Fenomenul Noul Ierusalim de la Pucioasa

[vsovivi]

mariamargareta amăgita:
198. Templul pustiit de la Pucioasa (Incrementa atque Decrementa Aulae Puciossae)

Răspuns cu bold:
Cine a pustiit templul de la Pucioasa? (dar iată că iar ai învârtoşat Adevărul aruncând pe ei vina, aşa ca la baalamuc cel mic, când defapt realitatea este asta: ''Incrementa atque Decrementa Imperiului Gogtoman Creştin Comunist Ateu'', proorocie împotriva lui Gog, dată prin proorocii de la Pucioasa)


(I)

Templul de la Pucioasa este simbolul văzut al înfloririi şi decadenţei unei secte care s-a ambiţionat să se joace de-a Dumnezeu, vorbind din dreptul Lui de mai bine de 55 de ani încoace.

Răspuns:
Tu susţii că ei sunt sectă şi nu voi, adică susţii ca orbul fără argumente şi prin insinuări, minciuni, miştocăreli şi bârfe false, adevăruri trunchiate ca să creadă fraierul, folosind un greţos interes viclean, un limbaj pervers, deci voi aristocraţii imperiului Gogtoman sunteţi ereticii, şi mai şi acuzaţi şi ziceţi că ei se joacă de-a Dumnezeu când defapt voi vă jucaţi cu focul dându-vă voi direct pe mâna satanei gLumii ăsteia întărind minciunile antichristului ca să vă iasă vouă jocurile.
Păi la ei Adevărul de credinţă ce reiese din texte e perfect, căci doar Dumnezeu le grăieşte, iar voi aţi dovedit de multe ori că sunteţi pe dinafară şi că furaţi de acolo Adevărul crezând că vi se cuvine ca apoi să nu mai recunoaşteţi de unde Îl ştiţi, şi cu gură mare fiind voi apoi şi mână lungă, şi cu persiflare multă, iată că insinuaţi că reiese din textele lor erezia, când erezia e clar vădită şi reiese din minţile şi sufletele voastre complet înşelate şi autoînşelate de întunericul.


La origine, el este o biserică ortodoxă care, deşi din punct de vedere al arhitecturii iese din tiparele erminiei ortodoxe tradiţionale (fiind de aceea numită, în mod invariabil, „templu”), a primit binecuvântarea unui episcop canonic de a funcţiona ca lăcaş de cult ortodox.

Din nefericire, la scurt timp după târnosirea ei, liderii pucioşi au exacerbat mocnitele lor pretenţii voluntariste şi tendinţe centrifuge, dând un curs schismatic vieţii religioase din această biserică şi impunându-le enoriaşilor ei o conduită decadentă (bigotă şi fundamentalist-extremistă, cu accente naţionalist-monarhiste de extremă dreapta).

Răspuns:
Ce au făcut? E o vină să crezi în proorociile Domnului? Această acuză ar dori să acopere o anumită mârşăvie săvârşită printr-o acuză politică. Dar nu e altceva decât o ticluită falsă acuzare ca să sune conform, să dea bine la urechea fraierilor şi ei să creadă că defapt chiar aşa s-a întâmplat:
-au exacerbat mocnitele lor pretenţii voluntariste şi tendinţe centrifuge
-dând un curs schismatic vieţii religioase
-impunându-le enoriaşilor ei o conduită decadentă
-bigotă şi fundamentalist-extremistă, cu accente naţionalist-monarhiste de extremă dreapta

Deci iată o acuzaţi demnă de urmaşii lui ceauşescu şi cotoroanţa lui urmaşe la breşedenţie, aia care l-a şi împuşcat, inventând minciuni şi argumente şi motive prin care să se spele pe mâini de faptele săvârşite şi prin care să acopere cu îndreptăţire faptele abominabile comise de pisisikaa scoasă dein lesă şi de eretele trimis, uneltele lui nenia. De ce nu recunoaşteţi că aţi greşit şi atunci şi acum, de ce inventaţi minciuni ca să vă acoperiţi cu nisisip roadel pe care le-a făcut Pisi în curtea voastră?

Ce tendinţe centrifuge, ce interese schismatice, ce impunere ce extremism, ce extremă dreaptă? Astea sunt minciuni cu care aţi vrut să lepădaţi pe Cuvântul lui Dumnezeu, să-L puneţi sub obroc şi să-i obligaţi şi pe cei ce au ascultat pe prooroci ca să se lepede de Dumnezeu şi să vă urmeze pe voi, pe voi proorocii mincinoşi care slujiţi idoli ce nu pot nici să vadă, nici să audă, nu pot nimic decât să vă ducă în desfrânare.

Deci aceste minciuni aruncate şi repetate la nesfârşit sunt nişte absurdităţi ce vor să aibă ecou credibil, dar sunt nişte înscenări şi diversiuni ordinare aşa cum ar spune şi pisisicaa, căci ea le face şi apoi aruncă vina viceversa erijându-se în salvatore de la patria.

Legătura cu autorităţile ecleziastice canonice a fost în mod ostentativ ruptă, (Ruptă de autorităţi ecleziastice necanonice căci au fost lapidaţi, au fost alungaţi şi consideraţi eretici) după şedinţa Sfântului Sinod al BOR din ianuarie 1993, când ierarhii (au judecat strâmb şi mincinos) au refuzat să dea curs cererii liderilor pucioşi se a fi recunoscuţi (ei n-au cerut nimic decât să se recunoască autoritatea lui Dumnezeu în biserica Sa) ca având o ascendenţă sacerdotală absolută, de „prooroci ai lui Iisus Hristos care aduc Cuvântul Lui Dumnezeu pe pământ”, faţă de restul ierarhiei legitime a Bisericii. (Asta o cerea Cuvântul lui Dumnezeu care nju poate să nu fie recunoscut căci e fără greşală omenească, deci nu pucioşii o cereau ci Tatăl Ceresc) Din acest motiv, viaţa bisericească din acest „templu” pucios a căpătat o traiectorie liturgică deviantă şi incontrolabilă (e viceversa), promovându-se în sânul ei o suită de învăţături eretice, şi astfel biserica glisând rapid spre statutul de locaş de cult desacrat. Stare nefericită în care se află şi astăzi. (Dar e vorba de BOR şi toată creştinătatea care nu primeşte pe prooroci şi pe Cuvântul lui Dumnezeu)

Toate icoanele făcute de pucioşi în atelierele lor au pe spate un simbol mic, stilizat, în formă de muşuroi, al acestui templu. (Ce muşuroi visezi? E vorba de cele 10 pietre şi crucea, Adică Legea Domnului, Noul Ierusalim, Muntele Sfânt al Sionului) Toate cărţile pucioşilor au pe coperta exterioară muşuroiul, iar pe filele din interior el apare chiar de mai multe ori, însoţit de o criptogramă: numărul 92 ( care simbolizează anul de la care pucioşii numără epoca de aur (adică nu voi apaudaţi nu numai epoca de aur ci şi epoca cotoroanţei de după şi aruncaţi mocirlşa voastră pe Duzmnezeu? Nu vă e ruşine? Iar viceversare!)a templului „Noul Ierusalim”).

La început, templul era pentru pucioşi o speranţă sublimă, dar nebunească: el trebuia să reproducă ad litteram „cetatea sfântă, Noul Ierusalim, care se coboară din cer de la Dumnezeu”, ca semn al împlinirii Apocalipsei (v. Apoc. 21,2). (Păi reproduce exact templul Ceresc, la scară mititică). Un lucru irealizabil din punct de vedere tehnic, material şi financiar, deoarece cele 12000 de stadii ale cetăţii proorocite în Biblie (v. Apoc. 21,16) ar fi trebuit să acopere o bună parte din Europa, nu numai grădina lui nea’Ilie din Glodeni. (Oricum nu ştii socoti aşa că ce să mai vorbim, că acolo e vorba de o arie, ori de un cub, deci nu e aşa mare cum îţi închipui dumneata, ci e cam cât ar fi fost România Mare şi încă ceva)

În volumul original al cărţii „Cuvântul lui Dumnezeu” (ediţia 1955) există un capitol special destinat proorociilor despre acest templu, intitulat „ Istoria, anunţarea, construirea şi slava Bisericii Noului Ierusalim (paginile 294-321). Entuziasmul pucioşilor depăşea pe vremea aceea la modul hiperbolic cuminţenia raţionalului:

“Taină vă spun vouă, că sunt în lucru de la cer, şi voi ridica acum piatră de mărturie prin care va mărturisi Domnul taina acestui izvor care a curs atâta vreme în mijlocul acestui popor, şi apoi va fi mare poporul cel credincios, care va fi născut într-o clipă atunci, şi acesta se va numi poporul român, poporul neamului cel nou, poporul Noului Ierusalim. Şi va fi acesta un neam sfânt, care va primi slava cea dintâi între toate noroadele de pe pământ şi va împărţi lumină şi înviere şi sare peste mulţimile care vor curge spre acest munte.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6 iunie 1991)

Clipa aceea, în care Poporul Rromân urma a se naşte ca pasărea Phoenix din propria lui cenuşă, pentru a umili apoi toate noroadele care nu s-au învrednicit să fi descoperit ele primele unde este “slava cea dintâi”, ca să o şterpelească apoi de la Dumnezeu, poate o mai aşteaptă pucioşii şi astăzi, dacă nu cumva se vor fi plictisit de aşteptare.

