PARINTELE PAISIE OLARU

[eusiatat]

http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-paisie-olaru-69762.html

[alynnna]

Pãrintele Paisie Olaru
"Sã nu faci tot ce poti,
sã nu crezi tot ce auzi
si sã nu spui tot ce stii!"

Ieroschimonahul Paisie Olaru s-a nascut la 20 iunie 1897, in satul Stroiesti, comuna Lunca - Botosani, intr-o familie cu cinci copii, fiind cel mai mic la parinti. Tatal sau, Ioan, era padurar, iar mama sa, Ecaterina, casnica. Din botez a primit numele de Petru.
In anul 1921a intrat in viata monahala la Schitul Cozancea din apropiere, luand la calugarie numele de Paisie. In anul 1943 a fost hirotonit diacon, iar in anul l947, preot, fiind pentru putin timp egumen la schitul de metanie.
In toamna aceluiasi an se retrage la Manastirea Sihastria, devenind duhovnic al intregii obsti, pana la sfarsitul vietii sale. Intre anii 1972 - l985 s-a nevoit ca sihastru la Schitul Sihla, iar in ultimii cinci ani a locuit in chilia sa de la Sihastria, fiind bolnav, pana s-a mutat la Domnul, in noaptea de 18 octombrie 1990.

Mormantul parintelui..la fel de smerit ca si viata sa..

[SIZE=+4]Pãrintele Paisie Olaru[/SIZE]
[COLOR=Red]"Sã nu faci tot ce poti,
sã nu crezi tot ce auzi
si sã nu spui tot ce stii!"[/COLOR]

Ieroschimonahul Paisie Olaru s-a nascut la 20 iunie 1897, in satul Stroiesti, comuna Lunca - Botosani, intr-o familie cu cinci copii, fiind cel mai mic la parinti. Tatal sau, Ioan, era padurar, iar mama sa, Ecaterina, casnica. Din botez a primit numele de Petru.
In anul 1921a intrat in viata monahala la Schitul Cozancea din apropiere, luand la calugarie numele de Paisie. In anul 1943 a fost hirotonit diacon, iar in anul l947, preot, fiind pentru putin timp egumen la schitul de metanie.
In toamna aceluiasi an se retrage la Manastirea Sihastria, devenind duhovnic al intregii obsti, pana la sfarsitul vietii sale. Intre anii 1972 - l985 s-a nevoit ca sihastru la Schitul Sihla, iar in ultimii cinci ani a locuit in chilia sa de la Sihastria, fiind bolnav, pana s-a mutat la Domnul, in noaptea de 18 octombrie 1990.[COLOR=Black]
[/COLOR]

[COLOR=#003300]“Daca voi nu plangeti, plang eu pentru voi, ca tare este greu de ajuns la Rai”[/COLOR]

“In zorii zilei de 18 octombrie 1990, marele duhovnic Paisie Olaru, in varsta de aproape 94 de ani, si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, insotit de doi din ucenicii sai apropiati.
Dupa 40 de zile, savarsindu-i-se toata randuiala cuvenita, unul dintre ucenicii sai apropiati se ruga noaptea singur in chilia Parintelui Paisie. De oboseala, a atipit putin in genunchi, si l-a vazut pe batranul imbracat cu rasa, cu schima si epitrahil, stand la marginea patului sau, cu crucea in mana, unde zacuse in suferinta sase ani de zile, si plangand. Ucenicul intristat, i-a sarutat crucea si mana, si l-a intrebat: ‘De ce plangi, Parinte Paisie? Te doare ceva?‘...............
Iar el i-a raspuns: [SIZE=4]‘[/SIZE][SIZE=4]Nu dragii mei. [/SIZE][COLOR=#FF0000][SIZE=4]Dar daca voi nu plangeti, plang eu pentru voi, ca tare este greu de ajuns la Rai.[/SIZE] O, cata nevoie si cata frica are sufletul atunci! Si daca nu plangi tu pentru tine aici, cine sa te planga dupa moarte?[/COLOR]
Ca numai pe cel ce il doare inima si are constiinta curata, numai acela plange. [COLOR=#FF0000]Vedeti cum trece timpul?! Vai, vai, sa nu va treceti timpul fara folos, ca nu-l mai intalniti. [/COLOR]Ce puteti face astazi, faceti, si nu amanati pe maine, ca nu stim daca mai ajungem pana atunci. Ca daca poti si nu faci, ai mare pacat, si de ochii Domnului nu poti ascunde nimic…
[COLOR=#0000FF]Orice faci, se cauta scopul cu care faci acel lucru. Doresti sa placi oamenilor sau lui Dumnezeu?[/COLOR]
[COLOR=#FF0000]Luati seama ca tare este scump Raiul si tare este greu de ajuns la Rai. Aveti grija de suflet, ca mare raspundere are fiecare pentru el. Ca nu anii ajuta ci faptele, dragii mei[/COLOR][COLOR=#FF0000][/COLOR][COLOR=#000000]‘.[/COLOR]
Apoi ucenicul i-a zis: ‘Parinte Paisie, sa mancati ceva ca este ora 15′. Iar parintele a raspuns: ‘Mai lasa pana dupa Vecernie…‘ si asa s-au despartit. Parintele Paisie a plecat, iar el s-a desteptat si a plans mult pentru plansul Parintelui Paisie. “Parca il vad mereu in fata ochilor mei, spune ucenicul, cum plangea si imi zicea aceste cuvinte.”

