Raspunsuri duhovnicesti +

[dobrin7m]

"Deci, se cade a ne feri de lovirile cele din afară ale duhurilor, precum şi de necurăţiile cele dinlăuntru ale gîndurilor. Apoi totdeauna se cuvine a priveghea cu gîndul. Pentru că vrăjmaşul ca pe o casă vrînd a ne surpa, ori de la temelii aduce căderea, ori de la acoperămînt începînd, o strică toată, ori prin ferestre intrînd, întîi pe stăpînul casei îl leagă şi astfel robeşte toate. Deci ca o temelie sînt faptele cele bune, iar acoperămînt este credinţa, ferestrele sînt simţurile, prin care ne dă război vrăjmaşul.

Drept aceea, se cade a fi cu mulţi ochi acela ce voieşte a se mîntui. Pentru că nu este loc aici de neîngrijire; căci Sfînta Scriptură zice: Să se păzească cel ce stă, să nu cadă. Viaţa noastră s-a numit "mare" de către sfinţitul cîntător David. Căci părţile mării, unele sînt pietroase şi pline de fiare, iar altele alinate. Deci, noi în partea cea alinată a mării părem a înota, iar cei din lume în cea primejdioasă. Adică noi înotăm ziua, povăţuindu-ne de soarele dreptăţii, iar aceia noaptea, duşi de necunoştinţă.

De multe ori omul este în furtună şi în întuneric, dar priveghind, poate a-şi mîntui caiacul său; iar noi întru alinare prin nepăsare ne cufundăm, lăsînd cîrma dreptăţii. Deci, vadă cel ce stă ca să nu cadă, căci cel ce a căzut, o grijă are, ca să se scoale; iar cel ce stă, păzească-se ca să nu cadă.

De multe feluri sînt căderile. Căci cei ce au căzut, s-au lipsit de şedere; iar căzînd, nu s-au vătămat. Cel ce stă bine, să nu defaime pe cel căzut, ci să se înfricoşeze, ca nu, căzînd, să se pogoare în prăpastia cea mai de jos. Căci nu se poate cere ajutor din adîncul puţului, fiindcă strigarea nu se aude. Pentru că zice dreptul: Să nu mă înghită pe mine adîncul, nici să-şi închidă peste mine puţul gura sa.

Vezi ca şi tu, căzînd jos, să nu te faci mîncarea fiarelor. Cel ce a căzut, nu mai închide uşa, iar tu nicidecum să nu adormi, ci de-a pururi să zici cîntarea: Luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte, ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu: m-am întărit spre el. Priveghează necurmat din cauza leului care răcneşte. Aceste graiuri folosesc nu spre a se înălţa cineva, ci a se întoarce şi a suspina, spre a se mîntui.

Vezi-te pe tine, care stai bine, pentru că îndoită frică este asupra ta; ori ca să nu te întorci spre cele de demult, căzînd asupra ta vrăjmaşul, ori ca să nu te împiedici, alergînd. Pentru că vrăjmaşul nostru, diavolul, de multe ori ne trage înapoi, cînd va vedea pe suflet zăbovind şi fiind pregetător. Ori părîndu-i-se sîrguitor şi ostenitor către pustnicie, intră pe furiş, adică prin mîndrie şi astfel pierde sufletul." Cuvioasa Sinclitichia - pomenita in data de 5 ianuarie Ajunul Bobotezei

[cristiboss56]

”Cine vrea sa-L primesca pe Hristos in inima sa, acela trebuie sa se curete printr-o pocainta adevarata! Sa cunoasca din legea lui Dumnezeu pacatele sale si sa le curete prin pocainta, dar mai ales sa ceara iertarea lor de la Dumnezeu si atunci va veni la el Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu Evanghelia Sa si-i va da nu o mangaiere a lumii acesteia, ci una pe care lumea nu o poate primi. Sa ne pocaim si noi si sa ne socotim vrednici de orice: si Hristos Dumnezeu, ca un iubitor de oameni, ne va invrednici de mila Sa; caci El priveste spre cei smeriti si le da lor harul Sau.
Omul are numai o inima: cand ea cauta pe cele vremelnice, atunci uita de cele vesnice; iar cand se intoarce spre cele vesnice si se adanceste in ele, atunci uita de cele vremelnice si nu-i pasa de ele.
Doua feluri de griji: fata de cele vremelnice si fata de cele vesnice, doua feluri de iubire, fata de cele vremelnice si fata de cele vesnice, nu pot fi in inima. Neaparat va precumpani una din cele doua: sau cele vremelnice, sau cele vesnice.
Moartea pe nevazute umbla dupa om. Ea il ajunge pe el acolo unde el nu a asteptat-o niciodata; il ajunge cand el nici nu s-a asteptat; il ajunge astfel cum nu s-a gandit niciodata.
Deci fii intotdeauna asa cum ai dori sa fii in clipa sfarsitului tau. Cugeta la acest lucru, ia aminte la tine insuti si nu vei vrea nici cinste, nici slava, nici bogatie, nici alte privilegii si desfatari ale lumii. Gandeste-te ca vei muri astazi sau maine; atunci toata desertaciunea va pieri din inima ta.
Ce folos are din cinste, slava, bogatie si privilegii aceia ce a ajuns la sfarsitul vietii ? Da-i imparatie, da-i munti de aur, el nu le va da nici un fel de atentie. Un singur gand, o singura grija are el: cum sa plece de aici cu o nadejde de mantuire si de fericire.
Deci agoniseste-ti o astfel de intocmire si tu; fiecare zi sa o socoti ca este cea de urma zi a vietii tale si asteapta, ca Domnul te va chema. Cu o astfel de intocmire nimic in lumea aceasta nu iti va parea atragator si daca vei sta mereu la aceasta straja si vei veghea, apoi vei avea un sfarsit bun.
Deci acum, in timpul vietii pamantesti, coboara-te des cu mintea in iad, ca sa nu te cobori acolo cu trupul si cu sufletul pentru vesnicie.”

