Calea catre mantuire

Eu am două colege catolice. Fete foarte bune, mă înțeleg bine cu ele și, culmea sau nu, sunt mai credincioase decât ceilalți colegi botezați ortodocși. Am fost și la botezul copilului uneia dintre ele.

Nu pretind că sunt un model, nu mă voi converti la catolocism dar, iată, sunt în legătură destul de strânsă cu ele. Mi se pare o atitudine civilizată. Dacă eu aș fi fost catolică... oare m-ar fi luminat Dumnezeu să trec la ortodoxie?? Nu știu...

[Corinusha]

Eu am foarte buni prieteni reformati si catolici, am rude rebotezate la adventisti, am o prietena buna penticostala, sotul e reformat... dar niciodata nu am pus problema confesiunii, ca nu mai avem ce discuta pentru ca suntem de confesiuni diferite...
Avem multe lucruri in comun, de la carti si hobbyuri pana la bucatarie si emisiuni preferate, deci avem ce discuta. Cei cativa adventisti si penticostali tin foarte mult la religia lor, dar nu o baga nimanui pe gat; daca cumva vine vorba despre asta, schimba subiectul, nici ei nu vor sa se converteasca, nici noi; stim asta si ne respectam deciziile si ne vedem mai departe de cele multe puncte comune care ne unesc.

[Illuminatu]

"10.Pe omul eretic, după întâia şi a doua mustrare îndepărtează-l,
11.ştiind că unul ca acesta s'a înstrăinat şi rătăceşte'n păcat, osândit de sine însuşi." Tit 3.

Verbul in greaca pentru "instrainat" este unul foarte "dur": "ἐξέστραπται" care se traduce prin "instrainare prin schimbarea firii", "instrainare prin renuntarea la firesc si devenire intru nefiresc".
Omul eretic renunta la normalitatea firii, acea fire care te indeamna mereu spre modestie, cumpatare, cumintenie, bun-simt (la fel a fost si cu demonii in momentul razvratirii lor, si-au schimbat firea intr-una vesnic protestatara, dusmanoasa, potrivnica lui Dumnezeu si potrivnica chiar lor insisi). Nu degeaba isi trag numele de la demoni si-si spun "protestanti".
De aceea omul eretic se va osandi chiar "de sine insusi", asa cum spune Sf.Ap.Pavel. Adica dupa ce o viata intreaga ereticul propovaduieste cu gura pe Iisus Hristos osandindu-i pe ortodocsi, la sfarsit ereticul se va osandi "pe sine insusi": tragic destin. Asta e "imparatia" demonilor, iar ereticii PRIN FIREA LOR propaga aceasta imparatie printre noi.
De aceea eu cred ca trebuie sa-i ascultam pe Sf.Ap.Pavel si pe Sf.Parinti care ne indeamna sa nu avem nicio legatura cu ei.

Putei sa spuneti Annyta si Corinusha ca dialogul cu ereticii nu va afecteaza deloc? De stai de vorba cu omul nebun innebunesti si tu, si chiar fara sa stii nebunia lor devine normala, fireasca. Cercetati putin din viata de zi-cu-zi, uitati-va imprejur si veti vedea cat de impregnata este viata cotidiana de "protest", de actiuni individualiste - nu individuale -, de ambitie ridicata la grad de spectacol, de invidie din care se naste idealul "umanist".
Iar faptul ca sunteti "revoltate" in postarile voastre demonstreaza ca ati preluat ceva din spiritul "protestatar".

În prealabil postat de Illuminatu

Putei sa spuneti Annyta si Corinusha ca dialogul cu ereticii nu va afecteaza deloc? De stai de vorba cu omul nebun innebunesti si tu, si chiar fara sa stii nebunia lor devine normala, fireasca. Cercetati putin din viata de zi-cu-zi, uitati-va imprejur si veti vedea cat de impregnata este viata cotidiana de "protest", de actiuni individualiste - nu individuale -, de ambitie ridicata la grad de spectacol, de invidie din care se naste idealul "umanist".
Iar faptul ca sunteti "revoltate" in postarile voastre demonstreaza ca ati preluat ceva din spiritul "protestatar".

