Neuro-Spiritualitate

[leonte]

Dupa aproape 10 ani am ajuns sa pot sa practic meditatia crestina, iar la aceasta realizare nu as fi putut sa ajung fara sa ma documenteze cu privire la fenomenele biologice care se petrec in trupul omenesc in timpul pacatului, al pocaintei, al rugaciunii, ....

Introducere
Daca m-as fi nascut cu 1000 de ani in urma, probabil ca, avand aceeasi ravna ca si in prezent, as fi ajuns de mult la rugaciunea inimii. In vremurile de astazi, in contextul social si cultural in care m-am nascut, probabil ca nu voi ajunge niciodata; dar nu-mi pierd nadejdea si ma voi stradui in continuare.

De ce acest fenomen?
La omul simplu, care se dezvolta natural, intr-un context omogen (majoritatea oamenilor au aceleasi preocupari si valori) se instaleaza/se pastreaza un echilibru biologic-hormonal care ajuta la echilibrul emotional si coerenta cognitiva (aceeasi filosofie de viata pana la moarte).
In schimb, eu m-am nascut si am trait intr-un mediu in care valorile familiale erau contrare valorilor sogietatiii de masa, dar in acelasi timp fara sa ma duca la fagaduintele promise. Sf. Inger pazitor, la care m-am rugat pana la 14-15 ani - ca un copil naiv, nu-mi venea in ajutor cand eram asuprit, nedreptatit sau hartuit, Harul dobandit la botez nu ma apara de ispitele lumii, bogatie materiala nu dobandeam prin mentalitatea pe care o aveam, iar cu prietenii eram obligat sa am o relatie oarecum cenzurata. In acest noian de fenomene paradoxale, credinta mea era mereu pusa la incercare, iar duhovnicii ori ma indemnau la crezuri delirante - pe care le-am si adoptat o vreme- ori ma repezeau numindu-ma ratacit si inselat, pentru ca refuzam o credinta orbeasca care nu ma ducea nicaieri. Dupa liceu, m-am vazut pus in fata unei realitati crude: nici cu poftele implinite, nici cu sufletul in Rai. Pacatele ma copleseau, desi ma luptam cu toata impotrivirea, de la ceea ce ma puteam opri ma opream cu fapta, desi cu gandul pofteam neincetat.

Cativa ani mai tarziu, am inceput sa citesc patericul egiptean, mai apoi filocaliile, iar intre timp cochetam cu stiinta - fiind obligat de nivelul de scolarizare; mai rasfoiam si din alte religii, mai practicam si arte martiale... De fapt, eu cautam respunsuri la conflictele mele interioare. Raspunsuri pe care cei ce-mi dadeau mana la pupat erau incapabili sa ma ajute sa le gasesc; ba mai mult ma defaimau (intre patru ochi) trudind parca sa-mi darame moralul subred, ca niste unele ale celui ce cauta sa-l aduca pe om la deznadejde.

Dar undeva, in aceast noian de predanii contradictorii (contrazise de realitate si unele, contrazicandu-se intre ele), in acea bulversare continua, am gasit puterea si curajul de a ma lepada de cei ce trebuiau sa ma duca la Adevar, nu sa ma opreasca din a-L cauta. Astazi, stiu cu certitudine ca nici ei, sarmanii, nu cunosc Adevarul - iar pe Hristos il cinstesc numai din buze. Cum altfel poti sa cinstesti pe cineva pe care nu L-ai cunoscut in intimitatea sufletului tau?

In patristica si in filocalii (de la care multi duhovnici cautau sa ma opreasca din a le citi, indemnandu-ma mai mult spre vietile mucenicilor si ale sfintilor marturisitori de dogme) am inceput sa descopar o alta viziune aspura vietii, o alta intelegere a lui Dumnezeu. Momentul shoc a fost pentru mine citirea Intelepciunii lui Isus Sirah si a Eclesiatului (intelepciunea lui solomon). Coerenta mesajului de acolo m-a cucerit atat de mult, incat am pastrat legatura cu sfintele scripturi, depasind tentatia de a lepada ortodoxia - care era de fapt orto-prostia babelor superstitioase.

