Cele OPT EREZII ale "FERICITULUI" AUGUSTIN, ERETICUL

[catalin2]

În prealabil postat de iustin10

Cu toate acestea iata ca acel talhar,este primul cetatean al raiului ,pentru ca l-a marturisit pe Hristos ,cand sangele ii scurgea viata
Iata ca dogma sa nu l-a mantuit si cu toate acestea persoana sa a fost mantuita prin sinceritatea inimii sale.

Talharul a marturisit pe Hristos cel Adevarat, a avut dreapta credinta. Toata dogma are un singur scop, inchinarea la Dumnezeu cel Adevarat. Spre deosebire de inchinarea la idoli. De aceea, toti dreptii au avut dreapta credinta, s-au inchinat la Dumnezeu, nu la vreun idol. De ce ortodoxia se numeste dreapta credinta? Pentru ca celelalte sunt credinte gresite, chiar daca spun ca se inchina lui Hristos, nu este asa. Daca cineva face un hristos dupa imaginatia lui nu inseamna ca e Hristos. Inchinarea este in duh si in adevar, adica in harul Duhului Sfant si in dreapta credinta. Desigur, poate si un pagan sa ajunga sa se inchine la Dumnezeu cel adevarat si sa-L cunoasca, asa cum au fost si unii din Vechiul Testament.

[catalin2]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Acelaşi tip de argument se poate extinde şi asupra mult-lăudatei raţiuni, despre care discutăm pe alt topic.
Aş parafraza sunt orbi cei care pun preţ pe aşanumita raţiune a firii căzute...

Corect, am si scris despre asta pe acel topic. E vorba de ratiunea proprie raportata la ratiunea aratata prin revelatie.

[Ioan_Cezar]

Oamenii au tins întotdeauna, în istorie, spre valori morale precum: a fi bun, a fi drept, a fi cinstit, a fi prietenos etc., cu variaţii interculturale mai mici sau mai mari.
Cu toate acestea, în viaţa duhovnicească aceste valori (aşa cum le-am aflat şi cum le-am însuşit noi printre oamenii lumii), sunt mai degrabă o piedică.
Fapt este că oamenii s-au ciocnit mereu, până la masacru, din pricina sau în numele valorilor morale (nu doar economice). Noi, oamenii sufleteşti din istoria lumii.
Cei duhovniceşti, însă, reuşesc să treacă (sau mai bine zis aleg să se lase trecuţi) peste diferenţele dintre oameni, pe acestea făcîndu-le mai degrabă lucruri plăcute şi odihnitoare decât pricină de aversiune şi frământare, peste măsură, a sufletului. Adeseori le fac "combustibil" nepreţuit pentru înaintarea în virtute sau, în caz de cădere, le fac prilej de lacrimi ale pocăinţei, întru curăţirea inimii.
Pe aceşti oameni îi leagă (de toţi şi de toate, de întreaga zidire de la începutul lumii şi până la sfârşit) pacea lui Hristos. Preţuind de nespus rugăciunea, ei jertfesc tot; renunţă în simplitatea credinţei şi nădejdii, cu bucurie, la tot ce pe noi ne-ar atrage - numai să nu piardă pacea, dragostea, lucrarea nevoinţelor, într-un cuvânt: contactul cu Împărăţia.
Noi suntem altfel...

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de iuliu46

Parintele Serafim Rose :

