PACATELE

[pacatoasa..]

:dontgetit:CAnd m-am uitat la pacatele de capetenie, mi-a venit sa-mi pun mainile in cap. IN fiecare secunda ma mandresc, ma mai manii (destul de rar) si ma mai si lenevesc la rugaciune(nu fac cata trebuie). Pt asta ar trebui sa fiu oprita de la impartasanie. Dar cati oare dintre noi nu fac pacatele astea? Daca Sf Parinti se luptau pana la sange cu mandria, noi cei ce traim in nepasare, ce facem?
Doamne ajuta! ASta ar insemna ca nu ne-am mai impartasi niciodata. Ca de orice forma de mandrie greu, f greu scapam.

georgeval, eu am copiat lista pacatelor din cartea mea de rugaciune. Evident sunt trecute numai cele mai importante, iar lista poate fi oricand intregita. Chiar ar fi bine sa evidentiem din pacatele mai mici, pe care in mod normal le trecem cu vederea. Un pacat mic, repetat la infinit si nespovedit, poate depasi un pacat mare pe care l-am constientizat, l-am spovedit si indreptat. Odata indreptat pacatul cel mare, noi ne simtim curati si lipsiti de pacate, in vreme ce colcaie pacatele cele mici, pe care le luam drept obiceiuri pe care ni le-am insusit.
Incep eu cu un exemplu: a nu multumi cuiva pentru un cadou sau un bine facut. Aici este vorba de o boala a sufletului, care ne poate vatama, daca nu-i venim de hac.

De un mare ajutor ne sunt indreptarele de spovedanie. Exista si indreptar de spovedanie pentru monahi in care se evidentiaza si acele pacate care sunt mai greu de observat.Chiar si pacatele mici ca bobul de nisip pot innegri sufletul.

Imi vine in minte o pilda citita despre o calugarita care-i spunea mereu nepoatei ca e virtuoasa si ca e sigura ca va ajunge in Rai. Nepoata moare si calugarita se roaga sa i se arate in ce stare se afla sufletul acesteia. Rugaciunea ii este ascultata si asa isi da seama de greseala facuta , caci, isi azvarlise nepoata in prapastia mandriei si din aceasta cauza se chinuia in iad.

Un mare duhovnic spunea: ,,Spovedim atatea pacate dupa cat vrem sa fim de curati." Deci, e bine sa dam atentie si pacatelor mai mici si chiar gandurilor.

antoniap, cat timp pacatuim cu gandul, cu vorba si cu fapta , pe toate trebuie sa le spovedim. Dar asta presupune o legatura foarte stransa cu duhovnicul.

În prealabil postat de ancah

antoniap, cat timp pacatuim cu gandul, cu vorba si cu fapta , pe toate trebuie sa le spovedim. Dar asta presupune o legatura foarte stransa cu duhovnicul.

No fratilor,pai asa,dupa toate aceste criterii,eu zic sa nu mai iesiti din Biserica,ci sa stati tot timpul sub epitrahil.Da sa vedeti,ca si acolo poate veni ispita:D,te pomenesti ca ti se face foame,sau sete,sau Doamne pazeste celalalt instinc de capetenie:D,va dati seama ce tragedie.Te doare capul de atata ciudatenie.

[AndreiB]

În prealabil postat de achimovjan

No fratilor,pai asa,dupa toate aceste criterii,eu zic sa nu mai iesiti din Biserica,ci sa stati tot timpul sub epitrahil.Da sa vedeti,ca si acolo poate veni ispita:D,te pomenesti ca ti se face foame,sau sete,sau Doamne pazeste celalalt instinc de capetenie:D,va dati seama ce tragedie.Te doare capul de atata ciudatenie.

frate, pe tine vad ca de la atitea ispite, rizi fara de minte?
mnoh, alta tragedie.

[Noesis]

În prealabil postat de achimovjan

No fratilor,pai asa,dupa toate aceste criterii,eu zic sa nu mai iesiti din Biserica,ci sa stati tot timpul sub epitrahil.Da sa vedeti,ca si acolo poate veni ispita:D,te pomenesti ca ti se face foame,sau sete,sau Doamne pazeste celalalt instinc de capetenie:D,va dati seama ce tragedie.Te doare capul de atata ciudatenie.

:D :D Ai dreptate! :D

[Florin-Ionut]

Salut,

Am nevoie ne niste lamuriri cu legatura la problema pacatului si la pocainta (indreptare).

Mai intai stiu ca nu este posibil sa fie om fara pacat: Daca zicem ca n-am pacatuit, Il facem mincinos si cuvantul Lui nu este intru noi. Si, de la Sfintii Parinti sau din Psalmi, nu retin exact, ca nu poate trece o zi fara sa pacatuim, macar si cu gandul.

Dar tot in Noul Testament am gasit:

Stim ca [color=red]oricine e nascut din Dumnezeu nu pacatuieste[/color]; ci cel ce s-a nascut din Dumnezeu se pazeste pe sine, si cel rau nu se atinge de el.