Pe partea de stiinta am descoperit ca sentimentul de continua vinovatie aduce o intunecare a sufletului care se manifesta ca frustrari, furie, anxietate&timiditate, ... Acesta era efectul acelei false spovedanii pe care eram constrans de sfanta traditie, sa o implinesc regulat, precum fostii puscariasi eliberati conditionat din SUA, care trebuie sa se prezinte la sectia de politie de care apartin. ...

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de leonte

Dupa aproape 10 ani am ajuns sa pot sa practic meditatia crestina, iar la aceasta realizare nu as fi putut sa ajung fara sa ma documenteze cu privire la fenomenele biologice care se petrec in trupul omenesc in timpul pacatului, al pocaintei, al rugaciunii, ....

Introducere
Daca m-as fi nascut cu 1000 de ani in urma, probabil ca, avand aceeasi ravna ca si in prezent, as fi ajuns de mult la rugaciunea inimii. In vremurile de astazi, in contextul social si cultural in care m-am nascut, probabil ca nu voi ajunge niciodata; dar nu-mi pierd nadejdea si ma voi stradui in continuare.

De ce acest fenomen?
La omul simplu, care se dezvolta natural, intr-un context omogen (majoritatea oamenilor au aceleasi preocupari si valori) se instaleaza/se pastreaza un echilibru biologic-hormonal care ajuta la echilibrul emotional si coerenta cognitiva (aceeasi filosofie de viata pana la moarte).
In schimb, eu m-am nascut si am trait intr-un mediu in care valorile familiale erau contrare valorilor sogietatiii de masa, dar in acelasi timp fara sa ma duca la fagaduintele promise. Sf. Inger pazitor, la care m-am rugat pana la 14-15 ani - ca un copil naiv, nu-mi venea in ajutor cand eram asuprit, nedreptatit sau hartuit, Harul dobandit la botez nu ma apara de ispitele lumii, bogatie materiala nu dobandeam prin mentalitatea pe care o aveam, iar cu prietenii eram obligat sa am o relatie oarecum cenzurata. In acest noian de fenomene paradoxale, credinta mea era mereu pusa la incercare, iar duhovnicii ori ma indemnau la crezuri delirante - pe care le-am si adoptat o vreme- ori ma repezeau numindu-ma ratacit si inselat, pentru ca refuzam o credinta orbeasca care nu ma ducea nicaieri. Dupa liceu, m-am vazut pus in fata unei realitati crude: nici cu poftele implinite, nici cu sufletul in Rai. Pacatele ma copleseau, desi ma luptam cu toata impotrivirea, de la ceea ce ma puteam opri ma opream cu fapta, desi cu gandul pofteam neincetat.

Cativa ani mai tarziu, am inceput sa citesc patericul egiptean, mai apoi filocaliile, iar intre timp cochetam cu stiinta - fiind obligat de nivelul de scolarizare; mai rasfoiam si din alte religii, mai practicam si arte martiale... De fapt, eu cautam respunsuri la conflictele mele interioare. Raspunsuri pe care cei ce-mi dadeau mana la pupat erau incapabili sa ma ajute sa le gasesc; ba mai mult ma defaimau (intre patru ochi) trudind parca sa-mi darame moralul subred, ca niste unele ale celui ce cauta sa-l aduca pe om la deznadejde.

Dar undeva, in aceast noian de predanii contradictorii (contrazise de realitate si unele, contrazicandu-se intre ele), in acea bulversare continua, am gasit puterea si curajul de a ma lepada de cei ce trebuiau sa ma duca la Adevar, nu sa ma opreasca din a-L cauta. Astazi, stiu cu certitudine ca nici ei, sarmanii, nu cunosc Adevarul - iar pe Hristos il cinstesc numai din buze. Cum altfel poti sa cinstesti pe cineva pe care nu L-ai cunoscut in intimitatea sufletului tau?