Nu mă gândeam că din postările mele reiese că sunt revoltată! În orice caz, sper că nu mereu.
Dacă totuşi sunt aşa, asta nu mi se trage de la colegele mele catolice, dar crede-mă, ele sunt mai aproape, mai interesate de credinţă, de biserică, de Dumnezeu... sunt mai înţelegătoare şi mai blânde decât alţi colegi, ortodocşi prin botez dar care se feresc de biserică ca ... dracul de tămâie. Doamne iartă-mă!

Una din ele îmi aduce lucruri (unele nou-nouţe, altele rămase de la copilul ei) pentru o fetiţă mai săracă, fina mea.

Dacă nu sunt blândă şi plină de pace, trebuie să caut soluţii... Mulţumesc că m-ai ajutat să conştientizez. Voi căuta soluţii în biserica noastră, desigur, dar acele fete chiar nu mă influenţează negativ.

[Illuminatu]

În prealabil postat de Annyta

Nu mă gândeam că din postările mele reiese că sunt revoltată! În orice caz, sper că nu mereu.
Dacă totuşi sunt aşa, asta nu mi se trage de la colegele mele catolice, dar crede-mă, ele sunt mai aproape, mai interesate de credinţă, de biserică, de Dumnezeu... sunt mai înţelegătoare şi mai blânde decât alţi colegi, ortodocşi prin botez dar care se feresc de biserică ca ... dracul de tămâie. Doamne iartă-mă!

Una din ele îmi aduce lucruri (unele nou-nouţe, altele rămase de la copilul ei) pentru o fetiţă mai săracă, fina mea.

Dacă nu sunt blândă şi plină de pace, trebuie să caut soluţii... Mulţumesc că m-ai ajutat să conştientizez. Voi căuta soluţii în biserica noastră, desigur, dar acele fete chiar nu mă influenţează negativ.

De ce legi faptele lor bune de credinta lor, ca si cum ai afirma indirect ca din cauza credintei ortodoxe oamenii nu fac fapte bune? Nu este asta o revolta impotriva Ortodoxiei si impotriva fratilor tai ortodocsi, asa rai cum sunt ei?

Da, multi oameni fac fapte bune, dar aici vorbim de altceva. Nu te intrebi de ce aduci in discutie viata virtuoasa a colegelor tale si spui despre ele ca ... religia sau credinta sau ceea ce cred ele le indeamna sa faca fapte bune? De unde pana unde legatura dintre faptele lor bune si credinta lor? Sa fie aceasta numai in mintea ta sau si ele sunt convinse ca prin faptele lor bune dau marturie despre credinta lor?

Departe de mine inca gandul ca doresc prin faptele lor bune sa faca din tine o prozelita de-a lor. Dar oare nu asta urmaresc in viitor?

Multi oameni fac fapte bune, dar foarte, foarte putini le fac total dezinteresati. Si, culmea, cei care fac faptele bune cu un anumit interes cred despre ei ca le fac intr-un mod perfect altruist. Oare colegele tale nu fac faptele bune convinse fiind in cugetul lor ca raspund chemarii credintei lor?
Faptele bune duc spre mantuire daca tu apartii Bisericii lui Dumnezeu, doar atunci faptele bune iti sunt de un real folos. Daca apartii unui cult de prin laturi, faptele lor bune nu fac altceva decat sa marturiseasca o minciuna, o credinta mincinoasa.

Iar ceea ce credem ne mantuieste; de credem o minciuna, chiar daca minciuna te indeamna la fapte bune ... nu prea avem sanse la mantuire. Ba mai mult ne facem dusmani ai lui Hristos prin faptul ca noi propovaduim minciuna prin faptele noastre bune.

De-asta spune Sf.Ap.Pavel ca omul eretic se va osandi pe sine insusi.

În prealabil postat de Illuminatu

De ce legi faptele lor bune de credinta lor, ca si cum ai afirma indirect ca din cauza credintei ortodoxe oamenii nu fac fapte bune? Nu este asta o revolta impotriva Ortodoxiei si impotriva fratilor tai ortodocsi, asa rai cum sunt ei?

Da, multi oameni fac fapte bune, dar aici vorbim de altceva. Nu te intrebi de ce aduci in discutie viata virtuoasa a colegelor tale si spui despre ele ca ... religia sau credinta sau ceea ce cred ele le indeamna sa faca fapte bune? De unde pana unde legatura dintre faptele lor bune si credinta lor? Sa fie aceasta numai in mintea ta sau si ele sunt convinse ca prin faptele lor bune dau marturie despre credinta lor?