Intrebare: Vorbiti-ne despre atitudinea ortodoxa fata de religiile necrestine.
Raspuns: Hristos a venit sa lumineze omenirea. Exista numeroase religii in afara revelatiei Sale printre ai caror adepti nu sunt doar practictanti ai unui cult demonic, ci si suflete sincere care incearca sa ajunga cu adevarat la Dumnezeu. Vreau sa spun ca, inainte ca oamenii sa auda de Hristos, aceste religii, atat cat pot ele, au fost bune, dar ele nu pot duce la atingerea adevaratului tel. Telul este viata vesnica si Imparatia Cerurilor si Dumnezeu a venit in trup pentru a ne deshide aceasta cale. De aceea, crestinismul este adevarat. Facand comparatii, se pot gasi diferite elemente de adevar si in celelalte religii, elemente care, de multe ori, sunt foarte profunde, dar ele nu deschid cerurile. Numai cand Hristos a venit pe pamant si a spus talharului: Astazi vei fi cu mine in Rai, s-au deschis cu adevarat cerurile pentru oameni.
Intrebare: Asadar, oamenii care n-au auzit de Hristos nu au acces la adevar?
Raspuns: Cei ce n-au auzit niciodata de Hristos? Este treaba lui Dumnezeu sa-i judece. Nici in Vechiul Testament nu auzisera oamenii de Hristos, dar El a venit si le-a predicat in iad. Si Sfantul Ioan Botezatorul a ajuns inaintea lui Hristos in iad si, credem noi, a predicat ca Hristos va veni acolo ca sa-i elibereze pe toti cei care doreau sa fie eliberati, care doreau sa creada in El. Asa ca Dumnezeu poate dezvalui adevarul celor ce n-au avut niciodata sansa sa-l auda: adica celor care n-au respins Evanghelia, ci doar nu au auzit de ea. Dar odata ce am acceptat revelatia devenim, bineinteles, mult mai responsabili. O persoana care accepta revelatia lui Dumnezeu-intrupat si apoi nu traieste in conformitate cu ea este mai rea decat orice preot pagan sau ceva asemanator.

Iuliu, nu mă refer la cei care nu au auzit de Hristos. Să ştii că sunt tot mai puţini aceia care nu au auzit de Hristos, sunt un segment de populaţie tot mai mic.

Mă refer la două mari categorii de oameni:
1. aceia care au auzit de Hristos şi nu au vrut să-L primească, L-au respins,
2. sau aceia care auzind de Hristos, şi auzind că sunt mai multe "confesiuni", care mărturisesc diferit pe Hristos, nu s-au pus pe cercetat, de ce sunt diferite, care e diferenţa, ce spune Biblia, ce spun Sfinţii Părinţi, de ce să cred ce spune o confesiune şi de ce să nu cred ce spun toate confesiunile? Ce este o erezie? Ce a fost înainte în istorie cu Biserica lui Hristos? Ce este azi? De ce? Ce pot face eu? Ce datorii am? Ce voinţă şi iubire am? etc.
La aceşti oameni, mă refer.

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de iustin10

Mantuirea da, o pot avea doar cei ce cred in Hristos , pe filonul ortodox .
Dar nu prin faptul ca sunt ortodocsi, ci daca aduc roade ,daca se vede cumva harul in ei , lucrand prin credinta care ei o afirma
Daca se limiteaza doar la simpla apartenta,la simpla participare , ortodoxia e o biata dogma care mai mult ii incurca .
Doar roadele sunt placute lui Dumnezeu ,nu soiul arborelui:credincios sau eretic

Iustin10, iuliu46 şi ioan_cezar şi toţi...

E impropriu spus filonul ortodox... Ca şi cum spui că şi alte filoane există şi că sunt valabile, "cât de cât" pentru mântuire.

Explic, cu inima plânsă, deşi mă făţărnicesc să spun cu inima plânsă, dar îndrăznesc, iertaţi. Deci :

Roadele omului, chiar dacă sunt sau nu sunt, îi este suficientă pentru mântuire să se schimbe în omul-cel-nou, urmaş al lui Hristos, Adevărat Hristos, din primul mileniu creştin, chiar şi în ultima zi de viaţă, precum tâlharul de pe cruce.

Hristos, şi la ortodocşi, şi la eretici, şi la păgâni şi la atei, stă la uşa inimii lor şi bate; de este cineva să-i deschidă, va intra şi va cina cu el, spune Biblia. Cineva-ul acela poate fi şi duhovnicul, atunci când proprietarul inimii este căzut la pat bolnav şi nu poate deschide uşa inimii lui Hristos.