Păi dacă sunt unii care mint mereu cu lejeritate şi bagă din minteres Lumina sub obroc, ce să facă, ei nu or să se nască sau renască ci se vor duce liniştiţi pe calea aia largă spre jeol aşa ca toată gLumea aia bună şi aristocraică, urmând lui nenia şi lui tanti grijania... Dar adevăraţii închinători în Duh şi Adevăr vor urma Mielul şi vor moştenii Darul Vieţii Veşnice într-u slava Lui Dumnezeu... Ceilalţi or să-şi găsească slava lor... vremelnicia şi vermuiala veşnică.

[vsovivi]

Domnule, nu te mai strădui să acoperi Lumina Cuvântului lui Dumnezeu cu multe şi urâte minciuni, că oricum v-a trece prin orice, aşa cum arde focul şi în apă sau ghiaţă dacă vrea şi dă Dumnezeu, tot aşa străbate Lumina şi prin piatră seacă.

Nu te mai căzni degeaba ca să-i scoţi pe pucioşi vinovaţi că iată ce faci, repeţi minciuna ce se proliferează prin poBor:

Mereu se aud acuzări că ăia sau ăia sunt răi doar fiindcă sunt consideraţi sectă:
-sectă dar nu se spune care e greşala lor sau a vostră ci se insinuează că orice nu e ortodoxie e sectă şi ce e ortodoxie e perfect şi bun, adică un total nonsens căci s-ar presupune că odată ce eşti botezat ortodox, gata eşti mântuit. Adică se insinuează că biserica nu e cea cârmuită prin Duhul, prin sfinţi, prin Har ci iată că e suficient să te botezi şi gata, poţi sta liniştit şi să duci aceiaşi viaţă şi să minţi cot la cot cu toţi ortodocşii că nu se pune, la noi nu se pune că doar eşti ortodox.

Păi ce îl face pe om rău altceva decât neascultarea smerită şi tainică de Dumnezeu, iar cei care nu primesc proorocii ăia sunt mai rău ca o sectă. Ăia nu mai pot fi întorşi niciodată la credinţă fiindcă ei acuză mereu de sectă pe ceilalţi fiindcă ei s-au erijat cică la ortodoxie şi dreptate... de parcă astea nu ar aparţine Domnului ci iată omului... adică lor, cei care acuză.

Deci nu te mai căzni în zadar, căci proorocii sunt prooroci chiar dacă voi nu vreţi să-i primiţi, iar Domnul Iisus Hristos e Cuvântul lui Dumnezeu chiar dacă voi nu mai vreţi să-L recunoaşteţi de stăpân al Bisericii Sale, nu vreţi să-L recunoaşteţi ca şi pe singurul Dumnezeu al părinţilor voştrii, pe Tatăl pe Fiul şi pe sfântul Duh.

Deci nu vă mai consumaţi proliferând minciuna şi învinovăţirea absurdă folosind termeni ca:

-sectă
-erezie
-păgânism
-proorocie mincinoasă,
-prooroc mincinos,
-centrifug,
-extremism,
-fundamentalism,


căci nu aveţi nici cea mai elementară dreptate căci nu poţi să insinuezi tot felul de vine şi acuze aruncând în subânţeles şi în insinuare lucruruile fără probe şi fără dovezi concludente, fără a specifica de ce anume e rău răul şi bun binele deci trebuie să ai argumente valide şi nu născoceli prin care să te scoţi pe tine nevinovat pe baza rătăcirii altora, dar rătăcirea altora doar o bănui căci fără Dumnezeu nu faci decât să-ţi cunoşti propriile păcate văzându-le în alţii... deci pe tine te osândeşti căci Domnul caută la om ca să se mântuie omul de om.

Deci mă întreb de ce nu încercaţi să fiţi serioase, că voi amestecaţi persiflarea cu minciuna şi miştocăreala crezând că aşa o să puteţi transforma totul în ridicol ducând totul în derizoriu căci acolo unde este circ şi miştocăreală e permis orice, e permisă orice insinuare şi minciună, orice prostie că vă închipuiţi că e suficient să rostiţi cuvintele magice:

sectă, eres, dezbinare, extremism, fundamentalism,

şi atunci gata, aveţi sigur dreptate şi vă e permis orice şi musai pe voi trebuie fraierii să vă creadă...

Dar fără acoperire în fapte, lansările de fumigene ale voastre nu sunt decât o demagocie de lemn şi de fier şi de piatră care prin mulţimea distracţiilor ar dori să acopere drama voastră,

drama că neprimind pe prooroci o să muriţi în păcatele voastre contribuind la întărirea şi proliferarea minciunilor lui antichrist.

Deci singuri vă faceţi viaţa tot mai amară încercând să vă îndreptăţiţi la nesfârşit strâmbătatea săvârşită.

Dar ceea ce e strâmb e strâmb oricât l-aţi vărui prin dărâmarea celorlalţi.

[vsovivi]

Ce e aşa de complicat? Voi minţiţi şi vă bucuraţi de răul altuia, de răul acelor pe care-i bârfiţi şi acuzaţi la nesfârşit... dar nu realizaţi că vă bucuraţi de propriul vostru coşmar.

Mă întreb cum credeţi voi oare că o să scăpaţi de minciunile pe care le proliferaţi? De virujul necredinţei pe care îl răspândiţi? Cum o să vă simţiţi când o să vedeţi limpede ce muşuroi de patimi v-aţi încăpăţânat să vă agonisiţi? Căci uciderea şi neprimirea proorocilor cum credeţi că se va socoti? Şi cum o să daţi voi ochi cu cei pe care i-aţi prigonit şi amăgit? Cum o să daţi ochii cu Cel Carele i-a trimis pe prooroci la oameni, cu Învăţătura spre Viaţă, ce de la Tatăl e dăruită?

Vouă chiar nu vă pasă de sufletul vostru? Nu vă pasă aşa ca şi comuniştilor şi ateilor care au distrus şi distrug totul cu îndrăzneală imensă până la cer? V-aţi acceptat fatalitatea vremelnică de a sluji dracului? V-aţi acceptat neputinţa de a crede Adevărul? Gata sunteţi pierduţi? Gata sunteţi fericiţi că veţi pieri aşa ca toată gLumea? Dar dacă soarta voastră va fi mai rea? Dar dacă veţi ajunge mai jos ca rromii de care vă distraţi, ca hoţii, ca tâlharii, ca desfrânatele, ca sectanţii şi ca ereticii? Vai ce durere şi ce cădere v-a întins diavolul... Chiar nu vă pasă? A învins bucuria de răul altuia aşa cum a învins ea în cain? A învins pisma, a învins invidia, a învins hula, a învins necredinţa, a învins răutatea? Pentru ce vă bucuraţi de răul altuia? Pentru ce vă bucuraţi de răul lui Dumnezeu, căci El este Cel ce suferă pentru oameni, fiindcă numai El îi iubeşte cu Adevărat...

Chiar nu vă doare de ceea ce faceţi, de ce anume scrieţi... nu vă mai pasă de Adevăr? Ce vi s-a întâmplat , ce piatră aveţi pe mormântul în care sunteţi îngropaţi?

