Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Despre Biserica Ortodoxa in general
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 23.02.2024, 02:12:32
RappY's Avatar
RappY RappY is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.10.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 882
Implicit Canoanele

E bine să ne mai aducem aminte de canoane, mai ales că acum se cam neglijează, femeile nu mai poartă baticuri la slujbe, epitimiile sunt mai ușoare, ecumenismul invadează aspectele vieții, lumea crede că se mântuiește din oficiu.

A postat recent PS Petru Pruteanu acest articol. Aici ne amintește de canonul 80 Trulan (692) în care laicilor li se spune să participe la slujbe săptămânal, iar dacă lipsesc de 3 ori să fie îndepărtați de la împărtășanie.

Dacă vreun episcop, presbiter, ori diacon, sau dintre cei numărați în cler (în clerul inferior), sau vreun laic, de n-ar avea nici o nevoie prea grea sau vreo treabă anevoioasă, ca să lipsească mai multă vreme de la biserica lui, ci fiind în cetate, nu ar merge (la biserică) trei zile de duminică în trei săptămâni, de ar fi cleric, să se caterisească, iar de ar fi laic, să fie îndepărtat de la împărtășire (de la comuniune, afurisit).

PS Petru îl interpretează ca cerând laicilor să se cuminece în fiecare săptămână, dar nu mă bag să afirm asta fiindcă știu că părerile sunt împărțite, chiar și Pr. Papacioc spunea că împărtășania o dată la 40 de zile e potrivită. Grecii știu că se împărtășesc mai des, unii preoți împărtășesc fără spovedanie unii doar cu spovedanie, etc.

Dar ce e cert e că prezența la biserică săptămânal e cerută canonic.
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa
Reply With Quote
  #2  
Vechi 23.02.2024, 03:14:30
Iorest Iorest is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.08.2016
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.378
Implicit

În pandemie nu s-a respectat canonul, interesant e că dintre toate canoanele existente acesta cu 3 duminici consecutive e cel mai des invocat că nu e respectat.

Oare câte altele nu se respectă de către mireni și câte de către clerici chiar.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 23.02.2024, 06:38:57
Demetrius Demetrius is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.04.2012
Mesaje: 3.050
Implicit

Citat:
În prealabil postat de RappY Vezi mesajul
E bine să ne mai aducem aminte de canoane, mai ales că acum se cam neglijează, femeile nu mai poartă baticuri la slujbe, epitimiile sunt mai ușoare, ecumenismul invadează aspectele vieții, lumea crede că se mântuiește din oficiu.

A postat recent PS Petru Pruteanu acest articol. Aici ne amintește de canonul 80 Trulan (692) în care laicilor li se spune să participe la slujbe săptămânal, iar dacă lipsesc de 3 ori să fie îndepărtați de la împărtășanie.

Dacă vreun episcop, presbiter, ori diacon, sau dintre cei numărați în cler (în clerul inferior), sau vreun laic, de n-ar avea nici o nevoie prea grea sau vreo treabă anevoioasă, ca să lipsească mai multă vreme de la biserica lui, ci fiind în cetate, nu ar merge (la biserică) trei zile de duminică în trei săptămâni, de ar fi cleric, să se caterisească, iar de ar fi laic, să fie îndepărtat de la împărtășire (de la comuniune, afurisit).

PS Petru îl interpretează ca cerând laicilor să se cuminece în fiecare săptămână, dar nu mă bag să afirm asta fiindcă știu că părerile sunt împărțite, chiar și Pr. Papacioc spunea că împărtășania o dată la 40 de zile e potrivită. Grecii știu că se împărtășesc mai des, unii preoți împărtășesc fără spovedanie unii doar cu spovedanie, etc.

Dar ce e cert e că prezența la biserică săptămânal e cerută canonic.
Împărtășania e cea mai frumoasă comuniune cu Hritsos, iar din faptul că El Se jertfește zilnic pentru noi secuvine să înțelegem că împărtășania are putere de comuniune de... 24 de ore(nu de 40 de zile!), pentru că mâine El Se jertfește din nou; este o lipsă de respect(ca să nu zic lezmajestate) ca eu, fiind de față, să nu mă împărtășesc cu jertfa Lui decât de 2 ori pe ”trimestru”. Oare pr Papacioc la mănăstire se împărtășea așa cum a recomandat altora?
Poate că da.
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări,
Zvâcnită din Vrerea divină,
Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări
Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 23.02.2024, 09:42:20
Moroco's Avatar
Moroco Moroco is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.04.2019
Locație: Crestin Ortodox cu Calea ✝ Apocalipsa
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.369
Implicit

NU se citeste si nu se intelege corect canonul.

