Se poate sa fii omenos fara a fi credincios?

[AlinB]

Depinde ce inseamna "omenos" pentru tine.

Categoric nu se suprapune complet cu morala crestina.


Da, poti sa zicem sa dai unui sarac 10 lei (esti omenos) pe urma diseara te imbeti de 50 lei, dai o palma la unul si l-ai omorat. Involuntar, nu? Ei, nu e chiar asa..

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Gaby2017

Buna ziua,

se poate sa fii omenos fara a fi credincios?voi cum credeti?

Nu. Pe termen lung, nu se poate. Chiar daca pe termen scurt (chiar ani) un om necredincios poate simti impulsuri de omenie si le poate da curs, lucru in care vedem lucrarea gratiilor actuale, pe termen lung nu merge prea departe cu omenia.

Un om pentru care este lui insusi arbitru,

Tocmai aici este problema. Daca "omul este masura tuturor lucrurilor" atunci nu are un sistem de referinta exterior lui, la care sa se raporteze. Va ajunge sa faca rau, crezand ca face bine.
Odata, in Paradisul terestru, Dumnezeu l-a pus la incercare pe om. I-a dat o porunca foarte simpla si foarte clara: sa nu manance din roadele unui anumit pom. Numai ca acel pom nu era ales chiar aleatoriu de Dumnezeu. Era pomul cunostintei binelui si raului. Prin aceasta alegere, Dumnezeu ne arata ca nu putem fi noi insine arbitri; nu putem defini noi insine ce este bine si ce este rau, ci acesta este un domeniu rezervat Lui.
Exista, fara discutie, o morala naturala: o Lege sadita in inima omului. Dar, fara credinta, ascultand numai inima sa, omul va auzi nu numai vocea lui Dumnezeu care este acolo si ii vorbeste cu glasul constiintei, ci va auzi si voci instrainate de Dumnezeu, de care inima sa s-a prins.

Consider ca este important sa te ridici pe tine ca om, sa acumulezi ca sa ai de unde sa dai.

Cineva spunea ca omul este mare numai in genunchi. Fara Dumnezeu nu se poate ridica. Se va mici, pe urma se va nimici, crezand ca se inalta. O fiinta mult mai dotata decat noi, stralucitorul Lucifer, cea mai perfecta creatie a lui Dumnezeu a incercat primul chestia asta. Dar nu a reusit. A ajuns jos de tot. Dumnezeu ii incredintase chiar stralucirea Sa, dar, uitand ca este doar purtator si nu sursa a ei, a ajuns printul intunericului.
Suntem scantei ale lui Dumnezeu numai in masura in care Ii reflectam stralucirea si numai atunci suntem uriasi. Altfel, vermis sum. Sau, mai plastic, inter feces et urinam nascimur. Adica, pe romaneste, ne nastem intre cacat si pisat. Asta e conditia umana, asa intram in viata si, fara Dumnezeu, tot asa si iesim.

[Iorest]

...........................

[Krautrock]

1.

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Fireşte că e posibil să fii bun şi în afara credinţei/vieţii religioase.

Sa inteleg ca a fi bun inseamna in acest caz a nu face rau altcuiva. Sau a alege dintre doua fapte pe aceea care va face ca lumea sa fie mai buna si nu mai rea.

2.

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Nu e de ajuns bunătatea firească pentru a te sfinţi (despătimi), a ieşi din păcat, harul dumnezeiesc e o condiţie intrinsecă.

Sa inteleg de aici ca poti fi rau fara a face fapte rele si fara a face alegeri care sa faca din aceasta lume una mai rea?

In acest caz presupun ca prin "pacat" intelegeti altceva decat "rau" si ca poti pacatui fara sa faci neaparat ceva rau. In acest caz, marturisesc ca nu pricep ce intelegeti dumneavoastra prin cuvantul "pacat" si ce legatura are el cu moralitatea, deoarece moralitatea are legatura numai cu faptele (bune sau rele) si cu nimic altceva cum ar fi: bogatia, originea, apartenenta la un grup, opiniile, culoarea pielii, inteligenta, starea de sanatate, varsta, forta fizica sau statutul social. A fi rau sau bun depinde de ceea ce faci bine sau rau. In acest caz ce altceva inseamna "a fi pacatos" in comparatie cu "a fi rau"? Si de ce ii dati o valoare morala din moment ce dumneavoastra nu il definiti in functie de valoarea morala a "binelui", ci in functie de "harul dumnezeiesc" care reprezinta o valoare doar pentru omul religios. In acest caz va contraziceti prima afirmatie, ca e posibil sa fii bun si in afara credintei religioase, deoarece un om care nu e religios nu face binele sau raul pentru ca are sau nu are o credinta sau il intereseaza harul dumnezeiesc, ci pur si simplu pentru ca vrea sa faca binele sau raul. Cu alte cuvinte face binele sau raul pentru ca e constient ca face binele sau raul si e hotarat sa faca binele sau raul stiind ca poate fi tras la raspundere daca face raul, ceea ce nu s-ar putea intampla daca n-ar sti ca face rau.

Asadar, va sustineti in continuare afirmatia ca necredinciosii pot fi buni? In acest caz definiti binele, raul, pacatul sau ce vreti dumneavoastra sa considerati dumneavoastra valoare morala in functie de altceva decat credinta dumneavoastra particulara, adica in functie de ceva ce au in comun atat credinciosii, cat si necredinciosii. Eu v-am oferit doar o sugestie: faptele ca punct de plecare in judecarea moralitatii unui om.

