Ce carti am mai citit....

În prealabil postat de Annyta

Vă rog să îmi recomandaţi o carte/ lucrare despre Sfânta Liturghie, respectiv despre semnificaţiile acestei slujbe.

Mulţumesc!

Îţi recomand http://www.librarie.net/carti/77446/...nagnostopoulos. Cartea este presărată cu momente unice din timpul Sf Liturghii. Merită să o citeşti.

Nota autorului: "Scopul principal al acestei carti a fost ca poporul lui Dumnezeu sa realizeze necesitatea unei participari cat mai vii, cat mai inflacarate si mai autentice, la Taina Impartasirii cu Iisus Hristos, pentru schimbarea si indumnezeirea fapturii umane. Pentru ca sa accentuez maretia neegalata a Sfintei Liturghii, m-am straduit sa aduc fapte adevarate, in legatura directa sau indirecta cu taina Sfintei Euharistii, atat spre folosul simplilor participanti, cat si celor ce se impartaseau din Potirul Vietii. Experientele acestea le-am preluat din vietile sfintilor, din ceea ce am auzit si am vazut personal in cei 43 de ani de slujire preoteasca la parinti imbunatatiti si nevoitori, smeriti si cu har, la monahii din Sfantul Munte sau la crestinii simpli, dar cinstitori de Dumnezeu".

[marina31]

Andrei Kuraev, "Despre Hristos"
va postez cateva fragmente

"Şi atunci cînd tratăm subiectul mai îndeaproape, nu pot să nu remarc un lucru straniu, un lucru pe care îl constat la numeroase suflete ortodoxe, în numeroase familii dreptmăritoare. Iar constatarea este următoarea: adeseori, poposind la cineva, observ cu multă tristeţe - chiar şi în casele unor tineri slujitori bisericeşti - că în locul dedicat al casei, în "ungheraşul sfînt", nu se află vreo icoană de-a Mîntuitorului. În multe case ea lipseşte cu desăvîrşire. E drept, există icoane ale Maicii Domnului, din cele mai variate, sunt şi o mulţime de icoane mai mici şi mai mari ale Sfinţilor. Dar oamenii nici nu sesizează vreo lipsă prin faptul că nu au icoana lui Hristos. Ca să vă daţi seama, în Epistola către Evrei, Ap. Pavel vorbeşte despre sfinţi ca fiind "nor de mărturii" (Evrei 12:1). Se crează impresia, însă, că în mintea unor oameni acest "nor" devine atît de dens că nu mai lasă să se întrezărească "Soarele" după el - tocmai Acela despre Care aceia mărturisesc."

"Pentru început, aş vrea să ne lămurim într-o chestiune cam încurcată azi, dar care, de fapt, este foarte simplă. Ce înseamnă a fi creştin? Nu v-aţi întrebat? E un subiect plin de confuzie. În realitate, însă, e simplu de tot: creştin se numeşte omul care Îl priveşte pe Hristos prin ochi de Apostol. Vă daţi seama, îl putem califica pe creştin ca bun, ca rău, ca deştept, ca obtuz - dar ele nu ţin decât de particular. Pe Hristos Îl putem privi cu ochi diferiţi. E limpede că un fel de privire este a lui Iuda şi un alt fel este a Sfîntului Apostol Petru. Privirea lui Ponţiu Pilat e şi ea diferită. Irod are şi el o viziune asupra lui Hristos. Înţelegem, dar, că a fi creştin nu înseamnă să te uiţi la Hristos ca şi Pilat, ci aşa cum se uitau la El Apostolii.
O altă nedumerire apare imediat, şi anume, unde se pot găsi aceşti "ochi"? Cum putem face rost de acea privire de ucenic, de acel om care Îl vedea pe Hristos, care Îl auzea, care vieţuia împreună cu El, care Îl iubea - mai ales ca acesta din urmă, pentru că inimii care iubeşte i se descoperă lucrurile cele mai importante."

[tot-Laurentiu]

În prealabil postat de misteria

Cred ca aici este locul in care fiecare poate declara CE citeşte....Nu inţeleg ce deranjază asta....Şi daca ai citit acum 20 de ani...ai facut+o banuiesc in lb franceză, nu+i asa_ Pt in Romania nu se traduce decăt de caţiva ani....Deci nimeni NU are dreptul să judece ceea ce citeşte celălat, pt fiecare este suficient de echilibrat ca să ştie alege...Ce ai postat tu, sorry aduce a vînătoare de vrăjitoare..şi îmi vine sa rîd!