Citat:
Dacă vreun episcop, presbiter, ori diacon, sau dintre cei numărați în cler (în clerul inferior), sau vreun laic, de n-ar avea nici o nevoie prea grea sau vreo treabă anevoioasă, ca să lipsească mai multă vreme de la biserica lui, ci fiind în cetate, nu ar merge (la biserică) trei zile de duminică în trei săptămâni, de ar fi cleric, să se caterisească, iar de ar fi laic, să fie îndepărtat de la împărtășire (de la comuniune, afurisit).
Io inteleg ca nu este o obligatie sa mergi in fiecare Duminica ci e dezlegare indelunga pentru nevoi grele si treburi anevoioase, multe saptamani, nimeni nu stie cate, iar daca nu ai nicio nevoie grea sau vreo treaba anevoioasa, poti lipsi cate 2 Duminici consecutive si in a treia revenind te poti impartasi fara nicio spovedanie caci canoanele prevad impartasirea tuturor credinciosilor la fiecare liturghie, nu numai a preotilor si a spoveditilor care si-au facut canonul de rugaciune si de post. Daca nu esti in cetate, esti in concediu de exemplu, ca mirean n-ai nicio datorie, nicio grija sa mergi la biserica, nu se socoteste lipsire de la Biserica Duminica.

In cazul nostru deci, ca mirean, ca laic, lipsind cat vrei de la Biserica fiind in cetate, atunci cand revi, respectand canonul nu te impartasesti asa cum de altfel se intampla mereu caci in BOR s-a incetatenit obiceiul sa nu te impartaseasca nimeni daca nu te-ai spovedit si nu ti-ai facut canonul.

Deci pentru mireni, in conditiile in care oricum nu te impartaseste fara spovedanie, lipsirea de la Biserica n-are nicio consecinta, nici de indepartare-excludere canonica de la ceva si nicio privare de libertatea totala.

Ca sa participi in mod repetat, consecutiv, tine deci doar de ascultare, de bunul simt, de credinta ta si de nicio constrangere!

Deci cine forteaza pe altii, silniceste, ameninta cu excluderea pentru mersul la biserica in fiecare saptamana calca canonul!

Imi pare rau insa io asa inteleg citind pe text fara partizanate, oricat s-ar speria cineva de caterisire si de afurisire.
Dealtfel orice caterisire si afurisire se poate pocai asa cum se poate pocai orice pacat.

Iar impartasirea nu tine doar 24 de ore ci poate tine o viata intreaga. Depinde doar de tine daca vrand sa pacatuiesti, dupa ce te-ai impartasit Îl parasesti pe Domnul pentru pacate. Daca simti ca ai gresit si L-ai parasit si esti iar singur si sclav viciilor atunci revenind ca fiiul risipitor sau ca fiul pierzarii te poti pocai, spovedi, tine canon si impartasi iar si vei fi reprimit si Domnul va ramane iar cu tine... mult timp... pana la urmatoare parasire pentru lume si pentru pacate. Si apoi tot asa toata viata pana, daca esti serios, nu-L vei mai parasi niciodata, bucurandu-te de Raiul vesnic, Ceresc si Pamantesc.
__________________
MoroncEkU înVaț leppăd∈LUMEjuglu(fivrEhoț-îșcaUsLEUz∈u=sminț∈E-=nEbUParven=pripIS∈xpUngi+cârâmErit-logivina-stiEsin∈rEUtU-lăudobasculaș-trădățol-scobârfEU-distrugiTUtEu-trufhus=altvisgrij-strescapoSS-f∈ciUkUxklacUj-ghinorokkciospădosdă-ter∈sUșefhUț-fant∈zis-progr∈xit=victiviclUadicdol lent∈iASIAgrozînș∈lumi picUpic n facinatia gogoș∈rporksd∈caine sat∈ plâplaci sascapi d Tata-ch sal∈faci tlaba mudara poftarmorE-pliktisU c@luatu-droghipocrițU-fakE) sascult iubimca ucemici CuvânteuL si FataTa

Last edited by Moroco; 23.02.2024 at 10:13:54.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 23.02.2024, 10:13:29
RappY's Avatar
RappY RappY is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.10.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 882
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Iorest Vezi mesajul
Oare câte altele nu se respectă de către mireni și câte de către clerici chiar.
E clar că-s foarte multe, se aplica „iconomia” foarte mult dar oare se aplică prea mult?

