Cugetari ORTODOXE !

[Demetrius]

Doamne ajută!

În prealabil postat de cristiboss56

Ortodoxia ne sileste sa renuntam la o parte din viata? Ortodoxia nu ne sileste nimic. Faptele pe care le facem sub inraurirea ei sunt fapte firesti, care nu ne mutileaza viata - pentru ca viziunea acestei vieti e schimbata. Un ortodox poate fi ascet sau pacatos. Ce insemnatate poate avea faptul acesta? Experienta religioasa, dragostea catre Hristos - ramane aceeasi.

Cum vine asta?
Un ascet se înfrânează și se smerește, iar un păcătos nu.
Cum poate rămâne aceeași experiența religioasă a fiecăruia și dragostea lor pentru Cristos?

[cristiboss56]

În prealabil postat de Demetrius

Doamne ajută!Cum vine asta?
Un ascet se înfrânează și se smerește, iar un păcătos nu.
Cum poate rămâne aceeași experiența religioasă a fiecăruia și dragostea lor pentru Cristos?

Exact cum ai auzit , dar nu ai inteles pe deplin ! Toti ne declaram crestini , iubitori de Hristos , cel putin aici , dar foarte putini ajungem sa ne smerim cu adevarat . "Experientele religioase " sunt etape firesti pe drumul ingust si anevoios al Pocaintei , dar asta nu inseamna ca suntem din start smeriti si aflati in adevar , atata timp cat nu renuntam la placerile lumesti , fie si la acest net ce a patruns pana-n oasele noastre . Atata timp cat esti in pacat si repeti la infinit aceleasi pacate , nu poti afirma ca te infranezi si esti smerit , dar asta nu inseamna ca totul e pierdut , ci dragostea de Dumnezeu , de Hristos , te va aduce pe drumul cel bun . Un ortodox isi recunoaste starea pacatoasa in care se afla si lupta din rasputeri de a iesi din starea asta , si aceasta reprezinta dragostea catre Hristos precum ai citit in mesajul pe care nu l-ai inteles .
Mai scrie in citat :"Ortodoxia nu ne sileste nimic. Faptele pe care le facem sub inraurirea ei sunt fapte firesti. . ."
Iesirea din starea pacatoasa nu se face cu sila , caci dragoste cu sila nu exista , precum nici slujire la doi stapani !
"Faptele pe care le facem sub inraurirea ei ( a ORTODOXIEI ) sunt fapte firesti, care nu ne mutileaza viata " ! Daca ai un alt exemplu , sau o alta parere , te rog s-o expui . . . !

[Demetrius]

Lăudat fie Isus!

În prealabil postat de cristiboss56

Exact cum ai auzit , dar nu ai inteles pe deplin ! Toti ne declaram crestini , iubitori de Hristos , cel putin aici , dar foarte putini ajungem sa ne smerim cu adevarat ...
Daca ai un alt exemplu , sau o alta parere , te rog s-o expui . . . ![/b]

Nu contează ce declarăm noi despre noi, contează ce demonstrăm deoarece Dumnezeu se uită la inima fiecăruia.

18. Pentru că nu cel ce se laudă singur este dovedit bun, ci acela pe care Domnul îl laudă.(2Cor10,18)
--------------------------
3. Căci de se socoteşte cineva că este ceva, deşi nu este nimic, se înşeală pe sine însuşi.(Gal6,3)

[cristiboss56]

Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita. Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti "inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!

Fericirile parintelui Paisie Aghioritul

1) Fericiti sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii si traiesc departe de lume si aproape de Dumnezeu împartasindu-se de bucurii paradisiace înca de pe pamânt.

2) Fericiti sunt cei care au izbutit sa traiasca ascunsi si dobândind virtuti mari, n-au dobândit nici macar o faima mica.

3) Fericiti sunt cei care au izbutit sa faca pe nebunii pentru Hristos pazindu-si în felul acesta bogatia lor duhovniceasca.

4) Fericiti sunt cei care nu propovaduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o traiesc si o propovaduiesc prin tacerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi tradeaza.

