Mai sunt baieti crestini? Unde?

[stefan florin]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Cred ca de-aici ni se trag multe dintre necazurile vietii. Macar "Rugaciunea Domneasca", daca am rosti-o asa cum trebuie, cunoscand eventual macar una din talmacirile ei (cea a lui Maxim Marturisitorul cred ca este ceva mai profunda), am reusi sa ne cunoastem mai bine, am dobandi linistea sufleteasca si foarte multe dintre conflictele de zi cu zi ar disparea, din moment ce am constientiza "Faca-se-n voia Ta" (deci NU a mea), sau "Si ne iarta noua, precum si noi iertam" (si NU altfel!...)
Deprecierea relatiilor umane este o consecinta fireasca, atat timp cat omul se rupe (cu sau fara voie) de Dumnezeu, ori prin multitudinea de forme de manipulare, ori prin tendinta de a-si cauta modele printre cei "cu bani" dar lipsiti total de Harul lui Dumnezeu.
Si-apoi, nu exista o regula omeneasca ce ar putea asigura mantuirea. Nici chiar calugaria nu aduce certitudini in acest sens si asa cum spune si Sf Ioan Scararu, nu toti cei ce nu se calugaresc pierd mantuirea si nici toti cei ce se calugaresc se vor mantui. Toata viata este o continua veghe, si primul semn prin care realizam ca de fapt hranim vanitatea si nu smerenia, trebuie sa ne trezeasca si sa ne puna serios pe ganduri. E atat de trist cand descoperi o familie de oameni trecuti binisor de 70 de ani, care au trait toata viata in frica de Dumnezeu, au adus pe lume multi copii, din care unul preot, au muncit de s-au spetit pentru a le oferi copiilor un "ceva" cat mai consistent (desi "copiii" au copii mari, chiar casatoriti o parte dintre ei), iar acum parca nimic nu mai merge ca inainte, ea vrea sa se mute la oras, la bloc, el si-a pierdut rabdarea de a o mai intelege si parca si puterea de a se mai lupta cu ideile ei nesabuite, si unde altadata gaseai liniste si pace, astazi pluteste orgoliul, rautatea, vorbele grele...
Niciodata nu putem sti cum vom sfarsi, fiecare... E de-ajuns un pic de vanitate si indaradnicie, ca sa ratam exact finalul si sa ne inecam ca tiganul la mal. Nu-i obligatoriu ca cei din urma sa fie neaparat si cei dintai, dar se pare ca mai usor prinde a se smeri cel pacatos care are revelatia iubirii si milei lui Dumnezeu, decat cel ce crede ca pe toate le-a facut dupa voia lui Dumnezeu din tinerete si nu prea are mustrari de constiinta. Asadar, raspunsul la intrebarea de titlu, nu poate avea o tinta anume. Crestinul cuvios de astazi, poate rataci maine, in timp ce pacatosul de astazi are reale sanse sa se mantuiasca.

Iata, tocmai m-am intors din acel loc unde fiul cel mare incepe un drum nou in viata: facultatea. Inainte de a pleca, fara sa-i spuna nimeni, a mers la preot, s-a spovdit si a cerut binecuvantare. Acolo, pe holul universitatii, s-a intamplat ceva deosebit. Ceva ce poate avea semnificatie pe parcurs, sau e doar o posibilitate care nu e obligatoriu sa se confirme. Chiar de dimineata, fiecare dintre noi a observat un tatic cu fiica lui care ieseau in evidenta intr-un mod placut. Dupa barba, parea cel putin profesor de religie, daca nu chiar preot, in timp ce ea avea o infatisare si o atitudine calda, iar modul cum dialoga cu tatal ei nu putea sa nu te impresioneze placut. In mod ciudat, ne surprindeam uneori privindu-ne pe furis si fiecare dintre noi, paream atrasi de ei, involuntar, la fel cum pareau si ei de noi... Sotia sparse gheata la un moment dat si ii spuse fiului: "Mie-mi place tare mult de fata aceea!", la care el raspunse instantaneu: "N-ai gusturi proaste: cred ca nu numai tie, dar si mie, si mai ales lui tata, ii placce in mod deosebit!..." Am zambit ca o confirmare si am trecut mai departe, lasand toate grijile in seama lui Dumnezeu. Dupa repartitiile din camin, fiul a aflat cum o cheama si i-a cerut acceptul pe fb, care a fost dat in urmatoarele secunde. Intr-adevar, era fiica de preot, si ea ne remarcase de cand am coborat din masina si chiar dorea sa-l cunoasca, fara sa stie exact de ce il cauta cu privirea. Iar eu ma intrebam daca nu cumva este un semn al faptului ca amandoi isi doresc sa pastreze o buna legatura cu Dumnezeu prin biserica, spovedanie si buna oranduiala... Poate gresesc... Poate nimic nu se confirma din ce presupun eu, dar deocamdata am putut doar sa constat ca din puzderia aceea de fete si baieti, ei doi s-au simtit atrasi unul de altul din primul moment, dar si noi, parintii lor, pot sa spun ca am avut un schimb de priviri care nu mai aveau nevoie de cuvinte... Legandu-ma din nou de titlul topicului, eu cred ca acei "crestini" pe care-i cautam, sunt mereu in jurul nostru, dar mai e nevoie si de voia lui Dumnezeu, sa se poata "vedea" unul pe celalalt...