Citat:
În prealabil postat de Demetrius Vezi mesajul
Oare pr Papacioc la mănăstire se împărtășea așa cum a recomandat altora?
Poate că da.
Scuze nu m-am exprimat bine, prin „potrivită” voiam să zic îngăduită depinzând de persoană (deci nu are cum să fie necanonic să nu te împărtășești săptămânal), nu recomandată. Așa era atunci comun și el n-a zis că-i necanonică, dar el nu a susținut un orar fix.

Citat:
Asa cum am spus, impartasirea nu trebuie considerata dupa idei fixe, numaidecat deasa sau rara. Rara, pentru ca e prea mare Dumnezeu, prea mare harul Sau. Si iti trebui o pregatire. Daca n-ai haina de nunta… Pai Scriptura spune ca te leaga si te da afara. Deci trebuie sa fii pregatit. Si daca te impartasesti foarte des, incepi, ca fiinta omeneasca nerodata, neslefuita, s-o iei ca un obicei, nu cu teama si cu frica de Dumnezeu. Daca ai aceasta teama de Dumnezeu cu adevarat si te gandesti la importanta acestui fapt, atunci esti bun de impartasit mai des. Dar daca o iei din obisnuinta sau zilnic, cum am auzit ca se face in unele parti, este o greseala extrem de mare. Pentru ca nu postirea in sine decide, dar ea este necesara, ca sa te mai strujeasca nitel trupeste. Trupul acesta trebuie sa existe si sa implineasca o serie de lucruri ale firii. Dar sa fim impotriva exagerarii lucrurilor. Si atunci e necesara postirea, dar nu ea este comandata calitativ.

Iarasi e o primejdie mare, tocmai pentru ca-i foarte mare lucru – mai mare decat a te impartasi nu exista nimic in viata cu Dumnezeu –, sa nu te impartasesti. Intervine si impartasirea duhovniceasca, cu “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi“. Dar nu inlocuieste impartasirea aceasta pipaita, simtita. Vedeti, de la inceput au fost tot felul de indoieli. Dumnezeu a creat doua lucruri extraordinare, care nu pot fi mai desavarsite decat le-a creat. A creat o femeie distinsa care a nascut un Dumnezeu si a creat preotia, care L-aduce pe Dumnezeu de sus si-L naste din nou pe Sfanta Masa.

(...)

S-a discutat foarte mult in lumea traitorilor, a oamenilor de credinta si a duhovnicilor, cand sa te impartasesti. Unii spun ca la patruzeci de zile. Dar nu timpul decide, ci pregatirea ta interioara, pentru ca la un eveniment asa de mare, ca sa-L iei pe Dumnezeu, cu adevarat iti trebuie o pregatire.

Numarul acesta de patruzeci nu trebuie ignorat. Ce inseamna numaidecat acest patruzeci? Draga, mai intai de toate, un timp ales de Dumnezeu, un timp suficient ca sa te pregatesti pentru marele eveniment ce are in vedere vesnicia. Patruzeci de zile a durat potopul lui Noe. Patruzeci de zile a stat Moise in Muntele Sinai. Patruzeci de zile a postit Mantuitorul. Patruzeci de zile dureaza postul Craciunului si postul Pastelui. E un timp suficient ca sa te pregatesti pentru marele eveniment care urmeaza, eveniment bisericesc, mantuitor. A patruzecea zi dupa zamislirea pruncului se formeaza inima. A patruzecea zi dupa moarte putrezeste inima.