Sfantul Tihon, Episcop de Voronej

[cristiboss56]

Minţim pentru că ne e frică de consecinţele adevărului, minţim pentru a ne ascunde păcatele noastre. Minţim pentru că suntem egoişti şi păcătoşi. Minţim pentru că n-avem credinţă că Dumnezeu poate să aşeze lucrurile mai bine prin Adevăr decât putem noi prin minciună.
Minţim pentru că e mai comod, iar a spune Adevărul e mai dificil, pentru că spunând Adevărul Îl mărturisim pe Dumnezeu, şi unii l-au mărturisit pe Dumnezeu cu preţul sângelui, dându-şi chiar viaţa. Ne gândim că dacă vom minţi vom scăpa de consecinţele păcatului pe care-l ascundem sau ne gândim că protejăm pe ceilalţi prin minciună.
Dar minciuna în sine nu există, ci există cel care izvorăşte minciuna, adică diavolul, şi care nu ne protejează deloc ci dimpotrivă ne vrea răul sub faţa ascunsă a minciunii.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că: “Nimic nu este mai slab decât minciuna
cu oricâte perdele ar fi ea acoperită. Aşa cum urcă, la fel de repede şi coboară.” A minţi înseamnă aţi pune încrederea în minciună, înseamnă a crede că minciuna te poate ajuta. A minţi înseamnă a crede că diavolul ne poate face mai mult bine decât Dumnezeu. Pe când dacă spunem adevărul, mărturisim chiar pe Dumnezeu, adică ne punem nădejdea că El care este Adevărul va aşeza lucrurile cel mai bine pentru toţi cei implicaţi în mrejele minciunii.
Comoditatea minciunii este una de moment căci apoi urmează consecinţele grave şi răsplata.
Pe când a spune adevărul te face liber. Când spui adevărul Îl laşi pe Dumnezeu să facă dreptate, să aşeze lucurile.
Când spui adevărul te smereşti, îţi recunoşti nimicnicia şi neputinţa şi recunoşti şi greşeala făcută, iar când minţi te mândreşti crezând că singur vei putea face lucrurile mai bine.
Ceea ce noi oamenii uităm câteodată este că Adevărul este întreg, iar poruncile lui Dumnezeu sunt un tot unitar, nu o listă în care pe unele le bifăm şi pe altele nu.
Primim gând mincinos atunci când credem că împlinim în mare parte poruncile lui Dumnezeu şi ne e îngăduit să călcăm alte porunci mai mici şi mai neînsemnate. Adevărul este Hristos Domnul, este Dumnezeu în Persoană, care este neîmpărţit şi nedespărţit.
Precum în linguriţă la Euharistie îl primim pe Hristos întreg tot aşa Adevărul este întreg, nu împărţit în porunci, precum nici Trupul Domnului nu este împărţit pe bucăţele în toate bisericile ci este întreg în fiecare biserică locală.
Nu putem mărturisi o parte din adevăr iar cealaltă parte să o ascundem sau să minţim. Nu putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona aşa cum ne zice Domnul Hristos.
Adevărul nu poate fi mărturisit parţial asta însemnând că nu ne e îngăduit să spunem minciuni, nici cât se poate de mici. Orice minciună este un pact cu diavolul, este o slujire orientată către cel necurat.
Domnul Hristos ne spune că: “Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. În cuvintele pe care le rostim zi de zi se află toată experienţa noastră de viaţă, toate acumulările noastre, toate trăirile noastre, toate bucuriile şi suferinţele noastre, mai simplu spus în cuvintele noastre ne exprimăm starea interioară sufletească. Ne putem da seama de starea sufletească a unui om din cuvintele pe care rosteşte.
Cel ce vorbeşte blând şi calm cuvinte alese şi frumoase fără a jigni şi fără a judeca pe cineva acela este un om plin de harul lui Dumnezeu, un om care se roagă des lui Dumnezeu, un om care-l are în suflet pe Iisus Hristos. Iar dimpotrivă, un om care vorbeşte repede, răspicat, ţipând şi vorbind urât celor din jur este un om departe de Dumnezeu, un om necuviincios.
Acum, putem să ne gândim cum este oare ? un om care minte, pentru a ascunde păcatul sau, sau pentru motive egoiste sau pentru alte motive.
Omul mincinos nu este un apropiat a lui Dumnezeu, căci Dumnezeu nu are nimic de ascuns, nu este unul care-l are pe Hristos în inimă căci daca l-ar avea, precum Sfântul Apostol Pavel, ar grăi tainele lui Dumnezeu, ar lumina pe cei din jur cu cuvântul său, iar bucura pe toţi, ar transmite bucuria harului lui Dumnezeu prin cuvântul său în inimile celor care aud.