Mă doare şi pe mine de durerea voastră deşi ar fi trebuit să vă las în plata Domnului... dar e dureros să vezi o atât de mare râvnă de a te autosurpa şi prăpădi... Nu mai ştiu ce să spun când văd cât scrieţi la minciuni fără sfârşit, din aceiaşi poftă perfidă de viceversare gLumeaţă care vă îngâmfă aristocrat pentru bucuria de răul altuia. Vă atrageţi prematur suferinţa. Nu mai huliţi şi fiţi credincioşi!

[mariamargareta]

199. Amurgul Zeilor Pucioşi (I)

"Cuvântul lui Dumnezeu" de la Pucioasa este cântecul de lebădă al Zeilor Pucioşi care s-au perindat în ultimii 55 de ani prin minţile şi pe la urechile şi pe limba "proorociţelor" pucioase. Văzuţi şi nevăzuţi, treji şi adormiţi, închipuiţi şi imaginaţi, aceşti Zei cu Chip de Femei şi-au asumat cele mai diversificate identităţi "cereşti" dar, invariabil, nu puteau vorbi decât printr-o gură pământească. S-au perindat unul după altul, fie la muştiucul "trâmbiţei", fie la "microfonul ceresc", fie la "telefonul ceresc" fără fir, tot soiul de duhuri gureşe, care s-au ascuns după identităţi de împrumut, cu rezonanţă celestă:

– "Tatăl Savaot",
– "Fiul Său Iisus Hristos", şi călare şi pe jos (călare pe calul alb apocaliptic, bineînţeles),
– "Fiicele Sale" şfinte, "proorociţele hristofore" Verginica, Maria şi Mihaela;
– "Duhul cel Şfânt Pucios";
– "Maica Domnului",
– "arhanghelii" şi "îngerii",
– "sfinţii şi sfintele din calendar";
– în fine, au mai sporovăit în aceşti ani şi o sumedenie dintre spiritele celor morţi pe Pământ, în ultimii 7000 şi mai bine de ani, adică de la Adam şi până astăzi. Adam însuşi a fost de mai multe ori invitat special, ca să "vorbească" de dincolo de mormânt; dar nu cu gura lui, ci cu gura "proorociţelor" pucioşiţe.

Toţi şi toate au contribuit la îngroşarea cărţii "Cuvântul lui Dumnezeu", adăugând filă după filă, până ce aceasta a ajuns să cântărească mai mult de 7 kg. Adesea s-au trezit "vorbind" la mare concurenţă, despicând firul în patru şi nodul din papură, bătând apa în piuă şi şeaua ca să priceapă iapa, dar rezultatele lor concrete au fost mai mult decât mediocre. După 55 de ani de propovăduire, de pelerinaje, de vizite pastorale, de adunări şi de "Festivale" câmpeneşti ale "Hortodoxiei Rrhomâneşti", numărul celor dezamăgiţi care au părăsit cu dezgust secta pucioasă este de câteva ori mai mare decât al celor care încă au mai rămas sub jugul liderilor pucioşi. Iar "hemoragia" de adepţi care, sătui de promisiuni mincinoase şi de o pseudo-ortodoxie cazonă, şi cărora nu le-e mai rămas de ales decât soluţia răzvrătirii şi a dezertării, se pare că nu are leac.

Însă, de departe, cea mai prolifică activitate de prooroc mincinos a avut-o "fiica lui Dumnezeu" Verginica. Ea a "vorbit" 25 de ani în şir, trâmbiţând din "trâmbiţă" direct "de la Domnul", sau vorbind la "telefonul ceresc" cu spiritele morţilor, sau repovestindu-şi halucinantele ei viziuni, aşa încât dacă s-ar fi consemnat toate câte le-a spus ea, cărţile ei ar fi umplut tot pământul pucioşilor. Dar oamenii au dispreţuit vorbele ei, alţii le-au risipit, alţii le-au pierdut şi alţii le-au îngropat în ţarină, pentru că încă de mică ei o considerau "proastă", iar când a fost mare au internat-o de mai multe ori cu forţa în spitalele de psihiatrie:

"Aşa şi cu satul Meu, că dacă aş vorbi, aş face război. Dacă s-ar pocăi, le-aş vorbi, că tot satul a spus că această fiică e proastă. De mulţi este bârfită şi hulită, şi de aceea M-am pogorât de sus şi am luat un colţ de cărămidă şi am lucrat-o, şi acum o iau cu Mine. O, cerul când o vede, de ce nu spune că este proastă, aşa cum zice lumea? Fiilor, zice cu gura ei: „Nu aud“, şi spune: „Dă-te mai aproape, că nu aud“. Doreşte să aibă voce. O, fiică, lasă atâta cât este dat de la Mine." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 27-10-1965)

"Fiica lui Dumnezeu", Verginica, era considerată când vas, când magnetofon, când caval, când piatră, când pom, când telefon, când oglindă, când trâmbiţa lui Dumnezeu, când trâmbiţa lui Ioan Botezătorul pe post de fluier,când scrumieră, când catapeteasmă, când fluieraş, când uşă, când bucium, când coardă, când unealtă, dar niciodată căldare:

1. "Iată şi Verginica, vasul Meu, câte a suferit: câte arsuri, câte înţepături, câte lovituri!" (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 7-06-1958)

2. “Nu este om pe pământ ca să nu ştie aceste cuvinte, dar am găsit acest magnetofon şi cânt cu el pe pământ…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” , ediţia 1995; fragment din mesajul datat 25 ianuarie 1966)

3. “Nu este om pe pământ ca să nu ştie aceste cuvinte, dar am găsit acest caval şi cânt cu el pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” , ediţia 2006; fragment din mesajul datat 12/25 ianuarie 1966)

4. “Această suferinţă care este pusă pe această piatră în care Domnul a scris poveţe, va înceta când va sta furtuna [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 23 aprilie 1966)

5. “…Israele tată, am sădit în mijlocul tău un pom, ca să mănânci poame din el. Îngrijeşte-l, că nu ţi-l îngrijeşte nimeni! Israele tată, acest pom pe care ţi l-am sădit ţie în faţă, a fost, este şi va fi până în ceasul în care voi veni." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 14 februarie 1974)

6. “Mihaile, adu-l pe Mihail la telefonul Domnului Iisus Hristos să vorbească cu familia, cu mama. Adu-l, Mihaile. [...] Mamă, să fii credincioasă, şi iubeşte telefonul şi pe Domnul Iisus Hristos şi iubeşte tot lucrul Său…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 29 iunie/12 iulie 1974)

7. “ E o fiinţă omenească şi nepreţuită şi îndurerată prin care Dumnezeu îşi face lucrul Său. E trup. E fiica lui Adriana care era urâtă şi prostuţă şi nebăgată în seamă de lume, ca să dea de ruşine pe cei de neam mare. Vino creştine la prostuţa Mea! Vino la Mine creştine, că e bine, e foarte bine! Căci prin prostuţa aceasta e oglinda sfântă şi tot prin ea te uiţi în împărăţia Mea…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 7 ianuarie 1975)

8. "Să-ţi fie ruşine de Mine că te porţi după lume; că iată, Verginica, trâmbiţa Mea, a avut o vedere şi plângea când o vedea." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 8-02-1979)

9.-10. "Acesta e o trâmbiţă a lui Ioan Botezătorul, căci când a plecat, aşa i-a spus Dumnezeu: „Lasă fluierul pe pământ, nu-l lua“. Fiţi desăvârşiţi, ca toate să le ştiţi." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 13-03-1974)

[mariamargareta]

199. Amurgul Zeilor Pucioşi (II)

11. "... Rugaţi-vă ziua şi noaptea ca să mai fie această scrumieră, ca să mai fie. Nu o mai tulburaţi, şi ce vă spune, ascultaţi. Dacă cineva ar avea suferinţa sa, nu ar putea purta. Din tălpi şi până în creştet e o Dunăre de apă, din cauza poporului care nu vrea să facă voia Mea." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 29-04-1979)

12.-13. "Eu am fost catapeteasma cuvântului lui Dumnezeu care a venit la voi, copii ai poporului meu, şi acum voiesc să vă îndeletnicesc să vedeţi uşa prin care intraţi la Domnul şi la slava care vă aşteaptă. Eu sunt uşa, eu sunt catapeteasma cea pentru acest popor şi prin care trece poporul meu ca să fie primit la Domnul."(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 29 noiembrie/12 decembrie 1993)