(Arhim Ioanichie Balan - Parintele Paisie, duhovnicul; ed. Trinitas, 1993).

Citind viata si patimirile sfintilor i s-a aprins sufletul sau curat pentru viata monahala. [COLOR=Red]„Mamuca” insa, dorind poate sa-l stie langa ea, i-a zis „Sa nu te duci la calugarie, dragul mamuchii, ca acolo este canon mare de rugaciune, post si metanii; ca am vazut cum a fost facut un calugar, si era tare slab si se ruga asa : « Doamne, daca mai am zile de trait si imi sunt spre mantuire, lasa-ma sa traiesc; iar daca nu, ia-ma la Tine!»”.[/COLOR]
In 1921 Parintele Paisie Olaru a fost inchinoviat la Schitul Cozancea. Cozancea era un schit cu viata de sine, staret fiind pe atunci ieromonahul Vladimir Bodescu. Povatuitor duhovnicesc l-a avut pe Parintele Calinic Susu, un mare nevoitor al rugaciunii.
A fost destul de mult incercat de catre staret, dar gandul intoarcerii in lume si celelalte ispite ale incepatorului in viata calugareasca s-au stins incet-incet, prin deasa spovedanie.
La numai un an de la intrarea in manastire, fiind foarte bolnav, fratele Petru a fost tuns in monahism, primind numele de Paisie.
Dorul de viata pustniceasca pe care-l avea din tinerete s-a aprins mai tare in urma vizitei pe care a facut-o in manastirile din Muntii Neamtului, intre care si Sihla, in imprejurimile careia a intalnit multi pustnici. Cuprins de acest dor, prin anul 1930, a venit la Sihastria, cerand sa fie primit in obstea manastirii sau sa se retraga la Schitul Sihla. Neavand insa binecuvantarea egumenului sau de la Cozancea, staretul Sihastriei, Protosinghelul Ioanichie Moroi, nu il primeste.
In anul 1943 Parintele Paisie Olaru a fost hirotonit diacon, iar in 1947 preot si duhovnic de catre episcopul Valerie Moglan. Desi proaspat hirotonit, Parintele Paisie Olaru a primit o chilie aproape de biserica si a fost randuit de la bun inceput la spovedania calugarilor si a credinciosilor care cercetau manastirea
In toamna anului 1949, treizeci de calugari din obstea Sihastriei, in frunte cu staretul lor, Parintele Cleopa, sunt trimisi la Manastirea Slatina cu misiunea de a reorganiza si revigora manastirea. Ca duhovnic, Parintele Paisie Olaru il urmeaza pe Parintele Cleopa la Manastirea Slatina, intarind foarte mult obstea si povatuind credinciosii care incepusera sa vina in numar mare.
In primavara anului 1953 Parintele Paisie Olaru se intoarce la Sihastria. Persecutia impotriva monahismului din anii 1959-1964 lasa Manastirea Sihastria fara staret, pe atunci Protosinghelul Ioil Gheorghiu, fara Parintele Cleopa (care se retrage pentru a treia oara in munti), si fara multi calugari imbunatatiti. Slujbele bisericesti se desfasurau cu anevoie, din lipsa de slujitori, si toata greutatea apasa acum pe umerii batranului duhovnic Paisie, care spovedea ziua si noaptea calugari si mireni, mangaia, imbarbata, dadea speranta tuturor, rugandu-se lui Dumnezeu cu credinta.
Dupa 1964 situatia manastirii s-a imbunatatit foarte mult, Parintele Cleopa, intors din munti, s-a alaturat Parintelui Paisie si linistea duhovniceasca s-a pogorat din nou asupra Sihastriei.
Intre anii 1972 si 1985 Parintele Paisie Olaru a fost randuit sa intareasca viata duhovniceasca la schitul Sihla. De mult voia parintele sa se linisteasca in locurile unde a sihastrit Cuvioasa Teodora si alte sute si mii de sihastri. In acest loc de pocainta, si de intalnire cu Dumnezeu, Parintele Paisie Olaru si-a inmultit nevointele. Toti ucenicii sai de atunci vorbesc despre rugaciunea sa neincetata, la care se adaugau privegherea necontenita, postul si infranarea sa dintotdeauna, toate acestea impletite cu dragostea, smerenia si blandetea sa desavarsita.