Omul mincinos nu-l cunoaşte pe Dumnezeu, nu-l iubeşte pe aproapele ca pe sine însuşi, n-a ajuns încă la desăvârşire ci încă este egoist, încă este plin de patimi, încă-şi mai doreşte bogăţiile şi slava acestei lumi; omul mincinos nu s-a smerit pe sine însuşi încă.
Aşa să ne gândim tot timpul, că dacă există vreo urmă de neadevăr în vorbele noastre înseamnă că încă nu-L avem pe Dumnezeu în inimă, pentru că harul lui Dumnezeu fuge de la cei ce păcătuiesc.
Asemenea să ne gândim că orice învoire la păcat este o minciună, este o slujire adusă diavolului, este o răutate îndreptată către toţi oameni, este o nedreptate.
În final pentru a concluziona trebuie să reţinem că minciuna este lipsa adevărului, este lipsa lui Dumnezeu din inima noastră.Dumnezeu e Tatal adevarului si satana tatal minciunii. Sa il alegem pe Dumnezeu ca Domn si Stapan al vietii noastre pacatoase .AMIN

[cristiboss56]

"Vom vedea pe Dumnezeu precum este" - Arhimandritul Sofronie Zaharov
POCĂINŢA ŞI LUPTA DUHOVNICEASCĂ


Toată viaţa noastră pământească, de la naştere până la ultimul suspin, va apărea în încheierea sa de pe urmă ca un singur act fără de întindere. Cuprinsul şi calitatea ei va fi cu putinţă a le vedea într-o singură clipită.
Închipuiţi-vă un vas din cristalul cel mai curat, plin cu apă; dintr-o singură privire se poate spune dacă apa este curată sau nu şi in ce masură. Aşa va fi cu noi după trecerea în cealaltă lume. Fiecare mişcare a inimii sau a gândului, chiar de o clipită, lasă o oarecare urmă în suma totală a vieţii noastre. Să presupunem că în întregul soroc al fiinţării mele pământeşti doar o singură dată prin inima mea a străpuns un gând rău, să zicem omorul (cf. Mt. 15:19). Şi acest singur gând rămâne ca o pată întunecată pe trupul vieţii mele, dacă nu va fi lepădat prin pocăinţa osîndirii de sine. Nimic nu este cu putinţă a ascunde: „Nimic este acoperit care să nu se descopere şi ascuns care să nu se cunoască” (Lc. 12:2-3) Noi adesea ne împăciuim cu gândul că nimenea nu ne-a văzut sau că nimenea nu ştie ceea ce gândim şi facem. Dar când suntem plini de grija pregătirii pentru vecinicie, atunci totul se schimbă şi noi năzuim a ne slobozi de tot întunerecul din lăuntrul nostru. „De vom zice că păcat nu avem, pre noi înşine înşelăm şi adevăr nu este întru noi. De vom mărturisi păcatele noastre, credincios este şi drept, ca să ierte nouă păcatele şi să ne curăţească de toată nedreptatea.” (1 Ioan 1:8-9)
Prin sinceră căinţă cu hotărâtă osîndire de sine înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, omul lăuntric se curăţă, iar apa din vas, trecută prin filtrul cel duhovnicesc al pocăinţei, îşi recapătă curăţia.

Cugetări duhovniceşti

"Cititul cuvântului lui Dumnezeu trebuie să se facă în singurătate, pentru ca întreaga minte să se afunde în adevărurile din Sfânta Scriptură şi să se înfierbânte până la lacrimi; de la acestea omul se încălzeşte tot şi se umple de daruri duhovniceşti care bucură mintea şi inima mai tare decât orice alt cuvânt."
"Dumnezeu e foc care încălzeşte şi aprinde inima şi străfundurile trupului nostru. De aceea, când simţim răceala în inimi, aceea este de la diavol pentru că diavolul este rece. Atunci trebuie să chemăm numele Domnului, Care va veni şi va încălzi inimile noastre cu o dragoste pură nu numai faţă de El ci şi faţă de aproapele, iar răceala urâtorului de bine va dispărea din faţa căldurii Lui."
"Trupul este un sclav iar sufletul este stăpânul, deci din mila lui Dumnezeu trupul este nevoit de boli, pentru că numai aşa slăbesc patimile şi ne întoarcem la omul dinlăuntru. Da, uneori bolile trupului sunt cauzate de patimile sale." -- Sfaturi duhovniceşti.
"Cei care au hotărât să-I slujească Domnului Dumnezeu, trebuie să exerseze rugăciunea minţii închinată Mântuitorului şi să o rostească neîncetat: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul"!
"Când ne cuprinde deznădejdea, să nu ne lăsăm robiţi. Mai degrabă întăriţi şi ocrotiţi de lumina credinţei, să spunem vrăjmaşului cu curaj: "Ce eşti tu nouă, tu care ai fost alungat de la faţa lui Dumnezeu, un fugar din rai, un rob al răului? Tu nu ne poţi atinge pentru că Hristos, Fiul lui Dumnezeu ne este stăpân nouă şi tuturor. Piei, blestematule. Noi credem în dreaptă Crucea sa. Şarpe, te călcăm pe cap."

( Sfantul Serafim de Sarov)

[glykys]

Am primit de la Dumnezeu puteri virtuoase si foarte mari: infranarea, suferirea raului, neprihanirea, staruinta, rabdarea si cele asemenea, care ne ajuta sa ne impotrivim si sa luptam impotriva celor rele. Avand la indemana puterile acestea si punandu-le la lucru, socotim ca nimic nu ni se mai intampla neplacut, dureros sau nesuferit.

Cand vei socoti castigarea banilor si multul lor folos, ca pe-o amagire vremelnica, vei cunoaste ca petrecerea cea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu, e altceva decat bogatia. Gandindu-te la aceasta cu incredintare si cu tinere de minte, nu vei suspina, nu vei plange, nu vei invinui pe nimeni, ci pentru toate vei multumi lui Dumnezeu. Nu te vei clati vazand pe cei mai rai ca tine rezemandu-se pe bani si pe socoteli, caci foarte rea patima a sufletului este pofta, parerea si nestiinta.

