Bunatate=prostie?

[sergiu]

Citeam pe un topic aici pe site despre cat de bun este Dumnezeu cu noi si pentru doar o secunda am simtit, asa, ca un gand ca "oare Dumnezeu chiar o fi asa de bun?". Evident ca in secunda urmatoare am alungat gandul rau dar nu pot sa ma intreb: oare eu in sinea mea nu asociez bunatatea cu prostia?? Stiind ca Dumnezeu este insusi Iubirea si Intelepciunea este poate un pic mai greu pentru cineva mai pacatos, ca mine, sa nu faca o asociere (chiar si pentru o secunda) a bunatatii cu prostia si sa simta ca parca ar avea dubii ca ar putea fi Dumnezeu chiar atat de bun. Probabil ca acest mod de a vedea lucrurile se trage din lumea aceasta in care traim unde vezi ca cel care fura si inseala - avanseaza si este vazut ca model social si considerat destept. Iar altul care traieste curat si cu iubire si nu va nedreptati niciodata aproapele este considerat cumva mai prost...

Ce este bunatatea izvorata din iubire? Care este intelepciunea bunatatii si iubirii?? Ce spun Sfintii Parinti despre aceste lucruri??
Cum putem lupta impotriva unei asemea preconceptii ca iubirea si bunatatea ar fi specifice oamenilor mai putin pregatiti si mai putin capabili??

Sa ma ierte Dumnezeu daca am scris ceva ofensator dar cred ca trebuie abordate astfel de subiecte!

[glykys]

În prealabil postat de sergiu

Cum putem lupta impotriva unei asemea preconceptii ca iubirea si bunatatea ar fi specifice oamenilor mai putin pregatiti si mai putin capabili??

Sa ma ierte Dumnezeu daca am scris ceva ofensator dar cred ca trebuie abordate astfel de subiecte!

E greu, e tare greu sa fii bun! iata ce zice N. Steindhart:


Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă şi laşă, ca şi cum menirea creştinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiţie osândit la cecitate şi paraplegie.

Creştinismul neajutorat şi neputincios este o concepţie eretică deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei 10,16: „Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”) şi trece peste textele sfântului Pavel (Efes, 5,17: „Drept aceea, nu fiţi fără de minte”, 2 Tim. 4,5: „tu fii treaz în toate…”, Tit 1,8: „să fie …treaz la minte” şi mai îndeosebi 1 Cor 14,20: „Fraţilor nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari”).



Dumnezeu care l-a părăsit pe Hristos pe cruce, nu e cu totul absent pentru noi?
…
Ni se cere însă a crede în deplină libertate şi s-ar zice că – mai rău de atât – scenariul se desfăşoară ca şi cum am fi nu numai pe deplin abandonaţi ci şi că – pe deasupra, colac peste pupăză – pronia dinadins face totul ca să nu credem; îi place - zice s-ar - să acumuleze piedicile, să ne înmulţească riscurile, să adune argumente pentru a preface bine intenţionata dorinţă de evlavie în imposibilitate.

Drumurile care duc spre credinţă poartă acelaşi nume, toate: pariu, aventură, incertitudine, cuget de om nebun.
…
Ni se cere – invitaţie la temerară vitejie şi palpitantă aventură – ceva mai tainic şi mai ciudat: să contestăm evidenţa şi să acordăm încredere unui ne-fapt.
Pe căi ocolite lucrează. Căi de nepătruns zic Francezii. Iar Englezii şi mai precis: se mişcă într-un mod misterios.

