu mai credea deloc in puterea ei-era iarasi omul de mai inainte,iesind din mijlocul valurilor pe tarmul oceanului,alb si stralucitor,intrebare si raspuns in acelasi timp,toate acestea urcau si furtuna se aduna in ochii ei.

-Priveste,spuse Ravic.Omul asta nu stie nimic,nu stie ce aripi ne-au atins pe noi.Se uita la noi si nu vedea ca ne-am schimbat. Lucrul acesta este foarte bizar in lume: poti sa devii un arhanghel,un nebun sau un criminal,nimeni nu observa nimic.Dar cand iti lipseste un nasture fiecare observa lucrul acesta. -Nu e bizar,este bine asa,spuse ea.Putem fi singuri cu noi insine.Ravic o privi.Noi-gandi el,ce cuvant!Cel mai misterios din lume.Ea ii zimbi."(,,Arcul de Triumf" de Eric Maria Remarque)

[cristir]

"Nu există nimic mai îngrozitor decât o veșnicie fără Hristos. Aș prefera să fiu într-un iad în care este Hristos decât într-un rai care nu-l are pe Hristos."
Sfantul Iustin Popovici

[florin.oltean75]

În prealabil postat de cristir

"Nu există nimic mai îngrozitor decât o veșnicie fără Hristos. Aș prefera să fiu într-un iad în care este Hristos decât într-un rai care nu-l are pe Hristos."
Sfantul Iustin Popovici

Nu exista nimic mai ingrozitor decat a nu-L vedea pe Hristos.
Iadul nu este altceva decat lipsa acestei vederi.

Un rai fara vederea Lui Hristos este de fapt iad,
Si un iad in care-L vedem este, de fapt, rai binecuvantat.

[Yasmina]

Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa despre o “întâmplare” de la Aiud

„Mă întorc acum la întâmplarea mea de Paşti. Mă pregăteam pentru sărbătoare. Îmi purificam sufletul pe cât puteam, eram surd la insulte, insensibil la lovituri, blindat împotriva foamei, încălzit de o rugăciune interioară şi în noaptea în care ştiam că este noaptea de Paşti, la ora 12 noaptea, am auzit clopotele din Aiud bătând. Vuietul lor pătrundea spiritual. Adică nu era un vuiet ca şi când ai fi lângă el, ci pătrundea prin ziduri. Era ca un mesaj pe care lumea de afară îl trimitea, lumea aceea care sărbătorea Învierea Domnului.

Şi am cântat „Hristos a înviat!”. La început în gând, pe urma am simţit nevoia să-l cânt nu cu voce tare, dar să mă aud eu însumi. Era o linişte mormântală şi orice mişcare din celule era reflectată în afară pe culoar şi sigur gardianul m-au auzit cântând şi a venit la mine şi m-a insultat. Şi am hotărât să încetez să mai cânt ca să nu tulbur noaptea aceea Sfântă a Învierii. Mi-am adus aminte de tot ceea ce se întâmpla în copilăria mea, cele mai dragi amintiri. (…) Pe secţie la noi – era secţie specială de sancţiuni, de pedepse -, erau şase gardieni (era o secţie mai mare). Ei veneau înşiruiţi unul după altul. Gardianul care era de serviciu intra în rândul celorlalţi şi cel care rămânea pe secţie deschidea uşa. Noi trebuia să stăm cu faţa la perete. El intra şi nu ştiu la ce se uita să vadă dacă este în ordine. Şi n-aveam voie să ne întoarcem cu faţa din nou la uşă decât în momentul în care auzeam uşa încuindu-se.

În dimineaţa aceea de Paşti, nu m-am întors, n-am stat cu faţa la perete. Era un gardian… Dacă dumneavoastră aţi văzut un drac frumos, omul acesta era într-adevăr un drac frumos. Sigur că era un tânăr de ţară, un băiat subţirel, înalt, cu ochi albaştri, absolut angelici, cu o figură foarte frumoasă, totdeauna îmbrăcat elegant, cu costumul pe el. Ceilalţi veneau mai murdari. Era totdeauna foarte curat, foarte elegant. Însă avea o cruzime de neexplicat. Este greu de înţeles cum poate cineva care arăta atâta gingăşie, o frumuseţe masculină, să nu fie un om gingaş. Cum poate cineva care are o frumuseţe aşa de angelică să fie aşa de crud? Daca omul acesta nu bătea 5-6 deţinuţi în serviciul lui, probabil nu se simţea bine. Şi în general, în închisoare, sub teroare, sub spaime, este mai uşor să suporţi propria tortură. Când auzeai strigătele… Majoritatea celor bătuţi erau deţinuţi de drept comun, pentru că erau puţini deţinuţi politici. Oamenii aceştia strigau când îi băteau. Noi tăceam, niciodată nu strigam. Dar ei strigau şi imaginaţia ta începea să lucreze. Şi-ţi închipuiai lucruri oribile. Era o strângere sufletească aşa de mare, încât ai fi preferat să vină să te bată pe tine, numai să nu mai auzi strigatele celuilalt. Şi acesta era unul din oamenii care găsea o plăcere din a-i tortura pe ceilalţi. În dimineaţa aceea când a deschis el uşa, eu mă rugasem toată noaptea la Dumnezeu. Poate am spus de sute, de mii de ori „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le”. De mii de ori poate. Ca să intre în mintea şi în inima mea adânc adevărul Învierii. Am stat cu faţa spre uşă când a intrat el, i-am spus „Hristos a înviat!”. Gardianul s-a uitat la mine, a întors capul şi s-a uitat la cei care erau în spatele lui. S-a întors din nou la mine şi-a spus „Adevărat a înviat!”.

A fost pentru mine ca o lovitură în creştetul capului. Şi am înţeles atunci că nu el mi-a spus „Adevărat a înviat!”, ci că a fost îngerul Domnului. Acela, care stând la mormânt, a spus femeilor mironosiţe: „Pentru ce căutaţi pe cel viu între cei morţi? Iată a înviat. Veniţi să vedeţi locul unde-l puseseră”. Prin gura lui îngerul mi-a confirmat Învierea, pentru că aveam nevoie de această confirmare (…); Dumnezeu a vrut să-mi confirme prin gura vrăjmaşului meu adevărul acestei Învieri. Celula mea s-a umplut de lumină. Şi bucuria mea a fost aşa de mare, încât cele 5-6 ore până la prânz, când venea mâncarea, au fost în lumină şi bucurie spirituală”.

Sursa: Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa – „Suferinţa ca binecuvântare”, Editura Cathisma, Bucureşti, 2007, pp. 31-35