In patristica si in filocalii (de la care multi duhovnici cautau sa ma opreasca din a le citi, indemnandu-ma mai mult spre vietile mucenicilor si ale sfintilor marturisitori de dogme) am inceput sa descopar o alta viziune aspura vietii, o alta intelegere a lui Dumnezeu. Momentul shoc a fost pentru mine citirea Intelepciunii lui Isus Sirah si a Eclesiatului (intelepciunea lui solomon). Coerenta mesajului de acolo m-a cucerit atat de mult, incat am pastrat legatura cu sfintele scripturi, depasind tentatia de a lepada ortodoxia - care era de fapt orto-prostia babelor superstitioase.

Pe partea de stiinta am descoperit ca sentimentul de continua vinovatie aduce o intunecare a sufletului care se manifesta ca frustrari, furie, anxietate&timiditate, ... Acesta era efectul acelei false spovedanii pe care eram constrans de sfanta traditie, sa o implinesc regulat, precum fostii puscariasi eliberati conditionat din SUA, care trebuie sa se prezinte la sectia de politie de care apartin. ...

Probabil, orice ti s-ar spune acum, inafara de aprecieri si laude, ar pica exact ca nuca-n perete. Eu nici n-o sa te laud (nu gasesc nici un motiv), nici n-o sa te critic, fiindca ai putea da o interpretare incorecta atitudinii mele. Stie El, Dumnezeu ce si cum sa oranduiasca cu tine, si mai ales cand, fiindca deocamdata ai cam ratacit cararea, dupa parerea mea. Sunt multe prin care te contrazici. Acum nu realizezi, dar peste vreun an-doi, cand vei citi acest mesaj, n-o sa mai intelegi nici tu cum de nu faceai diferenta intre bine si rau. Desigur, poti relua si acum mesajul, dar ma indoiesc sa ti se descopere mare lucru, cel putin deocamdata. Cel mult frustrari si refulari, ca si cum ceilalti sunt mult prea imbacsiti in fanatism si habotnicie ca sa priceapa ceea ce tie ti s-a dat deja sa pricepi. E greu...

[leonte]

Contextul descris mai sus, are menirea sa lamureasca de ce este imposibil pentru cetateanul modern sa aibe acelasi traseu catre spiritualitate cu sfintii rugatori din trecut care erau de o simplitate copilareasca, traind intr-un catun cu 30 de famili, sau in pustie unde nu te tulbura nici o prezenta umana vreme de luni in sir.

In viata citadina, conectata la "dogmele marketingului" prin tehnologia moderna, este imposibil sa-ti pastrezi/sa dobandesti simplitatea din vremurile cele vechi. Metodele folosite de specialistii in psihologia de mase au un singur scop. Acest scop nu este insacunarea lui antihrist (care din 1990 tot implineste 30 de ani in fiecare an, in functie de parohia la care asculti predica), ci este controlarea si directionarea consumului de produse industriale pentru a stoarce ultimul banut.
Orice psiholog, oricat de incepator ar fi, poate observa tehnicile de manipulare folosite in reclame. Figuri de barbati si femei care sunt mereu zambitoare dupa ce cumpara/consuma un anumit produs. Cheia este zambetul, pe care mentalul colectiv il asociaza fericirii.

Dar ce este fericirea?
Contrar fandoselilor filosofice, fericirea nu este ceva metafizic despre care se pot scrie teze de doctorat, ci pur si simplu este un echilibru hormonal in care dopamina, serotonina si adrenalina joca rolurile principale.
Serotonina - un hormon cu rol neurotransmitator care asigura starea de bine (zambetul sincer) si starea de relaxare a fintregii fiinte - o stare opusa stresului, patosului si iritarii de orice fel. La persoanele indragostite, serotonina se consuma foarte repede si numai prezenta persoanei iubite in preajma poate opri fenomenul de depresie. Cand iubirea nu este implinita stim cu totii la ce fel de tragedii se poate ajunge.