Vestea sfinteniei vietii parintelui si ajutorul primit de credinciosi in urma rugaciunilor sale ajunsese pana departe si era cautat de multime de oameni. Cei care il cautau – calugari, maici, oameni de diverse categorii, dar si clerici si ierarhi – veneau pentru rugaciuni, spovedanie, binecuvantari, atrasi de darul sau. Cei care veneau odata, nu se mai puteau dezlipi de batran si aduceau si pe altii, caci blandetea, smerenia si dragostea sa misca inimile tuturor, iar harul Duhului Sfant, care se salasluise intr-insul, mangaia sufletele credinciosilor; de asemenea, nu de putine ori, cei bolnavi se intorceau sanatosi.
Iubea mult pe fiii sai duhovnicesti, pe care ii primea la spovedanie la orice ora din zi si din noapte, si purta mare grija de mantuirea lor. Ucenicii sai simteau aceasta dragoste a parintelui si ii purtau si ei, dupa Dumnezeu, o mare dragoste. Fiii sai duhovnicesti de la Sihastria nu il parasisera, ci veneau la sfintia sa o data pe saptamana, vineri, pentru marturisire. Parintele Paisie Olaru niciodata nu statea fara lucru: se ruga, spovedea, mangaia, imbarbata sau lucra in gradina sau ingrijea vreo fantana, sau cauta izvoare cu apa buna de baut, langa care punea cate o cruce si o cana, ca trecatorii sa poata bea apa.
Unor ucenici aflati in niste incercari, parintele le-a spus: „Sa stiti ca Dumnezeu, pe care il iubeste, il tine aproape de el, ca nu cumva libertatea sa-i schimbe mintea si inselaciunea lumii sa-i castige sufletul. Asadar suntem datori sa primim cu dragoste aceste incercari si sa-i multumim Domnului pentru toate”.
Un alt sfat pe care il dadea Parintele Paisie Olaru era urmatorul: „Cand iesi de aici si te intorci in lume, sa-ti pastrezi sufletul curat. Chiar daca vezi multe pe acolo, dar sa nu te arunci in noroi, ca greu se mai duce de pe suflet. Daca privesti si nu intri in cele ale lumii, este ca si cum te-ai murdari de praf – te scuturi si mergi mai departe. Dar daca te-ai murdarit, sa alergi sa speli repede haina sufletului, ca altfel esti pierdut.”
La despartire, Parintele Paisie Olaru adresa obisnuitul sau salut: „[COLOR=Red]Sa ne intalnim la usa raiului!” Unii dintre ucenici il intrebau: „Noi vrem sa ne intalnim cu totii in rai. De ce doriti sa ne intalnim la usa raiului?” Iar batranul raspundea cu nadejde si blandete: „Sa ne vedem noi scapati de viclenii diavoli si ajunsi la usa raiului, ca aici strigam la Maica Domnului, cerem ajutorul sfintilor, plangem la usa milostivirii Mantuitorului si nu ne lasa El afara. Pana aici este greu! „[/COLOR]
Iata si marturia Parintelui Cleopa despre Parintele Paisie Olaru: „Asa era Parintele Paisie Olaru: smerit, tacut, bland, intelept la cuvant, foarte milostiv si iubitor de aproapele. Intotdeauna cauta pacea cu toti si iubea linistea. Nu-i placea sa traiasca intre multi si isi ascundea viata si nevointa. Nimeni nu stia cum se roaga in chilie, ce lucrare are mintea si inima lui, cat sta la masa si cat se odihneste. Plangea cu cel care plange si se bucura cu cel ce se bucura. Nu tinea la haine bune, la bani, la nimic si fugea de cinste, de lauda, de multa vorbire, de clevetire si de oameni mari”.