Desigur, fiecare poate declara ce citeste, nimeni nu le interzice, dar asta nu inseamna ca ceilalti nu au dreptul la replici de critica sau de apreciere.

Suntem pe un forum ortodox, nu pe un forum de literatura si trebuie tinut cont de acest aspect, care trebuie sa primeze. Orice crestin ortodox este dator sa aiba o atitudine corespunzatoare inclusiv fata de unele opere literare "impecabile" chiar si la nivel academic.

Tocmai in asta consta frumusetea unui forum, ca fiecare sa isi poata expune criticile sau aprecierile prin replici!

[tot-Laurentiu]

[tot-Laurentiu]

[tot-Laurentiu]

În prealabil postat de Ekaterina

Sunt de aceeasi parere, ca excomunicarea lui Tolstoi din Biserica nu stirbeste cu nimic valoarea literara a capodoperelor sale, insa prezentarea conceptiilor sale neortodoxe pot influenta sufletul cititorului, mai ales atunci cand acesta nu isi cunoaste bine religia si ce invata aceasta.

De curand am citit nuvela Sonata Kreutzer, scriere de o mare profunzime si frumusete, care trateaza intr-un mod caracteristic lui Tolstoi viata de familie si casnicia. M-a impresionat profund prin descrierea starilor si trairilor.

Absorbita complet de frumusetea lecturii, am sesizat totusi si anumite idei, prezentate uneori subtil iar alteori evident straine de conceptia ortodoxa, asupra familiei si casniciei.

Tratand o tema atat de frumoasa, familia, intr-un stil ireprosabil, cu talentul caracteristic, Tolstoi isi exprima cateva idei personale mai putin ortodoxe si totodat amestecate cu idei de o mare inaltime si conforme cu invatatura Bisericii.

Foarte bune observatiile tale Ekaterina.

Dar ca sa fie clar si pentru unii care nu stiu unde poate duce admiratia pentru scrierile lui Tolstoi citez din ASPECTE ALE SECTARISMULUI RUS ÎN SECOLUL AL XIX-lea:

O mişcare importantă a fost secta tolstoiştilor, întemeiată de contele L.N. Tolstoi (1828-1910). Ea se deosebea de sectarismul tipic prin caracterul etic al învăţăturii, nu cel religios. Secta a fost predominant social-politică, dar învăţătura se caracteriza printr-o ostilitate severă faţă de Biserică. Învăţătura radical-religioasă, răspândită de L.Tolstoi la sfârşitul anilor ’70 ai sec.XIX, s-a dezvoltat pe baza criticii culturii şi a esenţelor ei social-morale [37].

La 4 martie 1855, Tolstoi scria în notiţele sale: „Discuţia de ieri despre divinitate şi credinţă m-a îndreptat spre o idee măreaţă, pentru realizarea căreia mă simt în stare să-mi dedic toată viaţa. Ideea aceasta înseamnă înfiinţarea unei noi religii, corespunzătoare dezvoltării omenirii, religiei lui Hristos, dar eliberată de credinţă şi mistică, religiei practice, care nu promite fericirea viitoare, dar dăruie fericirea pe pământ. Realizarea acestei idei eu cred că este posibilă doar prin munca câtorva generaţii. O generaţie va transmite ideea următoarei generaţii şi cândva fanatismul sau raţiunea vor aduce la realizarea ei. A acţiona conştient pentru unirea oamenilor cu religia este baza ideii, care, sper că mă va pasiona” [38]. Ideea l-a impresionat pe L.Tolstoi în ultimii 50 de ani de viaţă, el scriind în „Învăţătura creştină”: „Mă mobilizează în ceea ce fac nu interesul mercantil, nu dorinţa de slavă, nu scopuri lumeşti, doar teama de a nu realiza ceea ce aşteaptă Cel Care m-a trimis pe mine în această lume şi la Care în fiece clipă aşteaptă întoarcerea mea… Deci, eu m-am convins că în credinţele existente nu voi găsi rezolvarea problemei mele şi alinarea suferinţelor. Disperarea mea era atât de mare, încât eram aproape de sinucidere. Atunci a venit însă şi salvarea mea. Am păstrat vag în memorie încă din copilărie că în Evanghelie pot găsi răspunsul la întrebarea mea. În învăţătura Evangheliei, în pofida tuturor schimonosirilor ei de Biserica Creştină, eu intuiam adevărul. Şi ca o ultimă încercare, eu am dat la o parte toate explicaţiile învăţăturii evanghelice, am început să citesc Evanghelia şi a-i pătrunde sensul. Şi cu cât mai mult pătrundeam în gândul acestei cărţi, cu atât mai mult mi se deschidea ceva nou, deloc asemănător cu ceea ce învaţă Bisericile Creştine, dar care răspundea la întrebarea vieţii mele” [39].