Departe de mine inca gandul ca doresc prin faptele lor bune sa faca din tine o prozelita de-a lor. Dar oare nu asta urmaresc in viitor?

Multi oameni fac fapte bune, dar foarte, foarte putini le fac total dezinteresati. Si, culmea, cei care fac faptele bune cu un anumit interes cred despre ei ca le fac intr-un mod perfect altruist. Oare colegele tale nu fac faptele bune convinse fiind in cugetul lor ca raspund chemarii credintei lor?
Faptele bune duc spre mantuire daca tu apartii Bisericii lui Dumnezeu, doar atunci faptele bune iti sunt de un real folos. Daca apartii unui cult de prin laturi, faptele lor bune nu fac altceva decat sa marturiseasca o minciuna, o credinta mincinoasa.

Iar ceea ce credem ne mantuieste; de credem o minciuna, chiar daca minciuna te indeamna la fapte bune ... nu prea avem sanse la mantuire. Ba mai mult ne facem dusmani ai lui Hristos prin faptul ca noi propovaduim minciuna prin faptele noastre bune.

De-asta spune Sf.Ap.Pavel ca omul eretic se va osandi pe sine insusi.

Nu am spus că ele fac fapte bune pentru că sunt catolice, doar am constatat un lucru.

Nici nu sunt neapărat revoltată de atitudinea colegilor ortodocși.

Analizezi spusele mele mai mult decât e cazul, zic eu.

Oricum ele nu se laudă nici cu credința lor, nici cu faptele lor, nici nu încearcă și nici nu ar reuși să mă convertească...

Spunea Ekaterina, cred, citându-l pe părintele Savatie Baștovoi, că trăim într-o eră a bănuielilor.

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...8&postcount=12

Mi se pare că faci scenarii ... inutile și care nu se bazează pe chestii reale.

[Illuminatu]

În prealabil postat de Annyta

Nici nu sunt neapărat revoltată de atitudinea colegilor ortodocși.

Ma rog, sunt sigur ca tu te cunosti cel mai bine...

[Mihailc]

În prealabil postat de Illuminatu

De ce legi faptele lor bune de credinta lor, ca si cum ai afirma indirect ca din cauza credintei ortodoxe oamenii nu fac fapte bune? Nu este asta o revolta impotriva Ortodoxiei si impotriva fratilor tai ortodocsi, asa rai cum sunt ei?

Da, multi oameni fac fapte bune, dar aici vorbim de altceva. Nu te intrebi de ce aduci in discutie viata virtuoasa a colegelor tale si spui despre ele ca ... religia sau credinta sau ceea ce cred ele le indeamna sa faca fapte bune? De unde pana unde legatura dintre faptele lor bune si credinta lor? Sa fie aceasta numai in mintea ta sau si ele sunt convinse ca prin faptele lor bune dau marturie despre credinta lor?

Departe de mine inca gandul ca doresc prin faptele lor bune sa faca din tine o prozelita de-a lor. Dar oare nu asta urmaresc in viitor?

Multi oameni fac fapte bune, dar foarte, foarte putini le fac total dezinteresati. Si, culmea, cei care fac faptele bune cu un anumit interes cred despre ei ca le fac intr-un mod perfect altruist. Oare colegele tale nu fac faptele bune convinse fiind in cugetul lor ca raspund chemarii credintei lor?
Faptele bune duc spre mantuire daca tu apartii Bisericii lui Dumnezeu, doar atunci faptele bune iti sunt de un real folos. Daca apartii unui cult de prin laturi, faptele lor bune nu fac altceva decat sa marturiseasca o minciuna, o credinta mincinoasa.

Iar ceea ce credem ne mantuieste; de credem o minciuna, chiar daca minciuna te indeamna la fapte bune ... nu prea avem sanse la mantuire. Ba mai mult ne facem dusmani ai lui Hristos prin faptul ca noi propovaduim minciuna prin faptele noastre bune.

De-asta spune Sf.Ap.Pavel ca omul eretic se va osandi pe sine insusi.

Oricât ţi-aş admira zelul pentru apărarea teoretică a dreaptei-credinţe, nu pot să nu văd faptul că eşti victima falsificărilor, sau, a neînţelegerii legate de vocabularul credinţei din primul mileniu şi aplicarea lui anapoda în milediul doi al erei creştine, când condiţiile ecleziologice şi dinamica religioasă a creştinismului au cu totul alte coordonate.