Omul cu judecata, luand aminte la sine, cumpaneste cele ce i se cuvin si-i sunt spre folos. Acela cugeta care lucruri sunt folositoare pentru firea sufletului sau si care nu. Asa se fereste el de cele nepotrivite, care i-ar vatama sufletul si l-ar desparti de nemurire.

Cu cat cineva are viata mai masurata, cu atat e mai fericit, ca nu se grijeste de multe: de slujitori, de lucratori, de pamanturi si de avutia dobitoacelor. Caci tintuindu-ne de acestea ne vom inneca in greutatile legate de ele si vom invinui pe Dumnezeu. Iata cum din pofta noastra cea de voie se adapa moartea si cum ratacim in intunericul unei vieti cu pacate, necunoscan-du-ne pe noi insine.

Sa nu zica cineva ca este cu neputinta omului sa ajunga la viata cea virtuoasa, ci numai ca aceasta nu este usor, cu toate ca nici cei ce au dobandit-o nu sunt pe deplin lamuriti asupra acestui lucru. De viata virtuoasa se impartasesc toti oamenii cuviosi precum si cei cu minte iubitoare de Dumnezeu. Caci mintea cea de rand este lumeasca si schimbatoare, rasarind si ganduri bune si rele, ba si firea si-o schimba, aplecandu-se spre cele trupesti. Mintea cea iubitoare de Dumnezeu insa, pedepseste pacatul care se naste in oameni cu voia lor, in urma trandaviei.

Urmare:
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...are-80262.html

[cristiboss56]

Sa avem nadejdea la Dumnezeu, dar timpurile sunt critice. Timpurile-s foarte critice. Dupa cum spun Sfintii Parinti, Sfintii Prooroci, noi am intrat in veacul al VIII-lea, si ei asa scriu ca, intrand in al VIII-lea veac, multe necazuri o sa vina peste omenire, mari schimbari o sa fie in lume. Dupa scrierile Sfintilor Parinti, omenirea asteapta doua pericole infricosate: un razboi infricosat de mare si imparatia lui Antihrist. Acuma numai Dumnezeu stie care va apuca inainte, razboiul acela care se asteapta sau imparatia lui Antihrist. Noua nu ne-a ramas altceva decat sa ne pregatim. Sa ne pregatim prin pocainta, spre marturisire curata, ca nimenea nu se poate mantui decat numai prin pocainta, adica prin marturisirea pacatelor inaintea parintelui duhovnic.
O sa fie un razboi infricosat, poate nu acum, dar in cativa ani. Asa va fi ca nu vor mai cunoaste ca au fost oameni cei omorati. Suntem in vremurile de pe urma. Sunt semne vadite.
Conducatorii omenirii de astazi sunt hotarati sa distruga omul, atat duhovniceste cat si fireste; adica nu se mai pune problema de a fi un bun crestin, asta e departe, dar nu mai poti fi om firesc. Vor sa schimonoseasca firea omului. Conducatorii europeni se vede bine treaba ca au luat locul lui Satan insusi, ca de acum ei, cu ideile lor, introduc rautatea in omenire. Dar pentru ce? Ca sa distruga cu desavarsire tot ce-i duhovnicesc in om, dar nu numai atat, ci si tot ce-i omenesc.
Ăstia vor sa faca lumea ca pe niste dobitoace, sa nu stie ca este Viata Vesnica. Chiar daca zic ca este Dumnezeu, ei spun ca totul este aici, viata asta sa fie bine.
Uniunea Europeana este Casa Faradelegilor, este distrugerea omului, nu numai a crestinului sau a monahului. Lasam asta la o parte [monahismul sau crestinismul], dar vedem ca legile Uniunii Europene duc la distrugerea omului, fiindca dau drepturi lui Satan. Ei legifereaza ca pacatul impotriva firii este ceva bun.
Vezi, astia de la Comunitatea Europeana o tin (considera) pe Romania ca cea mai inapoiata. De ce? Pentru ca crede in Biserica, fiindca are multi preoti si monahi. Adica crede in Viata Vesnica si nu crede in ideile lor. Vor sa bage ideile lor si Biserica le sta in cale.
O sa fie schimbari mari. Ce, crezi ca Comunitatea Europeana este dupa Dumnezeu? O sa-i schimbe pe toti, o sa le schimbe mintea. Aceasta schimbare este spre daramare iar nu spre zidire.
Pentru pacatele noastre, ale omenirii, pentru faradelegile care se petrec, bag seama ca s-a luat harul Sfantului Duh si de la alimente, fructe si legume. Le bagi in gura, dar nu vor sa se pogoare in stomac, ca nu au gust. Si gustul alimentelor este un dar de la Dumnezeu, dar acum toate sunt serbede.
Sa te scoli de la masa cu o mica pofta de mancare, asa povatuiesc Sfintii Parinti, si asta este folositor si trupeste si sufleteste.
Multi nici nu stiu, nici nu socotesc ca Cununia este o Taina a lui Dumnezeu si ca nu se poate desface asa cum vrea fiecare. Doar in caz de preacurvie a unuia din soti Biserica blagosloveste despartirea; dar si atunci, daca exista iertare intre soti, si Dumnezeu iarta. Adica Dumnezeu se bucura mult mai mult de pastrarea cununiei decat de despartire, chiar pentru motive binecuvantate, sa zicem, de Biserica. Trebuie multa rabdare si smerita cugetare si sfatuire intre soti ca sa poata trece uniti peste ispitele vietii in doi. Ca nu e usor. Este o cru*ce. Asta e o Cruce, si cum poate fi crucea?! Nu usoara.
Preotul este apostolul Bisericii, apostolul neamului, apostolul natiunii. Astazi unii spun: „Ce? Haina ma mantuieste?!” Sigur ca haina te mantuieste, fiindca este blagoslovita. Haina preoteasca te fereste de multe.
Nu este nevoie sa iscodim si sa ispitim lucrurile peste fire, ca atunci diavolul ne aduce la necredinta.