Noi am ramas la patruzeci de zile intr-o forma traditionala, care nu e atat de recomandata. Te impartasesti continuu cu Hristos, duhovniceste, iar cand te pregatesti si printr-o postire… Nu numaidecat postirea este o conditie. Nu o faci pentru ca ti s-a spus s-o faci, ci ca sa te smereasca trupeste, sa renunti la o serie intreaga de porniri spre rau: lacomii, curvii, judecati. Postesti cu procese, cu certuri, cu procurori si cu avocati? Asta nu. Si atunci, impartasirea este in functie de curatirea inimii tale.
https://www.cuvantul-ortodox.ro/ne-v...m-des-sau-rar/

Citat:
În prealabil postat de Moroco Vezi mesajul
NU se citeste si nu se intelege corect canonul.
Tu le înțelegi pe toate pe dos intenționat deci nu-mi bat capul.
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa
Reply With Quote
  #6  
Vechi 23.02.2024, 10:16:27
Moroco's Avatar
Moroco Moroco is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.04.2019
Locație: Crestin Ortodox cu Calea ✝ Apocalipsa
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.369
Implicit

Citat:
În prealabil postat de RappY Vezi mesajul
Citat:
În prealabil postat de Moroco Vezi mesajul
NU se citeste si nu se intelege corect canonul.
Tu le înțelegi pe toate pe dos intenționat deci nu-mi bat capul.
Nu cumva e fix invers? Nu cumva tu esti analfabetul functional? Nu cumva tu esti habotnicul cu tendinte silniciste extremiste ce vrei sa calci libertatea omului folosindu-te de canoane invartind marota legalista si pedepsele ca sa bagi in credinciosi frica de caterisire si de afurisire vrand sa te lauzi tu cu ipocrismul tau special (stii la cine ma refer cand zic special) in timp ce ca un analfabet nu pricepi corect ce este scris in ele, nedandu-ti seama ca defapt tu insuti esti cel care le calci din belsug?

”Si a vazut Dumnezeu ca tot pamantul este plin de silnicie si ca toata dorirea si gandul omului este spre rau”

Ia mai gandeste-te putin.
Nu cumva te-ai facut vames sau politzist canonic? Iar pe mine care iti citesc corect ma faci nebun si intelegator pe dos in toate?

Deci nu te mai lua de mine ca orbul sa nu zic ca prostul, ca de fiecare data o patesti oricat te dai ca tu ai dreptate si io as fi gresitul!.. repetand dupa confruntare mereu ca defapt tu ai avut dreptate si ai castigat confruntarile.

Pe toate le-ai pierdut dovedindu-te de incompetent!... deci te rog frumos, potin respect cand oncepi sa dialoghezi cu mine, caci nu faci decat sa ma provoci dupa ce in mod serios postez pe threadurile deschise de tine, dandu-ti importanta... nemeritata!
__________________
MoroncEkU înVaț leppăd∈LUMEjuglu(fivrEhoț-îșcaUsLEUz∈u=sminț∈E-=nEbUParven=pripIS∈xpUngi+cârâmErit-logivina-stiEsin∈rEUtU-lăudobasculaș-trădățol-scobârfEU-distrugiTUtEu-trufhus=altvisgrij-strescapoSS-f∈ciUkUxklacUj-ghinorokkciospădosdă-ter∈sUșefhUț-fant∈zis-progr∈xit=victiviclUadicdol lent∈iASIAgrozînș∈lumi picUpic n facinatia gogoș∈rporksd∈caine sat∈ plâplaci sascapi d Tata-ch sal∈faci tlaba mudara poftarmorE-pliktisU c@luatu-droghipocrițU-fakE) sascult iubimca ucemici CuvânteuL si FataTa

Last edited by Moroco; 23.02.2024 at 10:28:28.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 23.02.2024, 10:44:38
Moroco's Avatar
Moroco Moroco is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.04.2019
Locație: Crestin Ortodox cu Calea ✝ Apocalipsa
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.369
Implicit

Vorbesc unii de cele 40 de zile. Sau de 80 daca ne amintim ca Moise s-a suit de doua ori in munte. Pai nu a tinut el pentru popor? Proorocul, duhovnicul, iata tine asa ca sf. Ilie, 3 ani sau ca profetul Ioan toata viata in timp ce pacatosii care veneau la Iordan erau iertati imediat, pentru ca tinea El pentru ei, iar Domnul venind a inceput sa se deschida Cerul si cei ce se pocaiau se impartaseau nu numai cu apa curata ci si cu Duhul insa El nu ramanea peste ei pana la sfarsit fiindca erau ipocriti, se reintorceau la viata lor lumeasca, veneau doar sa scape de raul care vine, sa se pileasca. Doar peste Domnul Duhul a ramas pana la sfarsit, pana la moarte, incat Duhul L-a parasit pe Cruce doar ca sa poata El muri in vederea mortii si invierii asa cum a spus, sa-si poata implini ascultarea de Tatal.