Dopamina - este un hormon responsabil cu activitatea lobului frontal, avand in concurenta testosteronul (hormon specfic barbatilor). Lobul frontal este lobul activitatilor cognitive, logice, comprehensibile. Cand dopamina scade, se instaleaza o stare de lehamite, de plictiseala, iar la nivelul subconstient, "mintea" scoate din beciul memoriei activitati despre care stie ca starnesc productia de dopamina. Astfel de activitati pot fi sexuale, culinare, sau curiozitati precum romanele sau filmele de actiune, curiozitati stiintifice precum filmele documentare... In general, dopamina este intr-o relatie de dependente reciproca fata de sentimentul de curiozitate. Daca lipseste cu desavarsire substanta necesara secretiei de dopamina, somnul este obligatoriu. Dopamina este inversul endorfinei - substanta responsabila cu starea de somnolenta. Cand esti nevoit sa indeplinesti activitati intelectuale prelungite - peste nivelul de dopamina, creierul cere alt neurotransmitator, iar acesta este testosteronul. In felul acesta, apare o legatura justificata intre oboseala psihica si activitatea sexuala intensa. Daca in timpul unui moment de oboseala intelectuala al unui barbat, apare o dudie buita si semi-imbracata, nevoia de imperechere sexuala este iminenta. La fel si la femei, in timpul scaderii dopaminei din creier - fie din cauza ciclului menstrual, fie din cauza oboselii - apare nevoia de imperechere, care nu se manifesta ca o pofta sexuala fireasca, ci ca nevoie de dopamina. Dopamina este eliberata la finalul fiecarui orgasm sexual. Daca nivelul de dopamina este foarte crescut, orgasmul sexual este aproape imposibil.

Adrenalina - este hormonul responsabil cu dinamismul, activitatea musculara si instinctul de supravietuire. Cand adrenalina inunda sangele, din rezervele organismului sunt atrase toate substantele lipido-proteine sau zaharoasele necesare unui consum urias de energie. In felul acesta organismul se pregateste pentru un consum mare de energie - fuga sau lupta pentru supravietuire. La copii in crestere, hormonul predominant este adrenalina, care inhiba secretia de endorfina - hormonul somnului. Din acest motiv, oricata bataie ar lua un copil ca sa faca hatarul parintilor si sa doarma la amiaza sau sa stea cuminte/nemiscat in casa unui musafir, bietul copil mai tare se agita.

va urma

[leonte]

Pe internet veti gasi si posibile confuzii intre dopamina si serotonina, pe de o parte din cauza ca ambii neurotransmitatori sunt responsabili de fenomenul depresiei, pe de alta parte datorita lipsei unei documentari serioase.
Dopamina este proactiva - fiind in legatura cu sentimentul de curiozitate, in vreme ce serotonina este relaxanta si odihnitoare.


Intre prescriptiile care contribuie la secretia naturala a serotoninei avem : activitatea fizica intensa (unii pustnici faceau mii de metanii pe zi), relaxarea si meditatia (parintii rugaciunii cadeau in transa in timpul unor reprize intese de rugaciune) carnea de peste (ton, somon, macro proaspat, pastrav), ouale (in special cele scazute in colesterol - de prepelita si de strut), fasolea verde, lintea, soia, mazarea, fructele (pere, prune, banane), alunele de padure si nucile, maslinele si uleiul de masline, .... De asemenea este recomandat sa se evite alcoolul, cofeina, nicotina si zaharurile, care strica echilibrul

Ce observati?
In meniul prezentat mai sus - declarat stimulent pentru serotonina, recunoastem meniul calugaresc, lipsit de carne de mamifer, alcool si alte substante.

Carnea rosie/friptura in sange este stimulent pentru testosteron. Cand organismul are din abundenta testosteron si serotonina, se creaza o stabilitate emotionala si un comportament de tip GARCEA / cefele grase. Omul este foarte sigur pe sine, iar prostiile pe care le debiteaza, le sustine cu o nonsalanta uimitoare, desi nu are studii de specialitate nici surse de documentare autentice. Un astfel de om nu va avea niciodata curiozitatea sa cerceteze sau sa verifice valabilitatea convingerilor sale, deoarece duce lipsa de dopamina. Lobul sau frontal fiind sustinut de testosteron, iar starea de bine fiind sustinuta de serotonina, organismul nu va simti lipsa dopaminei. Singurul moment periodic in care va avea un plus de dopamina este atunci cand vine de la femei usoare si se apuca de baut si de infulecat friptane, sau noaptea cu nevasta-sa.