14. "O, Verginica Mea, fluieraş duios după fii născuţi din Dumnezeu!" (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 14-12-2004)

15. “ …Copilaşii Mei, pentru aceasta trimite Dumnezeu din cerul Său pe Duhul Său într-un lut de pământ; cum ai avea tu un bucium, aşa şi cu trupul acesta.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 14/27 martie 2006)

16. -17. “ Dar Dumnezeu numai o singură coardă şi o singură unealtă are.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 14/27 martie 2006)

18. "... Oiţele Mele, dacă vasul Meu nu ar vedea faţa şi lucrarea Mea şi nu ar auzi cuvintele Mele, nu ar fi aşa. Cum adică? Vasul Meu, când Domnul Iisus l-a pregătit pentru acest cuvânt, nu avea decât pe mămica sa lângă ea şi era în stare grea, şi Eu am venit în cuibul lor, la o văduvă şi la o fiică curată. Şi cât avea fiica aceasta? Avea nouă ani, şi a mers aşa, în această pregătire, până în anul 1955. Până atunci, numai am pregătit-o. Dacă era o căldare să se vadă această pregătire, nu ar fi fost pe pământ frumoasă ca aceasta. Dar nu e căldare, ci e trup, şi în trupul acesta sălăşluieşte Dumnezeu." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 21-06-1973)

Fiica lui Dumnezeu, Verginica, a fost pregătită ca să fie Mântuitoare, prin ea să se mântuiască lumea:

"A trimis şi a pregătit această fiică de atunci şi de astăzi ca să se mântuiască lumea. Vai şi iarăşi vai de cei ce au rupt legătura aceasta! că mai mult cu sută la sută e păcatul azi, mai mare ca în Sodoma şi Gomora." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 6-5-1977)

Duhul Fiicei lui Dumnezeu (Verginica) este un duh pribeag, care pribegeşte şi suspină din loc în loc, unde strigă în pustiu după "poporul" ei, lăsat orfan pe pământ atunci când a murit (anul 1980). Duhul strigă la "popor" ca să se adune, dar el nu s-a mai adunat nici până astăzi, la 20 de ani după această strigare în pustiu:

"Pace vouă, iubiţii mei! [...]O, grea a mai fost aşteptarea, scumpii mei, iubiţii mei, că voi, mămică, aţi rămas iubiţii mei. Eu sunt duhul cel ceresc, un duh pribeag care suspină, iubiţii mei. Pribegesc din loc în loc şi caut şi strig şi aştept să mi se răspundă, să mi se deschidă. M-a trimis Domnul la cei pe care i-am lăsat […]Cât am fost eu pe pământ, a lucrat Dumnezeu minuni prin mine şi Şi-a făcut un popor credincios în urma lucrării pe care a făcut-o Dumnezeu prin mine. Dumnezeu a vorbit pe pământ mulţi ani prin gura mea, multă vreme, şi am suferit chin şi prigoane de la cei necredincioşi care nu-L cunoşteau pe Dumnezeu şi nu credeau în El. Şi când mi-am sfârşit drumul pe pământ, m-a luat Dumnezeu în ceata sfinţilor şi m-am făcut rugătoare pentru poporul creştin care a crezut prin mine în Dumnezeu,[…]Eu am fost ca o mamă pentru poporul meu. […] A vorbit Domnul cu acest popor prin gura mea şi a spus că în vremea aceasta va trebui să mă ridic să-mi strâng poporul, să-l strig, să-l deştept ca să lucreze cu el minune pe pământ şi să vadă toate popoarele lumii ce a lucrat Dumnezeu pe acest pământ binecuvântat […] Iată, duhul meu a fost trimis din nou pe pământ, ca să strige la popor să se adune, să se gătească frumos, că vin zile măreţe şi vin zilele gloriei lui Dumnezeu, aşa cum este scris." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 27-11-1990)

După prima strigare la "popor", făcută de Verginica prin "duhul ei", Verginica îşi aduce aminte că întâietatea este totuşi a lui Dumnezeu, şi Îl invită să facă şi El prima strigare a Lui către "Copiii lui Dumnezeu", după prima strigare a ei, ca să fie El cel dintâi în toate:

" Pace vouă, iubiţii mei! [...]O, grea a mai fost aşteptarea, scumpii mei, iubiţii mei, că voi, mămică, aţi rămas iubiţii mei. [...]Doamne Savaot, începe Tu strigarea. Fii Tu Cel dintâi întru toate, că şi eu, şi aceştia suntem copiii Tăi." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 27-11-1990)

"Domnul Savaot" de la Pucioasa dezvăluie că Fiica Lui, Verginica, L-a coborât a doua oară pe "Iisus Hristos" din cer pe pământ. Înseamnă că prin Maria, sora ei, "Domnul" a coborât a treia oară, iar prin Mihaela , a patra oară. Urmează aşadar pentru pucioşi a cincea coborâre a lui "Hristos" pe pământ. Drept răsplată, Verginica a primit har şi minune care nu s-a mai văzut pe pământ: A fost trimisă înapoi pe pământ cu duhul (trupul ei o aştepta cuminte în cimitirul din Glodeni) ca să propovăduiască din nou, cu putere şi cu duh de trezire, ceea ce propovăduise şi în trup. (Puterea şi duhul de trezire ale duhului Verginicăi au fost însă cam veştede şi slăbuţe, căci prea puţini dintre creştinii cei vechi au fost impresionaţi de această scamatorie spiritistă):

"– O, iată-Mă! Sunt aici, tată. Sunt aici, Verginico. […] Tu L-ai coborât încă o dată pe pământ pe Fiul Meu şi te-ai făcut Lui casă şi templu, şi S-a sălăşluit El întru tine în taină mare, ascuns de ochii lumii, […] Tu ai fost aceea care L-ai ţinut ascuns de ochii lumii ca să-Şi poată hrăni un popor şi să descopere toată taina planului Său pentru vremea aceasta. […] Tu, Verginico, fiica Mea, fiică de Samarinean, i-ai covârşit pe toţi cei de până acum cu iubirea. Eu văd că nimic nu vrei să-ţi dau, văd că ai dat deoparte slava cerească pe care o meriţi, şi de aceea am făcut minune despre care nu s-a mai auzit până acum. Te-am trimis înapoi, Verginico, şi ţi-am dat în ajutor toată oastea cerească să-ţi faci misiunea despre care am vorbit Eu că vei avea-o în aceste zile, şi ţi-am spus să iei trâmbiţa în mână şi să suni cu putere şi cu duh de trezire aşa cum stă scris în carte, să prooroceşti şi să porunceşti acestor oase uscate să prindă viaţă şi duh de viaţă ca să învieze şi să se întregească trupul lui Israel [...] Fii binecuvântată, Verginico, şi tu, şi lucrarea ta, şi servii tăi, şi casa aceasta în care eşti acum coborâtă cu lucrul tău."(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 27-11-1990)

[vsovivi]

În prealabil postat de mariamargareta

199. Amurgul Zeilor Pucioşi (I)

"Cuvântul lui Dumnezeu" de la Pucioasa este cântecul de lebădă al Zeilor Pucioşi care s-au perindat în ultimii 55 de ani prin minţile şi pe la urechile şi pe limba "proorociţelor" pucioase. Văzuţi şi nevăzuţi, treji şi adormiţi, închipuiţi şi imaginaţi, aceşti Zei cu Chip de Femei şi-au asumat cele mai diversificate identităţi "cereşti" dar, invariabil, nu puteau vorbi decât printr-o gură pământească. S-au perindat unul după altul, fie la muştiucul "trâmbiţei", fie la "microfonul ceresc", fie la "telefonul ceresc" fără fir, tot soiul de duhuri gureşe, care s-au ascuns după identităţi de împrumut, cu rezonanţă celestă:

– "Tatăl Savaot",
– "Fiul Său Iisus Hristos", şi călare şi pe jos (călare pe calul alb apocaliptic, bineînţeles),
– "Fiicele Sale" şfinte, "proorociţele hristofore" Verginica, Maria şi Mihaela;
– "Duhul cel Şfânt Pucios";
– "Maica Domnului",
– "arhanghelii" şi "îngerii",
– "sfinţii şi sfintele din calendar";
– în fine, au mai sporovăit în aceşti ani şi o sumedenie dintre spiritele celor morţi pe Pământ, în ultimii 7000 şi mai bine de ani, adică de la Adam şi până astăzi. Adam însuşi a fost de mai multe ori invitat special, ca să "vorbească" de dincolo de mormânt; dar nu cu gura lui, ci cu gura "proorociţelor" pucioşiţe.