nebanuite sunt caile Domnului!

[Copacel]

În prealabil postat de GMihai

Na, păi de unde să ştiu, dacă nu te văd în persoană.... Eu am dedus din modul de exprimare, de gândire etc..

Du-te tare...

[Florinvs]

Intradevar, in ziua de azi multa lume (atat barbati cat si femei) este materialista, si judeca un om in functie de situatia sa materiala.
Totusi, mai sunt si exceptii, si pot afirma ca am cunoscut si oameni care nu au fost sau nu sunt absolut deloc materialisti.

Consider ca este una dintre cele mai mari greseli a judeca si aprecia un om in functie de ce avere/situatie financiara are, mai ales atunci cand doresti sa-ti intemeiezi o familie cu acel om.
Atata timp cat o persoana vrea sa munceasca, presteaza o munca cinstita, demna si utila societatii (indiferent in ce domeniu, in ce meserie si indiferent ce calificare ar aveea de la scoala profesionala la facultate sau inclusiv muncitor necalificat), atunci este absolut ok din punct de vedere profesional si a ocupatiei.
Sunt anumite domenii, unde, daca un om i-a placut si si-a ales o anumita meserie (de exemplul cei din domeniul transportului feroviar, electricitate, servicii de gospodarire comunala si locativa, etc), indiferent cat de mult si bine ar munci si indiferent cat de mult si-ar da interesul si ar pune suflet si pasiune pentru meseria respectiva, salariul este fix si asta nu este vina omului respectiv.

[oitza ratacita]

Banii aduc fericirea doar celor ce le lipsesc lucruri elementare de trai, acelora care isi implinesc astfel nevoi elementare. Pentru cei care au un venit considerabil, mai multi bani nu inseamna si mai multa fericire.
Evanghelia ne avertizeaza ca acolo unde este comoara noastra, acolo va fi si inima noastra(cred ca Ev. dupa Luca). E foarte posibil ca, renuntand la materialism si consumerism sa descoperim ca cei dragi nu au nevoie de bani si de obiecte in primul rand, ci de un timp de calitate petrecut impreuna cu ei. Fericirea este o stare de spirit iar investind in familie, prieteni si in relatia cu Dumnezeu putem descoperi ce inseamna sa fii cu adevarat fericit.
Dragostea si fericirea nu sunt nici de vanzare, nici de cumparat.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de GMihai

Na, păi de unde să ştiu, dacă nu te văd în persoană....

Dupa numele de utilizator. Daca era femeie, era "Copacica".

[Corinusha]

Copacel, una e sa fii materialist in sensul in care sa te straduiesti tu, cu propriile puteri sa iti faci o situatie si cu totul altceva e sa te mariti/insori cu cineva doar pt ca are bani, si cu speranta ca il/o dresezi. tie ti se pare normal (ma rog, asa pare); mie nu. Nu mi se pare normal nici sa te apuci sa "dresezi" un om doar pt ca poti.
Si nici nu ma simt anormala din cauza asta (desi normalitatea asta e relativa rau); nici speciala; pur s simplu nu-s adepata materialismului. Eu ma multumesc sa am o conditie decenta si sa avansez incet, chiar daca asta inseamna rate si munca multa si stres si griji.

Cam asta am avut de adaugat in plus (asa, a sa fac si un pleonasm).