[cristiboss56]

Convorbire cu trei studenţi romani



Ca să poţi învinge o patimă, nu ai voie să te pretinzi că eşti cineva, că eşti ceva. Dacă pretinzi că eşti ceva, înseamnă că a intrat în sufletul şi în cugetul tău egoismul, patima cea mai blestemată şi cea mai înfricoşată pentru orişicare dintre noi.

Întotdeauna patimile dacă se întăresc în om, de-acuma omul zice că-i cu neputinţă să mai scapi de ele. Dar nu e cu neputinţă. Nu-i voinţa adevărată.
Toate-s cu putinţă la Dumnezeu, nu?
Toate-s cu putinţă la Dumnezeu, toate-s cu putinţă. Aici la noi, era un meşter care a zidit o casă pe malul mării, la un chiliot. În timpurile vechi pescuiam pe malul mării. Fiecare casă avea barcă la mare, ne duceam, pescuiam, şi dacă prisosea ceva, vindeam, căci era greu, n-aveai cu ce trăi, nu era ca acum, când s-au adus toate bunătăţile în Sfântul Munte. Şi a zidit un părinte o casă lângă mare şi meşterul care lucra acolo fuma foarte mult, două pachete mari pe zi.
I-am spus într-o zi: “Măi, Elefterie, măi, nu mai fuma atâta!”. “Nu pot, părinte, nu pot să mă las”. Veşnic aprindea şi stingea câte o ţigară. Într-o zi m-am dus la Salonic, la doctor, că eu am suferit mult cu ochii. Pe atunci era primejdie mare să ajungi până la Salonic, că nu sunt mulţi ani de când au început cursele cu maşini pe aici, nu era nici drumul, nici nimic. M-am dus la Ierisso şi am luat o maşină spre Salonic. Toată lumea care era în maşină fuma, aprindea ţigară după ţigară… ce mai vorbă, te îmbolnăveai, s-a terminat! Printre cei care s-au urcat era şi Elefterie meşterul, cel care fuma două pachete pe zi, dar el era singurul care nu avea ţigara în gură. Tare m-am mirat şi l-am întrebat:
“- Elefterie, dar tu nu fumezi?
- Nu.
- Nu fumezi? Cui îi spui asta?
- Nu, părinte. Am socotit că mă vatăm şi am pus hotar şi nu mai fumez.
- Păi bine, da’ cum ai făcut?
- Da’ nu-s bărbat? Am spus că nu fumez. E greu la început, să crăpi, nu alta. Dar fiindcă am spus, sunt bărbat şi nu mi-am călcat cuvântul. Şi acum am trei luni de zile de când nu mai fumez, Slavă Domnului! Las’ să fumeze toţi ce şi cât or vrea, eu nu mai am nevoie.”
Vezi ce vasăzică hotărârea omului? A zis: “Sunt bărbat!”. Vezi, nu-i cu neputinţă să tai patima când omul are hotărâre. (7 mai 2002)
Astăzi, în tot pământul, Satana biruieşte cu onania. Cu asta biruieşte.Aproape toată lumea e căzută în patima malahiei. De mici, copiii învaţă asta, şi dacă învaţă de mici copiii de-acuma ei nu se pot stăpâni până la adânci bătrâneţi. Cu asta biruieşte Satana, ca omul să nu fie curat niciodată.

Spun şi Sfinţii Părinţi, spun şi doctorii că făcând malahie nu poţi să fii sănătos. Te strici la creier. Altceva e când faci păcatul curviei cu femeia, pentru că împreunarea e lăsată de Dumnezeu, şi altceva când arunci sperma în aerul liber şi te satisfaci singur, aşa. E primejdie mare, şi dacă băieţii învaţă onania de mici, de-acuma cu anevoie mai găseşti oameni curaţi ca să intre în cler. Cu mare greutate. Mare nevoie. (14 iulie 2003)
Dacă continuu faci păcatul malahiei, înseamnă că faci voia Satanei făţiş, vrând. Nu mai poţi spune că ai căzut; ai vrut! Căderea e fără să-ţi dai seama. Dar dacă spui: “Dacă am căzut o dată, de ce să nu mai cad şi a doua oară, şi a treia oară şi a patra oară?”, vasăzică te-ai alăturat făţiş Satanei. Păi mai poţi scăpa de el? Sub nici un motiv nu mai poţi scăpa de el.

Cum e păcatul acesta al malahiei, al masturbării?