Deci despre ce 40 de zile vorbim cand e vorba de pocainta si impartasire la nivel de mirean si de laic? E o aberatie. Pai chiar practica o contrazice caci in postul de 40 de zile ca sa te impartasesti dupa spovedanie ti se cere sa te fi pregatit prin post, nu neaparat negru, macar 3 zile!

Haina de nunta e cu totul altceva ca simbol si semnificatie, acolo e vorba de ascultarea de Dumnezeu de toata ziua si de toata viata in vederea vesniciei fericite vazuta ca o nunta, ca o masa de Cuvant si de Har, de mancaruri curate pentru trup, bucurie de nunta traita cu pregatirea ei inca de aici. (Se presupune ca orice botezat cu Hristos s-a si imbracat, nu se pune la indoiala asta mai ales cand se constata participarea lui repetata la viata bisericii locale din care face parte.)

Asa ca Rappy te rog lasa-ma cu ipocrismele unora care ei insisi nefiind pregatiti 40 de zile ii pune pe mireni, pe laici si pe copii sa tina ei ca sa se lauda ca vezi Doamne au pazit pe Hristos de chinuri si Biserica, ortodoxia, canoanele! Sa fim seriosi! Biserica trebuie pazita de ipocriti si de habotnici ascunsi sub haine, vorbe, fapte si fetze ”sfinte”.

Ti-am zis ca tu fiind analfabet functional si chiar analfabet esti defapt un 0 barat din punct de vedere duhovnicesc, teologic insa vi mereu aici sa ne dai lectii vrand sa cadem pe spate de cat esti tu de mare smintisor. (Daca te simti jignit iarta-ma)

Tie chiar nu ti-e rusine?

Imi pare rau, ca ti-o spun insa sa ma tot faci nebun pe toate threadurile desi am rabdare sa-ti explic mereu pe indelete si cu deamanuntul cum se citeste si cum trebuie inteles... devine deranjant, penibil pentru ca dumneata incepi sa negi evidenta, insusi textul dat de tine cat se poate de clar!

Daca tu vrei sa te silnicesti mai mult ca altii, sa te silesti asta nu-i rau insa lasa-i pe altii si nu-i pacali ca sa asculte de aiurelile unora sau altora.

Un om cinstit care doreste sa se impartaseasca face tot ce tine de el sa-L iubesca pe Domnul Iisus Hristos-Cuvantul, si iubindu-L cu adevarat fii sigur ca Il va Crede si Il va asculta in toate. Iar abea asta inseaman pregatirea!

Cine nu-L iubeste pe Domnul sa fie anatema, iar pe aici am intalnit doar ”mari” teologi si ”mari” aparatori care-L osandesc si-L exlud din Biserica a carui Cap este sustinand ca scumpul Sau Cuvant e de la om sau de la cel rau si ca vezi Doamne de aia nu-L primesc, nu-L citesc, nu-L cred.

Deci oare cine sunt cei ce le inteleg pe toate pe dos?.. intentionat.
(retoric intreb si ma rog sa-i ierte Dumnezeu caci nu acuz pe nimeni, doar imi exercit dreptul de a dialoga in mod liber sincer si cu buna credinta)
__________________
MoroncEkU înVaț leppăd∈LUMEjuglu(fivrEhoț-îșcaUsLEUz∈u=sminț∈E-=nEbUParven=pripIS∈xpUngi+cârâmErit-logivina-stiEsin∈rEUtU-lăudobasculaș-trădățol-scobârfEU-distrugiTUtEu-trufhus=altvisgrij-strescapoSS-f∈ciUkUxklacUj-ghinorokkciospădosdă-ter∈sUșefhUț-fant∈zis-progr∈xit=victiviclUadicdol lent∈iASIAgrozînș∈lumi picUpic n facinatia gogoș∈rporksd∈caine sat∈ plâplaci sascapi d Tata-ch sal∈faci tlaba mudara poftarmorE-pliktisU c@luatu-droghipocrițU-fakE) sascult iubimca ucemici CuvânteuL si FataTa

Last edited by Moroco; 27.02.2024 at 14:43:10.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 23.02.2024, 18:52:29
Demetrius Demetrius is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.04.2012
Mesaje: 3.050
Implicit

Citat:
În prealabil postat de RappY Vezi mesajul
Scuze nu m-am exprimat bine, prin „potrivită” voiam să zic îngăduită depinzând de persoană (deci nu are cum să fie necanonic să nu te împărtășești săptămânal), nu recomandată. Așa era atunci comun și el n-a zis că-i necanonică, dar el nu a susținut un orar fix.
Canonul e după credință, nu după lege.