În viziunea lui Tolstoi, Hristos este un mare învăţător, la fel ca Socrate, Budda ş.a. Tolstoi era un raţionalist radical, care tindea să elibereze creştinismul de tot ce „este excepţional, imposibil, necesar şi chiar contradictoriu”, după cum scria în articolul „Cum să citim Evanghelia şi care este sensul ei?” (1896). Conform „Învăţăturii creştine” religia este necesară omului pentru a înţelege că fericirea vieţii, spre care el tinde ca fiinţă raţională, constă în urmarea raţiunii şi dragostei. Păcatele personale şi cele sociale moştenite, tradiţiile şi obiceiurile împiedică această fericire a vieţii în dragoste. Şase păcate stau în calea dragostei pentru aproape: pasiunile, lenea, dorinţa de putere, lăcomia, desfrâul şi beţia. Ispitirea păcatului se face prin „minciuna credinţei” în creştinism, care constă din: „1) răstălmăcirea adevărului evanghelic; 2) credinţa în minuni;
3) stabilirea intermediarului între om şi Dumnezeu; 4) acţiunea asupra sentimentelor exterioare ale omului şi 5) insuflarea credinţei false copiilor… Minciuna credinţei – este baza tuturor păcatelor şi nenorocirilor oamenilor”. Numai după eliberarea de minciuna credinţei este posibilă eliberarea de ispita păcatului [40]. Zeci de ani Tolstoi a luptat contra Bisericii până când, în 1901, Sfântul Sinod l-a excomunicat.

Radicalismul ideilor lui Tolstoi a influenţat unele secte, cum ar fi cea a molocanilor, duhoborilor şi ştundo-baptiştilor. Mişcarea tolstoiştilor şi-a găsit adepţii mai mult printre studenţi, care erau atraşi mai mult de critica socială a lui Tolstoi. Îmsă această critică nu a fost răspândită [41].
.................................................. .................................................. ..................
În cele din urmă, putem constata că în sec. XIX, în Imperiul Rus pe lângă sectele existente mai apar şi unele noi. Din punctul de vedere al originii, acestea fie că aveau rădăcini în Rusia, fie că erau preluate din Occident, de cele mai multe ori fiind nişte influenţe ale protestantismului. Numărul mare al sectelor, precum şi convertirea noilor membri ai societăţii ruse se datora, în primul rând, raporturilor stabilite între autoritatea de stat şi Biserica Ortodoxă rusă, care, pe de o parte, nu a întreprins măsurile administrative necesare pentru combaterea sectarismului, iar pe de altă parte, nu permitea instituţiei ecleziastice să acţioneze în combaterea sectarismului. Aceasta a şi generat atitudinea pasivă a clerului în problema luptei cu ideile sectare şi a permis, în cele din urmă, o evoluţie pozitivă a sectelor.

[tot-Laurentiu]

Un alt aspect mai putin discutat este faptul ca atunci cand citesti o carte, duhul in care a fost scrisa de autor in multe cazuri il poate influenta pe cititor chiar daca cititorul nu sesizeaza aceasta influenta, ea fiind mult mai subtila cu atat mai mult pentru un om neinduhovnicit.

Aceasta am citit-o la mai multi parinti harismatici dar nu mai tin minte exact la cine:
Parintelui Arsenie Muscalu punandu-i-se o intrebare asemanatoare a dat un raspuns foarte lamurit:

Intrebare: Spuneti-mi: toate valorile cultivate in emisiunile de radio, tv, presa, si in marea majoritate a cartilor laice, nu sunt niste sfaturi ale necredinciosilor? Toate acele lucruri izvorasc din credinta sau din trairea unei vieti duhovnicesti?