În prealabil postat de Demetrius

Omenos inseamna pacatos fiindca numai oamenii pacatuiesc;

Imi pare rau, domnule Demetrius, dar ceea ce spuneti dumneavoastra e oribil. A fi omenos e o valoare pozitiva. Sa-i dai de mancare unui flamand, sa ingrijesti un bolnav, sa fii alaturi de un om care sufera, sa-l ajuti pe unul care e slab, aceasta e omenie, aceasta inseamna sa fii omenos. Sa furi, sa minti, sa dispretuiesti, sa-i faci pe altii sa sufere, aceasta inseamna sa fii ticalos. Sa fii omenos si sa fii ticalos (sau pacatos, asa cum ziceti dumneavoastra) sunt lucruri total diferite, iar intre ele nu exista niciun termen de comparatie. Sa fii omenos e tot ce poate fi mai bun. Sa fii ticalos e tot ce poate fi mai rau. Sa fii omenos e bine, sa fii ticalos e rau. Nu exista altceva mai bun decat binele, la fel cum nu exista altceva mai rau decat raul.

În prealabil postat de Demetrius

Asadar raspunsul la balanta omenos/credincios este cam invers proportional: cu cat esti mai credincios, cu atat esti mai putin omenos, adica mai induhovnicit si invers.

In aceasta privinta s-ar putea sa aveti, din pacate, dreptate. Am vazut multe in viata si m-am ingrozit uneori cat de putin omenosi pot fi unii credinciosi. Asa se intampla cand valorile morale sunt intoarse cu susul in jos si omenia e vazuta ca un lucru rau.

În prealabil postat de catalin2

Omul poate face anumite fapte bune, dar nu le face asa de statornic si dintr-un cuget asa de curat, incat sa se sfinteasca prin ele si sa se mantuiasca."

Ce mai e si asta? Sa faci fapte bune dintr-un cuget care nu e curat? Adica sa vrei sa faci rau, iar fapta ta sa fie buna? De exemplu sa vezi ca un om se ineaca si sa-i sari in ajutor fiind convins ca daca il salvezi de la inec ii faci un rau mai mare decat daca l-ai lasa sa se inece? Asta ar insemna sa fii un om cu deviatii de comportament atat de mari incat nu stiu daca ai mai putea fi considerat responsabil de faptele tale. Eu vorbeam despre oamenii care au judecata intreaga si care chiar sunt constienti de ceea ce fac si care daca salveaza un om de la inec fac lucrul acesta pentru ca vor sa il salveze de la inec, pentru ca altfel l-ar fi lasat sa se inece si ar fi facut aceasta spre raul celui inecat si spre satisfacerea propriei rautati.

Cum poti deci face bine dorind sa faci rau si avand deci cugetul murdar? Si inca un lucru: daca ai facut odata bine, de ce n-ar fi posibil ca si in viitor sa vrei sa faci bine, adica de ce n-ai putea sa fii statornic? Te impiedica ceva din exterior? Atunci aceasta nu are nicio legatura cu statornicia ta, ci e doar ceva ce face ca unele lucruri sa-ti iasa rau fara ca tu sa vrei ca ele sa iasa rau. Te impiedica ceva din interior? Inseamna ca ceva iti manipuleaza vointa, iar tu trebuie sa lupti impotriva acestei vointe straine de tine, privind-o ca pe ceva diferit de tine, ca pe o credinta care pune in locul binelui valori care n-au nicio legatura cu binele.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu. Pe termen lung, nu se poate. Chiar daca pe termen scurt (chiar ani) un om necredincios poate simti impulsuri de omenie si le poate da curs, lucru in care vedem lucrarea gratiilor actuale, pe termen lung nu merge prea departe cu omenia.

Din ceea ce spuneti, domnule Mihnea Dragomir, rezulta ca toti necredinciosii sunt in ultima instanta niste nemernici lipsiti de omenie. Mi-e groaza de unele lucruri pe care le citesc. Oare si dupa ce crestinismul nu va mai exista, are sa mai continue aceasta mizerie in care sunt tarate mintile noastre? Oare si dupa aceea unii oameni ii vor privi pe alti oameni ca pe niste gunoaie?

Concluzia nu poate fi decat dezamagitoare. Traim intr-o lume aflata in deriva. Nici macar nu suntem constienti de faptul ca ceea ce credem noi despre om poate sa ne influenteze comportamentul fata de oameni. Insa distanta de la a fi om la a fi fiara e foarte mica. E suficient sa ne pierdem omenia pentru ca iadul sa se dezlantuie... Nu iadul crestin, cel adevarat!

[flying]

În prealabil postat de Krautrock

1.
Concluzia nu poate fi decat dezamagitoare.

1.
2.
3.
PS:frumoasa "predica" de la unul care crede ca se trage din maimuta...in urma unor procese aleatoare. In viata personala ,probabil ca esti o fiinta grosolana cu ceilalti.Sa faci pe sfatosul pe un forum e usor ,sa fii bun in realitate ,asta da e o proba de foc,dar tu n-ai de unde sti,ca esti deja un om bun .