Toţi şi toate au contribuit la îngroşarea cărţii "Cuvântul lui Dumnezeu", adăugând filă după filă, până ce aceasta a ajuns să cântărească mai mult de 7 kg. Adesea s-au trezit "vorbind" la mare concurenţă, despicând firul în patru şi nodul din papură, bătând apa în piuă şi şeaua ca să priceapă iapa, dar rezultatele lor concrete au fost mai mult decât mediocre. După 55 de ani de propovăduire, de pelerinaje, de vizite pastorale, de adunări şi de "Festivale" câmpeneşti ale "Hortodoxiei Rrhomâneşti", numărul celor dezamăgiţi care au părăsit cu dezgust secta pucioasă este de câteva ori mai mare decât al celor care încă au mai rămas sub jugul liderilor pucioşi. Iar "hemoragia" de adepţi care, sătui de promisiuni mincinoase şi de o pseudo-ortodoxie cazonă, şi cărora nu le-e mai rămas de ales decât soluţia răzvrătirii şi a dezertării, se pare că nu are leac.

Însă, de departe, cea mai prolifică activitate de prooroc mincinos a avut-o "fiica lui Dumnezeu" Verginica. Ea a "vorbit" 25 de ani în şir, trâmbiţând din "trâmbiţă" direct "de la Domnul", sau vorbind la "telefonul ceresc" cu spiritele morţilor, sau repovestindu-şi halucinantele ei viziuni, aşa încât dacă s-ar fi consemnat toate câte le-a spus ea, cărţile ei ar fi umplut tot pământul pucioşilor. Dar oamenii au dispreţuit vorbele ei, alţii le-au risipit, alţii le-au pierdut şi alţii le-au îngropat în ţarină, pentru că încă de mică ei o considerau "proastă", iar când a fost mare au internat-o de mai multe ori cu forţa în spitalele de psihiatrie:

"Aşa şi cu satul Meu, că dacă aş vorbi, aş face război. Dacă s-ar pocăi, le-aş vorbi, că tot satul a spus că această fiică e proastă. De mulţi este bârfită şi hulită, şi de aceea M-am pogorât de sus şi am luat un colţ de cărămidă şi am lucrat-o, şi acum o iau cu Mine. O, cerul când o vede, de ce nu spune că este proastă, aşa cum zice lumea? Fiilor, zice cu gura ei: „Nu aud“, şi spune: „Dă-te mai aproape, că nu aud“. Doreşte să aibă voce. O, fiică, lasă atâta cât este dat de la Mine." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 27-10-1965)

"Fiica lui Dumnezeu", Verginica, era considerată când vas, când magnetofon, când caval, când piatră, când pom, când telefon, când oglindă, când trâmbiţa lui Dumnezeu, când trâmbiţa lui Ioan Botezătorul pe post de fluier,când scrumieră, când catapeteasmă, când fluieraş, când uşă, când bucium, când coardă, când unealtă, dar niciodată căldare:

1. "Iată şi Verginica, vasul Meu, câte a suferit: câte arsuri, câte înţepături, câte lovituri!" (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 7-06-1958)

2. “Nu este om pe pământ ca să nu ştie aceste cuvinte, dar am găsit acest magnetofon şi cânt cu el pe pământ…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” , ediţia 1995; fragment din mesajul datat 25 ianuarie 1966)

3. “Nu este om pe pământ ca să nu ştie aceste cuvinte, dar am găsit acest caval şi cânt cu el pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” , ediţia 2006; fragment din mesajul datat 12/25 ianuarie 1966)

4. “Această suferinţă care este pusă pe această piatră în care Domnul a scris poveţe, va înceta când va sta furtuna [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 23 aprilie 1966)

5. “…Israele tată, am sădit în mijlocul tău un pom, ca să mănânci poame din el. Îngrijeşte-l, că nu ţi-l îngrijeşte nimeni! Israele tată, acest pom pe care ţi l-am sădit ţie în faţă, a fost, este şi va fi până în ceasul în care voi veni." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 14 februarie 1974)

6. “Mihaile, adu-l pe Mihail la telefonul Domnului Iisus Hristos să vorbească cu familia, cu mama. Adu-l, Mihaile. [...] Mamă, să fii credincioasă, şi iubeşte telefonul şi pe Domnul Iisus Hristos şi iubeşte tot lucrul Său…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 29 iunie/12 iulie 1974)

7. “ E o fiinţă omenească şi nepreţuită şi îndurerată prin care Dumnezeu îşi face lucrul Său. E trup. E fiica lui Adriana care era urâtă şi prostuţă şi nebăgată în seamă de lume, ca să dea de ruşine pe cei de neam mare. Vino creştine la prostuţa Mea! Vino la Mine creştine, că e bine, e foarte bine! Căci prin prostuţa aceasta e oglinda sfântă şi tot prin ea te uiţi în împărăţia Mea…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 7 ianuarie 1975)

8. "Să-ţi fie ruşine de Mine că te porţi după lume; că iată, Verginica, trâmbiţa Mea, a avut o vedere şi plângea când o vedea." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 8-02-1979)

9.-10. "Acesta e o trâmbiţă a lui Ioan Botezătorul, căci când a plecat, aşa i-a spus Dumnezeu: „Lasă fluierul pe pământ, nu-l lua“. Fiţi desăvârşiţi, ca toate să le ştiţi." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 13-03-1974)

Necredinţa multora care au plecat şi minciuna voastră şi persiflarea şi batjocura nu sunt argumente ci sunt răutăţile celui rău care neputând să creadă atunci împroşcă cu mocirlă.

Ce a putut şi ce poate necredinciosul altceva decât să păcătuiască tot mai adânc?

Deci iată că persiflările voastre sunt astfel încât voi vă lăudaţi cu necredinţa şi batjocura voastră, minţind până or să vă creadă fraierii, căci pe cei batjocuriţi cine îi crede, oamenii aplaudă pe batjocuritori şi pe ăia îi crede, pentru bucuria de răul altuia.

Dar ce o să vă faceţi voi când o să trebuiască să cereţi ceva (de exemplu Viaţă sau odihnă sau apă din Izvor) de la toţi cei pe care i-aţi batjocurit atât de murdar? Ce? Şi cine credeţi că o să vă ia pe voi atunci în seamă? Sau nu ştiţi că cine sapă, sapă groapa altuia cu atâta sârguinţă, se va întoarce roata şi să vedem apoi cum o să iasă? Cum?

Sunteţi din ce în ce mai josnice, crezând voi că ce? Că vă aplaudă oamenii? Păi chiar o să aveţi parte numai de aplauze. Spuneţi voi că proorocii lui Dumnezeu sunt mincinoşi? Ei sunt mincinoşi? Asta spuneţi că ei sunt mincinoşi? Atunci dacă ei care au răbdat şi suferit pentru Dumnezeu sunt prooroci mincinoşi, atunci voi ce sunteţi şi ce o să primiţi? Ia ghiciţi?

E înfiorător ce miştocăreli blestemate sunteţi în stare să vi se pară vrednice că le daţi crezare, şi le plasaţi aici ca să ce? Pe cine vreţi să păcăliţi cu necredinţa voastră? Asta da lăudăroşenie, cred că şi dracul e invidios pe voi, i-aţi luat lui toată munca lui blestemată.

Mi-e ruşine de voi, şi mă îngrozesc de câtă zmoală v-aţi luat pe haine şi pe cămaşe. Dar fiecare aşa cum şi-a ales.

De ce nu vă puteţi opri ca să credeţi?