Acel duhovnic, poate veni pe parcursul vieţii, sau la sfârşitul ei. Important este ca omul să-l cheme pe acel duhovnic, pentru că omul bolnav, pe duhovnic îl poate auzi, dar pe Hristos mai greu. De aceea i-a şi lăsat Hristos pe Sfinţii Apostoli şi ei la rândul lor au lăsat în comunităţile de creştini înfiinţate, câte un episcop preot şi diacon.

Deci Dumnezeu iubeşte nespus de mult pe orice om, fie el ortodox sau eretic, sau păgân sau ateu. Şi Dumnezeu vrea ca acel om să-l primească pe Dumnezeu Treime Iubire în inima lui şi atunci va face acel om şi roade.
Şi va iubi atât de mult, încât e imposibil să nu devină ortodox. Şi se va mântui. Va iubi Sfintele Icoane, Sfintele Moaşte, Sfinţii din ceruri şi de pe pământ, va iubi pe Maica Domnului şi întreaga Biserică a lui Hristos, din care fac parte toţi cei ca el, care iubesc nebuneşte. şi atunci, rămânând în acea iubire, se va mântui.

De ce un protestant spre exemplu, nu se poate mântui? Nu fiindcă nu e ortodox, paradoxal, oarecum neortodox spunând, ci fiindcă nu iubeşte precum un ortodox, de aceea nu se va mântui.

Dacă un protestant ar iubi ca un ortodox, ar ştii, conştient şi viu, că unde va merge după moarte este Împărăţia Iubirii, iar acolo în acea Împărăţie, sunt Aceia, prin Acela, care au iubit şi iubesc nu numai orice fiinţă diformă, om sau animal, sufleteşte sau trupeşte, dar acei Sfinţi, iubesc orice văd cu ochii.

Acelor Sfinţi, omul de aici, imitându-i cât îi stă în putere, le cere rugăciunile de ce întărire, de ajutor, către Împărat, căci oameni au fost şi păcătoşi au fost, acei Sfinţi, ca şi el, cel ce se roagă, şi acei Sfinţi îl înţeleg şi îl "adoptă" spre a-l ajuta, cu rugăciunile lor, să ajungă şi el ca ei.

Un protestant nu poate face asta.
Un protestant se crede întro "bulă" în care îi el şi hristos (cu h mic), unde nimeni nu îl poate atinge, nimeni nu îl contrazice, tot ce crede şi ce face el, este spre mântuire.
Asta nu-i iubire. Asta nu-i Biserica.

Un ortodox, ştie că poate greşi, că este păcătos, că smerenia este singura lui armă, şi că iubirea este singurul lui cuvânt, ascultă pe toţi, orice spun şi prima dată se miră de toţi şi toate, apoi se bucură de cele bune şi plânge pentru cele rele, apoi se gândeşte la ele, orice ar fi ele, apoi se hotărăşte dacă să spună ceva sau nu.

Acesta-i ortodoxul. Acesta-i creştinul. Aici e Hristos şi mântuirea. Biserica are aceşti creştini şi sunt frumoşi. Curaţi. Şi se mântuiesc, dacă rămân aşa. Pentru că sunt aşa. Aceştia, în viaţa lor, împlinesc poruncile lui Hristos, şi sunt imposibil să fie aroganţi, ci doar slujesc, indiferent ce cred alţii despre ei, ei slujesc, şi vor răspunde cu zâmbet la zâmbet şi cu părere de rău la mânie.

Ortodoxia nu e doar o filosofie, cea mai înaltă filosofie la care omul se poate urca cu mintea să gândească, dar este definiţia modului în care a fost creat sufletul.
Sufletul omului a fost creat ortodox. Creştin ortodox. Aşa a fost creat de către Dumnezeu.
Tot ce face un om în viaţă, se explică ortodox. Creştineşte şi ortodox. Toate căutările lui de Dumnezeu, toate căderile lui, sfârşitul în alte credinţe, sau în ateism, sau întrun soi de misticism, toată setea omului după Dumnezeu, se explică ortodox.