În primul rând utilizarea abuzivă a cuplului erezie/eretic. Avem deja etimologia din greacă, speculaţii şi explicaţii mai mult sau mai puţin conexe fondului real al problemei, nu mai intru în detalii. Însă la ce se referă, concret, termenul "erezie" şi care-i aria lui de aplicaţie? În primul rând, la o credinţă/teorie apărută în interiorul Bisericii, fiind străină, parţial sau total, de adevărul ei profund, ameninţăndu-i integritatea dogmatică. Ereticii sunt cei care au fost de o credinţă cu noi, dar au ales la un moment dat să creadă în erori, şi nu numai să creadă ci să impună credinţa lor întregului corp eclezial. Deci eretici nu erau grecii, persanii, iudeii sau oricare grup etno-religios sau socio-religios din afara Bisericii. Aceia erau altceva, practicau o cu totul altfel de credinţă. Iar în momentul când ereticii se autoelimină din Biserică şi aleg să-şi trăiască credinţa eronată în mod separat, adică în schismă, ei se transformă într-o altă religie, chiar dacă păstrază multe (sau mai puţine) elemente din limbajul, formele cultice sau patrimoniul proprii Bisericii. Să numeşti astăzi eretic un baptist, este un abuz de limbaj, în primul rând pentru că ei s-au poziţionat ca eretici şi sectă în raport cu catolicismul, nu cu ortodoxia, sau cu protestantismul incipient, fiind de fapt o organiziaţie religioasă rezultată în urma fracţionării repetate a protestantismului. Însă dacă un credincios ortodox se trezeşte peste noapte că-i baptist, şi vrea să-şi impună ideile baptiste în parohia ortodoxă, fără să părăsească parohia, atunci da, poate fi numit eretic în interiorul parohiei respective. Aşadar mi se pare cu totul deplasat să foloseşti termenul "eretic" unor forme de religiozitate cu care nici măcar nu ai o istorie eclezială comună. Mai potrivit ar fi cuvântul "heterodox" care înseamnă (şi) "de o altă credinţă". A nu se utiliza însă şi compusul corelativ "homodox", adică de "aceeaşi credinţă", nu nepărat din cauza impreciziei lexicale, cât a asocierii fonetice cu alte treburi sensibile ale lumii de azi şi dintotdeauna.

[Illuminatu]

În prealabil postat de Mihailc

Oricât ţi-aş admira zelul pentru apărarea teoretică a dreaptei-credinţe, nu pot să nu văd faptul că eşti victima falsificărilor, sau, a neînţelegerii legate de vocabularul credinţei din primul mileniu şi aplicarea lui anapoda în milediul doi al erei creştine, când condiţiile ecleziologice şi dinamica religioasă a creştinismului au cu totul alte coordonate.

În primul rând utilizarea abuzivă a cuplului erezie/eretic. Avem deja etimologia din greacă, speculaţii şi explicaţii mai mult sau mai puţin conexe fondului real al problemei, nu mai intru în detalii. Însă la ce se referă, concret, termenul "erezie" şi care-i aria lui de aplicaţie? În primul rând, la o credinţă/teorie apărută în interiorul Bisericii, fiind străină, parţial sau total, de adevărul ei profund, ameninţăndu-i integritatea dogmatică. Ereticii sunt cei care au fost de o credinţă cu noi, dar au ales la un moment dat să creadă în erori, şi nu numai să creadă ci să impună credinţa lor întregului corp eclezial. Deci eretici nu erau grecii, persanii, iudeii sau oricare grup etno-religios sau socio-religios din afara Bisericii. Aceia erau altceva, practicau o cu totul altfel de credinţă. Iar în momentul când ereticii se autoelimină din Biserică şi aleg să-şi trăiască credinţa eronată în mod separat, adică în schismă, ei se transformă într-o altă religie, chiar dacă păstrază multe (sau mai puţine) elemente din limbajul, formele cultice sau patrimoniul proprii Bisericii. Să numeşti astăzi eretic un baptist, este un abuz de limbaj, în primul rând pentru că ei s-au poziţionat ca eretici şi sectă în raport cu catolicismul, nu cu ortodoxia, sau cu protestantismul incipient, fiind de fapt o organiziaţie religioasă rezultată în urma fracţionării repetate a protestantismului. Însă dacă un credincios ortodox se trezeşte peste noapte că-i baptist, şi vrea să-şi impună ideile baptiste în parohia ortodoxă, fără să părăsească parohia, atunci da, poate fi numit eretic în interiorul parohiei respective. Aşadar mi se pare cu totul deplasat să foloseşti termenul "eretic" unor forme de religiozitate cu care nici măcar nu ai o istorie eclezială comună. Mai potrivit ar fi cuvântul "heterodox" care înseamnă (şi) "de o altă credinţă". A nu se utiliza însă şi compusul corelativ "homodox", adică de "aceeaşi credinţă", nu nepărat din cauza impreciziei lexicale, cât a asocierii fonetice cu alte treburi sensibile ale lumii de azi şi dintotdeauna.