Si pentru a nu cadea in aceeasi situatie penibila iata si doua surse potrivite:
https://www.youtube.com/watch?v=Tl8-C9ZuLTA
lucrarile cercetatorului Simon D. Young

[leonte]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Probabil, orice ti s-ar spune acum, inafara de aprecieri si laude, ar pica exact ca nuca-n perete. Eu nici n-o sa te laud (nu gasesc nici un motiv), nici n-o sa te critic, fiindca ai putea da o interpretare incorecta atitudinii mele. Stie El, Dumnezeu ce si cum sa oranduiasca cu tine, si mai ales cand, fiindca deocamdata ai cam ratacit cararea, dupa parerea mea. Sunt multe prin care te contrazici. Acum nu realizezi, dar peste vreun an-doi, cand vei citi acest mesaj, n-o sa mai intelegi nici tu cum de nu faceai diferenta intre bine si rau. Desigur, poti relua si acum mesajul, dar ma indoiesc sa ti se descopere mare lucru, cel putin deocamdata. Cel mult frustrari si refulari, ca si cum ceilalti sunt mult prea imbacsiti in fanatism si habotnicie ca sa priceapa ceea ce tie ti s-a dat deja sa pricepi. E greu...

Sper ca esti constient de faptul ca in acest mesaj nu ai adus nici un argument si nu ai denumit nimic concret. Ai facut cateva afirmatii vagi si doar atat. Nu stiu de unde ai acesta prejudecata la adresa mea, cum ca nu as accepta critica.
Mai mult de atat nici eu nu pot sa iti raspund pentru ca nu pot sa combat pareri pur personale. Cel ce incearca sa combata pareri personale e un om care nu are simtul orientarii in viata. Una e sa emiti pareri (la care orice om are dreptul) si alta e sa argumentezi o stare de fapt.

Cat despre faptul ca Dumnezeu ocarmuieste pe cineva, voiesc sa marturisesc ca eu nu cred intr-un papusar pus pe ghidusii care ne joaca destinele fiecaruia ca la teatru de papusi. Eu cred itnr-un Creator, Mantuitor si Izvor al sfinteniei. Cine cauta mantuire o poate afla foarte usor, daca e sincer cu sine insusi. Sfintenia se dobandeste mai greu, e nevoie de jertfa si de invrednicire, altfel s-ar spurca Izvorul, daca orice mistret s-ar scalda in el.

[Mosh-Neagu]

Si cum vad ca nimeni nu isi face timp sa-ti lamureasca in putine cuvinte nedumerirea prin care treci, incerc tot eu pe scurt, cu riscul de a te supara si mai tare.

În prealabil postat de leonte

Dupa aproape 10 ani am ajuns sa pot sa practic meditatia crestina, iar la aceasta realizare nu as fi putut sa ajung fara sa ma documenteze cu privire la fenomenele biologice care se petrec in trupul omenesc in timpul pacatului, al pocaintei, al rugaciunii, ....

Oare?!? Ia sa vedem mai departe!

In schimb, eu m-am nascut si am trait intr-un mediu in care valorile familiale erau contrare valorilor sogietatiii de masa, dar in acelasi timp fara sa ma duca la fagaduintele promise. Sf. Inger pazitor, la care m-am rugat pana la 14-15 ani - ca un copil naiv, nu-mi venea in ajutor cand eram asuprit, nedreptatit sau hartuit, Harul dobandit la botez nu ma apara de ispitele lumii, bogatie materiala nu dobandeam prin mentalitatea pe care o aveam, iar cu prietenii eram obligat sa am o relatie oarecum cenzurata. In acest noian de fenomene paradoxale, credinta mea era mereu pusa la incercare, iar duhovnicii ori ma indemnau la crezuri delirante - pe care le-am si adoptat o vreme- ori ma repezeau numindu-ma ratacit si inselat, pentru ca refuzam o credinta orbeasca care nu ma ducea nicaieri. Dupa liceu, m-am vazut pus in fata unei realitati crude: nici cu poftele implinite, nici cu sufletul in Rai. Pacatele ma copleseau, desi ma luptam cu toata impotrivirea, de la ceea ce ma puteam opri ma opream cu fapta, desi cu gandul pofteam neincetat.