Chiar şi înainte de Hristos, la papuaşi, la barbari, la celţi, druizi, azteci, mayaşi, toţi îl căutau pe Hristos, pe Dumnezeu Iubire, pe Mântuitorul, fratele lor preaiubit, Dumnezeul Prieten, care te salvează face totul pentru tine, şi moare pentru tine. În fiecare zi. Cum să nu-L aştepţi? Cum să nu-L doreşti? Cum să nu-L iubeşti?

De aceea toţi oamenii, de la Adam până la Hristos, timp de 5508 ani, şi de la Hristos, până azi, 2015 ani, toţi au fost ortodocşi, adânc în inimile lor. Cu cât iubeau mai puţin cu atât erau mai departe de Ortodoxie, şi cu cât iubeau mai mult, mai ales după Hristos, deveneau membri ai Bisericii Sale, Bisericii lui Hristos, cea Una, Ortodoxia. Şi se mântuiau.

Dumnezeu, prin fiecare răsărit de soare, ne face o declaraţie de dragoste. Prin fiecare fir de iarbă, prin fiecare mugur de copac, prin fiecare frunză, sau strop de apă, ne face o declaraţie dragoste.
Şi-atunci, cum să nu îi faci şi tu o declaraţie de dragoste prin fiecare "Doamne miluieşte" rostit. Nici nu vrea mai mult Dumnezeu de la noi. Se bucură, Dumnezeu, ca un copil, poate smintesc, dar aşa simt să spun, se bucură ca un copil mic când primeşte ceva, de la noi, o rugăciune, o faptă bună, o cercetare către El, se bucură şi studiază cu atenşie ce Îi dăm şi ne dă înapoi înzecit, însutit sau înmiit.

Şi-atunci cum să nu iubeşti Sfinţii? Cum să nu iubeşti Sfintele Icoane? Cum să nu ceri Sfinţilor să se roage pentru noi? Cei ce stau la masă cu Bucuria? Cei ce vorbesc cu Fericirea? Cei ce ascultă Viaţa? Cei ce privesc Calea? Cei care se împărtăşesc cu Adevărul?

Atunci când eşti cu adevărat pe Hristos, când eşti cu adevărat cu Biserica, de care îţi pasă, nu o urăşti fiindcă cere bani, fiindcă are câţiva membri care păcătuiesc, cum spun protestanţii despre ortodocşi, când eşti cu adevărat creştin, nu eşti nemulţumit, nu strigi şi arăţi cu degetul, fără să găseşti soluţii, fără să pui mâna pe lopată şi să contruieşti Biserica, deci membrii ei, chiar şi prin însăşi prezenţa ta, dacă nu poţi prin cuvânt sau faptă. Prin gesturi, prin zâmbet, prin seriozitate, prin privire, prin haine, prin toate să predici şi să mărturiseşti pe Hristos, chiar dacă nu eşti preot.

Nu să porţi fustă până la genunchi, mulată, cum poartă fetele/femeile la penticostali, baptişti, etc., ci să porţi fustă lungă şi largă, că te gândeşti: nu cumva să se uite un frate creştin la mine şi mai slab fiind, neputincios, să cadă cu gândul în păcat de desfrânare, din pricina mea... Că atunci mai vinovată sunt eu, decât el, că spune Biblia: vai aceluia prin care vine sminteala. Şi în altă parte: făcând celor mai mici decât voi, Mie, Mi-aţi făcut. Deci orice facem, facem lui Hristos, fie lucru bun sau rău.

Ăsta-i creştinismul.
Fiind astfel, păsându-ţi cu adevărat, contribui, cu dragostea ta la zidirea Bisericii, şi nu sfârşeşti inventând sau mergând în erezii.