Păi sigur este Domnul care a vorbit prin prooroci, fărăndoială. De ce vă căzniţi atât de tare ca să negaţi? De frică? Pentru frică ispitiţi până în pânzele albe? Sau ştiţi că dacă vă răzgândiţi şi reîncepeţi să credeţi atunci trebuie să daţi socoteală şi să staţi cu faţa la muntele de hule pe care l-aţi ridicat? E mai simplu să ridicaţi călcâiul şi să arătaţi dosul dar fiind convinşi că arătaţi faţa. Căt de ruşinos este să negi fără argumente, bazându-te doar pe voia cu care vrei să fie aşa cum ai vrea tu. Dar nu ai să reuşeşti să schimbi Adevărul:

Proorocii lui Dumnezeu sunt proorocii Domnului oricât ai să minţi că nu voi ci ei sunt mincinoşi!

[mariamargareta]

199. Amurgul Zeilor Pucioşi (III)

Fiica cea iubită şi cerească a "Domnului", Verginica, se slobozeşte deasupra ieslei "Cuvântului" cu glas duhovnicesc dintre cei morţi, asemenea lui Moise şi lui Ilie pe muntele Taborului (cu singura, minora diferenţă că Moise şi Ilie erau prezenţi şi cu trupul, nu numai cu duhul):

"Verginica, fiică iubită, Eu, Domnul, poruncesc duhului tău să dea glas peste ieslea cuvântului care vine din cer cu Dumnezeu şi cu trimişii lui Dumnezeu. Amin. […]Verginico, slobozeşte cuvânt, tată, Eu în tine, şi tu în Mine, căci aceasta este plata lucrătorilor cei mari ai cerului, aşa cum a fost pentru Moise şi pentru Ilie, care au venit din cer şi s-au aşezat lângă Mine în ziua când Mi-am schimbat faţa slavei în ochii ucenicilor Mei. Pace ţie, fiică cerească! (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 28-08-1993)

Se confirmă încă odată că prin "Fiica Domnului" ( este vorba de Verginica, Fiica Înţeleaptă dar Fără Şcoală a Domnului) a avut loc a doua venire a "Fiului Domnului". Tot prin ea se va lăsa văzut "Domnul" atunci când va veni a cincea oară (sau poate a şasea oară, dacă mai apare vreo "proorociţă aducătoare de Hristos" între timp), căci se ştie că a treia oară "Domnul" a venit prin Maria Tudorache, sora Verginicăi, iar a patra oară a venit prin Mihaela Tărcuţă:

"O, Verginico, fiica Mea prin care am coborât a doua oară şi prin care Mă voi şi lăsa văzut cum am venit şi cum voi veni văzut de tot ochiul! O, fiică înţeleaptă, că tu şcoală n-ai avut, şi de aceea ai fost înţeleaptă." (1-06-1995)

Verginica este Fiica Cerului în cer şi pe pământ (şi în pământ, unde zace trupul ei):

"– O, Verginico, fiică a cerului în cer şi pe pământ!" (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 17-11-1996)

Asemenea Mariei, care a fost Fecioara-Theotokos (Născătoarea de Dumnezeu, Fecioară), Verginica (fiica cea iubită a "Domnului" Pucios) este simultan "Fecioara-Logotokos" şi "Fecioara-Theoforos" (Născătoarea de Cuvânt, Fecioară şi Purtătoarea de Dumnezeu, Fecioară, dar totodată şi Fecioara-Născătoare de Fii. Deci, până la Verginica (anii 1955-1980), Hristos, n-a avut nici un cuvânt de spus, căci Cuvântul se naşte din Verginica între anii 1955-1980, ani în care ea a trâmbiţat pe pământ. Iar acum, la trimiterea "duhului Verginicăi" pe pământ, "Cuvântul" Pucios se naşte a patra oară, după ce se mai născuse a doua oară în Maria (în anul 1982) şi în Mihaela, a treia oară (în anul 1990) :

" Eu sunt Cel ce M-am născut trup din Fecioară, şi cuvânt, din Verginica, fiica Mea cea de la sfârşitul tainei Mele pe pământ, taină ascunsă în veacuri, pe care nici îngerii nu o ştiau, şi pe care dacă o aude azi cineva cu greu o poate crede şi înţelege. Cu câtă taină am lucrat Eu şi cu Tatăl când M-am născut trup din Fecioară! Cu câtă taină, până ce taina a fost aflată de tot pământul! O, cu câtă taină am lucrat şi azi, după cum era scris, la venirea Mea cea de a doua când M-am născut cuvânt din Verginica! [...] Eu sunt cu zi de naştere, cu sărbătoare de naştere vin în cartea ta, Verginico, fiică fecioară, în care s-a născut cuvântul Meu în vremea de sfârşit a tainei Mele între oameni. M-am născut trup din Fecioara mama Mea, şi din tine cuvânt, şi am rămas cuvânt în mijlocul poporului tău pe care l-ai născut din cuvântul Meu în tine, căci dacă M-am născut cuvânt, iată, Cel ce Se naşte este, şi Se naşte Cel ce naşte; Se naşte şi naşte, Se naşte ca să nască fii Cuvântul, şi seminţia Mea va fi ca stelele în veci, Verginico, fiică născătoare de fii.[…] – O, fiică iubită, Verginica Mea, ce taină este taina cuvântului tău cel luat din Mine!" (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 7-01-1997)

Deşi a murit de mult, Verginica este veşnic vie Fiică a "Dumnezeului" Pucioasei, la mare concurenţă cu alţi "dumnezei" mincinoşi care mereu se ridică peste Dumnezeu:

"Verginico, trâmbiţa Mea pe pământ şi în cer! Cine, tată, mai crede că toţi cei vii sunt vii pe pământ şi în cer? Cine, tată, mai crede în Scripturi? Cine, tată, cine, când atâţia dumnezei se ridică peste Dumnezeu, iar Dumnezeu, Unul este. O, fiică veşnic vie, plânsul tău plânge în Mine, […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 12-02-1997)

Verginica, Fiica "Domnului" Pucios, a fost proorocită cu lucrarea ei şi de către David regele, şi de Matei evanghelistul, dar oamenii tot nu pricep această taină:

"... Ah, Verginico, dacă tu cauţi în sfânta Scriptură, vei găsi cum a proorocit David şi Matei evanghelistul şi cum s-a lucrat şi cum se lucrează şi astăzi, prin Duhul Sfânt. O, fiica Mea, multe descoperiri s-au descoperit, şi tot nu pricep oamenii. Verginico, acest vas pe care tu îl vezi, a fost la începutul legii şi acum. " (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 7-01-1966)

Fiica "Dumnezeului" care a grăit la Pucioasa este chemată să-i grăiască poporului pucios întrebarea pe care El a grăit-o prin graiul Verginicăi: "de ce nu ascultă de graiurile Lui?":

"... Verginico, spune tu, fiica Mea, poporului acesta la care Eu am grăit, că Domnul le-a pus întrebare: de ce nu ascultaţi de sfaturile Mele? Eu i-am numit pe ei fiii Noului Ierusalim, fetele Noului Ierusalim, popor al cortului sfânt, popor al Noului Ierusalim, dar ei Îmi sunt plini de tină şi acum, după atâta vreme de profeţie." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 7-01-1966)

"Dumnezeu"-Fiul S-a întrupat în Fiica Sa, Verginica, pentru a doua oară:

"Vasul Meu, când Domnul Iisus l-a pregătit pentru acest cuvânt, nu avea decât pe mămica sa lângă ea [...] Şi cât avea fiica aceasta? Avea nouă ani, şi a mers aşa, în această pregătire, până în anul 1955. Până atunci, numai am pregătit-o. Dacă era o căldare să se vadă această pregătire, nu ar fi fost pe pământ frumoasă ca aceasta. Dar nu e căldare, ci e trup, şi în trupul acesta sălăşluieşte Dumnezeu." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 21-06-1973)

Dar când Verginica a murit, "Dumnezeul" care sălăşluia în trupul ei n-a mai înviat a treia zi, nici în a patra, nici măcar mai târziu. După şapte ani, Verginica a fost dezgropată şi apoi reînhumată în cimitirul de la Glodeni, unde se odihneşte alături de mama şi de surioara sa, "proorociţa" Maria. Acolo sunt aşteptaţi şi ceilalţi "dumnezei" pucioşi, fiecare la vremea sa şi la căsuţa sa de odihnă, căci amurgul Zeilor Pucioşi deja a venit, iar asfinţitul este aproape.

