Uciderea animalelor

Cand eram prin clasa a opta(cred), aveam la scoala ora de religie.Dupa o astfel de ora, l-am intrebat pe parintele care se ocupa de noi, de ce nu e pacat sa omoram animalele si sa le consumam carnea.Mi-a spus ca Dumnezeu le-a facut pentru noi si ca nu au suflet.
De-a lungul timpului insa, am ramas cu aceeasi nedumerire.Am avut si crescut(in trecut) o multime de animale.Si poate ca nu au suflet, dar au sentimente.Se bucura de noi, oamenii, de puii lor si de multe alte lucruri.Sunt triste, au sentimente de vinovatie(cainii si pisicile, in special), se bucura, isi iubesc stapanii etc.Cel mai important lucru insa, e ca sunt niste fiinte vii, care la fel ca si noi, simt suferinta.
Nu demult, in timp ce transam in bucatarie un biet pui, cu un cutit, ma gandeam: cum pot sa ma mai vad pe mine ca pe o persoana buna, sensibila si miloasa, cand sunt ca un macelar, fata de o fiinta(chiar daca era deja moarta).Vorbim de Holocaust, de crime odioase, dar traim intr-o societate in care si noi la randul nostru suntem calai pentru alte vietati.Avem abatoare, la tara periodic taiem porci,vite(cat de dragalasi sunt viteii), iepuri(care am inteles ca inaintea taierii scot niste sunete ca un planset...), pasari etc etc.

De ce nu e pacat sa ucidem?De ce nu putem consuma orice, in afara de carne?Si daca o facem, cei care o facem, de ce nu suntem constienti de cruzimea noastra si ne mai idealizam inutil?

Intr-o zi eram cu copilul meu afara.Si s-a apucat sa omoare un gandacel.I-am zis ca e pacat, ca nici noua nu ne-ar placea ca cineva mai puternic sa ne faca acelasi lucru.Si mi-a zis :" Da, dar si tu ai omorat furnici in bucatarie."Se referea la o perioada cand ne-am trezit in bucatarie cu niste furnici...
Deci... de ce atunci cand mergem la spovedanie nu marturisim si pacatul asta?Nu am citit in nici un indreptar de spovedanie despre asa ceva.Si totusi sunt niste pacate mari si astea, nu?