E cel mai blestemat păcat. Chiar şi doctorii din lume spun că-i vătămător, şi trupeşte.
Ştiţi că e răspândit prin seminarii? Se învaţă copiii unul de la altul.
Unul de la altul, da. Şi duhovnicii nu-i învaţă că e un păcat?
Îi învaţă, dar n-au putere. Copiii n-ascultă, n-au duhovnici buni în seminarii.
Oricât de buni să fie duhovnicii, dacă tu eşti răzvrătit şi te-ai îndulcit cu patima, zici: “Nu-i nimic, nu contează, nu-i nimic”, până când patima ia proporţii titanice, până când se înrădăcinează în cugetul tău. De-acuma, după ce a prins rădăcini adânci, mai poţi să o dezrădăcinezi? Cu mare greutate, dacă se va putea. Altfel nu.
Orice patimă, scrie şi în Sfânta Scriptură, dacă prinde rădăcini, cum mai poţi să dezrădăcinezi rădăcinile acelea adânci? Un copac, când e mic, are câteva luni, un an, îl dezrădăcinezi cum-necum, dar după ce se întăreşte trebuie să-i tai rădăcinile. Ei, dar cum să le tai? Trebuie să se usuce copacul.
Dacă nu lupţi contra ei, patima îşi va cere tributul. Dar de ce să nu lupţi, că doar patima e în stăpânirea ta. Zi aşa: “M-am stăpânit şi am hotărât, hotărârea mea este cu Dumnezeu şi n-o să mai fac ceea ce am făcut.” Dar vezi că nu-ţi este dezrădăcinată patima. Asculţi de patimă, asculţi de ispititorul. Ispititorul este cel care ne şopteşte în ideile noastre tot ce-i rău.
Mulţi zic că nu au puterea să se opună patimii malahiei.
Ei, n-au putere!? De ce, cum să n-ai putere? Cum se poate lucrul ăsta? “Eu sunt bărbat. Am hotărât, măcar orice s-ar întâmpla.” Dar aşa sunt toate patimile. Patima e în Stăpânirea ta, dar îţi trebuie o osteneală titanică s-o tai după ce a prins rădăcină în simţurile tale. Dar nu-i cu neputinţă să o smulgi, nu-i cu neputinţă. Dacă ceri ajutorul lui Dumnezeu e cu neputinţă să nu-ţi ajute Dumnezeu. Ţi-ajută Dumnezeu, dar trebuie hotărârea ta. (7 ianuarie 2004)
Bărbatul se irită, se tulbură adică, se luptă cu patima asta a trupului, a curviei, dar femeia are înzecit patima asta. Asta scrie în Sfintele Scripturi:“bărbatul se aprinde, arde” iar femeia “arde şi mai mult”. De aceea, toate judecăţile legii o pedepsesc mai puţin pe femeie, pentru că ea are mai multă patimă, mai multă înclinare către fărădelege. Dar bărbatul e bărbat şi poate spune: “Dacă vreau, cad cu femeia asta, dacă nu vreau, nu! Nu-mi trebuieşte!”Are bărbăţia aceea, are stăpânire. Dar aşa au devenit timpurile că fetele şi femeile, care înainte erau smerite, acum te irită, te ispitesc, ca vrând-nevrând să cazi, oricât de nepăsător ai fi tu.(19 ianuarie 2004)
Trebuie să ne osârduim, să ne dezbrăcăm de omul cel vechi şi să ne îmbrăcăm în omul cel nou. Omul cel vechi – grecii spun paleanthropo – este omul plin de toate patimile, aşa cum e omul, omenirea de azi. Toate patimile omuluiduc la pierzare veşnică şi toate învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi ale Bisericii ne povăţuiesc să ne lepădăm de omul cel vechi, de patimile care zac în trupurile noastre, fiindcă numai atunci putem să căpătăm Împărăţia Cerurilor.
Vezi?! “Nimic necurat sau spurcat va intra întru împărăţia Cerurilor”, spune Sfânta Scriptură. Omul cel vechi e plin de toate patimile şi e mai mare părerea de rău şi mirarea că, uite, conducătorii omenirii de astăzi te obligă să faci toate fărădelegile, chipurile pentru “că ai dreptul”.
Drepturile Omului nu sunt altceva decât pierzarea sufletului şi nu te ajută în nici un fel la câştigarea mângâierii Împărăţiei Cerurilor, deoarece cei care conduc omenirea spun că fiecare are dreptul să facă orice doreşte, orice păcat, orice fărădelege, pentru că “e dreptul omului”. Dar Adevărul nu-i aşa. Toate patimile în care s-a înglodat omenirea sunt contra lui Dumnezeu, contra creştinătăţii, contra omenirii. Şi fiindcă duşmanul nostru, diavolul, a căzut din ceruri pentru o singură patimă, mândria, el ştie foarte bine că orice om care are mândrie în sufletul lui nu poate să fie om la locul lui şi, în al doilea rând, este contra lui Dumnezeu. De aceea, Satana seamănă egoismul în fiecare din noi, de mici copii, pentru ca astfel să ne asemănăm lui. Egoismul e cea mai mare primejdie pentru fiecare om, fiindcă Satana a avut egoism, înălţarea minţii, mândrie, şi aşa a căzut jos.
Darul lui Dumnezeu, bunătatea Părintelui Ceresc vrea să completeze locurile din care a căzut Satana şi tagma lui cea înfricoşată cu bunii creştinii şi cu adevăraţii călugări. Acest lucru îl cunoaşte vrăjmaşul şi de aceea se osârduieşte ca de mici copii să instaleze în fiecare din noi egoismul, pentru că el ştie că dacă în inima şi în sufletul omului se instalează egoismul, părerea minţii, mândria, el nu poate să treacă de vămile văzduhului sub nici un motiv. De aceea se osârduieşte el ca să instaleze în sufletele şi în inimile noastre egoismul, fiindcă de-acuma celelalte răutăţi vin de la sine.