[mariamargareta]

200. Un nou act de curaj zguduie obştea Pucioşilor

Protagoniştii ultimului act de curaj înregistrat în obştea pucioşească sunt... trei fete! Ele au reuşit incredibila performanţă de a scăpa, cu câteva zile în urmă, din lagărul de muncă de la Târgovişte al liderilor pucioşi, după ani grei de recluziune, umilinţe, înşelătorie, minciuni, nedreptăţi şi tortură psihică. În duelul nevăzut cu ighemonii pucioşi, Georgiana, Valentina (Vali) şi cu Ina i-au învins în cele din urmă pe cei doi "stăpâni de sclavi" ce se credeau invincibili. Dezertarea lor din "raiul" pucios este un punct de cotitură majoră în evoluţia clanului pucioşesc. De acum încolo, toate opţiunile sunt deschise. Până acum, cei care au dezertat făceau parte din altă generaţie, aveau o experienţă de viaţă mai diversă şi se bazau şi pe unele abilităţi artistice care le confereau o siguranţă interioară că pot, prin mijloace proprii, să atingă o relativă independenţă materială şi în afara lagărului pucioşesc. Cele trei fete, ca de altfel majoritatea tinerilor (şi tinerelor) care au fost "închinoviaţi" la Pucioasa şi la Târgovişte, au fost supuse de-a lungul anilor unei proceduri de spălare a creierelor care să le creeze dependenţă totală de "bunăvoinţa" liderilor pucioşi, fiind îndoctrinate cu teoria că orice retragere înapoi "în lume" este imposibilă şi inacceptabilă, iar urmările ei vor fi catastrofale. Cu toate acestea, cele trei curajoase au arătat şi celor rămaşi că "ulciorul nu merge de multe ori la apă: ori se sparge, ori se crapă"; pentru că orice om are o limită peste care nesimţirea şi răutatea altora nu poate trece.

Vitezele amazoane i-au lăsat cu ochii în soare pe cei doi zbiri de la Pucioasa, care se credeau şi acum infailibili, ca şi în alte dăţi. Ei erau convinşi că, după ce le-au făcut şi lor viaţa un coşmar, o să le înduplece totuşi să mai rămână, să mai îndure "umilinţele" pucioşeşti, aşa cum le făceau ei şi celorlalţi adepţi. Periodic, fiecare tânăr sau tânără, care se dăruise aici în mod sincer unui ideal pe care îl credea cu tărie, devenea sacul de box al celor doi pugilişti de categoria "muşcă", maniaci care îşi descărcau isteriile mentale în capul şi pe spinarea tuturor.

Cum cei doi lideri pucioşi se hrăneau zilnic din înjosirea supuşilor lor, căci degradarea lor mentală îi adusese la stadiul nevrotic incontrolabil de a nu se mai putea purta frumos cu nimeni, ruptura în sânul "sfintei familii" se profila ca inevitabilă. Trebuia doar un act de curaj, un gest de frondă, care şi-a găsit scânteia în cele trei nedespărţite fete. Unirea lor le-a adus puterea interioară de a spune "Nu! Nu se mai poate! Până aici." Ele au devenit pentru cei rămaşi în "lagăr" un simbol al libertăţii de conştiinţă şi al eliberării de opresiunea celor doi obsedaţi, posesivi şi rapaci lideri pucioşi.

A fost uşor? Nicidecum. Îndată, tentaculele celor doi vrăjitori de suflete au fost răsucite şi s-au strâns ca să sugrume toate căile de retragere ale celor trei războinice. Telefoane, ameninţări, scene de isterie, conspiraţii cu părinţii fetelor, ca aceştia să se opună reprimirii lor în casele părinteşti, toate mijloacele posibile şi imposibile au fost încercate de către cei doi guru, care au lucrat neobosit câteva zile la rând, ca să zădărnicească o uriaşă înfrângere ce se profila ca inevitabilă, pe toate fronturile. Totul a fost zadarnic. Cele trei amazoane au lăsat totul baltă în urma lor şi au fugit spre Coşereni, de unde veniseră cu entuziasm infantil în urmă cu vreo cincisprezece ani.

S-au consolat liderii pucioşi după această grea înfrângere? S-au ruşinat vreun pic? Nicidecum. Mai aprig au început să curgă telefoanele de ameninţare, amestecate cu linguşiri, de data aceasta la adresa părinţilor fetelor. Surprinzător, aici au găsit aliaţi aprigi în nea' Nicu şi în tanti Geta, părinţii Valentinei, care fără să ştie de fapt cum stau lucrurile, fiind pe dinafară cu totul faţă de cunoaşterea cruntei realităţi din "chibuţul" de la Târgovişte, au sărit cu gura pe bietele fete, ca să le determine să se întoarcă necondiţionat înapoi în cuşca leilor. Mama Valentinei a uitat umilinţele şi certurile ca la uşa cortului pe care le avusese cu nea' Mişu, pe vremea când liderii pucioşi conspirau ca tanti Geta să-şi vândă casa şi să se mute în casa lui nea' Mişu, pentru a putea folosi banii câştigaţi în folosul obştei pucioase. Nea' Nicu a uitat dezonoarea cu care şi-a acoperit (indirect, dar consistent) fiica, atunci când s-a aflat pretutindeni de aventurile lui amoroase extraconjugale cu o tânără de la Coşereni. Ar fi trebuit ca să stea amândoi cu nasul în pământ de ruşine şi să le primească pe aceste fete cu pâine şi cu sare, ca pe nişte martire, care au reuşit să scape tefere de furia ighemonilor pucioşi. Ar fi trebuit să se ofere să stea şi ei slugi la Pucioasa sau la Târgovişte, nu cu anii, aşa cum au rezistat aceste trei fete, ci măcar 2-3 luni, ca să vadă pe viu care e realitatea, şi abia după aceea să ridice pretenţii – dacă ar mai considera că e cazul. Oricum nu i-ar fi primit nimeni acolo, că nu se ridicau ei la mofturile şi pretenţiile speculative ale liderilor pucioşi.

Până una, alta, să apreciem cu felicitări gestul curajos al acestor trei tinere fete care au arătat că niciodată nu e prea târziu să fii demn, pentru orice om care iubeşte adevărul şi dreptatea. Şi să sperăm că vor rezista presiunilor care încă se mai fac asupra lor, ca să se întoarcă înapoi în "raiul" de unde au fugit.

Şi au mai demonstrat ceva, pentru care toţi românii ar trebui să le fie recunoscători: Ceva pute în "Danemarca" Pucioasei.

[vsovivi]

N-a ținut Domnul pe nimeni cu forța, cine nu crede mai bine să plece decât să hulească; așa au plecat mulțimile când le-a spus:

„Dacă nu veți bea sângele Meu și nu veți mânca trupul Meu, nu veți avea parte de Mine, și nu vă veți putea mântui” (citat aproximativ din memorie)

Cine nu s-a poticnit atunci? Pănă și apostolii se mirau și se împotmoleau și nu mai le venea ușor să-L urmeze...

Deci dacă trei fete cucuiete se răzgândesc și se reîntorc acolo unde le-a plăcut lor mai mult, asta este spre a proba Dumnezeu aurul, iar dacă aurul încercat în foc se dovedește plumb de Amazon, atunci se scufundă, n-ai ce să-i faci, numai untdelemnul se ridică deasupra apei... și unde se scufundă, în ce se scufundă plumbul? În sărbătoarea de Jubileu... firește. Și iată ce mari și multe aplauze primesc ele de la alte amazoane care Jubilează și ele, fericite că au mai scos pe cineva de sub proorocie și sfințenie, zicând că le plângea pe ele că erau ținute sclave pe plantațiile lui faraon și acum se bucură alături de Moise. Deci aceiași mângâiere viceversată, aplicată între cornițe, cu milă multă de păcate și bucurie de răul Domnului. Bucuria răzvrătirii. Bucuria necredinței.

Sigur că nimănui nu-i place să lucreze când e mai ușor să furi. E umilitor să lucrezi aproape pe nimic. Când unele pisisici câștigă într-o oră cât altele într-o lună sau într-un an. Și cu banii câștigați câte nu poți face... de exemplu „milostenie”. Te milostivești nu-i așa cu lacrimi de crocodil de alte pisici... mici, mici... care încă n-au făcut ochi. Le sunt pleoapele lipite din pricina urdorilor... dorilor.