Cativa ani mai tarziu, am inceput sa citesc patericul egiptean, mai apoi filocaliile, iar intre timp cochetam cu stiinta - fiind obligat de nivelul de scolarizare; mai rasfoiam si din alte religii, mai practicam si arte martiale... De fapt, eu cautam respunsuri la conflictele mele interioare. Raspunsuri pe care cei ce-mi dadeau mana la pupat erau incapabili sa ma ajute sa le gasesc; ba mai mult ma defaimau (intre patru ochi) trudind parca sa-mi darame moralul subred, ca niste unele ale celui ce cauta sa-l aduca pe om la deznadejde.

Mi se pare mie, sau... Sigur... probabil ma insel!

Dar undeva, in aceast noian de predanii contradictorii (contrazise de realitate si unele, contrazicandu-se intre ele), in acea bulversare continua, am gasit puterea si curajul de a ma lepada de cei ce trebuiau sa ma duca la Adevar, nu sa ma opreasca din a-L cauta. Astazi, stiu cu certitudine ca nici ei, sarmanii, nu cunosc Adevarul - iar pe Hristos il cinstesc numai din buze. Cum altfel poti sa cinstesti pe cineva pe care nu L-ai cunoscut in intimitatea sufletului tau?

Desigur, prin spusele tale, dovedesti o inalta stare duhovniceasca, un adevarat initiat, vrednic sa-i calauzesti si pe altii! Sunt sigur ca in Sfintii Parinti, filocalii si Patericul egiptean, ascultarea si smerenia erau optiuni la indemana... celorlalti!

In patristica si in filocalii (de la care multi duhovnici cautau sa ma opreasca din a le citi,

Pai cum sa te opreasca? Nu erai tu indeajuns de "copt"? Pai ei habar nu aveau cu cine se pun. Ca atare... nici nu i-ai ascultat, si astfel... ai ajuns unde-ai vrut tu!!

... indemnandu-ma mai mult spre vietile mucenicilor si ale sfintilor marturisitori de dogme) am inceput sa descopar o alta viziune aspura vietii, o alta intelegere a lui Dumnezeu.

"Ezact"!...

Momentul shoc a fost pentru mine citirea Intelepciunii lui Isus Sirah si a Eclesiatului (intelepciunea lui solomon). Coerenta mesajului de acolo m-a cucerit atat de mult, incat am pastrat legatura cu sfintele scripturi, depasind tentatia de a lepada ortodoxia - care era de fapt orto-prostia babelor superstitioase.

Mare minune cu babele astea! Proase rau, frate!... Totusi, din Sfanta Scriptura parca invatasem altceva. Interpretarile noastre... nu sunt ale noastre, ci vin din... alta parte!

Pe partea de stiinta am descoperit ca sentimentul de continua vinovatie aduce o intunecare a sufletului care se manifesta ca frustrari, furie, anxietate&timiditate, ... Acesta era efectul acelei false spovedanii pe care eram constrans de sfanta traditie, sa o implinesc regulat, precum fostii puscariasi eliberati conditionat din SUA, care trebuie sa se prezinte la sectia de politie de care apartin. ...

O aberatie mai mare, nici ca se poate. Nu cainta (vinovatia) sta la baza smereniei? Constrans sa faci falsa spovedanie, de sfanta traditie... Mai sa fie!...

În prealabil postat de leonte

In viata citadina, conectata la "dogmele marketingului" prin tehnologia moderna, este imposibil sa-ti pastrezi/sa dobandesti simplitatea din vremurile cele vechi.