16. Știind însă că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credința în Hristos Iisus, am crezut și noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptă din credința în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii, nimeni nu se va îndrepta.(Gal2,16)

Citat:
În prealabil postat de RappY Vezi mesajul
Împărtășania are putere veșnică, e Trupul și Sângele lui Hristos, nu are cum să expire vreodată, fiecare împărtășanie rămâne pe veci.
Rămâne pe veci ca orice faptă a oricui...

Nu trupul și sângele lui Hristos se înnoiește zilnic, ci actul împărtășaniei.

Dacă ar avea putere veșnică precum spune pr Papacioc, ce-i atunci cu 40 de zile?
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări,
Zvâcnită din Vrerea divină,
Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări
Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru)

Last edited by Demetrius; 24.02.2024 at 06:15:15.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 04.03.2024, 15:47:45
RappY's Avatar
RappY RappY is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.10.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 882
Implicit

Un alt lucru cunoscut este interzicerea canonică a îngenuncheatului Duminica. Deși se știe de existența canoanelor, nu cred că sunt cu totul respectate în majoritatea bisericilor de mir. Am auzit că în bisericile grecești s-ar respecta mai mult. La noi am văzut mai mult respectat canonul în perioada după Paște.

Canonul 20 al Sinodului I Ecumenic (325)

Fiindcă sunt unii care își pleacă genunchii Duminica și în zilele Cincizecimii, pentru a se păzi toate în toată parichia (parohia) s-a socotit de Sfântul Sinod ca, stând (în picioare), să se dea rugăciunile lui Dumnezeu.

Canonul 90 Trulan (692)

Am primit în mod canonic, de la Dumnezeu purtătorii Părinții noștri, să nu plecăm genunchii în dumineci, cinstind (astfel) învierea Iui Hristos. Drept aceea ca să nu nesocotim chipul lămurit al ținerii acestei (porunci), rânduim (poruncim) limpede credincioșilor ca sâmbăta, după intrarea cea de seară a preoților în altar, potrivit obiceiului care se ține (în vigoare), nici unul să nu plece genunchii până duminică seara următoare, când, după intrarea în vremea luminândei, plecând îndată genunchii, în chipul acesta să aducem rugăciunile (noastre) Domnului. Căci socotim noaptea cea după sâmbătă ca înaintemergătoare învierii Mântuitorului nostru, de atunci începem în chip duhovnicesc cântările, sfârșind sărbătoarea de la întuneric spre lumină, ca de aici înainte în cursul nopții și al zilei întregi să sărbătorim noi învierea.
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa
Reply With Quote
  #10  
Vechi 05.03.2024, 10:02:17
Moroco's Avatar
Moroco Moroco is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.04.2019
Locație: Crestin Ortodox cu Calea ✝ Apocalipsa
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.369
Implicit

Mi-e sa nu devenim pe baza acestui canon la fel de ipocriti ca fariseii vechiului testament deveniti cu timpul foarte mari sabotnici.

Parca-i aud:
"Face-ti vindecari si invieri in alte zile, nu de Sabat"

Parca vad ca noi o sa zicem celor ce ingenuncheaza:

"Face-ti ingenuncheri in alte zile, nu Duminica, nu de Paste"

fiind complet impietriti la inima, pofticiosi la suflet, trufasi la trup, semeti la minte pana acolo incat sa nu vrem sa vedem umilintza si pocaintza unora ca a vamesului ingenuncheat fix atunci, judecandu-i si urandu-i ca nu respecta canoanele ortodoxe si neingenuncherea Duminica, uitand defapt ca noi nu suntem ortodocsi (doar pentru parere) ci crestini-ortodocsi, nu numai cu numele sau cu fatza, vopsitul si hainele negre, smolite sau imparatesti (tot pentru parere).