5) Fericiti sunt cei care se bucura când sunt clevetiti pe nedrept, iar nu atunci când sunt laudati pe drept pentru viata lor virtuoasa. Acesta este semnul sfinteniei si nu nevointa seaca a faptelor trupesti si numarul mare al nevointelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie si cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creeaza numai simtaminte false.

6) Fericiti sunt cei care prefera sa fie nedreptatiti decât sa nedreptateasca si primesc netulburati si în tacere nedreptatile, aratând cu fapta ca ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul” si de Acesta asteapta sa fie îndreptatiti iar nu de oameni, în felul acesta izbavindu-se de desertaciune.

7) Fericiti sunt cei care fie s-au nascut betegi, fie s-au facut din neatentia lor, dar nu murmura, ci slavoslovesc pe Dumnezeu. Acestia vor avea locul cel mai bun în rai împreuna cu marturisitorii si mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos si-au dat mâinile si picioarele lor spre taiere, iar acum, în rai, neîncetat saruta cu evlavie picioarele si mâinile lui Hristos.

8) Fericiti sunt cei care s-au nascut urâti si sunt dispretuiti aici, pe pamânt, deoarece acestora, daca slavoslovesc pe Dumnezeu si nu cârtesc, li se pastreaza locul cel mai frumos din rai.

9) Fericite sunt vaduvele care au purtat haine negre în aceasta viata, fie si fara voie si au trait o viata duhovniceasca alba slavoslovind pe Dumnezeu fara sa murmure, iar nu cele care poarta haine pestrite si duc o viata pestrita.

10) Fericiti si de trei ori fericiti sunt orfanii care au fost lipsiti de afectiunea parintilor lor, deoarece unii ca acestia au izbutit sa-si faca pe Dumnezeu tata înca din aceasta viata, având în acelasi timp depusa în casieria lui Dumnezeu afectiunea parintilor lor, de care s-au lipsit si care creste cu dobânda.

11) Fericiti sunt parintii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrâneaza de la rau prin viata lor sfânta, pe care copiii o imita si, bucurosi, urmeaza lui Hristos cu noblete duhovniceasca.

12) Fericiti sunt copiii care s-au nascut sfinti “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiti sunt aceia care s-au nascut cu tot felul de patimi mostenite, însa s-au nevoit cu sudori si le-au dezradacinat dobândind împaratia lui Dumnezeu “întru sudoarea fetii” lor.

13) Fericiti sunt copiii care de mici au trait într-un mediu duhovnicesc si astfel, fara osteneala, au sporit în viata cea duhovniceasca. Dar de trei ori mai fericiti sunt copiii cei nedreptatiti care nu au fost ajutati deloc, ci dimpotriva, au fost îmbrânciti spre rau, dar care, îndata ce au auzit de Hristos, au tresaltat în inima lor si întorcându-se cu 180 de grade, si-au întraripat sufletul iesind din sfera de atractie a pamântului si miscându-se în orbita duhovniceasca.

14) Mirenii îi numesc norocosi pe astronautii care se misca în spatiu, câteodata în jurul lunii, alteori pe luna. Însa mai fericiti sunt nematerialnicii lui Hristos, zburatorii prin rai, care urca la Dumnezeu si adeseori umbla prin rai, în adevarata lor locuinta, cu mijlocul cel mai rapid si fara mult combustibil, ci doar cu un posmag.

15) Fericiti sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi lumineaza si îi ajuta sa mearga noaptea, însa mai fericiti sunt cei care au priceput ca nici lumina lunii nu este a lunii si nici lumina lor duhovniceasca nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Caci zidirile, fie ca lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conserva, daca însa nu vor cadea razele soarelui peste ele, nu este cu putinta sa luceasca.

16) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care traiesc în palate de cristal si au toate înlesnirile, însa mai fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata lor si s-au eliberat de lantul acestei evolutii lumesti a multor înlesniri (de fapt a multor greutati) si astfel s-au slobozit de nelinistea înfricosatoare a epocii noastre.

17) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care pot sa dobândeasca bunatatile lumii. Dar mai fericiti sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos si se lipsesc de orice mângâiere omeneasca aflându-se astfel langa Hristos zi si noapte în mângâierea Sa dumnezeiasca, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multa si nu încape în inima mea cea mica”.

18) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care au functiile cele mai înalte si casele cele mai mari, deoarece acestia au toate înlesnirile si duc o viata tihnita. Dar mai fericiti sunt cei care au numai un cuib în care se adapostesc si putina hrana si îmbracaminte, dupa cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit sa se înstraineze de lumea cea desarta folosind pamântul doar ca reazem picioarelor lor, ca niste fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lânga Dumnezeu, Bunul lor Parinte.

19) Norocosi sunt cei care devin generali si ministri, dar si cei care devin si pentru câteva ore, atunci când se îmbata si se bucura pentru aceasta. Dar mai fericiti sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat si au izbutit prin Duhul Sfânt sa devina îngeri pamântesti. Unii ca acestia au aflat caneaua paradisiaca prin care beau si se îmbata mereu de vinul paradisiac.

20) Fericiti cei care s-au nascut nebuni, caci vor fi judecati ca nebuni si astfel vor intra în rai fara pasaport. Dar mai fericiti si de trei ori fericiti sunt cei foarte învatati, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos si îsi bat joc de toata desertaciunea lumii. Aceasta nebunie pentru Hristos pretuieste mai mult decât toata stiinta si întelepciunea înteleptilor întregii lumi.

[cristiboss56]

Ortodoxia este Cina cea de Taina la care sunt chemate toate popoarele (Ierem. 31, 31) sa se impartaseasca cu Domnul Hristos, nu cu simboluri, ci cu Insusi Trupul si Sangele Lui. Toti participa la aceeasi rugaciune, impartind fiecare dupa harul si darul sau. Aici este familia cea mare unde cu toti ne suntem frati prin iubire, iar Dumnezeu ne este Tata.

Ortodoxia propune si a propus inca de la intemeierea ei, din vremea Sfintilor Apostoli, un alt fel de viata, o viata traita in comuniune cu Dumnezeu. Cu toata teologia si practica ei liturgica reprezinta o relatie mistica, o relatie in care omul si Dumnezeu isi vorbesc reciproc, in care omul devine liber si protejat de Dumnezeu.
Marturisim despre Biserica in Crez ca fiind: “Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca”. Precum un singur crez este, tot asa este doar o singura Biserica al carei cap este Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Numai Biserica Ortodoxa a biruit veacurile neatinsa, nepatata si neintinata, daruind lumii sfinti, sfintenie si sfinte moaste.
Puterea ei este puterea lui Hristos, care permanent este prezent in ea (Matei 28, 20) pentru a o ocroti si a o hrani cu Trupul si Sangele Sau.


“In afara de Biserica Ortodoxa nu este adevar. Ea este singura pastratoare credincioasa a tuturor celor poruncite de Domnul prin Sfintii Apostoli si este, ca atare, adevarata Biserica Apostolica”

(Sfantul Teofan Zavoratul)

[cristiboss56]

"Aceasta este Ortodoxia. Ea nu ar fi avut nici o şansă în istorie, dacă ar fi fost să iubească pe prieteni. Ea a avut numai duşmani în istorie. Aceştia erau toţi cei care au fost îngăduiţi de Dumnezeu să vină şi să pună la încercare câmpia nesfârşită a credinţei otrodoxe. De aceea a şi rămas ortodoxă, pentru că a fost muncită, a fost ispitită îngrozitor. Ea a fost tăiată în fiecare zi."


Parintele Ioan Buga

[cristiboss56]

"Eu vad ortodoxia mai relaxat, mai a la lejer (adica nu crispat, schimonosit, incruntat si ortodoxist). Nu-i vorba, as voi sa traiesc precum scumpii mei Antonie, Isaac, Maxim, Paisie, Nicodim, Parascheva, Maria Egipteanca etc. Insa imi cunosc masura si locul, dupa cum am simtamantul fin ca menirea mea in lumea aceasta unde imi tarasc oasele si umbra e cu totul alta decat sa fiu morocanos si mizantrop. Iaca mie imi place sa rad, sa dansez, sa citesc si sa scriu poezii, sa imi sarut nevasta, sa imi port copiii pe umeri, sa joc sah (mai rar table), sa joc fotbal, sa glumesc, sa mai beau cate o bere sau un pahar de vin bun (fie si o data pe luna sau pe an), iar astea toate nu sunt miezul fericirii mele, insa au rostul lor in chivernisirea Fericirii.