Păsându-ţi atât de mult, iubind atât de curat, de adânc şi tainic, nu poţi să nu fi ortodox, nu poţi să te depărtezi de mizerie, când ştii că Hristos a murit pentru mizerie, pentru scârbele oamenilor, pentru puroiul din noi, pentru otrava cuvântului şi faptei cu care Îl ucideam.
Cum să spui că eşti creştin, dacă nu urmezi lui Hristos? Şi dacă Îi urmezi Lui, cum să nu te arunci în cocina inimii tale şi să faci curat? Cât mai curat? Cum să nu vrei apoi ca inima să fie cel mai frumos loc de pe pământ, unde să-L primeşti pe Hristos? Cum să nu vrei să tot lucrezi la inima ta să fie tot mai frumoasă, mereu, pentru Împăratul Iubire?
Apoi să vrei cât mai multe cocini să fie curăţite, ca şi alţii să se simtă atât de bine, în curăţenie şi bucurie, lumină şi har, cum te simţi tu? Cum să nu plângi pentru cei care nu vor să aibe curat în cocina inimii lor? Cum să nu vrei, cu tot riscul de a nu mai fi inima atât de frumoasă, cum să nu vrei ca alte inimi să fie măcar curate, dacă nu şi frumoase? Cum să nu dedici timp şi dragoste şi jertfă, sudoare, transpiraţie, aproapelui, să îl ajuţi, în a găsi pe Hristos? Şi odată găsit, să ajute şi el pe alţii să găsească? Şi împreună să fie bucurie cum n-am trăit vreodată de mare. Cum? Spune-mi, cum?

Cum să nu fi ortodox, când Biserica Ortodoxă, e atât de plină, de deplină, de întreagă, de vie, de roditoare, de Sfântă, de frumoasă, mamă, prietenă, soţie, amică, bunică, colegă, şi e totul pentru mântuirea noastră. Cum să vrei să pleci din ea? Cum să nu vrei să o înţelegi, să îţi pese de ea, de curăţia ei, de parfumul, de mireasma ei ? Cum ?

Nici familia, sau copii, biologici, nu pot da o aşa de mare bucurie ca găsirea şi primirea lui Hristos în inimă, ca şi ajutorul dat altora în a găsi şi a primi pe Hristos şi a trăit împreună, cât mai mulţi, pe Hristos, în Împărăţia Cerurilor din lăuntrul nostru, ca mai apoi să facem parte din ea, efectiv, fizic şi metafizic, văzut şi nevăzut, cu toţi aceia pe care i-am cinstit şi i-am iubit, pentru că ei înaintea noastră, ne-au cinstit şi ne-au iubit... Când iubeşti necondiţionat şi nepărtinitor, când şti ce faci, şti ce vrei, şti cât de mic eşti, nu poţi decât să iubeşti. Iubind, devii ortodox şi te mântuieşti.

Un copil, îl ai doar tu, e bucuria ta, iar celălalt, alt om, poate nu are de nimic de ce să se bucure, poate e deznădăjduit. Şi ajutându-l să găsească şi să primească pe Hristos şi să iubească tot mai mult, va avea şi el copii, va spune şi altora de cea-mai-mare-bucurie-de-pe-pământ, Hristos. Şi aşa, pentru Biserica care suntem noi, ne îmbogăţim cu şi în Hristos, adevărata bogăţie.

Iertaţi-mă.

Dumnezeu să ne ajute să înţelegem. Şi să iubim.

[cristirg]

"De la tot pacatul se intoarce omul usor, dar de la eres, foarte greu! Si aceasta pentru ca se intuneca partea rationala a sufletului.