Parintele Arsenie M.: Sa stiti ca noi, citind o carte intram in comuniune cu autorul, cu toate simtirile si gandurile lui. Daca a avut ganduri si simtiri sfinte, hranite in el de harul dumnezeiesc, ni se transmit si noua. Daca a avut o viata ticaloasa, pacatoasa, simtiri pacatoase va pata si sufletul nostru. De aceea am spus ca trebuie foarte mare discernamant.

Ceva asemanator am citit la Parintele Lavrentie Sovre despre purtarea hainelor second hand:

O creştină avea ispite trupeşti şi nu ştia de unde îi vin. Ea era fecioară. Şi părintele o tot întreba ba de una de alta şi până la urmă a întrebat-o:
„Nu cumva porţi haine cumpărate la mâna a doua?"
„Da, a zis ea".
Şi părintele a zis:
„Aşa cum hainele pe care le poartă sfinţii, poartă sfinţenie şi sunt vindecătoare, tot aşa şi hainele pe care le poartă păcătoşii, poartă păcatele în ele şi sunt dăunătoare".
Şi ne zicea să nu cumpărăm haine sau încălţăminte purtate de alţii, că ne încărcăm cu păcate străine.

Cred că Părinții nu sunt unanimi în privința asta (mă refer la purtarea hainelor altora). Personal nu împărtășesc părerile de mai sus. Hristos S-a atins de toți păcătoșii, iar noi, prin mila Lui, ne atingem de El, și El ne locuiește. Când sfinții se atingeau de bolnavi și de păcătoși nu o făceau din cauză că se știau sfinți, ci pentru că aveau încredere în dragostea și puterea lui Dumnezeu.

Dacă am da curs unor astfel de îndemnuri am ajunge să fugim de oameni, să nu mai dăm mâna cu nimeni, să nu stăm la masă decât cu oamenii fără păcat, să ne izolăm, la limită, de lume, obsedați de aflarea unui mediu aseptic din punct de vedere spiritual.

Nu păcatele celorlalți ne îmbolnăvesc, ci numai ale noastre.

Chiar dacă este adevărat că lăsăm o amprentă (energetică? spirituală?) pe tot ce atingem, ea nu este indelebilă. Maleficul care poate însoți hainele (ca și mâncarea) de proveniență îndoielnică poate fi îndepărtat printr-o rugăciune făcută înainte de a le folosi, sau prin ducerea lor la biserică. Exista un obicei în bătrâni, ca orice haină nou îmbrăcată să se poarte cu ocazia mersului la biserică. Pentru orice lucru nou, pentru orice început, se căuta binecuvântare.

În ceea ce privește autorii cărților pe care le citim, cred că duhul lor se transpune, într-adevăr, în opera lor. Se simte duhul Părintelui Stăniloae, spre exemplu, când îi citești cărțile. Sau poate e vorba, în termeni laici, de amprenta personalității, de stil. Și știm că nu poate pom rău să facă roade bune.

Trebuie să ne cultivăm discernământul, primind, cel puțin pentru început, laptele duhovnicesc de la părinți incontestabil înduhovniciți. După ce vom simți gustul acestuia, vom putea deosebi ceea ce este fals de ceea ce e veritabil.

[Marcel_Ionut]

Ultima discutie a atins o framantare de a mea. Sa va spun ce am patit, acum cateva luni am citit un articol al parintelui Serafim Rose si m-a impresionat foarte mult, o sa va las articolul mai jos, in fine eu acum mi-a facut asa o lista cu niste carti si autori clasici ( in afara de carti ortodoxe care le citesc ), si care sper eu sa ma ajute cumva. Uitati lista:

Autori: Ivan Turghenev, Ernest Hemingway, John Steinbeck, Charles Dickens, Sir Arthur Conan Doyle, Jules Verne, Alexandre Dumas, Lev Tolstoi, Anton Cehov, Victor Hugo, Gustave Flaubert, Stendhal, Feodor Dostoievski, Franz Kafka, Mihail Bulgakov, Jane Austen, Honore de Balzac, Johann Wolfgang von Goethe, Nikolai Gogol, Thomas Mann, Daniel Defoe, Aleksandr Pușkin, William Shakespeare, surorile Brontë, Emile Zola