[AlinB]

În prealabil postat de oitza ratacita

Banii aduc fericirea doar celor ce le lipsesc lucruri elementare de trai, acelora care isi implinesc astfel nevoi elementare. Pentru cei care au un venit considerabil, mai multi bani nu inseamna si mai multa fericire.
Evanghelia ne avertizeaza ca acolo unde este comoara noastra, acolo va fi si inima noastra(cred ca Ev. dupa Luca). E foarte posibil ca, renuntand la materialism si consumerism sa descoperim ca cei dragi nu au nevoie de bani si de obiecte in primul rand, ci de un timp de calitate petrecut impreuna cu ei. Fericirea este o stare de spirit iar investind in familie, prieteni si in relatia cu Dumnezeu putem descoperi ce inseamna sa fii cu adevarat fericit.
Dragostea si fericirea nu sunt nici de vanzare, nici de cumparat.

Bine subliniata diferenta.

Ba chiar la cei care au prea multi bani pot sa devina motiv de stres, ce o sa faca sa nu-i piarda, cum sa dobandeasca si mai multi, ce vor cumpara cu ei pentru a le simti mai bine gustul, etc.

In plus, ofera un gust al puterii care nu pe putini ii ameteste si ii implinge sa faca lucruri care nu le-ar fi facut altfel.

[Florinvs]

Este normal ca orice om sa-si doreasca si sa caute sa obtina bani (dar prin munca cinstita, nu prin furturi, inselatorii, etc) pentru a putea trai decent, iar a trai decent inseamna a aveea o locuinta decenta (la bloc sau la casa), a putea plati utilitatile, a putea manca decent, a ne putea imbraca decent , a ne putea duce la un doctor sau a cumpara medicamente atunci când este cazul si din când in când a putea sa participam la evenimente sociale, culturale, artistice sau sportive.

Insa daca um om isi doreste sa aiba multi bani pentru lucruri extravagante sau lux (vile, masini scumpe, haine de firma, excursii in locuri exotice- desi aici parerile sunt impartite si totusi cred ca oricine isi doreste sa vada locuri frumoase si interesante de pe Glob- sau mancaruri si bauturi extravagante , etc), atunci evident greseste si isi va dori lucruri care practic sunt nefolositoare atat in viata lumeasca, cat mai ales si pentru viata dupa despartirea de trup.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Cred ca de-aici ni se trag multe dintre necazurile vietii. Macar "Rugaciunea Domneasca", daca am rosti-o asa cum trebuie, cunoscand eventual macar una din talmacirile ei (cea a lui Maxim Marturisitorul cred ca este ceva mai profunda), am reusi sa ne cunoastem mai bine, am dobandi linistea sufleteasca si foarte multe dintre conflictele de zi cu zi ar disparea, din moment ce am constientiza "Faca-se-n voia Ta" (deci NU a mea), sau "Si ne iarta noua, precum si noi iertam" (si NU altfel!...)
Deprecierea relatiilor umane este o consecinta fireasca, atat timp cat omul se rupe (cu sau fara voie) de Dumnezeu, ori prin multitudinea de forme de manipulare, ori prin tendinta de a-si cauta modele printre cei "cu bani" dar lipsiti total de Harul lui Dumnezeu.
Si-apoi, nu exista o regula omeneasca ce ar putea asigura mantuirea. Nici chiar calugaria nu aduce certitudini in acest sens si asa cum spune si Sf Ioan Scararu, nu toti cei ce nu se calugaresc pierd mantuirea si nici toti cei ce se calugaresc se vor mantui. Toata viata este o continua veghe, si primul semn prin care realizam ca de fapt hranim vanitatea si nu smerenia, trebuie sa ne trezeasca si sa ne puna serios pe ganduri. E atat de trist cand descoperi o familie de oameni trecuti binisor de 70 de ani, care au trait toata viata in frica de Dumnezeu, au adus pe lume multi copii, din care unul preot, au muncit de s-au spetit pentru a le oferi copiilor un "ceva" cat mai consistent (desi "copiii" au copii mari, chiar casatoriti o parte dintre ei), iar acum parca nimic nu mai merge ca inainte, ea vrea sa se mute la oras, la bloc, el si-a pierdut rabdarea de a o mai intelege si parca si puterea de a se mai lupta cu ideile ei nesabuite, si unde altadata gaseai liniste si pace, astazi pluteste orgoliul, rautatea, vorbele grele...
Niciodata nu putem sti cum vom sfarsi, fiecare... E de-ajuns un pic de vanitate si indaradnicie, ca sa ratam exact finalul si sa ne inecam ca tiganul la mal. Nu-i obligatoriu ca cei din urma sa fie neaparat si cei dintai, dar se pare ca mai usor prinde a se smeri cel pacatos care are revelatia iubirii si milei lui Dumnezeu, decat cel ce crede ca pe toate le-a facut dupa voia lui Dumnezeu din tinerete si nu prea are mustrari de constiinta. Asadar, raspunsul la intrebarea de titlu, nu poate avea o tinta anume. Crestinul cuvios de astazi, poate rataci maine, in timp ce pacatosul de astazi are reale sanse sa se mantuiasca.