Degeaba ii spun ca aici este alb, ca el vede negru. Si atunci foarte greu se intoarce, de cele mai multe ori asa ramane. Si asa raman si sectele si celelalte" (" Ne vorbeste parintele Cleopa")

[anita]

În prealabil postat de Barsaumas

Credinta poate fi argumentata, in parte, si rational. Altfel s-ar asemana cu un fel de fachirism.
Pe de alta parte, nu ma deranjeaza ca sunt, zici tu, departe de mantuire.
Eu nu te judec, nu atac sanitatea ta mentala, etc. Sa fie acolo. Pentru mine, esti doar inca un inflexibil al fanatismului bisericesc; banuiesc ca ai fost modelat (pe calea literaturii internautice, evident) de gasca eclesiolatra si exclusivista din jurul vedetei numita mitropolitul de port Serafim de Pireu, care gasca fanatica il include si pe grecofilul preot Matei Vulcanescu.
Bre, voi confundati definitia voastra ingusta a soteriologiei crestine cu "calea ingusta" definita si proclamata dogmatic de Mantuitorul. Seamana, dar nu rasar. Voi, fanaticii "credintei/bisericii celei una", ati citit in Scriptura pilda samariteanului? Ceva, cat de cat, ati inteles cu mintile voastre? (Bine, sunt sigur ca ati luat de bune "talcuirile sfintilor", asta nu o mai intreb).
Daca te intrebi, cred sincer ca pentru mantuire e suficienta cinstea si moralitatea pana la sange (de exemplu sa nu minti, nici macar pe forumuri de pilda privind identitatea proprie ), rugaciunea multa si urmarea stricta a Sf. Scripturi, intr-o relatie personala cu Dumnezeu.

In pilda samarineanului se vorbeste de cei doi dinari pe care samarineanul i-a dat gazdei.Sfintii parinti spun ca unul din dinari ar fi fagaduinta Noului Testament.
Hristos nu spune ca ar exista mai multe biserici ,ori acum sunt cateva mii.
Marea majoritate o necinstesc pe Maica Domnului si Sfanta Cruce.
Chiar daca cineva implineste ceea ce ai scris si vorbeste urat de Maica Domnului are sanse sa se mantuiasca? Cand vorbim de fapte bune nu ne gandim numai la binefaceri materiale.

[anita]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Da, anita, ai înţeles minunat, dar parţial, nu întreg.

În candele, sunt cele 3 ingrediente fără de care nici un om de pe pământ nu dobândeşte Împărăţia Cerurilor: dreapta credinţă creştină fără erezie, faptele bune ale credinţei, şi harul Duhului Sfânt, trimis de la Tatăl, de Fiul, ca să ne ducă la Tatăl.

Faptele acelea ale oamenilor, nu sunt spre mântuire dacă nu au credinţa care să aducă harul. Viaţa morală a unui ateu, care dă de mâncare la săraci, nu îl mântuieşte.
Întocmai că ştim pre bine cine se mântuieşte şi cine nu. În Biblie ne este prezentată clar, calea spre mântuire, o ştim, o cunoaştem, dacă vrem o trăim sau nu. Acele 3 ingrediente, le explică Sfinţii Părinţi. Acelea sunt calea spre mântuire. Sunt greu de împlinit, dar nu imposibil.

Să continui să citeşti din Sfinţii Părinţi şi să asculţi de duhovnic, care te îndrumă la citit şi la mântuire.

Cere binecuvântare şi citeşte. Şi nu te teme de nimeni şi nimic, decât de Dumnezeu.
Demonii vor căuta prima dată să te seducă, apoi să te înspăimânte, să nu-i crezi.

Hristos a înviat.

Eu am inteles ca faptele credintei se refera la tot ce presupune o viata de crestin ortodox: post ,spovedanie ,sfanta impartasanie ,rugaciune ,participarea la sfintele slujbe ,milostenii ,deci se intelege ca aceia care traiesc asa il marturisesc pe Hristos.
Dar sa afirmi ca fericitul Augustin nu se va mantui mi se pare o exagerare .

[AlinB]

În prealabil postat de anita

Eu am inteles ca faptele credintei se refera la tot ce presupune o viata de crestin ortodox: post ,spovedanie ,sfanta impartasanie ,rugaciune ,participarea la sfintele slujbe ,milostenii ,deci se intelege ca aceia care traiesc asa il marturisesc pe Hristos.
Dar sa afirmi ca fericitul Augustin nu se va mantui mi se pare o exagerare .