[cristiboss56]

Despre rugăciune
Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlineste-o pe asta, tătucută. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă si găleata e mică. Citeste dimineata Acatistul Maicii Domnului iar seara citeste Paraclisul ei. Crezul - neapărat, măcar o dată pe zi, si Psalmul 50 de două-trei ori pe zi... Mai mult, canonul e benevol: "Tatăl nostru" fără număr, "Doamne Iisuse" fără număr, metanii fără număr. Fiecare cuprinde cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i bine dacă faci oleacă de rânduială. Eu mă stiu pe mine: dacă mă scol de dimineată si-mi fac oleacă de canon, parcă sunt un alt om toată ziua. Dar dacă te scoli dimineata si te învârtesti asa, prin casă - că mai am asta de făcut, mai am si treaba astălaltă -, apoi nu-ti merge bine toată ziua. Asa că să faci oleacă de canon în fiecare zi, ca dreptul Iov, care aducea jertfă în fiecare zi pentru feciorii lui - poate au gresit ceva cu gândul.
Să faci în fiecare zi câte metanii poti către Maica Domnului - cel putin 12 metanii - si la fiecare metanie să spui asa, ca baba: "Maica Domnului, nu mă lăsa... nu mă lăsa, Măicuta Domnului". Să n-o uiti pe Maica Domnului, tată, să n-o uiti, că tare-i bună Măicuta Domnului. Asa, tătucută, să nu lasi rugăciunea... Mai fă o metanie, mai citeste un psalm, mai spune un "Doamne Iisuse"... Trebuie să faci oleacă de rânduială. Că o cămasă murdară nu se spală numai cu apă, ci trebuie si săpun si altceva mai tare care să o curete...
Si dacă spui de 100 de ori "Doamne Iisuse", măcar de 10 ori să fii cu gândul acolo. Când stai de vorbă cu cineva, nu stai de vorbă cu dosul... D'apoi când vorbesti cu Dumnezeu! Asa îmi spunea si mie părintele Daniel, săracu': "Paisie, bre, nu lăsa gândul să iasă afară din chilie"...
Gândurile mai vin, dar tu nu sta de vorbă cu ele, nu le lua în seamă. Caută să-ti fie tot timpul mintea ocupată cu rugăciunea; tot timpul să spui "Doamne Iisuse". Să te obisnuiesti să spui tot timpul rugăciunea asta, iar pentru fiecare Acatist sau Paraclis necitit într-o zi să faci câte 24 de metanii - măcar atât... Acum, la miezul noptii, aici la Sihla (si la Sihăstria) se face priveghere. Încearcă să te scoli, fă măcar trei cruci, spune "Împărate ceresc", "Tatăl nostru" si ce mai stii tu, fă 24 de metanii - si ai stat la toată privegherea...
Când nu poti plânge la rugăciune, asta este si pentru umilinta noastră, tătucută, ca să ne smerim. Nu trebuie neapărat să plângem în hohote. "Jertfa plăcută lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrântă si smerită Dumnezeu nu o va urgisi."
Că si diavolul te ajută câteodată să plângi, ca pe urmă să te mândresti si să te pierzi. Venea aici o femeie, si o dată mi-a spus: "Eu, părinte, fac în fiecare zi câte 100 de metanii" - dar făcea fără blagoslovenie. Si i-am spus asa: "De acum înainte, să nu mai faci 100, să faci numai 24 de metanii pe zi. Atât ai blagoslovenie". Si a venit la mine după o lună de zile plângând si mi-a spus: "Părinte, nu reusesc să mai fac cele 24 de metanii pe zi. Nu stiu ce se întâmplă, dar nu pot să mai fac - eu, care făceam câte 100 de metanii si încă îmi era foarte usor să le fac, acum în nici una din zile nu am reusit să fac 24 de metanii, asa cum mi-ai spus". Ai văzut? O lupta vrăjmasul, pentru că astea erau făcute cu blagoslovenie. Când făcea câte 100, era si oleacă de mândrie acolo.
Asa că tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului. Acolo unde esti tu, mergi la duhovnic si spune-i să-ti dea el să ai o rânduială de rugăciune. El să stie rânduiala rugăciunii tale, iar tu atâta să faci, pentru cât ai blagoslovenie. E bine să ceri sfat si blagoslovenie si pentru o faptă bună pe care vrei s-o faci, sau pentru o zi de post... Tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului, tătucută, ca să nu aibă îndrăzneală vrăjmasul la osteneala ta...

[cristiboss56]