Mda! Foarte adanc!... La fel de imposibil ca si cu dobandirea "rugaciunii inimii"! Uneori, pana si sfintii, pe cand erau in viata, au fost trimisi "in lume", ca sa invete smerenia. Daca "ai citit", nu se poate sa nu-ti amintesti asta!

În prealabil postat de leonte

Sper ca esti constient de faptul ca in acest mesaj nu ai adus nici un argument si nu ai denumit nimic concret. Ai facut cateva afirmatii vagi si doar atat. Nu stiu de unde ai acesta prejudecata la adresa mea, cum ca nu as accepta critica.

"Argumentul" meu, n-as vrea sa fie considerat ca replica, si nici ca as indrazni sa ma ridic deasupra cuiva anume. Stie Dumnezeu efortul si lupta fiecaruia, cu propriile pacate. Daca cele spuse de mine, nu te vor tulbura (prea mult), va fi, desigur un semn bun. Eu nu vreau sa te tulbur, ci sa iti reconsideri pozitia in care te afli in momentul de fata. Nu spre binele meu, ca mie nici nu-mi dai, nici nu-mi iei.
Despre restul... nu mai comentez. Ii mai las si pe ceilalti, daca nu cumva e mai intelept... sa nu mai spuna nici ei nimic...

[Marcel_Ionut]

“ Crestinismul nu ne ofera un mijloc miraculos de a scapa de suferinta, ci ne pune la indemana miraculosul mijloc de a o indura. ” par Nicolae Steinhardt

[zaharia_2009]

În prealabil postat de Marcel_Ionut

“ Crestinismul nu ne ofera un mijloc miraculos de a scapa de suferinta, ci ne pune la indemana miraculosul mijloc de a o indura. ” par Nicolae Steinhardt

Ce cuvint minunat !

Pacat ca nu am stiut acest raspuns pina acum deoarece el este cintesenta de raspuns pt toti care cred ca daca suntem ortodocsi, si cu atit mai mult, ferventi, daca mergem la biserica si ne mai si spovedim sau tinem un regim alimentar, uneori numit chiar post, atunci suntem scapati de cancer, de batrinetea grea, de boli grele, de accidente, de saracie, de necazuri de ...


Minunat raspuns !

[AlinB]

Leonte, avand in vedere cum ti-ai facut introducerea pe topicul asta, si eu as fi sustinut in mare pozitia lui MosNeagu.

Insa ceea ce ai postat ulterior, mi se pare foarte interesant, sunt niste informatii care adancesc niste aspecte care le-am studiat si eu.

N-as vrea ca topicul asta sa devina despre altceva decat a fost initial intentia sau macar, sa apuci sa-ti expui toate argumentele care, cum spuneam, mi se par foarte interesnate si utile.

Deci te rog treci peste restul comentariilor si continua (daca mai ai).

[zaharia_2009]

În prealabil postat de leonte

Dupa aproape 10 ani am ajuns sa pot sa practic meditatia crestina, iar la aceasta realizare nu as fi putut sa ajung fara sa ma documenteze cu privire la fenomenele biologice care se petrec in trupul omenesc in timpul pacatului, al pocaintei, al rugaciunii, ....

Introducere
Daca m-as fi nascut cu 1000 de ani in urma, probabil ca, avand aceeasi ravna ca si in prezent, as fi ajuns de mult la rugaciunea inimii. In vremurile de astazi, in contextul social si cultural in care m-am nascut, probabil ca nu voi ajunge niciodata; dar nu-mi pierd nadejdea si ma voi stradui in continuare.