Nu este nici o exagerare, este o problema medicala :)

[iustin10]

În prealabil postat de catalin2

Iustin, ti-am scris de cateva ori ca ce spui tu este dogma protestanta. In conceptia lor omul e cazut de tot si poate face fapte bune doar cum spui tu.
In invatatura ortodoxa chipul lui Dumnezeu doar s-a intunecat, omul poate face fapte bune si rele, nu e un robot. Si un ateu sau satanist pot face fapte considerate bune.

"Sunt orbi cei ce pun pret pe asa numitele de catre ei „fapte bune” ale firii cazute. Aceste fapte au lauda lor, pretul lor, în vreme si între oameni, nu însa înaintea lui Dumnezeu, înaintea Caruia toti s-au abatut, împreuna netrebnici s-au facut (Rom. 3, 12). Cei ce nadajduiesc în faptele bune ale firii cazute nu l-au cunoscut pe Hristos, n-au priceput taina rascumpararii, sunt prinsi în cursele propriei filosofari mincinoase, ridicând împotriva credintei lor care este pe jumatate moarta si se clatina din împotrivire prosteasca: „Oare Dumnezeu este atât de nedrept încât sa nu dea rasplata mântuirii vesnice faptelor bune savârsite de închinatorii la idoli si de eretici?” Acesti „judecatori” pun nedreptatea si neputinta judecatii lor pe seama judecatii lui Dumnezeu. Daca faptele bune savârsite potrivit simtirilor inimii ar aduce mântuirea, venirea lui Hristos ar fi fost de prisos, n-ar mai fi fost nevoie de rascumpararea lumii prin patimile si moartea pe cruce a Dumnezeului-Om, nici de poruncile evanghelice. Este învederat ca cei ce socot ca mântuirea se poate dobândi si numai prin faptele firii cazute nimicesc însemnatatea lui Hristos, leapada pe Hristos."

Intre timp m-am mai luminat si eu sa recitesc ce am scris :) Pana acum, imediat ce imi ziceai ca gresesc nu reciteam textul meu ci doar pe al tau,si recunosc ca iti dadeam dreptate.
Dar acum vad ca nu ai inteles in totalitate ce am zis, ci ai sugerat ca vorbesc despre primordialitatea faptelor,facute oricum , fara har.
Nici chiar pasajul pus de tine nu se refera integral la ce am zis ,cu atat mai mult concluzia sa finala
Eu nu zic ca faptele singure,fara Hristos si fara har pot aduce mantuirea.Departe de mine acest gand si te rog sa nu mi-l mai atribui,decat sa imi atragi atentia daca asa se intelege, asta accept.
De altfel am vorbit si de pagani nu doar de protestanti .Si faptele bune ale musulmanilor tot in Cuvantul isi au sablonul ,pentru ca nu exista alt Dumnezeu ,si alt izvor si alta lumina a oamenilor.
Am scris aceasta pentru a nu se mai diminua atat faptele si a se da tot felul de citate in care faptele nu conteaza. Adica daca-s mort de sete in desert ,si un beduin vine si imi toarna apa pe buze,eu sa ii zic "Sic ca nu te mantuiesti !"
Nu voi vedea oare pe Hristos prin mana acelui pagan ?

Desavarsirea nu se poate obtine decat prin Hristos si Biserica Sa , dar nu exista alta cale decat dragostea si faptele bune ,si in Hristos si in afara Lui
In Hristos, dragostea si faptele ne duc la viata vesnica ,in afara lui ,dau impacare si intelegere intre oameni,si au si rolul de a face de ras pe credinciosii care pun pret pe apartenenta ,si nu pe ce e in inima lor.
Doar atat am zis,nu ca faptele ar mantui singure,fara Biserica, asta o inventezi tu ca am zis-o,sau iertare daca asa se intelege !
Stiu din experienta proprie ca oricat de mult as iubi ,si as face binele in jur,fara har si impartasanie sunt mai rau ca un caine ,caci sufletul meu are o lege dar firea mea alta