Despre patimi
Draga tatii, viata asta e foarte grea, trebuie să te lupti până la moarte cu patimile astea ale firii. Focul, iadul si curvia niciodată nu spun că-i de-ajuns. Sunt oameni bătrâni care nu scapă de patima asta. Nu stii sfintii ce luptati erau? Dar te păzeste Maica Domnului. Dacă ai credintă si frică de Dumnezeu, te acoperă si Maica Domnului. Ai văzut câte minuni face ea. Dar tu să nu stai de vorbă cu gândurile. Dacă nu te învoiesti cu ele, nu ai păcat. Gândurile mai vin, dar nu sta de vorbă cu ele, nu le lua în seamă. Asa, gânduri si ispite poate ne vin si nouă; poate si mie mi-au venit niste gânduri dintr-astea. Dar dacă nu le bagi în seamă, ele pleacă... D'apoi tie, care mergi asa de rar la biserică si uiti să te rogi!
Să ne păzim cele cinci simturi, tată. Să-ti păzesti curătia, dar nu numai curătia trupească. Curătia este si a inimii, si a gândurilor. Roagă-te mereu. Si să nu te învoiesti, Doamne fereste, cu ceea ce îti spune gândul. Si când ai gânduri si patimi si ispite, gândeste-te la Maica Domnului si încearcă să-i cânti ei: "Vrednică esti...", că Maica Domnului te acoperă. Si dacă te-a păzit până acum, eu cred că o să te păzească si de acum înainte. Trebuie să te strecori în viată ca tiganul printre stropi - asa trebuie să ne strecurăm noi prin viata aceasta. Trupul si diavolul trebuie înselati - spui: "Lasă, mai lasă anul ăsta"... si, până la anul celălalt, cine stie ce se poate întâmpla? Asa, tată... Nu vorbi cu gândurile. Spune-le: "Fugiti de-aici!" Numai atunci ai păcat, când stai si te gândesti: "cum să fac, cum să apuc..."
Să te feresti ca de foc de băieti. Când vezi un băiat sau un bărbat, să fie ca si cum ai vedea o piatră. Si de imaginatie să te feresti. Să nu te gândesti vreodată cum e trupul bărbatului, cum e trupul femeii... sau din astea. Să nu te intereseze. Că de la gândurile astea pornesc altele. Si pe mine mă fulgerau poate gânduri din astea, dar ele trec, zboară pe deasupra, ca un stol de păsări. Acum nu-mi mai vin. Că nici nu stiu, nici nu mă interesează si nici nu vreau să stiu asta, Doamne fereste. Poate si mie mi-au trecut asa, prin cap, ca un fulger, ca o scânteie. Dar te rogi si-ti muti gândul în altă parte, nu stai de vorbă cu ele.
Gândurile trebuie spuse din vreme duhovnicului, tătucută. Si la mărturisit nu spui pe tigăneste ce ti-a venit în gând, ci spui asa: "Părinte, am gânduri de hulă, am gânduri spurcate, am patimi si pofte..." sau "Am gânduri spurcate asupra călugărilor, asupra preotilor, am patimi spurcate..." Si când te speli, să nu cumva să te speli vreodată cu mâna goală, să ai totdeauna o cârpă. Că trupu-si cere ale lui, tată... Asa că de acuma să te feresti de toate poftele si patimile pe care le-ai avut. Si să nu uiti nici asta: că sărutul e arvuna păcatului.
Dacă vrei să-ti petreci viata în curătie, nici prin cap să nu-ti treacă să placi oamenilor. Să fii cât mai nepretuită de oameni, asta da. Si nici să fii lăudată, tătucă - lauda e tot un fel de mândrie. Si când îti vine în cap gândul că esti mai bună ca altul si că meriti să fii lăudată, să-ti spui asa: "Cine a mai făcut asa păcate rusinoase cum am făcut eu?" Că nu-i putin lucru, tătucă, păcatul ăsta. Gândeste-te: dacă atunci când iesim pentru noi afară, îngerasul nostru bun se întoarce cu spatele, că se rusinează, d'apoi când facem alte prostii sau când ne facem noi singuri poftele, cum plânge, săracul...
A fost Victoria pe-aici si mi-a spus asa: "Părinte, să nu bea si Emilia din paharul pe care l-am băut eu..." Dacă esti hotărâtă să trăiesti în curătie si nu ti-e gândul la prostii si te hotărăsti - "N-am să fac asta până oi muri" -, apoi nici gândul n-o să-ti mai stea la prostii, si o să te lupti mai putin. Asa, tătucă; din astea trei căi, trebuie să-ti alegi una: sau te căsătoresti, sau intri în mânăstire, sau stai asa si-ti păzesti fecioria în lume, si faci voia lui Dumnezeu asa cum poti, fără să te stie nimeni. Când esti în mânăstire esti sub o rânduială, cu făgăduintă. Dacă nu esti în mânăstire, esti de bunăvoie, fără să faci făgăduintă. Sunt multi care si-au tinut fecioria în lume si n-au apucat să vină în mânăstire, si sunt socotiti în rândul călugărilor. Dacă mori în lume si esti cu gândul în mânăstire, apoi esti în rând cu maicile. Pentru că omul sfinteste locul, nu locul sfinteste omul. Te poti mântui oriunde - în Bucuresti sau în altă parte. Dar, în primul rând, seriozitatea...
Ai jurat că te duci la mânăstire? Draga tatii, să nu mai faci jurăminte dintr-astea. Nu trebuia să juri. Dacă vrei să mergi la mânăstire, să vezi cum te trage Maica Domnului, încetul cu încetul... Dar să nu mai juri, tată. Să spui întotdeauna: "Uite, dacă o să-mi stea în putere si dacă o să mă ajute Dumnezeu, am să fac cutare si cutare..." Asa, tătucă. Nu-ti pierde gândul bun. Si dacă ai să te rogi, Maica Domnului o să te lumineze, puisorule... Ai toată blagoslovenia să iubesti viata curată. Da... Ai jurat... ai jurat de mai multe ori că te duci la mânăstire. Apoi atunci, dacă-i asa, mireasa Lui să fii...
În mânăstire e mult mai usor ca în lume, tătucă. Nici să te căsătoresti nu te obligă nimeni, nici să intri în mânăstire nu te obligă nimeni. Dar să stii că putini au regretat că au intrat în mânăstire si mult mai multi au plâns că le-a părut rău că s-au căsătorit (mă refer la cei care-si caută mântuirea). Nu poti să-ti iei bărbat numai ca să te uiti la el. Ai niste obligatii, si e tare greu. Apoi vin copiii... Puisorule, tu deocamdată fii în lume, cu gândul la mânăstire. Pentru că multi tineri au vrut să meargă la mânăstire si au murit în lume, si au ajuns în rândul călugărilor. Si multi călugări au trăit în mânăstire cu gândul în lume, si au ajuns în rândul mirenilor. Tu să ai frică de Dumnezeu si să fii cuminte si să te feresti de patimi. Nu uita că fiecare patimă scurtează viata si este echivalentă cu sinuciderea. Asa să faci, draga tatii, si Maica Domnului o să te acopere.