De ce acest fenomen?
La omul simplu, care se dezvolta natural, intr-un context omogen (majoritatea oamenilor au aceleasi preocupari si valori) se instaleaza/se pastreaza un echilibru biologic-hormonal care ajuta la echilibrul emotional si coerenta cognitiva (aceeasi filosofie de viata pana la moarte).
In schimb, eu m-am nascut si am trait intr-un mediu in care valorile familiale erau contrare valorilor sogietatiii de masa, dar in acelasi timp fara sa ma duca la fagaduintele promise. Sf. Inger pazitor, la care m-am rugat pana la 14-15 ani - ca un copil naiv, nu-mi venea in ajutor cand eram asuprit, nedreptatit sau hartuit, Harul dobandit la botez nu ma apara de ispitele lumii, bogatie materiala nu dobandeam prin mentalitatea pe care o aveam, iar cu prietenii eram obligat sa am o relatie oarecum cenzurata. In acest noian de fenomene paradoxale, credinta mea era mereu pusa la incercare, iar duhovnicii ori ma indemnau la crezuri delirante - pe care le-am si adoptat o vreme- ori ma repezeau numindu-ma ratacit si inselat, pentru ca refuzam o credinta orbeasca care nu ma ducea nicaieri. Dupa liceu, m-am vazut pus in fata unei realitati crude: nici cu poftele implinite, nici cu sufletul in Rai. Pacatele ma copleseau, desi ma luptam cu toata impotrivirea, de la ceea ce ma puteam opri ma opream cu fapta, desi cu gandul pofteam neincetat.

Cativa ani mai tarziu, am inceput sa citesc patericul egiptean, mai apoi filocaliile, iar intre timp cochetam cu stiinta - fiind obligat de nivelul de scolarizare; mai rasfoiam si din alte religii, mai practicam si arte martiale... De fapt, eu cautam respunsuri la conflictele mele interioare. Raspunsuri pe care cei ce-mi dadeau mana la pupat erau incapabili sa ma ajute sa le gasesc; ba mai mult ma defaimau (intre patru ochi) trudind parca sa-mi darame moralul subred, ca niste unele ale celui ce cauta sa-l aduca pe om la deznadejde.

Dar undeva, in aceast noian de predanii contradictorii (contrazise de realitate si unele, contrazicandu-se intre ele), in acea bulversare continua, am gasit puterea si curajul de a ma lepada de cei ce trebuiau sa ma duca la Adevar, nu sa ma opreasca din a-L cauta. Astazi, stiu cu certitudine ca nici ei, sarmanii, nu cunosc Adevarul - iar pe Hristos il cinstesc numai din buze. Cum altfel poti sa cinstesti pe cineva pe care nu L-ai cunoscut in intimitatea sufletului tau?

In patristica si in filocalii (de la care multi duhovnici cautau sa ma opreasca din a le citi, indemnandu-ma mai mult spre vietile mucenicilor si ale sfintilor marturisitori de dogme) am inceput sa descopar o alta viziune aspura vietii, o alta intelegere a lui Dumnezeu. Momentul shoc a fost pentru mine citirea Intelepciunii lui Isus Sirah si a Eclesiatului (intelepciunea lui solomon). Coerenta mesajului de acolo m-a cucerit atat de mult, incat am pastrat legatura cu sfintele scripturi, depasind tentatia de a lepada ortodoxia - care era de fapt orto-prostia babelor superstitioase.

Pe partea de stiinta am descoperit ca sentimentul de continua vinovatie aduce o intunecare a sufletului care se manifesta ca frustrari, furie, anxietate&timiditate, ... Acesta era efectul acelei false spovedanii pe care eram constrans de sfanta traditie, sa o implinesc regulat, precum fostii puscariasi eliberati conditionat din SUA, care trebuie sa se prezinte la sectia de politie de care apartin. ...

Frate, cu postul acesta m-ai mutit !
Eu incepeam sa cred altceva despre tine, dar interventia aceasta a ta a venit exact la pont !
Un frate spunea frumos si cu scuza subinteleasa ca el crede ca ai parasit drmul drept. Eu cred mult mai mult , doar ca sa evitam sila "reusitei" tale dupa 10 ani , prefer sa tac .
Nu am stiut pina acum ca noi ortodocsii facem meditatie ?
Pai numai ieri am vorbit amindoi despre sensul cuvintelor in limbajul teologic romanesc.
Ori nu mai stim ce este meditatia ? Si daca stim, intreb din nou : face ortodoxul orant meditatie ?
Despre restul... fara cuvinte !