Dar pe mine mă miră aplumbul și râvna și bucuria pentru sărbătorirea cauzelor pierdute, aplumbul celor ce fac lucrul dracului, așa ca niște demoni ce lucrează pentru satisfacție, adică îi scot pe credincioși de sub sfintele proorocii ca să-i umple până la sațiu cu proorociile lor mincinoase, adică vorbindu-le de fericirea ce or s-o primească de la gLume... da, marea și multă fericire:

-burdel,
-beție
-tirania și plăcuta teroare a puterii masculului
-arta seductivității feminine
-mâncare, pofte, plăceri,
-viclenia aristocrată a viselor deșarte pline de putoareoare
-cariera, bogăție și dragoste hoțbitocească plină de adultere, pismă și răzbunări.

Le urez drum bun tuturor care vor să se reântoarcă la obiceiurile fățarnice ale lui nenia și ale lui tanti grijania...

Drum bun și cale bătută căci drumul ce duce la iad e pavat cu aplauze și cu bune intenții și vă așteaptă gloatele desfrânate ca să sărbătoriți jubileul. E special pregătit pentru voi așa ca o onomastică sau ca un majorat sau ca iată:

Victoria Cocomunismului... aia plină de maturitate și înțelepciune bătrânească și tovărășască plină de bătrâni înțelepți.

Vă așteaptă sultanul cu brațele deschise! De acum vă puteți exersa în arta sulimenizării...

În realitate și adevăr e vai de voi cei ce vă scuturați de vină și de duhul proorociei ca să puneți peste voi „fericirea”.

Dar eu ce să vă fac dacă nicicum nu vreți să pricepeți că nu a mințit Cuvântul lui Dumnezeu? Măcar atât pot să vă spun că mai bun ca voi nu sunt ci mai păcătos că eu trădez zilnic și lepăd zilnic prin sute și mii de îndoieli și statorncii în aristocrație și minciună, căci dacă ai disprețuit pe aproapele tău, iată ai și lepădat pe Dumnezeu... sau ai gândit ca să te îndoiești deja ai și săvârșit păcatul ispitei.

Și la toate asta iată se acordă medalia de demnitat și de onoare: CURAJ! (nu te teme, te voi ajuta, așa, exact ca la botezul ăla de la majorat, sau ăla de dinaintea nunții sau ăla de la 50 de ani de căsătorie... dar ce a făcut soțul sau soția întretimp nu mai contează... de ce? Pentru că nia Jean boxează... firește.)

[iordanmihai]

Raspund utilizatorului: VSOVIVI care dupa cum se vede este cel mai inversunat "pucios" si oricat se "zbate" sa convinga NU are cum sa ne dovedeasca ca adeptii Noului Ierusalim merg pe calea cea dreapta.
In continuare o sa punctez cateva argumente(oficiale ale Bisericii Ortodoxe Romane)publicate in decursul timpului despre aceasta INSELARE GRAVA a sectei:

Misterele Pucioasei

I. Ce spun oficialităţile?

Solicitând un punct de vedere oficial din partea Eparhiei noastre am aflat multe amănunte interesante, arhi-suficiente pentru a convinge nu numai un reporter, ci şi o ţară întreagă, despre un adevăr incomod pentru Ortodoxie: fenomenul “Noul Ierusalim de la Pucioasa” este o grosolană înşelătorie, faţă de care autorităţile ar fi trebuit de mult să se autosesizeze şi să ia măsuri corespunzătoare. Dar, întrucât niciodată nu e prea târziu, vom sintetiza cele aflate, şi aşa vom putea spune că:
1. Fenomenul “Noul Ierusalim de la Pucioasa” (NIP) se înscrie în linia mişcărilor para-religioase creştine cu caracter fundamentalist, ultra-ortodox si ultra-naţionalist.
2. Analizat din punct de vedere religios, social şi moral, acest fenomen apare a fi exterior Eparhiei Târgoviştei, deşi majoritatea adepţilor lui sunt vieţuitori ai judeţului Dâmboviţa şi acţionează cu precădere în această eparhie.
3. Biserica Ortodoxă Română la rândul ei, ca autoritate religioasă supremă a Ortodoxiei româneşti, nu recunoaşte acest fenomen religios ca o manifestare stabilă şi compatibilă ortodoxiei, şi în consecinţă nu poate s-o integreze în structurile sale oficiale, aşa cum a procedat în ultima vreme cu alte grupări sau organizaţii religioase (Oastea Domnului, ASCOR; LTOR, etc).
4. Adepţii NIP practică o “ortodoxie” originală, care conţine inconsecvenţe grave şi serioase devieri de la învăţătura tradiţională. Vom expune deocamdată la modul general doar câteva dintre ele:
- Săvârşirea în antecedente a “Sfintei Liturghii” de către bărbaţi nehirotoniţi şi de către femei (evident, tot nehirotonite). În prezent, acest obicei nu se mai practică la modul deschis şi pe scară largă, dar acest aspect este greu de controlat în teritoriu, la nivelul fiecărui individ, date fiind şi unele fracturi intervenite între membrii mişcării şi actualii ei lideri religioşi. Cel puţin în aparenţă, acest obicei pare a fi fost totuşi abandonat în ultima vreme.
- “Sfinţiri” necanonice de preoţi şi de episcopi, fără punerea mâinilor, ci prin “asistenţa directă, mai presus de fire, a Duhului Sfânt”. În acest mod au fost “sfinţiţi” pe rând: Ilie Bunea, Spiridon Şerban şi Neculai Nedelcu, întâi ca “preoţi”, apoi ca “episcopi”. În prezent, deşi se consideră episcopi, cei trei slujesc invariabil îmbrăcaţi în veşminte de preoţi, deoarece doresc probabil ca statutul de “episcopi” să fie şi în continuare ţinut secret pentru lumea exterioară, dar chiar şi pentru majoritatea adepţilor. Desigur că aici este vorba de un “secret al lui Polichinelle”, îndată ce aceşti “episcopi-preoţi” sau “preoţi-episcopi” îşi binecuvintează la slujbe adepţii cu două mâini (după cutuma episcopală) şi nu cu una (după cutuma preoţească).
- Inovaţii în treptele sacerdotale canonice: apariţia treptelor de: “prooroc”, “călăuză”, “păstor” şi “străjer”. În prezent, în afară de cei trei “preoţi-episcopi” de care a am vorbit, la NIP mai sunt:
— doi “prooroci”, care sunt simultan şi “călăuze” (realizând un adevărat cumul de funcţii), respectiv: Mihaela Tărcuţă şi Neculai Nedelcu (care mai este, după cum am văzut, şi “preot” şi “episcop”, o adevărată performanţă în ceea ce priveşte cumulul de funcţii). Deşi în principiu ei conduc din umbră, fără a ieşi ostentativ în faţă, aceştia sunt de fapt adevăraţii şi singurii lideri ai mişcării NIP.
— doi “păstori” (în prezent, trecuţi pe linie moartă chiar de către cei doi “prooroci”, care au preluat de la ei toată puterea executivă) pe nume Dănciucă Gheorghe (alias “nea’ Mişu”, alias “păstorul Daniel”) şi Costache Cristea (zis “nea’ Cristea”). Semnificativ este că toate “proorociile” referitoare la aceşti “păstori” (inclusiv aceea că “nea’ Mişu va fi Sfântul Ilie, venit a doua oară pe pământ” şi că “el nu va trece prin moarte”) nu s-au împlinit (încă).
— mai mulţi “străjeri”, unii deja intraţi în dizgraţie, alţii încă “agreaţi” de către “călăuze”, dar cu toţii fiind lipsiţi în prezent de orice prerogative, acestea fiind preluate tot de către cei doi “prooroci” multifuncţionali. Cei mai proeminenţi străjeri, însă numai cu numele, sunt: Halău Gheorghe (alias “nea’ Didi”, binecunoscut ca omul de legătură între adepţi şi oficialii Eparhiei Târgoviştei) şi Costache Vasilica (alias Veronica), una dintre nurorile lui Costache Cristea. Halău Gheorghe mai este acreditat şi cu culegerea de ştiri şi bârfe de prin Eparhie; dar fiind cam guraliv, este folosit simultan şi de partea adversă, pentru ca să-şi confirme toate zvonurile despre NIP, ajunse pe diverse căi la departamentele de ştiri. Chiar şi ştirile de faţă sunt, în cea mai mare parte, confirmate pe această filieră.