Carti: Mark Twain – Print si cersetor, Charles Dickens - David Copperfield, Cel mai iubit dintre pamanteni - Marin Preda, De veghe în lanul de secară, Oliver Twist – Charles Dickens, Moș Goriot - Honore de Balzac, Frans eemil silja, Doctor Jivago – Boris Pasternak , O mie noua sute optzeci si patru - George Orwell, Mizerabilii, Amintiri din viata - 20 de ani in Siberia, Zorba grecul - Nikos Kazantzakis, George Orwell – Ferma animalelor, Fructele maniei - John Steinbeck, Evgheni Zamiatin – Noi, Muntele vrăjit, Procesul – Franz Kafka , Marile sperante - Charles Dickens, Anna Karenina - Lev Tolstoi, Vraciul - Tadeusz Mostowicz, Notre-Dame de Paris - Victor Hugo, Papillon - Henri Charričre, Coliba unchiului Tom, Enigma Otiliei, Mara, Mandrie si prejudecata , Spre Far – Virginia Wolf, Jane Eyre, Moliere – Avarul, Departe de lumea dezlantuita, Ben Hur, La răsărit de Eden, Mantaua – Nikolai Gogol


O sa ziceti ca am inebunit, nu, inca nu dar pur si simplu ma simt ignorat, am facut un alt topic in care mai vorbeam despre asta, nu stiu daca au raspuns mai mult de 2 persoane, cand e vorba de ecumenism sau alte teme de astea toata lumea sare cu comentarii disparata, dar cand un tanar cere ajutor pentru a-si gasi niste carti decente de citit toata lumea doarme, deci o sa ma supar daca mi se ignora mesajul si va rog nu incepeti sa postati, pana nu cititi articolul asta

http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...etelor-tinere/

[tot-Laurentiu]

În prealabil postat de N.Priceputu

Cred că Părinții nu sunt unanimi în privința asta (mă refer la purtarea hainelor altora). Personal nu împărtășesc părerile de mai sus. Hristos S-a atins de toți păcătoșii, iar noi, prin mila Lui, ne atingem de El, și El ne locuiește. Când sfinții se atingeau de bolnavi și de păcătoși nu o făceau din cauză că se știau sfinți, ci pentru că aveau încredere în dragostea și puterea lui Dumnezeu.

Dacă am da curs unor astfel de îndemnuri am ajunge să fugim de oameni, să nu mai dăm mâna cu nimeni, să nu stăm la masă decât cu oamenii fără păcat, să ne izolăm, la limită, de lume, obsedați de aflarea unui mediu aseptic din punct de vedere spiritual.

Nu păcatele celorlalți ne îmbolnăvesc, ci numai ale noastre.

Chiar dacă este adevărat că lăsăm o amprentă (energetică? spirituală?) pe tot ce atingem, ea nu este indelebilă. Maleficul care poate însoți hainele (ca și mâncarea) de proveniență îndoielnică poate fi îndepărtat printr-o rugăciune făcută înainte de a le folosi, sau prin ducerea lor la biserică. Exista un obicei în bătrâni, ca orice haină nou îmbrăcată să se poarte cu ocazia mersului la biserică. Pentru orice lucru nou, pentru orice început, se căuta binecuvântare.

În ceea ce privește autorii cărților pe care le citim, cred că duhul lor se transpune, într-adevăr, în opera lor. Se simte duhul Părintelui Stăniloae, spre exemplu, când îi citești cărțile. Sau poate e vorba, în termeni laici, de amprenta personalității, de stil. Și știm că nu poate pom rău să facă roade bune.

Trebuie să ne cultivăm discernământul, primind, cel puțin pentru început, laptele duhovnicesc de la părinți incontestabil înduhovniciți. După ce vom simți gustul acestuia, vom putea deosebi ceea ce este fals de ceea ce e veritabil.

Nu cred ca e cazul sa exageram si sa dezvoltam o teza intreaga pornind de la o explicatie simpla, data de un parinte a carui induhovnicire se intelege ca o conteşti.
Si nici nu este corect ca exemplul de mai sus sa fie scos din context.
De la purtarea hainelor second hand, pana la mancare, pana la o simpla atingere sau imbratisare, este cale lunga !