Oricine ramane intru El nu pacatuieste; oricine pacatuieste nu L-a vazut nici nu L-a cunoscut. Cine savarseste pacatul este de la diavolul, pentru ca de la inceput diavolul pacatuieste. Pentru aceasta S-a aratat Fiul lui Dumnezeu, ca sa strice lucrurile diavolului. [color=red]Oricine este nascut din Dumnezeu nu savarseste pacat, pentru ca samanta lui Dumnezeu ramane in acesta; si nu poate sa pacatuiasca, fiindca este nascut din Dumnezeu.[/color]

Deci, sa inteleg ca dupa nasterea din nou, nasterea de sus a omului, acesta nu mai pacatuieste? Daca eu m-am marturisit si am pus inceput pocaintei mele, inglodat fiind inca in mlastina patimilor de care Dumnezeu ma va ajuta sa scap, nasterea omului nou se va petrece atunci cand Hristos isi va recunoaste din nou chipul Sau in mine? Atunci se va declansa acea metanoia sau la luarea deciziei de indreptare?

Stiu ca de nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor si ca dreptul abia se mantuieste, [color=red]dar indrazniti. Eu am biruit lumea[/color]

În prealabil postat de Noesis

:D :D Ai dreptate! :D

Nu credeam ca va spun o noutate, caci nu este, stiut fiind ca omul pacatuieste cu gandul, vorba si cu fapta.
Dar cum de te miri, Jane, tu care ai studiat teologia!?!
Si cum e la voi, Noesis, acolo nu se pacatuieste cu gandul, cu vorba si cu fapta sau doar nu va dati seama de acest lucru?!?
Va indemn sa luati un indrepta de spovedanie ca sa va informati cum trebuie asupra pacatelor.
Dar pentru o improspatare a ceea ce numim pacate, iata un scurt pasaj din Rugaciunea a treia, catre Sfantul Duh:
Pacatele mele cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute, care sunt din tinerete si din obiceiul cel rau si care sunt din voia cea sloboda si din lene : ori de m-am jurat cu numele Tau, ori de L-am hulit in gandul meu, sau pe cineva am ocarat, sau am clevetit pe cineva in mania mea, sau am scarbit, sau de ceva m-am maniat, sau am mintit, sau fara de vreme am dormit, sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am socotit, sau pe fratele meu l-am scarbit, sau m-am sfadit, sau pe cineva am osandit, sau m-am marit, sau m-am trufit, sau stand la rugaciune mintea mea s-a ingrijit de vicleniile acestei lumi, sau razvratire am cugetat, sau prea m-am saturat, sau m-am imbatat, sau nebuneste am ras, sau ceva rau am cugetat, sau frumusete straina am vazut si cu dansa mi-am ranit inima, sau ce nu se cade am grait, sau de pacatul fratelui meu am ras, iar pacatele mele sunt nenumarate, sau de rugaciune n-am ingrijit, sau altceva rau am facut si nu-mi aduc aminte; ca acestea toate si mai mari decat acestea am facut
Cine spune rugaciunile de seara, stie , iar cine nu, afla acum.

Din experienta Sfantului Siluan Athonitul am dedus ca nu e atat de important cat timp stai in biserica si nici cat de stransa este legatura cu duhonvnicul. Cred ca e importanta calitatea acelui examen al constiintei pe care ni-l facem cu prilejul Spovedaniei, in viata de zi cu zi si mai ales atunci cand ne rugam.

Sfantul Siluan Athonitul schimba des duhovnicii dupa ce unul neexperimentat l-a aruncat in mandrie. Dar avea grija sa se spovedeasca des si amanuntit.

Din experienta mea spun ca e minunat sa ai un duhovnic care doreste cu adevarat sa te mantuiesti si te ajuta sa-ti marturisesti toate pacatele! Si apoi te ajuta sa lupti cu tine insuti si cu pacatele! Da, atunci te simti cu adevarat fiu al acelui parinte, fiindca simti ca iti arata CALEA, ADEVARUL SI VIATA. Simti ca iti deschide portile spre viata vesnica, ca te naste pe plan duhovnicesc. Numai ca despre un astfel de duhovnic sunt nevoita sa vorbesc la trecut.

Sufletul nostru merita ce e mai bun. Merita sa fie curatat si de pacatele mari si de cele mici.

Jane, Jane, viata duhovniceasca are luptele si ispitele ei. Un duhovnic bun uraste pacatul si il compatimeste cu sinceritate pe pacatos. Dumnezeu sa-ti ajute sa cunosti si tu un astfel de duhovnic! Eu nu am facut decat sa transmit mai departe cele auzite. Nimic din ce-am scris mai inainte nu e chiar din capul meu.

Florin-Ionut, din ce am citit se pare ca dupa ce scapam de pacatele mari, trebuie sa fim atenti la cele mici si la patimile subtiri, cum ar fi mandria. Se pare ca nu e deloc simplu sa luptam cu noi insine pentru a ne despatimi. Cand le venim de hac unor pacate, pot navali ispite care ne pun la incercare rabdarea, smerenia, credinta, nadejdea, dragostea etc. Vezi ispitele lui Iov. Despatimirea sau nasterea din nou este un mare dar care se poate pierde in orice clipa. Iate de ce sfintii au grija sa si-l protejeze prin multa smerenie. Un sfant care in ceasul mortii este ispitit de diavolul mandriei ii raspunde acestuia : Inca n-am pus inceput bun pocaintei mele.