Se spune ca in ultima parte a vietii Dumnezeu ne incearca rabdarea. Apare tineretul si, daca nu avem intelepciunea sa renuntam la orgolii si sa le dam si lor posibilitatea sa se afirme, ne facem partasi la pacate straine, caci ei, tinerii, pot gresi din cauza noastra. Necuratul cauta sa ne piarda si prin mandrie, nu doar prin patimi care sar in ochi. Se poate sa facem fapte bune (cu mandrie) si sa citim rugaciuni tot asa...

Trebuie sa fim convinsi ca nu ni se cuvine nimic si ca nu ne mantuim prin vrednicia noastra, ci prin mila lui Dumnezeu. De aceea, sa ne consideram slugi nevrednice indiferent ce facem bun.

Cine are un fiu preot trebuie sa se roage pentru el in continuare, caci aceasta nu e o profesie oarecare, ci o misiune divina, o cruce. Sa ne amintim cat de greu acceptau preotia, din smerenie, unii asceti, socotindu-se nevrednici.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Iata, tocmai m-am intors din acel loc unde fiul cel mare incepe un drum nou in viata: facultatea. Inainte de a pleca, fara sa-i spuna nimeni, a mers la preot, s-a spovdit si a cerut binecuvantare. Acolo, pe holul universitatii, s-a intamplat ceva deosebit. Ceva ce poate avea semnificatie pe parcurs, sau e doar o posibilitate care nu e obligatoriu sa se confirme. Chiar de dimineata, fiecare dintre noi a observat un tatic cu fiica lui care ieseau in evidenta intr-un mod placut. Dupa barba, parea cel putin profesor de religie, daca nu chiar preot, in timp ce ea avea o infatisare si o atitudine calda, iar modul cum dialoga cu tatal ei nu putea sa nu te impresioneze placut. In mod ciudat, ne surprindeam uneori privindu-ne pe furis si fiecare dintre noi, paream atrasi de ei, involuntar, la fel cum pareau si ei de noi... Sotia sparse gheata la un moment dat si ii spuse fiului: "Mie-mi place tare mult de fata aceea!", la care el raspunse instantaneu: "N-ai gusturi proaste: cred ca nu numai tie, dar si mie, si mai ales lui tata, ii placce in mod deosebit!..." Am zambit ca o confirmare si am trecut mai departe, lasand toate grijile in seama lui Dumnezeu. Dupa repartitiile din camin, fiul a aflat cum o cheama si i-a cerut acceptul pe fb, care a fost dat in urmatoarele secunde. Intr-adevar, era fiica de preot, si ea ne remarcase de cand am coborat din masina si chiar dorea sa-l cunoasca, fara sa stie exact de ce il cauta cu privirea. Iar eu ma intrebam daca nu cumva este un semn al faptului ca amandoi isi doresc sa pastreze o buna legatura cu Dumnezeu prin biserica, spovedanie si buna oranduiala... Poate gresesc... Poate nimic nu se confirma din ce presupun eu, dar deocamdata am putut doar sa constat ca din puzderia aceea de fete si baieti, ei doi s-au simtit atrasi unul de altul din primul moment, dar si noi, parintii lor, pot sa spun ca am avut un schimb de priviri care nu mai aveau nevoie de cuvinte... Legandu-ma din nou de titlul topicului, eu cred ca acei "crestini" pe care-i cautam, sunt mereu in jurul nostru, dar mai e nevoie si de voia lui Dumnezeu, sa se poata "vedea" unul pe celalalt...

Am citit cu bucurie acest mesaj. Dumnezeu sa oranduiasca ce este mai bun pentru baiatul tau.

[Raoul]

Tot binele îl doresc si eu, de asemenea!