Baiatul meu are mare evlavie la parintele Paisie. L-am intrebat de ce sfintia sa si nu parintele Cleopa.. mi-a raspuns mama, cand il vad cum sta cu manutele impreunate..imi aduce asa o mare liniste..imi vine sa il privesc mereu..mereu..mereu..
Mie imi place cel mai mult fotografia parintelui in genunchi.

[Florin-Ionut]

Patapievici povestea undeva ca a fost la Sihla, in pelerinaj. Acolo, a asteptat sa iasa parintele Paisie ca sa primeasca binecuvantare. Venind Sfantul, a cazut in genunchi Patapievici; in loc de binecuvantare, parintele i-a spus o istorioara: cum ca undeva un calugar era chinuit de gandul ca ce poate sa faca Dumnezeu pentru noi in Imparatia sa asa incat sa nu se plictiseasca sufletele acolo la nesfarsit (sau cam asa ceva). Mergand el intr-o zi prin padure spre manastire, a auzit la un moment dat un glas minunat cantand intr-o poiana; mergand ca vrajit, a ajuns sa vada o pasare maiastra de o frumusete nepamanteana, care de fapt era un inger care a luat forma asta, si a ramas acolo in extaz pana ce pasarea a zburat. Atunci omul a inceput sa planga revenindu-si din starea aceea de fericire si a plecat mai departe catre manastire.

Ajungand acolo, a observat ca locurile aratau altfel si ca oamenii erau imbracati diferit de cum stia el... Intrand in vorba cu fratii, acestia l-au dus la staret, vazandu-l ciudat la port probabil si la vorba. Staretul stia din batrani ca, in urma cu 300 de ani, disparuse un monah din acea manastire si ca nimeni n-a mai aflat nimic despre el. Si-au dat seama intr-un tarziu ca el era acela si fratele respectiv a realizat ca Dumnezeu facuse o minune cu el tinandu-l in extaz atata timp... Atunci le-a spus celor de acolo despre gandul sau care-l muncea odinioara, cu totii intelegand ca, daca o faptura a lui Dumnezeu l-a putut rapi in extaz si 300 de ani i-au parut cateva minute, atunci cu atat mai mult, incomparabil, Insusi Dumnezeu in slava sa, in vesnicie, ne va pregati o fericire de neimaginat... La scurt timp, fratele s-a mutat la Domnul, in vesnicie.

In sfarsit, Patapievici era si el catodata ispitit de acest gand si parintele i-a raspuns la intrebarea sa tainica fara ca el sa-l intrebe nimic in legatura cu asta!

Eu am povestit din memorie cele de mai sus; am vrut insa sa subliniez faptul ca Paisie a fost Sfant printre noi si cei care au avut sansa sa-l intalneasca s-au folosit negresit spre mantuirea lor...

În prealabil postat de eduardd

Baiatul meu are mare evlavie la parintele Paisie. L-am intrebat de ce sfintia sa si nu parintele Cleopa.. mi-a raspuns mama, cand il vad cum sta cu manutele impreunate..imi aduce asa o mare liniste..imi vine sa il privesc mereu..mereu..mereu..
Mie imi place cel mai mult fotografia parintelui in genunchi.

Cat trebuie ca va iubeste Dumnezeu pe voi, cei, care aveti "langa casa" asemenea Sfinti.
Nu l-am cunoscut pe Pr. Paisie Olaru, dar am citit cartea scrisa de Pr. Ioanichie Balan "Parintele Paisie Duhovnicul", si am fost impresionata de blandetea care transpare din fiecare cuvant rostit de Pr. Paisie. Pentru mine a fost ca si cand as fi citit Patericul. Intr-adevar atata evlavie, atata liniste si atata dragoste.
Acestia sunt nestematele pe care ni le da ortodoxia.
Cartea se gaseste in format PDF, pentru cei, care inca nu au citit-o si nu au facut inca , in felul acesta, cunostinta cu Pr. Paisie Olaru.

Cu trupurile departe dar cu inimile aproape....anca... cum frumos spune rugaciunea: "Sa ne iubim unii pe altii ca [COLOR=Red]intr-un gand[/COLOR] sa marturisim.."
bucurii..