Nenorocirea este că veacuri de-a rândul – şi acum mai mult ca oricând – până şi oamenii de bună credinţă (mai ales ei) văd în creştinism un fel de vag şi blând cretinism, bun pentru bigoţi, creduli şi fiinţe pierdute cu firea.
În vreme ce e clocot, e scandal, e „curată nebunie”, mai îndrăzneţ şi mai exigent decât orice teorie extremistă; e aventură, e hapenning - e cel mai formidabil hapenning.
Creştinismul e dogmă, e mistică, e morală, e de toate dar e în mod special un mod de a trăi şi o soluţie şi e reţeta de fericire. Mai că aş spune că e supradeconectare, supra-LSD. Pe lângă doctrina creştină, cerinţele şi rezultatele ei, toate stupefiantele şi halucinogenele sunt leac băbesc, diluţia Hanemann minimală, roabă neolitică.
Nu există mai zguduitoare terapeutică (ne cere imposibilul!) şi nici medicament mai eficace (ne dă libertatea şi fericirea fără a mai fi nevoie să trecem pe la traficanţii de herionă).
Creştinismul dă pace, linişte şi odihnă – dar nu searbede şi monotone, ci pe calea aventurii celei mai temerare, a luptei neîncetate, acrobaţiei celei mai riscante un trapez la mare înălţime – şi nici o plasă dedesubt.
Nu înţeleg cum de nu văd pelerinii aventurilor şi petiţionarii fericirii că trec pe lângă ceea ce caută.

Mirarea extraordinară de a fi chemat. Eu ?!, am vrea, neîncrezători să spunem. Nu ne vine a crede că s-a putut opri la o fiinţă a cărei netrebnicie o cunoaştem la perfecţie, că s-a hotărât să poposească în aşa murdar sălaş. Uimirii i se adaugă teama, am vrea să fugim de răspundere (de năpastă?) şi, ca Moise, am fi ispitiţi să argumentăm (spre a scăpa): cine sunt eu ca să mă alegi? Eu nu sunt un om îndemânatic. Alege pe un altul.

Asupra apropierii de Hristos, proba care nu înşeală, criteriul definitiv este buna dispoziţie. Numai starea de fericire dovedeşte că eşti al Domnului. Virtuosul îmbufnat nu e prietenul Mântuitorului ci jinduitorul după diavol. Ascetul arţăgos nu e autentic.
există mijloace obiective, în artă, de a recunoaşte autenticul şi a da deoparte copia. Pentru a deosebi creştinul de caricatura ori imitaţia sa nu există procedeu mai sigur decât a cerceta dacă postulantul este sau nu vesel şi mulţumit. Dacă ipochimenul e intolerant ori morocănos ori agitat ori mahmur ori necăjit, nu e creştin oricât de perfect de fidel ar fi virtuţii. E virtuos dar nu e creştin. Creştinul e liber, aşadar fericit. Acesta şi este sensul genialei şi inspiratei fraze a lui Kierkegaard: contrariul păcatului nu este virtutea, contrariul păcatului este libertatea. Vămile văzduhului sunt numeroase. Aici pe pământ la vama care nu poate fi înşelată proba constă în starea de fericire.
Virtuosul neîmblânzit nu ştie şi nu poate rosti „dulce Iisuse”, toată sfera dulcelui îi este străină, inaccesibilă – şi uită că jugul Domnului este blând şi povara lui uşoară.

[glykys]

"Raul poate sa-l faca oricine, cat de nevolnic ar fi. Binele insa e numai pentru sufletele tari si firile calite. Raul, lapte pentru copii, binele, carne pentru adulti. Sfintenia si bunatatea nu sunt la indemana oricui. Se cere o pregatire, un antrenament aspru."
http://www.scribd.com/doc/7537076/Ni...alul-Fericirii

[andreicozia]

În prealabil postat de sergiu

Ce este bunatatea izvorata din iubire? Care este intelepciunea bunatatii si iubirii?? !

Bunatatea este considerata prostie de multi pe motiv ca sunt adormiti si functioneaza in DEFAULT, acest default fiind ...a face rau, cu asta ne nastem si traim in emotii negative, de acolo, IN MOD NORMAL NE TRAGEM SEVA.

A face bine este o ANOMALIE in NATURA...de aceea persoanele stapinite DOAR de sentimente animalice-reptiliene vor afirma sus si tare ca facerea de bine este ...... de mama, tocmai pentru ca iubirea este ceva rezervat doar emotiilor superioare , pozitive care apar in FIINTA NOASTRA CU MULTA TRUDA, odata cu induhovnicirea, adica iesirea din default.