Daca ai pacate, mustrari, n-ai cum sa poti sta in picoiare daca esti cu bun simt, ci vei cadea in genunchi caci te simti nevrednic si implori iertare.

Io incerc sa ma conformez, stiam de acest canon, si stau in picioare, nici pe scaun nici in genunchi caci cu sufletul si cu inima trebuie sa stai in genunchii mintii, in taina, insa daca te-ai spovedit si impartasit si e vremea Pastelui atunci si in inima poti sa te ridici in picioare cu demnitate si onoare ca sa nu-ti devina ingenuncherea o forma de puturosenie travestita, o aparenta vicleana, un joc de scena bine ticluit prin care se vrea sa se obtina de la altii parere... mult ravnita parere... parerea de tip barna pe care trecand cu lingusurea si infierea ajungi sa te dai peste cap si in mare spectacol ca gimnastele riscandu-te sa-ti rupi coloana sau sa-ti lasi acolo creierii ca sa te stranga oamenii de serviciu cu salvarea.

E foarte simplu acest canon, sa stai in picioare ca sa nu provoci atentia altora care se vor mira de numarul imens de cruci si de ingenuncheri!.. pe care fix atunci iti vine sa le faci? Nu-i rau, e foarte bine insa de ce vrei sa te vada aia din fatza?

Daca e cineva atat de serios si rabnitor ma intreb de ce nu-si tine credinta inaintea sfintilor ingeri inchizand bine usa cand merge in odaia de rugaciuni si metanii? De ce are nevoie de parerea oamenilor importanti, a preotilor si arhiereilor? Cu ce te ajuta parerea? Te schimba ea, parerea, cu ceva? De aia mergi cu mare habotnicie la biserica? Cu parerea nu faci decat se te omori, daca e buna innebunesti si cazi in cap iar daca e rea te auto-distrugi si te razbuni pripit dandu-te jignit, deci la ce-ti foloseste lucrarea parerii stiind ca esti muritor si parerea iti moare odata cu tine? Numai Dumnezeu este!.. incat poti afirma si cum crezi tu ca este. Si apoi la ce ti-a folosit sa-ti strangi toata viata pareri echilibrate, medii si sa-ti cladesti parerea turnata si cioplita mereu pe invers travestit, spre ispitiri, infiindu-te de frica groaznica la alti "dumnezei" ca sa scapi? Numai fricosii scapa, dreptii crezand rabda!......... in picioare.

Dar mai e cineva azi care sa vrea sa-L mosteneasca pe Dumnezeu, de frica infiindu-se Lui?

Nu acoperindu-se de toate faptele legii si canoanelor legaliste pe care din grija prozelista doar altii sunt datori sa le faca... ci primind Credinta, Invatatura, Iubirea, Calea smereniei si rabdarii umilintei... primind Cuvantul lui Dumnezeu ca pe Cel mai mare dar al tuturor timpurilor si cea mai mare binecuvantare inaltzatoare pana in al 9-lea Cer!

Stii deci pentru ce te indoiesti cautand mereu sa stii? Pentru parere! Si asa ajungi shoarece de biblioteca, de TV, de stiri sau de internet!.. iubind si poftind acest drog viclean ce se scurge in sine odata cu parerea!
__________________
MoroncEkU înVaț leppăd∈LUMEjuglu(fivrEhoț-îșcaUsLEUz∈u=sminț∈E-=nEbUParven=pripIS∈xpUngi+cârâmErit-logivina-stiEsin∈rEUtU-lăudobasculaș-trădățol-scobârfEU-distrugiTUtEu-trufhus=altvisgrij-strescapoSS-f∈ciUkUxklacUj-ghinorokkciospădosdă-ter∈sUșefhUț-fant∈zis-progr∈xit=victiviclUadicdol lent∈iASIAgrozînș∈lumi picUpic n facinatia gogoș∈rporksd∈caine sat∈ plâplaci sascapi d Tata-ch sal∈faci tlaba mudara poftarmorE-pliktisU c@luatu-droghipocrițU-fakE) sascult iubimca ucemici CuvânteuL si FataTa

Last edited by Moroco; 05.03.2024 at 10:37:23.
Reply With Quote
Răspunde

Tags
canon, istorie, randuieli, sinoadele ecumenice

Thread Tools
Moduri de afișare