Ortodoxia este cea mai virila forma de exprimare a urcusului spre Fericire, tocmai prin "reteta" oferita de Biserica. Insa aceasta reteta e atat de prost inteleasa de unii, care au ramas cu convingerea ca a fi mohorat, sectar si adeseori rautacios inseamna a fi un bun crestin. Cu totul dimpotriva stau, de fapt, lucrurile!"

Mai multe aici :http://www.crestinortodox.ro/forum/s...t=15225&page=2

[cristiboss56]

"Numai ca, asa cum si apostolul spune, nu toti sunt prooroci, nu toti invatatori, nu toti pot sa tamaduiasca, nu toti pot sa talmaceasca, etc... mergind pina la , nu toti vor sa traiasca in Hristos .
Marea majoritate a ortodocsilor, si nu numai, au deja o sumedenie de idoli in lumea aceasta si nu mai au nevoie de Hristos .
Deja multi se inchina la stiinta lor , la nivelul lor cultural, la "puterile" lui de a intelege si a patrunde lumea.
Hristos a spus acum , recent , ca cine iubeste mai mult pe mama , pe tata , pe fiu , pe fica , nu este vrednic de El . Nici nu mai incape vorba de cultura, de stiinta , de democratie , de culturalizare, de elitism , de circ, de teatru, de cinema , de concerte , s.a.m.d.
Fiecare isi ia din lumea aceasta ceea ce voieste dar mai ales de ceea ce este in stare .
Dar daca nici macar nu te nevoiesti pe cararea ingusta a mintuirii , adica nici macar nu vrei dintru inceput (ci vorba lui Eminescu : voiesti Iunion, panglici, trasuri, biblioteci , academii, etc, ca sa nu ramii prostovan) , atunci ce mai ai curaj sa vorbesti incercind sa surclasezi si sa pui in situatii delicate pe celalalt ?
Du-te frate si dezbraca-te de toate racilele, de toti ciulinii si toate ragaliile contemporaneitatii si abia apoi vino sa vorbesti de Hristos . Pe Hristos nu il vei gasi nici o data printre risete, bucurii lumesti , cintari , chiote sau tomuri de kilograme ! Pe Hristos nu ai sa il gasesti niciodata rational , cu judecata , ci numai cu inima .
Dar daca sti ca nu esti in stare de o viata precum o arata dreapta invatatura, nu te mai aseza la raspintii ca sa vorbesti de Hristos !
Sau daca nu sti de neputintele tale , ai 3 variante :
- intreaba pe cel mai mare dusman al tau ce parere are despre tine (implinind cuvintul Sf. Vasile cel Mare , care zice : prieten imi este cel care imi arata greselile mele !);
- intreaba duhovnicul pe ce drum te afli tu ... cu conditia sa fi in stare sa poti marturisi totul din tine , sa poti fi in stare de un asa nivel de constiinta care sa iti arate mare parte din apucaturile tale ;
- intreaba-l pe insusi Duhul Sfint , de cind nu te mai umbreste (desi tu esti convins ca ce odihna buna ai la umbra lui !)

Si dupa ce ai aflat , fa ceva pt tine ... sau ingimfa-te in continuare , caci zilele tale iti sunt in mina .
Iacata de ce spune psalmistul : ca tot omul este minciuna , caci nu mai este cum a fost cel zidit de insusi Dumnezeu , ci s-a impaunat el cu idolii lumii acesteia de care nu s-ar dezlipi nici in ruptul capului !
Si iarasi , iata de ce zice tot psalmistul ca : inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu , dar nu este vorba de acea frica pe care o gasesti pe la carnavale, concerte, circuri , etc, ci pe cea din viata in duh si adevar !