Mersi de precizari, inseamna ca eu am folosit un termen mai "soft" decat trebuia, nu-i asa?

SÉCTĂ, secte, s. f. Comunitate religioasă desprinsă dintr-o religie mare (creștinism, islam, budism etc.), în vederea practicării unui cult independent, bazat pe o doctrină proprie; p. ext. grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filosofice sau politice). — Din fr. secte, lat. secta.

In traducerile romanesti nu cred ca vei gasi undeva termenii "secta, sectar". Acest cuvant a intrat in limba romana din germana:
"5.Wir haben erkannt, daß dieser Mann schädlich ist und daß er Aufruhr erregt unter allen Juden auf dem ganzen Erdkreis und daß er ein Anführer der Sekte der Nazarener ist." F.Ap.24

Si cum apare traducerea in romana? Surpriza!!
"5.Că pe omul acesta noi l-am aflat ca pe o ciumă şi ca pe un urzitor de răzvrătiri printre toţi Iudeii din lume, fiind el căpetenia eresului Nazarinenilor." F.Ap.24

Iar in greaca "αἵρεσις" se poate traduce prin "actiunea de a captura, de a lua" sau "a alege, ce a fost ales" pana la "intentia unui om de a urma propriile convingeri".

[Mihailc]

În prealabil postat de Illuminatu

Mersi de precizari, inseamna ca eu am folosit un termen mai "soft" decat trebuia, nu-i asa?

SÉCTĂ, secte, s. f. Comunitate religioasă desprinsă dintr-o religie mare (creștinism, islam, budism etc.), în vederea practicării unui cult independent, bazat pe o doctrină proprie; p. ext. grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filosofice sau politice). — Din fr. secte, lat. secta.

In traducerile romanesti nu cred ca vei gasi undeva termenii "secta, sectar". Acest cuvant a intrat in limba romana din germana:
"5.Wir haben erkannt, daß dieser Mann schädlich ist und daß er Aufruhr erregt unter allen Juden auf dem ganzen Erdkreis und daß er ein Anführer der Sekte der Nazarener ist." F.Ap.24

Si cum apare traducerea in romana? Surpriza!!
"5.Că pe omul acesta noi l-am aflat ca pe o ciumă şi ca pe un urzitor de răzvrătiri printre toţi Iudeii din lume, fiind el căpetenia eresului Nazarinenilor." F.Ap.24

Iar in greaca "αἵρεσις" se poate traduce prin "actiunea de a captura, de a lua" sau "a alege, ce a fost ales" pana la "intentia unui om de a urma propriile convingeri".

Diferenţa se explică prin originea diferită a versiunilor de bază. Biblia tradusă în germană îşi are originea în Vulgata latină, pe când pe când pentru limba română actuală, cu precădere versiunea Anania, referenţiale au fost manucrisele greceşti, iar cuvântul "sectă" este de origine latină. Iar "secta" latină cu "hereisis" grecesc nu sunt tocmai echivalente întrucât "secta" este cumva consecinţa lui "hereisis", rezultatul "obiectiv".

Revenind la contextul din Faptele Apostolilor, utilizarea cuvântului "eres" era întrucâtva justificată, fiindcă mulţi dintre convertiţii tinerei Biserici încă frecventau şi sinagoga, ruptura definitivă dintre cele două (eclessia şi sinagoga) petrecându-se mai târziu şi nu fără peripeţii.