Si cite si cite lucruri frumoase nu s-ar putea concluziona intr-o recenzie dupa o asemenea postare ca a sorei initiatoare !
Astazi , de bine , de rau , tot se mai gasesc cei care vind smerenie si viata in duh si adevar , dar nu mai sunt cumparatori , deoarece nu le mai stiu valoarea ! Astazi , ortodoxul , cumpara idolii contemporaneitatii si se inchina lor !"

[cristiboss56]

"Teoretic, iertarea trebuie sa vina neconditionat. Iertam indiferent daca cel ce a gresit isi cere vreodata iertare sau nu. Multi isi cer iertare cu totul formal, facand un compromis cu propriul orgoliu, ori fiindca nu-i impartaseste preotul, ori fiindca individul cu pricina are o anumita autoritate si drept de decizie asupra activitatilor noastre zilnice, ori pur si simplu de ochii lumii, sa dea bine la public... Toate aceste variante sunt un dezastru in calea mantuirii noastre si nici nu stim de ce pe timp ce trece, lucrurile se complica si mai mult in jurul nostru. Oricat am incerca sa fim corecti si am fugi de pacat, fiecare dintre noi greseste zilnic. Cu ce "tupeu" putem sa-I cerem lui Dumnezeu sa ne ierte, din moment ce noi ne impietrim inima pentru cel care a gresit voit sau nevoit?
Prin ce treci tu acum, am trecut cu ceva ani in urma. Erau doua persoane cu care eram in conflict, iar asta de ani multi, pe cand nici macar nu eram casatorit. Un inginer (casatorit si cu doi copii) s-a hazardat sa faca niste afaceri necurate, desi in principiu era un baiat foarte cumsecade. Fiind unul dintre apropiatii lui si cu posibilitatea de a "vedea" fiecare pas pe care-l facea, l-am sfatuit in nenumarate randuri sa se astampere fiindca va sfarsi prost, dar n-a ascultat. Cand a fost descoperit, a intervenit prin relatii la procuror, iar acesta foarte transant mi-a propus sa iau vina lui asupra mea, fiindca el e insurat, iar eu nu... Daca procurorul m-ar fi ajutat sau nu, in timpul procesului sa scap basma curata, asa cum sustinea, eu nu stiu ce sa spun, dar nu am suportat ideea de a deveni o astfel de victima, mai ales ca il avertizasem de multe ori, chiar si in prezenta a zeci de martori. Pentru refuzul meu categoric, acel inginer, care in mod normal imi fusese mai mult decat un amic apropiat, m-a urat ani multi si atunci cand ma mai intalneam cu el, intorcea capul in alta directie si nu-mi raspundea la salut.
O alta persoana de care mi s-a facut mila atunci cand mi-a cerut cu lacrimi in ochi ajutorul, a ajuns sa intre incaltat in sufletul meu, cautand sub orice forma sa-mi faca rau. Dumnezeu a oranduit sa-si taie craca de sub picioare, dar pentru asta tot pe mine ma facea vinovat. Si acesta la randul lui refuza sa-mi raspunda la salut, cand ne mai vedeam intamplator. Anii au trecut, iar eu am inceput incet-incet sa ma apropii de biserica. Cand m-am spovedit, am spus parintelui doar in trecere despre faptul ca sunt doua persoane carora eu nu cred ca le-am gresit, dar ei refuza sa-mi raspunda la salut, iar parintele mi-a dat dezlegare la Sf Impartasanie. In mod ciudat, in acea zi, la Sf. Liturghie, au venit exact in acea biserica cei doi, care nici nu se cunosteau unul cu celalalt si care in mod normal nu prea ii vedeai pe la biserica. Atunci mi s-a parut ca Sf Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea acelei biserici, a mijlocit pentru mine intr-un fel minunat. Astfel incat, inainte sa spuna parintele: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati!", am mers la fiecare dintre ei si mi-am cerut iertare pentru tot ce n-am facut bun pentru ei, iar ei, nu mai aveau in ochi nici cea mai mica umbra de ura sau rautate. De-atunci, ne salutam fara rezerve.
Daca in adancul inimii iti doresti sa fii un om corect si impacat cu toata lumea, Dumnezeu va orandui in felul lui unic. Tu doar sa ai incerdere si sa te smeresti."